Cine, ce

Despre cine? despre autor, bănuiesc. Despre cine-i în spatele acestui blog? Ei bine, nimic nu e mai irelevant pe lume în ale scrisului, decât cum arată și cum vorbește autorul.

În general, îți poți imagina un bătrânel chelios la patru ace, care seamănă cu Eliade, suficient cât să impresioneze prin aspectul erudit. Alteori, un set de unghii roșii la pachet cu silicoane ar fi de neajuns, pentru a da o notă IQ-ului. Adesea, m-am situat undeva la mijloc. Suficient de tânără și femeie cât să nu fac chelie, și suficient de inteligentă cât să nu-mi doresc silicoane.
Am studiat Psihologia nu doar la o facultate ci și în teren, inclusiv și mai ales Psihologia Consumatorului. Sunt redactor-șef la o revistă de cultură și specialist P.R. Nu m-am vaccinat niciodată, nici măcar împotriva prostiei.  Defect major! Asigur aici, la fel ca alții, posterității atât de disputate, un val de idei care să contribuie la înțelegerea problemelor cu care ne confruntăm.  Majoritatea articolelor au o bibliografie menționată sau nu, pe care din voie și din nevoie, am asimilat-o în ultimii ani, fără să fac în mod deosebit o listă clară cu agoniseala. Psihologie, Sociologie, antropologie pe alocuri, titluri mai puțin cunoscute ce nu se adaptează nici cum, din fericire, la valul de oshoisme care a preluat puterea în piața de carte. Cărți care nu se găsesc pe google și nici în librării, la vedere. Așadar, acesta nu e un proiect democratic, și nu invit pe nimeni să își dea cu părerea, decât pe aceia care s-au informat măcar puțin despre ceea ce ni se întâmplă și au reușit să vadă  impasul social în care ne aflăm: acela al unui război hibrid, în care partea nevăzută acționează subtil și pune stăpânire treptat pe atitudine, pe opinii, imagine, și mai ales, pe valori, toate ca parte din identitatea națională dar și personală a fiecăruia în parte.

Pe scurt: un blog incorect politic, o apologie la ce suntem, așa cum suntem,
cu riscurile și alertele de rigoare, presărat și cu frumuseți personale, mai mult sau mai puțin interioare! 🙂

Mulțumesc pentru că citiți cu discernământ.