Gânduri politice de suprafață

Orice politică se făurește după măsura personalității unui individ. Conform orînduirii divine, toți suntem totalitariști în viețile noastre de om, conservatori cînd vine vorba de valori, tradiționaliști cînd vine vorba de hrană, democrați cînd suntem într-un grup de prieteni, înamrați până-n dinți cînd cineva ne calcă pe coadă, și dispuși la diplomație, șpagă sau chiar compromis, cînd avem un interes și o oportunitate.

Suntem progresiști în tehnologie și îmbrăcăminte, căci deh, laturile ușuratice trebuie întreținute și ele cumva, oferind în cel mai ortodox mod, cezarului ce e al cezarului, apoi devenim marxiști de weekend, sexo chiar, celebrând o sîmbătă în cluburi de modă nouă, care primesc cu brațele deschise pe oricine, și începem ziua de Luni cu o scîrbă totală față de muncă. Dar apoi ne aducem aminte că avem de plătit facturi, și devenim brusc experți contabili, punând în mod dur și rece întreaga existență sub semnul finanțelor și a stabilității economice. Seara, la culcare, suntem rupți de cele de peste zi, și doar somnul adînc ne integrează într-un absolut personal, sau în orice caz, în acea zonă de confort, bula de siguranță în care comunicăm direct și autentic cu noi înșine, prin vis chiar, sau poate chiar și cu Dumnezeu.

Restul, e politică. Ceva ce va trece, odată cu anii. Ceva ce se consumă, se modifică, își face jocul pe scena alimentată de pâine și circ, apoi moare, odată cu moartea țărînei, care e peste tot, chiar și în noi înșine. Adică nu tot, ci puțin, pe cît ne este de îngăduit și cu folos, pe atît de mult și bine. Politica este o doamnă parșivă a cărei mreje îl prinde întotdeauna pe om, de fiecare dată cînd acesta se gîndește să se ridice deasupra tuturor, prin propriile forțe, mînat azi de ambiție prostească, șarlatanie, trufie cît cuprinde și un abil simț de a păcăli pe cel slab. În cazul de față , masele. Adevăratul stat, știți care e? ”EU” . Acolo începe și se sfîrșește orice ideal.

_____________
Chintesențiale

Diagnostic: psihologic sterilizat

   Sterilizarea psihologică este procesul morții pe care toți cei împotriva vieții l-au aplicat și introdus în toate domeniile, pas cu pas, așa încât a devenit o rușine nevoia de partener, familia, dar mai ales fructul: copiii.
   Pe omul nou nu îl interesează ce vine după el. Nici măcar nu oferă o generație capabilă de schimbare, fiindcă nu își dorește. Se ucid copii în pântece, și mai ales în mintea cuplului, înainte ca ei măcar să apară. Se ucide ideea de cuplu, prin steriliziarea psihologică infiltrată în toate domeniile vieții: carieră, muncă, dezvoltare persoanlă, timp liber, autosatisfacție, selfcare. Căci la început, copilul mai întâi e un gând, apoi o voință, apoi..se face! Dar gândul e stârpit cu totul. Ce să mai creezi fără el?! Și mintea, de dinainte ca sa să-l producă. Iar când aud tinerii de căsătorie și copii, fug parcă mâncând pământul, majoritatea, și își pun mâinile în cap: noi nu suntem fraieri– o spun cu un rînjet aproape diabolic, arătând o tristă infatuare. Și nu tineri de 20 de ani, ci chiar unii care au ceva mai mult. Ei nu sunt interesați ce lasă în urmă: faptul că-și doresc o lume mai bună la care se fac că lucrează, e suficient: politici și idei, lăsate cui, dacă nu fac copii ?! Țelurile lor sunt tot mai ”înalte” de atît. De la a munci ca să consume, până la a-și petrece mare parte din timp numărând pași, gigabiți, calorii, amperi și alte minuni detaliate ale lumii moderne, via aplicații care ne spun până și cum să îmbrățișăm conform schemei. Sunt întrebări la care nu am găsit încă răspuns. Iar dacă îl caut, se arată că suntem incapabili să găsim soluții la problemele pe care ni le punem singuri, grjile și obstacolele pe care ni le vîră societatea sub ochi, sau chiar noi înșine, din neglijență. Înțeleg că suntem din ce în ce mai proști, incapabili de soluționarea acestor obstacole!?
Însă omul sterilizat psihologic a evoluat : el dă vina și pe resursele limitate. Mai nou, și pe religie, dogmatic fiind. Nu face copii fiindcă nu avem destulă hrană pentru toți. E cruzime să aduci pui de om într-o asemenea lume ”lipsită parcă de Dumnezeu.” O teribilă înșelare de nivel înalt. Firește, n-a înțeles încă treaba cu puterea, și felul în care nu primi mai mult decît putem duce. Nu face copii din iubire. De sine, cît mai multă, și o incapacitate de a-și gestiona resursele. Proprii sau nu. Așa cum spuneam, el nici nu găsește soluții. Generic. Nu există soare, grâne, pământ de lucrat, grădină, el vede doar statul- această bunică autoritară înaintea căreia, orfan fiind, se predă cu totul. Și o face, azi, din ce în ce mai mult. Statul, autoritatea supremă din umbră. Captiv în percepția globalistă, el vede departe, în ceață. Blur. Și îngrădește însăși schimbarea la care lucrează în lume, prin refuzul categoric de a se înmulți. O falsă morală aprigă și plină de rebeliune îi acoperă frumusețea și naturalețea conștiinței, împletite cu noțiunea de OM. Revenind la el însuși, din nebuloasă, din lumea confuză globală ce i se arată pe un fals orizont, se vede neputincios și teribil de mic. Și totuși, cu o voce atît de…”mare”. Infatuat prin propriile gînduri, dictate subtil de știri și articole distopice, el se preface că gîndește cu propria minte, ajungând la aceleași concluzii precum toți.  Toți unici, toți egali, toți sterilizați încă de acum 20 de ani. Și ce vine după ei!? O lume stearpă, a neputinței ascunse după măști (de cyborgi, probabil) plini de grandomanie. Suferință și singurătate ascunse în spatele unui trai unanim acceptat, deosebit de …bun. O evoluție a omului, în chiar …lipsa lui!
Și restul, vă las să vă mai imaginați voi…
 

Gânduri despre ”noi însuți”

Atât de folositoare e industria perfecționismului sau a dezvoltării personale, încât nu mai poți să-ți găsești pe nimeni, zero combinații dacă nu bifezi minim 10 din 11 trăsături ale omului perfect, atent șlefuit si dictat, apoi supervizat de întreaga industrie. Pe de altă parte, cunosc și știu faptul acela cum că nimic nu e întâmplător.

De exemplu, dacă se poarta culoarea roz la păr, si zâmbetul imbecil pe față, dar dumneata nu ești în cadru, ți-ai topit șansele de a fi integrat în minunata lume nouă.

Iar dacă masculul nu se epilează, nu are cel puțin audi a4 sau nu face sală, e un netrebnic care nu merită atenție. La polul opus, sigur că stă și hipsterul nespălat, romanticizat care citează din kant și ajunge devreme acasă.

Care-i faza, de lucrurile merg tot mai prost, si oamenii (peiorativ, maimuțe, cu scuze față de cei care își merită titlul) se copiază unii pe alții, devorând pe bandă tot ceea ce dictatul veacului își face cuib în a lor percepție? Începând de la case de modă, bershka și alte case ale guvernului care dictează, reclame și videoclipuri, 3 din 4 indivizi se zbat pentru a se ridica , a intra ți a se îndesa în standardele impuse, ciuntind din ei înșiși din ce în ce mai mult, conform vremurilor.

Cum era aia cu „fii tu însuți”?până la urmă vor mai trece ani până să-si dea seama, în hipnoza și confuzia mentală, că in masă sunt doar marionete și consumatori obedienți pentru păpușari. Si e frustrant cu spume că nu ai nume clare să poți acuza oficial pe vreunii pentru toate astea. Lipsa identității si a personalitatii, a stimei de sine, rămân factori de risc. Precum mișcările sociale no name (anonymous, cea mai cunoscută,Lol), așa și trendurile sociale, vin de nu-știu-unde, dar vin.

Dar guvernul veghează…
Suntem pe drumul acela pavat cu bune intenții…si flori de trei lei pe care industria le-a numit strategic…. abundență, investiție în tine. Eu si altii le zicem slavă deșartă. O promisiune cu caracter îndoielnic, pentru a cărei împlinire trebuie să te dai pe tine, să renunți la ceea ce ești tu, pentru a putea deveni la fel ca toți. Un mic idiot bine îmbrăcat și cam atît. Dacă nu ai fost prins cu moda, te prinde in librărie cu osho, cu guri și lideri învățați în ale retoricii, apoi cu marx sau jung, si tot te prinde. Și dacă nu, te zboară din peisaj socialmente, și n-ai decât să faci diferența cu vreun dar, un talent sau orice altă misiune.

Nu de puține ori, mulți își dau ochii peste cap sau se supără la auzul acestor realități, dar dar dacă vi se întâmplă, să știți că e pentru că propriul lor stil e o spoială: se suflă ușor la primul vânticel. Fix ca și casa de paie a purcelușului.
Noapte bună!

Breaking news: arabii trag sfori în lume. Simbolic.

”Iată că la momente grele, românii arată încă o dată cît sunt de uniți, și în loc să huiduie că vor spitale, nu catedrale, pun toți bănuți ca să doneze pentru catedrala ”nemiluirii neamului francez”, aka a zeiței rațiunii, întru transformarea completă a noii societăți globalizde. Căci din haos se va naște o nouă ordine…

Cine să VĂ mai înțeleagă? Se dau peste cap algoritmii, statisticile sociologice sunt denaturate și ele, și uite-așa, ne arătăm încă o dată marionetismul, această obediență socială înaintea valurilor momentului, un trend științifico-moralizd care zău, n-are , nu mai are cum să aibe nimic de-a face cu creștinismul, și nici cel puțin cu ortodoxia, dacă e să mergem să avansăm mai profund cu idealurile omului. Noua Romă se construiește cu banii sclavilor, ca apoi tot ei să poată să o huiduie, văzînd în timp, că au luat o mare țeapă.
Mai țineți minte Colectivul? Nu știu cum se face, că toate aceste evenimente au un pattern comun: internetul vuiește de țapi ispășitori, și totuși nimeni, dar nimeni nu va putea fi acuzat în urma anchetei; elitele pun mână de la mână să reclădească, toată lumea deplînge cazul, și în sfîrșit, arabii sunt de vină pentru orice. Sute de profile false au rîs în hohote la vederea știrii, și noi ce facem:? Punem botul.
În tot acest timp, dintre elite, zac meschin și trufaș în umbră, trăgând sensibilele sfori sociale: ițele întunecate ale psihosociologiei umane. Frații arabi sunt de vină, indiferent de religie, stare, cultură, educație. Nu fanatismul. Mai precis, suntem făcuți să fim convinși, prin dovezi plasate pe ici colo, la vedere, că arabul deține frîiele în această lume. Hai nu mă înnebuni !! Deci nu scînteia aprinsă de către alții, ci făptura arabă, implicit. Nu ideea migrației care a pornit de la un club micuț, odată cu consolidarea Uniunii Europene, nu ideea destabilizării sociale care a pornit de la neobolșevici, nu ideea deturnării și a falsei salvări create de aceiași stîngiști imbecili. Nu, frate, arabii guvernează lumea. Că ceilalți zac ascunși bine de tot după chipurile progresiste flowerpower ale zilelor noastre. Aceste chipuri sunt totuși ceva mai prietenoase decît odioasele lor…chipuri. Mă refer la stîngiști, acei fabricanți de anti-modele sociale.

Cred că mi-au scăpat multe in ultimii ani. Aflu abia azi, văd si aud peste tot că arabii sunt stăpâni peste lume, sunt responsabili de neomarxism, de bolșevism, de conflictele de pe mapamond, ba chiar și pentru că amorțeste creștinismul in sufletele oamenilor din Europa… Stai, did I just said”creștinismul amorțește în sufletele oamenilor?” Păi ia întrebați-vă nițel și voi, cum poate o cultură socială să amorțească ÎN SUFLET? Nu poate, căci acolo e ortodoxia, sau cel puțin ar trebui să fie…

Păi dacă arabii ăștia porniți sunt de vină pentru toate relele în lume, nu cumva ar trebui distrusă religia? Păi și dacă distrugem religia lor, trebuie s-o distrugem și p-a noastră! Bun venit universalității, omului nou: îmbăiat într-o dragoste porcească, soră cu moartea… dulce.

NU, nu miroase a praf în ochi, încă unul, întru adormirea minților amorțite a milioane de oameni din întrega lume. E doar atît: o catedrală ”sfîntă” a ars, și acum trebuie să ne mobilizăm pentru refacerea ei, să donăm tot ce avem, să renunțăm la proprietate, pentru făurirea unei civilizații noi- de ce? pentru că există progresismul și amenințarea a ceea ce e mai profund sădit în mentalul colectiv,  (nu în suflet, să fie clar) creștinismul, norma sănătoasă. Cine poate să mai pună botul la așa ceva? Uitați-vă unde converg toate cele.  Iar ultima fiță: acuzarea creștinismului, ca și contrast, pentru a-i face pe oameni să reacționeze, să apere cu agresivitate multă, Frăția catolică, reprezentanta creștinismului social în lume.

