Prostul care mi-a strivit corola de minuni a ființei

  Noua trăsătură a prostului este lipsa de a înțelege metaforele, dar și omul ca metaforă, ca simbol, ca reprezentare, în spațiul public. De aceea, adesea, el caută să atingă, să miroasă, să lege animalicul, rudimentarul, unica formă de înțelegere pe care o are, cât mai aproape de el. Așa că atunci când vede o metaforă, el caută să o coboare de acolo de unde stă, inevitabil , înzestrat cu un simț al ierahiei, ca și cum în el ar fi deja sădit hotarul apartenenței la incompetență, el știe că metafora îi este superioară, așa că va căuta prin toate mijlloacele, o frânghie a propiilor nevoi, de care să lege o înțelegere, un sens propriu al celor citite sau auzite.
Când prostul coboară metaforele, el le terfelește, le inundă de nepăsare, le scobește până la nivel de moleculă, făcându-le una cu finitul, una cu materia. Ca și mirosul și atingerea, senzații primare, ele se consumă de cum sunt retrase din aria imaginarului. Așadar, prostul poate fi comparabil cu animalul, care atunci când își întâlnește posibila pereche, nu citește pe chip rămășițe de suflet, nici scântei de spontaneitate, de finețe și jovialitate , atribute de spirit,
ci se miros în fund, reciproc, pentru a vedea dacă se potrivesc. Porstul simte, mai mult decât gândește, și el simte imediat: vrea atingeri, vrea aici și acum, vrea totul, în mai puțin de o secundă.
Adesea prostul șade pe relețe de socializare spre a-și găsi perechea. El are un vis: vrea o familie, o casă, și nu ezită să povestească oricui despre măreția visului său. Are în schimb o problemă: nu poate sta în realitatea imediată, cu tot cu metafora ei, fără să nu judece pe toți în funcție de apropierea de visul său: dacă gândești ca el, ești ideal, dacă nu, ești demn de milă. Apoi tăcerea se poate așterne între doi. Prostul nu are mijloace să-și înfăptuiască scopul. Precum animalele, are nevoie doar de o simplă împerechere, un act sexual care să-i confirme măreția visului, și înfăptuirea lui imediată. Pentru prostul care caută o femeie, este imposibil să admiri răsăritul, să-i citească o poezie, să simtă fluturi în stomac, el vrea totul peste noapte. Îl servești cu un pahar de suc, el te va critica fiindcă nu i-ai turnat în pahar. Prostul e cel mai mare fan al clișeelor sociale, în special cele de familie. Când prostul vrea o femeie harnică, el deja și-o imaginează spălându-i ciorapii. Și nu oricum, ci încă de la prima întâlnire, după ce a transpirat gonind pe șosea, spre tine. Uneori prostul dacă e și muncitor și fudul, are pretenția să împarți costurile cu el. veșnic urmat de visul de a-și face o casă, o familie,  tot ce agonisește pune la ciorap, în speranța că-și va ferici, financiar, visul. Dar până la vis, e cale lungă….
Așa e prostul, când caută o relație serioasă, o familie, un soi de împerechere. El nu urcă, el vrea să coboare cu orice preț, orice ins sau uoamă pe care o atrage spre compatibilitate: o miroase, o pune în fața celor pragmatice. Dacă îți oferă o floare, trebuie să o accepți, altfel prostul va spune că tu trăiești doar pentru tine. Dacă îți pune mâna pe țâță, trebuie să nu ripostezi, să taci și să-i prinzi gambele, altfel îți va spune că ești cu nasul pe sus, și mai rău, că tu nu vrei ceva serios, sau că nu știi ce vrei!
Dacă te cheamă în oraș, la un suc, puțin contează ambianța, contează să sorbiți sucul, la unison, semn al faptului că puteți îngurgita împreună…  Dacă e nevoie, prostul va fi fascinat dacă îi vei mesteca mâncarea, și i-o vei sădi în guriță, într-un mod ceva mai rudimentar decât sădești idei în mințile altora. Seara, în pat, ai grijă să-i mături mătreața, cu aceeași gingășie cu care îi făcea mă-sa baie o dată: cu migală, nu cumva să vadă că ai ceva mai multă personalitate ca dumnealui.
   Prostul mai are o calitate, de când și-a pus pecetea pe lumea virtuală: nu nesocotește tot ce îi spui, ci despică metafora, o rupe din tine și o atrage spre lumea lui, unde asemeni maimuței, va rupe cuvântul și-l va mirosi, îl va desface ca pe un păduche,sorbind din el și ultima fărâmă de viață. Dacă îi spui că ești ”un vis ploios pe o câmpie de vară”, te va întreba în ce regiune se află câmpia, sau te va întreba cum poate visul să ”ploaie ”? Astfel, el își satisface o sete de moment în a atinge ceva ce nu știe, dar care… îi place, vizual vorbind. El aduce la gură, ceva ce tu ai făurit mai presus de simțuri.
Prostul strivește corola de minuni a lumii, și ucide, cu mintea, cu neștiința și cu nevoia de înțelegere, minuni ce le-ntâlnește în calea lui,

”(…) în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

Prostul fuge de incertitudine, avid după mărturisirea permanentă a singurelor atribute omenești: cele 5 simțuri, în nucleul cărora atrage tot ceea ce vede la mare depărtare de el.
Scrii o poezie pe facebook, despre un om și un câine, prostul va crede că îți dorești un câine. Sau că ai pe altcineva. Scrii un status cu iz politic, prostul va spune că ai foarte mult timp liber. Scrii ceva despre un prost, prostul va spune că te crezi prea deșteaptă. Scrii că ești limitat de caracter, prostul te va întreba ce ai vrut să zici cu asta, căci prostul nu are imaginație și nici măcar nu are încredere în propriile speculații pe care mintea i le-ar putea face. Tot ceea ce poate el să speculeze sunt întrebări ajutătoare, spre a demasca ceea ce moare din ceea ce ne este dat să fie artă, veșnic, nobil, frumos și suav, delicat precum o ploaie caldă de vară.
   Prostul e sedus de opulență, și adesea are vise și obsesii în a-și face o casă, o mașină tare. El fiind prost, nu poate pune în balanță, și adesea el având și bani, cumpără tot ce îi place, fără să cântărească. El decide pe moment, condus de aceleași rudimentare simțuri. Fără scop și fără un plan concret în a cuceri o femeie, el se lasă invitat oriunde și pretutindeni, mizând pe ideea că lui îi e bine oricum. Prostul deci, are și lacune de personalitate: el NU are personalitate, el e cel mai ușor de sedus bărbat, și oferă mereu tuturor femeilor aceiași floare. După caz, o garoafă sau un trandafir roșu, încolăcit cu o fundiță roșie, potrivit cu muzica fără muzică pe care o ascultă, potrivit cu hainele fără gust pe care le poartă, cu blugii rupți și mașina împovărată cu brizbrizuri, peste care abia mai poți să vezi drumul, atunci când conduci. Prostul e și infantil, și debordează de aranjamente. Ca o mașinărie setată pe aceleași țeluri, la care orice muritor a visat cât de cât o dată, până să înțeleagă profund scopul și sensul vieții, el repetă obsesia oricărei femei cu care încearcă să se combine. Arată că e familist, dar nu și luptător. Arată că e curat, dar nu și manierat când bea un pahar cu apă. Arată că e onest și nu agreează femeile ușuratice, dar acceptă îndată invitația la tine acasă. Arată că știe să facă bani și să ofere cadouri cu generozitate, dar te întreabă cât te costă să-ți faci manichiura pe lună. Îți studiază atent toate gesturile, căutând repere ale propriilor percepții. Dacă întorci capul pe stradă după cineva, îți va spune că ești ușuratică și îl vei înșela repede, dacă pui mâna pe telefon să scrii un email de urgență, îți va spune că nu îi dai atenție. Prostul vrea tot și repede, dintr-o dată.
Arată că vrea să te cunoască, dar nu poate să-ți citească un text până la capăt. Arată că e cultivat, dar când îi povestești despre un autor preferat, îți spune că el nu a citit nicio carte în viața lui. Îți spune că te apreciază foarte mult, dar deși i-ai explicat cu ce te ocupi, nu poate nici măcar să reproducă ceea ce i-ai explicat. De 2 ori, în cuvinte diferite, ca să înțeleagă.
Îți spune că are simțul umorului deosebit de dezvoltat, dar când faci o glumă, la care ții minte că toți prietenii tăi ar râde, își pleacă capul, izolat cu neînțelegere. Arată că îi place de tine, după ce îi cînți în strună, apoi te mușcă fix când ți-e lumea mai dragă, și te separă de el însuși cu dezgust, arătându-și imaturitatea încă o dată: ești o femeie cheltuitoare, fiindcă ai haine mai bune ca el. Nu poți să faci parte din schema lui de viață: ești irecuperabilă.
 Prostul se îmbracă  și lipsit de gust: amestecă întotdeauna albastru cu albastru și alb cu orice altceva. Nu știe nici să danseze, căci el nu are o muzică interioară, și nu are nici gusturi în matere de modă. Își alege hainele după primul  impuls, acela al conjuncturii. La fel și femeia.  Și unde îl pui, acolo stă, gata să -ți judece fiecare pas pe care îl faci, și care contravine obsesiei sale. Un adevărat melanj de tulburări comportamentale!
     Lumea proștilor e o lume fascinantă: o adevărată întâlnire sau dating, dacă vreți, cu psihicul uman. Când stai între proști, și tulburați pe deasupra, îți dai seama că nu neapărat a fi inteligent e o calitate, ci a ști să fi tu însuți. Prostul însă e lipsit de o mare parte din el, și precum orice invidios care ascunde în subconștient nevroza, și o mare parte din ceea ce este el cu adevărat: un impostor al omenirii, un impostor al lucidității, care riscă să cucerească prin frumusețe fizică și aspect plăcut, pe oricine îi intră pe sub piele. Și nu o piele adevărată, ci o mască pe care o folosește ca să-și disipe prezența. Obsesia te face să fii vigilent,până la nebunie. Iată prostul tulburat comportamental!
     Prostul se repetă întotdeauna pe sine. Dacă îl întrebi de planuri în viață, îți va repeta aceleași idei, dacă îl întrebi dacă e om bun sau rău, îți va vorbi despre cât de răi sunt alții, dacă îi spui că e prost, nu îl interesează, dacă îl întrebi cu cine votează, îți spune că a votat cu cel mai carismatic, dacă îl întrebi cum poate să voteze, fără să fi citit nicio carte, e o pauză mare…  Totul presărat cu izul fuduliei specifice.
Și în sfîrșit, poți să înțelegi că frumusețea e doar trecătoare!
Cu un prost poți să atârni la o terasă și să adormi acolo: discuțiile cu ele sunt neinteresante, lipsite de esență.  Ori e un troc negociabil în care te oferi să-i sapi în grădină cât mai repede cu putință, așa încât să fie evidentă hărnicia ta, ori pleci, timorată de faptul că tocmai vei fi judecată pentru ceea ce ai făcut. Prostul știe repede să tragă concluzii, fără să fie măcar specialist în comportamente umane. El detestă oricum pe cei care pierd vremea la terase și la calculatoare, și nu înțelege alt rost al făpturii umane decât munca fizică, singura în care e de altfel specializat. Subiectivitatea costă, de asemenea, și fanatismul.
Iar prostul e cel mai aproape de fanatism. Și de un consum al celorlalți, un vampir de idei și metafore, un vampir al desconsiderării ființei, un vampir al celor mai delicate trăsături umane, un dătător de pământ cu sufletul, un ahtiat după fericire, incapabil să o vadă și trăiască în prezent.
Așa tulbură viitorul pe absolut oricine: cu un vis fanatic, și o morbidă dorință de a face bani, fiind sigur că așa își asigură o relație trainică, aducând foloase materiale, fix asemeni vânătorilor de altădată, dar nu unul care trăia atunci, ci unul care și-a adaptat mecanismele de supraviețuire rudimentară, la moderna lume de azi. O imposibilitate, un eșec, un hibrid cu alură urâtă, dezgustătoare, un om care aduce aminte de pericolul de a nu deveni niște animale: fără artă, fără cuvânt, fără suplețea vieții, fără dansul ploii care să ne aducă aminte că suntem vii, fără flori rupte din colț de stradă, fără muzică, fără un noi înșine autentici, capbili de întrebări din cele mai vaste, și de răspunsuri pe măsură.
Chiar și despre proști!
______________________
Cu dedicație, pentru un prost recent prins în flagrant.

