Refugee Art Festival și Calul Troian domesticit cu forța

Dat fiind faptul că evenimentul de mare ștaif și valoare pseudoculturală se repetă în orașul de pe Bega, amintesc ce scriam în urmă cu un an , cînd o publicație locală preluase o postare de-a mea cu privire la Refugee Art Festival. Festivalul are loc din nou.

“Prefer să fiu dată afară de la serviciu pentru că refuz să scriu pozitiv despre concerte deathmetal, pseudoartiști și pseudocultură, și despre evenimentele comunității minoritare care încet, se infiltrează peste tot. Replica primită: ”toată presa a promovat acel eveniment, noi să nu o facem”?

Refugee ART – NU este un eveniment de cultură. Când promovezi o doctrină politică distructivă ambalată ca fiind artă și cultură, înseamnă că tu ca societate ai o problemă gravă, că înghiți asemenea pastile frumos ambalate și cam atît.  Ca om în primul rînd, construit după niște scheme cognitive- ai niște slăbiciuni grave acolo  în interior, că nu poți să vezi marea de valuri. Și să spună mulți: păi da, dar și ei sunt oameni. Ok, înțeleg că emoția care rezultă din drama lor este arta în sine. OK, și dacă te unge la suflet un refugiat, atunci ar trebui să facem artă și cu boschetarii noștri cei de toate zilele, care cerșesc prin gări și intersecții, sau care bagă aurolac în complex și așa mai departe. E logic.  Păi și atunci, de ce nu vedem evenimente de acest gen? Păi e simplu: ONG_urile nu primesc finanțare pentru a promova localnici săraci și bătuți de soartă din interior. Că altfel ce rost ar mai avea finanțarea, tam-tamul, oratoria, schemele de P.R. prin care se lasă impresia că refugiații sunt salvarea noastră, mă-nțelegi !?

Sigur, ca orice eveniment pseudocultural care azi se respectă, la finalul conferințelor și filmelor dătătoare de lacrimi, migranți conduși cu lanțuri metaforice atârnate la gâtul neputinței lor, pe seama căruia se întâmplă toată mascarada, iau parte la un party intercultural, unde fiecare, după buget și posibilități anatomice, se îmbată cu vodka și bere- de obicei aceeași, multă și ieftină, într-un birt îmbîcsit oarecare. Vă vine să credeți că din oameni amărîți, înlăcrimați și neajutorați, ei se transformă, la comanda muzicii și atmosferei încurajatoare, în oameni care par că o duc de fapt foarte bine?! Să nu mai zic de faptul că îi cheamă mereu pe cei mai frumoși dintre toți: bine îmbrăcați, adaptați, școliți, unși deja cu alifiile secolului tulburat. Scenele arhicunoscute deja, se repetă: mai la toate evenimentele culturale, noaptea se sfîrșește într-o mare beție. Păi asta ce fel de cultură e, domnilor, cu atît mai mult una care se intitulează finanțată și de mare ștaif?

Să spui că faci parte din cultura timișoreană și nu te duci la Refugee ARt- un eveniment care promovează pe bani privați imaginea migranților- atent făurită așa încât să nu reiasă defel riscurile, ci dimpotrivă- numai beneficii, înseamnă să duci adesea singur neputința de a te afla în minoritate.  O minoritate a cărei voce este agresiv înăbușită de disconfortul pe care-l resimt organizatorii atunci cînd  li se critică…”arta”. Marginalizarea celor care nu sunt de acord cu asemenea parade de infestare socială a devenit deja o practică la modă. Vrăjeala incluziunii sociale se pomenește de fapt doar cînd e vorba de unii, nu și de alții. În cazul conservatorilor, e mai degrabă excluziune socială în toate formele ei.

Iar minoritatea asta a unei drepte sănătoase stă să se prăbușească deasupra noii orânduiri sociale, dorind să se delimiteze de cealaltă, cea nouă tot mai infatuată, obraznică, și plină de patologie după manual, construită pe cultul viciului, al călăului, al răzvrătitului și al emoției care până ieri, era explorată să vândă gogoși și cosmetice. Astăzi ne este vîrîtă pe sub nas cu titlul de artă, iar dacă nu cumva ești bine și de acord cu ea, ești privit drept un incult, un om care nu gustă delicatese sociale, un om care nu a citit sau mai rău, nu are milă față de cei mai neavuți, mai bătuți de soartă, ca el.  Un fel de gogoși politice ne sunt  livrate și acum, pe tava neștiinței și ignoranței cetățenești, a blegului care votează cu ochii și gura închise, pe bază de ochi frumoși, iar acum, folosește drept armă politică lacrimile vărsate în fața unui film sau a unei prelegeri triste despre viețile a cîtorva oameni, reprezentativi parcă (ahah) pentru toți ceilalți. (NU).

