io`HA

Ce fain ar fi să fie un mare BINE peste tot, nu!?

Comunismul începe cu binele colectiv, sau măcar cu tentația lui: ce fain ar fi să nu mai fie…. oameni dezaxați, urâți, ciungi, lipsiți de maniere, proști, bolnavi, săraci, flămânzi, cu probleme, trafic intens, poluare, producție de carne și o mulțime de altele pe care le știm. Unele reale, altele născocite, majoritatea dintre ele născocite parcă, de specialiștii mesei rotunde. Apoi te duci în eugenie, socialism, egalitate socială. Vrei ca de exemplu, anumite categorii sociale să nu se mai înmulțească. Apoi, treptat începi să omori copii nevinovați bolnavi (vezi cazuri deja reale), începi să eutanasiezi, la început cu acord, apoi abuzezi, și faci ca ”fără acordul” să devină proiect de lege. Inventezi vaccinuri care să taie lanțul…slăbiciunilor. Continui apoi cu reproducere asistată, după care refuzi dreptul la proprietate privată – că nah, oamenii nu știu bine cum să-și administreze proprietățile- începi să pui legi dure pentru firme- și să încalci dreptul la viață și la alegere al celorlalți. Totul de dragul binelui colectiv. Îți place cerul perfect albastru ? Ce frumos ar fi ca cerul să fie NUMAI PERFECT ALBASTRU ! Ăștia-s comuniștii: visători prin definiție, duri și ageri, specialiști în meseria lor, deosebit de ignoranți când vine vorba de oameni…. ALȚI OAMENI!

Visezi la o lume perfectă, cea construită după ”chipul și asemănarea ta” , și începi treptat să pierzi din vedere tot ceea ce se petrece, în timp ce ești prea ocupat să pui în aplicare cu o pornire diabolică, planul. Pentru ca tu să vezi cerul albastru alături de alți oameni, ai fi în stare să mergi până-n pânzele albe: fixiștii psihopați au tendința aceasta…

La început e fain, că zici că e spre BINELE tuturor. Ce mărinimie, câtă generozitate socială! totul e UAU. În realitate, treptat, constați următoarele: cu cât de apropii mai mult de utopia socială, cu atât dreptul personal este mai tare anihilat. Și aici vorbim inclusiv de dreptul personal al unui om de a face ce-l taie capul. Cum ? Păi simplu: eviți diferențele sociale. Când omul se crede cel mai sus la vârful piramidei, uită în vedere că alți oameni s-ar putea să vadă cerul de o altă culoare: albastru prăfuit, gri, alb, alb cu nori, albastru închis, roz cu mov, cu soare, fără soare, și așa mai departe… Tu, ca și comunist, nu poți să vezi asta, pentru că NU AI FOST ÎN LOCUL ALTOR OAMENI. NU AI FOST vreodată MIC ȘI NEÎNSEMNAT și LIBER. Am spus mereu, în special în ultima vreme: comunismul este cea mai mare formă a trufiei… și nu mă întrebați de ce, dați-vă seama singuri. Când mama ”impune” voia copilului, ea este grijulie, dar când își lasă fiul mai mare să greșească , îl iubește necondiționat, îl trimite spre maturizare. Sesizați diferența!?

…Dar începi apoi să vezi că proștii se înmulțesc, și ți-ai dori ca asta să nu mai fie posibil. Te-ai săturat să vezi jegoși și nesimțiți în tramvaie, și oameni care consumă carne spre propria lor plăcere. Tu, fiind vegan convins. Îndoctrinat, chiar aș spune. (nu explic de ce) . Pui niște legi dure, până în clipa în care constați că prostul ești chiar tu. Că deși te crezi mai presus, întotdeauna există cineva MAI PRESUS CA TINE, care te conduce pe tine, oaie-șefă, către apucăturile astea.

Ca orice dar firesc de la natură, ai vrea să dai naștere unui copil: nu poți, că ești prost. Dar parcă tu dădusei legi chiar împotriva prostului, înseamnă că tu trebuie să fii cel deștept- ei bine, e cineva cu mult mai inteligent ca tine, care ți-a îngrădit chiar ție dreptul de a te reproduce. Cineva din ”stat” te va verifica, să vadă dacă ești eligibil sau nu să procreezi, și atunci , tu, cel care ai fost odată de-acord cu astea, îți vei aduce aminte într-o zi, cum ai susținut fix aceleași cauze. Felicitări, inteligența s-a întors împotriva ta. Știi cum e, ca în partid, pe vremuri. Călăul are o victimă de care este responsabil, dar călăul dă raport mai departe către călăul mai mare. Nu-i de mirare că oamenii care suferă cel mai tare sunt cei tirani…

Apoi , apare surpriza proprietății private. Este atât de rău că oamenii aruncă gunoaie pe spațiul lor privat, cumpărat cu proprii bani, de la alții. Și atunci ce faci ? Începi să dai legi și măsuri dure: oricine aruncă un chiștoc de țigară pe terenul său, e amendat. În timp, chestia asta se va traduce cu: oricine face o casă urâtă pe terenul lui, i se va confisca terenul. Nu mai sunt suficiente amenzile, oamenii ”o iau razna”. Păi cum, domnle, să nu pună geam la mansardă? E ”strigător la cer”…. Așa că încep ”măsurile dure”. Încercați să aplicați chestia asta la copii. Vezi Barnevernet și cazurile aferente. Cum domnule, să-i dai o pălmuță copilului? Așa ceva nu SE FACE, așa că , având legi precise împotriva acestor comportamente, le aplicăm. Comunismul întotdeauna va fi scutit de o lege. În special în zilele noastre, când omului i se insuflă importanța legii. Iată obediența lui- ce ”frumos” și tactic se creează…

Treptat, pe măsură ce gusturile tale personale se aplică social, oameni care nu țin pasul cu tine, și nici nu se ridică la valorile pe care le impui, vor începe să cadă secerați. Le-ai luat terenul pentru că n-au știut ce să facă cu el, le-ai impus biciclete gratuit, deși ei ar prefera să-și conducă mașinile în continuare, chiar dacă poluează. Le-ai impus să nu mai consume carne, deși oamenii au nevoie de proteine , pentru a putea funcționa la parametri optimi. Le-ai impus să nu mai facă niciunul mai mult de 2 copii, de dragul planetei, așa că unii s-au bucurat, pentru că oricum nu -și doreau mai mult de 2, dar alții se întristează: și-ar fi dorit minim 3 copii. Le-ai luat libertatea de a-și aranja familia așa cum vor ei.

