Prostul care mi-a strivit corola de minuni a ființei

  Noua trăsătură a prostului este lipsa de a înțelege metaforele, dar și omul ca metaforă, ca simbol, ca reprezentare, în spațiul public. De aceea, adesea, el caută să atingă, să miroasă, să lege animalicul, rudimentarul, unica formă de înțelegere pe care o are, cât mai aproape de el. Așa că atunci când vede o metaforă, el caută să o coboare de acolo de unde stă, inevitabil , înzestrat cu un simț al ierahiei, ca și cum în el ar fi deja sădit hotarul apartenenței la incompetență, el știe că metafora îi este superioară, așa că va căuta prin toate mijlloacele, o frânghie a propiilor nevoi, de care să lege o înțelegere, un sens propriu al celor citite sau auzite.
Când prostul coboară metaforele, el le terfelește, le inundă de nepăsare, le scobește până la nivel de moleculă, făcându-le una cu finitul, una cu materia. Ca și mirosul și atingerea, senzații primare, ele se consumă de cum sunt retrase din aria imaginarului. Așadar, prostul poate fi comparabil cu animalul, care atunci când își întâlnește posibila pereche, nu citește pe chip rămășițe de suflet, nici scântei de spontaneitate, de finețe și jovialitate , atribute de spirit,
ci se miros în fund, reciproc, pentru a vedea dacă se potrivesc. Porstul simte, mai mult decât gândește, și el simte imediat: vrea atingeri, vrea aici și acum, vrea totul, în mai puțin de o secundă.
Adesea prostul șade pe relețe de socializare spre a-și găsi perechea. El are un vis: vrea o familie, o casă, și nu ezită să povestească oricui despre măreția visului său. Are în schimb o problemă: nu poate sta în realitatea imediată, cu tot cu metafora ei, fără să nu judece pe toți în funcție de apropierea de visul său: dacă gândești ca el, ești ideal, dacă nu, ești demn de milă. Apoi tăcerea se poate așterne între doi. Prostul nu are mijloace să-și înfăptuiască scopul. Precum animalele, are nevoie doar de o simplă împerechere, un act sexual care să-i confirme măreția visului, și înfăptuirea lui imediată. Pentru prostul care caută o femeie, este imposibil să admiri răsăritul, să-i citească o poezie, să simtă fluturi în stomac, el vrea totul peste noapte. Îl servești cu un pahar de suc, el te va critica fiindcă nu i-ai turnat în pahar. Prostul e cel mai mare fan al clișeelor sociale, în special cele de familie. Când prostul vrea o femeie harnică, el deja și-o imaginează spălându-i ciorapii. Și nu oricum, ci încă de la prima întâlnire, după ce a transpirat gonind pe șosea, spre tine. Uneori prostul dacă e și muncitor și fudul, are pretenția să împarți costurile cu el. veșnic urmat de visul de a-și face o casă, o familie,  tot ce agonisește pune la ciorap, în speranța că-și va ferici, financiar, visul. Dar până la vis, e cale lungă….
Așa e prostul, când caută o relație serioasă, o familie, un soi de împerechere. El nu urcă, el vrea să coboare cu orice preț, orice ins sau uoamă pe care o atrage spre compatibilitate: o miroase, o pune în fața celor pragmatice. Dacă îți oferă o floare, trebuie să o accepți, altfel prostul va spune că tu trăiești doar pentru tine. Dacă îți pune mâna pe țâță, trebuie să nu ripostezi, să taci și să-i prinzi gambele, altfel îți va spune că ești cu nasul pe sus, și mai rău, că tu nu vrei ceva serios, sau că nu știi ce vrei!
Dacă te cheamă în oraș, la un suc, puțin contează ambianța, contează să sorbiți sucul, la unison, semn al faptului că puteți îngurgita împreună…  Dacă e nevoie, prostul va fi fascinat dacă îi vei mesteca mâncarea, și i-o vei sădi în guriță, într-un mod ceva mai rudimentar decât sădești idei în mințile altora. Seara, în pat, ai grijă să-i mături mătreața, cu aceeași gingășie cu care îi făcea mă-sa baie o dată: cu migală, nu cumva să vadă că ai ceva mai multă personalitate ca dumnealui.
   Prostul mai are o calitate, de când și-a pus pecetea pe lumea virtuală: nu nesocotește tot ce îi spui, ci despică metafora, o rupe din tine și o atrage spre lumea lui, unde asemeni maimuței, va rupe cuvântul și-l va mirosi, îl va desface ca pe un păduche,sorbind din el și ultima fărâmă de viață. Dacă îi spui că ești ”un vis ploios pe o câmpie de vară”, te va întreba în ce regiune se află câmpia, sau te va întreba cum poate visul să ”ploaie ”? Astfel, el își satisface o sete de moment în a atinge ceva ce nu știe, dar care… îi place, vizual vorbind. El aduce la gură, ceva ce tu ai făurit mai presus de simțuri.
Prostul strivește corola de minuni a lumii, și ucide, cu mintea, cu neștiința și cu nevoia de înțelegere, minuni ce le-ntâlnește în calea lui,

