Partid, caut frustrare. Ofer ideologie la schimb

   Imaginea comunismului de odinioară a lăsat încă în urmă senzația de putere și control, de autoritate si obediență, așa încât astăzi, doar un tânăr complexat ce adoptă inconștient poate un sentiment grav de inadecvare și inferioritate, mai poate adera, susținând cu pasiune pe cel ce îl susține.

E un schimb reciproc de vicii, in timp ce partidul cu ideologia se folosește de obrăznicia lui pentru a-și promova agenda, tânărul complexat primește o atenție pe care și-a dorit-o multă vreme. E un troc de validare, nici măcar corect. În timp ce tânărul se vinde foarte ieftin partidului, pentru propriile lui foloase imediate, ceilalți, majoritari și cu o tare coloană vertebrală, sunt puși la zid in tăcere, demolați pe capete de țipetele de acuzare pe care mimozele veacului le scot ca pe o armă la înaintare.

Cu totii avem așa de pierdut.
Nicio generație nu vrea să-și vadă urmașii bolnavi nici de autism, nici de o necruțătoare ofensabilitate, sau un simptom asemeni pielii arse: dacă vântul bate cu ceva mai multă putere, rănile ustură. Intrebarea e: oare va mai fi cu adevărat un viitor sănătos cu alte generații? cum vor arăta copiii anilor ce urmează?

Așa pierdem toți. Unii își pierd posibilitatea de a se reface, jucând forțați de împrejurările slăbiciunilor sau a alegerii bolnave în care trăiesc, iar alții incep, prin luptele lor, să deschidă pariuri spirituale, să-si rezerve de pe acum un loc într-o mult mai bună și adevărată lume.

Ca în advertising, explorarea viciului în diverse metode și practici de manipulare mentală este bățul de care atârnă societatea, și evident Europa modernă, cea a marilor capitale, cea a oamenilor de atitudine, și nu cea a statisticilor și a cifrelor care nu contează. Duhul lumii cu a sa vrajbă plutește ca un cloud întunecat deasupra minților noastre, de unde adapă în mod abuziv pe cel însetat- printre care și tînărul complexat din exemplul de mai sus: vrei să afli câte ceva despre politică la un search pe google, surpriză: te întâmpină prin multitudinea de oferte pretabile absolut oricărui tip de tulburare de personalitate: dacă o viață ai fost frustrat că nu erai tratată ca o domnișoară, tu fiind băiat, are partidul un loc pentru tine. Dacă ai picat probele de limba română la angajare și ai strâns din dinți să nu îți arăți indignarea, umflând în tine balonul emoțional al răutății, acum e momentul ca ea să iasă. Dacă ești femeie singură și urâtă și ai tânjit toată viața după un făt-frumos pe care nu-l meriți, acum e timpul să rupi bariera: ești liberă să plângi și să facem din problema emoțională un mănunchi de legi, pe care le vom servi și altora ca tine, reuniți repede, prin algoritm, de vreun hasthtag de tip #numairezist. Cu siguranță ei sunt mulți. Dar așa e viața.

E o luptă, e o probă de anduranță pentru spiritele tari, iar la final, rămîn în picioare căliții. Sigur, ei nu vor putea înțelege asta. Sub falsa eliberare de sine, partidul oferă azi acceptare contra răcnete. Nu contează că un om pute că nu se spală, că odată cu vârsta și baia de mentalitate , devine slinos și în loc să emane armonie și grație, el aruncă noroi în formă brută, nici măcar ambalat, că deh, la ce să te aștepți de la cineva care consideră că e treaba statului să reglementeze lungimea părului la subraț, căci in curând, și glandele sudoripare vor trece în proprietatea lui.

Trocul este deci inevitabil injust. Cu sentimentul de inferioritate și complexul de inadecvare explorat la maxim, orice om riscă sa devină o bestie infatuată, care în loc să se dezvolre sănătos psiho-moral, începe să își deseneze obsesia peste tot:  devine omniprezentă, dar servind și model pentru alții. Obsedat teribil de cultul propriului viciu, vedem din multe cazuri de patologie psihosocială cum victima devine la rândul ei un călău. Expresia de sine devine astfel un topor și o armă de paintball cu care stropește toate ariile societății: când viciul obține recunoaștere socială, el se preschimbă într-o terifiantă trufie. Puroiul setat până ieri să stea bandajat, într-o prietenoasă carantină socială, fix așa precum există și darkwebul sau prin comparație , folderul subconștientului unde omul sănătos își ține in frâu pulsiunile, puroiul țâsneste, și degradează în drumul lui tot ce îi vine în cale…

Miza oricărui razboi social este și a fost întotdeauna mentalitatea. Azi, deja mintea. Soldații datelor operează la nivelul minții, căci se cunoaște, de la Filocalie încoace, mintea este unul dintre sediile sufletului, ba chiar o putere a sa. În jurul emoțiilor proprii și a neajunsurilor și altor traume suferite de un om, pendulează azi și dau târcoale o armată de idei, sugestii, atitudini și schimbări de percepție, adevărați soldați ai minciunii gata să îmbrace pentru moment, asemeni spionilor, culoarea preferată a fiecăruia dintre noi.

Schimbul pe care omul viciat îl are astfel cu ideologia astăzi este atât de asemănător cu corupția: un individ primește o bunăstare temporară oferind în schimb propria putere de a se lecui de absolut orice presupune viciuri progresiste. Își oferă pe tavă propria sănătate, propria lumină și echilibrul psihic, prin ofranda minții, pecetluite cu toate răutățile de care pomeneam mai sus.
Ei nu înțeleg nici acum, că nimănui nu le pasă de ei, că ei nu sunt decât un instrument, nu o cauză. Că poartă cu sine , probono, ștanța tuturor brandurilor și a ideilor greșite care au făcut din civilizație un câmp al autodistrucției.

