Gânduri despre libertatea de a arunca un chiștoc

Când am spus de mai multe ori că Statul sunt eu, nu am glumit niciodată. Când arunc mizerie pe jos, într-o lume în care majoritatea e obsedată de natură și se forțează nevrotic să protejeze, o fac pentru gustul libertății pe care ți-l oferă aruncarea unui muc de țigară pe jos, și nu pentru că sunt prost crescută.

Dacă conștiința umană se poate fabrica de algoritmi sociali, nu este ceva lăudabil. Să poți fi liber și tu însuți, când toți ceilalți execută dogme cu ochii închiși, fără să cunoască ideile la care ele conduc, asta înseamnă să ai politica in sânge.

Și politica libertății de conștiință este și când iti vine uneori să arunci o doză de suc in câmp, în timp ce conduci pe un drum neasfaltat în afara orașului. Filosofie aplicată! Gustul libertății, să știți, când aproapele te filmează și te toarnă că te-ai scobit în nas pe stradă, nu este coca-cola, ci este chiar acesta. Coca-cola este gustul diabetului și al dependenței, dar nu al libertății., într-o lume vigilentă care abia așteaptă să-și toarne aproapele cu orice. Aruncarea PETului este un fapt deci, în curând deosebit sancționabil.

Faptul că unii rețin gazele în interiorul lor, și aerele…fără să le dea afară, nu îi face civilizati, nici măcar manierați, ci doar dresați de noua ideologie a lumii, care ne vrea drepți, perfecți, ți în acord pervers cu legi numai de guvernanți stiute. Si un constipat. Metaforic sau nu, vorbind. Oamenii constipați sunt și așa dintre cei mai răi. Dar o știți pe aia cu taxa pe CO2? Ei bine, când vrei să faci economie, de ceva, să susții natura, ai putea la un momentat să nu mai respiri… ! În sfîrșit, iată o idee năstrușnică.

A fi vegan nu e chestie de alegere, a îngriji in mod obsesiv de natură, cu atât mai puțin: sunt doar premisele că acolo a avut loc o mare si periculoasă îndoctrinare.
Toți la fel, luptând la unison pentru o falsă lume ideală. La comun.

Comunism =comun +ism.

Când eu arunc doza de dr.Pepper din mașină, (ce nesimțită sunt, nu-i așa?) dar nu oricum, ci asa încât să nu atrag atenția și să nu instig, acesta este luxul pe care și-l permit doar cei cu adevărat liberi. Liberi chiar de presiunea socială a atenției exagerate asupra mediului din care fac parte, cu riscul de a se vătăma pe ei înșiși. Ce alegi dumneata, dintre un om și natură, să salvezi? o bunăstare oarecare a unui om, sau o bunăstare a unei naturi – de care tot omul este plătit să se îngrijească? Și o natură care de mai multe ori pe an se bucură de curățenia din partea oamenilor? probabil tot aceiași care aruncă mizeriile, că nah, unii își cunosc lungul nasului. Alții nu.

Fiecare om are dreptul să polueze atât cât vrea, pentru că fiecărui om îi revine o bucată de lume, cu toate ale ei.
Când vă instalați windows piratat, si furați unii muzică și filme de pe net cu o ardoare de nemăsurat, sau copiați texte, cu pretexte, lumea aia nu e cu nimic mai presus, în caz că vă simțiți unii, față de cineva care aruncă mizerie pe stradă fiindcă la un moment dat, aia a fost necesar. Sau a fost un moment… așa, mai puțin controlat. Sigur, preferabil este să vină în mod firesc la toată lumea să nu arunce, dar din nou, așa ar putea începe orice vis utopic…

Indivizii egali, toți manierați, toți buni, toți politicoși, simandicoși, și constipați, de ce nu, care să prefere să înghită PET-ul, chiștocul, decât să murdărească sărmana natură. Sărmanul om! Sărmanii cei care ar trebui să se ocupe de curățenia stradală ! Dacă libertatea înseamnă ceva, ea înseamnă și asta: omul să facă ceea ce altora nu le  place. Și zău că libertatea nimănui nu o încalci, în clipa în care ești văzut că arunci un chiștoc pe stradă. Încalci eventual dorința aprigă a unor viitori comuniști undercover, de  a-și vedea împlinit visul cu ochii: o lume perfectă, în care fiecare individ să stea drepți și smirnă, așa încât niciunul să nu greșească, adaptându-i pe cei mai puțin dotați, cu forța, la o lume utopică de-a dreptul imbecilă. Imaginați-vă o lume modelată , ajustată și croită cu echerul și compasul, de dragul unor nevoi mai vechi de perfecțiune a OMULUI. Nu e fain să știi că la fiecare gest al tău ești monitorizat și supravegheat, că nu-i așa, cineva nu înghite defel libertatea ta de a fi- dar mai mult- nu admite că ești un om cu bune ȘI CU RELE, care culmea, nu te afectează pe tine personal, ci tocmai pe alții. Perfecționiștii ăștia…  iluminații vremurilor, dăștepții popoarelor și intoleranții sociali.

Sau știi momentul acela cînd cineva își lasă tava pe masă, la foodcourt. Și da, tava chiar se lasă pe masă la foodcourt, să știți. Este un semn de grijă față de aproapele. Cum altfel ai putea să susții noi locuri de muncă!?  În caz contrar, vei părea, celor mai oportuniști, falși și simandicoși dintre oameni, ”decât” un țăran care nu a fost în stare să-și ducă tava, că nah, ne-am obișnuit tot mai mult cu toții să fim proprii noștri casieri, oameni de servici, contabili, istorici, scriitori, și lista e lungă. Omul modern devine astfel o cîrpă multifațetată jucată pe teren de marii dictatori, incapabilă de expertiză, incapabilă să judece cu mintea ei proprie efectele propriilor acțiuni, aparent ideale, în spatele cărora nu se ascund decît niște inginerii sociale meschine, menite să ne educe întru ”coborîrea”unui anume rai chiar aici, pe pământ. Ne cam murdărim, zic.

