Uniformizarea maselor în laboratorul minții

Pe vremea în care devianțele și patologiile se manifestau în ascuns, departe de ochii societății, nimeni nu știa despre nimeni ce face, cine este și cu ce se ocupă. Concluzia la schimbarea socială este că deși ea dăunează teribil societății, prin destabilizarea ei,  vor putea înfrîna pe cel curat, și vor ațîța și mai tare pe cel murdărit de coloratura noilor norme. Le știm . Pe șleau, o să fie atît de ușor să NU discuți cu unu și cu altul, pentru că acel unu și altul nu se vor mai ascunde. Mă refer la progresiști.

Cred totuși că n-am greșit cu uniformizarea maselor cînd spunem că ea are un scop și o limită. Adevăratul tablou este instrumentat de seceră și ciocan. Un ciocan care ne îngroapă în abisuri, iar psihologic vorbind, chiar în pulsiuni freudiene subconștientale, înăbușind lumina noastră, și o seceră care să-i taie pe cei mai (in)adaptați dintre pământeni, cei care prin felul lor de a fi, reușesc, poate mereu sau doar din cînd în cînd, să scoată capul la lumină, ridicându-se deasupra capetelor la fel, ce s-au amestecat laolaltă, prin tehnici și tactici meschine, în marea plajă de oameni la fel:ușor de guvernat, ușor de prevestit, ușor de dirijat, căci orice tehnică e mai ușor de aplicat cînd toți sunt la fel.

Nu va mai exista nicio dreaptă și stîngă: în lumina constrastului progresist la care asistăm încă azi, ca și într-o perioadă istorică de tranziție. Pentru cei din stînga, dreapta cea mai accesibilă pe care o vor putea vedea se va afla la mâna lor dreaptă. Pentru cei din dreapta, dreapta cea mai accesibilă pe care o vor vedea, ar putea fi stînga colegului de bancă. Iar pentru stînga, dreapta poate însemna orice este mai priceput decît emisfera rațiunii, care deși înțelege tot, nu a priceput nici esența. Liniaritatea gândirii- o necesitate în vremuri în care 7 miliarde de oameni sunt total diferiți, și e imposibil să faci 7 miliarde de tehnici și practici de mobilizare interioară, aflare și descătușare ființială, prin care acei oameni să respecte o direcție, preferabil globală, de trăire și manifestare, de aspirații și comportamente aliniate dictatului. Democrația astfel fabricată în laboratoarele deloc ascunse ale internetului este o realitate accesibilă.

Lucrurile puse la comun, prin urmare, captează în ele valoarea dată de dorința și nevoia unui om dar și a celuilalt de a avea acel lucru și de a-l administra împreună. Dacă obiectul nu este prioritar pentru ambii, sau pentru o comunitate, stați liniștiți, nu se înlocuiește obiectul, ci se trag acele sfori psihologice via media și alte platforme prin care nevoia să devină, chiar peste noapte, una comună. PAs cu pas. Miliarde de dolari sunt pompați în ”fundul” oamenilor, spre manipularea în diverse direcții. Astfel, te îngrijești ca nimeni să nu bănuiască un posibil dictat. În afară de eticheta ”sponsorizat” pe feisbuc, nu vei știi niciodată mai mult: cine și ce se ascunde în spatele acelor oferte:de la dezvoltare personală, la ideologii și doctrine, sau alte detalii conexe despre un fapt necsear să se întâmple în societate, sau altul. Și zic necesar, din punct de vedere al celor care-și doresc niște rezultate, și guvernează. Așa se fabrică democrația: în laborator. Iar majoritatea slabă, culmea, are mereu ultimul cuvînt. Nevoia de liniaritate și deslușire a etichetelor politice îi face pe mulți să cadă în capcană: ba e capitalism, ba comunism, ba totalitarism. Tot nu vedeți cum se împletesc toate, complementar?!

Însă din fericire, ”problema” rețelelor sociale azi este că ele nu arată absolut niciun adevăr profund despre om. În afară de laturile sociale ușor de manipulat, dar care nu reprezintă omul în esență, ci doar o pulsiune a sa. Deși portretul psihologic este adesea bine și ușor de conturat, el arată doar individul psihosocial. Tot ceea ce este reprezentat de subiectivitatea și prejudecata noastră este despre noi înșine, mai mult, nu despre el. Omul care trăiește cu adevărat îl poți afla doar în realitate, restul sunt constructe sociale. Stephen Hawking era un om ”mort”, metaforic spus, care scria cărți, spre exemplu. Nu există un exemplu mai bun pentru ce urmează să se întâmple cu omul internetului, decît acest personaj, care deși imobilizat, latent și împietrit energetic, stîrnea simpatia și adorația maselor. (…)