Cu viața la psihiatru

Ce poate fi mai util pentru tumultoasa noastră viață urbană, încărcată, aglomerată și stufoasă, adesea, pentru unii, plină până la refuz de întâmplări și evenimente, decât o carte super utilă care să spună pe scurt și practic, fără prea multă filosofie și complicăciune- cam tot ceea ce ai nevoie să știi despre reguli de viață !?  (poate alte două, trei?)

Așa că împărtășesc cu fiecare ceea ce învață marele terapeut Irvin Yalom în cartea lui, devenită besteller în domeniu : ”Darul Psihoterapiei”, un mix de tehnici și practici cu care terapeuții își ajută pacienții să treacă peste probleme, ghidat, pas cu pas. Una dintre cele mai importante și primele dictonuri sună așa: ”Asumă-ți responsabilitatea pentru viața ta”. Adică, dacă ți-ai pătat rochia sau cămașa preferată cu vin roșu sau cu cărbune, (cărbune de la grătar) nu poți să rezolvi problema atât timp cât crezi că vina aparține băuturii și ea deține controlul asupra situației: prezente sau viitoare. Pe scurt: tu însuți ai contribuit la propria nefericire, prin neatenție, sau orice altceva. Nimeni nu scapă vinul pe haină într-un crunt moment de luciditate și atenție, nu-i așa !?Și nu există om care să treacă prin situații nefericite și el să NU contribuie măcar puțin, cu atitudinea, acolo.

Un alt îndemn este cel al contemplării retrospective: când te năpădesc regretele, este mai benefic să te proiectezi în viitor: regretul a ceea ce s-a întâmplat este o stare de nefericire, ba chiar un simptom al depresiei, și nimic nu se poate construi pe acest sentiment. Singurul folos al regretului este să te facă să acționezi începând de azi așa cum ar fi trebuit s-o faci ieri. Și pentru că anturajul este o parte importantă a vieții noastre, este la fel de important precum hidratarea, să analizezi rolul pe care prietenii îl joacă în viața ta. Exercițiul propus pentru verificare se numește ”sistemul solar”, și prin reprezentare și desen, oricine poate să stabilească dacă într-adevăr oamenii sunt prieteni sau doar cunoștințe. Instrumentul terapeutic a fost folosit cu mult succes de psihologul Ruthellen Josselson: ea le cerea subiecților să se arate pe sine ca un punct în centrul paginii, iar pe oamenii din viața lor ca obiecte care gravitează în jurul lor. Cu cât distanța între puncte și centru (adică voi) e mai mare, cu atât relația e mai…rece.

Mai departe, vă invit să lecturați această carte minunată a rock-starului psihologiei, care oferă un kit existențial de nădejde pentru toți cei care nu au timp să citească zeci de cărți de dezvoltare personală, și își doresc ceva pragmatic, ușor de aplicat și de înțeles, deosebit de autentic, stors direct de la unul dintre marii experți în psihoterapie și doctor în psihiatrie, pe care îi are S.U.A. în acest moment. Și noi, acum, la o mică distanță de ideea de a da fuga la o librărie. Găsiți cartea lui în librăriile orașului, poate chiar la Librarium, că e în centru. Spor la citit!

