Autoritarul: noul construct social al progresismului

Partidul Republican american este autoritar- spune un studiu suedez publicat ca știre pe digi, aici:  

” Partidul Conservator din Regatul Unit s-a îndreptat și el înspre sensul iliberal al spectrului politic în ultimii ani, însă în niciun caz la nivelul extrem în care s-au dus republicanii americani.”

De ce în ”America se poate” și în alte țări mai rar sau mai lent? (aviz amatorilor care vor o țară ca afară) .

Pentru că americanii au un specific psihosocial: sun mai creduli, naivi comparativ cu alte popoare, ei fiind în mare rezultatul educației brandurilor, super puterilor capitaliste care dețin societatea. O arată studiile, și bunul simț al judecății fiecăruia. Și apoi, vorbim și de ingineria progresistă care acționează subteran. Numai un analfabet sau cineva fără feisbuc  nu  ar putea observa nucleul informațional/manipulativ care are loc în online, zilnic. Sute și mii de pagini așa zis de ”presă, divertisment sau informative” adună în jurul lor mii și sute de mii de oameni care își formează atitudini și comportamente în funcție de ce văd acolo. Și acolo se naște progresismul, democrația retrogradă în deplinătatea ei. Lent dar sigur. Cu pricepere.  La început e un gînd, apoi devine o idee pentru mase, apoi o politică. Dar nu e democrație, este intervenție exterioară- oameni care au păreri diferite de la an la an nu sunt oameni pe mîinile cărora să vrei să lași puterea- sunt pioni, cărăuși de idei- care azi sunt mîine se transformă în funcție de dictatul capitalist și alte interferențe ale căror sursă nu se cunoaște, dar o putem bănui. Stînga extremă devine astfel o dreaptă guvernată de atitudini, comportamente- deci de făuritorii noilor carcase sociale- brandurile, organizațiile, corporațiile, ideile care circulă și care sunt ale nimănui dar în același timp ele au devenit ale tuturor. Chibrite aruncate într-un ocean de benzină. În acest context, este și firesc că isteria democratică, sau fals democratică, mai bine zis să pară că e înăbușită sau temperată. Dar nu din fașă. Nu poți să interzici Feisbuc, deși poți să-l reglementezi- așa cum se reglementează el însuși- prin faptul că interzice exprimări libere de tip ”intolerant„, cu toate astea intoleranța și ura față de creștini sunt de dorit- acestea reprezintă simbol al libertății noi de exprimare.

 

Observăm schimbări similare la partide din țări unde calitatea democrației s-a diminuat în ultimii anii, acolo unde democrația a fost erodată. Se înscrie foarte bine în modelul partidelor care erodează sistemele democratice când ajung la putere. Demonizarea adversarilor și încurajarea violenței sunt principalii factori în schimbarea substanțială a Partidului Republican”, a adăugat Luehrmann.