Căci dincolo de spațiul virtual, suntem universuri, dincolo de curente politice fixe, suntem un amalgam din toată politica lumii, care funcționează perfect într-o simbioză totalitar-democratică de sorginte divină, așa cum e făptura umană. Cine să poată controla în totalitate așa ceva? Uniformizarea maselor, prin urmare, rămâne un vis machiavelic al celor mai slabi dintre pământeni: elitele care guvernează, dorindu-și acerb o putere de sute de ani, sau cine știe cînd, scotocind științific prin experimente și programe avansate de control al minții, descoperiri chintesențiale despre om, inginerie genetică, și alte deranjamente ”în vitro”, poate-poate, vor reuși, cîndva, un control total pe sufletul și deci, făptura umană. Citesc recent, pe fugă, că se încearcă deja injectarea ADN-ului de porc într-un embrion uman. Vă vine să credeți!?Cui servește un asemenea gest diabolic de împletire a spurcatului cu divin, generic vorbind?  Downloadarea minții e deja posibilă, dar mintea nu este totul. Defulările grotești prin scris haotic- nici ele nu pot arăta în context integral ce conține în el însuși un om, iar portretele psihodramelor depistate de experți psihologi- cu atît mai puțin. Am nădejdea că roboții viitorului vor fi foarte inteligenți, dar foarte foarte proști ! 🙂

În încercarea aceasta de a depista interiorul omului, prin te-miri-ce tehnici și tactici războinice, apare un singur scop la suprafață: controlul total. Dacă e Dumnezeu, n-ai nevoie să te arăți, că EL știe, dar dacă e o imitație, atunci fii sigur că va face totul posibil să te spovedești pe te miri unde. Nu poți avea control total, dacă nu ai decriptat integral conținutul vasului, nu? Prin urmare, ca să uniformizezi un popor, în direcția dorită (adică inversul său) e nevoie ca mai întâi să-l vezi pe neamul acela în acțiune, să știi ce-i place, ce nu, la ce reacționează agil, la ce se răzvrătește și mai ales- ce apără, apoi să răstorni cupa, așa încît să se apropie cît mai mult de preferințele tale. Apoi, avînd toate acestea, poți trage sfori marionetiste în toate direcțiile, spre a le potoli trăsăturile, după mijloace, și mai ales după nevoi. Nevoia unitară rămâne de fiecare dată uniformizarea. Vorbind de continent, ar fi aberant să credem că s-ar dori să existe cumva italieni și europeni: se va dori să existe  europeni și atît, iar firea lor făurită în laborator- scopul tuturor mijloacelor tactic, lucrată asemeni unui programator care face de la zero circuite și aplicații, avînd un rezultat precis, de-a fir a păr, în cele mai mici detalii.

Dintre toate, cel mai accesibil exemplu al puterii de uniformizare în sfera psihosociologiei este cel al feisbuc: cineva scrie public o idee, iar oamenii se înghesuie să comenteze, ajustîndu-și opiniile în funcție de simpatii și respect, unii altora, iar spre finalul conversației, veți observa în foarte multe cazuri, majoritare, că oamenii  părăsesc discuția având într-un final aceleași opinii, fie prin compromis fie prin renunțare la propia opinie, de dragul menținerii unei imagini bune, de om pașnic, înaintea celorlalți, sau chiar din teama de a nu fi catalogat drept extremist. Toate acestea se petrec cu ajutorul trolilor, sau a ceea ce numim agenți ai ordinii, antrenați special în diverse misiuni sociale precum aceasta de a veghea conturile de facebook, intervenind în cele mai importante și populare discuții. Curentele fabricate în laboratorul peiorativelor, iată-le în acțiune. Cînd auzim cuvîntul Extremist, parcă ne apucă așa, o durere de cap: nimeni nu-și dorește să fie asociat cu așa ceva. Deci, cine , de fapt și ce, conduce, dacă nu curentele fabricate în ani, în laboratorul minții celor mai intelligenți dintre pământeni? iată o întrebare bună.

Prin urmare, ce este democrația azi, ce a mai rămas din ea, dacă nu doar o reacție psihosocială la pârghii și sfori trasate de dinainte, în laboratoarele ferecate, ascunse complet de ochii ”profanului”, prin care se dirijează atent cursul oamenilor, prin imperative ca ”Divide et impera”, !? Și numai într-un viitor ajustat ca la carte, de păpușarii veacului, va fi posibilă o autoguvernare, sau ceea ce numim comunism, în toate formele sale utopico-distopice de-a dreptul, pentru că până atunci,  la felul în care avansează lucrurile, este foarte posibil ca generațiile viitoare să fie deja programate social, pentru a făuri noua civilizație de ”elite și proști bine îmbrăcați, infatuați cu toții”, dintr-o nevoie bolnavă, ancestrală de prea mult control, înlocuind divinitatea, din om, din mersul lumii, cu o pulsiune excentrică de a se crede, fiecare, după posibilitate, un fel de zeu.  Și nu orice zeu, născut natural sau dăruit lumii, ci unul prefabricat, fals, la care s-a ajuns după ani de muncă și inginerie socială, exploatând ce e mai rău în ființă, spre uniformizarea teribilă a maselor. Liberul arbitru devine discutabil, mecanismele de alegere interioare, și ele, o iluzie. Toate acestea, așa încât să nu mai existe …

                         LIBERTATE, PERSONALITATE, TREZVIE

 

 

 

Bibliografie: Dark Psychology, S.Moscovici, V.Volkoff, etc

 

NeoComunism: renunțarea psihologică la proprietate- dezrădăcinarea

Azi am avut o discuție în contradictoriu pe tema: sunt Uber și AirBnB forme de renunțare la proprietatea privată, în beneficiul altora? Răspunsul meu este DA. Iată de ce:
 
Am o casă de vacanță în Ibiza. O închiriez pentru bani: să zicem că nu mă descurc, vreau mai mult, n-am job, vreau să investesc, diverse motive. Irelevant. Motivul cumpărării casei a fost sentimental, și am dorit să mă bucur de ea. Titlul meu de proprietate simbolizează chestia asta. Esențialul. Ei bine, o dată cu oportunitatea de a cîștiga cu AirbNB, bucuria s-a dus: împart casa cu alții. Sigur, am titlu de proprietate, fizic, dar bunul în sine nu îmi mai aparține din punct de vedere emoțional, decît cu porția. Și aici sunt 2 posibilități: am rămas atașată de bun- deci sufăr cumplit pt că altcineva se bucură contra-cost de el, sau am renunțat complet psihic la ideea de a mai avea vreodată acel bun.
În primul rînd, a trebuit să reamenajez, să o fac potrivită musafirilor. Gusturile mele sunt ciudate. În al doilea rînd, petrec foarte puțin timp în casă, spre deloc, pentru că am permanent musafiri. Casa treptat a devenit un mijloc tehnic de a face bani, și nu un bun personal de care să mă folosesc în beneficiul bunăstării mele. Banii aceia îmi aduc un venit lunar, nu neapărat bunăstare. (aici iară e discutabil/relativ).
 
În concluzie, aparține sau nu casa mie? Păi da, din punct de vedere legal, juridic, da. Psihologic, NU. prin urmare, colectivizarea psihologică este răspunsul potrivit: o nouă formă de comunism în care bunurile sunt administrate în comun, prin simplul fapt că , pe rînd, un chiriaș devine porprietar pe termen scurt al acelei case. O posedă, la un preț infim. (rezultatul concurenței pe piață, și a ofertelor de la persoane fizice, la îndemână.)
 
