Pe măsură ce mă apropiam, remarcam pictura macabră de pe chipul său gingaș, alb și plăpând, și îi zăream mersul voios, în antiteză cu ceea ce afișa. Câtă inocență… ! Dar apoi, traversând chiar în fața mea strada, maică-sa îl strângea și mai tare de mână, și îl potoli, fiindcă începea să salte și să chiuie de bucurie, că merge la cine-știe-ce petrecere tematică. În clipa în care maică-sa făcu gestul tipic potolirii copilului- prin ținutul și trasul mai strâns de mână, și privirea fermă, copilul începu să se desprindă de ea, și să înceapă să imite un animal. MI-am zis că nu e o coincidență faptul că adesea, în școlile cele mai dubioase și grădinițele cele mai puțin cunoscute, există un obicei în a-i face pe copii să imite animalele, așa că în cîteva secunde îl vedeam pe copil cum se împletici în propriile picioare, înclină trupul în jos, mâinile spre podea alungite, grohăia precum cimpanzeii, scărpinându-se fix ca ei la subraț. Maică-sa nu zise nimic, ba chiar privi mândră la odrasla- în timp ce se maimuțărea la propiu. Și atunci, cum stătui io în trafic așa, îmi adusei aminte de povestea fetelor- câine , Oxana și Madina, din Rusia, crescute de haite de câini. Până la 7 ani dezvoltase simțuri și comportamente specifice lor, haitei de câini bagabonzi: mâncau precum ei, lătrau precum ei, și nu înțelegeau ce e aia natura umană: fără limbaj, fără gândire, fără nimic, câinizate, îndobitocite, la propriu. Sensibilitatea naturii umane, iat-o aici: copilul imită și devine tot ceea ce vede în copilărie. Cealaltă fată, Madina, mergea și ea în patru labe, caz asemănător. Ambele fete au fost abandonate de mama lor alcoolică.
Care o fi impactul acestor comportamente învățate în fragedă copilărie, nu avem studii și nici date să certificăm cu atenție. Algoritmul șanselor de îndobitocire e complicat. Dar precauția specialiștilor e la ea acasă, când vine vorba de industria divertismentului: Copilașii au voie să imite maimuțe, câini, schelete, ba chiar și vampiri și prostituate, nu care cumva, să crească puri. Face parte din educația lor, exersarea acestor trăsături animalice. Nevoia de validare socială a părinților în primul rând este foarte mare: copilul trebuie să fie în pas cu ceilalți copii, și dacă se poate, părintele trebuie să pară că își permite și el la fel ca părinții lui Gică bogatu, tot ceea ce face și cumpără el. În fine!
25 de kilometri de Timișoara, și un drum plin de peisaje frumoase, departe de agitația orașului: atât i-a despărțit pe cei 12 șoferi ai unei firme partenere Uber, de un loc cu o pricină: casa de copii unde locuiesc nu mai puțin de 10 copii cu o situație materială și sufletească nu tocmai bună. 