”(…) în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

Prostul fuge de incertitudine, avid după mărturisirea permanentă a singurelor atribute omenești: cele 5 simțuri, în nucleul cărora atrage tot ceea ce vede la mare depărtare de el.
Scrii o poezie pe facebook, despre un om și un câine, prostul va crede că îți dorești un câine. Sau că ai pe altcineva. Scrii un status cu iz politic, prostul va spune că ai foarte mult timp liber. Scrii ceva despre un prost, prostul va spune că te crezi prea deșteaptă. Scrii că ești limitat de caracter, prostul te va întreba ce ai vrut să zici cu asta, căci prostul nu are imaginație și nici măcar nu are încredere în propriile speculații pe care mintea i le-ar putea face. Tot ceea ce poate el să speculeze sunt întrebări ajutătoare, spre a demasca ceea ce moare din ceea ce ne este dat să fie artă, veșnic, nobil, frumos și suav, delicat precum o ploaie caldă de vară.
   Prostul e sedus de opulență, și adesea are vise și obsesii în a-și face o casă, o mașină tare. El fiind prost, nu poate pune în balanță, și adesea el având și bani, cumpără tot ce îi place, fără să cântărească. El decide pe moment, condus de aceleași rudimentare simțuri. Fără scop și fără un plan concret în a cuceri o femeie, el se lasă invitat oriunde și pretutindeni, mizând pe ideea că lui îi e bine oricum. Prostul deci, are și lacune de personalitate: el NU are personalitate, el e cel mai ușor de sedus bărbat, și oferă mereu tuturor femeilor aceiași floare. După caz, o garoafă sau un trandafir roșu, încolăcit cu o fundiță roșie, potrivit cu muzica fără muzică pe care o ascultă, potrivit cu hainele fără gust pe care le poartă, cu blugii rupți și mașina împovărată cu brizbrizuri, peste care abia mai poți să vezi drumul, atunci când conduci. Prostul e și infantil, și debordează de aranjamente. Ca o mașinărie setată pe aceleași țeluri, la care orice muritor a visat cât de cât o dată, până să înțeleagă profund scopul și sensul vieții, el repetă obsesia oricărei femei cu care încearcă să se combine. Arată că e familist, dar nu și luptător. Arată că e curat, dar nu și manierat când bea un pahar cu apă. Arată că e onest și nu agreează femeile ușuratice, dar acceptă îndată invitația la tine acasă. Arată că știe să facă bani și să ofere cadouri cu generozitate, dar te întreabă cât te costă să-ți faci manichiura pe lună. Îți studiază atent toate gesturile, căutând repere ale propriilor percepții. Dacă întorci capul pe stradă după cineva, îți va spune că ești ușuratică și îl vei înșela repede, dacă pui mâna pe telefon să scrii un email de urgență, îți va spune că nu îi dai atenție. Prostul vrea tot și repede, dintr-o dată.
Arată că vrea să te cunoască, dar nu poate să-ți citească un text până la capăt. Arată că e cultivat, dar când îi povestești despre un autor preferat, îți spune că el nu a citit nicio carte în viața lui. Îți spune că te apreciază foarte mult, dar deși i-ai explicat cu ce te ocupi, nu poate nici măcar să reproducă ceea ce i-ai explicat. De 2 ori, în cuvinte diferite, ca să înțeleagă.
Îți spune că are simțul umorului deosebit de dezvoltat, dar când faci o glumă, la care ții minte că toți prietenii tăi ar râde, își pleacă capul, izolat cu neînțelegere. Arată că îi place de tine, după ce îi cînți în strună, apoi te mușcă fix când ți-e lumea mai dragă, și te separă de el însuși cu dezgust, arătându-și imaturitatea încă o dată: ești o femeie cheltuitoare, fiindcă ai haine mai bune ca el. Nu poți să faci parte din schema lui de viață: ești irecuperabilă.