Sigur, stîrnesc milă. Dar de asemenea, mila nu este o calitate a politicianului bun și dîrz, care trebuie înainte de a umple inconștient frigiderele,  să apere și să conserve un popor, un neam, și așa mai departe. 

Hmm… Să fie oare toți imigranții  înzestrați cu talente artistice !? Să fie de fapt

un val amenințători de genii muzicale, care ne bat la porțile țării, de fapt și noi să-i confundăm cu orice altceva ? 🙂  Să ne fi dat soarta o șansă cu ei !? (hei ,hei, poftiți la handralăăăi). 

În realitate, întreg conceptul de eveniment este construit pe o tehnică foarte abilă de Relații Publice, prin care omul de bună credință este înduioșat pînă la lacrimi de cazuri sociale (ale imigranților), pentru a accepta mai departe ca idee și chiar filosofie națională, inserarea pe piața (pe toate piețele, inclusiv pe piața LGBT -:) ) a unor oameni despre care nu cunoaștem mai nimic. Fotografie, film, discuții, workshopuri, toate sunt menite să atingă coarda sensibilă labilă și intimă a omului, să o deruteze, ca apoi, din aceiași sensibilitate lăuntrică, votantul să spună DA, haideți să primim sute de mii în țară. Și pentru că ni s-a inoculat puternic interior toate sentimentele astea, putem ști sigur că ar fi toți la fel: amărîți, nemîncați, dornici să muncească și să respecte  obiceiurile, și feng-shuiu social al locului, și că ne vor îmbogăți cultural, spre rîvna și aspirația noastră. Oare?

Ei bine, și lucrurile nu rămîn așa: anul acesta, festivalului i s-a adăugat și o secțiune specială dedicată HATE-SPEECH. Ca să fie clar, cine suntem noi în patria noastră, și cine ar putea fi ei. Vă dați seama, să razi de pe suprafața pămîntului o cultură, pentru a face loc kitschului, subculturii și amestecului hibrid de maniere dictate de branduri– asta da scop nobil pt care să mori.

Asta e tot ceea ce trebuie să știm: că emoția este împrumutată pentru a insera politici periculoase, și că, precum Calul Troian, doar filiera emoțională  ne poate deschide, spre a ne fi inoculate programe, idei și concepte în totală opoziție cu crezurile, principiile și fundamentele noastre de orînduire socială și chiar privată pe care suntem datori să le avem. 

Haideți să mai gîndim și la rece, poftiți!

Să nu ne tot lăsăm păcăliți !

 

Gânduri despre ”noi însuți”

Atât de folositoare e industria perfecționismului sau a dezvoltării personale, încât nu mai poți să-ți găsești pe nimeni, zero combinații dacă nu bifezi minim 10 din 11 trăsături ale omului perfect, atent șlefuit si dictat, apoi supervizat de întreaga industrie. Pe de altă parte, cunosc și știu faptul acela cum că nimic nu e întâmplător.

De exemplu, dacă se poarta culoarea roz la păr, si zâmbetul imbecil pe față, dar dumneata nu ești în cadru, ți-ai topit șansele de a fi integrat în minunata lume nouă.

Iar dacă masculul nu se epilează, nu are cel puțin audi a4 sau nu face sală, e un netrebnic care nu merită atenție. La polul opus, sigur că stă și hipsterul nespălat, romanticizat care citează din kant și ajunge devreme acasă.

Care-i faza, de lucrurile merg tot mai prost, si oamenii (peiorativ, maimuțe, cu scuze față de cei care își merită titlul) se copiază unii pe alții, devorând pe bandă tot ceea ce dictatul veacului își face cuib în a lor percepție? Începând de la case de modă, bershka și alte case ale guvernului care dictează, reclame și videoclipuri, 3 din 4 indivizi se zbat pentru a se ridica , a intra ți a se îndesa în standardele impuse, ciuntind din ei înșiși din ce în ce mai mult, conform vremurilor.

Cum era aia cu „fii tu însuți”?până la urmă vor mai trece ani până să-si dea seama, în hipnoza și confuzia mentală, că in masă sunt doar marionete și consumatori obedienți pentru păpușari. Si e frustrant cu spume că nu ai nume clare să poți acuza oficial pe vreunii pentru toate astea. Lipsa identității si a personalitatii, a stimei de sine, rămân factori de risc. Precum mișcările sociale no name (anonymous, cea mai cunoscută,Lol), așa și trendurile sociale, vin de nu-știu-unde, dar vin.

Dar guvernul veghează…
Suntem pe drumul acela pavat cu bune intenții…si flori de trei lei pe care industria le-a numit strategic…. abundență, investiție în tine. Eu si altii le zicem slavă deșartă. O promisiune cu caracter îndoielnic, pentru a cărei împlinire trebuie să te dai pe tine, să renunți la ceea ce ești tu, pentru a putea deveni la fel ca toți. Un mic idiot bine îmbrăcat și cam atît. Dacă nu ai fost prins cu moda, te prinde in librărie cu osho, cu guri și lideri învățați în ale retoricii, apoi cu marx sau jung, si tot te prinde. Și dacă nu, te zboară din peisaj socialmente, și n-ai decât să faci diferența cu vreun dar, un talent sau orice altă misiune.

Nu de puține ori, mulți își dau ochii peste cap sau se supără la auzul acestor realități, dar dar dacă vi se întâmplă, să știți că e pentru că propriul lor stil e o spoială: se suflă ușor la primul vânticel. Fix ca și casa de paie a purcelușului.
Noapte bună!

Breaking news: arabii trag sfori în lume. Simbolic.

”Iată că la momente grele, românii arată încă o dată cît sunt de uniți, și în loc să huiduie că vor spitale, nu catedrale, pun toți bănuți ca să doneze pentru catedrala ”nemiluirii neamului francez”, aka a zeiței rațiunii, întru transformarea completă a noii societăți globalizde. Căci din haos se va naște o nouă ordine…

Cine să VĂ mai înțeleagă? Se dau peste cap algoritmii, statisticile sociologice sunt denaturate și ele, și uite-așa, ne arătăm încă o dată marionetismul, această obediență socială înaintea valurilor momentului, un trend științifico-moralizd care zău, n-are , nu mai are cum să aibe nimic de-a face cu creștinismul, și nici cel puțin cu ortodoxia, dacă e să mergem să avansăm mai profund cu idealurile omului. Noua Romă se construiește cu banii sclavilor, ca apoi tot ei să poată să o huiduie, văzînd în timp, că au luat o mare țeapă.
Mai țineți minte Colectivul? Nu știu cum se face, că toate aceste evenimente au un pattern comun: internetul vuiește de țapi ispășitori, și totuși nimeni, dar nimeni nu va putea fi acuzat în urma anchetei; elitele pun mână de la mână să reclădească, toată lumea deplînge cazul, și în sfîrșit, arabii sunt de vină pentru orice. Sute de profile false au rîs în hohote la vederea știrii, și noi ce facem:? Punem botul.
În tot acest timp, dintre elite, zac meschin și trufaș în umbră, trăgând sensibilele sfori sociale: ițele întunecate ale psihosociologiei umane. Frații arabi sunt de vină, indiferent de religie, stare, cultură, educație. Nu fanatismul. Mai precis, suntem făcuți să fim convinși, prin dovezi plasate pe ici colo, la vedere, că arabul deține frîiele în această lume. Hai nu mă înnebuni !! Deci nu scînteia aprinsă de către alții, ci făptura arabă, implicit. Nu ideea migrației care a pornit de la un club micuț, odată cu consolidarea Uniunii Europene, nu ideea destabilizării sociale care a pornit de la neobolșevici, nu ideea deturnării și a falsei salvări create de aceiași stîngiști imbecili. Nu, frate, arabii guvernează lumea. Că ceilalți zac ascunși bine de tot după chipurile progresiste flowerpower ale zilelor noastre. Aceste chipuri sunt totuși ceva mai prietenoase decît odioasele lor…chipuri. Mă refer la stîngiști, acei fabricanți de anti-modele sociale.

Cred că mi-au scăpat multe in ultimii ani. Aflu abia azi, văd si aud peste tot că arabii sunt stăpâni peste lume, sunt responsabili de neomarxism, de bolșevism, de conflictele de pe mapamond, ba chiar și pentru că amorțeste creștinismul in sufletele oamenilor din Europa… Stai, did I just said”creștinismul amorțește în sufletele oamenilor?” Păi ia întrebați-vă nițel și voi, cum poate o cultură socială să amorțească ÎN SUFLET? Nu poate, căci acolo e ortodoxia, sau cel puțin ar trebui să fie…

Păi dacă arabii ăștia porniți sunt de vină pentru toate relele în lume, nu cumva ar trebui distrusă religia? Păi și dacă distrugem religia lor, trebuie s-o distrugem și p-a noastră! Bun venit universalității, omului nou: îmbăiat într-o dragoste porcească, soră cu moartea… dulce.

NU, nu miroase a praf în ochi, încă unul, întru adormirea minților amorțite a milioane de oameni din întrega lume. E doar atît: o catedrală ”sfîntă” a ars, și acum trebuie să ne mobilizăm pentru refacerea ei, să donăm tot ce avem, să renunțăm la proprietate, pentru făurirea unei civilizații noi- de ce? pentru că există progresismul și amenințarea a ceea ce e mai profund sădit în mentalul colectiv,  (nu în suflet, să fie clar) creștinismul, norma sănătoasă. Cine poate să mai pună botul la așa ceva? Uitați-vă unde converg toate cele.  Iar ultima fiță: acuzarea creștinismului, ca și contrast, pentru a-i face pe oameni să reacționeze, să apere cu agresivitate multă, Frăția catolică, reprezentanta creștinismului social în lume.

Sociologic, ce se întâmplă , deci? Păi se trag niște sfori precise pentru ca reacțiile maselor (Gustave le Bon, nu-l citiți dacă nu aveți chef să nu mai aveți emoții la știri și dramă continentală)  să fie omogenizate, nu neapărat înăbușite. Mai mult ca oricînd, vocea colectivă contează: la unison oamenii trebuie să riposteze ”Salvați creștinismul”, salvați societatea creștină- globală. Și nu, nu ortodoxia va guverna lumea, prin definiție ea nu guvernează, ci catolicismul, și universalitatea papară.  De aceea a ars o catedrală. Și nu orice catedrală, ci una gotică, vă dați seama, pe a cărei pereți mai multe bucăți de arătări se ocupau cu felația. O catedrală pe a cărei pereți guvernează odioase chipuri și forme ale diabolicului în lume. O catedrală în a cărei interior o prostituată a fost proclamată zeița rațiunii. O catedrală spoită până la refuz de duhul lumii, acest iubitor de ”slavă deșartă”, cu care se chinuie să ne îmbăieze și pe noi, seducându-ne până la refuz cu iubirea aceasta față de tot ce-i material, opulent, simbolic puternic. Dar destul cu asta. Arabii sunt de vină și pentru invenția răului în lume. Din cauza lor , acele statui există. Din cauza lor, elitele sunt gata să îmbrățișeze creștinismul ca, vezi-Doamne, soluție majoră de compromis.

Să bem un ceai, să privim, mai bine, zic ! Pregătiți și popcorn, vor urma niște luni grozave.

Shalom & Shukran

Fiecare face ce vrea cu banii lui, nesimțiților!

Fiecare face ce vrea cu banii lui. Faptul că elitele aleg să doneze pentru ceva și nu pentru altceva, nu e treaba oamenilor de rând.
În fond nu uitați, că elitele au tot salvat lumea de 100 de ani incoace. Sau cumva era mai mult?

Si noi… noi ce am făcut in schimb? Noi vegetăm pe banii și resursele lor. Le bem apa și le secăm fântânile. Le cumpărăm cu modestie produsele în marile lanțuri, ne îmbrăcăm cu propriile lor textile, făurite de ei, dar niciodată nu cumpărăm destul de mult! Le mâncăm hrana si le exploatăm pământul. Le chinuim animalele, folosidu-ne de ele o vreme, apoi le abandonăm sau ne mor. Le secătuim rezervele petroliere si le consumăm aerul prețios. Ne ocupăm de propria viață si nu ne intereseaza sa ne răsculam împotriva nimănui. Le îmbolnăvim planeta cu boli si ei trebuie sa consume bani sa ne facă bine. În fiecare an, miliarde de dolari se cheltuie pentru salvarea noastră. Ei ne satură cu atâta informație, încât am putea cuprinde tot globul pământesc de megabiți pe miliscecundă, dar refuzăm acest belșug cînd ne ocupăm timpul cu familiile noastre. Ce trufie!  Trăim egoist în bula noastră de fericire si ignoranță divină și ei numesc asta nepăsare.  Uneori se mai întâmplă să luăm cu drag și poftă cîte-o shaorma sau falafel, și ei zic că suntem urâtori de popoare. Sau că suntem în cîrdășie cu arabii. Iubim culturile altor țări, le admirăm de la distanță, fără să ni le dorim puse carapace peste a noastră, și îndată nu mai suntem politic corect. Suntem niște simpatizanți ai opiniilor extremiste. Să băgăm cultura-n dubă!  Dar hotărâți-vă: ori politic corect ori extremiști !?

Cântăm shiru-lamelech dar suntem antisemiți. Facem ciolenth mai bun ca evreii, și tot nu se înțelege uneori că nu avem nicio treabă cu ei, iar cînd le ascultăm muzica lor bună, unii din afară ar putea considera că suntem conspiraționiști. Sau plătiți de ei să scriem articole precum ăsta. Sau că nu suntem destul de învrăjbiti să intrăm în hora globalizdă făcătoare de atâtea minuni, spre salvarea lumii de către noi, prin noi înșine.

Să ne fie rușine!

🙂

Pulsiuni și iscoade pe Facebook-Subconștientul și luptele lui

Totul e fără rost și fără noimă pe facebook, dacă te gîndești că așa ar putea fi.  Dar dacă începi să deschizi ochii și să caști gura la ceea ce ți se zice, parcă lumea asta răblăgită, spoită și contrafăcută de idei bune, geniale și nebune,  un fel de copy-paste al unor fragmente infime de lumi reale, devine cu mai multă noimă. prinde glas. Continuă să citești Pulsiuni și iscoade pe Facebook-Subconștientul și luptele lui

Memento mori

Am încercat să fug de lumea construită virtuală, am blocat toți imbecilii care mă instigau pe ici colo, n-am reușit, am dat de ei și pe contul celălalt.
Am încercat să fug de textele mele care nu îmi mai plăceau, n-am reușit, am început să le scriu și dincolo.
Am încercat să fug, să-mi părăsesc propriile rezultate, am luat-o de la capăt, și le-am avut din nou, pe aceleași.
Am încercat să fug de cei care nu apreciază, am dat de alții, mai răi.
Am încercat să fug de propria istorie, am clădit alta, nesemnificativă, pustie și goală de orice patos. Lipsită de chintesență, de încercări și căderi, de lovituri și izbânde.
Am încercat să fug de propria-mi țară, am dat de una mai rece, mai sobră și neprietenoasă.
Am încercat să fug din mrejele algoritmului care se vrea superior peste toate, m-am trezit etichetată în fotografii pe ici colo. Facebook mă recunoaște deja, și a început să mă eticheteze în poze.
Am încercat să fug de responsabilitatea cuvintelor încropite ici colo, am dat de goliciune, nimic,  și vid interior.
Am încercat să fug de oamenii care nu-mi plac, am petrecut zile anoste fără de lecții și învățături, fără obstacole și promisiuni pentru o oarecare evoluție.
Am încercat să înlătur, să tai, și să mă ajustez, dar am privit în față mediocritatea, oboseala unor acțiuni degeaba, într-un periplu al mulțimii avide care plătește facturi mecanic și doar atît: Am cîștigat lumea, dar m-am pierdut pe mine.
Am încercat să tac, și tot ceea ce am obținut au fost cîteva zîmbete tîmpe, ale celor care mă vroiau altfel. Am încercat să zac, și tot ceea ce am obținut a fost calmitatea de dinaintea  furtunii.
O fi destul…
_________________

Autoimportanța ca diagnostic

Am trăit s-o văd și pe asta: psihologii pun la diagnostic ”sentimentul autoimportanței”. N-am văzut niciodată un om care să-l manifeste și să nu mi se pară relevant, firesc și Ok din mai multe puncte de vedere, dar stau și mă întreb, nu cumva profesia asta de psiholog a început să fie îmbrățișată frenetic de tot mai mulți oameni care au dat chix ei în viața lor așa că au început să-i observe în mod greșit pe alții!?
 
