Comunismul new-age: călătorii interioare care (ne) costă

    În ce fel de lume trăim!? Ce reducție la limite inferioare ale omului, fiindcă au apărut instituții spirituale care măsoară, prin aparatura unor guri special și a altor clișee mistico-elitiste new-age, valoarea intrinsecă a unui om, apoi a mai multora, luați în grupuri omogene, în care doamne-ferește vreunul să ridice nițel mai sus și mai strălucit capul, că i se spune că și-a pierdut dreptul la evoluție, aka nemurire.
 
pentru asta, dragi prieteni preocupați de așa ceva, ei au inventat institute și academii de spiritualitate, certificate și brevete, care atestă, precum știința, capacitatea foarte concretă și exactă, pragmatică, validabilă , a unui individ din homosapiens (oare chiar sapiens?) , de a-și descătușa forțe mistico-tactice din el, și de a se dezvolta pe o cale spirituală ascendentă, evolutivă, la unison cu alții, exact în același mod.
 
Cînd toți își unesc puterile și au ceva în comun- lumea spirituală, apăi acela se numește comunism, și proletariatul new-age, însetat ,face spume la gură de atâta prana, că îndrăznesc cu atîta tupeu, să amestec ceva atît de execrabil precum politica, în ceva atît de finuț, nelimitat, întrecut pe sine însuși, ieșit din afara tiparelor, extraordinar și inefabil domeniu precum ”spiritualitatea ” lor. Și nu oricare, ci una care, ghici ce!? A reușit să cuantifice în ceva limitat precum un sistem de măsurare precis inventat de om, puterea interioară, forța sufletească și capacitatea de evoluție a omului, măsurat din cap până în picioare, cu toate forțele lor la vedere, la care adaugă, spre deliciul altor fraieri care se gândesc să pășească în ”tainele absolutiste fără de margini” ale unui domeniu în care Omul are capacități nelimitate și puteri infinite, praf de stele și curiozități neexplorate încă, dar totodată, aceste puteri ale lui, pentru a nu deranja ”natura”, trebuiesc neapărat și obligatoriu, cîndva, CERTIFICATE.
   Astfel că industria s-a îmbogățit și se îmbogățește, an de an, cu sute și mii de seminarii, training-uri, cursuri și workshopuri, care  în unele țări și continente însumează adevărate Academii de diverse practici, spre atragerea de cît mai mulți adepți, lingușind și dezmierdând chiar și pe cel mai aparent instruit dintre pământeni. De la titluri precum ”Cum să devii…”, VINDECĂ, Purifică, ”încetează”, Debarasează, spală și iluminează, până la chei bioenergetice de autovindecare, totul despre constelații astrale, ridicând în slăvi chiar și praful de stele (țărâna, mă, țărâna) din care suntem făcuți, atacă, deznoadă și luminează de fapt problema slăbiciunii și vulnerabilității a o mulțime dintre noi.
    Căutând printre citatele altora, mai degrabă decît mulți să și le găsească pe ale lor, în ei înșiși, oamenii se lasă pe capete păcăliți, înșelați și conduși, guvernați la propriu pe o cale potrivită culmea, ca o mănușă, tuturor. Aceleași titluri, aceiași autori ( cu fețe care arată precum cadavrele îmbălsămate), care epatează în cunoaștere, aceiași parveniți care au dezertat din adevărata școală a vieții, și s-au înscris cu nesaț în aceste inginerii sociale inconștiente, făcătoare de minuni sociale. Societatea utopică este una din acele minuni sociale, și deși aceștia aplaudă această reușită, de a crea comunități care să se autoguverneze, pe niște principii dictate de mai înainte. Veganism, ecologie, sex cu plante, venerarea naturii, chipuri cioplite, umanizarea animalelor și îndobitocirea omului, toate atrag anual milioane de tineri de pe întreg mapamondul, dorindu-și cu rîvnă și aspirație mare, să-și atingă perfecțiunea, bunătatea și să se alinieze cu sinele, doar pentru că așa li s-a spus via marketing, postări, fotografii și alte meme-uri.
   Puțini reușesc să pună la îndoială aceste credințe care nu au nicio noimă, și nici măcar vreo logică, un punct absolut de plecare. Spre deosebire de ei, Biblia e net superioară: Are un început concret, un conținut, o desfășurare a acțiunii și un sfîrșit, dar în new-age, adevărul e haotic, ciupit de ici-colo, așa încât orice fraier să poată crede că este fix ceea ce i se potrivește.
   Ingineria socială continuă și în România. De la tehnici de defulare emoțională care costă scump,  și unele chiar și pentru copilași, învățați de mici cu controlul, autocontrolul absolut, până la tehnici de deschidere completă a ființei, sex cu plante, iluzii, halucinații, ritualuri îngrozitoare cu substanțe așa zis- divine, precum ayahuasca, (la care oamenii vomită la propriu, fără să cunoască riscurile spirituale la care se supun), totul pare un miraj. Cu cât te apropii mai tare însă, și pui întrebări pertinente ( nu uitați, se spune că diavolul stă în detalii) , cu atât magia se spulberă, și ești privit cu dispreț. Devii persona non grata: nu imbecil care nu vrea să evolueze, stagnat și blocat în emoții răufăcătoare, și pentru că ești un pericol, vezi-Doamne pentru ceilalți aflați pe cale, ești expulzat precum un embrion cu posibilități infinite și potențial de a deveni o ființă completă și complexă, afară din tribul care te-a înfiat, ca pe un ”muritor nevrednic de absolut” ce ești.
  