VETO

_____
efecte în lanț

 

NeoComunism: renunțarea psihologică la proprietate- dezrădăcinarea

Azi am avut o discuție în contradictoriu pe tema: sunt Uber și AirBnB forme de renunțare la proprietatea privată, în beneficiul altora? Răspunsul meu este DA. Iată de ce:
 
Am o casă de vacanță în Ibiza. O închiriez pentru bani: să zicem că nu mă descurc, vreau mai mult, n-am job, vreau să investesc, diverse motive. Irelevant. Motivul cumpărării casei a fost sentimental, și am dorit să mă bucur de ea. Titlul meu de proprietate simbolizează chestia asta. Esențialul. Ei bine, o dată cu oportunitatea de a cîștiga cu AirbNB, bucuria s-a dus: împart casa cu alții. Sigur, am titlu de proprietate, fizic, dar bunul în sine nu îmi mai aparține din punct de vedere emoțional, decît cu porția. Și aici sunt 2 posibilități: am rămas atașată de bun- deci sufăr cumplit pt că altcineva se bucură contra-cost de el, sau am renunțat complet psihic la ideea de a mai avea vreodată acel bun.
În primul rînd, a trebuit să reamenajez, să o fac potrivită musafirilor. Gusturile mele sunt ciudate. În al doilea rînd, petrec foarte puțin timp în casă, spre deloc, pentru că am permanent musafiri. Casa treptat a devenit un mijloc tehnic de a face bani, și nu un bun personal de care să mă folosesc în beneficiul bunăstării mele. Banii aceia îmi aduc un venit lunar, nu neapărat bunăstare. (aici iară e discutabil/relativ).
 
În concluzie, aparține sau nu casa mie? Păi da, din punct de vedere legal, juridic, da. Psihologic, NU. prin urmare, colectivizarea psihologică este răspunsul potrivit: o nouă formă de comunism în care bunurile sunt administrate în comun, prin simplul fapt că , pe rînd, un chiriaș devine porprietar pe termen scurt al acelei case. O posedă, la un preț infim. (rezultatul concurenței pe piață, și a ofertelor de la persoane fizice, la îndemână.)
 
Bun, să trec la un alt exemplu, probabil ceva mai filosofic, dar relevant, psihologic. Este o prostituată stăpână pe trupul ei? Hai să vedem: păi în primul rînd ea se machiază și se transformă într-un obiect gata să fie pe plac oricărui om.  Îi este specifică aici acea mediocritate din comunism: pentru a-și putea atrage clienții, ea trebuie să placă tuturor: astfel că încet , ea , prostituata, s-a ajustat strident la a fi pe o linie de mijloc în privința aspectului- una deosebit de vulgară, ce-i drept, spre exemplu, așa încît ea să atragă priviri pe stradă. Acum să zicem că femeia asta are alte gusturi în materie de modă și aspect, dar nu le manifestă, constrînsă fiind de activitate. Mai aparține ea sieși? 🙂
NU! S-a îprumutat psihologic altor oameni, pe rînd dar și deodată: s-a colectivizat, cum se zice. O bucată din ea aparține tuturor celor cu care s-a culcat, celor care o privesc cu nesaț pentru ceea ce afișează, și celor care urmează să o posede, contra cost. Așa are loc dezindividualizarea. Lipas de sine, dezlipirea de un soi de liber arbitru, și intrarea pe un făgaș marginal al slăbiciunilor de caracter, de fire, de personalitate.  E ca și cum un om s-ar lepăda de ceea ce este el, s-ar preda, s-ar da cu împrumut, contra -cost, pentru ceea ce poate el AVEA.
Iată deci, clișeul vremurilor pe care le trăim: A AVEA. Verbul. Posesia la rang înalt, valabilă în fiecare domeniu. De la școală la multinaționale, dezvoltare personală, psihologie, relații, până  în artă și cultură, acest verb  A AVEA a împânzit societatea. Nici uber deci, și chiar AirBNB, nu fac excepție. Ele oferă acest prilej : social- pe de o parte- oferă senzația posesiei unui serviciu- pentru clienți, și prilejul de a face bani din piatră -seacă, celor care și-ar da și nevasta pe un milion, dacă n-ar afla nimeni. 😉
Aici ”AVEM” toți împreună o platformă de carsharing pe care suntem stăpâni: ca buni milițieni civili ce suntem (hehe, tinerii frumoși și liberi), ne facem datoria și expulzăm dintre noi, sau dimpotrivă, menținem în al nostru sistem pe cei care se conformează sau nu standardelor pe care noi oamenii le impunem. Sigur că există aici o linie acceptată de către toți: bune maniere, limbaj de lemn,  nivelul de politețe care trebuie neapărat să fie pe gustul fiecăruia, într-o formă banală, unanim acceptată de către toți.  o plafonare individuală, pe șleau! Ce faci cînd ești într-un grup ? Păi firesc e să începi să taci, să nu te faci remarcat deloc, sau dimpotrivă, extremele ies la suprafață, ați observat? (sociologie, grupa mică)
Merg mai departe și revin la bucățica de curvă care se împarte tuturor. Sigur, ați sesizat deja unii izul de curvăsăraie care se întâmplă și în cazul celor care-și închiriază dormitorul matrimonial pentru a face un leu de doi în zile amare.  Într-un final, dormitorul sfîrșește prin a nu mai aparține cuplului, el fiind ajustat, modelat pentru un ”average” unanim acceptat de clienți- și închiriat ca bun. Fiecare musafir/proprietar temporar (datorită faptului că închiriază, ia cu împrumut patul), face ca dormitorul să prindă gustul morbid al desproprietăririi, și în cele din urmă, al dezindividualizării lui- estetic, artistic, sentimental: renunțarea psihologică la acel bun, și în fine, dezrădăcinarea completă a individului, și depersonalizarea casei ca aspect general.
Cei care țipă că vezi-Doamne omul are titlu de proprietate, așa și !? Cât despre a face ce vrei cu acel bun: oameni buni, dacă avem un dictat social, o vulnerabilitate și o mare slăbiciune, niciun om nu face CE VREA EL, ci ceea ce dictează MARIONETIȘTII. A venit moda Uber, toți vor pe uber. A venit moda Airbnb, toți vor să-și pună casele la dispoziția străinilor. Urmează nevasta, soțul, și Doamne-ferește, COPIII!   STOP STOP. E COMUNISM. Se poartă!
Ne punem pe tavă casele, mașinile, share this , share that, ca într-un final să ajungem să ne vindem sufletul, pentru niște rahați de lei, spre a ne alia modei occidental-globale, spoiala ”supraîncălzirii” nemerniciei omului mai degrabă, în a-și terfeli bunurile de dragul fals al altcuiva. Bunul samaritean s-a transformat în bunul afacerist, de ce? pentru că dictatul vremii– și tot așa, ne trezim perindați precum o minge- la porți periculoase.  A, știți ce mișcare mai e comunistă? ANONYMOUS 😉  un reușit experiment social, ce-i drept, sursă de inspirație pentru toate celelalte. #elan #entuziasm #justițiarii . Dacă pe vremuri în comunism se purtau uniforme, azi, noi purtăm idei și concepte mentale asemănătoare, care ne-au dereglat individualitatea și sinele cumplit. Masca celor de la anonymous este grăitoare- pentru starea în care ne aflăm.
Sigur, nu poți să îngrădești nici libertatea unui singur om de a pune la cale o platformă prin care oamenii să se așeze în comunism, frumos, pe dictate și clișee sociale.  Hmmm, oare? 😀 Dar așa funcționează omenirea: 2% libertate totală, 8% capitalism , și restul o forme de socialism care au trecut prin timpuri și mode, dictate de cei 8%, care fac jocurile celor 2%.   Așa și!? Păi ăștia suntem.  (aici a se cerceta mai profund cauzele controversate care au condus la o asemenea stare-haotică socială, precum și războiul în care supraviețuim, ca români) 
și mă opresc aici, de data aceasta închei brusc, și vă readuc aminte antiteza pe care o trăim.
LIBERTATE, INDIVIDUALITATE, PERSONALITATE.
”Îndrăzniți, eu am biruit lumea.”
(Iisus Hristos)
____________________________
AVE VERUM.
 