Sociologic, ce se întâmplă , deci? Păi se trag niște sfori precise pentru ca reacțiile maselor (Gustave le Bon, nu-l citiți dacă nu aveți chef să nu mai aveți emoții la știri și dramă continentală)  să fie omogenizate, nu neapărat înăbușite. Mai mult ca oricînd, vocea colectivă contează: la unison oamenii trebuie să riposteze ”Salvați creștinismul”, salvați societatea creștină- globală. Și nu, nu ortodoxia va guverna lumea, prin definiție ea nu guvernează, ci catolicismul, și universalitatea papară.  De aceea a ars o catedrală. Și nu orice catedrală, ci una gotică, vă dați seama, pe a cărei pereți mai multe bucăți de arătări se ocupau cu felația. O catedrală pe a cărei pereți guvernează odioase chipuri și forme ale diabolicului în lume. O catedrală în a cărei interior o prostituată a fost proclamată zeița rațiunii. O catedrală spoită până la refuz de duhul lumii, acest iubitor de ”slavă deșartă”, cu care se chinuie să ne îmbăieze și pe noi, seducându-ne până la refuz cu iubirea aceasta față de tot ce-i material, opulent, simbolic puternic. Dar destul cu asta. Arabii sunt de vină și pentru invenția răului în lume. Din cauza lor , acele statui există. Din cauza lor, elitele sunt gata să îmbrățișeze creștinismul ca, vezi-Doamne, soluție majoră de compromis.

Să bem un ceai, să privim, mai bine, zic ! Pregătiți și popcorn, vor urma niște luni grozave.

Shalom & Shukran

Fiecare face ce vrea cu banii lui, nesimțiților!

Fiecare face ce vrea cu banii lui. Faptul că elitele aleg să doneze pentru ceva și nu pentru altceva, nu e treaba oamenilor de rând.
În fond nu uitați, că elitele au tot salvat lumea de 100 de ani incoace. Sau cumva era mai mult?

Si noi… noi ce am făcut in schimb? Noi vegetăm pe banii și resursele lor. Le bem apa și le secăm fântânile. Le cumpărăm cu modestie produsele în marile lanțuri, ne îmbrăcăm cu propriile lor textile, făurite de ei, dar niciodată nu cumpărăm destul de mult! Le mâncăm hrana si le exploatăm pământul. Le chinuim animalele, folosidu-ne de ele o vreme, apoi le abandonăm sau ne mor. Le secătuim rezervele petroliere si le consumăm aerul prețios. Ne ocupăm de propria viață si nu ne intereseaza sa ne răsculam împotriva nimănui. Le îmbolnăvim planeta cu boli si ei trebuie sa consume bani sa ne facă bine. În fiecare an, miliarde de dolari se cheltuie pentru salvarea noastră. Ei ne satură cu atâta informație, încât am putea cuprinde tot globul pământesc de megabiți pe miliscecundă, dar refuzăm acest belșug cînd ne ocupăm timpul cu familiile noastre. Ce trufie!  Trăim egoist în bula noastră de fericire si ignoranță divină și ei numesc asta nepăsare.  Uneori se mai întâmplă să luăm cu drag și poftă cîte-o shaorma sau falafel, și ei zic că suntem urâtori de popoare. Sau că suntem în cîrdășie cu arabii. Iubim culturile altor țări, le admirăm de la distanță, fără să ni le dorim puse carapace peste a noastră, și îndată nu mai suntem politic corect. Suntem niște simpatizanți ai opiniilor extremiste. Să băgăm cultura-n dubă!  Dar hotărâți-vă: ori politic corect ori extremiști !?

Cântăm shiru-lamelech dar suntem antisemiți. Facem ciolenth mai bun ca evreii, și tot nu se înțelege uneori că nu avem nicio treabă cu ei, iar cînd le ascultăm muzica lor bună, unii din afară ar putea considera că suntem conspiraționiști. Sau plătiți de ei să scriem articole precum ăsta. Sau că nu suntem destul de învrăjbiti să intrăm în hora globalizdă făcătoare de atâtea minuni, spre salvarea lumii de către noi, prin noi înșine.

