Bătălia cunoașterii celuilalt: drumul ridicol spre infatuare

  Minunate vremuri, odată, zău! Simple și încărcate până la refuz de bun gust și simțuri bune. Al 7-lea chiar. Când personalități de marcă își întâlneau sufletele. Ciocnirea dintre două lumi, cea  a unei femei și a unui bărbat, nu avea loc într-un spațiu îngust capabil să îl limiteze pe individ la un set de întrebări premeditate. Nu, oamenii se întâlneau, simțeau și se comportau ca atare, priveau către altul, către cel ce era înaintea lor, nu către ei înșiși. A-l sorbi pe celălalt din priviri, nu este doar o demonstrație poetică, ci este un fapt concret, ce se întâmpla odată… Admirația pentru jucător nu există decât în joc.  Astăzi, am stricat parcă totul: ne gândim reciproc, și ne strofocăm să facem un cub Rubcik. Al celuilalt. Ne sorbim mințile unii altora și numim asta dragoste. Ne înconjurăm cu trăsături și numim asta psihologie. Viață, mai are cineva timp?

Continuă să citești Bătălia cunoașterii celuilalt: drumul ridicol spre infatuare

Iubirea precum un cub Rubik

Este foarte greu să se petreacă iubirea, când ești o fire completă, sau aflată cel puțin pe drumul acesta al unei deplinatăți de sine, plin de urcușuri și coborîșuri, suferințe dulci și victorii amare. Majoritatea relațiilor se petrec sub lumina stearpă a nevoii, a frustrării și a toxicității, a unei rîvne posesive la ”averea” interioară a celuilalt. Disperăm, în goana după supradoze de fericire, să-l aflăm pe celălalt, să-l deslușim, cu riscul de a ne păta identitatea. Devenim imorali cînd vine vorba să-l cunoaștem, dăm teste, folosim giumbușlucuri de tip parșiv, jucăm teatru și apoi spunem că celălalt nu se ridică la nivelul nostru. Păi cum să se ridice la nivelul cuiva care joacă un rol, și nici măcar nu-l joacă bine, că a greșit scena?!

   Există două motivații pentru care un cuplu aderă la ceea ce numește, uneori pe nemerit, sau exagerat ” Împreună”: o motivație este aceea că te posed pe tine pentru ca sunt neimplinit si am nevoie să mă completezi, să mă hrănești zilnic cu frumusețea, originalitatea sau farmecul, validarea și energia ta, iar cea de-a doua ar fi: ”merg cu tine pe drumul NOSTRU, pentru că întâmplător sau nu, împlinim, aspirăm si muncim spre aceleași nevoi sau năzuinte, iar asta nu poate fi decît ceva deosebit de frumos. Vă dați seama, ce mult curaj este să-ți afirmi intimul, înaintea unui străin până la urmă, și să nu te temi de respingere, care oricum de cele mai multe ori își are sălașul într-un colț neisprăvit al minții noastre… (…)


Mare ispravă, să zic așa, este să ai pe cineva alături, pe care sa-l poți ține de mână cu căldură si sinceritate, nestăpânit de preamîndrul ego, și privindu-l teribil în ochi, să-i poti spune ~te iubesc pentru ceea ce esti tu, și nu pentru ceea ce simt cînd sunt alături de tine.~ iar celălalt, in deplină luciditate, reciproc să afirme la fel.
Drumul comun într-o relație dacă nu întîlnește opreliști, nu merită -compromisul-, implicarea. De ce? nimic ce nu vine pe calea muncii, a sacrificiului (cu zero compromisuri) și a obstacolelor, nu este la final încununat de flori. Prin asta înțelegeți orice vi s-ar potrivi ca fiind minunat, echilibrat, ideal și demn de o dragoste adevărată, care să reziste în timp oricăror intemperii.

E un principiu care transcede chimia, care oricum poate fi produsă deja până și în laborator. Ceea ce îl face chintesențial, ca principiu, fiindcă în el cuprinde sublimul întregii făpturi umane.
______
lecturi suplimentare
foto: strofocarea

Prostul care mi-a strivit corola de minuni a ființei

  Noua trăsătură a prostului este lipsa de a înțelege metaforele, dar și omul ca metaforă, ca simbol, ca reprezentare, în spațiul public. De aceea, adesea, el caută să atingă, să miroasă, să lege animalicul, rudimentarul, unica formă de înțelegere pe care o are, cât mai aproape de el. Așa că atunci când vede o metaforă, el caută să o coboare de acolo de unde stă, inevitabil , înzestrat cu un simț al ierahiei, ca și cum în el ar fi deja sădit hotarul apartenenței la incompetență, el știe că metafora îi este superioară, așa că va căuta prin toate mijlloacele, o frânghie a propiilor nevoi, de care să lege o înțelegere, un sens propriu al celor citite sau auzite.

Continuă să citești Prostul care mi-a strivit corola de minuni a ființei

Femeile și potențialul maxim atent dirijat

Campania Vodafone spune că Milioane de fete nu au șansa de a-și atinge potențialul maxim. Așa că și-au luat angajamentul să ajute 7 milioane de fete să se conecteze și să strălucească, mai puternic, împreună.

Continuă să citești Femeile și potențialul maxim atent dirijat

Un anunț la matrimoniale

M-am născut din spermatozoizi campioni, am fost contaminată cu „viața” pe cale sexuală. Te-ai jenat? Ți se pare vulgar? Liniștește-te, e abia începutul.

Te întrebi probabil de unde mă cunoști…poate te-am refuzat de vreo 3 ori până acum, și am vorbit mai ferm probabil cu tine, de fiecare dată, din plictiseală sau lipsă de interes, justificabilă…

„Grandomanie” e explicația, adică obsesia măreției în caz că scriitorul tău preferat este Ion Creangă -probabil prima și ultima carte. Sunt sarcastică sau caterincoasă. Și tu probabil te numeri printre cei care nu acceptă diversitatea adică lucrurile mai puțin banale, și contești orice element străin prostiei liniștitoare. Aud atât de des „doar proaste ca tine stau și își BAT creierii pe tot felul de prostii când viața trebuie trăită la maxim„. Probabil că dacă îți spun că sintagma „trăită la maxim” e relativă și că fiecare își trăiește viața în funcție de propria-i personalitate, aș fi puțin deplasată și te-aș solicita din nou până la epuizare intelectuală, și ar fi pierdere de timp, pentru mine. Și pentru a pune punctul pe i: îmi vei spune că sunt o complexată și o frustrată. Dar asta va veni de la un om al cărui comportament îl poți regăsi doar apăsând orice tastă a telecomenzii, preferabil de la 1 la 10 unde sunt posturile românești de cacao, și al cărui gesturi put a îndoctrinare (e subiectiv).

O să îmi spui că imaginea conteaza. Eu îți spun că frustrarea înseamnă obsesia imaginii tale în lume și permanenta frică a rateului estetic (estetica urâtului chiar). Poate ai văzut țări străine, lucruri mari și realizări grandioase ale unor „proști care nu și-au trăit viața”. Te’a influențat un slogan mioritico-american PROtevist de genul „Noi suntem nr.1” sau „Fii învingător”, și ai hotărât că vrei să fii mare, să ai lucruri mari. Aici imi sare în ochi verbul „a avea”, care exprimă posesia transpusă și relațiile cu oamenii, deci tu devii un tiran posesiv și avar, dar nu verbul „a fi” e important, ci cuvântul MARE.
O să îmi spui din nou că sunt figurantă, părerea mea e că nu ești decât acel ‘om al Peșterii” pe care îl descrie Platon, și despre care ar trebui să citești și să reflectezi un pic asupra gândirii tale, cu însăși gândirea aceasta. Poți? Dar firește, asta dacă te numeri printre ACEI oameni. Nu lua personal nimic din ce ai citit. Este un pamflet si orice asemănare cu persoane reale este pur întâmplătoare.

Sau poate că nu.

2008