Apoi, stochezi toate datele oamenilor pe servere speciale: îmi doresc tare mult să comand o pizza salami, cu mult sos de usturoi și multă carne, dar la telefon, centralista îmi spune că nu am voie, pentru că analizele mele nu arată prea bine. Ce lume desfrânată: nici să mori liniștit nu mai poți. Ți-ai dori să-ți pui capăt zilelor, camerele de supraveghere vor analiza fiecare mișcare și expresie facială, și îndată te vor raporta la centrală…Specialistul ți-a pus cămașa: nu ai voie să te răzvrătești, vei fi arestat pentru neconformitate cu ”LUMEA”.

Și mergem spre Orwell, la 1984, pentru 2040… ați prins ideea !?

O lume liberă cu adevărat, în care binele colectiv este un soi de castă mai mare, în care nu poți să miști nimic fără să nu se sesizeze vreunul. Vigilența aproapelui se va traduce în ”trădarea și turnarea aproapelui” . Disprețul față de om va fi direct proporțional cu trufia și slava deșartă dată de un trai bun. Cei care n-au avut- vor avea , și aceia vor fi cetățenii model. Călăii. Efectul în lanț prilejuiește o pacoste personală mare: statul face orice ca tu să fii fericit, sănătos, să trăiești în abundență, să-ți vîre sănătate și fericire pe gât, cu rația. Nu trebuie decât să te supui, să tai voia ta, să faci voia grupului. Că în fond, știți cum se zice, în manualul de sociologie, grupa mică:

Aflat în mulțime, omul are o capacitate redusă de discernământ.

______

iar

Comunismul este o epidemie mult mai periculoasă decât ciuma sau tifosul. – Winston Churchill –

Și… pentru cunoscători:

Socialismul ne face pe toți în mod egal bogați. Dar dacă ne face bogați? Bogați și foarte proști?

Frunzuliță, iarbă deasă, eu conduc cu bine-acasă

Oricât ar fi de urât un om, eu tot îl las să traverseze strada. Chiar dacă mă grăbesc, chiar dacă nu s-a angajat în mod evident să treacă. Și chiar și când e vorba de ceilalți participanți la trafic, cumva nu m-a interesat niciodată ce culoare de piele are unul care mi-a acordat prioritate, sau un altul pe care îl las eu să-mi…cedeze trecerea. Rareori mă uit, și asta într-un caz excepțional. Precum a fost recent. Continuă să citești Frunzuliță, iarbă deasă, eu conduc cu bine-acasă

un fast-food sufletesc

Deși avem viețile expuse în social-media, zeci de poze cu noi și secretele noastre, mintea downloadată la propriu în informație, pe bloguri și platforme, înregistrări video cu abilități, relațiile în epoca post-adevăr se consumă la fel de repede precum noi între noi:

Azi un click, mâine delete.

Ne plictisim teribil unii de alții, și n-am sta o clipă cu noi înșine fără să nu ne îmbuibăm cu informație. Posesia materială a devenit posesie spirituală, iar oamenii cu care am lega relații, sunt doar niște cobai înaintea cărora ne măsurăm agoniseala emoțională, și cu care ne antrenăm pentru următorul ”meci”. Întotdeauna e loc de mai bine. Atât de amărîți, veșnic nemulțumiți, în căutare de inedit. În epoca trufiei, dragostea este un arhetip și atât, un abstract care veșnic ne păcălește, și căutându-l peste mări și țări, uităm să privim la minunăția simplității din viețile noastre, și la oportunitatea de a ne lega de oameni reali, și cît mai puțin de niște avataruri,

de roboți umanoizi pentru care autoflatarea e sport național. Fiecare își dorește de fapt să vadă în celălalt propria oglindă, și când nu ne convine ceva, îl aruncăm pe celălalt, găsindu-i defecte multiple. Perfecțiunea vieților noastre devine slăbiciunea supremă, păcat capital. Vampiri de informație și de bunădispoziție, de vibe-uri bune, vorba aia, ne plictisim îndată ce nu ne mai validează. Umflăm ego-ul cu replici siropoase de doi lei, și fugim din calea oportunității de a deveni mai pragmatici. Eroul interior se zbate să iasă la suprafață, dar o frică teribilă îl strînge de gît și-l pune la loc, la culcare: suntem sinele nostru viteaz, dezvoltarea personală. Și deși avem viețile expuse pe facebook, și adevărul despre fiecare ce șade pe chipurile bine lustruite de povara vieților de demult, tot ne împiedicăm în interacțiune, pozând ba în victime, ba în de temut călăi.

Cine să ne mai înțeleagă?!

Consumăm tot ce se vede, și mai nou, și ce nu se vede, cu o amorțeală specifică anilor de grabă. Luăm pulsul vieții cu telefonul mobil și numim asta viață evoluată. Ne îndoim de înțelepciunea strămoșilor, și credem orbește, fără să ne îndoim, de politici agresive care propovăduiesc dialogul cu animale.

Devorăm replici, care ne cresc pe moment stima de sine, și precum zahărul ingerat pe nemâncate, ne mulțumim cu hrană psihoemoțională de cea mai proastă calitate. Epoca FAST_THINKING. FAST_LIVING. Totul e fast, inspirațional, entuziast, pozitiv și uns cu toate alifiile. Trebuie să alunece, altfel, cine mai stă să rumege și să digere tot ceea ce citim!?

Iar într-o așa lume, când îți pierzi inspirația, oamenii te dau la o parte. Într-o lume a posesiilor de tot felul, începând de la cele materiale până la cele psihice, intelectuale, cine nu livrează material gata să îndestuleze stomacul și mințile nehrănite ale celor mai extrovertiți dintre pământeni, riscă să fie exclus din societatea CONSUMERISTĂ.

A devenit așa…cum să zic, neprielnic, să șezi lângă cineva la o primă discuție, fără să nu etalezi ce ai, ce știi, ce posezi, ce poți.

Frumusețea simplității și a căii de mijloc echilibrate este un PATH pe care mai calcă doar samuraii. Și ei nu se înfițoșează, ba dimpotrivă: s-ar putea să fie fix ăia pe care nu dai doi bani.