 Prostul se îmbracă  și lipsit de gust: amestecă întotdeauna albastru cu albastru și alb cu orice altceva. Nu știe nici să danseze, căci el nu are o muzică interioară, și nu are nici gusturi în matere de modă. Își alege hainele după primul  impuls, acela al conjuncturii. La fel și femeia.  Și unde îl pui, acolo stă, gata să -ți judece fiecare pas pe care îl faci, și care contravine obsesiei sale. Un adevărat melanj de tulburări comportamentale!
     Lumea proștilor e o lume fascinantă: o adevărată întâlnire sau dating, dacă vreți, cu psihicul uman. Când stai între proști, și tulburați pe deasupra, îți dai seama că nu neapărat a fi inteligent e o calitate, ci a ști să fi tu însuți. Prostul însă e lipsit de o mare parte din el, și precum orice invidios care ascunde în subconștient nevroza, și o mare parte din ceea ce este el cu adevărat: un impostor al omenirii, un impostor al lucidității, care riscă să cucerească prin frumusețe fizică și aspect plăcut, pe oricine îi intră pe sub piele. Și nu o piele adevărată, ci o mască pe care o folosește ca să-și disipe prezența. Obsesia te face să fii vigilent,până la nebunie. Iată prostul tulburat comportamental!
     Prostul se repetă întotdeauna pe sine. Dacă îl întrebi de planuri în viață, îți va repeta aceleași idei, dacă îl întrebi dacă e om bun sau rău, îți va vorbi despre cât de răi sunt alții, dacă îi spui că e prost, nu îl interesează, dacă îl întrebi cu cine votează, îți spune că a votat cu cel mai carismatic, dacă îl întrebi cum poate să voteze, fără să fi citit nicio carte, e o pauză mare…  Totul presărat cu izul fuduliei specifice.
Și în sfîrșit, poți să înțelegi că frumusețea e doar trecătoare!
Cu un prost poți să atârni la o terasă și să adormi acolo: discuțiile cu ele sunt neinteresante, lipsite de esență.  Ori e un troc negociabil în care te oferi să-i sapi în grădină cât mai repede cu putință, așa încât să fie evidentă hărnicia ta, ori pleci, timorată de faptul că tocmai vei fi judecată pentru ceea ce ai făcut. Prostul știe repede să tragă concluzii, fără să fie măcar specialist în comportamente umane. El detestă oricum pe cei care pierd vremea la terase și la calculatoare, și nu înțelege alt rost al făpturii umane decât munca fizică, singura în care e de altfel specializat. Subiectivitatea costă, de asemenea, și fanatismul.
Iar prostul e cel mai aproape de fanatism. Și de un consum al celorlalți, un vampir de idei și metafore, un vampir al desconsiderării ființei, un vampir al celor mai delicate trăsături umane, un dătător de pământ cu sufletul, un ahtiat după fericire, incapabil să o vadă și trăiască în prezent.
Așa tulbură viitorul pe absolut oricine: cu un vis fanatic, și o morbidă dorință de a face bani, fiind sigur că așa își asigură o relație trainică, aducând foloase materiale, fix asemeni vânătorilor de altădată, dar nu unul care trăia atunci, ci unul care și-a adaptat mecanismele de supraviețuire rudimentară, la moderna lume de azi. O imposibilitate, un eșec, un hibrid cu alură urâtă, dezgustătoare, un om care aduce aminte de pericolul de a nu deveni niște animale: fără artă, fără cuvânt, fără suplețea vieții, fără dansul ploii care să ne aducă aminte că suntem vii, fără flori rupte din colț de stradă, fără muzică, fără un noi înșine autentici, capbili de întrebări din cele mai vaste, și de răspunsuri pe măsură.
Chiar și despre proști!
______________________
Cu dedicație, pentru un prost recent prins în flagrant.