Într-un așa melanj de obstrucții mentale, ideologiile moderne bat la poarta casei fiecăruia dintre noi si se prezintă drept privilegiu, asemeni unui Cal Troian neașteptat, pe care suntem fiecare, după puterea noastră, datori, intim sau nu, să-l oprim. Și asta înainte ca boala asta informatico-neuronală să facă pui în ”calculatoarele”  tinere și pure, ale următoarelor generații.

____________________________________________________
Libertate, Personalitate, Trezvie

Refugee Art Festival și Calul Troian domesticit cu forța

Dat fiind faptul că evenimentul de mare ștaif și valoare pseudoculturală se repetă în orașul de pe Bega, amintesc ce scriam în urmă cu un an , cînd o publicație locală preluase o postare de-a mea cu privire la Refugee Art Festival. Festivalul are loc din nou.

“Prefer să fiu dată afară de la serviciu pentru că refuz să scriu pozitiv despre concerte deathmetal, pseudoartiști și pseudocultură, și despre evenimentele comunității minoritare care încet, se infiltrează peste tot. Replica primită: ”toată presa a promovat acel eveniment, noi să nu o facem”?

Refugee ART – NU este un eveniment de cultură. Când promovezi o doctrină politică distructivă ambalată ca fiind artă și cultură, înseamnă că tu ca societate ai o problemă gravă, că înghiți asemenea pastile frumos ambalate și cam atît.  Ca om în primul rînd, construit după niște scheme cognitive- ai niște slăbiciuni grave acolo  în interior, că nu poți să vezi marea de valuri. Și să spună mulți: păi da, dar și ei sunt oameni. Ok, înțeleg că emoția care rezultă din drama lor este arta în sine. OK, și dacă te unge la suflet un refugiat, atunci ar trebui să facem artă și cu boschetarii noștri cei de toate zilele, care cerșesc prin gări și intersecții, sau care bagă aurolac în complex și așa mai departe. E logic.  Păi și atunci, de ce nu vedem evenimente de acest gen? Păi e simplu: ONG_urile nu primesc finanțare pentru a promova localnici săraci și bătuți de soartă din interior. Că altfel ce rost ar mai avea finanțarea, tam-tamul, oratoria, schemele de P.R. prin care se lasă impresia că refugiații sunt salvarea noastră, mă-nțelegi !?

Sigur, ca orice eveniment pseudocultural care azi se respectă, la finalul conferințelor și filmelor dătătoare de lacrimi, migranți conduși cu lanțuri metaforice atârnate la gâtul neputinței lor, pe seama căruia se întâmplă toată mascarada, iau parte la un party intercultural, unde fiecare, după buget și posibilități anatomice, se îmbată cu vodka și bere- de obicei aceeași, multă și ieftină, într-un birt îmbîcsit oarecare. Vă vine să credeți că din oameni amărîți, înlăcrimați și neajutorați, ei se transformă, la comanda muzicii și atmosferei încurajatoare, în oameni care par că o duc de fapt foarte bine?! Să nu mai zic de faptul că îi cheamă mereu pe cei mai frumoși dintre toți: bine îmbrăcați, adaptați, școliți, unși deja cu alifiile secolului tulburat. Scenele arhicunoscute deja, se repetă: mai la toate evenimentele culturale, noaptea se sfîrșește într-o mare beție. Păi asta ce fel de cultură e, domnilor, cu atît mai mult una care se intitulează finanțată și de mare ștaif?

Să spui că faci parte din cultura timișoreană și nu te duci la Refugee ARt- un eveniment care promovează pe bani privați imaginea migranților- atent făurită așa încât să nu reiasă defel riscurile, ci dimpotrivă- numai beneficii, înseamnă să duci adesea singur neputința de a te afla în minoritate.  O minoritate a cărei voce este agresiv înăbușită de disconfortul pe care-l resimt organizatorii atunci cînd  li se critică…”arta”. Marginalizarea celor care nu sunt de acord cu asemenea parade de infestare socială a devenit deja o practică la modă. Vrăjeala incluziunii sociale se pomenește de fapt doar cînd e vorba de unii, nu și de alții. În cazul conservatorilor, e mai degrabă excluziune socială în toate formele ei.

Iar minoritatea asta a unei drepte sănătoase stă să se prăbușească deasupra noii orânduiri sociale, dorind să se delimiteze de cealaltă, cea nouă tot mai infatuată, obraznică, și plină de patologie după manual, construită pe cultul viciului, al călăului, al răzvrătitului și al emoției care până ieri, era explorată să vândă gogoși și cosmetice. Astăzi ne este vîrîtă pe sub nas cu titlul de artă, iar dacă nu cumva ești bine și de acord cu ea, ești privit drept un incult, un om care nu gustă delicatese sociale, un om care nu a citit sau mai rău, nu are milă față de cei mai neavuți, mai bătuți de soartă, ca el.  Un fel de gogoși politice ne sunt  livrate și acum, pe tava neștiinței și ignoranței cetățenești, a blegului care votează cu ochii și gura închise, pe bază de ochi frumoși, iar acum, folosește drept armă politică lacrimile vărsate în fața unui film sau a unei prelegeri triste despre viețile a cîtorva oameni, reprezentativi parcă (ahah) pentru toți ceilalți. (NU).

Sigur, stîrnesc milă. Dar de asemenea, mila nu este o calitate a politicianului bun și dîrz, care trebuie înainte de a umple inconștient frigiderele,  să apere și să conserve un popor, un neam, și așa mai departe. 

Hmm… Să fie oare toți imigranții  înzestrați cu talente artistice !? Să fie de fapt

un val amenințători de genii muzicale, care ne bat la porțile țării, de fapt și noi să-i confundăm cu orice altceva ? 🙂  Să ne fi dat soarta o șansă cu ei !? (hei ,hei, poftiți la handralăăăi). 

În realitate, întreg conceptul de eveniment este construit pe o tehnică foarte abilă de Relații Publice, prin care omul de bună credință este înduioșat pînă la lacrimi de cazuri sociale (ale imigranților), pentru a accepta mai departe ca idee și chiar filosofie națională, inserarea pe piața (pe toate piețele, inclusiv pe piața LGBT -:) ) a unor oameni despre care nu cunoaștem mai nimic. Fotografie, film, discuții, workshopuri, toate sunt menite să atingă coarda sensibilă labilă și intimă a omului, să o deruteze, ca apoi, din aceiași sensibilitate lăuntrică, votantul să spună DA, haideți să primim sute de mii în țară. Și pentru că ni s-a inoculat puternic interior toate sentimentele astea, putem ști sigur că ar fi toți la fel: amărîți, nemîncați, dornici să muncească și să respecte  obiceiurile, și feng-shuiu social al locului, și că ne vor îmbogăți cultural, spre rîvna și aspirația noastră. Oare?

Ei bine, și lucrurile nu rămîn așa: anul acesta, festivalului i s-a adăugat și o secțiune specială dedicată HATE-SPEECH. Ca să fie clar, cine suntem noi în patria noastră, și cine ar putea fi ei. Vă dați seama, să razi de pe suprafața pămîntului o cultură, pentru a face loc kitschului, subculturii și amestecului hibrid de maniere dictate de branduri– asta da scop nobil pt care să mori.

Asta e tot ceea ce trebuie să știm: că emoția este împrumutată pentru a insera politici periculoase, și că, precum Calul Troian, doar filiera emoțională  ne poate deschide, spre a ne fi inoculate programe, idei și concepte în totală opoziție cu crezurile, principiile și fundamentele noastre de orînduire socială și chiar privată pe care suntem datori să le avem. 

Haideți să mai gîndim și la rece, poftiți!

Să nu ne tot lăsăm păcăliți !

 

Tînăr, caut să aparțin. Cum se transformă societatea pe spețe psihosociale

Cum reușește societatea să se transforme? Păi simplu: din interior.
 
Nevoia de apartenență se bazează pe insecurități psihoemoționale, și oamenii au fost foarte slăbănogiți în ultimii ani cu privire la asta. Peste tot ni se spune că suntem înapoiați, proști, urîți și vai de noi, așa că chestia asta, treptat, începe să dea rezultate!
 
Nevoia de apartenență și validare socială a omului este foarte puternică, prin urmare, opiniile oamenilor sunt ajustate în raport cu ceea ce este la modă, cu curentele principale, (mediocre, ce-i drept) care circulă prin toate canalele media de informanipulare în masă.
 
Cînd faci parte dintr-o breaslă, la serviciu, de exemplu, și pe facebook colegii văd că tu, singurul poate, manifești într-o oarecare măsură împotriva credințelor, preferințelor și aspirațiilor lor, îndată vei fi vizat de ei.
 
Nici nu e de mirare că în ziua de azi, companiile vînează profilul psihosocial al candidatului pe orice job, în special acele companii care și-au făcut un obicei din a cîștiga imagine pe spinarea proletariatului și a ideilor sociale care cîștigă tot mai mult teren în cazul tinerilor azi: socialismul, progresismul, apropierea aceasta tâmpă și fără noimă de oameni cu care, deși n-ai nimic în comun, ți se inoculează prin felurite imagini, că de fapt ai avea (sau ai putea să ai totul). Stabilitatea în grupuri mici ar putea fi amenințată de acel individ care e altfel, diferit, care prin natura personalității lui reuște să fie lider cu ușurință, să seteze trenduri (de orice fel) și să exercite o putere asupra celorlalți, chiar subtil vorbind. Așa că, la nivel mai mare, stabilitatea noii societăți care se pregătește la orizont, încununată de obediența infatuării datorate atitudinilor dictate de branduri ( atitudini care sunt de spoială, de fațadă depinde exclusiv de distrugerea, mai mult sau mai puțin din fașă, a acelor indivizi numiți ”EXTREME”, care ar putea periclita bunul mers și cumințenia, supunerea și ascultarea tuturor celorlalți din societate.
Prin urmare, cunoscînd deja aceasta, o mulțime de patroni și angajați în departamentele de Resurse Umane ale unor mari sau mici companii și firme, caută să deslușească, dincolo de prezentabilitatea unui individ la interviu, latura social-politică a individului, nu cumva, intrînd pe tărîm riscant, să piardă important capital de imagine, sau să-și piardă turma dezindividualizată prin – deja implementate- acele trenduri.
Cu cît un om are o personalitate mai accentuată (și funcțională), și el militează, mai mult sau mai puțin la vedere, pentru ceea ce devine din ce în ce mai mult cenzurat, interzis, bigotic, impotriva mulțimii progresiste ale cărei rînduri se îndestulează pe zi ce trece cu tot mai mulți depravați și  infatuare; cu cît un om are o personalitate mai accentuată și este mînat de acele crezuri interioare care nu-l pun pe făgașul ”bolnăvicioasei direcții în care o ia societatea,  cu atît el va reprezenta o amenințare mai mare pentru stabilitatea internă a oricărei companii. Răspuns final: ne pare rău, nu putem să vă angajăm la noi/ sunteți incompatibil cu politica noastră/nu sunteți potrivit pentru acest job/am găsit pe cineva mai potrivit pentru noi. A se traduce: am găsit pe cineva mai obedient, mai interiorizat, mai predispus dezindividualizării totale, pînă la identificarea completă cu corporația, firma, entitatea juridică, etc.
 