 
 

Comunistoidul tânăr: trăsături generale

Psihologia dornicului de lucruri în comun este destul de simplă: probabil cu un părinte lipsă, lipsit de afecțiune în a sa viață devreme, aerian și boem pe ici colo, fără vreun talent aparte, foarte superficial și incapabil de intimitate cu vreunu, sau vreuna. Vulnerabil și predispus ofensei, el îi vede pe toți ca pe frații săi, până în clipa în care cineva își trage pătura mai tare spre el, că deh, e pătura lui. Atunci, aflat în veșnica vacanță a sufletului său nealcoș și peticit cu validări furate de ici colo, socialistul de modă nouă,comunistoidul în devenire începe să scoată dinții, arătându-și disprețul și ura , ce-i drept socială dar și personală față de individualitatea, personalitatea și LIBERTATEA de a fi el însuși, a celui care a tras mai tare pătura spre sine, încălzindu-se din resurse proprii: era pătura lui.
 
Dornic de afirmare, comunistoidul de modă nouă se identifică cu hipsterul, deși îl dezaprobă și pe acela, că-și alocă dreptul de a fi unic. Unicitatea nu e punctul său forte,originalitatea îl pleznește în cap precum un balon umplut cu apă care cade de la înălțime și face pleosc: Are foarte mulți prieteni în funcție de nevoile sale: de moment. Este vegan și militează pentru veganism în toate formele sale: își bate la cap părinții, ba chiar le ia farfuria cu carne de sub nas și începe să ofere legume, pe unde apucă vorbește numai despre dieta lui . E nesigur prin excelență. De fapt, nesiguranța lui provine exact din mediul ostil în care probabil a crescut. Fără afecțiune, lipsit de o mână forte care să-l strunească și pedepească, sau mustre la timp, copiluțul devenit adult, crede că totul i se cvuvine. Nu se sinchisește să muncească pe 15 milioane, el puate mai mult și vrea mai mult: DOREȘTE, are dorințe și visează. Sigur, asta cînd nu se trezește devreme, pentru a ieși la cafea cu prietenii lui, din motive stupide: să-și etaleze noul ceas de modă capitalistă, sau să servească o cafea la starbucks- compania lui preferată. Susține și el avorturile, în fond, crede deja că suntem prea mulți pe planetă, și este însetat fără să știe de putere. Paradoxal, dacă arp prelua frîiele, ar pasa responsabilitatea altcuiva, fiindcă nu e în stare să-și poarte nici singur căciula, și nici să bea o cafea la fel de singur, drept urmare cei din jur sunt pilonii pe care se sprijină fiecare: la fel de slabi ca el, cade unul, cad toți.
 
