Memento mori

Am încercat să fug de lumea construită virtuală, am blocat toți imbecilii care mă instigau pe ici colo, n-am reușit, am dat de ei și pe contul celălalt.
Am încercat să fug de textele mele care nu îmi mai plăceau, n-am reușit, am început să le scriu și dincolo.
Am încercat să fug, să-mi părăsesc propriile rezultate, am luat-o de la capăt, și le-am avut din nou, pe aceleași.
Am încercat să fug de cei care nu apreciază, am dat de alții, mai răi.
Am încercat să fug de propria istorie, am clădit alta, nesemnificativă, pustie și goală de orice patos. Lipsită de chintesență, de încercări și căderi, de lovituri și izbânde.
Am încercat să fug de propria-mi țară, am dat de una mai rece, mai sobră și neprietenoasă.
Am încercat să fug din mrejele algoritmului care se vrea superior peste toate, m-am trezit etichetată în fotografii pe ici colo. Facebook mă recunoaște deja, și a început să mă eticheteze în poze.
Am încercat să fug de responsabilitatea cuvintelor încropite ici colo, am dat de goliciune, nimic,  și vid interior.
Am încercat să fug de oamenii care nu-mi plac, am petrecut zile anoste fără de lecții și învățături, fără obstacole și promisiuni pentru o oarecare evoluție.
Am încercat să înlătur, să tai, și să mă ajustez, dar am privit în față mediocritatea, oboseala unor acțiuni degeaba, într-un periplu al mulțimii avide care plătește facturi mecanic și doar atît: Am cîștigat lumea, dar m-am pierdut pe mine.
Am încercat să tac, și tot ceea ce am obținut au fost cîteva zîmbete tîmpe, ale celor care mă vroiau altfel. Am încercat să zac, și tot ceea ce am obținut a fost calmitatea de dinaintea  furtunii.
O fi destul…
_________________

Publicat de

io`HA

o țărancă, vorba aia...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *