Dacă nu ar exista facebook…

   Dacă nu ar exista facebook, puțini ar avea tupeul necesar să bată în geam și să arunce cu descrieri asupra cuiva, sau să sune, să spună ceva și apoi să închidă telefonul, să-i oprească pe alții pe stradă, să adreseze câteva cuvinte apoi să fugă. De obicei comportamente de genu le aveau puștanii la grădiniță, când le plăcea de vreo fată și o tachinau în cel mai infantil mod posibil, încărcat de rușine.
   Pe de altă parte, erau vlăjganii ceva mai rebeli, care își băteau joc de fete și recurgeau la aceleași măsuri de terorizare psihică (mult spus, dar mecanismul e același), dar având ca final ironia, și nu rușinea, sau măcar sentimentul că a învins. Când un handralău îți bate la poarta chatului și începe să te lovească cu descrieri reperate de ici colo, nu ai niciun răspuns, fiindcă el nu pune întrebare: tachinarea e o formă de tortură în fond, cu rădăcini adânci în stimularea irascibilității: îl gâdili pe un om până moare, îi arăți poze cu ceea ce disprețuiește până îl epuizezi, și în sfîrșit, îi dai să mănânce ceea ce detestă el cel mai tare.
   Dar până la urmă, tachinarea este jocul de dominație între bărbat și femeie, și dacă el nu vorbește despre nevoia de control a unei tabere sau a celeilalte, el nu vorbește despre nimic, căci prin definiție, sexul e tachinare, apoi putere. Misoginul devine astfel versiunea celui care a pierdut la tachinare: bărbatul, pentru că a scăpat frâiele propriei masculinități, urăște femeia, sau în orice caz, sub masca unui mielușel plăpând, o tachinează. Așteaptă astfel la pândă prilejul ca ea, oricum ar fi, sau chiar un el, de ce nu, să atârne la poalele inferiorității de spirit prin care s-a produs mecanismul. Dacă răspunzi urît tachinării, ai pierdut, dacă tachinezi și tu, nu faci decât să areți că vă trageți din aceeași filieră. Ceea ce e greșit, fiindcă printr-o abilitate nativă, cel care tachinează, agresorul, dacă vreți să-i spuneți, își alege victima prin deosebirea completă de el. Și cum altfel, dacă nu o ființă pe care o consideră inferioară, sau dacă nu, pe cineva care are toate șansele să-i demaște impostura, și pe care să vrea cu un dinadins spontan, să o aducă în mrejele lui….”
Vedeți măi, apropierea asta prea mare pe care ți-o oferă gratuit facebook față de alții este direct proporțională cu obrăznicia care șade latent în fiecare om capabil să ațâțe prin diverse forme, să tachineze, din pură plictiseală pe cei un pic mai activi din toate punctele de vedere, care-și fac veacul p-aici. (
Când contactezi pe cineva pe chat, ai impresia că deja stai cu el la masă, te tragi de ciorapi, și în final, ca orice cuplu care se respectă, incompatibil unul cu altul, ajungi să-ți speli rufele în public, sau măcar între ”prieteni”, cum fac eu acum.
🙂
Share this...

About the author

o țărancă, vorba aia...