Mă tem să spun că nu cred în libertatea de exprimare…

Știți și voi, că libertatea de exprimare în vremurile astea este o blasfemie adusă gândirii celei curate, drepte și bune…
 
   Dar vă temeți să o spuneți.  Dacă libertatea de exprimare nu-mi permite să spun astăzi că nu sunt de acord cu libertatea de exprimare, înseamnă că libertatea de exprimare nu există. Și nu în general, în lege, ci în mine însămi- drept urmare, s-ar putea să fiu primul, psihologic, care să abuzeze de ea. Nu sunt un om liber dacă mi-e frică. Iar frica mai sabotează  și discernământul. Iată un cerc vicios al libertății de exprimare în care sunt prinși cei mulți. Ofensații. Știm noi cine. 

Continuă să citești Mă tem să spun că nu cred în libertatea de exprimare…

Scene Urbane: copiii și inocența furată de Halloween

   Eram pe stradă, în plin trafic, între mașini, când la semafor trecu un băiețel de nici 7 ani, însoțit de mama lui foarte tânără, îmbrăcată la modă. Îl ținea de mână în timp ce traversau strada,
și am remarcat încă de la distanță costumația copilului: era un schelet alb, pe un fond negru tulburător, care m-a făcut să-l văd încă de la distanță.  ..
   Pe măsură ce mă apropiam, remarcam pictura macabră de pe chipul său gingaș, alb și plăpând, și îi zăream mersul voios, în antiteză cu ceea ce afișa. Câtă inocență… ! Dar apoi, traversând chiar în fața mea strada, maică-sa îl strângea și mai tare de mână, și îl potoli, fiindcă începea să salte și să chiuie de bucurie, că merge la cine-știe-ce petrecere tematică. În clipa în care maică-sa făcu gestul tipic potolirii copilului- prin ținutul și trasul mai strâns de mână, și privirea fermă, copilul începu să se desprindă de ea, și să înceapă să imite un animal. MI-am zis că nu e o coincidență faptul că adesea, în școlile cele mai dubioase și grădinițele cele mai puțin cunoscute, există un obicei în a-i face pe copii să imite animalele, așa că în cîteva secunde îl vedeam pe copil cum se împletici în propriile picioare, înclină trupul în jos, mâinile spre podea alungite, grohăia precum cimpanzeii, scărpinându-se fix ca ei la subraț. Maică-sa nu zise nimic, ba chiar privi mândră la odrasla- în timp ce se maimuțărea la propiu. Și atunci, cum stătui io în trafic așa, îmi adusei aminte de povestea fetelor- câine , Oxana și Madina, din Rusia, crescute de haite de câini.  Până la 7 ani dezvoltase simțuri și comportamente specifice lor, haitei de câini bagabonzi:  mâncau precum ei, lătrau precum ei, și nu înțelegeau ce e aia natura umană: fără limbaj, fără gândire, fără nimic, câinizate, îndobitocite, la propriu. Sensibilitatea naturii umane, iat-o aici: copilul imită și devine tot ceea ce vede în copilărie. Cealaltă fată, Madina, mergea și ea în patru labe,  caz asemănător. Ambele fete au fost abandonate de mama lor alcoolică.
Care o fi impactul acestor comportamente învățate în fragedă copilărie, nu avem studii și nici date să certificăm cu atenție. Algoritmul șanselor de îndobitocire e complicat. Dar precauția specialiștilor e la ea acasă, când vine vorba de industria divertismentului: Copilașii au voie să imite maimuțe, câini, schelete, ba chiar și vampiri și prostituate, nu care cumva, să crească puri. Face parte din educația lor, exersarea acestor trăsături animalice.  Nevoia de validare socială a părinților în primul rând este foarte mare: copilul trebuie să fie în pas cu ceilalți copii, și dacă se poate, părintele trebuie să pară că își permite și el la fel ca părinții lui Gică bogatu, tot ceea ce face și cumpără el. În fine!