#gândurimediocre la început de an

Comunismul new-age: călătorii interioare care (ne) costă

În ce fel de lume trăim!? Ce reducție la limite inferioare ale omului, fiindcă au apărut instituții spirituale care măsoară, prin aparatura unor guri special și a altor clișee mistico-elitiste new-age, valoarea intrinsecă a unui om, apoi a mai multora, luați în grupuri omogene, în care doamne-ferește vreunul să ridice nițel mai sus și mai strălucit capul, că i se spune că și-a pierdut dreptul la evoluție, aka nemurire.

pentru asta, dragi prieteni preocupați de așa ceva, ei au inventat institute și academii de spiritualitate, certificate și brevete, care atestă, precum știința, capacitatea foarte concretă și exactă, pragmatică, validabilă , a unui individ din homosapiens (oare chiar sapiens?) , de a-și descătușa forțe mistico-tactice din el, și de a se dezvolta pe o cale spirituală ascendentă, evolutivă, la unison cu alții, exact în același mod.

Cînd toți își unesc puterile și au ceva în comun- lumea spirituală, apăi acela se numește comunism, și proletariatul new-age, însetat ,face spume la gură de atâta prana, că îndrăznesc cu atîta tupeu, să amestec ceva atît de execrabil precum politica, în ceva atît de finuț, nelimitat, întrecut pe sine însuși, ieșit din afara tiparelor, extraordinar și inefabil domeniu precum ”spiritualitatea ” lor. Și nu oricare, ci una care, ghici ce!? A reușit să cuantifice în ceva limitat precum un sistem de măsurare precis inventat de om, puterea interioară, forța sufletească și capacitatea de evoluție a omului, măsurat din cap până în picioare, cu toate forțele lor la vedere, la care adaugă, spre deliciul altor fraieri care se gândesc să pășească în ”tainele absolutiste fără de margini” ale unui domeniu în care Omul are capacități nelimitate și puteri infinite, praf de stele și curiozități neexplorate încă, dar totodată, aceste puteri ale lui, pentru a nu deranja ”natura”, trebuiesc neapărat și obligatoriu, cîndva, CERTIFICATE.

Astfel că industria s-a îmbogățit și se îmbogățește, an de an, cu sute și mii de seminarii, training-uri, cursuri și workshopuri, care în unele țări și continente însumează adevărate Academii de diverse practici, spre atragerea de cît mai mulți adepți, lingușind și dezmierdând chiar și pe cel mai aparent instruit dintre pământeni. De la titluri precum ”Cum să devii…”, VINDECĂ, Purifică, ”încetează”, Debarasează, spală și iluminează, până la chei bioenergetice de autovindecare, totul despre constelații astrale, ridicând în slăvi chiar și praful de stele (țărâna, mă, țărâna) din care suntem făcuți, atacă, deznoadă și luminează de fapt problema slăbiciunii și vulnerabilității a o mulțime dintre noi.

Căutând printre citatele altora, mai degrabă decît mulți să și le găsească pe ale lor, în ei înșiși, oamenii se lasă pe capete păcăliți, înșelați și conduși, guvernați la propriu pe o cale potrivită culmea, ca o mănușă, tuturor. Aceleași titluri, aceiași autori ( cu fețe care arată precum cadavrele îmbălsămate), care epatează în cunoaștere, aceiași parveniți care au dezertat din adevărata școală a vieții, și s-au înscris cu nesaț în aceste inginerii sociale inconștiente, făcătoare de minuni sociale. Societatea utopică este una din acele minuni sociale, și deși aceștia aplaudă această reușită, de a crea comunități care să se autoguverneze, pe niște principii dictate de mai înainte. Veganism, ecologie, sex cu plante, venerarea naturii, chipuri cioplite, umanizarea animalelor și îndobitocirea omului, toate atrag anual milioane de tineri de pe întreg mapamondul, dorindu-și cu rîvnă și aspirație mare, să-și atingă perfecțiunea, bunătatea și să se alinieze cu sinele, doar pentru că așa li s-a spus via marketing, postări, fotografii și alte meme-uri.

Puțini reușesc să pună la îndoială aceste credințe care nu au nicio noimă, și nici măcar vreo logică, un punct absolut de plecare. Spre deosebire de ei, Biblia e net superioară: Are un început concret, un conținut, o desfășurare a acțiunii și un sfîrșit, dar în new-age, adevărul e haotic, ciupit de ici-colo, așa încât orice fraier să poată crede că este fix ceea ce i se potrivește.

Ingineria socială continuă și în România. De la tehnici de defulare emoțională care costă scump, și unele chiar și pentru copilași, învățați de mici cu controlul, autocontrolul absolut, până la tehnici de deschidere completă a ființei, sex cu plante, iluzii, halucinații, ritualuri îngrozitoare cu substanțe așa zis- divine, precum ayahuasca, (la care oamenii vomită la propriu, fără să cunoască riscurile spirituale la care se supun), totul pare un miraj. Cu cât te apropii mai tare însă, și pui întrebări pertinente ( nu uitați, se spune că diavolul stă în detalii) , cu atât magia se spulberă, și ești privit cu dispreț. Devii persona non grata: nu imbecil care nu vrea să evolueze, stagnat și blocat în emoții răufăcătoare, și pentru că ești un pericol, vezi-Doamne pentru ceilalți aflați pe cale, ești expulzat precum un embrion cu posibilități infinite și potențial de a deveni o ființă completă și complexă, afară din tribul care te-a înfiat, ca pe un ”muritor nevrednic de absolut” ce ești.

Poate oare un domeniu atât de vast precum nevăzutul și tainele divine să certifice oameni, să deschidă academii și să predea cursuri în masă, unor oameni și unor identități atît de diferite, atît de complexe, cu evoluție, gene, educație și moșteniri diferite, motivații diferite (7 miliarde de oameni diferiți, cu amprente și chipuri unice) – poate oare o așa industrie să omogenizeze masele, spre controlul subconștiental al acestora, la nivel de conștiință !? Nu. dar asta nu înseamnă că nu încearcă. Dar este imposibil, fiindcă atunci domeniul pe care spun ei că-l reprezintă nu este atît de vast, ci este o adunătură infectă de tehnici și practici rudimentare, menite să dezbrace omul de tot ce are mai de preț, inclusiv banul, pentru a adera cu simț al apartenenței la o lume care ”promite” perfecțiunea, și înșeală, fix precum Fata Morgana, privirea celui însetat, neavizat, și mândru în toată-i slava deșartă, în timp ce aleargă grăbit către o iluzorie destinație. Nu-ți trebuie multă minte să stai să vezi.

