Atât de folositoare e industria perfecționismului sau a dezvoltării personale, încât nu mai poti să-ti găsesti pe nimeni, apropiat sau cel puțin pe cale să..: zero combinații emoționale posibile dacă nu bifezi minim 10 din 11 trăsături ale omului perfect, asemănător spre identificare totală cu imaginea dictată de laborator, atent șlefuit și apoi supervizat de întreaga industrie. Pe de altă parte, cunosc și știu faptul acela cum că nimic nu e întâmplător. Continuă să citești Libertate, identitate vs. personalități prefabricate
Autor: io`HA
o țărancă, vorba aia...
Numai proastele (nu) fac copii.
A devenit o rușine tot ceea ce este mai frumos și mai natural la o femeie: aceea de a fi mamă, bunică, educatoarea generației sale. Globaliștii, și nu numai, au decis prin tehnici și tactici, aceleași, să pună degetul pe ”jet” și să înăbușe orice tenativă a naturaleții firii. Așa că au ales maimuțoii veacului, să ne spună nouă, că numai proastele fac copii. Sau mă rog, femeile care nu au avut parte de educație. Fără să -și dea seama(oare?) a jignit prin asta chiar pe mamele colegilor săi ceva mai bătrâni și mai înțelepți, și nu numai. S-a jignit pe sine. Continuă să citești Numai proastele (nu) fac copii.
…Dacă ai reușit în viață, nu te agăța de nereușitele altuia!
”…Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.
Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.
Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie, dacă nu avem smerenie, va urma a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.
Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înnebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.
Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.
Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.
Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.
Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţile noastre.
…
Acum știu, știu că orice ură, orice aversiune, orice ținere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înțelegere, bunăvoință, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul grației și gingășiei unui menuet de Mozart… este un păcat și o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătura rea, orice dispreț, orice rea dispoziție este de la diavol și strică totul. Acum știu, am aflat și eu…”
Nicolae Steinhardt.
Uniformizarea maselor în laboratorul minții
Pe vremea în care devianțele și patologiile se manifestau în ascuns, departe de ochii societății, nimeni nu știa despre nimeni ce face, cine este și cu ce se ocupă. Concluzia la schimbarea socială este că deși ea dăunează teribil societății, prin destabilizarea ei, vor putea înfrîna pe cel curat, și vor ațîța și mai tare pe cel murdărit de coloratura noilor norme. Le știm . Pe șleau, o să fie atît de ușor să NU discuți cu unu și cu altul, pentru că acel unu și altul nu se vor mai ascunde. Mă refer la progresiști.
Cred totuși că n-am greșit cu uniformizarea maselor cînd spunem că ea are un scop și o limită. Adevăratul tablou este instrumentat de seceră și ciocan. Un ciocan care ne îngroapă în abisuri, iar psihologic vorbind, chiar în pulsiuni freudiene subconștientale, înăbușind lumina noastră, și o seceră care să-i taie pe cei mai (in)adaptați dintre pământeni, cei care prin felul lor de a fi, reușesc, poate mereu sau doar din cînd în cînd, să scoată capul la lumină, ridicându-se deasupra capetelor la fel, ce s-au amestecat laolaltă, prin tehnici și tactici meschine, în marea plajă de oameni la fel:ușor de guvernat, ușor de prevestit, ușor de dirijat, căci orice tehnică e mai ușor de aplicat cînd toți sunt la fel.