   Poate oare un domeniu atât de vast precum nevăzutul și tainele divine să certifice oameni, să deschidă academii și să predea cursuri în masă, unor oameni și unor identități atît de diferite, atît de complexe, cu evoluție, gene, educație și moșteniri diferite, motivații diferite (7 miliarde de oameni diferiți, cu amprente și chipuri unice) – poate oare o așa industrie să omogenizeze masele, spre controlul subconștiental al acestora, la nivel de conștiință !?  Nu. dar asta nu înseamnă că nu încearcă. Dar este imposibil, fiindcă atunci domeniul pe care spun ei că-l reprezintă nu este atît de vast, ci este o adunătură infectă de tehnici și practici rudimentare, menite să dezbrace omul de tot ce are mai de preț, inclusiv banul, pentru a adera cu simț al apartenenței la o lume care ”promite” perfecțiunea, și înșeală, fix precum Fata Morgana, privirea celui însetat, neavizat, și mândru în toată-i slava deșartă, în timp ce aleargă grăbit către o iluzorie destinație. Nu-ți trebuie multă minte să stai să vezi.
Cel puțin la moaște e mai ușor: sfîntul e acolo, îl simți, îl miroși, ai o trăire subtilă, nu-ți invadează nimeni fiziologia și nu-ți cere să te învîrți de 3 ori în jurul fîntînii noaptea la lună plină, să porți nu-știu-ce-cristal mov, și să faci plecăciune  zilnic la soare. Dar cînd afundat într-o meditație , ești doar scufundat nițel în propria-ți fiziologie, halucinație e momentul în care dai nas în nas cu te-miri-ce zeități, despre care, fie vorba între noi, psihologic vorbind, ar putea fi ceea ce pentru gură numim ”resturi alimentare”, sau chiar…reziduuri, și pentru cei mai curajoși: excremente….unele chiar ”astrale.” 🙂    (ia d-aici, semizeilor)
Ridiculizând sau nu domeniul, lucrurile se complică de la an la an. Văd tineri seduși de propagandă, refuzând să muncească, trăind permanent într-o reverie, drogați și îmbătați subconștiental , dependenți complet de trib, de grup și cu o obsesie față de tot ceea ce înseamnă new-age.
Ba chiar au ajuns deja să o amestece cu psihologia, numind -o transpersonală.Dar una seacă, lipsită de un început coerent, un conținut relevant, o explicație tehnică, ceva metafizică și foarte multă noimă, care propovăduiește cu tot mai multă obrăznicie o formă diluată, urât pictată, distorsionată și întoarsă pe dos cumplit, a adevărurilor, fie ele mistice, ortodoxe sau altele, precum psihologia.
 Un talmeș-balmeș fără statistică: nimeni nu are interesul să calculeze, să măsoare numărul de minți pierdute în călătoria atent marketată, dar un lucru e clar: se fac bani frumoși la festivaluri pe spinările suferinde, arse și tăbăcite ale acestor tineri naivi, a căror singură vină a fost aspirația și dorința unei vieți lipsite de orice luptă, cu respectul de sine la pământ, proveniți din familii adesea fără repere etice-morale, justițiari, gata să renunțe la tot ceea ce sunt ei, spre a satisface noua lume utopică ce se așează treptat la orizont: globalizarea, și punerea la comun a tot ceea ce reprezintă un om și altul, dar mai cu seamă conștiința lui, firea, ființa și poate chiar  sufletul. Ce primește în schimb? Abundența, raiul și paradisul în această viață, bogății pe pământ și traiul luxos la care alții doar visează. De altfel, așa încep o mare parte din prezentările lor. Să știți că acest neoconsumerism a reușit aici să atingă chiar și cele mai de sus paliere ale piramidei lui Maslow.
Niciun om nu poate primi cu adevărat un certificat de evoluție spirituală de la un alt om. Pentru ca asta să se poată întâmpla cu adevărat, e necesar ca acel om care acordă titlul, meritele și brevetul să fie el mai întâi o autoritate superioară, deja validat și el. Dar vedeți dvs., nu un individ îl validează pe guru, ci grupul în sine… de ce?
Pentru că în grup, rețineți: omul are discernământul redus și abilități de gândire prea mult temperate, pentru a pute întrebări, pentru a cerceta și pentru a se regăsi cu adevărat pe sine.
Într-un timp relativ scurt, mulți dintre indivizi devin lideri spirituali peste noapte, se debarasează de vechile obiceiuri, motivații și năzuințe, se transformă machiavelic la chip (metamorfoză), și îmbrățișează cu și mai mult patos dogma cărora s-au închinat, fără să știe, căzând pe capete, pierduți în vortexul plăcerilor de viață și a unui nonsens pe care-l trăiesc îndobitociți în masă, de la an la an.
Nu, nu tinerii care pleacă din țară m-ar îngrijora, ci cei care plecând sau nu din țară, își pecetluiesc mintea, ființa și conștiința cu adevărate programe ale trufiei și autodivinizării, educând la rândul lor și pe alții, în același duh.
 „Omul crede mai repede ceea ce vrea să fie adevărat.” — Francis Bacon
Să fim vigilenți !