Să ne fie rușine!

🙂

Bătălia cunoașterii celuilalt: drumul ridicol spre infatuare

  Minunate vremuri, odată, zău! Simple și încărcate până la refuz de bun gust și simțuri bune. Al 7-lea chiar. Când personalități de marcă își întâlneau sufletele. Ciocnirea dintre două lumi, cea  a unei femei și a unui bărbat, nu avea loc într-un spațiu îngust capabil să îl limiteze pe individ la un set de întrebări premeditate. Nu, oamenii se întâlneau, simțeau și se comportau ca atare, priveau către altul, către cel ce era înaintea lor, nu către ei înșiși. A-l sorbi pe celălalt din priviri, nu este doar o demonstrație poetică, ci este un fapt concret, ce se întâmpla odată… Admirația pentru jucător nu există decât în joc.  Astăzi, am stricat parcă totul: ne gândim reciproc, și ne strofocăm să facem un cub Rubcik. Al celuilalt. Ne sorbim mințile unii altora și numim asta dragoste. Ne înconjurăm cu trăsături și numim asta psihologie. Viață, mai are cineva timp?

Continuă să citești Bătălia cunoașterii celuilalt: drumul ridicol spre infatuare

Gaura Neagră a Europei

Miezul nopții, 16 aprilie. Au trecut doar cîteva ore de la momentul culminant cînd flăcările învrăjbite parcă, au distrus catedrala Notre Dame. Un simbol dintre cele mai puternice ale civilizației Europei, așa cum e ea în esență, a ars în direct la TV, și pe ecranele a milioane de smartphone-uri din întreaga lume, pe facebook sau alte canale media. Brăzdați pătimaș de neputința de a face ceva, am asistat cum s-a mistuit cumva și Franța, pierzându-și peu à peu sufletul creștin. Continuă să citești Gaura Neagră a Europei

10 citate folositoare în vremuri moderne

  1. “Este interesant lucru că o generație de oameni deștepți au ieșit dintr-o generație de țărani, fără carte, care mergeau la biserică. Iar acum, dintr-o generație de oameni deștepți nici măcar țărani nu ies.”                        -Părintele Calistrat-

 

  1. ”Dacă poporul român dispare de pe fața pământului și rămâne o carte a lui Eminescu, lumea va ști cine au fost românii.”     -Mircea Eliade-

 

  1.  ”Viitorul e încă şi mai mult al inimilor decât al minţii. Dragostea e singurul lucru care poate umple eternitatea. Infinitului îi trebuie ceea ce nu se isprăveşte niciodată.”   -Victor Hugo-

 

  1.  ”Libertatea conștiinței implică un mai mare pericol decît autoritatea și despotismul.”  – Michel Foucault-

 

  1.  „Folosește mintea ca și cum ar trebui să mori mâine, și folosește trupul ca și cum ar trebui să trăiești 100 de ani. ”    -Evagrie Ponticul-

 

  1. ”Nu oferi niciodată o sabie celui care nu știe să danseze.”    – Confucius-

 

  1.  ”Odată ce te conformezi, odată ce faci ce fac şi ceilalţi oameni pentru că o fac, o letargie îţi împresoară talentele şi puterea sufletului tău.” -VirginiaWoolf-

 

  1.  ”Închideți o plantă la întuneric și veti vedea ce monstru diform se va produce din pricina setei sale de lumină. Oare viața omenească nu produce si ea astfel de monstruozități în tendința sa spre lumină?”         -Lucian Blaga, 1919-

 

  1. ”Ai grijă la vorbele pe care ți le spune cineva la nervi, sau în furie. De mult clocoteau, să le spună…”    – psihologia 🙂

 

  1. ”Câtă viață ai pus în gânduri, atâta moarte este în tine…”     -Emil Cioran-

Păcăleala de sine nu miroase a bine

Să zic ceva de 1 aprilie, că n-am apucat. Poate ceva care să pară a glumă, dar nu e de fapt. Ceva serios, puțin spre deloc  ”răstălmăcibil”. Știați că… nu e păcăleală mai mare ca minciuna cu care ne amăgim pe noi înșine zilnic? încep dieta de luni, termin proiectul vineri, îmi sun într-o zi toți prietenii, de mâine mă port mai frumos, de mâine am să pun lacăt pe facebook și am să-mi transmut oamenii în realitate, la o cafea, sau o știți pe aia cu : de mâine nu mai fumez, sau alealalte cu… ”sunt prea prost să reușesc”, nu pot, mi-e greu să fac asta, ”dacă aș avea bani aș face nu știu ce” și toate celelalte pe care fiecare și le știe… Unde apare ceva proactiv, acolo e și țopăitul de negativitate, auzit de cele mai multe ori fie din gurile proprii, fie din gura acelui individ care întotdeauna vrea să facă pe înțeleptul. Auzind unii că tăcerea e de aur, deschid gura doar ca să îndese opreliști înaintea pornirilor de acțiune ale celor mai activi dintre pământeni. Dar trecem peste, îi cunoaștem.