Nu va mai exista nicio dreaptă și stîngă: în lumina constrastului progresist la care asistăm încă azi, ca și într-o perioadă istorică de tranziție. Pentru cei din stînga, dreapta cea mai accesibilă pe care o vor putea vedea se va afla la mâna lor dreaptă. Pentru cei din dreapta, dreapta cea mai accesibilă pe care o vor vedea, ar putea fi stînga colegului de bancă. Iar pentru stînga, dreapta poate însemna orice este mai priceput decît emisfera rațiunii, care deși înțelege tot, nu a priceput nici esența. Liniaritatea gândirii- o necesitate în vremuri în care 7 miliarde de oameni sunt total diferiți, și e imposibil să faci 7 miliarde de tehnici și practici de mobilizare interioară, aflare și descătușare ființială, prin care acei oameni să respecte o direcție, preferabil globală, de trăire și manifestare, de aspirații și comportamente aliniate dictatului. Democrația astfel fabricată în laboratoarele deloc ascunse ale internetului este o realitate accesibilă.
Lucrurile puse la comun, prin urmare, captează în ele valoarea dată de dorința și nevoia unui om dar și a celuilalt de a avea acel lucru și de a-l administra împreună. Dacă obiectul nu este prioritar pentru ambii, sau pentru o comunitate, stați liniștiți, nu se înlocuiește obiectul, ci se trag acele sfori psihologice via media și alte platforme prin care nevoia să devină, chiar peste noapte, una comună. PAs cu pas. Miliarde de dolari sunt pompați în ”fundul” oamenilor, spre manipularea în diverse direcții. Astfel, te îngrijești ca nimeni să nu bănuiască un posibil dictat. În afară de eticheta ”sponsorizat” pe feisbuc, nu vei știi niciodată mai mult: cine și ce se ascunde în spatele acelor oferte:de la dezvoltare personală, la ideologii și doctrine, sau alte detalii conexe despre un fapt necsear să se întâmple în societate, sau altul. Și zic necesar, din punct de vedere al celor care-și doresc niște rezultate, și guvernează. Așa se fabrică democrația: în laborator. Iar majoritatea slabă, culmea, are mereu ultimul cuvînt. Nevoia de liniaritate și deslușire a etichetelor politice îi face pe mulți să cadă în capcană: ba e capitalism, ba comunism, ba totalitarism. Tot nu vedeți cum se împletesc toate, complementar?!
Însă din fericire, ”problema” rețelelor sociale azi este că ele nu arată absolut niciun adevăr profund despre om. În afară de laturile sociale ușor de manipulat, dar care nu reprezintă omul în esență, ci doar o pulsiune a sa. Deși portretul psihologic este adesea bine și ușor de conturat, el arată doar individul psihosocial. Tot ceea ce este reprezentat de subiectivitatea și prejudecata noastră este despre noi înșine, mai mult, nu despre el. Omul care trăiește cu adevărat îl poți afla doar în realitate, restul sunt constructe sociale. Stephen Hawking era un om ”mort”, metaforic spus, care scria cărți, spre exemplu. Nu există un exemplu mai bun pentru ce urmează să se întâmple cu omul internetului, decît acest personaj, care deși imobilizat, latent și împietrit energetic, stîrnea simpatia și adorația maselor. (…)
Căci dincolo de spațiul virtual, suntem universuri, dincolo de curente politice fixe, suntem un amalgam din toată politica lumii, care funcționează perfect într-o simbioză totalitar-democratică de sorginte divină, așa cum e făptura umană. Cine să poată controla în totalitate așa ceva? Uniformizarea maselor, prin urmare, rămâne un vis machiavelic al celor mai slabi dintre pământeni: elitele care guvernează, dorindu-și acerb o putere de sute de ani, sau cine știe cînd, scotocind științific prin experimente și programe avansate de control al minții, descoperiri chintesențiale despre om, inginerie genetică, și alte deranjamente ”în vitro”, poate-poate, vor reuși, cîndva, un control total pe sufletul și deci, făptura umană. Citesc recent, pe fugă, că se încearcă deja injectarea ADN-ului de porc într-un embrion uman. Vă vine să credeți!?Cui servește un asemenea gest diabolic de împletire a spurcatului cu divin, generic vorbind? Downloadarea minții e deja posibilă, dar mintea nu este totul. Defulările grotești prin scris haotic- nici ele nu pot arăta în context integral ce conține în el însuși un om, iar portretele psihodramelor depistate de experți psihologi- cu atît mai puțin. Am nădejdea că roboții viitorului vor fi foarte inteligenți, dar foarte foarte proști ! 🙂