AntiReveillon-ul la final de an

Mi se pare și azi încă firesc, ca Noul An să înceapă la 1 martie, și nu la final de decembrie, în mijlocul iernii. An Nou înseamnă înnoire, și natura înflorește, permițându-i și omului să înflorească odată cu ea. Dar așa, cum să-nflorești? Plouă, curge nasul, că-i frig de crapă, te trezești cu noaptea-n cap să pleci la muncă, și facturile la întreținere sunt tot mai mari.
 
Réveillon, din franceză: înseamnă „trezire”, dar noi ce facem:? Ne îmbuibăm și ne bețivim într-o singură noapte cât pentru o lună întreagă, fiziologic vorbind, ne destrăbălăm având conștiința bleagă și întunecată, facem schițele financiare din viitor, ne punem dorințe orgasmice și pășim în noul an lipsiți de discernământ. Ca să permiți noului să vină, trebuie să te pui în regulă cu vechiul, dar în petrecere, ce ordine să-ți faci în viață, când abia reușești în dulap, la o adică?! Rezultatul? Un haos la miez de noapte, câteva lacrimi vărsate în treacăt, că nah, o cere empatia de grup, ca și cum aceea ar fi singura șansă, hormonal vorbind, ca organismul să spulbere visele neîmplinite, amărăciunea și regretul. Dar ce face omul după momentul ăsta? Bea și mai mult, mănâncă și mai tare, și merge mai departe alături de prieteni care rareori contează, în gloria petrecerilor lipsite de sens, de -o noapte. Magică. La care adaug consumul excesiv a unui vin stricat (da, șampania s-a creat din neatenția unui călugăr orb, expert în vinuri) , care a devenit în timp, simbol al bunăstării, al bogăției și al autoimportanței, aroganței: șampania! Adesea dă dureri de cap, fiindcă e foarte prost făcută, produce gaze, indigestie, migrene acute și o senzație de imbecilitate de moment, efervescență și spontaneitate crasă, la care mulți visează tot anul, spre a-și surpinde în sfîrșit prietenii cu ceva interesant. 
Complexele de inferioritate nu se opresc aici: e noaptea în care totul e permis: de la costumație tip halloween, la măști senzuale, pornoșaguri , substanțe și în general un mare dezmăț care se simte în aer încă imediat după Crăciun. Ca și cum semaforul a trecut pe verde, și brusc o întunecime pune stăpânire pe mințile tuturor. Oamenii în magazine cumpără cele mai luxoase mîncăruri, unii nici măcar n-au auzit despre ceea ce cumpără vreodată, doar au văzut oferta în vreun catalog sau le-a zis o cunoștință în treacăt. Andive, mango în crustă de șprot, buline de cașcaval cu reducție de lacrimi de porumbel mieros, portocale în sos belgian, salată de vegetale cu foiță de aur și vinuri spumante de cea mai proastă calitate, totul trebuie să sclipească, în ciuda faptului că prețul nu face ”toți banii”, sau chiar viceversa.
Dintre toate obiceiurile, rămân respectabile cele din moși strămoși, și nu, străbunica nu tăia gâtul celei mai frumoase rațe și nu-l împopoțona cu aur, și nici nu-și dădea ultimii bani pe un rahat de coș cu fructe de pe Marte, așa cum în curând, se va obișnui la noi. E o frenezie de nestăvilit, și o buimăcire totală, când fiecare vrea să ia cât mai bun, cît mai mult, cât mai special și unic, de Revelion. NU aduce Anul, ce aduce revelionul, și în excesul acesta de zel și de de toate, de produse, în combinații nefaste, sunt tot mai mari cozile la urgențe. Problema? Mereu aceiași: indigestie.  O rușine, pentru un adult care presupune că are deja o experiență cu sine, de viață…! Și drept de vot 🙂