    Cum strici astfel, o societate tînără în plină dezvoltare și creștere? Făcîndu-i pe tineri să își dorească. Prin urmare, cele mai cool companii își prezintă oferta, prin implicare civică: de la YES LA VOT, pînă la  participarea și chiar sponsorizarea campaniilor de tip PRIDE . DE la haine la modă la prețuri de nimic, vîrîte sub nas pe toate gardurile celor frumoși, tineri și deloc liberi să aleagă , pînă la pahare de cafea brănduite cu simbolul conducerii supreme ale acestei Uniuni Europene (și chiar a mapamondului): CORPORAȚIA.
    Suntem guvernați de corporații, de dictatul lor, fie că ne place sau nu. Sigur, am putea spune că nu ne strică un trai mai confortabil, însă între a trăi pentru confort și a fi confortabil pentru a putea face apoi ceva mult mai mult și mai valoros pentru noi înșine și ceilalți, (societate) este diferență mare.
   
     CINE NU SE ADAPTEAZĂ, PĂRĂSEȘTE SOCIETATEA
Așa ar suna informația care colcăie pe toate gardurile în ziua de azi. Și știm din (re)surse proprii și vechi de cînd lumea, că dorința de adaptare și validare socială, sunt printre cei mai importanți piloni pe care se sprijină întreaga identitate umană. Mai ales în ziua de azi, cînd toate gadgeturile ne cheamă seducător să ne prezentăm cît mai dichisiți înaintea lumii, dorind  să ne umple golurile lipsurilor a te miri ce din propria viață, cu mult orgoliu, narcisism și infatuare.  Prin urmare, cine nu are asemenea nevoi, fericit să fie! A scăpat. Dar el nu figurează. Cît despre ceilalți, îmi pare rău de ei. Veșnic dorind să fie validați și să li se ofere FEEDBACK de la celălalt (acest mecanism de dependență inventat tot de corporații) , ei cad ușor și sigur în capcana socială numită ÎNCEPUTUL TRANSFORMĂRII SOCIALE a omului.  Cine nu poate fi validat, se va schimba , așa încît să arate, să fie, să audă, să vadă, să citească, să se strîmbe, să se maimuțărească, să gîndească, să dețină păreri și obiecte exact la fel ca ceilalți. Principiul social al similitudinii în interacțiunea umană l-am auzit prima oară la Emile Durkheim (pe vremea cînd făceam licența în domeniul Relațiilor Publice): nu doar că oamenii sunt atrași de ceva ce le seamănă, dar ei și judecă indivizi diferiți ai aceleiași categorii, dacă văd similarități între ei. Principiul acesta îl vedem la îndemână, atunci cînd mintea omenească superficială e convinsă că dacă a văzut un popă că înjură, aplică trăsătura tuturor popilor. Sau dacă un polițist scuipă pe stradă, înseamnă automat că polițiștii sunt nesimțiți.
  Revenind: Mînat de dorința de a fi acceptat, individul începe să schimbe tot mai mult la el, să îi copieze pe ceilalți. Dacă vă uitați puțin acum pe stradă în centru, sau în mall, veți vedea cum  de la an la an, așa cum moda se schimbă,  femeile încep să se îmbrace și machieze toate la fel, respectînd subtil trendul dictat de marile corporații. Nu zic că adaptarea nu e bună, sau că acel stil ar fi mai puțin vrednic de seriozitate decît un altul, dar e o trăsătură firească a omului pînă la urmă, să vrea să fie acceptat. Unii însă sar calul. 
Ca o mică paranteză, dacă minoritățile sexuale ar dori să fie acceptate, s-ar adapta, prin felul de a fi și se purta, însă evident, nu acesta e scopul!  Așa cum bolnavul luptă cu boala, dorindu-și sănătatea (readaptarea la starea inițială, originală). 😉 
Treptat, mai mulți indivizi se schimbă, pînă formează un grup, apoi grupul acela formează o societate, o lume, sau poate chiar un popor. Omul e fericit că și-a împlinit scopul: e dorit, e integrat, adesea fără discernămînt, într- lume… nebună! Răvășită, de-a dreptul, însă el nu știe. Discernămîntul propriu, conștiința și propria identitate  și personalitate ale sale au fost dărîmate de nevoia emoțională (obsesivă la unii) de a se integra. Elementul cel mai probabil  responsabil de chestia asta!? NESIGURANȚA. Copilăria nefericită, adesea: cînd i s-a repetat și arătat, poate, că el nu contează, că nu e necesar. Că nu poate mai mult, și că nimeni nu îl iubește. Legea compensației în relații funcționează și aici, social: nu am simțit iubirea părintească, o caut în lume, iar dacă lumea nu mă vrea- fac cumva să pară că sunt și eu ca lumea. Sau aia cu ”nu știu cine sunt” pentru că niciodată nu am avut timp să mă descopăr.  Un pic de liniște mai avem și noi !???!!
În loc ca televiziunile și media în general să pună avertismentul cu privire la CEI 2 LITRI DE APĂ PE ZI pe care trebuie să -i bem ca să ne fie bine, mai bine ar zice așa:
 PENTRU A FI ANCORAȚI LA VOI ÎNȘIVĂ, PENTRU O CONȘTIINȚĂ DE SINE BUNĂ ȘI O PERCEPȚIE CURATĂ ASUPRA VOASTRĂ ȘI ASUPRA LUMII, PETRECEȚI O ORĂ PE ZI ÎN LINIȘTE ȘI RECULEGERE TOTALĂ.
 