Cel puțin la moaște e mai ușor: sfîntul e acolo, îl simți, îl miroși, ai o trăire subtilă, nu-ți invadează nimeni fiziologia și nu-ți cere să te învîrți de 3 ori în jurul fîntînii noaptea la lună plină, să porți nu-știu-ce-cristal mov, și să faci plecăciune zilnic la soare. Dar cînd afundat într-o meditație , ești doar scufundat nițel în propria-ți fiziologie, halucinație e momentul în care dai nas în nas cu te-miri-ce zeități, despre care, fie vorba între noi, psihologic vorbind, ar putea fi ceea ce pentru gură numim ”resturi alimentare”, sau chiar…reziduuri, și pentru cei mai curajoși: excremente….unele chiar ”astrale.” 🙂 (ia d-aici, semizeilor)

Ridiculizând sau nu domeniul, lucrurile se complică de la an la an. Văd tineri seduși de propagandă, refuzând să muncească, trăind permanent într-o reverie, drogați și îmbătați subconștiental , dependenți complet de trib, de grup și cu o obsesie față de tot ceea ce înseamnă new-age.

Ba chiar au ajuns deja să o amestece cu psihologia, numind -o transpersonală.Dar una seacă, lipsită de un început coerent, un conținut relevant, o explicație tehnică, ceva metafizică și foarte multă noimă, care propovăduiește cu tot mai multă obrăznicie o formă diluată, urât pictată, distorsionată și întoarsă pe dos cumplit, a adevărurilor, fie ele mistice, ortodoxe sau altele, precum psihologia.

Un talmeș-balmeș fără statistică: nimeni nu are interesul să calculeze, să măsoare numărul de minți pierdute în călătoria atent marketată, dar un lucru e clar: se fac bani frumoși la festivaluri pe spinările suferinde, arse și tăbăcite ale acestor tineri naivi, a căror singură vină a fost aspirația și dorința unei vieți lipsite de orice luptă, cu respectul de sine la pământ, proveniți din familii adesea fără repere etice-morale, justițiari, gata să renunțe la tot ceea ce sunt ei, spre a satisface noua lume utopică ce se așează treptat la orizont: globalizarea, și punerea la comun a tot ceea ce reprezintă un om și altul, dar mai cu seamă conștiința lui, firea, ființa și poate chiar sufletul. Ce primește în schimb? Abundența, raiul și paradisul în această viață, bogății pe pământ și traiul luxos la care alții doar visează. De altfel, așa încep o mare parte din prezentările lor. Să știți că acest neoconsumerism a reușit aici să atingă chiar și cele mai de sus paliere ale piramidei lui Maslow.

Niciun om nu poate primi cu adevărat un certificat de evoluție spirituală de la un alt om. Pentru ca asta să se poată întâmpla cu adevărat, e necesar ca acel om care acordă titlul, meritele și brevetul să fie el mai întâi o autoritate superioară, deja validat și el. Dar vedeți dvs., nu un individ îl validează pe guru, ci grupul în sine… de ce?

Pentru că în grup, rețineți: omul are discernământul redus și abilități de gândire prea mult temperate, pentru a pute întrebări, pentru a cerceta și pentru a se regăsi cu adevărat pe sine.

Într-un timp relativ scurt, mulți dintre indivizi devin lideri spirituali peste noapte, se debarasează de vechile obiceiuri, motivații și năzuințe, se transformă machiavelic la chip (metamorfoză), și îmbrățișează cu și mai mult patos dogma cărora s-au închinat, fără să știe, căzând pe capete, pierduți în vortexul plăcerilor de viață și a unui nonsens pe care-l trăiesc îndobitociți în masă, de la an la an.

Nu, nu tinerii care pleacă din țară m-ar îngrijora, ci cei care plecând sau nu din țară, își pecetluiesc mintea, ființa și conștiința cu adevărate programe ale trufiei și autodivinizării, educând la rândul lor și pe alții, în același duh.

„Omul crede mai repede ceea ce vrea să fie adevărat.” — Francis Bacon

Să fim vigilenți !

AntiReveillon-ul la final de an

Mi se pare și azi încă firesc, ca Noul An să înceapă la 1 martie, și nu la final de decembrie, în mijlocul iernii. An Nou înseamnă înnoire, și natura înflorește, permițându-i și omului să înflorească odată cu ea. Dar așa, cum să-nflorești? Plouă, curge nasul, că-i frig de crapă, te trezești cu noaptea-n cap să pleci la muncă, și facturile la întreținere sunt tot mai mari.

Réveillon, din franceză: înseamnă „trezire”, dar noi ce facem:? Ne îmbuibăm și ne bețivim într-o singură noapte cât pentru o lună întreagă, fiziologic vorbind, ne destrăbălăm având conștiința bleagă și întunecată, facem schițele financiare din viitor, ne punem dorințe orgasmice și pășim în noul an lipsiți de discernământ. Ca să permiți noului să vină, trebuie să te pui în regulă cu vechiul, dar în petrecere, ce ordine să-ți faci în viață, când abia reușești în dulap, la o adică?! Rezultatul? Un haos la miez de noapte, câteva lacrimi vărsate în treacăt, că nah, o cere empatia de grup, ca și cum aceea ar fi singura șansă, hormonal vorbind, ca organismul să spulbere visele neîmplinite, amărăciunea și regretul. Dar ce face omul după momentul ăsta? Bea și mai mult, mănâncă și mai tare, și merge mai departe alături de prieteni care rareori contează, în gloria petrecerilor lipsite de sens, de -o noapte. Magică. La care adaug consumul excesiv a unui vin stricat (da, șampania s-a creat din neatenția unui călugăr orb, expert în vinuri) , care a devenit în timp, simbol al bunăstării, al bogăției și al autoimportanței, aroganței: șampania! Adesea dă dureri de cap, fiindcă e foarte prost făcută, produce gaze, indigestie, migrene acute și o senzație de imbecilitate de moment, efervescență și spontaneitate crasă, la care mulți visează tot anul, spre a-și surpinde în sfîrșit prietenii cu ceva interesant.