   Ne facem auto la orice, inclusiv la păcăleală. Selfie. Doza de narcisism este direct proporțională cu scopurile mărețe pe care ni le cere lumea. Soțietatea. Gura lumii slobodă și știți voi ce. Sărbătorim o zi în care ne ducem ifosele în zona de confort, și planurile mărețe în zona falsei înțelepciuni, prin care găsind bețe în roate, negativisme și eșecuri specificate înainte ca măcar să mișcăm un ac, oprim cu totul orice început bun. Se spune că 1 aprilie este ziua păcălelilor, eu zic că nu există nicio zi mai potrivită pentru a începe să fim mai serioși, asumați, drepți și decizi, fermi și statornici, autentici și porniți în a face tot ceea ce ne-am mințit, păcălit și amăgit, că vom face. Luna aprilie- luna sfîrșitului oricăror păcăleli.

De sine sau de ceilalți, în fine.

 

-publicat în Zile și Nopți,  5-18 aprilie 2019

Iubirea precum un cub Rubik

Este foarte greu să se petreacă iubirea, când ești o fire completă, sau aflată cel puțin pe drumul acesta al unei deplinatăți de sine, plin de urcușuri și coborîșuri, suferințe dulci și victorii amare. Majoritatea relațiilor se petrec sub lumina stearpă a nevoii, a frustrării și a toxicității, a unei rîvne posesive la ”averea” interioară a celuilalt. Disperăm, în goana după supradoze de fericire, să-l aflăm pe celălalt, să-l deslușim, cu riscul de a ne păta identitatea. Devenim imorali cînd vine vorba să-l cunoaștem, dăm teste, folosim giumbușlucuri de tip parșiv, jucăm teatru și apoi spunem că celălalt nu se ridică la nivelul nostru. Păi cum să se ridice la nivelul cuiva care joacă un rol, și nici măcar nu-l joacă bine, că a greșit scena?!

   Există două motivații pentru care un cuplu aderă la ceea ce numește, uneori pe nemerit, sau exagerat ” Împreună”: o motivație este aceea că te posed pe tine pentru ca sunt neimplinit si am nevoie să mă completezi, să mă hrănești zilnic cu frumusețea, originalitatea sau farmecul, validarea și energia ta, iar cea de-a doua ar fi: ”merg cu tine pe drumul NOSTRU, pentru că întâmplător sau nu, împlinim, aspirăm si muncim spre aceleași nevoi sau năzuinte, iar asta nu poate fi decît ceva deosebit de frumos. Vă dați seama, ce mult curaj este să-ți afirmi intimul, înaintea unui străin până la urmă, și să nu te temi de respingere, care oricum de cele mai multe ori își are sălașul într-un colț neisprăvit al minții noastre… (…)


Mare ispravă, să zic așa, este să ai pe cineva alături, pe care sa-l poți ține de mână cu căldură si sinceritate, nestăpânit de preamîndrul ego, și privindu-l teribil în ochi, să-i poti spune ~te iubesc pentru ceea ce esti tu, și nu pentru ceea ce simt cînd sunt alături de tine.~ iar celălalt, in deplină luciditate, reciproc să afirme la fel.
Drumul comun într-o relație dacă nu întîlnește opreliști, nu merită -compromisul-, implicarea. De ce? nimic ce nu vine pe calea muncii, a sacrificiului (cu zero compromisuri) și a obstacolelor, nu este la final încununat de flori. Prin asta înțelegeți orice vi s-ar potrivi ca fiind minunat, echilibrat, ideal și demn de o dragoste adevărată, care să reziste în timp oricăror intemperii.

E un principiu care transcede chimia, care oricum poate fi produsă deja până și în laborator. Ceea ce îl face chintesențial, ca principiu, fiindcă în el cuprinde sublimul întregii făpturi umane.
______
lecturi suplimentare
foto: strofocarea