Frunzuliță, iarbă deasă, eu conduc cu bine-acasă

   Oricât ar fi de urât un om, eu tot îl las să traverseze strada. Chiar dacă mă grăbesc, chiar dacă nu s-a angajat în mod evident să treacă. Și chiar și când e vorba de ceilalți participanți la trafic, cumva nu m-a interesat niciodată ce culoare de piele are unul care mi-a acordat prioritate, sau un altul pe care îl las eu să-mi…cedeze trecerea. Rareori mă uit, și asta într-un caz excepțional. Precum a fost recent. Continuă să citești Frunzuliță, iarbă deasă, eu conduc cu bine-acasă

Jandarmii conștiinței și chiștocul etic

Mai bine arunc un chiștoc pe stradă, ocazional, și creez locuri de muncă, o nevoie de curățenie la care să răspundă statul, organizațiile etc, decât să fac nevroză.
 
Vedeți voi, problema jandarmilor conștiinței este că în timp, au învățat să impună asupra celorlalți propriile moduri de gândire, îngrădind, fără să știe poate (sau știu?) libertatea de exprimare a celuilalt. Niciun om cu capul pe umeri nu va arunca gunoiul pe stradă, asta este de la sine înțeles și CLAR. Cine o face? Ignorantul. Omul fără conștiință. De asemenea, oamenii fără conștiință mai comit și infracțiuni.
Însă mai mult decît actul în sine, mă tem de cei care simt că ar împușca pe cel care aruncă un chiștoc pe stradă. Vă dați seama ce raportare? Un individ simte FURIE și acționează, pentru că un altul și-a permis luxul și libertatea (garantată oare?) de a fi EL ÎNSUȘI- adică PROST, lipsit de conștiință ambientală. Bine, unele orașe arată mai urît decît conștiința ăstora, dar nah… Și știți ce face furia, nu? Ei bine, din furie și spirit justițiar mulți indivizi au comis crime, doar pentru că EI AVEAU DREPTATE. Astăzi, furia s-a îmbrăcat oribil, duhnește a birt vintaj și cidru, și înlocuiesc treptat conștiința socială. Ei își zic Toleranții  și au o gravă intoleranță la adresa celor care nu le bifează norma de perfecțiune.
 
Sigur, noi ca societate pedepsim prin legi acele acte care dăunează PENAL, dar între un individ care simte furie și e în stare de orice la momentul respectiv, în spiritul ”dreptății și a propriei justiții” și un altul care, prost, ignorant și pe moment lipsit de alternativă, aruncă, nervos sau pașnic, chiștocul pe stradă, care din cei doi este mai condamnabil? Dar mai periculos?
Să nu mai zic de faptul că dacă mai mulți aruncă mizerie pe stradă, apare nevoia locurilor de muncă:
 
Dar nu, jandarmii conștiinței umane, acești stîngiști undercover , nu au înțeles încă, deși sunt cu ea pe buze, că libertatea înseamnă nu doar să NU fi de acord cu celălalt, ci și să -l lași pe cel mai prost să facă ce vrea el în limita legii.
 
Strategia asta de a mustra direct, și poate într-un mod obraznic, nervos, pe cel care a greșit, sau a fost răuvoitor cu chiștocul, aruncându-l pe asfalt în loc să-l stingă domol pe limbă…. seamănă izbitor cu strategia taxei pe CO2 inventată de BillGates.

Continuă să citești Jandarmii conștiinței și chiștocul etic

Andreea. Semnificația Numelui

Amotz.  . Numele biblic al unui profet mai mic decît Isaiah, despre care se zvonește că ar proveni numele de ANDREAS- care înseamnă în greacă, bărbăție și curaj. Parcă în ton cu politica vremurilor, în limba engleză Andrew, care este echivalentul lui Andrei – este tradus prin cuvântul MEN.  Fără supărare, fără ofensă până aici. Sper ! Continuă să citești Andreea. Semnificația Numelui

Lumea pe care o am la degetul mic

   Rotunde, hexagonale, lungi, pătrate, triunghiulare, bicolore, transparente. Verzi, roșii, albastre. Cu fum, fără fum, cu pajiște, cu munte, cu universuri, cu materie cosmică. Inele, pandative, instrumente de scris, cercei. Toate provin din aceleași mâini iscusite care făuresc cu migală lumi interioare. Lumile interioare nu sunt însă asemeni celor pe care le vedem, ci sunt la distanță mai mare, când atenția devine sporită. Continuă să citești Lumea pe care o am la degetul mic