În încercarea aceasta de a depista interiorul omului, prin te-miri-ce tehnici și tactici războinice, apare un singur scop la suprafață: controlul total. Dacă e Dumnezeu, n-ai nevoie să te arăți, că EL știe, dar dacă e o imitație, atunci fii sigur că va face totul posibil să te spovedești pe te miri unde. Nu poți avea control total, dacă nu ai decriptat integral conținutul vasului, nu? Prin urmare, ca să uniformizezi un popor, în direcția dorită (adică inversul său) e nevoie ca mai întâi să-l vezi pe neamul acela în acțiune, să știi ce-i place, ce nu, la ce reacționează agil, la ce se răzvrătește și mai ales- ce apără, apoi să răstorni cupa, așa încît să se apropie cît mai mult de preferințele tale. Apoi, avînd toate acestea, poți trage sfori marionetiste în toate direcțiile, spre a le potoli trăsăturile, după mijloace, și mai ales după nevoi. Nevoia unitară rămâne de fiecare dată uniformizarea. Vorbind de continent, ar fi aberant să credem că s-ar dori să existe cumva italieni și europeni: se va dori să existe europeni și atît, iar firea lor făurită în laborator- scopul tuturor mijloacelor tactic, lucrată asemeni unui programator care face de la zero circuite și aplicații, avînd un rezultat precis, de-a fir a păr, în cele mai mici detalii.
Dintre toate, cel mai accesibil exemplu al puterii de uniformizare în sfera psihosociologiei este cel al feisbuc: cineva scrie public o idee, iar oamenii se înghesuie să comenteze, ajustîndu-și opiniile în funcție de simpatii și respect, unii altora, iar spre finalul conversației, veți observa în foarte multe cazuri, majoritare, că oamenii părăsesc discuția având într-un final aceleași opinii, fie prin compromis fie prin renunțare la propia opinie, de dragul menținerii unei imagini bune, de om pașnic, înaintea celorlalți, sau chiar din teama de a nu fi catalogat drept extremist. Toate acestea se petrec cu ajutorul trolilor, sau a ceea ce numim agenți ai ordinii, antrenați special în diverse misiuni sociale precum aceasta de a veghea conturile de facebook, intervenind în cele mai importante și populare discuții. Curentele fabricate în laboratorul peiorativelor, iată-le în acțiune. Cînd auzim cuvîntul Extremist, parcă ne apucă așa, o durere de cap: nimeni nu-și dorește să fie asociat cu așa ceva. Deci, cine , de fapt și ce, conduce, dacă nu curentele fabricate în ani, în laboratorul minții celor mai intelligenți dintre pământeni? iată o întrebare bună.
Prin urmare, ce este democrația azi, ce a mai rămas din ea, dacă nu doar o reacție psihosocială la pârghii și sfori trasate de dinainte, în laboratoarele ferecate, ascunse complet de ochii ”profanului”, prin care se dirijează atent cursul oamenilor, prin imperative ca ”Divide et impera”, !? Și numai într-un viitor ajustat ca la carte, de păpușarii veacului, va fi posibilă o autoguvernare, sau ceea ce numim comunism, în toate formele sale utopico-distopice de-a dreptul, pentru că până atunci, la felul în care avansează lucrurile, este foarte posibil ca generațiile viitoare să fie deja programate social, pentru a făuri noua civilizație de ”elite și proști bine îmbrăcați, infatuați cu toții”, dintr-o nevoie bolnavă, ancestrală de prea mult control, înlocuind divinitatea, din om, din mersul lumii, cu o pulsiune excentrică de a se crede, fiecare, după posibilitate, un fel de zeu. Și nu orice zeu, născut natural sau dăruit lumii, ci unul prefabricat, fals, la care s-a ajuns după ani de muncă și inginerie socială, exploatând ce e mai rău în ființă, spre uniformizarea teribilă a maselor. Liberul arbitru devine discutabil, mecanismele de alegere interioare, și ele, o iluzie. Toate acestea, așa încât să nu mai existe …
LIBERTATE, PERSONALITATE, TREZVIE
Bibliografie: Dark Psychology, S.Moscovici, V.Volkoff, etc
Gânduri politice de suprafață
Orice politică se făurește după măsura personalității unui individ. Conform orînduirii divine, toți suntem totalitariști în viețile noastre de om, conservatori cînd vine vorba de valori, tradiționaliști cînd vine vorba de hrană, democrați cînd suntem într-un grup de prieteni, înamrați până-n dinți cînd cineva ne calcă pe coadă, și dispuși la diplomație, șpagă sau chiar compromis, cînd avem un interes și o oportunitate.
