Fabrica de opinii din subconștientul Facebook

facbeook manipulare
Facebook debordează de date personale și informații care servesc încă de mult la personalizarea îndoctrinărilor de tot felul. Peste 50 de milioane de conturi au fost folosite în campanii care au servit Brexit și alegerile din S.U.A, iar la știre se adaugă încă de mulți ani, campanii de marketing agresive clădite pe spinarea fotografiilor intime ale utilizatorilor de rețea socială. Suntem foartea proape și de a ne fi recunoscute preferințele politice în funcție de ceea ce scriem și like-uim pe facebook. Mașinăria nu doarme, ba chiar s-a trezit, și este înfometată după secrete.Nu discriminează pe nimeni: sufletul celui mai sărac om, contează.

Continuă să citești Fabrica de opinii din subconștientul Facebook

Egoismul ca mecanism de apărare: între răutate și conservare.

Egoismul omenesc este o trăsătură care provine din copilărie: când părinții privează copilul de afecțiune, de hrană, sau de alte trebuințe, psihicul trebuie să se descurce: așa că recurge la egoism, de fiecare dată când circumstanțele o cer, nevoia fiziologică- o cere, și fără să țină cont de ce e în jur, decide pentru sine și atât, ce urmează să facă.
Continuă să citești Egoismul ca mecanism de apărare: între răutate și conservare.

Europa premiază: prototipuri psihologice SECOND HAND:

   No pants day ”Personalitatea anului în Europa pe acțiune civică (oare?) este modelul de cetățean în plină formare: fără carismă, lipsit de emoție și empatie, fără duh, cum ar spune unii, lipsit de discursivitate, elocvență. La toate acestea se adaugă balbism, interiorizare profundă, și o structură gestuală amorfă, sintetizată micro-expresiv pe fondul distopic al înfățișării generale.

Continuă să citești Europa premiază: prototipuri psihologice SECOND HAND:

Societatea bolnavă: ofensa ca virtute.

Indignity

De câțiva ani, de când națiunea a dat viața privată pe viața publică, via online și alte mașinării, granița dintre public și privat este din ce în ce mai transparentă, strângându-se tare. Odată, laturile sociale ale omului erau manierele și ceea ce arăta el în văzul lumii, iar ipostazele private, precum cina, trezitul, identitatea artistică, profesională și chiar sexuală, rămâneau undeva departe, cunoscute doar de breasla în jurul căreia se învârtea viața subiectului.  Continuă să citești Societatea bolnavă: ofensa ca virtute.

Bunicii mei, ai noștri.

piata-batranica
Eu n-am avut bunici la țară, și nici măcar bunici adevărați, bătrâni, cărunți și plini de înțelepciune, cu excepția uneia singure, dar care trăia la oraș, și pe care am pierdut-o.
De aceea, merg cu atât de mult drag la piață, fiindcă nicăieri nu văd atâta VIAȚĂ ca la bătrânii care vând leuștean și leurdă.  Nici măcar la un corporatist animat în fotografiile de pe feisbuc. Viața care stă în bătrânii aceștia de la țară e energia pământului și a naturii, și mai ales a interacțiunii lor cu acestea.

Continuă să citești Bunicii mei, ai noștri.

Mulțam de flori, dar sunt o frustrată și vreau drepturi, nu mărțișoare.

#Multumesc pentru flori,
dar vreau un elicopter și respect la pungă.
Mulțumesc pentru flori,
dar preferam 10 orgasme și intrare gratuită la restaurantul ăla chic. Frigiditatea e o ofensă adusă mie.

Continuă să citești Mulțam de flori, dar sunt o frustrată și vreau drepturi, nu mărțișoare.

TRANS-DEGENERESCENȚA. Pulsiuni și alți demoni.

BLOG- IDENTITY Echilibrul perfect în natură: Niciodată nu o să vezi o femeie și o altă femeie că sunt prietene pentru că amândouă sunt femei. NU. Ele sunt prietene amândouă pentru că una e încăpățânată și una este tolerantă. Sau pentru că una este dominantă și cealaltă mai submisivă. Continuă să citești TRANS-DEGENERESCENȚA. Pulsiuni și alți demoni.

Puțin despre războiul liderilor. Psihologia modernă.

      Nu pot să-mi imaginez ce se poate întâmpla când se întâlnesc două persoane care au fix aceleași nevoi, fix același cadru oportun de a le satisface și fix aceiași stâlpi de susținere interpersonală.

Continuă să citești Puțin despre războiul liderilor. Psihologia modernă.

Ce-o fi in capul unui om, unui altul…

Oamenii din ziua de azi aplaudă răzvrătirea de orice fel, blasfemia intelectuală și cultul personalității de consum- aceea care se consumă pe ea însăși, din timpul ei, ca să hrănească nefericirea altora care încă n-au aflat că sunt nemulțumiți.
 