Scene Urbane: copiii și inocența furată de Halloween

   Eram pe stradă, în plin trafic, între mașini, când la semafor trecu un băiețel de nici 7 ani, însoțit de mama lui foarte tânără, îmbrăcată la modă. Îl ținea de mână în timp ce traversau strada,
și am remarcat încă de la distanță costumația copilului: era un schelet alb, pe un fond negru tulburător, care m-a făcut să-l văd încă de la distanță.  ..
   Pe măsură ce mă apropiam, remarcam pictura macabră de pe chipul său gingaș, alb și plăpând, și îi zăream mersul voios, în antiteză cu ceea ce afișa. Câtă inocență… ! Dar apoi, traversând chiar în fața mea strada, maică-sa îl strângea și mai tare de mână, și îl potoli, fiindcă începea să salte și să chiuie de bucurie, că merge la cine-știe-ce petrecere tematică. În clipa în care maică-sa făcu gestul tipic potolirii copilului- prin ținutul și trasul mai strâns de mână, și privirea fermă, copilul începu să se desprindă de ea, și să înceapă să imite un animal. MI-am zis că nu e o coincidență faptul că adesea, în școlile cele mai dubioase și grădinițele cele mai puțin cunoscute, există un obicei în a-i face pe copii să imite animalele, așa că în cîteva secunde îl vedeam pe copil cum se împletici în propriile picioare, înclină trupul în jos, mâinile spre podea alungite, grohăia precum cimpanzeii, scărpinându-se fix ca ei la subraț. Maică-sa nu zise nimic, ba chiar privi mândră la odrasla- în timp ce se maimuțărea la propiu. Și atunci, cum stătui io în trafic așa, îmi adusei aminte de povestea fetelor- câine , Oxana și Madina, din Rusia, crescute de haite de câini.  Până la 7 ani dezvoltase simțuri și comportamente specifice lor, haitei de câini bagabonzi:  mâncau precum ei, lătrau precum ei, și nu înțelegeau ce e aia natura umană: fără limbaj, fără gândire, fără nimic, câinizate, îndobitocite, la propriu. Sensibilitatea naturii umane, iat-o aici: copilul imită și devine tot ceea ce vede în copilărie. Cealaltă fată, Madina, mergea și ea în patru labe,  caz asemănător. Ambele fete au fost abandonate de mama lor alcoolică.
Care o fi impactul acestor comportamente învățate în fragedă copilărie, nu avem studii și nici date să certificăm cu atenție. Algoritmul șanselor de îndobitocire e complicat. Dar precauția specialiștilor e la ea acasă, când vine vorba de industria divertismentului: Copilașii au voie să imite maimuțe, câini, schelete, ba chiar și vampiri și prostituate, nu care cumva, să crească puri. Face parte din educația lor, exersarea acestor trăsături animalice.  Nevoia de validare socială a părinților în primul rând este foarte mare: copilul trebuie să fie în pas cu ceilalți copii, și dacă se poate, părintele trebuie să pară că își permite și el la fel ca părinții lui Gică bogatu, tot ceea ce face și cumpără el. În fine!

Continuă să citești Scene Urbane: copiii și inocența furată de Halloween

Am redescoperit România profundă. Mulțumesc, Referendum!

  Să votezi- chiar e mai mult decât un exercițiu democratic, e un adevărat exercițiu al funcției CONȘTIINȚEI Sociale.
    Pentru că acolo, când ești singur, tu cu tine și gândurile tale, sau lipsa lor- vei primi toată rafala și tot bombardamentul mental necesar deciziei. De la imagini cu copii sărutați pe gură de către bărbați la parade gay, la imagini cu copii abandonați, familii fericite și femei din țări străine care își plimbă în lesă soțul- un cățel de rasă, toate îți vor aduce aminte de cine ești tu cu adevărat. Tot ce ai văzut și ai auzit în ultima vreme, via rețele sociale și anti-sociale îți vor fi derulate în minte, ba chiar vei începe să simți și emoții aferente lor. Totul în cîteva secunde. Cine nu e ferm și stabil în principiile sale, ar putea cădea cu ușurință înaintea acestei debandade. Ceea ce s-a și întâmplat deja, cu mulți alții.

Continuă să citești Am redescoperit România profundă. Mulțumesc, Referendum!

Ce nu se prea știe despre o parte din șoferii Uber din Timișoara.

20180930_171751    25 de kilometri de Timișoara, și un drum plin de peisaje frumoase, departe de agitația orașului: atât i-a despărțit pe cei 12 șoferi ai unei firme partenere Uber, de un loc cu o pricină: casa de copii unde locuiesc nu mai puțin de 10 copii cu o situație materială și sufletească nu tocmai bună. Continuă să citești Ce nu se prea știe despre o parte din șoferii Uber din Timișoara.

A fost odată ca niciodată un intelectual care a coborât în mulțime (I)

    Cine spune că românii sunt datori să fie intelectuali, deștepți și deosebit de vigilenți în ale cetății treburi, uită din vedere un singur fapt esențial: românul e incompatibil cu spoiala modernității, și agasarea socială,  din principiu : el e atașat de glie, de ”Codrul mărit domn”, de bunăstare personală prin muncă și creație: fie a pâinii, a pământului

Continuă să citești A fost odată ca niciodată un intelectual care a coborât în mulțime (I)