Suntem progresiști în tehnologie și îmbrăcăminte, căci deh, laturile ușuratice trebuie întreținute și ele cumva, oferind în cel mai ortodox mod, cezarului ce e al cezarului, apoi devenim marxiști de weekend, sexo chiar, celebrând o sîmbătă în cluburi de modă nouă, care primesc cu brațele deschise pe oricine, și începem ziua de Luni cu o scîrbă totală față de muncă. Dar apoi ne aducem aminte că avem de plătit facturi, și devenim brusc experți contabili, punând în mod dur și rece întreaga existență sub semnul finanțelor și a stabilității economice. Seara, la culcare, suntem rupți de cele de peste zi, și doar somnul adînc ne integrează într-un absolut personal, sau în orice caz, în acea zonă de confort, bula de siguranță în care comunicăm direct și autentic cu noi înșine, prin vis chiar, sau poate chiar și cu Dumnezeu.
Restul, e politică. Ceva ce va trece, odată cu anii. Ceva ce se consumă, se modifică, își face jocul pe scena alimentată de pâine și circ, apoi moare, odată cu moartea țărînei, care e peste tot, chiar și în noi înșine. Adică nu tot, ci puțin, pe cît ne este de îngăduit și cu folos, pe atît de mult și bine. Politica este o doamnă parșivă a cărei mreje îl prinde întotdeauna pe om, de fiecare dată cînd acesta se gîndește să se ridice deasupra tuturor, prin propriile forțe, mînat azi de ambiție prostească, șarlatanie, trufie cît cuprinde și un abil simț de a păcăli pe cel slab. În cazul de față , masele. Adevăratul stat, știți care e? ”EU” . Acolo începe și se sfîrșește orice ideal.
_____________
Chintesențiale
Diagnostic: psihologic sterilizat
Sterilizarea psihologică este procesul morții pe care toți cei împotriva vieții l-au aplicat și introdus în toate domeniile, pas cu pas, așa încât a devenit o rușine nevoia de partener, familia, dar mai ales fructul: copiii.
Pe omul nou nu îl interesează ce vine după el. Nici măcar nu oferă o generație capabilă de schimbare, fiindcă nu își dorește. Se ucid copii în pântece, și mai ales în mintea cuplului, înainte ca ei măcar să apară. Se ucide ideea de cuplu, prin steriliziarea psihologică infiltrată în toate domeniile vieții: carieră, muncă, dezvoltare persoanlă, timp liber, autosatisfacție, selfcare. Căci la început, copilul mai întâi e un gând, apoi o voință, apoi..se face! Dar gândul e stârpit cu totul. Ce să mai creezi fără el?! Și mintea, de dinainte ca sa să-l producă. Iar când aud tinerii de căsătorie și copii, fug parcă mâncând pământul, majoritatea, și își pun mâinile în cap: noi nu suntem fraieri– o spun cu un rînjet aproape diabolic, arătând o tristă infatuare. Și nu tineri de 20 de ani, ci chiar unii care au ceva mai mult. Ei nu sunt interesați ce lasă în urmă: faptul că-și doresc o lume mai bună la care se fac că lucrează, e suficient: politici și idei, lăsate cui, dacă nu fac copii ?! Țelurile lor sunt tot mai ”înalte” de atît. De la a munci ca să consume, până la a-și petrece mare parte din timp numărând pași, gigabiți, calorii, amperi și alte minuni detaliate ale lumii moderne, via aplicații care ne spun până și cum să îmbrățișăm conform schemei. Sunt întrebări la care nu am găsit încă răspuns. Iar dacă îl caut, se arată că suntem incapabili să găsim soluții la problemele pe care ni le punem singuri, grjile și obstacolele pe care ni le vîră societatea sub ochi, sau chiar noi înșine, din neglijență. Înțeleg că suntem din ce în ce mai proști, incapabili de soluționarea acestor obstacole!?