Nimeni n-are interesul însă să facă asta. Un om cu nevoi emoțional-consumeriste este mai ușor de guvernat, de condus. Și poate nu mai are nevoie nici de ORICE JOB. Poate oameni conservatotri de bine n-ar mai sclăvi la corporații care nu le validează valorile interioare, și n-ar mai trebui să se ascundă de ei.! Mai mulți oameni cu așa nevoi formează o societate, o comunitate masivă, ușor de guvernați de instincte primare deja. Da, nevoia de apartenență și de FIT-IN (integrare) este deja , în lumea de azi, un simptom al celui care nu prea mai crede în sine.  Extremele nu-s de dorit: psihopații au aceiași calitate, însă acolo vorbim de altceva.
Frica de a nu fi marginalizat este o realitate gravă în mințile multor oameni. Dar dacă nucleul tuturor faptelor este frica, înseamnă că nu suntem guvernați interior de forța care trebuie !?
O altă problemă interioară a celor dornici de a se potrivi maselor este SINGURĂTATEA. Cu cît ești mai singur, (și nu duci treaba asta ca pe ceva pozitiv, cu folos sau poate ca o lecție spirituală de viață?) , cu atît nevoia de apartenență ar putea fi mai mare. Și cînd omul are nevoi de genul, el începe să se poarte ca și cum ar fi în acord total cu toată lumea. Și cumva, fără să știe că, 
SINGURĂTATEA NU TE ÎNVAȚĂ CĂ EȘTI SINGUR, CI SINGURUL.
(De la Cioran, citire) 
Cît despre nevoia de a fi special- și a fi diferit- aici din nou este o altă eschivă din fața echilibrului, și nu simpatizez.
Cum distrugi deci o întreagă nație? Păi simplu, cu inginerie socială. Cine are acces la resursele psihice interioare ale omului, via corporații, date, branduri, și focusarea atenției acelor oameni, deține frîiele cu totul, știind ce să facă apoi cu el, prin pîrghii și sfori trase sociologic apoi, inginerește-social, spre căderea liberă a acestuia !
Vă dați seama ce pericol ar fi pentru o companie să angajeze un singur om, în antiteză cu toate valorile progresiste ale acelei companii: ar însemna să riște ca imperiul să cadă, și mai mult decît financiar, să riște ca lupta psihologică dată pe nație, popoare, și poate chiar suflet, să se încheie dramatic pentru el.  Căci cine guvernează azi, mai mult ca oricine, dacă nu companiile cărora fără chibzuință, le-am oferit totul!?(articol separat) de la date intime despre noi înșine, la studii și năzuințe personale, preferințe, slăbiciuni și vicii și așa mai departe, ducînd pe același făgaș imbecil generațiile următoare !?
De aceea este foarte important să avem în mod armonios, curat și independent,
PERSONALITATE, IDENTITATE, TREZVIE !
și apartenență la acele grupuri care ne satisfac și îmbogățesc sufletește, nu care ne vor știrbiți și șterși de propria identitate.
Și dacă nu știți încă prin ce metode să le dobîndiți, aveți răbdare, munciți și cereți, căci vi se va deschide!
____________________________________________
Cu stimă,
infailibilitatea mea
io,țăranca.

Democrația și big-data

   Noua democrație este puterea poporului și îndrăzneala de a fi în control cu datele sale: ce livrează, ce furnizează sectelor bancare virtuale, însetate după puterea de manipulare asupra individului, pe baze psihologice: cumpărături online/cu cardul, liste de clickuri, preferințe, muzică, prieteni, check-in, idei, filosofii și multe alte chestiuni ce țin de universul fiecăruia dintre noi.

Noua democrație înseamnă puterea poporului individualist, neafiliat la nicio grupare, căci rolul programelor sociale care rulează azi, sunt de control, mai mult ca oricând, începând cu formațiunile politice, până la dogme ucigătoare de suflet și alte orientări filosofice liniare, ce nu își  au locul în Adevărul tridimensional care ne ia cu asalt pe toate planurile.

Tupeu și control nedemocratic e cînd statul îți cercetează viața, și decide pentru tine dacă poți să plătești ratele, așa încât nimeni din familie să nu sufere. În civilizație nu se cunoaște noțiunea de economie sau strângem cureaua. Cuvinte ca ”înfrânare”, nu sunt politicaly correct oricum, și devin o blasfemie la adresa modernității și a traiului BUN. Sănătatea și echilibrul devin încet -încet, niște noțiuni demne de cenzură, nu cumva să incite la violență împotriva religiei, căci religia va fi adesea asociată cu acestea, pentru a fi clar în perceptia colectivă- cine e ”dușmanul” și cu ce noțiuni operează el.

Libertate e când îți iei un credit și de bună voie și nesilit de nimeni pui tu singur bani la ciorap, să-ți permiți niște chestii. Și tu singur decizi pentru tine dacă cumperi pâine de 5 lei sau de 1 leu. Nu vine statul să-ți pună preț pe coșul mediu, să spună apoi să-ți vinzi aurul, ca să ai ce pune pe masă , deși poate tu ești ascet sau te hrănești cu hrană vie și atît. 🙂 În libertate nu vine poliția economică să-ți cotrobăiască în garderobă, să vadă ce haine ai, și care este prețul mediu pe care îl plătești, și via carduri bancare, să controleze ce cumperi și cu ce frecvență, să te poată numi eligibil- adică sclav cu abandon propice de sine, pentru un credit la o casă. Și mai mult, în baza datelor livrate de tine, să creeze campanii speciale, personalizate, așa încât să consumi și mai mult. Sau, după caz, să te lupți – cu te miri ce porniri- mai mult și cine știe, poate mai bine. Ce facem de fapt, în tot acest amalgam informatic? ne alegem singuri metodele prin care să fim seduși și mai mult, și mai puternic, în viitor. Și dacă nu noi, generațiile viitoare. Consumăm și furnizăm date, pe pilot automat, fiind siguri că astfel ne ușurăm viața, fără să ne putem da seama că răul astfel produs, din comoditate și lene, și din nevoia de a avea totul absolut la îndemână, se va răsfrînge asupra urmașilor, și chiar urmașilor urmașilor noștri. Consumatori din fașă, conectați la creiere centrale care veghează și dirijează totul.

