Libertate, identitate vs. personalități prefabricate

Atât de folositoare e industria perfecționismului sau a dezvoltării personale, încât nu mai poti să-ti găsesti pe nimeni,  apropiat sau cel puțin pe cale să..: zero combinații emoționale posibile dacă nu bifezi minim 10 din 11 trăsături ale omului perfect, asemănător spre identificare totală cu imaginea dictată de laborator, atent șlefuit și apoi supervizat de întreaga industrie. Pe de altă parte, cunosc și știu faptul acela cum că nimic nu e întâmplător.

   De exemplu, dacă se poartă culoarea roz la păr, si zâmbetul imbecil pe față, și dumneata nu ești în cadru, ți-ai și spulberat șansele de a fi integrat în minunata lume nouă.

Iar dacă masculul nu se epilează, nu are gleznele subțirici la vedere, nu are cel putin audi a4 sau nu face sală, e un netrebnic care nu merită atenție. La polul opus,sigur că stă si hipsterul nespălat, romanticizat care citeaza din kant și ajunge devreme acasă. Echivalentul său: femeia nespălată, mironosiță la suprafață, cu batic în cap temătoare, cu dogma pe buze și ranchiuna-n suflet, plictisită de viață, furată de gînduri filosofico-sălbatice, citând din toți sfinții, judecând pe oricine apucă, lipsită de propria ei personalitate, și viață în sine.

Care-i faza, de lucrurile merg tot mai prost, și oamenii (peiorativ, maimuțe, cu scuze față de cei care își merită titlul) se copiază unii pe alții, devorând pe bandă tot ceea ce dictatul veacului isi face cuib in a lor perceptie? Începând de la case de modă, berșca, și alte case ale guvernului care dictează, reclame și videoclipuri, 3 din 4 indivizi se zbat pentru a se ridica , a intra și a se îndesa, forțați de nefaste împrejurări, sau presați de alții, în standardele impuse.

Cum era aia cu „fii tu însuți”? Fii tu însuți, dar nu așa? Ci ”alătură-te maselor, până la identificare completă cu ele”. În fond, comunismul delicat bate la ușă, iac-așa. Pe spețe d-astea complexe, periculoase. Până la urmă vor mai trece ani până să-si dea seama, in hipnoza și confuzia mentală, că in masă sunt doar marionete si consumatori obedienti pentru păpușari. Și e frustrant cu spume că nu ai nume clare să poți acuza oficial pe vreunii pentru toate astea: pentru distrugerea generațiilor, nimicirea individualității și înăbușirea caracterelor tari, din copilărie. Parenting, they say. Auzi la ei, le-au dat nume pompoase, să  ne facă să credem că e ceva serios, poate chiar un simptom care trebuie tratat. ADHD-ul, remember? O boală. Ia d-aici, bagă pastila, și inteligența și hiperactivitatea copilului îndată va fi pusă la colț, frumos, obedient, în aliniere completă cu ceilalți. Dar despre asta cu altă ocazie. Și da, la tineri, adolescenți și adulți: lipsa identității si a personalitatii, a stimei de sine, rămân factori de risc. N-am văzut vreun om care e bine cu sine să apeleze la guri și specialiști. Am mai zis- noua eră? e noua peștERĂ. (C)  🙂

50 illustration: Evolution of men- french artist.

Brănduiți de branduri, simboluri și alte pecetluiri mai mult sau mai puțin pătimașe, asistăm obosiți, plictisiți, sau chiar dezinteresați unii, la transformarea ireversibilă a societății noastre. Ne punem trupurile pe tavă marilor corporații și producători, și numim asta individualitate. Devenim, de dragul liberății prost înțelese, sclavi ai industriilor, și spre a scăpa de identificarea și asemănarea cu cel de  lîngă noi, care face fix același lucru, ridicăm capul tot mai sus, pășind cu trufie pe piedestalul de plastic sau carton, mai mult sau mai puțin ecologic (sîc) al modei impuse. Catwalk-ul textilelor, e pe de o parte, iar pe de altă parte, din fix același unghi, ne trufim cu achizițiile psihologice ale ființei noastre: workshop, seminarii, tehnici și tactici de ”cum să…”, și alte învățături de tip junk, (un fel de junkfod, dar pentru suflet) cu care ne îmbrăcăm ființa. Sigur că , puțini sunt aceia care vor simți povara înăbușirii de sine, și ceva mult mai puțini care vor resimți, ajungi seara acasă singuri, povara trufiei de sine. Să nu ne mire că am ajuns atît de depresivi: ”După vorbă, după muzică, după port…”

Dar guvernul veghează… la fel o fac și cei mai mici, elitele: guru, dictatorii, liderii care au ieșit de mult la înaintare, profețucii ăștia care disperă să ne obțină consimțământul pentru toate giumbușlucurile lor de o viclenie rară.