Însă omul sterilizat psihologic a evoluat : el dă vina și pe resursele limitate. Mai nou, și pe religie, dogmatic fiind. Nu face copii fiindcă nu avem destulă hrană pentru toți. E cruzime să aduci pui de om într-o asemenea lume ”lipsită parcă de Dumnezeu.” O teribilă înșelare de nivel înalt. Firește, n-a înțeles încă treaba cu puterea, și felul în care nu primi mai mult decît putem duce. Nu face copii din iubire. De sine, cît mai multă, și o incapacitate de a-și gestiona resursele. Proprii sau nu. Așa cum spuneam, el nici nu găsește soluții. Generic. Nu există soare, grâne, pământ de lucrat, grădină, el vede doar statul- această bunică autoritară înaintea căreia, orfan fiind, se predă cu totul. Și o face, azi, din ce în ce mai mult. Statul, autoritatea supremă din umbră. Captiv în percepția globalistă, el vede departe, în ceață. Blur. Și îngrădește însăși schimbarea la care lucrează în lume, prin refuzul categoric de a se înmulți. O falsă morală aprigă și plină de rebeliune îi acoperă frumusețea și naturalețea conștiinței, împletite cu noțiunea de OM. Revenind la el însuși, din nebuloasă, din lumea confuză globală ce i se arată pe un fals orizont, se vede neputincios și teribil de mic. Și totuși, cu o voce atît de…”mare”. Infatuat prin propriile gînduri, dictate subtil de știri și articole distopice, el se preface că gîndește cu propria minte, ajungând la aceleași concluzii precum toți. Toți unici, toți egali, toți sterilizați încă de acum 20 de ani. Și ce vine după ei!? O lume stearpă, a neputinței ascunse după măști (de cyborgi, probabil) plini de grandomanie. Suferință și singurătate ascunse în spatele unui trai unanim acceptat, deosebit de …bun. O evoluție a omului, în chiar …lipsa lui!
Și restul, vă las să vă mai imaginați voi…
Gânduri despre ”noi însuți”
Atât de folositoare e industria perfecționismului sau a dezvoltării personale, încât nu mai poți să-ți găsești pe nimeni, zero combinații dacă nu bifezi minim 10 din 11 trăsături ale omului perfect, atent șlefuit si dictat, apoi supervizat de întreaga industrie. Pe de altă parte, cunosc și știu faptul acela cum că nimic nu e întâmplător.
De exemplu, dacă se poarta culoarea roz la păr, si zâmbetul imbecil pe față, dar dumneata nu ești în cadru, ți-ai topit șansele de a fi integrat în minunata lume nouă.
Iar dacă masculul nu se epilează, nu are cel puțin audi a4 sau nu face sală, e un netrebnic care nu merită atenție. La polul opus, sigur că stă și hipsterul nespălat, romanticizat care citează din kant și ajunge devreme acasă.