 Se spune că nimic nu ar trebui să înceapă pentru oameni, decît atunci cînd ei, individual, sunt pregătiți. Dar Anul Nou ne ia mereu pe nepregătite, psihologicește, intim vorbind și nu știu cum facem, dar mai adăugăm anual mii de planuri neefectuate, milioane de gînduri de regret și resemnare, frustrare la cote maxime și foarte mult chef si spor de cumpărături în anul ce vine. Aș spune mai degrabă că suntem fericiți cât timp consumăm, și nu suntem fericiți constant, trăind într-un echilibru despre care ni se tot spune, și s-a tot scris. Preferăm superstiția de-o noapte, în locul bunăstării minime de zi cu zi, și preferăm ignoranța la extrem comprimată într-o noapte pe cinste, în locul lucrului cu sine și a antrenamentului psihic delicat, pentru stări de bine generale, și nu extatice. Ne alcoolizăm până uităm cine suntem, și alergăm spre noul an de parcă am fi lăsat ceva la coadă, gata să-l redobândim. Pare că ne învîrtim adesea într-un cerc vicios, și de la an la an, în cerc îi tîrîm și pe alții, sau îi excludem pe cei mai răsăriți, care au reușit nițel să se împace cu sine.
Bem și mâncăm ca și cum despre asta e vorba, și ca și cum asta înțelegem prin ”a petrece bine în viață”; ne îmbolnăvim, cădem și ne ridicăm amețiți, dar fără să învățăm nimic, repetând greșlile, și trecem prin viață fără niciun REVEILLE. (franceză=TREZIRE)
Cum ar fi dacă într-o singură noapte, nimeni n-ar mai consuma alcool, și fiecare ar sta în tăcere, în noaptea dintre ani, puțin singur cu sine!? Un fapt periculos, pentru că aflându-se pe sine, omul se poate speria, și atunci, cine mai consumă? Cine-și mai bea mințile și își umflă stomacul? Cine ar mai păși cu dizgrație în cele mai de jos trepte ale piramidei lui Maslow, considerându-și viața mai degrabă o povară decât un prilej, și goana după cumpărături și mâncare, unicul scop al unei existenței precare!? Cine, dacă nu aceiași care fac asta zilnic, într-un complet anti-reveillon al zdruncinării de sine!?
Da, chiar, cum ar fi !?
Că încă văd oameni care sărbătoresc ”trezirea”, dar ei dorm în papuci, și votează cu dosul. Femei care nu dorm noaptea la gândul despre ce vor îmbrăca în noaptea dintre ani, dar închid ochii în restul anului la ocaziile de a se educa pe sine. Ne grăbim să pășim în noul An, fără să-l încheiem cum se cuvine pe celălalt, sărbătorim de parcă am fi fost niște zei 365 de zile, 24 din 24, și petrecem până în zori ca și cum foarte multe am fi împlinit tot anul.  O grandomanie cu final amorțit, sau încă o născocire de marketing, prin care superstiții imbecile sunt inventate și tot ceea ce e creștin și cuminte moare de la an la an, lăsând loc desfrîului, putorii și efervescenței unei grandori și false abundențe de-o noapte.
Trezirea! 
și
La muți ani vrednici de respect!
 