Comunismul new-age: călătorii interioare care (ne) costă

    În ce fel de lume trăim!? Ce reducție la limite inferioare ale omului, fiindcă au apărut instituții spirituale care măsoară, prin aparatura unor guri special și a altor clișee mistico-elitiste new-age, valoarea intrinsecă a unui om, apoi a mai multora, luați în grupuri omogene, în care doamne-ferește vreunul să ridice nițel mai sus și mai strălucit capul, că i se spune că și-a pierdut dreptul la evoluție, aka nemurire.
 

Continuă să citești Comunismul new-age: călătorii interioare care (ne) costă

AntiReveillon-ul la final de an

Mi se pare și azi încă firesc, ca Noul An să înceapă la 1 martie, și nu la final de decembrie, în mijlocul iernii. An Nou înseamnă înnoire, și natura înflorește, permițându-i și omului să înflorească odată cu ea. Dar așa, cum să-nflorești? Plouă, curge nasul, că-i frig de crapă, te trezești cu noaptea-n cap să pleci la muncă, și facturile la întreținere sunt tot mai mari.

Continuă să citești AntiReveillon-ul la final de an

După agoniseală, cu ce rămânem?

Există o satisfacție de origine comunistă pentru câteva categorii sociale, să-i vadă pe tineri chinuindu-se și dând din coate pentru niște mărunți zilnic.

Mă refer la familiile acelea înstărite, care în urma comunismului au dobândit avere, și totuși, au o plăcere dubioasă în a-și vedea plozii cum se zbat, să supraviețuiască, încercând din răsputeri să-și mențină condițiile de lux în care au trăit acasă.
Banane, cacao, haine de firmă și cam tot ce-i mai bun și calitate, căci există o educație consumeristă și aici.

Părinții de atunci devin călăii de acum, aceiași care frenetic aproape, se bucură să-și vadă fiul cu mâinile rupte, dar cu un S8 în buzunar și eventual, o mașină tare. Ei înțeleg doar munca de la 8 la 4 și dacă se poate, cu târnăcopul, să lase semne. Munca trebuie să fie evidentă. Nu există intelect, ci doar transpirație, aici, căci așa ne-a învățat comunismul. Orice frustrare care devine nevroză, care devine schizofrenie, este un moft, pare-se, al unui copil care vrea să fie în centrul atenției. Băga-mi-aș !
Nu cumva să cultivăm vocația și valoarea în societate, sau în orice caz, acele exemple deviante care reușesc să strângă cureaua, fără ca măcar să dețină una adevărată.
Dacă mâine se întâmplă ceva și ni se duce agoniseala, cu ce rămânem?
Cine suntem, dincolo de smartphone?
Cine suntem, dincolo de țoale și bani și parfumuri scumpe?
Cine suntem, când nu avem țigări să ne calmăm frustrarea?
Cine suntem, când psihologul o mierlește, și nici propriul părinte nu mai e ce-a fost ?
Cine suntem, când bate vântul în hypermarket, și nu mai e vreo mașină să treacă la terasă să ne admire îmbrăcămintea?
Cine suntem, când se ia curentul, și noaptea pare un chin fără sfârșit, în care unicul tău prieten, dar și dușman, rămâi tu însuți, lipsit de putere, lipsit de…acele obiecte !?

Hm? Răspundem și noi cît mai repede la toate astea!?

 

De ce ne fug oamenii din țară.

Sunt atât de multe de făcut în România, ”țara mea de glorii, țar mea de dor”, încât mă miră faptul că tinerii pleacă, băgându-și piciorul la propriu în oportunitățile nevăzute de ei,de aici. Ei nu-și văd oportunitățile nici în ei înșiși, dar mai în afara loc… Și asta e problema de fapt. Ei spun că nu se poate face nimic aici, în realitate acest fapt ascunde o neputință mai mare: specializarea, voința și răbdarea de zi cu zi.

Continuă să citești De ce ne fug oamenii din țară.