Care-i faza, de lucrurile merg tot mai prost, si oamenii (peiorativ, maimuțe, cu scuze față de cei care își merită titlul) se copiază unii pe alții, devorând pe bandă tot ceea ce dictatul veacului își face cuib în a lor percepție? Începând de la case de modă, bershka și alte case ale guvernului care dictează, reclame și videoclipuri, 3 din 4 indivizi se zbat pentru a se ridica , a intra ți a se îndesa în standardele impuse, ciuntind din ei înșiși din ce în ce mai mult, conform vremurilor.
Cum era aia cu „fii tu însuți”?până la urmă vor mai trece ani până să-si dea seama, în hipnoza și confuzia mentală, că in masă sunt doar marionete și consumatori obedienți pentru păpușari. Si e frustrant cu spume că nu ai nume clare să poți acuza oficial pe vreunii pentru toate astea. Lipsa identității si a personalitatii, a stimei de sine, rămân factori de risc. Precum mișcările sociale no name (anonymous, cea mai cunoscută,Lol), așa și trendurile sociale, vin de nu-știu-unde, dar vin.
Dar guvernul veghează…
Suntem pe drumul acela pavat cu bune intenții…si flori de trei lei pe care industria le-a numit strategic…. abundență, investiție în tine. Eu si altii le zicem slavă deșartă. O promisiune cu caracter îndoielnic, pentru a cărei împlinire trebuie să te dai pe tine, să renunți la ceea ce ești tu, pentru a putea deveni la fel ca toți. Un mic idiot bine îmbrăcat și cam atît. Dacă nu ai fost prins cu moda, te prinde in librărie cu osho, cu guri și lideri învățați în ale retoricii, apoi cu marx sau jung, si tot te prinde. Și dacă nu, te zboară din peisaj socialmente, și n-ai decât să faci diferența cu vreun dar, un talent sau orice altă misiune.
Nu de puține ori, mulți își dau ochii peste cap sau se supără la auzul acestor realități, dar dar dacă vi se întâmplă, să știți că e pentru că propriul lor stil e o spoială: se suflă ușor la primul vânticel. Fix ca și casa de paie a purcelușului.
Noapte bună!
Breaking news: arabii trag sfori în lume. Simbolic.
”Iată că la momente grele, românii arată încă o dată cît sunt de uniți, și în loc să huiduie că vor spitale, nu catedrale, pun toți bănuți ca să doneze pentru catedrala ”nemiluirii neamului francez”, aka a zeiței rațiunii, întru transformarea completă a noii societăți globalizde. Căci din haos se va naște o nouă ordine…
Cine să VĂ mai înțeleagă? Se dau peste cap algoritmii, statisticile sociologice sunt denaturate și ele, și uite-așa, ne arătăm încă o dată marionetismul, această obediență socială înaintea valurilor momentului, un trend științifico-moralizd care zău, n-are , nu mai are cum să aibe nimic de-a face cu creștinismul, și nici cel puțin cu ortodoxia, dacă e să mergem să avansăm mai profund cu idealurile omului. Noua Romă se construiește cu banii sclavilor, ca apoi tot ei să poată să o huiduie, văzînd în timp, că au luat o mare țeapă.
Mai țineți minte Colectivul? Nu știu cum se face, că toate aceste evenimente au un pattern comun: internetul vuiește de țapi ispășitori, și totuși nimeni, dar nimeni nu va putea fi acuzat în urma anchetei; elitele pun mână de la mână să reclădească, toată lumea deplînge cazul, și în sfîrșit, arabii sunt de vină pentru orice. Sute de profile false au rîs în hohote la vederea știrii, și noi ce facem:? Punem botul.