După agoniseală, cu ce rămânem?

Există o satisfacție de origine comunistă pentru câteva categorii sociale, să-i vadă pe tineri chinuindu-se și dând din coate pentru niște mărunți zilnic.

Mă refer la familiile acelea înstărite, care în urma comunismului au dobândit avere, și totuși, au o plăcere dubioasă în a-și vedea plozii cum se zbat, să supraviețuiască, încercând din răsputeri să-și mențină condițiile de lux în care au trăit acasă.
Banane, cacao, haine de firmă și cam tot ce-i mai bun și calitate, căci există o educație consumeristă și aici.

Părinții de atunci devin călăii de acum, aceiași care frenetic aproape, se bucură să-și vadă fiul cu mâinile rupte, dar cu un S8 în buzunar și eventual, o mașină tare. Ei înțeleg doar munca de la 8 la 4 și dacă se poate, cu târnăcopul, să lase semne. Munca trebuie să fie evidentă. Nu există intelect, ci doar transpirație, aici, căci așa ne-a învățat comunismul. Orice frustrare care devine nevroză, care devine schizofrenie, este un moft, pare-se, al unui copil care vrea să fie în centrul atenției. Băga-mi-aș !
Nu cumva să cultivăm vocația și valoarea în societate, sau în orice caz, acele exemple deviante care reușesc să strângă cureaua, fără ca măcar să dețină una adevărată.
Dacă mâine se întâmplă ceva și ni se duce agoniseala, cu ce rămânem?
Cine suntem, dincolo de smartphone?
Cine suntem, dincolo de țoale și bani și parfumuri scumpe?
Cine suntem, când nu avem țigări să ne calmăm frustrarea?
Cine suntem, când psihologul o mierlește, și nici propriul părinte nu mai e ce-a fost ?
Cine suntem, când bate vântul în hypermarket, și nu mai e vreo mașină să treacă la terasă să ne admire îmbrăcămintea?
Cine suntem, când se ia curentul, și noaptea pare un chin fără sfârșit, în care unicul tău prieten, dar și dușman, rămâi tu însuți, lipsit de putere, lipsit de…acele obiecte !?

Hm? Răspundem și noi cît mai repede la toate astea!?

 

De ce ne fug oamenii din țară.