Prin urmare, socialistul flowerpower este un individ slab dotat intelectual, fără discernămînt și cu o foarte slabă- spre deloc conștiință de sine. Are nevoie mereu de cîte un ”spirit guide” și dacă nu cumva l-a găsit deja prin tezele new-ageului comunist, și le inventează. Și dacă nu le inventează, le asimiliează îndată citind presa de stînga frumos colorată, care-l îndoctrinează. Viitorul fără proprietate este un vis al său: orice leneș s-ar putea gîndi cumva la chestia asta: cum altfel să-ți scuzi indolența înaintea mulțimii, făcând din toate neputințele politică generală?
Dar atenție, nu doar în politică se ascunde acest comunistoid cu față de înger și  creier de rinocer prăjit, înfometat și dornic de chestii siropoase! Cel mai bine este reprezentat în sfera new-ageului pseudospiritual:  de la cultul raelian (care propune exact o lume comunistă, cu abolirea dreptului la proprietate, eugenie drastică, până la reproducere asistată și dreptul la ”curvăsăraie” multiplă pentru cei care împlinesc cele 10 porunci ale socialismului spiritual, distrugerea familiei complete, a sexului biologic și în general a tot ceea ce cunoaștem de 2000 de ani și funcționează.  Există o formă de comunism pentru fiecare, și iată că, spre surpinderea și necredința multora care studiază problema, se pare că grupurile încet- încet se formează, după nevoi, după posibilități. PERSONALIZARE este cuvîntul. De la grupurile de facebook care servesc înrudirii ideatice a mai multor oameni, până la transformarea lor efectivă în adevărați soldați ai unei false dreptăți, îndoctrinați până-n măduvă de clișeele ”de la centru”, întreg universul comunist facebook freamătă la auzul și vederea acestui concept comunist.
Mulțimea în grup aplaudă la idei comune, internetul e al tututor. De fapt, așa începe. Și pentru o mai bună schițare a lucrurilor, vă invit să parcurgeți nițel acest material.
Revenind, psihologia comunistoidului flower-power este delicată. Dacă milenialii au fost o categorie ceva mai ușor de responsabilizat, noul comunistoid întruchipează  miliția civilă, sau știți momentul acela când nu poți trage un pîrț pe stradă, că vecinul de trotuar îndată  pune mâna pe o aplicație, și te pîrăște comunității: UITE CE A FĂCUT NESIMȚITUL: A RESPIRAT CU GURA DESCHISĂ. A strănutat/ S-a uitat în ochii mei/ și în sfîrșit, ceea ce deja se aplicĂ: A aruncat un chiștoc infractorul, pe stradă!  Pentru detalii despte acest nou concept de miliție, sugerez a se revedea acest articol, pentru o formulare cît mai clară a stării de fapt.
Ce ne așteaptă în viitor? Nu se știe. Ba se știe. Dar simt nevoia să mă opresc aici.

Prostul care mi-a strivit corola de minuni a ființei

  Noua trăsătură a prostului este lipsa de a înțelege metaforele, dar și omul ca metaforă, ca simbol, ca reprezentare, în spațiul public. De aceea, adesea, el caută să atingă, să miroasă, să lege animalicul, rudimentarul, unica formă de înțelegere pe care o are, cât mai aproape de el. Așa că atunci când vede o metaforă, el caută să o coboare de acolo de unde stă, inevitabil , înzestrat cu un simț al ierahiei, ca și cum în el ar fi deja sădit hotarul apartenenței la incompetență, el știe că metafora îi este superioară, așa că va căuta prin toate mijlloacele, o frânghie a propiilor nevoi, de care să lege o înțelegere, un sens propriu al celor citite sau auzite.
Când prostul coboară metaforele, el le terfelește, le inundă de nepăsare, le scobește până la nivel de moleculă, făcându-le una cu finitul, una cu materia. Ca și mirosul și atingerea, senzații primare, ele se consumă de cum sunt retrase din aria imaginarului. Așadar, prostul poate fi comparabil cu animalul, care atunci când își întâlnește posibila pereche, nu citește pe chip rămășițe de suflet, nici scântei de spontaneitate, de finețe și jovialitate , atribute de spirit,
ci se miros în fund, reciproc, pentru a vedea dacă se potrivesc. Porstul simte, mai mult decât gândește, și el simte imediat: vrea atingeri, vrea aici și acum, vrea totul, în mai puțin de o secundă.
Adesea prostul șade pe relețe de socializare spre a-și găsi perechea. El are un vis: vrea o familie, o casă, și nu ezită să povestească oricui despre măreția visului său. Are în schimb o problemă: nu poate sta în realitatea imediată, cu tot cu metafora ei, fără să nu judece pe toți în funcție de apropierea de visul său: dacă gândești ca el, ești ideal, dacă nu, ești demn de milă. Apoi tăcerea se poate așterne între doi. Prostul nu are mijloace să-și înfăptuiască scopul. Precum animalele, are nevoie doar de o simplă împerechere, un act sexual care să-i confirme măreția visului, și înfăptuirea lui imediată. Pentru prostul care caută o femeie, este imposibil să admiri răsăritul, să-i citească o poezie, să simtă fluturi în stomac, el vrea totul peste noapte. Îl servești cu un pahar de suc, el te va critica fiindcă nu i-ai turnat în pahar. Prostul e cel mai mare fan al clișeelor sociale, în special cele de familie. Când prostul vrea o femeie harnică, el deja și-o imaginează spălându-i ciorapii. Și nu oricum, ci încă de la prima întâlnire, după ce a transpirat gonind pe șosea, spre tine. Uneori prostul dacă e și muncitor și fudul, are pretenția să împarți costurile cu el. veșnic urmat de visul de a-și face o casă, o familie,  tot ce agonisește pune la ciorap, în speranța că-și va ferici, financiar, visul. Dar până la vis, e cale lungă….
Așa e prostul, când caută o relație serioasă, o familie, un soi de împerechere. El nu urcă, el vrea să coboare cu orice preț, orice ins sau uoamă pe care o atrage spre compatibilitate: o miroase, o pune în fața celor pragmatice. Dacă îți oferă o floare, trebuie să o accepți, altfel prostul va spune că tu trăiești doar pentru tine. Dacă îți pune mâna pe țâță, trebuie să nu ripostezi, să taci și să-i prinzi gambele, altfel îți va spune că ești cu nasul pe sus, și mai rău, că tu nu vrei ceva serios, sau că nu știi ce vrei!
Dacă te cheamă în oraș, la un suc, puțin contează ambianța, contează să sorbiți sucul, la unison, semn al faptului că puteți îngurgita împreună…  Dacă e nevoie, prostul va fi fascinat dacă îi vei mesteca mâncarea, și i-o vei sădi în guriță, într-un mod ceva mai rudimentar decât sădești idei în mințile altora. Seara, în pat, ai grijă să-i mături mătreața, cu aceeași gingășie cu care îi făcea mă-sa baie o dată: cu migală, nu cumva să vadă că ai ceva mai multă personalitate ca dumnealui.
   Prostul mai are o calitate, de când și-a pus pecetea pe lumea virtuală: nu nesocotește tot ce îi spui, ci despică metafora, o rupe din tine și o atrage spre lumea lui, unde asemeni maimuței, va rupe cuvântul și-l va mirosi, îl va desface ca pe un păduche,sorbind din el și ultima fărâmă de viață. Dacă îi spui că ești ”un vis ploios pe o câmpie de vară”, te va întreba în ce regiune se află câmpia, sau te va întreba cum poate visul să ”ploaie ”? Astfel, el își satisface o sete de moment în a atinge ceva ce nu știe, dar care… îi place, vizual vorbind. El aduce la gură, ceva ce tu ai făurit mai presus de simțuri.
Prostul strivește corola de minuni a lumii, și ucide, cu mintea, cu neștiința și cu nevoia de înțelegere, minuni ce le-ntâlnește în calea lui,