În realitate, nimeni n-a încurajat violența și nici agresivitățile sociale sau luptele de clasă- mai corect și tehnic zis. Lupte de clasă socială sau de identitate, mai bine zis, pentru că ele există între persoanele de culoare și albi, între femei și bărbați, între creștini și anti-creștini, între cei care își doresc libertate de exprimare prin suprimarea libertății celuilalt și în cele din urmă, între cei care își doresc socialism și cei care își doresc ca diferențele să existe în continuare, căutînd soluții pentru aplanarea conflictelor. Ori diferențele dintre oameni au fost întotdeauna sămînță de scandal în societate, în istorie. Și e firesc, nefiresc e cînd în ființa individuală nu există înfrînare, conștiință, sănătate psihică și măsură. E o luptă primitivă, de-a dreptul, pentru că cei care se consideră oropsiți vor fi primii care vor primi cu bucurie un megafon și condiții optime să înceapă să defuleze. O mișcare organizată e întotdeauna un prilej bun de a face asta, prin urmare nu Trump și republicanismul au făcut acestea posibile, ci grupurile lor progresiste ideologice organizate. Lipsa de educație. Lipsa de sens. De la individ la grup și viceversa. Cît despre erodarea sistemelor democratice – nu poate fi vorba despe aceasta. O democrație autentică se bazează pe cunoașterea și voința poporului. VOINȚA- ceea ce este în completă opoziție cu LABILITATEA. Voința este forța conștientă care mișcă în plan vizionar lucrurile, avînd un scop și un punct de plecare conștientizat, la un loc cu inteligența de a vedea, pe cînd labilitatea presupune lipsirea de inteligență dar și de putere de a vedea faptele în clar. Labilitatea astăzi este, mîine dispare, astăzi vrea ceva, mîine cu totul altceva, este o frunză-n vînt mișcată întotdeauna de forțe exterioare: un gînd negativ, o ploaie, o ceartă la magazin, o politică, o stare. Labilitatea nu poate fi putere democratică, în fond nici măcar nu e o putere. Democrația în acest context este o aberație, folosită adesea de necunoscători și superficiali politic. Erodarea democrației, dacă ea există, se face prin exact acele pîrghii de fapt, care au condus la mișcarea ei labilă înspre direcții nefaste, care au decăzut în ani discernămîntul social- de grup și individual: oropsitului și nefericitului i s-a dat prilej să se facă auzit, deși poate pînă atunci își ducea crucea, omului cu complexe grave de inferioritate i s-a spus că de acum el poate să se răzbune pe cel care l-au ”batjocorit” și iată un amestec omogenizat de grupuri și grupulețe care se ceartă si se bat, necerînd nimănui nici măcar sfatul sau acordul, se bat pe supremație. Dacă mîine ni s-ar spune tuturor că putem ucide, că e perfect legal, veți vedea cifre impresionante de (ne)oameni că o vor comite, în timp ce ceilalți vor sta deoparte, și chiar obligatoriu de-ar fi, își vor asculta conștiința. Acestea sunt schițele sociale pe care lucrăm. Lucrurile au deviat atît de mult încît cei cu Sindrom Down își cer deja dreptul să apară în reviste de modă, în ideea de a recalibra tiparul frumuseții, al simetriei și al armoniei structurilor- chiar și fizice corporale, pe modelul amorf, asimetric, care în mod firesc tuturor le repugnă. Întoarce un scaun cu susul în jos într-o încăpere frumoasă- acesta va apărea ridicol și va declanșa o stare interioară haotică, frustrantă, iar sistemul omenesc- perfect la origine și perfectibil pe plan lumesc- îl va detecta automat ca fiind o ANOMALIE în acea încăpere- iar primul instinct firesc- păstrat de mii și sute de mii de ani- de conservare, va fi să întoarcă acel scaun să-l pună înapoi firesc. Sigur, nu toată lumea ascultă acest instinct, însă el antropologic există: în ființe, în natură, în popoare, în cultură, în medicină și în idei. Majoritatea firească decide. Totuși, dacă cineva va milita pentru ca acel scaun să fie considerat noua normă și un dictat impecabil explicat științific, inserat în propagandă, oamenii din frica de autoritate și obediență se vor adapta: unii vor cădea în capcană, alții vor continua să așeze scaunul normal, considerînd scaunul întors o anomalie, o sfidare. Impunerea scaunului întors invers în fiecare casă și afacere va conduce la haos, în mod cert: apărarea e inevitabilă, autoritatea supremă- voia liberă a ființei de a-și apăra bunul material, moral, social, politic va fi clasat drept totalitarism. Ceea ce și este, dar el există pentru că a fost creat de ceilalți, devianți.

Studiul, cel mai mare de acest tip, a fost realizat de institutul V-Dem de la Universitatea din Gothenburg din Suedia, folosind metode de măsurare ale vitalității democrațiilor lumii, într-o perioadă în care autoritarismul pare că este în ascensiune.

Vitalitatea democrațiilor înseamnă astăzi un simplu fapt: cu cît țipi mai tare în stradă și lupți pentru anumite drepturi și vrei să te faci auzit, cu atît mai democratic se presupune că ești. Mișcările de bază de tip Occupy și Resist au reușit în timp să creeze impresia asta, protestul e symbol al democrației. Nu inteligența, nu puterea, nu proiectul, nu gîndirea în grup spre rezolvarea problemelor- ci țipătul isteric, urletul, răcnetele și bannerele cu mesaje deștepte adresate guvernanților. Există și proteste execrabile de tip feminist și lgbtist, în care activiștii ajung să se mînjească cu singe sau chiar să latre. Aceasta nu este democrație, deși neavizații ar putea crede că da. Dar în contextual acesta mențin ideea: vitalitatea este sinonimă în sens colectiv perceptiv- cu isteria, dinamica și acțiunea cît mai extraordinară în stradă. Cu cît mai puțini- cu atît mai isterici și determinați- cu cît mai mulți- cu atît mai irelevant faptic,

pentru că aflat în acțiuni de grup, omul are discernămîntul redus, și apoi, suntem victimele de mii de ani ale efectului social Bystander: ”lasă că face cel de lîngă mine”. În acest context, autoritarismul se confundă cu potolirea grupulețelor radicalizate. Nici măcar nu putem vorbi de mase în acest context, numărul celor care protestează 100% pentru cauza respectivă este infim, iar ceilalți sunt acolo ”pentru că i-a chemat un prieten”. Democrația este înjumătățită cumplit, astfel că se traduce acum ca isteria celor puțini împotriva celor mulți pe care fie nu-I interesează fie nu sunt atît de motivați sau implicați politic. Restul sunt- puteți măsura în teren- de umplutură. Așa că autoritarismul este în ascensiune nu pentru a înăbuși protestele- așa cum suntem în mod fals induși să credem – ci pentru că grupulețele radicale nu primesc ceea ce vor. Și cum în această situație ideological de mare însemnătate partea decide întregul și nu viceversa cum e normal, cei care sunt interesați, vor considera acest fapt complet anti-democratic. Sondajele însă arată contrariul. În democrație, se știe că majoritatea decide, în cazul protestelor progresiste și Antifa – nu, aceștia reprezintă minoritate,o nișă absurd.  De ce aceste proteste încă nu apar la noi? Nu avem profilul psihologic adecvat- nu încă, sau încă n-a apucat capitalismul să-l fabrice, nici el nici meme-urile și nici paginile de feisbuc care fac munci colosale zilnic pentru a ne introduce în temele moderne ale socialismului: egalitate de gen, emoțiile bărbatului, literature feminină, eliminarea discriminării de orice tip, sindrom down la putere, lgbt in funcții publice și în cele din urmă, dictatura anormalului asupra normalului, încă din grădinițe, școli, facultăți, spre distrugerea culturii dar întîi de toate- a sănătății și a dinamicii social-psihologice din societăți.

Prin urmare, cu cît isteria e mai mare într-o parte, cu atît cel care va spune, fie și pe un ton normal, că NU este bine ce face, că nu e de acord sau că nu susține, cu atît partea isterică se va radicaliza mai mult. Autoritatea aici este inexistentă de o parte- ea există doar ca un construct social în percepția celor ce protestează, revendicatorilor anumitor așa zise false drepturi.Acest construct social al autoritarianismului unui partid sau a unor oameni politici tine exact cît tine furia lor- deși în urmă cu ani Partidul Republican și conservatorii se situau împotriva a exact acelorași idei și măsuri, nu s-a spus încă de pe atunci acest lucru, el neexistînd de fapt decît în mentalul colectiv al istericilor. Un mic exemplu: cu cît copilul urlă mai tare că vrea suc, cu atît mai drastic i se va părea refuzul părintelui. Cu cît cineva își dorește ceva mai mul și este plin de ranchiună, frustrare și ură, cu atît tăcerea ta I se va părea mai dureroasă. Este o lege psihologică și socială și o stare naturală dinamică a lucrurilor în natură. Cu cît progresiștii țipă mai tare și protestează mai agresiv, totuși fără niciun rezultat, fără să obțină nicio concesie, cu atît mai radicali li se vor părea cei de la care Cer .  Poate fi aceasta numită democrație?

Nici vorbă. Într-o lume în continua schimbare și aflată în și sub dinamici complexe, unele firești altele în mod nenatural și intruziv inserate în psihic, democrația este discutabilă. Pentru unii rămîne voința majorității asupra minorității, pentru alții un sistem putred ce trebuie eradicate- tocmai pentru că prostul are azi o părere iar el distruge structura vitală societală și vîna, chintesența popoarelor; iar pentru alții, democrația este singurul sistem care le convine că mai funcționează, pentru că altfel nu ar mai putea candida și nici n-ar mai putea fi vreodată aleși, într-u context de regenerare psihică și morală a corpului electoral. Ar fi prinși în flagrant delict de înșelare a oamenilor.

Acestea fiind zise, se încearcă iluzia că ar exista un soi de autoritarism care nu ar respecta (falsa) democrație și norma liberală (abuzivă și deviaționistă), și mai ales nelegitim. Schimbînd narativa, puntem spune că este și perfect legitim, și perfect democrat respectînd puterea oamenilor- aflati de cealaltă parte a baricadei dar și norma liberală- în temeiul ei ceva mai curat- și nu pentru a periclita o siguranță socială. Prin urmare, problema este de psihologie, de intimiate și personalitate umană, de sexualitate, de tulburare de conștiință și de confuzie cu privire la roluri, la felul în care trebuie să arate societate- sau mai realist- felul în care se va distruge ea. Dar în fond, asta se și dorește de fapt.

Legitimitatea însă aparține societății și lumii- țării globale Feisbuc , unde nu trebuie să îndrăznești să spui că Femeia e superioară bărbatului și că Beethoven era alb. Din fericire, conservatorii și oamenii normali încă, nemurdăriți de vremuri, nu vor spune niciodată că Beethoven era alb, vor spune în schimb că a făcut o tranziție remarcabilă între clasicism și romanticism, revoluționînd limbajul și tehnica muzicii contemporane, spre exaltarea celor care l-au ascultat și încă îl mai ascultă, motiv pentru care este medicament sufletesc și se studiază profund în școli. Dar progresistul mediu nu poate, nici el nici cei de care se lasă condus. Retardul, ignoranța și neștiința sunt noua modă, noile aspirații cognitiv-comportamentale iar democrația a rămas azi doar un biet Demo,  care nici popor nu mai e, el doar demonstrează,iar Cratos plînge undeva și probabil fie a fost înlăturat de magnații societăților deschise fie s-a lepădat chiar el de popor. 

*Un studiu pe care suedezii au cheltuit bani degeaba. Sau nu au cheltuit și l-au scos din meandrele teoretice ale laboratorului de deconstrucție socială și alte dialectici neomarxiste. Și de ce peiorativul pe niște concepte menite să protejeze și să conlucreze pentru regenerare socială ? Pentru că …așa ni s-a spus, așa am auzit, așa am fost educați  programați să credem, dar mai mult azi- să simțim- că tot ce e autoritar ar trebui să ne sperie iar reacția noastră de anxietate și frică iraționale să ne conformăm. În realitate, o viață de om dar și o societate aflate în anarhie se îndreaptă întotdeauna către nimic, către haos și în final, către autodistrugere.

______

About the author

o țărancă, vorba aia...

Comentariul tău