Publicitate în vremea egocentrismului (I)

Cum își ”fac” conținut și reclamă firmele românești, în general? Preiau link-uri de ici colo. Ele nu vin cu nimic nou: repost peste repost peste repost, și aia e totul. Uneori merge, pentru cei care se lasă amăgiți de frumusețea ideilor de-a gata, menite să încălzească mintea, s-o mângâie și s-o lase apoi moale. Ciupesc de pe linkedin, de pe site-uri consacrate, care livrează material cât pentru o viață. Materiale frumoase, documentate, ce-i drept. Ce vrea să însemne oare când o firmă de recrutare îmi trimite un link către articole scrise de alții? Înseamnă că e de acord cu ce spune, practic se identifică îndată cu ideile. Și subtil: dacă acel site a avut succes cu ideea, probabil că și el va avea succes cu ideea. Nu neapărat că știe și cum să o aplice. Dar asta e altă discuție.
 
Aud adesea de la clienți: ”Am făcut totul” – și prin tot, ei se referă la a copia conținut din afară. Au postat una după alta pe facebook, fără-ncetare. Au preluat articole de ici-colo, și le-au livrat. Și-au spus toate gândurile despre compania lor, nici așa n-a mers. Au încercat să fie creativi, să facă fotografii la laptop, cu pixul , cu papițoiul și neapărat cu o agendă și o cafea cât mai mare- nu neapărat și cea mai bună. Da, trăim vremea dichisului, nu-i de mirare, în care orice nonvaloare poate fi spoită, frumos asamblată. Filter this- filter that! Nu au încercat însă ”imposibilul”, ineditul, sau opinia unui specialist care de cele mai multe ori nu se îmbracă și nici nu arată prea bine, de la cearcăne…  Și de ce? Pentru că sunt ocupați să muncească, și adesea ai de-a face cu ”esperti” precum cei de mai sus. ”le știu ei pe toate”.
 
   Lumea mizează pe facebook atât de tare, și uită că aici zac laolaltă într-un amalgam de neînțeles pentru mintea umană (psihologic vorbind, pe scheme cognitive), oameni, pagini, idei, pisici, alb și negru, rău și bine, dragoste și ură, toate înghesuindu-se să atragă atenția cumva fiecărui utilizator. Subconștientul nostru, deși este foarte apt să focusese îndelung pe aceeași idee, face asocieri a tot ceea ce vede în background- în fundal, așa că va tinde să asocieze toate aceste amestecuri de mai sus. Între ele!!  Haotic, sau conform unui plan atât de detaliat, încât ne-ar fi greu să descoperim întreg procesul neuronal. Dacă ceva nu face parte în mod expres din personalitatea și intenția concretă autentică a individului, nu poate fi considerat un input (ceea ce intră – mesajul care a trecut de un firewall personal al persoanei, sau de apărare). 
Cu alte cuvinte, deși oamenii se ghidează după aceleași mecanisme, ei sunt totuși foarte diferiți în profunzime. Însă ceva ce se aplică majorității este subconștientul buclucaș, care stochează pe termen scurt sau mediu fiecare informație percepută sau reprezentată în afară. Ei bine, tocmai această subtilitate pe care mizau odinioară companiile prin cazuri celebre deja ”Eat popcorn drink coca-cola” (pe larg- aici) , în lumea virtuală riscă să devină haos: nimic nu se mai aplică: lumea facebook este însăși subtilul- este însăși zona pulsională sau spre- către care campaniile îndesau informație odată….
Comportamentul pulsional așadar, sau ceea ce odată se numea ”decizia de cunmpărare” nu mai poate avea loc- pentru că ea s-ar traduce printr-o schemă la fel de virtuală precum lumea în care individul e băgat. Având multitudinea de ferestre înlumea virtuală, atenția se captează greu, intenția de cumpărare a unui serviciu- și mai greu. Omul, ocupat, caută prețuri mici, e tot mai greu de atras de vorbe frumoase, imagini suculente. Toți le au ! Ce nu știu companiile medii /mici/firmulițele, patronașii care îndeasă bani mulți în publicitate și mizează pe facebook de parcă ar fi unica soluție pentru afacerea lor- este că omul când stă pe facebook el intră într-o lume paralelă: în virtual. Dacă ai un magazin online, asta ar putea fi un avantaj, însă dacă de exemplu conduci o librărie sau un loc de socializare, prima experiență a unui client nou cu afacerea ta va fi una imaginativă- la nivel de percepție. S-ar putea să-ți dea un like, un comentariu sau un share, dar când va merge în oraș, cel mai probabil va uita. Asta se întâmplă din următorul motiv: subconștientul este lumea ”somnului”, sau a începutului lui. În lipsa unui gadget care să producă reintrarea în lumea virtuală,în deplinătatea conștiinței, oamenii uită aproape tot ceea ce au văzut pe feisbuc, adesea, pentru că anatomic suntem setați să deosebim între contraste, și stările psihismului nostru.  Plus că alături de mesajul unui singur brand, se mai derulează alte sute, concomitent, unul după altul.
 
Să ajungi direct la oameni, nu la mințile lor- e cel mai greu să faci în Publicitate. Și să reușești. Izbiți de pretutindeni de ițele încurcate ale publicității personalizate, de competiția dintre branduri și de disperarea de a atrage atenția cu orice preț, oamenii s-au învățat (de fapt mintea a făcut asta,  să se protejeze de atâta intruzivitate și informație subconștientalaă NENECESARĂ)  să șteargă îndată ceea ce li se afișează pe feisbuc. . Cu cât introduci mai multă informație nouă, cu atât cea veche se șterge mai repede. Și pentru că subconștientul nu prea le are cu noțiunea timpului, asta poate însemna în câteva ore, zile sau chiar secunde. Și totuși, o reclamă degeaba face click în minte, are poantă sau devine interesantă, prin construcția reclamei în sine, dacă nu mișcă omul spre o mobilizare. Dacă nu-l face să treacă din subconștient- lumea facebook- în lumea reală. 
   Mâine uită tot ce vede pe feisbuc azi și doar ceea ce e cu adevărat important pentru el- poate fi atins de orice campanie. Și aici intervine Maslow, cu ”sfânta” piramidă a trebuințelor, despre care dacă mai pomenesc, aici sau în alte conjuncturi profesionale, mi se va replica, din partea aceleiași categorii de cunoscători, cum că în treburi de publicitate și cum să-și poziționeze mesajul, nah, ”știu ei mai bine”….
Lor le dedic aceasta.
ȘI VA  URMA.
______
Publicitate, în secolul egocentrismului.

Învrăjbirea populației: tehnici și tactici de inginerie socială.

E foarte ușor să spui că lumea în general, merită tot răul care i se întâmplă. După o ceartă, o jignire sau o altercație 1 la 1 , orice individ devine cel mai predispus urii. Când cineva ciuntește stima de sine a altuia, pe bună dreptate sau pe nedrept, pe filieră emoțională, ai toate șansele să începi să detești. Însă stima de sine adevărată, reală, nefraudată, nu se rănește atât de ușor.

Continuă să citești Învrăjbirea populației: tehnici și tactici de inginerie socială.

Cafeaua ca boală, prilej sau cultură socială.

   Stilul de viață modern nu-ți aduce doar cafele colorante de la Stabucks zi de zi, brunch-uri la KFC și cola rece la prânz, cînd cei mai săraci dintre oameni (și cei mai sănătoși) beau (doar) apă dintr-o fântână,
   Dar poate aduce și un cancer colorectal, de a cărui efect se ”bucură” deja tot mai mulți tineri ai lumii. Pe cifre și statistici, studii în domeniu.

Continuă să citești Cafeaua ca boală, prilej sau cultură socială.

Românii urâți din străinătate și iubirea de arginți. Obsesia traiului bun.

   Zice o italiancă pe feisbuc că românii miros urât și sunt murdari. A fost interogată și condamnată la câteva luni de închisoare.
   Sunt de acord cu ea. Românii care pleacă la muncă în străinătate da, chiar miros urît și sunt murdari. Din mai multe motive:

Continuă să citești Românii urâți din străinătate și iubirea de arginți. Obsesia traiului bun.