”(…) în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

Prostul fuge de incertitudine, avid după mărturisirea permanentă a singurelor atribute omenești: cele 5 simțuri, în nucleul cărora atrage tot ceea ce vede la mare depărtare de el.
Scrii o poezie pe facebook, despre un om și un câine, prostul va crede că îți dorești un câine. Sau că ai pe altcineva. Scrii un status cu iz politic, prostul va spune că ai foarte mult timp liber. Scrii ceva despre un prost, prostul va spune că te crezi prea deșteaptă. Scrii că ești limitat de caracter, prostul te va întreba ce ai vrut să zici cu asta, căci prostul nu are imaginație și nici măcar nu are încredere în propriile speculații pe care mintea i le-ar putea face. Tot ceea ce poate el să speculeze sunt întrebări ajutătoare, spre a demasca ceea ce moare din ceea ce ne este dat să fie artă, veșnic, nobil, frumos și suav, delicat precum o ploaie caldă de vară.
   Prostul e sedus de opulență, și adesea are vise și obsesii în a-și face o casă, o mașină tare. El fiind prost, nu poate pune în balanță, și adesea el având și bani, cumpără tot ce îi place, fără să cântărească. El decide pe moment, condus de aceleași rudimentare simțuri. Fără scop și fără un plan concret în a cuceri o femeie, el se lasă invitat oriunde și pretutindeni, mizând pe ideea că lui îi e bine oricum. Prostul deci, are și lacune de personalitate: el NU are personalitate, el e cel mai ușor de sedus bărbat, și oferă mereu tuturor femeilor aceiași floare. După caz, o garoafă sau un trandafir roșu, încolăcit cu o fundiță roșie, potrivit cu muzica fără muzică pe care o ascultă, potrivit cu hainele fără gust pe care le poartă, cu blugii rupți și mașina împovărată cu brizbrizuri, peste care abia mai poți să vezi drumul, atunci când conduci. Prostul e și infantil, și debordează de aranjamente. Ca o mașinărie setată pe aceleași țeluri, la care orice muritor a visat cât de cât o dată, până să înțeleagă profund scopul și sensul vieții, el repetă obsesia oricărei femei cu care încearcă să se combine. Arată că e familist, dar nu și luptător. Arată că e curat, dar nu și manierat când bea un pahar cu apă. Arată că e onest și nu agreează femeile ușuratice, dar acceptă îndată invitația la tine acasă. Arată că știe să facă bani și să ofere cadouri cu generozitate, dar te întreabă cât te costă să-ți faci manichiura pe lună. Îți studiază atent toate gesturile, căutând repere ale propriilor percepții. Dacă întorci capul pe stradă după cineva, îți va spune că ești ușuratică și îl vei înșela repede, dacă pui mâna pe telefon să scrii un email de urgență, îți va spune că nu îi dai atenție. Prostul vrea tot și repede, dintr-o dată.
Arată că vrea să te cunoască, dar nu poate să-ți citească un text până la capăt. Arată că e cultivat, dar când îi povestești despre un autor preferat, îți spune că el nu a citit nicio carte în viața lui. Îți spune că te apreciază foarte mult, dar deși i-ai explicat cu ce te ocupi, nu poate nici măcar să reproducă ceea ce i-ai explicat. De 2 ori, în cuvinte diferite, ca să înțeleagă.
Îți spune că are simțul umorului deosebit de dezvoltat, dar când faci o glumă, la care ții minte că toți prietenii tăi ar râde, își pleacă capul, izolat cu neînțelegere. Arată că îi place de tine, după ce îi cînți în strună, apoi te mușcă fix când ți-e lumea mai dragă, și te separă de el însuși cu dezgust, arătându-și imaturitatea încă o dată: ești o femeie cheltuitoare, fiindcă ai haine mai bune ca el. Nu poți să faci parte din schema lui de viață: ești irecuperabilă.
 Prostul se îmbracă  și lipsit de gust: amestecă întotdeauna albastru cu albastru și alb cu orice altceva. Nu știe nici să danseze, căci el nu are o muzică interioară, și nu are nici gusturi în matere de modă. Își alege hainele după primul  impuls, acela al conjuncturii. La fel și femeia.  Și unde îl pui, acolo stă, gata să -ți judece fiecare pas pe care îl faci, și care contravine obsesiei sale. Un adevărat melanj de tulburări comportamentale!
     Lumea proștilor e o lume fascinantă: o adevărată întâlnire sau dating, dacă vreți, cu psihicul uman. Când stai între proști, și tulburați pe deasupra, îți dai seama că nu neapărat a fi inteligent e o calitate, ci a ști să fi tu însuți. Prostul însă e lipsit de o mare parte din el, și precum orice invidios care ascunde în subconștient nevroza, și o mare parte din ceea ce este el cu adevărat: un impostor al omenirii, un impostor al lucidității, care riscă să cucerească prin frumusețe fizică și aspect plăcut, pe oricine îi intră pe sub piele. Și nu o piele adevărată, ci o mască pe care o folosește ca să-și disipe prezența. Obsesia te face să fii vigilent,până la nebunie. Iată prostul tulburat comportamental!
     Prostul se repetă întotdeauna pe sine. Dacă îl întrebi de planuri în viață, îți va repeta aceleași idei, dacă îl întrebi dacă e om bun sau rău, îți va vorbi despre cât de răi sunt alții, dacă îi spui că e prost, nu îl interesează, dacă îl întrebi cu cine votează, îți spune că a votat cu cel mai carismatic, dacă îl întrebi cum poate să voteze, fără să fi citit nicio carte, e o pauză mare…  Totul presărat cu izul fuduliei specifice.
Și în sfîrșit, poți să înțelegi că frumusețea e doar trecătoare!
Cu un prost poți să atârni la o terasă și să adormi acolo: discuțiile cu ele sunt neinteresante, lipsite de esență.  Ori e un troc negociabil în care te oferi să-i sapi în grădină cât mai repede cu putință, așa încât să fie evidentă hărnicia ta, ori pleci, timorată de faptul că tocmai vei fi judecată pentru ceea ce ai făcut. Prostul știe repede să tragă concluzii, fără să fie măcar specialist în comportamente umane. El detestă oricum pe cei care pierd vremea la terase și la calculatoare, și nu înțelege alt rost al făpturii umane decât munca fizică, singura în care e de altfel specializat. Subiectivitatea costă, de asemenea, și fanatismul.
Iar prostul e cel mai aproape de fanatism. Și de un consum al celorlalți, un vampir de idei și metafore, un vampir al desconsiderării ființei, un vampir al celor mai delicate trăsături umane, un dătător de pământ cu sufletul, un ahtiat după fericire, incapabil să o vadă și trăiască în prezent.
Așa tulbură viitorul pe absolut oricine: cu un vis fanatic, și o morbidă dorință de a face bani, fiind sigur că așa își asigură o relație trainică, aducând foloase materiale, fix asemeni vânătorilor de altădată, dar nu unul care trăia atunci, ci unul care și-a adaptat mecanismele de supraviețuire rudimentară, la moderna lume de azi. O imposibilitate, un eșec, un hibrid cu alură urâtă, dezgustătoare, un om care aduce aminte de pericolul de a nu deveni niște animale: fără artă, fără cuvânt, fără suplețea vieții, fără dansul ploii care să ne aducă aminte că suntem vii, fără flori rupte din colț de stradă, fără muzică, fără un noi înșine autentici, capbili de întrebări din cele mai vaste, și de răspunsuri pe măsură.
Chiar și despre proști!
______________________
Cu dedicație, pentru un prost recent prins în flagrant.