   În libertatea noastră, cea adevărată, tu decizi, singur, cât de privată ți-e viața, nu civilizația, nu ”ultra-democrația” pe care o elogiază azi cu toții, de parcă ar fi unica formă grozavă de orânduire socială.

Dintre toate aceste minuni ale noii lumi, ceea ce urmează însă de fapt în epoca informațională este un soi de comunism al informației. Originalitatea e pe ducă, ideile unice și individualitatea vor deveni istorie, iar trupul omenesc, o mașinărie a dictatelor brandurilor, menită să transporte, să promoveze și să miște (doar în virtual, însă) orice. Însă în zadar ni se vîră înaintea ochilor ideea că deținem controlul datelor pe care le livrăm, căci mașinăria stochează totul, și absolut orice. În baza acestor date, vom fi proprii noștri dușmani, și doar cînd va fi prea tîrziu, ne vom da seama că tot ceea ce am etalat, se va putea întoarce subit împotriva noastră.

 

 

Gânduri despre adaptare, supraviețuire…

Cine se adaptează la o dubioasă lume?

Se adaptează azi complet și fără regret la o dubioasă lume doar ”speciile” care nu au nimic propriu, al lor, și trăiesc în bătaia vântului legilor naturale în plenitudine, fie ele telurice sau social-politice, prin automatisme de tot felul.

Supraviețuiesc, ca și chintesență, cei care plantează și culeg rodul sau semințele ideilor bune, prin educație sau orice altceva. Supraviețuirea fizică a unui om poate fi irelevantă din punct de vedere social, atît timp cît omul acela nu a manifestat o fărîmă din adevăr, al său propriu măcar. Supraviețuirea universului acelui om este vitală însă, spre a-i influența în vreun fel sau altul pe alții.

Azi nimeni nu mai are interesul să ucidă oameni și trupurile lor, căci interesul este acordat ideilor, manifestului simțirii, posibilităților de suflet. Le-au luat unora 2000 de ani să-și de aseama de asta. Sigur le va lua încă pe atîta, cel puțin, să reușească să distrugă lumea din temelii. Sau cel mult să încerce și să nu izbutească.

Poți să arzi o carte, dar nu poți să ucizi spiritul ei.

Poți să ucizi un om, dar nu poți să ucizi spiritul lui.

Poți să cenzurezi o societate întreagă, dar nu poți înăbuși spiritul ei.

Interacțiunea rămâne însă vitală. E singura idee bună care mai poate face pe oameni să miște ceva. Căci vorba unui sfînt: ”Nu a zice, ci a mișca înseamnă a ajunge”.

_______________
strategii de supraviețuire morală

 

 

Salut pentru bună dimineață!

În yoga, ritualul de dimineață constă în salutul soarelui si tot felul de poziții mai mult sau mai putin indecente de a ne arăta supunerea si flexibilitatea (față de stele, auzi). In România, la mine în Timișoara, ritualul dimineților de weekend in special, constă în salutul prietenilor, pe feisbuc si mai mult la o cafea, la terasă, în zi însorită ca asta.

Și salutul acesta intre prieteni durează asa, vreo 2 3 ore. Drept e, nu costă 99 de centi,cât era ultima oară oferta promo pe feisbuc la yoga (ce ieftineală, nu?) , ci e ceva mai costisitor:implică minim 10 lei de fiecare dată, dar mai ales timp. TIMP DĂRUIT celuilalt, prietenie, afectiune si subiecte bune de dezbătut, ce implică atentie,ascultare, răbdare si jovialitate si chiar rezolvare. Proaspete mereu ca un surâs in beznă…

Hai să vedem acum, care viitor credeți că sună mai bine?unul in care oamenii se izolează supuși unor astre de a căror proveniență oricum nu cunosc nimic, făcând treburi individual, egoiste, sau a doua versiune, care implică niște răbdare, și alte forte si investitii psihoemotionale si interactiuni dedicate pe termen mai lung?

Să fac yoga singur acasă si să mă simt atotcunoscător sau să mă văd cu prieteni oameni, înaintea cărora e necesar din cînd în cînd  și să mă fac mic, de dragul lor, să-mi înfrunt defectele si să-mi explorez muncind calitățile!?

Hm, pare greu de decis…!?

 

Libertate, identitate vs. personalități prefabricate

Atât de folositoare e industria perfecționismului sau a dezvoltării personale, încât nu mai poti să-ti găsesti pe nimeni,  apropiat sau cel puțin pe cale să..: zero combinații emoționale posibile dacă nu bifezi minim 10 din 11 trăsături ale omului perfect, asemănător spre identificare totală cu imaginea dictată de laborator, atent șlefuit și apoi supervizat de întreaga industrie. Pe de altă parte, cunosc și știu faptul acela cum că nimic nu e întâmplător. Continuă să citești Libertate, identitate vs. personalități prefabricate

Numai proastele (nu) fac copii.

