Nu e voie cu pufuleți!!!

Ajung grăbită la meci, la grădina de vara, trăgând după mine inamicul- o pungă mare de pufuleți românești, când un tip îmbrăcat în alb mă opreste la poartă și îmi mărturisește cuvintele magice:
-Nu aveți voie cu acești pufuleti! Nu vă pot lăsa….
rămân afiș preț de o secundă, mă uit in jur și il intreb cât trebuie să îi plătesc despăgubiri pentru această a mea rebeliune, si zâmbește.
-Nu vă pot lăsa să intrati cu pufuleti cumpărați din afară…
Mă gândesc să ii spun ca am fost și ieri și recent și am făcut consumatie dar evident nu-i cu cine. Il întreb cât mă costă intrarea, să fie ceva mai pragmatic, apoi Îmi spune să merg la bar, să negociez. Dar ca orice om care isi respecta irascivlbilitatea de moment, il intreb inainte daca nu cumva trebuia să mă și perchezitioneze, si a uitat. Ar fi găsit un întreg arsenal : gumă altă marcă, ulei de lavandă, un briceag de marca străină , o napolitană de la firma concurentă si plicuri de carnitină, devastator de-a dreptul pentru consumerismul social, si chiar cu risc de instigare. Aa, și o doză de pepsi. Ei vindeau cola. Renunț însă repede, că nu putea fi deloc amuzant și merg spre bar. Era serioasă treaba.
Ajung la bar, și îi întreb dacă au pufuleți simpli, sărati, și îmi spun toti în cor NU. Am intrebat de 2 ori sa fiu sigura, în īnvălmăseala…. a treia oară
scot punga,si ii intreb:
-Sigur nu aveți pufuleți din ăștia? Nu, înseamnă că pot sa intru cu ei.
zice femeia că tot nu… așa că deschid protofelul repede, ca orice român care începe să stăpânească lecția banului (cine mă cunoaște știe că nu eram io cu astea), și le zic că doresc să îmi plătesc propria pungă de pufuleți ca să pot intra cu ea… Deja devenisem semi enervată.
Mai în glumă, mai in serios, zâmbesc discret unii mie și eu lor, si după negocieri subtile pline de subînțeles, mi se spune că e în regulă, pot să intru cu bomba. Calorică.
Bag ăia 5 lei inapoi, cât eram gata să le dau ca un fel de tribut pentru punga de pufuleți la ei ( din ăia cu cascaval, nu ca a mea, simplă), si mă duc înapoi la locul meu.
Tipul de sus mă urmărea vigilent: eram tot cu ditamai punga de pufuleti in mâna. Își dădu puțin grimasă în semn de frustrare, si își văzu mai departe de treabă: să cerceteze pe fiecare când intra, să nu poarte nimeni asupra sa mâncare sau băutură sau cine știe mai ce, care nu era pe lista de meniu a micuțului bar de ocazie.
Mă duc la locul meu, și îmi dau seama că așa dictează industria. Ma gândeam cu putin înainte de marele meci, cum ar fi să mă duc la Zara și să mă scaneze securistul lor, bodyguardul, si să imi spună că nu am voie cu tricou de la bershka, că fac…concurență.
Să trebuiască să mergi gol pușcă, fiindca vorba aia, mergi să consumi, să îți cumperi de la ei țoale din cap până în picioare, nu să sfidezi brandul. Variatiunile pe temă pot continua.
Așezată și foarte calmă, mi-am desfăcut ai mei pufuleți, cu gândul fulger la o lume în care poliția iti va investiga istoricul de cumpărături și companiile de asigurări îți vor bloca cardul în caz că, bolnav de colesterol fiind, te vor prinde comandând o …pizza.
Totuși, pe fondul lecturilor din ultima vreme, revin la scena inițială, când în prima fază, băiatul drăguț îmbrăcat în alb m-a oprit precum un soldat din prima linie, să imi interzică accesul cu micuuța pungă de pufuleți. Buimăcită si amuzată, îl întreb:
-În baza cărei ordonanțe ?!!?
🙂
_____
#fărăpufulețideacasălameci

Publicat de

io`HA

o țărancă, vorba aia...