Autoimportanța ca diagnostic

Am trăit s-o văd și pe asta: psihologii pun la diagnostic ”sentimentul autoimportanței”. N-am văzut niciodată un om care să-l manifeste și să nu mi se pară relevant, firesc și Ok din mai multe puncte de vedere, dar stau și mă întreb, nu cumva profesia asta de psiholog a început să fie îmbrățișată frenetic de tot mai mulți oameni care au dat chix ei în viața lor așa că au început să-i observe în mod greșit pe alții!?
 
De ce? Am unoscut odată o persoană deosebită, cu abilități artistice și nu numai, la un raliu local. Omul conducea extraordinar de bine, era pilot de curse. Între noi, o domnșoară psiholog în devenire, fostă colegă, alături de care ascultam cu interes ce spunea tânărul, ce răspundea, la întreările puse de mine: De când faci asta, cum ai început, în ce context. Vreau să zic că ceea ce relatase era de-a dreptul surprinzător, frumos și spus cu o oarecare modestie, dar tot era deosebit. După ce tânărul plecase, tipa asta, psihOloaga își dă ochii peste cap și începe să-i facă portretul: ah, un narcisist, tulburat, posibil borderline și cu un grozav sentiment de autoimportanță. Mă scarpin ca găina intelectuală-n cap, și o întreb: păi cum ți-ai dat seama? Și zice, cu aceeași grimasă plictisită, că a auzit din ceea ce povestea băiatul. Rămân mută, nu stiu ce să mai zic, și înțeleg că, dincolo de toate ale noastre griji, neputințe, lupte și nuclee de personalitate tulburate, n-am cunoscut om mai fain care să -și spună istoria mai fain decât a zis-o omul ăsta. Smerit, blând, aproape că dorea să evite să mai povestească, pentru că și el se vedea în ipostaza surprinzătorului și nu dorea să șocheze. Pe când avea 12 ani, bunicul său, un individ bogat care trăia în Serbia zilelor noastre, îi făcuse cadou o mașinuță teleghidată. La cîțiva ani după, deși nu se mai văzuse, primise o invitație la cursuri de pilotaj,după care a început să participe la primele competiții. După primele locuri 1 național, apoi la sîrbi, bulgari, croați, începea să viseze cu ochii deschiși la mașina minunată pe care i-o făucse bunicul său, în urmă cu mulți ani. A început apoi să construiască pas cu pas mașina. Deosebit de costisitoare, cu piese construite din recomandările primite de la oamenii pe care îi întâlnea în competiții, căci până atunci conducea o mașină de ”împrumut” a companiei care îl sponsoriza. Pe foarte scurt, impresionant, povestit cu o modestie aparte, și cu o înfrînare de entuziasm pe care rar mi-e dat s-o văd…
… Aflându-mă acolo, alături de domnșoara psiholog, deja intrată în pâine, încerc să-mi dau seama ce mecanisme au determinat-o pe ea să afirme că omul acesta are sentimentul autoimportanței exagerat și de ce i-a pus așa repede pecetea aia dură a unui diagnostic obraznic ?  Discutînd apoi, în zilele ce urmau, aflu că de fapt ea avea un iubit cu aceleași preocupări: Cursele de mașini, mașinile în general, și în clipa în care s-a ciocnit de circumstanța asemănătoare, a izbit-o un sentiment de inferioritate, sau o nevoie de răzbunare, pentru că iubitul acela o părăsise pentru o altă tipă.