Continuă să citești Scene Urbane: copiii și inocența furată de Halloween

Educația dîrzeniei: condiționare vs.libertate.

Modelul de educație care evită condiționarea copilului nu are nicio șansă să ”fabrice” oameni dîrzi, demni și mai ales capabili de voință- această facultate aproape sufletească- dacă nu chiar sufletească, ce zace în fiecare din noi. De ce? Pentru că în condiționare, se presează voința și alte mecanisme fine de ghidare interioară care fac posibilă un soi de ”naștere interioară” a ceea ce numim voință-discernământ- puteri- elemente de anduranță.

Continuă să citești Educația dîrzeniei: condiționare vs.libertate.

Societatea globală și iluzia alegerii deștepte

Ni se repetă și afișează ideea cu societatea globală, încât noi chiar am ajuns să credem. Așa că treptat, omul de rând naiv se desprinde de toate obiceiurile sale. El este educat de sistem. Reeducat, pardon.

Continuă să citești Societatea globală și iluzia alegerii deștepte

Gânduri despre chiștoace, casă, masă, conștiință, vot…

   Casă, masă, servici, cumpărături, facebook, televizor, somn. Ce așteptări să ai de la românul adult , când toate îndeletnicirile lui au rămas astea? Presiunea unui timp care nu există, și idolatrizarea ustensilelor costisitoare de pierdut timp și neuroni putere- au făcut în ultimii 10 ani ravagii.

Continuă să citești Gânduri despre chiștoace, casă, masă, conștiință, vot…

Am redescoperit România profundă. Mulțumesc, Referendum!

  Să votezi- chiar e mai mult decât un exercițiu democratic, e un adevărat exercițiu al funcției CONȘTIINȚEI Sociale.
    Pentru că acolo, când ești singur, tu cu tine și gândurile tale, sau lipsa lor- vei primi toată rafala și tot bombardamentul mental necesar deciziei. De la imagini cu copii sărutați pe gură de către bărbați la parade gay, la imagini cu copii abandonați, familii fericite și femei din țări străine care își plimbă în lesă soțul- un cățel de rasă, toate îți vor aduce aminte de cine ești tu cu adevărat. Tot ce ai văzut și ai auzit în ultima vreme, via rețele sociale și anti-sociale îți vor fi derulate în minte, ba chiar vei începe să simți și emoții aferente lor. Totul în cîteva secunde. Cine nu e ferm și stabil în principiile sale, ar putea cădea cu ușurință înaintea acestei debandade. Ceea ce s-a și întâmplat deja, cu mulți alții.

Continuă să citești Am redescoperit România profundă. Mulțumesc, Referendum!

Ideologia de gen, predată cu patos de o profesoară

Prima dată când am auzit de ideea constructelor sociale la fete și băieți a fost la facultatea de Psihologie, când una dintre profesoarele cu cea mai puternică voce ne vorbea despre inducția aceasta oarecum neprielnică a comportamentului presetat : Continuă să citești Ideologia de gen, predată cu patos de o profesoară

”Dacă n-ar fi proștii, deștepții ar muri de foame…”

Dacă n-ar fi proștii, deștepții ar muri de foame. NU am zis-o eu,  este un citat din defectele unui individ.
Dacă vrei să faci negoț sau să închei un mic parteneriat cu oricine, verifică-i profilul de facebook. Niciunde omul nu e mai sincer și autentic decât acolo unde crede că nu-l deconspiră nimeni: pe feisbuc în proiecțiile sale.  În afaceri, nimeni nu face excepție, sau cel puțin nu ar trebui. Oamenii se simt atât de liberi pe facebook, încât derapează, le scapă din vedere o mulțime detalii și aspecte care grăiesc despre cine sunt ei dincolo de ce vor să pară.

Continuă să citești ”Dacă n-ar fi proștii, deștepții ar muri de foame…”