Complexele de inferioritate nu se opresc aici: e noaptea în care totul e permis: de la costumație tip halloween, la măști senzuale, pornoșaguri , substanțe și în general un mare dezmăț care se simte în aer încă imediat după Crăciun. Ca și cum semaforul a trecut pe verde, și brusc o întunecime pune stăpânire pe mințile tuturor. Oamenii în magazine cumpără cele mai luxoase mîncăruri, unii nici măcar n-au auzit despre ceea ce cumpără vreodată, doar au văzut oferta în vreun catalog sau le-a zis o cunoștință în treacăt. Andive, mango în crustă de șprot, buline de cașcaval cu reducție de lacrimi de porumbel mieros, portocale în sos belgian, salată de vegetale cu foiță de aur și vinuri spumante de cea mai proastă calitate, totul trebuie să sclipească, în ciuda faptului că prețul nu face ”toți banii”, sau chiar viceversa.

Dintre toate obiceiurile, rămân respectabile cele din moși strămoși, și nu, străbunica nu tăia gâtul celei mai frumoase rațe și nu-l împopoțona cu aur, și nici nu-și dădea ultimii bani pe un rahat de coș cu fructe de pe Marte, așa cum în curând, se va obișnui la noi. E o frenezie de nestăvilit, și o buimăcire totală, când fiecare vrea să ia cât mai bun, cît mai mult, cât mai special și unic, de Revelion. NU aduce Anul, ce aduce revelionul, și în excesul acesta de zel și de de toate, de produse, în combinații nefaste, sunt tot mai mari cozile la urgențe. Problema? Mereu aceiași: indigestie. O rușine, pentru un adult care presupune că are deja o experiență cu sine, de viață…! Și drept de vot 🙂

Se spune că nimic nu ar trebui să înceapă pentru oameni, decît atunci cînd ei, individual, sunt pregătiți. Dar Anul Nou ne ia mereu pe nepregătite, psihologicește, intim vorbind și nu știu cum facem, dar mai adăugăm anual mii de planuri neefectuate, milioane de gînduri de regret și resemnare, frustrare la cote maxime și foarte mult chef si spor de cumpărături în anul ce vine. Aș spune mai degrabă că suntem fericiți cât timp consumăm, și nu suntem fericiți constant, trăind într-un echilibru despre care ni se tot spune, și s-a tot scris. Preferăm superstiția de-o noapte, în locul bunăstării minime de zi cu zi, și preferăm ignoranța la extrem comprimată într-o noapte pe cinste, în locul lucrului cu sine și a antrenamentului psihic delicat, pentru stări de bine generale, și nu extatice. Ne alcoolizăm până uităm cine suntem, și alergăm spre noul an de parcă am fi lăsat ceva la coadă, gata să-l redobândim. Pare că ne învîrtim adesea într-un cerc vicios, și de la an la an, în cerc îi tîrîm și pe alții, sau îi excludem pe cei mai răsăriți, care au reușit nițel să se împace cu sine.

Bem și mâncăm ca și cum despre asta e vorba, și ca și cum asta înțelegem prin ”a petrece bine în viață”; ne îmbolnăvim, cădem și ne ridicăm amețiți, dar fără să învățăm nimic, repetând greșlile, și trecem prin viață fără niciun REVEILLE. (franceză=TREZIRE)

Cum ar fi dacă într-o singură noapte, nimeni n-ar mai consuma alcool, și fiecare ar sta în tăcere, în noaptea dintre ani, puțin singur cu sine!? Un fapt periculos, pentru că aflându-se pe sine, omul se poate speria, și atunci, cine mai consumă? Cine-și mai bea mințile și își umflă stomacul? Cine ar mai păși cu dizgrație în cele mai de jos trepte ale piramidei lui Maslow, considerându-și viața mai degrabă o povară decât un prilej, și goana după cumpărături și mâncare, unicul scop al unei existenței precare!? Cine, dacă nu aceiași care fac asta zilnic, într-un complet anti-reveillon al zdruncinării de sine!?

Da, chiar, cum ar fi !?

Că încă văd oameni care sărbătoresc ”trezirea”, dar ei dorm în papuci, și votează cu dosul. Femei care nu dorm noaptea la gândul despre ce vor îmbrăca în noaptea dintre ani, dar închid ochii în restul anului la ocaziile de a se educa pe sine. Ne grăbim să pășim în noul An, fără să-l încheiem cum se cuvine pe celălalt, sărbătorim de parcă am fi fost niște zei 365 de zile, 24 din 24, și petrecem până în zori ca și cum foarte multe am fi împlinit tot anul. O grandomanie cu final amorțit, sau încă o născocire de marketing, prin care superstiții imbecile sunt inventate și tot ceea ce e creștin și cuminte moare de la an la an, lăsând loc desfrîului, putorii și efervescenței unei grandori și false abundențe de-o noapte.

Trezirea!

și

La muți ani vrednici de respect!

Dictatura brandurilor: studiu de caz

Au deschis primul magazin în România în luna martie a anului 2011. De atunci, Hennnes & Maurț, o companie suedeză de îmbrăcăminte din Stockholm, înființată în 1947, îmbracă anual sute de mii de fete și femei de toate vîrstele, schimbându-le treptat, tactic, atitudinile. Este al 3-lea retailer de îmbrăcăminte la nivel mondial, după Gap și Inditex. În marile capitale, ajungi să întâlnești câte un Haș&EM la fiecare 200 de metri, mergând pe jos pe marile bulevarde și piațete, iar unele dintre ele arată în interior ca niște muzee de artă contemporane, atent dichisite, impunător, servind, pe ici colo, o adevărată cultură de mase, fie prin campanii, fie prin restaurantele și barurile în care poți să cumperi cu 7 euro un iaurt amestecat cu 5 grame de fructe. Dar totul frumos ambalat, servit într-o atmosferă cu ștaif. Cum altfel, să deschizi omul!?

Dar nu despre ștaif vreau să atrag atenția, ci despre altceva. Mai țineți minte ultima oară când ați simțit un mare chef să treceți la o altă atitudine, fie ca femeie, sau bărbat, după ce ați vizionat un spot care făcea reclamă la vreo îmbrăcăminte, loc sau parfum!? Felicitări, puteți să înțelegeți mai bine cum funcționează mecanismul schimbării sociale, a modificării reprezentărilor și percepțiilor umane, în raport cu starea de spirit generală, modificată de branduri.

Schimbarea socială care provine de la oamenii educați de branduri este autoritatea brandurilor. Fiindcă brandurile nu mai vând produse, ci idei de viață, atitudini și modele de comportament care orientează omul. Când Haș&Em vinde un tricou cu 5$ și investește 500$ în publicitate artistică, nu vinde un produs, ci un întreg cult pentru mase. Toată lumea va dori să arate precum afișul, pe de o parte, iar pe de altă parte, ceea ce apare în afiș, devine normă. Nimeni nu vorbește despre dictatura brandurilor: e un subiect pe cât de delicat, pe atât de complex și lustruit cu politică, rezervat doar studiului individual. Imaginile vorbesc de la sine. Dar pentru clarificare, avem un nou standard al frumuseții, ce aduce aminte de sindromul Down, infatuarea ca practică socială, extravaganța și opulența, și cumințenia masculină, noul tip de bărbat gingaș, gata să poarte cu o oarecare grație, flori pe o cămașă fabricată din materiale subțiri, sintetice.

Iată clipul: https://www.youtube.com/watch?v=PEANC3ipyws

Încă din primul act, atmosfera în care suntem introduși este intrigantă. Un adolescent pleacă , fără să spună nimănui unde și pentru cât, undeva în afara orașului, cu mașina unui băiat ceva mai în vîrstă, care pare că știe ce face. Ajuns într-o zonă deosebită, dar părăsită, i se citește noului sosit curiozitatea pe chip, aprinsă și de un soi de naivitate specifică vîrstei . Blondul pare că știe ce face, așa că îi prezintă pe cineva: în peisaj, de sus, de la balcon, apare ”matroana”, sau o doamnă bătrână ce aduce mai mult a vulpe șireată, și deosebit de vicleană, cu darul hipnotizării și al convingerii, care îl prinde în mreje pe tânăr cu o metaforă. Ea îi zice așa: ”normalitatea e ca o potecă bătătorită. Confortabilă de străbătut, dar nu e presărată cu flori. ” Coborând, gata să-l devoreze parcă pe tânăr, femeia, analizându-l, spune: ”Cât despre mine, eu nu prefer o floare anume, numai să fie sălbatice, libere și spontane.” ”Dar la Reddham Gardens aparențele erau înșelătoare” continuă gândul tânărului din rol principal.

Scena următoare îi arată pe toți tinerii ”prinși” acolo, ”preferați de bătrâna doamnă” probabil, la o masă îmbelșugată, și pe ici colo se ivesc elemente subtile. Atmosfera este încărcată, presărată nu cu flori (în afară de hainele tinerilor) ci dimpotrivă, cu un sentiment că ceva necurat se petrece, poate ceva ocult, misterios, dincolo de aparențele deosebit de înșelătoare. Afla la masă, și evident, fiind deja seară, tânărul nostru se întreabă deja dacă va fi ales următoarea floare a Lady Demare, bătrâna. Scena continuă cu dialogul menit să provoace și mai mult la un soi de necurăție, pe tânărul pur, nou venit, pe care-l chema simbolic: ADAM. El este întrebat care sunt plăcerile sale vinovate, iar în clipa următoare, apare în peisaj sora tânărului blond. Cei doi trăiesc un soi de dragoste la prima vedere, prilej cu care iese la iveală gelozia celuilalt băiat, care în mod evident, ni se sugerează și arată că ar fi homosexual. Disprețul i se vede pe față, în clipa în care o prezintă pe sora sa lui Adam, așezată lângă ”fratele ei”, mai mult de parcă ar fi fost șeful ei, având un soi de teamă evidentă, și o crispare. Incertitudinea scenei ne poate duce cu gândul atât la homosexualitate cât și la un posibil incest, prin limbajul trupului prezentat fără perdea.

Urmează distracția între tineri, flirtul vizibil, atingeri dubioase între frate și soră, și chiar între cei doi băieți. Cadre subtile se derulează, totul e frumos și presărat cu flori. Apoi, ieșind în curte, Adam fuge după fată, și în timp ce ajung să se sărute cu pasiune afară, blondul îi prinde, și rămâne șocat: obiectul atracției sale (nu se știe care din cei doi, poate amândoi) l-a înșelat, se simte trădat. În mod straniu, toți 3 sunt prezenți apoi în grădina babei, care îi privește de sus cât sunt ei de fericiți împreună, răsfățându-se între flori. Fără doar și poate, întreg scenariul aduce aminte de povestea macabră , dar la fel de drăgălașă poate despre Casa din Turtă dulce, în care Hansel și Gretel au fost prinși de vrăjitoarea cea rea, și mergând mai departe cu înțelegerea, avem de-a face cu cea mai subtilă metaforă a ceea ce numim căderea în păcat, despre plăcerile demonicului și abilitatea sa de a ne amăgi, de a ne face să credem, prin diverse tehnici și tactici psihologice interioare, că ceea ce e plăcut- este automat și bun, drept, curat, potrivit, etc.

Așadar, baba- vrăjitoarea, îi prinde pe acești tineri, poate chiar virgini, într-o capcană, făcându-i să creadă că a fi veșnic primăvară, și a nu avea poveri, ar putea fi îndeplinit, dacă aleg să devină ei o floare în grădina ei. Plăcerile trecătoare, materialismul excesiv care se vede prin opulența de la scena mesei îmbelșugate, elementul ocult focul, îmbrăcămintea și mai ales cumințenia pe care o arată parcă ostentativ acei tineri ”frumoși” sunt parte dintr-un plan ceva mai complex de acaparare, și mai cu seamă de distragere a atenției de la ceea ce contează cu adevărat în viață.

De ce să nu-ți bătătorești tu cărarea ta , când poți să mergi pe calea simplă, bătătorită, și care e mereu presărată cu flori, unde totu-i facil, și păsărelele cântă, unde poți întâlni tineri cu aceleași ”plăceri ” ca ale tale, uitând,amăgit fiind, de crucea vieții tale, de răbdare, de zilele proaste, de încercări, de zile cu întuneric și soare, peste care suntem datori să trecem!? Căci ce e viața, dacă nu-i și luptă!?