Psiholog, guru sau divă cosmică? Ce ar fi toate 3?

Cum nu se văd pe ei pisihologii transpersonali care bat câmpii cu grație primită cu împrumut de la falși îngeri și alte deșeuri astrale…!!! Cum nu există nicio autoritate, în afară de ei înșiși, sau după caz, psihiatria (dar aici încă se negociază teritorii importante), să le spună cînd și de ce să se oprească.

Continuă să citești Psiholog, guru sau divă cosmică? Ce ar fi toate 3?

Social-media comunistă: facebook-principii

De ce facebook este un mediu comunist!? De însămânțare. Iată câteva motive:

  1. Când cineva are o opinie care nu este în conformitate cu media, este imediat tras la răspundere prin comentarii subiective ale celorlalți.
  2. Dacă cineva postează ceva pozitiv, i se va face observație imediat de către alții, despre răutățile lumii în care trăim. Ajustarea la o lume bolnavă este deci de neoprit.
  3.  Dacă scrii un comentariu complex la o postare dedicată maselor, și în acel comentariu inserezi cuvinte de specialitate, ți se va spune că faci pe deșteptul.
  4. Comprimarea extraordinară a domeniilor în care se discută: dacă cineva postează despre știință, vei fi apostrofat indirect, în cazul în care faci apel și la alte domenii, pentru a afla un adevăr.
  5. Oamenii care nu au poză de profil și nu au minim profilul completat cu informații personale, nu sunt credibili, ba chiar vor fi luați peste picior, în caz că cineva supărat de un comentariu, le va cerceta profilul. Dacă 90% din postări sunt simpatizate de ”detectiv”, și 1% împotriva principiilor lui, vei fi exterminat din cauza acelui 1% detestabil de către individ.
  6.  Profilul care este completat integral, cu informații relevante, a unui specialist, de exemplu, va fi luat peste picior, în caz că cineva supărat de un comentariu, îl va cerceta.
  7.  Miliția civilă este prezentă în online: ea este azi alcătuită din cetățeni care pe principiul puterii de grup, după ce aderă la o idee comună socială puternică, îl pot huidui în public pe cel care nu se conformează.
  8. Tortura, batjocura, trolling-ul snt mecanisme de intimidare folosite frecvent fie de miliția civilă, fie de cei care sunt agenți ai unor idei sau altele.
  9.  Adevărul este anchetat, discreditat, huiduit și redus la tăcere pe facebook, ba prin algoritmii care detectează automat scînteia lui, fie prin ”cetățeanul” vigilent, care raportează pe cei de partea dreaptă a baricadei social-politice.
  10.  Cu cât scrii mai mult pe facebook, cu atât ți se va spune că stai prea mult pe facebook. Deși tu ai scris ce ai scris în câteva minute, cei mai puțin dotați intelectual vor considera că ai stat câteva ore să concepi formularea. Ești un prostalău ȘI FRAIER.
  11.  Facebook este o rețea comunistă pentru că prin discuții și alte dialectici mai mult sau mai puțin autentice, acolo se concep idei și se formează acorduri pe subiecte diferite. Nu ești de acord cu o temă, cineva va avea grijă să-ți convingă mintea să adere la ideea aceea treptat. Cu zăhărelu. Nu ești de acord? Vei fi pus la zid. ”Ești nebun, ce ai”?
  12. Bunul comun este părerea. Ideea și zicerea lansate acolo. Fie de o persoană fizică, un grup reprezentativ al unei idei și cauze, sau de lideri de opinie. Cine îi discreditează pe aceștia , e neica nimeni. După profil.
  13. Nu contează dacă în spatele unui profil se află un neica nimeni, este obligatoriu să ai multe like-uri, să ai ”grade”, pentru a fi vizibil. Dacă vrei să ai autoritate, trebuie să te blindezi cu așa ceva. Drept urmare, liderii se pot fabrica în mod artificial, pe facebook.
  14.  Dacă citezi din mari autori, ești un om mare. Toată lumea gustă. Dacă pui propriile citate, scriitor fiind, lumea spune că ai înnebunit. Vorbești prostii. ”Alinierea!”
  15.  Dacă pui o fotografie cu tine, ți se spune că ai scăzut nivelul, dacă postezi frânturi din munca ta la redacție, ești un impostor care vrea să se dea mare.
  16.  Nimeni nu ține cont de nivelul cognitiv la care se află cineva care comentează sau care răspunde unui comentariu pe o temă sensibilă. Se aruncă noroi, se huiduie, se împrăștie venin. Visul oricărui frustrat: toți la fel, toți egali. Ba chiar nici nu-și poate da seama că din 100 de oameni, 1 abia dacă-i seamănă… Așa că lumea începe să se certe . Înțelepciune niet.
  17. Totuși, deși e așa, discuțiile în grupuri tematice precum veganism, snobism, socialism, usrism, ateism și alte -isme, sunt opium pentru mase. Intri în dezacord, umplut de adevărul din tine, și pleci de acolo, dacă mai pleci, la început terfelit de zecile de postaci care se luptă să te cioplească pe ideile lor, apoi oprimat, și în sfîrșit, la final: fie devii ca ei, debarasându-te de propiile idei stabile, fie mai stăpân pe tine devii. Acest proces se numește REEDUCARE.
  18. În sfîrșit, alinierea la opiniile de masă este necesară: numai așa discreditarea întîrzie, și mai ales, validarea de către ceilalți- atât de ”importantă” pentru ceilalți. Oamenii au în ADN-ul lor inserată ideea conform căreia cel exclus și marginalizat suferă, drept urmare, jocurile de putere sunt prezente și aici.
  19.  Tehnici și tactici de sabotare a subconștientului. Prin aceste feluri de a ajusta pe om la opiniile generale, și de a-l coborî de la nivelul său, sau dimpotrivă, de a-l urca, luându-l din țărănismele lui de la țară, și pus între atoatăcunoașterea celor de pe internet, omul suferă un program de REEDUCARE, a cărui rol este precum picătura chinezească, să modifice zilnic pas cu pas rezistențele adevărate psihologice care îl fac OM integru.