În tot acest timp, dintre elite, zac meschin și trufaș în umbră, trăgând sensibilele sfori sociale: ițele întunecate ale psihosociologiei umane. Frații arabi sunt de vină, indiferent de religie, stare, cultură, educație. Nu fanatismul. Mai precis, suntem făcuți să fim convinși, prin dovezi plasate pe ici colo, la vedere, că arabul deține frîiele în această lume. Hai nu mă înnebuni !! Deci nu scînteia aprinsă de către alții, ci făptura arabă, implicit. Nu ideea migrației care a pornit de la un club micuț, odată cu consolidarea Uniunii Europene, nu ideea destabilizării sociale care a pornit de la neobolșevici, nu ideea deturnării și a falsei salvări create de aceiași stîngiști imbecili. Nu, frate, arabii guvernează lumea. Că ceilalți zac ascunși bine de tot după chipurile progresiste flowerpower ale zilelor noastre. Aceste chipuri sunt totuși ceva mai prietenoase decît odioasele lor…chipuri. Mă refer la stîngiști, acei fabricanți de anti-modele sociale.
Cred că mi-au scăpat multe in ultimii ani. Aflu abia azi, văd si aud peste tot că arabii sunt stăpâni peste lume, sunt responsabili de neomarxism, de bolșevism, de conflictele de pe mapamond, ba chiar și pentru că amorțeste creștinismul in sufletele oamenilor din Europa… Stai, did I just said”creștinismul amorțește în sufletele oamenilor?” Păi ia întrebați-vă nițel și voi, cum poate o cultură socială să amorțească ÎN SUFLET? Nu poate, căci acolo e ortodoxia, sau cel puțin ar trebui să fie…
Păi dacă arabii ăștia porniți sunt de vină pentru toate relele în lume, nu cumva ar trebui distrusă religia? Păi și dacă distrugem religia lor, trebuie s-o distrugem și p-a noastră! Bun venit universalității, omului nou: îmbăiat într-o dragoste porcească, soră cu moartea… dulce.
NU, nu miroase a praf în ochi, încă unul, întru adormirea minților amorțite a milioane de oameni din întrega lume. E doar atît: o catedrală ”sfîntă” a ars, și acum trebuie să ne mobilizăm pentru refacerea ei, să donăm tot ce avem, să renunțăm la proprietate, pentru făurirea unei civilizații noi- de ce? pentru că există progresismul și amenințarea a ceea ce e mai profund sădit în mentalul colectiv, (nu în suflet, să fie clar) creștinismul, norma sănătoasă. Cine poate să mai pună botul la așa ceva? Uitați-vă unde converg toate cele. Iar ultima fiță: acuzarea creștinismului, ca și contrast, pentru a-i face pe oameni să reacționeze, să apere cu agresivitate multă, Frăția catolică, reprezentanta creștinismului social în lume.
Sociologic, ce se întâmplă , deci? Păi se trag niște sfori precise pentru ca reacțiile maselor (Gustave le Bon, nu-l citiți dacă nu aveți chef să nu mai aveți emoții la știri și dramă continentală) să fie omogenizate, nu neapărat înăbușite. Mai mult ca oricînd, vocea colectivă contează: la unison oamenii trebuie să riposteze ”Salvați creștinismul”, salvați societatea creștină- globală. Și nu, nu ortodoxia va guverna lumea, prin definiție ea nu guvernează, ci catolicismul, și universalitatea papară. De aceea a ars o catedrală. Și nu orice catedrală, ci una gotică, vă dați seama, pe a cărei pereți mai multe bucăți de arătări se ocupau cu felația. O catedrală pe a cărei pereți guvernează odioase chipuri și forme ale diabolicului în lume. O catedrală în a cărei interior o prostituată a fost proclamată zeița rațiunii. O catedrală spoită până la refuz de duhul lumii, acest iubitor de ”slavă deșartă”, cu care se chinuie să ne îmbăieze și pe noi, seducându-ne până la refuz cu iubirea aceasta față de tot ce-i material, opulent, simbolic puternic. Dar destul cu asta. Arabii sunt de vină și pentru invenția răului în lume. Din cauza lor , acele statui există. Din cauza lor, elitele sunt gata să îmbrățișeze creștinismul ca, vezi-Doamne, soluție majoră de compromis.