Sunt atât de multe de făcut în România, ”țara mea de glorii, țar mea de dor”, încât mă miră faptul că tinerii pleacă, băgându-și piciorul la propriu în oportunitățile nevăzute de ei,de aici. Ei nu-și văd oportunitățile nici în ei înșiși, dar mai în afara loc… Și asta e problema de fapt. Ei spun că nu se poate face nimic aici, în realitate acest fapt ascunde o neputință mai mare: specializarea, voința și răbdarea de zi cu zi.

Continuă să citești De ce ne fug oamenii din țară.

Învrăjbirea populației: tehnici și tactici de inginerie socială.

E foarte ușor să spui că lumea în general, merită tot răul care i se întâmplă. După o ceartă, o jignire sau o altercație 1 la 1 , orice individ devine cel mai predispus urii. Când cineva ciuntește stima de sine a altuia, pe bună dreptate sau pe nedrept, pe filieră emoțională, ai toate șansele să începi să detești. Însă stima de sine adevărată, reală, nefraudată, nu se rănește atât de ușor.

Continuă să citești Învrăjbirea populației: tehnici și tactici de inginerie socială.

Cafeaua ca boală, prilej sau cultură socială.

   Stilul de viață modern nu-ți aduce doar cafele colorante de la Stabucks zi de zi, brunch-uri la KFC și cola rece la prânz, cînd cei mai săraci dintre oameni (și cei mai sănătoși) beau (doar) apă dintr-o fântână,
   Dar poate aduce și un cancer colorectal, de a cărui efect se ”bucură” deja tot mai mulți tineri ai lumii. Pe cifre și statistici, studii în domeniu.

Continuă să citești Cafeaua ca boală, prilej sau cultură socială.

Românii urâți din străinătate și iubirea de arginți. Obsesia traiului bun.

   Zice o italiancă pe feisbuc că românii miros urât și sunt murdari. A fost interogată și condamnată la câteva luni de închisoare.
   Sunt de acord cu ea. Românii care pleacă la muncă în străinătate da, chiar miros urît și sunt murdari. Din mai multe motive:

Continuă să citești Românii urâți din străinătate și iubirea de arginți. Obsesia traiului bun.

Fabrica de opinii din subconștientul Facebook

facbeook manipulare
Facebook debordează de date personale și informații care servesc încă de mult la personalizarea îndoctrinărilor de tot felul. Peste 50 de milioane de conturi au fost folosite în campanii care au servit Brexit și alegerile din S.U.A, iar la știre se adaugă încă de mulți ani, campanii de marketing agresive clădite pe spinarea fotografiilor intime ale utilizatorilor de rețea socială. Suntem foartea proape și de a ne fi recunoscute preferințele politice în funcție de ceea ce scriem și like-uim pe facebook. Mașinăria nu doarme, ba chiar s-a trezit, și este înfometată după secrete.Nu discriminează pe nimeni: sufletul celui mai sărac om, contează.

Continuă să citești Fabrica de opinii din subconștientul Facebook

Egoismul ca mecanism de apărare: între răutate și conservare.

Egoismul omenesc este o trăsătură care provine din copilărie: când părinții privează copilul de afecțiune, de hrană, sau de alte trebuințe, psihicul trebuie să se descurce: așa că recurge la egoism, de fiecare dată când circumstanțele o cer, nevoia fiziologică- o cere, și fără să țină cont de ce e în jur, decide pentru sine și atât, ce urmează să facă.
Continuă să citești Egoismul ca mecanism de apărare: între răutate și conservare.

Societatea bolnavă: ofensa ca virtute.

Indignity

De câțiva ani, de când națiunea a dat viața privată pe viața publică, via online și alte mașinării, granița dintre public și privat este din ce în ce mai transparentă, strângându-se tare. Odată, laturile sociale ale omului erau manierele și ceea ce arăta el în văzul lumii, iar ipostazele private, precum cina, trezitul, identitatea artistică, profesională și chiar sexuală, rămâneau undeva departe, cunoscute doar de breasla în jurul căreia se învârtea viața subiectului.  Continuă să citești Societatea bolnavă: ofensa ca virtute.