Continuă să citești Social-media comunistă: facebook-principii

Eu vs. Grupul

Gândirea de grup și adaptarea la grup distruge individualitatea și puterea personală. Într-un mod simplu:
 
Vreau să scriu ceva despre doctori, ceva mai puțin pozitiv, și îmi aduc aminte că am doctori în listă, nu vreau să-i supăr, prefer să aparțin acelui grup de tovarăș, așa că tac.

Continuă să citești Eu vs. Grupul

Cu viața la psihiatru

Ce poate fi mai util pentru tumultoasa noastră viață urbană, încărcată, aglomerată și stufoasă, adesea, pentru unii, plină până la refuz de întâmplări și evenimente, decât o carte super utilă care să spună pe scurt și practic, fără prea multă filosofie și complicăciune- cam tot ceea ce ai nevoie să știi despre reguli de viață !?  (poate alte două, trei?)

Așa că împărtășesc cu fiecare ceea ce învață marele terapeut Irvin Yalom în cartea lui, devenită besteller în domeniu : ”Darul Psihoterapiei”, un mix de tehnici și practici cu care terapeuții își ajută pacienții să treacă peste probleme, ghidat, pas cu pas. Una dintre cele mai importante și primele dictonuri sună așa: ”Asumă-ți responsabilitatea pentru viața ta”. Adică, dacă ți-ai pătat rochia sau cămașa preferată cu vin roșu sau cu cărbune, (cărbune de la grătar) nu poți să rezolvi problema atât timp cât crezi că vina aparține băuturii și ea deține controlul asupra situației: prezente sau viitoare. Pe scurt: tu însuți ai contribuit la propria nefericire, prin neatenție, sau orice altceva. Nimeni nu scapă vinul pe haină într-un crunt moment de luciditate și atenție, nu-i așa !?Și nu există om care să treacă prin situații nefericite și el să NU contribuie măcar puțin, cu atitudinea, acolo.

Un alt îndemn este cel al contemplării retrospective: când te năpădesc regretele, este mai benefic să te proiectezi în viitor: regretul a ceea ce s-a întâmplat este o stare de nefericire, ba chiar un simptom al depresiei, și nimic nu se poate construi pe acest sentiment. Singurul folos al regretului este să te facă să acționezi începând de azi așa cum ar fi trebuit s-o faci ieri. Și pentru că anturajul este o parte importantă a vieții noastre, este la fel de important precum hidratarea, să analizezi rolul pe care prietenii îl joacă în viața ta. Exercițiul propus pentru verificare se numește ”sistemul solar”, și prin reprezentare și desen, oricine poate să stabilească dacă într-adevăr oamenii sunt prieteni sau doar cunoștințe. Instrumentul terapeutic a fost folosit cu mult succes de psihologul Ruthellen Josselson: ea le cerea subiecților să se arate pe sine ca un punct în centrul paginii, iar pe oamenii din viața lor ca obiecte care gravitează în jurul lor. Cu cât distanța între puncte și centru (adică voi) e mai mare, cu atât relația e mai…rece.

Mai departe, vă invit să lecturați această carte minunată a rock-starului psihologiei, care oferă un kit existențial de nădejde pentru toți cei care nu au timp să citească zeci de cărți de dezvoltare personală, și își doresc ceva pragmatic, ușor de aplicat și de înțeles, deosebit de autentic, stors direct de la unul dintre marii experți în psihoterapie și doctor în psihiatrie, pe care îi are S.U.A. în acest moment. Și noi, acum, la o mică distanță de ideea de a da fuga la o librărie. Găsiți cartea lui în librăriile orașului, poate chiar la Librarium, că e în centru. Spor la citit!

Ce fain ar fi să fie un mare BINE peste tot, nu!?

Comunismul începe cu binele colectiv, sau măcar cu tentația lui: ce fain ar fi să nu mai fie…. oameni dezaxați, urâți, ciungi, lipsiți de maniere, proști, bolnavi, săraci, flămânzi, cu probleme, trafic intens, poluare, producție de carne și o mulțime de altele pe care le știm. Unele reale, altele născocite, majoritatea dintre ele născocite parcă, de specialiștii mesei rotunde. Apoi te duci în eugenie, socialism, egalitate socială. Vrei ca de exemplu, anumite categorii sociale să nu se mai înmulțească.  Apoi, treptat începi să omori copii nevinovați bolnavi (vezi cazuri deja reale), începi să eutanasiezi, la început cu acord, apoi abuzezi, și faci ca ”fără acordul” să devină proiect de lege. Inventezi vaccinuri care să taie lanțul…slăbiciunilor. Continui apoi cu reproducere asistată, după care refuzi dreptul la proprietate privată – că nah, oamenii nu știu bine cum să-și administreze proprietățile- începi să pui legi dure pentru firme- și să încalci dreptul la viață și la alegere al celorlalți. Totul de dragul binelui colectiv. Îți place cerul perfect albastru ? Ce frumos ar fi ca cerul să fie NUMAI PERFECT ALBASTRU !  Ăștia-s comuniștii: visători prin definiție, duri și ageri, specialiști în meseria lor, deosebit de ignoranți când vine vorba de oameni…. ALȚI OAMENI! 
Visezi la o lume perfectă, cea construită după ”chipul și asemănarea ta” , și începi treptat să pierzi din vedere tot ceea ce se petrece, în timp ce ești prea ocupat să pui în aplicare cu o pornire diabolică, planul. Pentru ca tu să vezi cerul albastru alături de alți oameni, ai fi în stare să mergi până-n pânzele albe: fixiștii psihopați au tendința aceasta… 

Continuă să citești Ce fain ar fi să fie un mare BINE peste tot, nu!?