Suntem pe drumul acela pavat cu bune intenții…si flori de trei lei pe care industria le-a numit strategic…. abundență, investiție in tine.  Oamenii se joacă cu propria structură, își terfelesc nucleul personalității, chintesența, pe fleacuri. Sufletul! Bagă bani în ”mașinăria”dezvoltării personale, mai ceva ca la păcănele. De fapt, asta și e industria, un joc de glezne minunat, o păcănea ca la loz în plic: niciodată nu vei fi tu cel care cîștigă lozul. Să zicem că nu-ți era predestinat. Și atunci începi să bagi și mai mulți bani, să te lepezi efectiv de omul ”vechi”, să te dezbraci de hainele ”ponosite” ale propriului EU, și să adopți, ca o maimuțică, personalitatea aceea pe care o preiau toți. A liderului. Școlit și el, uns cu toate alifiile. Eu și alții le zicem  băbește: slavă deșartă. O promisiune cu caracter îndoielnic, pentru a cărei împlinire trebuie să te dai pe tine, să renunți la ceea ce ești tu, pentru a putea deveni la fel ca toți. Un idiot. O pasăre phoenix care zice-se, renaște din propriul shit. Simte-o pe asta! O lume cenușie se naște la orizont, spoită cu vrajba, dar și indulgența croitorilor maeștri- păpușari. Îi ajustează pe fiecare la fel. Ați văzut vreun ”lider ” de-ăsta care să propună altceva decît se cere în piață? N-ar îndrăzni. Dacă nu ai fost prins cu moda, te prinde în librărie cu osho, cu guri și gurițe, și lideri învățați în ale oratoriei, apoi cu Marx sau Jung, si tot te prinde. Ferească cerul să-l pomenești pe domnul Freud cu pulsiunile sale ”rudimentare”. Cum altfel ți-ai mai putea explica, într-un moment victorios de luciditate, căderea? Patima jocurilor de noroc, deh! Și dacă nu te prinde, te zboară din peisaj socialmente, și n-ai decât să faci diferența cu vreun dar, un talent sau orice altă misiune, de unul singur.

V-o zic pe șleau , degeaba vă supărați si vă dați ochii peste cap, unii. (pe feisbuc, nu aici,sper) . Dar asta se întâmplă când propriul stil e o spoială: se suflă ușor la primul vânticel. Fix ca și casa de paie a purcelusului. În fond, orice învățătură, tehnică de dezvoltare personală sau nouă achiziție în psihologia individului , plătită sau nu la ”păcănele”, poate fi măsurată așa. Cu un ”ZVUP” aruncat în față. Un pic de scuipat drăgălaș aruncat cu delicatețe de șoim, între ochii adormiți ai rîvnitorilor la falsă personalitate, de împrumut, o personală vrăjeală. Să faceți micuțul exercițiu, cu fină ironie, de fiecare dată cînd un prieten de-al vostru vine entuziasmat, îmbujorat la față, lovindu-se cu pumnul în piept, povestindu-vă cu ”evlavie” despre cît de TA-RE a fost la ultimul său seminar de dezvoltare personală, despre cît de fericit s-a simțit stînd de vorbă cu propriile emoții, sau despre ce i-a spus vreun înger , la terapia aia care  l-a costat 1 milion. El fiind ateul fără cauză. Că și așa e la modă… să crezi fără să crezi. Și mai ales, să te asemeni cu toți. Toți la fel, toți egali. Toți cu crezuri și năzuințe la comun, nu cumva, să fim individuali, îndrăzneți, noi înșine, chintesențiali. Așa ceva nu mai este permis. Arhetipurile din vechime trebuie să moară, omul vechi debarasat de cele ale sale. Trăiască omul nou: infatuat, trufaș pân la praf de stele și-napoi, la unison cîntînd același cîntec ca toți ceilalți.

Nu cumva să ne guverneze noțiuni precum astea:

LIBERTATE, INDIVIDUALITATE, PERSONALITATE!  –

Vvvuuuum!!! Noapte bună!

Publicat de

io`HA

o țărancă, vorba aia...

5 comentarii la „Libertate, identitate vs. personalități prefabricate”

  1. Ai atat de putine comentarii in general (si in particular la fiecare articol) pentru nu prea mai e nimic de adaugat. Ai spus tot. :))

  2. Felicitări! Rezonez întru totul cu articolele tale 🙂 Mulțumesc!
    Condeiul te recomandă pentru mai mult decât un blog clandestin, deși vorba aia… calitate nu cantitate 🙂

  3. Superb articolul. Mi-a amintit de perioada, destul de recenta, in care lucram la o corporatie in Pipera, nu ca as fi vrut, ci pentru ca nu prea gasesti altceva. Ai descris petfect lumea de acolo. Si inca o data imi pare bine ca am plecat de acolo. Strivirea sufletului a fost mai groaznica decat este acum un portofel mai gol. Strivirea sufletului duce la lipsa increderii in tine, iar asta te duce intr-un loc foarte intunecat. Uneori, ca sa scapi sau macar sa te distantezi de minunata lume noua, trebuie sa faci sacrificii financiare, sa accepti sa traiesti cu mult mai putin. Dar, credeti-ma merita!

    1. Cunosc profund acest sentiment! Ma bucur ca ai avut puterea sa renunti ! E mare lucru sa faci alegerea lucida, in ciuda seductiei banului. Sunt multi care inca rezista, stiindu-si bine conditia, imi pare rau de aceia….

Lasă un răspuns la Cavalerul Resemnării Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *