Micul ghid de orientare politică și existențială în Criză | Electoral

PNL nu, că nu ține cu oamenii,  Iohanis a încălcat Constituția, iar relicvele PDListe nu au dispărut. Restaurantul la care merg îmi dădea mesaje să ies la vot să pun ștampila pe ”Dumbrăvița Altfel”. Acum îmi dă mesaje să ies să protestez pentru ei să-l deschidă. La PNL sunt eleganți, boieri, totuși, uite ce frumos era și Brătianu… Nemții sunt foarte ok, nu vedeți ce mașini mișto au făcut? 

PSD nu, că e plin de cefe late și bișnițari mediocri care au furat țara și au agenda progresistă cu iz globalist, au creat pagube și ne e rușine cu ei. Ne ceartă colegii. Și ceva cu Dragnea. Orice. Sunt niște comuniști. Iliescu. Dăncilă nu știa aria cercului, cum să țin eu cu ei?

UDMR nu, că ține cu ungurii și detestă românii. Trianon. Autonomie. Vor un stat în alt stat. Noi nu vrem asta, vrem regionalizarea. Jos hoții, sus patrioții.

PMP nu, că e a lui Băsescu, știm noi cine e Băsescu.

AUR nu, că e cu rușii și acolo-i isterica Șoșoacă și impostorul frate Simeon, au furat patriotismul. Gata, am rămas de- acum fără el !  Măi să fie și chiar ieri vroiam să ne facem și noi un așa partid patriotic, de patrioți ce suntem. Nu mai putem acum, că ne-a luat-o AUR înainte. După 30 de ani. Huoo, impostorilor. Trădătorilor. (am distribuit 3 postări cu voi, cît plătiți pe cuvînt?)

USR  nu, că e neomarxist de stînga și radical, foarte progresist, la comanda serviciilor secrete legate la Soroș. Sunt nemți acolo mulți susținuți de IT-iști tefeliști. Corporații. Vor ca trupurile noastre să aparțină într-o zi Statului. Mămuca Rodica de la Timișoara e simpatizantă cu acte a regimului comunist. Mă duc să donez sînge să pot intra la festivalul Untold. Abia aștept să-mi modific ADN-ul cu un vaccin kovid să pot să am acces la spectacole progresiste. 

Pro Romania nu, că Ponta e un mincinos și plagiator și are sub 1%, deci nu-mi risipesc votul. Vai dar ce frumoși sunt toți acolo și luminoși… Huo, Ponta ! Ponta are legături cu chinezii. Stai să văd ce mai e nou pe Alibaba. 

PER nu, că e progresist de stînga, prietenul agendei verzi. Stînga e nasol. Pleșoianu e pesedist. După ce am văzut-o pe Greta Thunberg, am reconsiderat amprenta mea de carbon. Nu doresc ca statul să interfereze în alegerea mea liberă de a renunța să mai flatulez. Natura se protejează, nu se votează.

Alternativa Dreaptă nu, că e cu neonazi, elite conservatoare de dreapta care evită să ia măsuri și nu sunt deloc populari. Macovei. Neamțu. Neamțu e la conservatori, dar cu Macovei era progresist mascat. Nu prea au susținere așa. Cine e Rosăl Kîrk, un ideolog? Ce să facem noi cu dialectica pe criza asta, nu vedeți? Ne trebuie patrioți care să simtă problemele omului… să strige răspicat pentru ei. Ne trebuie bărbați ancorați în realitatea omului de rînd. Uite de exemplu doamna Șoșoacă. 

PNȚCD nu, e desuet, nu se aliniează provocărilor timpului, e retrograd, nu e susținut Extern, are afișe anoste, neatrăgătoare, reclamele lui îmi displac. Ah, nici n-are reclame… deci tot nu.

Partidul Republican a lui Coita– nu – că a cotit-o la socialism susținîndu-l pe Biden. Noi vrem bărbati de stat cu c04ie, patrioți, conservatori, să afirme clar valorile consacrate, să izbîndească în lupta cu caracatița globală amorală. Coita i-a pus pe colegi sa il sustina pe Trump și acum el îl susține pe Biden. Cum să votez cu lupul care s-a transformat în cățeluș? Lupul nostru nu joacă în circ. 

Călin Georgescu nu. E prea mistic, prea conservator profund, prea ne ține morală cu iubirea de aproapele și de noi înșine. Știe mai multă istorie și secrete decît pot să duc. Nu e destul de woke, vorbește din cărți. Păi un mason să vină să ne dea nouă” Apă, Hrană, Energie” cînd e înfipt la Clubul de la Roma? Unde-a fost pînă acum? Să-i fie rușine că nu ne-a săpat fântîni și nu s-a bătut cu trădătorii intergalactici!!! Dan Puric zice că masonii sunt trădători. Deci nu. Să vină martirii să ne guverneze! Poate chiar însuși Dumnezeu !?

Uniunea Europeană nu, e un construct socialist profund neomarxist îngrăditor de libertate care detestă suveranitatea națiunilor. Noi vrem Europa aia creștină, albă. Care n-a fost niciodată, apropos, dar noi tot o vrem. Că așa am văzut pe feisbuc. Luptăm pentru ea, că în lockdown și așa n-ai ce face. Vrem Europa creștină, dar nu mai creștină decît ne permite Papa. Totul pînă la el.

Parlamentul European nu- și așa nu putem fi la curent 24 din 24 cu ce se întîmplă acolo. Urmărim comunal, local, județean, la nivel de țară și de regiune ce se întîmplă la cîrmă, nu putem să ne uităm și la ei. Suntem ANTI UE, dar ne trimitem și noi acolo reprezentanți. Să fim siguri că au un cuvînt de zis între sute de socialiști. MueUE. Hai, liniște că am de scris proiecte pe fonduri europene.

Viktor Orban nu- e un dictator marioneta lui Putin. Ah, formidabil din partea lui că susține natalitatea și oferă stimulente financiare pentru familii, dar omu tot e un dictator, feriți-vă, e anti-UE. Măi, ce bine îi merge Ungariei. La noi conduc toți impostorii și ghioceii care își zic pe nedrept ”bărbați”. 

Rusia lui Putin nu, pentru că  bolșevism și conservatorism si chiar poate dictatură. Putin e anti dezvoltare, urăște modernitatea. Moamă ce tehnologie au ăștia! Și ce picturi, muzică și metrou! Știm cu toții ce face Putin. Știm. Știm…  … știți și voi, știe toată lumea. În rusia n-ai voie să te f*în c* pe stradă! Țara aia e înapoi cu 100 de ani. Putin o plătește pe tanti Lenuța să spună că newsweek e de rahat. HUO. Trădătorilor.

America lui Biden nu- e progresistă, globalistă, neomarxistă, comunistă și impune agenda globală și asupra UE. Biden este șeful nevăzut la U.E. În frunte cu papa. Deci America e anti UE dar Biden care e democratul și socialistul dintîi al Americii e camarad spiritual cu Papa, care e reperul U.E.

America lui Trump nu, e fascistă și bate înspre Rusia lui Putin. Trump e un tip care a abuzat de femei și le prinde de cur. Moamă ce bunăciune-i nevastă-sa. E un nesimțit fără maniere, păcătos și intolerant. Nu e profund deloc, e o canalie anti-om care a ucis libertatea femeilor de a ucide prunci.

Papa de la Vatican nu, e ecumenist și aduce antihristul, bea sînge, e șefu` la ocultă. Dar am auzit că un episcop de-al lor l-a implorat pe Trump să se bată pana la capat cu fiii întunericului. Or fi tot ei? Papa e tovarăș emotional cu Biden, Trump e creștin și susține libertatea religioasă, Papa e tolerant și susține și el libertatea religioasă, deci Papa e cu Trump. Și cu Biden.

CHINA nu – e comunistă și totalitară, vrem libertate. Și să stăm cît vrem noi pe net. Pe orice site-uri. Că de aia suntem oameni liberi.  Ah ce drăguț, USR propune rating digitalizat și scoring modern pentru functionari. Ce retrograzi îs chinezii, bă !

MONARHIE nu, regele a fost „ trădător”, prin urmare toți regii sunt la fel. Am blugii prea rupți să înțeleg monarhismul. Și prea multe like-uri de la progresiști să mă mai pot întoarce la clasicele valori. Eleganța e un construct social, monarhia e abuz asupra libertății de alegere. Dar cine l-o fi ales pe Rege să fie Rege ?

LEGIONARII nu, ăia-s naziști și cred în Arhanghelul Mihail, sunt prea obsedați de romîni și de conservare, nu se gîndesc la hrană, apă și energie, s-avem ce mînca, ne-ar ține în post, bat cîmpii cu mistici și au ceva cu evreii… Evreii sunt peste tot. Ce obsedați și paranoici ! Shalom și de la mine !

CAPITALISM nu- a distrus psihologic o țară, promovează avorturile, genul fluid și relativizarea morală, supraconsumul, sărăcia, stimulează degenerarea omului și falimentează națiunea prin monopol. Creează locuri de muncă inutile și dependență.  Trebuie să fiu de dreapta. Așa se poartă acum. Tu știi că n-ai voie să terfeleși proprietatea privată, bă ? Mintea omului este proprietatea lor privată. BigData.Facebook, Amazon, Zuck. Ăștia. Împotriva cărora luptă Trump. Deci Trump e de stînga !? :O  Mă duc să-mi folosesc libertatea de a-mi deschide o firmă, capitalismul e libertate. Cum?? trebuie s-o afiliez și să cotizez și la Amazon? 

Noua ordine mondială nu, e cu arest în caz de muci și strănut, vaccin obligatoriu, modificarea ADN,  îngrădirea drepturilor fundamentale pe care nu le-am exersat oricum niciodată. E cu limitare și restricții… și… nu mai știm ce. Digitalizare multă. Adică e aia pe care o vede tot prostul. Că de aia e așa. S-o vezi.

EXTRATEREȘTRII nu, ce știu ei despre oameni? Și apoi scriau în cărțile lor că ar vrea să nu mai avem proprietate privată nicicare, că sunt sute de genuri fluide și că femeia e zeița mamei pămînt. Sunt progresiști și ei,dă-i dreq. Noi nu credem în ei, ne-au zis sfinții că e înșelare. Ah, ce mișto e ceasul ăsta conectat la aortă care îți măsoară pulsul, pașii și transmite datele pe un server invizibil pe Lună folosind date telepatice bidirecționale și volții respirației holotropice într-o bulă conectată la o navă! Matrix era doar un film. N-am luat nicio pastilă, decît mi-am pus-o sub limbă. Sunt un prost, sunt un prost, ascult sursa oficială, ascult sursa oficială! sunt semizeu! mulțumesc,  maestru ascensionat cu nume de ciupercă psihedelică indiană, mersi de porția de energie intergalactică de astăzi. Odă ție, ființă superioară mie dar care arăți mai odios ca moartea. Vino și mâine să-ți mai dau porție din lumina mea, pentru că iubire de aproapele. Sunt departe de mine, deci nu-mi  mai sunt eu aproapele. Am aflat deja cine sunt și încotro mă îndrept, acum nu mai știu unde sunt. UNDE SUNT?  Deschidem și noi un centru yoghin pentru a educa electoratul de dreapta? 

ÎNGERII  nu, nu există. Zic preoții să ne rugăm îngerului păzitor, nu să-i încurajăm pe îngeri să facă politică, să susțină și să apere lumea, de oameni răi, de distrugere, de păcat și războaie. Fiecare are un singur înger păzitor. Țările au sfinți. Nu toate au doar îngeri păzitor. Doar Rusia. Armate. America are ideologi și bancheri. România are pe Maica Domnului, căreia se spune că și îngerii i se închină uneori. Îngerii sunt ființe cuminți, inofensive, pure și plăpînde, nu au ei treabă cu mapamondu. Și mai lăsați creștinii, nu-i mai păcăliți cu o lume creștină ascensionată, intitulîndu-vă ”giganții de-aici ai lui Dumnezeu”.  Filmele alea? Niște născociri de  Hollywood.   Să strigăm JIHAD ! Moamă ce forță au acei 10000 de oameni, zici că prind aripi. Uite pe cer, s-a făcut roșu văpaie:  Zadkiel, Metatron! Gabrieeel,  taci cu Trîmbița aia o dată că ne vin bombele și răutățile înapoi pe noi !  Așteaptă puțin că n-am terminat acatistul… supa, serialul netflix, postarea pe feisbuc, evoluția, dușul, căința…

Adevărata Ordine Mondială nu, că e cu legislație divină, cu habotnici progresiști și curățenie stradală, perfecțiune orășenească și elite cu maniere conservatoare care în timpul liber sunt gay. Limitarea păcatelor prin lege. E cu toleranță, iubire de aproapele, sclipici, interzicerea pîrțului pe stradă. Masonii detestă slăbiciunea umană, viciul, decadența… faptul că pe pămîntul lor trăiesc și OAMENI. Ei nu sunt oameni,  sunt evrei. Bolșevici, dar au deconstruit lingvistic termenul și acum își spun iluminați. Iluminații nu trag pîrțuri. Ei sunt perfecți, îl oglindesc pe un anume dios. Sunt perfecți și te urăsc pe tine, omule, goime. Pupă inelul, infidelule! E cu conservarea pămîntului, cu ascensiunea vibrațională, cu respectarea obligatorie a Legilor Divine, dar fără de Dumnezeu. E cu mîntuire de obște, curat comunism bioetic. E cu islamul prieten, egalitate, cu știință, foarte multă știință, autodivinizare, salariu minim fără să faci nimic. Ești plătit să stai să te uiți la reclame tv și să-ți faci mucii creieri. Și așa nu-l mai folosești de cînd te-ai decuplat de la cyborgu tău oferit gratuit de stat pt expandarea forțată a conștiinței. E pentru fraierii atei-creștini, pentru idolatrii, fățarnici, bișnițari, mistici, oropsiți. Pentru cei înșelați. Pentru ”fiii luminii”. Deci o erezie. Ne-am luptat la prima ordine mondileală cu antihristu, credeți că mai e aici și acum? Vai dar cine e acest mare sfînt intelectual tolerant care zidește Templu pentru creștini și le dă periplu orgasmic? O fi dă driapta, dă stînga? Moamă ce am vrea și noi un Bukureșci ca la Kazahstan ! Cu marmură, aur, guvernare fără hoție, cruci pe toate băncile care-ți iau plsul și înregistrează discuții…  Lepădare? Hai că punem ștampila, pecetea, fie primit .

 

…A mai rămas Partidul Alexandra și Luiza. 

 

Social share & recomandare

1 Comment

  1. Pentru că urau gândacul, furnica şi viespea au votat insecticidul.
    Au murit toţi, chiar şi greierele, care nu a mers la vot.

    +++ Alegeri 2020, sondaj la ieşirea de la urne:
    – Cum aţi votat de data aceasta?
    – Cu mască, cu mănuşi şi cu dezinfectant.
    – Dar cu cine aţi votat?
    – Am pus ştampila pe prima pagină, nu vedeam prea bine din cauza vizierei.
    – Ce speraţi după votul de azi?
    – Sper să nu mă infectez.
    – Totuşi, ce aşteptaţi după ziua aceasta?
    – Aştept să treacă 14 zile.
    – Nu aţi înţeles ce vă întreb… Ce v-aţi dori să schimbaţi după acest vot?
    – Masca şi mănuşile.
    – Nu, nu la asta mă refeream… Care credeţi că va fi rezultatul acestor alegeri?
    – Pentru unii pozitiv, pentru alţii negativ, oricum nu îi vor testa pe toţi.

    +++ Oportunităţi la moartea unui ministru:
    – D-le preşedinte, acum o oră a murit un ministru.
    – Pentru treaba asta m-ai sunat la ora 3 noaptea?
    – M-am gândit că poate mă puneţi în locul lui.
    – Sigur că da! Să se facă ziua şi aranjez eu cu groparii.

    +++ Visul unui copil român:
    Un tată își întreabă băiețelul ce vrea să se facă când va fi mare.
    – Vreau să întru în crima organizată, răspunde copilul.
    – În care, în cea privată sau în cea de stat?!? întrebă tatăl.

    +++ Piatra funerară a unui ministru:
    Unu’ trecea pe lângă o piatră funerară pe care scria:
    „Aici se odihneşte fostul ministru X, un om cu un suflet bun, un om onorabil”.
    – Doamne Sfinte! îşi face cruce tipul. Ăştia au băgat trei oameni în acelaşi mormânt!

Dă-i un răspuns lui ioanscararul Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.