Să bem un ceai, să privim, mai bine, zic ! Pregătiți și popcorn, vor urma niște luni grozave.
Shalom & Shukran
Fiecare face ce vrea cu banii lui, nesimțiților!
Fiecare face ce vrea cu banii lui. Faptul că elitele aleg să doneze pentru ceva și nu pentru altceva, nu e treaba oamenilor de rând.
În fond nu uitați, că elitele au tot salvat lumea de 100 de ani incoace. Sau cumva era mai mult?
Si noi… noi ce am făcut in schimb? Noi vegetăm pe banii și resursele lor. Le bem apa și le secăm fântânile. Le cumpărăm cu modestie produsele în marile lanțuri, ne îmbrăcăm cu propriile lor textile, făurite de ei, dar niciodată nu cumpărăm destul de mult! Le mâncăm hrana si le exploatăm pământul. Le chinuim animalele, folosidu-ne de ele o vreme, apoi le abandonăm sau ne mor. Le secătuim rezervele petroliere si le consumăm aerul prețios. Ne ocupăm de propria viață si nu ne intereseaza sa ne răsculam împotriva nimănui. Le îmbolnăvim planeta cu boli si ei trebuie sa consume bani sa ne facă bine. În fiecare an, miliarde de dolari se cheltuie pentru salvarea noastră. Ei ne satură cu atâta informație, încât am putea cuprinde tot globul pământesc de megabiți pe miliscecundă, dar refuzăm acest belșug cînd ne ocupăm timpul cu familiile noastre. Ce trufie! Trăim egoist în bula noastră de fericire si ignoranță divină și ei numesc asta nepăsare. Uneori se mai întâmplă să luăm cu drag și poftă cîte-o shaorma sau falafel, și ei zic că suntem urâtori de popoare. Sau că suntem în cîrdășie cu arabii. Iubim culturile altor țări, le admirăm de la distanță, fără să ni le dorim puse carapace peste a noastră, și îndată nu mai suntem politic corect. Suntem niște simpatizanți ai opiniilor extremiste. Să băgăm cultura-n dubă! Dar hotărâți-vă: ori politic corect ori extremiști !?
Cântăm shiru-lamelech dar suntem antisemiți. Facem ciolenth mai bun ca evreii, și tot nu se înțelege uneori că nu avem nicio treabă cu ei, iar cînd le ascultăm muzica lor bună, unii din afară ar putea considera că suntem conspiraționiști. Sau plătiți de ei să scriem articole precum ăsta. Sau că nu suntem destul de învrăjbiti să intrăm în hora globalizdă făcătoare de atâtea minuni, spre salvarea lumii de către noi, prin noi înșine.
Să ne fie rușine!
🙂
Bătălia cunoașterii celuilalt: drumul ridicol spre infatuare
Minunate vremuri, odată, zău! Simple și încărcate până la refuz de bun gust și simțuri bune. Al 7-lea chiar. Când personalități de marcă își întâlneau sufletele. Ciocnirea dintre două lumi, cea a unei femei și a unui bărbat, nu avea loc într-un spațiu îngust capabil să îl limiteze pe individ la un set de întrebări premeditate. Nu, oamenii se întâlneau, simțeau și se comportau ca atare, priveau către altul, către cel ce era înaintea lor, nu către ei înșiși. A-l sorbi pe celălalt din priviri, nu este doar o demonstrație poetică, ci este un fapt concret, ce se întâmpla odată… Admirația pentru jucător nu există decât în joc. Astăzi, am stricat parcă totul: ne gândim reciproc, și ne strofocăm să facem un cub Rubcik. Al celuilalt. Ne sorbim mințile unii altora și numim asta dragoste. Ne înconjurăm cu trăsături și numim asta psihologie. Viață, mai are cineva timp?
Continuă să citești Bătălia cunoașterii celuilalt: drumul ridicol spre infatuare