   A devenit o rușine tot ceea ce este mai frumos și mai natural la o femeie: aceea de a fi mamă, bunică, educatoarea generației sale. Globaliștii, și nu numai, au decis prin tehnici și tactici, aceleași, să pună degetul pe ”jet” și să înăbușe orice tenativă a naturaleții firii. Așa că au ales maimuțoii veacului, să ne spună nouă, că numai proastele fac copii. Sau mă rog, femeile care nu au avut parte de educație. Fără să -și dea seama(oare?) a jignit prin asta chiar pe mamele colegilor săi ceva mai bătrâni și mai înțelepți, și nu numai. S-a jignit pe sine. Continuă să citești Numai proastele (nu) fac copii.

…Dacă ai reușit în viață, nu te agăța de nereușitele altuia!

”…Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.

Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.

Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie, dacă nu avem smerenie, va urma a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înnebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.

Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţile noastre.

Acum știu, știu că orice ură, orice aversiune, orice ținere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înțelegere, bunăvoință, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul grației și gingășiei unui menuet de Mozart… este un păcat și o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătura rea, orice dispreț, orice rea dispoziție este de la diavol și strică totul. Acum știu, am aflat și eu…”

Nicolae Steinhardt.

Uniformizarea maselor în laboratorul minții

Pe vremea în care devianțele și patologiile se manifestau în ascuns, departe de ochii societății, nimeni nu știa despre nimeni ce face, cine este și cu ce se ocupă. Concluzia la schimbarea socială este că deși ea dăunează teribil societății, prin destabilizarea ei,  vor putea înfrîna pe cel curat, și vor ațîța și mai tare pe cel murdărit de coloratura noilor norme. Le știm . Pe șleau, o să fie atît de ușor să NU discuți cu unu și cu altul, pentru că acel unu și altul nu se vor mai ascunde. Mă refer la progresiști.

Cred totuși că n-am greșit cu uniformizarea maselor cînd spunem că ea are un scop și o limită. Adevăratul tablou este instrumentat de seceră și ciocan. Un ciocan care ne îngroapă în abisuri, iar psihologic vorbind, chiar în pulsiuni freudiene subconștientale, înăbușind lumina noastră, și o seceră care să-i taie pe cei mai (in)adaptați dintre pământeni, cei care prin felul lor de a fi, reușesc, poate mereu sau doar din cînd în cînd, să scoată capul la lumină, ridicându-se deasupra capetelor la fel, ce s-au amestecat laolaltă, prin tehnici și tactici meschine, în marea plajă de oameni la fel:ușor de guvernat, ușor de prevestit, ușor de dirijat, căci orice tehnică e mai ușor de aplicat cînd toți sunt la fel.

Nu va mai exista nicio dreaptă și stîngă: în lumina constrastului progresist la care asistăm încă azi, ca și într-o perioadă istorică de tranziție. Pentru cei din stînga, dreapta cea mai accesibilă pe care o vor putea vedea se va afla la mâna lor dreaptă. Pentru cei din dreapta, dreapta cea mai accesibilă pe care o vor vedea, ar putea fi stînga colegului de bancă. Iar pentru stînga, dreapta poate însemna orice este mai priceput decît emisfera rațiunii, care deși înțelege tot, nu a priceput nici esența. Liniaritatea gândirii- o necesitate în vremuri în care 7 miliarde de oameni sunt total diferiți, și e imposibil să faci 7 miliarde de tehnici și practici de mobilizare interioară, aflare și descătușare ființială, prin care acei oameni să respecte o direcție, preferabil globală, de trăire și manifestare, de aspirații și comportamente aliniate dictatului. Democrația astfel fabricată în laboratoarele deloc ascunse ale internetului este o realitate accesibilă.

Lucrurile puse la comun, prin urmare, captează în ele valoarea dată de dorința și nevoia unui om dar și a celuilalt de a avea acel lucru și de a-l administra împreună. Dacă obiectul nu este prioritar pentru ambii, sau pentru o comunitate, stați liniștiți, nu se înlocuiește obiectul, ci se trag acele sfori psihologice via media și alte platforme prin care nevoia să devină, chiar peste noapte, una comună. PAs cu pas. Miliarde de dolari sunt pompați în ”fundul” oamenilor, spre manipularea în diverse direcții. Astfel, te îngrijești ca nimeni să nu bănuiască un posibil dictat. În afară de eticheta ”sponsorizat” pe feisbuc, nu vei știi niciodată mai mult: cine și ce se ascunde în spatele acelor oferte:de la dezvoltare personală, la ideologii și doctrine, sau alte detalii conexe despre un fapt necsear să se întâmple în societate, sau altul. Și zic necesar, din punct de vedere al celor care-și doresc niște rezultate, și guvernează. Așa se fabrică democrația: în laborator. Iar majoritatea slabă, culmea, are mereu ultimul cuvînt. Nevoia de liniaritate și deslușire a etichetelor politice îi face pe mulți să cadă în capcană: ba e capitalism, ba comunism, ba totalitarism. Tot nu vedeți cum se împletesc toate, complementar?!