Bun, să trec la un alt exemplu, probabil ceva mai filosofic, dar relevant, psihologic. Este o prostituată stăpână pe trupul ei? Hai să vedem: păi în primul rînd ea se machiază și se transformă într-un obiect gata să fie pe plac oricărui om.  Îi este specifică aici acea mediocritate din comunism: pentru a-și putea atrage clienții, ea trebuie să placă tuturor: astfel că încet , ea , prostituata, s-a ajustat strident la a fi pe o linie de mijloc în privința aspectului- una deosebit de vulgară, ce-i drept, spre exemplu, așa încît ea să atragă priviri pe stradă. Acum să zicem că femeia asta are alte gusturi în materie de modă și aspect, dar nu le manifestă, constrînsă fiind de activitate. Mai aparține ea sieși? 🙂
NU! S-a îprumutat psihologic altor oameni, pe rînd dar și deodată: s-a colectivizat, cum se zice. O bucată din ea aparține tuturor celor cu care s-a culcat, celor care o privesc cu nesaț pentru ceea ce afișează, și celor care urmează să o posede, contra cost. Așa are loc dezindividualizarea. Lipas de sine, dezlipirea de un soi de liber arbitru, și intrarea pe un făgaș marginal al slăbiciunilor de caracter, de fire, de personalitate.  E ca și cum un om s-ar lepăda de ceea ce este el, s-ar preda, s-ar da cu împrumut, contra -cost, pentru ceea ce poate el AVEA.
Iată deci, clișeul vremurilor pe care le trăim: A AVEA. Verbul. Posesia la rang înalt, valabilă în fiecare domeniu. De la școală la multinaționale, dezvoltare personală, psihologie, relații, până  în artă și cultură, acest verb  A AVEA a împânzit societatea. Nici uber deci, și chiar AirBNB, nu fac excepție. Ele oferă acest prilej : social- pe de o parte- oferă senzația posesiei unui serviciu- pentru clienți, și prilejul de a face bani din piatră -seacă, celor care și-ar da și nevasta pe un milion, dacă n-ar afla nimeni. 😉
Aici ”AVEM” toți împreună o platformă de carsharing pe care suntem stăpâni: ca buni milițieni civili ce suntem (hehe, tinerii frumoși și liberi), ne facem datoria și expulzăm dintre noi, sau dimpotrivă, menținem în al nostru sistem pe cei care se conformează sau nu standardelor pe care noi oamenii le impunem. Sigur că există aici o linie acceptată de către toți: bune maniere, limbaj de lemn,  nivelul de politețe care trebuie neapărat să fie pe gustul fiecăruia, într-o formă banală, unanim acceptată de către toți.  o plafonare individuală, pe șleau! Ce faci cînd ești într-un grup ? Păi firesc e să începi să taci, să nu te faci remarcat deloc, sau dimpotrivă, extremele ies la suprafață, ați observat? (sociologie, grupa mică)
Merg mai departe și revin la bucățica de curvă care se împarte tuturor. Sigur, ați sesizat deja unii izul de curvăsăraie care se întâmplă și în cazul celor care-și închiriază dormitorul matrimonial pentru a face un leu de doi în zile amare.  Într-un final, dormitorul sfîrșește prin a nu mai aparține cuplului, el fiind ajustat, modelat pentru un ”average” unanim acceptat de clienți- și închiriat ca bun. Fiecare musafir/proprietar temporar (datorită faptului că închiriază, ia cu împrumut patul), face ca dormitorul să prindă gustul morbid al desproprietăririi, și în cele din urmă, al dezindividualizării lui- estetic, artistic, sentimental: renunțarea psihologică la acel bun, și în fine, dezrădăcinarea completă a individului, și depersonalizarea casei ca aspect general.
Cei care țipă că vezi-Doamne omul are titlu de proprietate, așa și !? Cât despre a face ce vrei cu acel bun: oameni buni, dacă avem un dictat social, o vulnerabilitate și o mare slăbiciune, niciun om nu face CE VREA EL, ci ceea ce dictează MARIONETIȘTII. A venit moda Uber, toți vor pe uber. A venit moda Airbnb, toți vor să-și pună casele la dispoziția străinilor. Urmează nevasta, soțul, și Doamne-ferește, COPIII!   STOP STOP. E COMUNISM. Se poartă!
Ne punem pe tavă casele, mașinile, share this , share that, ca într-un final să ajungem să ne vindem sufletul, pentru niște rahați de lei, spre a ne alia modei occidental-globale, spoiala ”supraîncălzirii” nemerniciei omului mai degrabă, în a-și terfeli bunurile de dragul fals al altcuiva. Bunul samaritean s-a transformat în bunul afacerist, de ce? pentru că dictatul vremii– și tot așa, ne trezim perindați precum o minge- la porți periculoase.  A, știți ce mișcare mai e comunistă? ANONYMOUS 😉  un reușit experiment social, ce-i drept, sursă de inspirație pentru toate celelalte. #elan #entuziasm #justițiarii . Dacă pe vremuri în comunism se purtau uniforme, azi, noi purtăm idei și concepte mentale asemănătoare, care ne-au dereglat individualitatea și sinele cumplit. Masca celor de la anonymous este grăitoare- pentru starea în care ne aflăm.
Sigur, nu poți să îngrădești nici libertatea unui singur om de a pune la cale o platformă prin care oamenii să se așeze în comunism, frumos, pe dictate și clișee sociale.  Hmmm, oare? 😀 Dar așa funcționează omenirea: 2% libertate totală, 8% capitalism , și restul o forme de socialism care au trecut prin timpuri și mode, dictate de cei 8%, care fac jocurile celor 2%.   Așa și!? Păi ăștia suntem.  (aici a se cerceta mai profund cauzele controversate care au condus la o asemenea stare-haotică socială, precum și războiul în care supraviețuim, ca români) 
și mă opresc aici, de data aceasta închei brusc, și vă readuc aminte antiteza pe care o trăim.
LIBERTATE, INDIVIDUALITATE, PERSONALITATE.
”Îndrăzniți, eu am biruit lumea.”
(Iisus Hristos)
____________________________
AVE VERUM.