E un act minunat de dramatic, să te trezești la 6, să dai scroll down printre postările altora pe care-i stimezi, și din care să te inspiri, copiindu-le fotografiile, ideile, comentariile, în orice caz, valul acela de lumesc care fascinează.
 
OBediența este pe jumătate virtute, pe cât ascultarea de ceilalți este un mare defect.
Dacă n-am zis nimic concret, păi oamenii din ziua de azi care aplaudă răzvrătirea altora pe wall-uri, fac exact același lucru. Ei nu sunt nici cu ei, nici cu cei pe care-i admiră, căci la prima părere care contravine principiilor lor cele mai solide (asta în caz că le au), riscă să se demoleze pe ei înșiși, devenind, din niște aplaudaci, niște postaci, care la rândul lor, pe jumătate, de data aceasta, defulează hidos, pisicește și lipsit de machiaje, ceea ce odată iubeau.
 
postacul de zor devine astfel, un troglodit care la rândul său desconsideră, o paria a societății virtuale, înconjurat de oameni în realitate pe care nu dă doi bani.
 
În acest peisaj mirif, pentru care nu dețin în acest moment nocturn cuvintele potrivite să vă impresionez, ne desfășurăm unii zilnic, alții săptămânal, precara existență, – o subconștientală frântură din ceea ce ne displace la celălalt, rânjind și butonând cu nesaț, spre imperiul psihologic defunct al subiecților pe care-i numim și prieteni.
 
În realitate, stăm toți în relații de cuplu: unii copiază ideile altora și se inspiră din ele pe alocuri, devenind pentru ei litera unei legi pe care o simpatizează dar în care n-au fost. Pentru alții, e de ajuns să fie contraziși de vreunul, ca din ei să răsară tumultuos și aprig bagajul desconsiderației latente. Iar pentru câțiva, ajunge să observe toate aceste jocuri de putere, asemeni unui cuplu disfuncțional, în care fiecare se hrănește cu nefericirea celuilalt.
 
Astfel ajunge tristețea la rang de artă: dintr-un astfel de joc psihologic între oameni, în care cel mai înzestrat cu public- cîștigă. Like-urile devin adevărte arme menite să apere ideea: vezi-Doamne cu cât am mai multe, cu atât sunt mai important. Cu cât am mai multe like-uri, cu atât contează părerea mea.
 
Totuși, psihologia nu a rămas preocupată încă, la fel ca mine, de întreg procesul de selecție și recrutare a ideilor de împrumut, căci se știe, majoritatea acestor influenceri nu au ceva de spus de la ei înșiși, mai mult decât au de transmis mai departe, în schemă piramidală, noțiuni de la cei pe care îi admiră. Ce-o fi în capul unui om să se trezească la 6, să-și bea cafeluța în fața unui laptop, aprins de mânia colectivă și urgia psihosocială în care ne scăldăm cu toții de 20 de ani, și să privească tăcut la fotografiile și postările altora, să apese click dreapta pe poză, apoi Save As, să aleagă un fișier în calculator, apoi să revină la meniul său, să facă un upload, și să repună ideea, ca și cum ar fi a sa.
 
Ce-o fi în capul unui om când mânat de forțe interioare a căror promotor îl cunoaștem cu toții- același de 20 de ani, conținut în factori politici și psiho-sociali, acest om începe să posteze pe feisbuc nemulțumirea, răzvătirea totală a sa interioară!? CE-o fi în capul său când nesăbuit fiind, el devine nu doar un plagiator al irascibilității colective, ci și un promotor al răului, al defulării, al toxismelor de tot felul, care ne înconjoară din ce în ce mai mult, asemeni unui nor negru inundat cu confuzie și foarte multă recalcitrare.
 
Ce-o fi în capul unui om, atunci, când el clocotește de emoție negativă, și în loc să ignore, spre fericirea lui, saltă cu bățul mizeria de sub preș, sau de pe toate gardurile de pe lângă care el trece.
Tare aș vrea să aflu… ce-l poate face fericit pe un astfel de om, mai mult decât neasumarea propriilor sale slăbiciuni.

Relații ciudate și tulburări de personalitate timpurii într-un auxiliar de școală

61745566_72448000
Manual sau auxiliar, întrebarea și disputa nu ar trebui să fie despre accesibilitatea lui, ci mai ales despre faptul că acest tip de manual auxiliar există.
Să vedem în continuare ce putem extrage din text, și de ce acesta reflectă foarte bine vremurile moderne pe care le trăim.
Încă din prima propoziție, remarcăm faptul că Bogdan este capabil să meargă singur la cumpărături, să-și cumpere încălțăminte, la aceeași vârstă la care unii dintre noi, majoritatea, am fi mers, odinioară , însoțiți de părinți. Din fericire băiatul salută. El spune SALUT!, în semn de tovărășie evidentă cu vânzătoarea. Remarcăm în cele ce urmează răspunsul vânzătoarei: Continuă să citești Relații ciudate și tulburări de personalitate timpurii într-un auxiliar de școală