Trecând peste toate, clipul nu doar că dictează și vorbește despre trendul actual, specificat mai sus, dar el educă masele prin nașterea unei noi atitudini. Dacă nu v-ați simțit ceva mai visători și boemi la finalul spotului, spotul nu e bun. Dar din păcate aici este și problema, că este FOARTE BUN, și nu știu câți tineri ar putea rezista la o așa manipulare, căci (și) despre asta e vorba. Păzirea !

În cele ce urmează, nu doar că tinerii ajung, poate cu ultimii bani, să dea fuga în magazine să-și cumpere măcar o piesă din noua colecție, să (se) simtă și ei măcar puțin din ce au văzut că simțeau personajele, identificându-se treptat cu stările emoționale subliniate în film. Noul proletariat nu doar că nu prea gândește, dar el se îmbracă și frumos.

Amintesc din nou aici, despre noul proletariat care șade pe tronul aparențelor meschine de tot felul, precum intriga de mai sus. Dar nu orice proletariat, ci unul care ales intenționat, pare amorf, lipsit de vână interioară, de emoția mișcării și bucuriei de A FI. Un nou standard al frumuseții poartă numele de Sindrom Down. Sunt parcă tineri lipsiți de forță, de strălucire interioară, storși de orice vlagă. Vă dați seama, cine nu se va adapta noului model și va zîmbi oleacă mai mult, va fi considerat…altfel, exclus, nebun. Dar sunt oare fete sau băieți persoanele din imagine? Sau chiar asta s-a dorit să și fie- doar niște persoane, sfioase, temătoare, parcă gata capturate pe un drum inițiatic al plăcerilor de tot felul, dar mai ales al noțiunii de OBIECT. Și aici nu mă refer la Femeia ca obiect- ci însăși persoana ca obiect, bi-sexuală, capabilă să satisfacă cerințele celor încă indeciși în materie de sexualitate.

Atât fata cât și băiatul tind către o neutralitate, inhibându-și în ei, atât prin hainele pe care le poartă, cât și prin trăsăturile chipului și expresiei lor naturale și mimate, orice gând interior prin care s-ar putea demasca, nu cumva să …”existe”. Rece, neutru și cu o alură înspăimântătoare, ei sunt modelele pe care le milioane de tineri din întreaga lume le adoptă, în curând. Și nu doar atât, urâtul evident care li se citește pe față devine astfel modă, acceptat în societate, poate adorat și în final, ridicat la nivel de virtute, alături de alți urîți și alte acțiuni distrugătoare care vin la pachet în kitul acesta de..nefericire!

Spre final, cu toții se distrează, se simt bine, nemaipomenit. Toate arhetipurile care înconjoară arhetipul principal- mamă-(o mamă masculinizată până al refuz) femeia bătrână, ”hoașca”, vicleana și perversa, cea care pare că știe secretele și e antrenată în jocul plăcerilor nefaste cu care le amăgește pe ”flori”, zac și dansează, ca într-o mare familie. Sexualitatea nu este evidentă, aceștia par a fi debutanții într-o societate care se făurește în spatele cortinei închise. Noul proletariat, toți diferiți, toți egali, uniți din prisma unui scop comun…și alte ”isme”.

Schimbarea socială care provine de la oamenii educați de branduri este autoritatea brandurilor. Fiindcă brandurile nu mai vând produse, ci idei de viață, atitudini și modele de comportament care orientează pe tineri – cei mai ușor de îndoctrinat dintre oameni.

Iar în acest clip, brandul reușește să vândă nu haine, ci o VALOARE socială (nu prin faptul că ea e valoroasă în sine, ci are alte calități decît cele pur textile): iluzia tinerilor că tot ceea ce zboară , se mănâncă, preluând gradual din tăria de spirit a tinereții, a jovialității și a spontaneității, hrănindu-se în stil consumerist cu dăruirea lor, în timp ce îi azvîrle, ca pe niște porci gata de tăiere, în ferma producătoare de caractere și tipologii pe bandă rulantă. Aceleași, din flori sănătoase, ei devin forme de prăjituri, îmbrăcați de haine mereu la modă, pe care tot el, brandul, le demodează sezon după sezon, sau aproape zilnic, în încercarea ce costă sume fabuloase, spre a terfeli puritatea și stabilitatea viitoare, caracterul și inocența unor personalități tinere, în plină educare.

Subtilități premature.

_____________________

VETO

Fraudă și confuzie la voturile post-mortem

În România, ştim deja că şi morţii votează. Pentru oficializarea acestei practici, s-a decis incognito, ca pe lângă urna mobilă care este folosită în spitale, persoanele decedate să facă uz de urne funerare. Acestea au fost puse la dispoziţie în urma unei Ordonanţe de Urgenţă emisă de CO2 .

Primul norocos,care potrivit surselor de aici , cel care a avut şansa vieţii sale să voteze post mortem, a fost fostul secretar de stat din MAI, generalul Ion Marin. Acesta şi-a exprimat răcoros împlinirea avută în ziua de 6 decembrie,la urna funerară la vot, ca un cetăţean model…pentru candidaţi.
Alegerile au decurs normal în toată ţara,însă: după dezbateri încinse, la cimitirul Bellu din capitală s-a intervenit pentru calmarea spiritelor,întrucât alegătorii votau cu ochii închişi, la sugestia unui anume partizan DL. Forţele de ordine au îngropat spontan în ceaţă confuzia din mulţimea habotnică, atmosfera revenind subit la normal.

La numărătoare, surpriza a fost că o mare parte din voturile exprimate prin intermediul urnei funerare au fost pentru … Ion Iliescu.După ce şi-a strâns mâinile în jurul mesei, comisia formată din 12 maici, clarvăzători şi mediumi a stabilit, în urma unei şedinţe de spiritism, că alegerile au fost fraudate, şi urnele funerare-l indică de fapt învingător pe un anume… Mihai Eminescu.
S-a decis ca votul la urnele funerare să se reia, data viitoare preluându-se probe ADN pentru mort-votem (votul post-mortem) . Inovaţia va fi finanţată din impozitele pompelor funebre, taxa pe mormânt şi taxa auto.

2010, publicat pe times.ro/trombon (timewnewroman)

Sextante, origami și prerogative

Mai multe cumpărătoare blonde din mai multe judeţe ale ţării, cu excepţia Ardealului, Munteniei şi Banatului, au luat cu asalt sex shopurile, în căutarea noilor produse : sextante,origami şi prerogative, chestii care fac senzaţie în pat, sau pe birourile directorilor de marketing. Produsele au trecut repede,datorită faptului că româncele sunt acum tot mai deschise la minte,şi îşi învaţă bărbaţii să fie creativi în dormitor. Aşa se explică faptul că tot mai mulţi îşi pictează dormitorul în cel puţin 5 culori alese la întâmplare.