De ce? Am unoscut odată o persoană deosebită, cu abilități artistice și nu numai, la un raliu local. Omul conducea extraordinar de bine, era pilot de curse. Între noi, o domnșoară psiholog în devenire, fostă colegă, alături de care ascultam cu interes ce spunea tânărul, ce răspundea, la întreările puse de mine: De când faci asta, cum ai început, în ce context. Vreau să zic că ceea ce relatase era de-a dreptul surprinzător, frumos și spus cu o oarecare modestie, dar tot era deosebit. După ce tânărul plecase, tipa asta, psihOloaga își dă ochii peste cap și începe să-i facă portretul: ah, un narcisist, tulburat, posibil borderline și cu un grozav sentiment de autoimportanță. Mă scarpin ca găina intelectuală-n cap, și o întreb: păi cum ți-ai dat seama? Și zice, cu aceeași grimasă plictisită, că a auzit din ceea ce povestea băiatul. Rămân mută, nu stiu ce să mai zic, și înțeleg că, dincolo de toate ale noastre griji, neputințe, lupte și nuclee de personalitate tulburate, n-am cunoscut om mai fain care să -și spună istoria mai fain decât a zis-o omul ăsta. Smerit, blând, aproape că dorea să evite să mai povestească, pentru că și el se vedea în ipostaza surprinzătorului și nu dorea să șocheze. Pe când avea 12 ani, bunicul său, un individ bogat care trăia în Serbia zilelor noastre, îi făcuse cadou o mașinuță teleghidată. La cîțiva ani după, deși nu se mai văzuse, primise o invitație la cursuri de pilotaj,după care a început să participe la primele competiții. După primele locuri 1 național, apoi la sîrbi, bulgari, croați, începea să viseze cu ochii deschiși la mașina minunată pe care i-o făucse bunicul său, în urmă cu mulți ani. A început apoi să construiască pas cu pas mașina. Deosebit de costisitoare, cu piese construite din recomandările primite de la oamenii pe care îi întâlnea în competiții, căci până atunci conducea o mașină de ”împrumut” a companiei care îl sponsoriza. Pe foarte scurt, impresionant, povestit cu o modestie aparte, și cu o înfrînare de entuziasm pe care rar mi-e dat s-o văd…
… Aflându-mă acolo, alături de domnșoara psiholog, deja intrată în pâine, încerc să-mi dau seama ce mecanisme au determinat-o pe ea să afirme că omul acesta are sentimentul autoimportanței exagerat și de ce i-a pus așa repede pecetea aia dură a unui diagnostic obraznic ?  Discutînd apoi, în zilele ce urmau, aflu că de fapt ea avea un iubit cu aceleași preocupări: Cursele de mașini, mașinile în general, și în clipa în care s-a ciocnit de circumstanța asemănătoare, a izbit-o un sentiment de inferioritate, sau o nevoie de răzbunare, pentru că iubitul acela o părăsise pentru o altă tipă.

Psiholog, guru sau divă cosmică? Ce ar fi toate 3?

Cum nu se văd pe ei pisihologii transpersonali care bat câmpii cu grație primită cu împrumut de la falși îngeri și alte deșeuri astrale…!!! Cum nu există nicio autoritate, în afară de ei înșiși, sau după caz, psihiatria (dar aici încă se negociază teritorii importante), să le spună cînd și de ce să se oprească.

Continuă să citești Psiholog, guru sau divă cosmică? Ce ar fi toate 3?

Eu vs. Grupul. Say OUR name!

Gândirea de grup și adaptarea la grup distruge individualitatea și puterea personală. Într-un mod simplu:
 
Vreau să scriu ceva despre doctori, ceva mai puțin pozitiv, și îmi aduc aminte că am doctori în listă, nu vreau să-i supăr, prefer să aparțin acelui grup de tovarăș, așa că tac.

Continuă să citești Eu vs. Grupul. Say OUR name!