Însă din fericire, ”problema” rețelelor sociale azi este că ele nu arată absolut niciun adevăr profund despre om. În afară de laturile sociale ușor de manipulat, dar care nu reprezintă omul în esență, ci doar o pulsiune a sa. Deși portretul psihologic este adesea bine și ușor de conturat, el arată doar individul psihosocial. Tot ceea ce este reprezentat de subiectivitatea și prejudecata noastră este despre noi înșine, mai mult, nu despre el. Omul care trăiește cu adevărat îl poți afla doar în realitate, restul sunt constructe sociale. Stephen Hawking era un om ”mort”, metaforic spus, care scria cărți, spre exemplu. Nu există un exemplu mai bun pentru ce urmează să se întâmple cu omul internetului, decît acest personaj, care deși imobilizat, latent și împietrit energetic, stîrnea simpatia și adorația maselor. (…)

Căci dincolo de spațiul virtual, suntem universuri, dincolo de curente politice fixe, suntem un amalgam din toată politica lumii, care funcționează perfect într-o simbioză totalitar-democratică de sorginte divină, așa cum e făptura umană. Cine să poată controla în totalitate așa ceva? Uniformizarea maselor, prin urmare, rămâne un vis machiavelic al celor mai slabi dintre pământeni: elitele care guvernează, dorindu-și acerb o putere de sute de ani, sau cine știe cînd, scotocind științific prin experimente și programe avansate de control al minții, descoperiri chintesențiale despre om, inginerie genetică, și alte deranjamente ”în vitro”, poate-poate, vor reuși, cîndva, un control total pe sufletul și deci, făptura umană. Citesc recent, pe fugă, că se încearcă deja injectarea ADN-ului de porc într-un embrion uman. Vă vine să credeți!?Cui servește un asemenea gest diabolic de împletire a spurcatului cu divin, generic vorbind?  Downloadarea minții e deja posibilă, dar mintea nu este totul. Defulările grotești prin scris haotic- nici ele nu pot arăta în context integral ce conține în el însuși un om, iar portretele psihodramelor depistate de experți psihologi- cu atît mai puțin. Am nădejdea că roboții viitorului vor fi foarte inteligenți, dar foarte foarte proști ! 🙂

În încercarea aceasta de a depista interiorul omului, prin te-miri-ce tehnici și tactici războinice, apare un singur scop la suprafață: controlul total. Dacă e Dumnezeu, n-ai nevoie să te arăți, că EL știe, dar dacă e o imitație, atunci fii sigur că va face totul posibil să te spovedești pe te miri unde. Nu poți avea control total, dacă nu ai decriptat integral conținutul vasului, nu? Prin urmare, ca să uniformizezi un popor, în direcția dorită (adică inversul său) e nevoie ca mai întâi să-l vezi pe neamul acela în acțiune, să știi ce-i place, ce nu, la ce reacționează agil, la ce se răzvrătește și mai ales- ce apără, apoi să răstorni cupa, așa încît să se apropie cît mai mult de preferințele tale. Apoi, avînd toate acestea, poți trage sfori marionetiste în toate direcțiile, spre a le potoli trăsăturile, după mijloace, și mai ales după nevoi. Nevoia unitară rămâne de fiecare dată uniformizarea. Vorbind de continent, ar fi aberant să credem că s-ar dori să existe cumva italieni și europeni: se va dori să existe  europeni și atît, iar firea lor făurită în laborator- scopul tuturor mijloacelor tactic, lucrată asemeni unui programator care face de la zero circuite și aplicații, avînd un rezultat precis, de-a fir a păr, în cele mai mici detalii.

Dintre toate, cel mai accesibil exemplu al puterii de uniformizare în sfera psihosociologiei este cel al feisbuc: cineva scrie public o idee, iar oamenii se înghesuie să comenteze, ajustîndu-și opiniile în funcție de simpatii și respect, unii altora, iar spre finalul conversației, veți observa în foarte multe cazuri, majoritare, că oamenii  părăsesc discuția având într-un final aceleași opinii, fie prin compromis fie prin renunțare la propia opinie, de dragul menținerii unei imagini bune, de om pașnic, înaintea celorlalți, sau chiar din teama de a nu fi catalogat drept extremist. Toate acestea se petrec cu ajutorul trolilor, sau a ceea ce numim agenți ai ordinii, antrenați special în diverse misiuni sociale precum aceasta de a veghea conturile de facebook, intervenind în cele mai importante și populare discuții. Curentele fabricate în laboratorul peiorativelor, iată-le în acțiune. Cînd auzim cuvîntul Extremist, parcă ne apucă așa, o durere de cap: nimeni nu-și dorește să fie asociat cu așa ceva. Deci, cine , de fapt și ce, conduce, dacă nu curentele fabricate în ani, în laboratorul minții celor mai intelligenți dintre pământeni? iată o întrebare bună.

Prin urmare, ce este democrația azi, ce a mai rămas din ea, dacă nu doar o reacție psihosocială la pârghii și sfori trasate de dinainte, în laboratoarele ferecate, ascunse complet de ochii ”profanului”, prin care se dirijează atent cursul oamenilor, prin imperative ca ”Divide et impera”, !? Și numai într-un viitor ajustat ca la carte, de păpușarii veacului, va fi posibilă o autoguvernare, sau ceea ce numim comunism, în toate formele sale utopico-distopice de-a dreptul, pentru că până atunci,  la felul în care avansează lucrurile, este foarte posibil ca generațiile viitoare să fie deja programate social, pentru a făuri noua civilizație de ”elite și proști bine îmbrăcați, infatuați cu toții”, dintr-o nevoie bolnavă, ancestrală de prea mult control, înlocuind divinitatea, din om, din mersul lumii, cu o pulsiune excentrică de a se crede, fiecare, după posibilitate, un fel de zeu.  Și nu orice zeu, născut natural sau dăruit lumii, ci unul prefabricat, fals, la care s-a ajuns după ani de muncă și inginerie socială, exploatând ce e mai rău în ființă, spre uniformizarea teribilă a maselor. Liberul arbitru devine discutabil, mecanismele de alegere interioare, și ele, o iluzie. Toate acestea, așa încât să nu mai existe …

                         LIBERTATE, PERSONALITATE, TREZVIE

 

 

 

Bibliografie: Dark Psychology, S.Moscovici, V.Volkoff, etc