SEXTANTUL – măsoară atât distanţa unghiulară dintre două puncte (culminante) cât şi posibilitatea combinaţiei dintre cei doi parteneri/partenere în poziţia sexuală aleasă.Ideal pentru sfârcuri,măsurători în kamasutra,orientare masculină şi calcul al „Luna de pe cer” faţă de steaua aleasă din dormitor.

ORIGAMI – sunt imitaţiile de vagin din hârtie.Dedicat nu doar bărbaţilor,ci şi femeilor lingătoare de plicuri (poştăriţelor),sunt fabricate din hârtie moale sau dură,asemeni hârtiei igienice.Modul de folosire poate fi acelaşi,partea bună e că acestea se pot spăla,iar surpriza finală: după ce au fost spălate,utilizatoriul şi-o poate confecţiona singură,după forma şi mărimea dorită.Gaura nu este inclusă în preţ.

PREROGATIVELE – se ataşează pe organul sexual masculin şi oferă bărbatului exeRcitare supremă ,îl împuterniceşte,îl privilegiază şi este absolvit de orice ratare.Are o formă specială,ovală,se adaptează perfect unui vagin supraelastic .Uzul în exces poate avea ca efect secundar senzaţia de „preşedinte”.

Mulţumim sex şopului care mi-a dat voie să fotografiez produsele.Este vorba despre cel vizavi de Şcoala generală nr.3,14 din apropierea Grădiniţei cu program nocturn,str.Fanteziei nr.69,şi patroanei Sânziana Cunilinguşescu.

2009, publicat în times.ro/trombon (timesnewroman)

Băsescu acasă la Moguli

Pentru a-i vizita pe moguli,Traian Băsescu a mers tocmai până în India, unde printre altele,a vizitat legendarul palat Taj Mahal, din Agra, creaţie a unui mogul din secolul al 17-lea, Shah Jahanal. În fosta capitală a Imperiului mogul, Băsescu s-a arătat extaziat de minunile clădite de adevăraţii moguli.Acasă la moguli,Băsescu s-a simţit în al nouălea cer, fiindu-i puse la dispoziţie cu serviabilitate strictul necesar. După ce Băsescu şi-a exprimat admiraţia faţă de Taj Mahal, a mai declarat , spre invidia altor turişti,că de-a lungul călătoriilor sale a avut marea şansă să viziteze şi Farul din Alexandria şi Colosul din Rhodos.
Surse sincere din staff-ul hotelier al familiei Băsescu spun că în vizita sa acasă la moguli, Băsescu şi soţia sa au dormit în patul lui Procust, pe lenjerie confecţionată din pânza Penelopei. La prânz, familia prezidenţială a acceptat invitaţia unui descendent al mogulilor pentru o plimbare cu arca lui Noe, care a fost închiriată special pentru acest eveniment. La cină a fost prezentă şi dama cu camelii, care i-a făcut cadou Mariei Băsescu cutia Pandorei, cadou pe care soţia lui Băsescu şi-l dorea încă de când era mică.

La plecare, Băsescu a primit cadou din partea reprezentanţilor diplomatici Sabia lui Damocles,despre care a recunoscut că i-a lipsit în vizita lui la Colosul din Rhodos.La rândul său, Traian Băsescu a ţinut morţiş să facă şi el un cadou memorabil indienilor,oferindu-le flori,culese tocmai din Grădinile suspendate ale Semiramidei,gest care i-ar fi uimit chiar şi pe foştii moguli.
La revenirea în ţară, Traian Băsescu s-a arătat mulţumit de vizita sa acasă la moguli,dând contraexemplu mogulii României, care nu sunt suficient de pregătiţi pentru vizita sa, acesta fiind motivul pentru care el va continua să lupte împotriva lor.

inspiratie: inpolitics.ro

publicat pe trombon.ro, 10 decembrie 2009 (actual timesnewroman)

După agoniseală, cu ce rămânem?

Există o satisfacție de origine comunistă pentru câteva categorii sociale, să-i vadă pe tineri chinuindu-se și dând din coate pentru niște mărunți zilnic.

Mă refer la familiile acelea înstărite, care în urma comunismului au dobândit avere, și totuși, au o plăcere dubioasă în a-și vedea plozii cum se zbat, să supraviețuiască, încercând din răsputeri să-și mențină condițiile de lux în care au trăit acasă.
Banane, cacao, haine de firmă și cam tot ce-i mai bun și calitate, căci există o educație consumeristă și aici.

Părinții de atunci devin călăii de acum, aceiași care frenetic aproape, se bucură să-și vadă fiul cu mâinile rupte, dar cu un S8 în buzunar și eventual, o mașină tare. Ei înțeleg doar munca de la 8 la 4 și dacă se poate, cu târnăcopul, să lase semne. Munca trebuie să fie evidentă. Nu există intelect, ci doar transpirație, aici, căci așa ne-a învățat comunismul. Orice frustrare care devine nevroză, care devine schizofrenie, este un moft, pare-se, al unui copil care vrea să fie în centrul atenției. Băga-mi-aș !
Nu cumva să cultivăm vocația și valoarea în societate, sau în orice caz, acele exemple deviante care reușesc să strângă cureaua, fără ca măcar să dețină una adevărată.
Dacă mâine se întâmplă ceva și ni se duce agoniseala, cu ce rămânem?
Cine suntem, dincolo de smartphone?
Cine suntem, dincolo de țoale și bani și parfumuri scumpe?
Cine suntem, când nu avem țigări să ne calmăm frustrarea?
Cine suntem, când psihologul o mierlește, și nici propriul părinte nu mai e ce-a fost ?
Cine suntem, când bate vântul în hypermarket, și nu mai e vreo mașină să treacă la terasă să ne admire îmbrăcămintea?
Cine suntem, când se ia curentul, și noaptea pare un chin fără sfârșit, în care unicul tău prieten, dar și dușman, rămâi tu însuți, lipsit de putere, lipsit de…acele obiecte !?

Hm? Răspundem și noi cît mai repede la toate astea!?