Miezul nopții, 16 aprilie. Au trecut doar cîteva ore de la momentul culminant cînd flăcările învrăjbite parcă, au distrus catedrala Notre Dame. Un simbol dintre cele mai puternice ale civilizației Europei, așa cum e ea în esență, a ars în direct la TV, și pe ecranele a milioane de smartphone-uri din întreaga lume, pe facebook sau alte canale media. Brăzdați pătimaș de neputința de a face ceva, am asistat cum s-a mistuit cumva și Franța, pierzându-și peu à peu sufletul creștin. Continuă să citești Gaura Neagră a Europei
10 citate folositoare în vremuri moderne
- “Este interesant lucru că o generație de oameni deștepți au ieșit dintr-o generație de țărani, fără carte, care mergeau la biserică. Iar acum, dintr-o generație de oameni deștepți nici măcar țărani nu ies.” -Părintele Calistrat-
- ”Dacă poporul român dispare de pe fața pământului și rămâne o carte a lui Eminescu, lumea va ști cine au fost românii.” -Mircea Eliade-
- ”Viitorul e încă şi mai mult al inimilor decât al minţii. Dragostea e singurul lucru care poate umple eternitatea. Infinitului îi trebuie ceea ce nu se isprăveşte niciodată.” -Victor Hugo-
- ”Libertatea conștiinței implică un mai mare pericol decît autoritatea și despotismul.” – Michel Foucault-
- „Folosește mintea ca și cum ar trebui să mori mâine, și folosește trupul ca și cum ar trebui să trăiești 100 de ani. ” -Evagrie Ponticul-
- ”Nu oferi niciodată o sabie celui care nu știe să danseze.” – Confucius-
- ”Odată ce te conformezi, odată ce faci ce fac şi ceilalţi oameni pentru că o fac, o letargie îţi împresoară talentele şi puterea sufletului tău.” -VirginiaWoolf-
- ”Închideți o plantă la întuneric și veti vedea ce monstru diform se va produce din pricina setei sale de lumină. Oare viața omenească nu produce si ea astfel de monstruozități în tendința sa spre lumină?” -Lucian Blaga, 1919-
- ”Ai grijă la vorbele pe care ți le spune cineva la nervi, sau în furie. De mult clocoteau, să le spună…” – psihologia 🙂
- ”Câtă viață ai pus în gânduri, atâta moarte este în tine…” -Emil Cioran-
Păcăleala de sine nu miroase a bine
Să zic ceva de 1 aprilie, că n-am apucat. Poate ceva care să pară a glumă, dar nu e de fapt. Ceva serios, puțin spre deloc ”răstălmăcibil”. Știați că… nu e păcăleală mai mare ca minciuna cu care ne amăgim pe noi înșine zilnic? încep dieta de luni, termin proiectul vineri, îmi sun într-o zi toți prietenii, de mâine mă port mai frumos, de mâine am să pun lacăt pe facebook și am să-mi transmut oamenii în realitate, la o cafea, sau o știți pe aia cu : de mâine nu mai fumez, sau alealalte cu… ”sunt prea prost să reușesc”, nu pot, mi-e greu să fac asta, ”dacă aș avea bani aș face nu știu ce” și toate celelalte pe care fiecare și le știe… Unde apare ceva proactiv, acolo e și țopăitul de negativitate, auzit de cele mai multe ori fie din gurile proprii, fie din gura acelui individ care întotdeauna vrea să facă pe înțeleptul. Auzind unii că tăcerea e de aur, deschid gura doar ca să îndese opreliști înaintea pornirilor de acțiune ale celor mai activi dintre pământeni. Dar trecem peste, îi cunoaștem. 
Ne facem auto la orice, inclusiv la păcăleală. Selfie. Doza de narcisism este direct proporțională cu scopurile mărețe pe care ni le cere lumea. Soțietatea. Gura lumii slobodă și știți voi ce. Sărbătorim o zi în care ne ducem ifosele în zona de confort, și planurile mărețe în zona falsei înțelepciuni, prin care găsind bețe în roate, negativisme și eșecuri specificate înainte ca măcar să mișcăm un ac, oprim cu totul orice început bun. Se spune că 1 aprilie este ziua păcălelilor, eu zic că nu există nicio zi mai potrivită pentru a începe să fim mai serioși, asumați, drepți și decizi, fermi și statornici, autentici și porniți în a face tot ceea ce ne-am mințit, păcălit și amăgit, că vom face. Luna aprilie- luna sfîrșitului oricăror păcăleli.
De sine sau de ceilalți, în fine.
-publicat în Zile și Nopți, 5-18 aprilie 2019
Iubirea precum un cub Rubik
Este foarte greu să se petreacă iubirea, când ești o fire completă, sau aflată cel puțin pe drumul acesta al unei deplinatăți de sine, plin de urcușuri și coborîșuri, suferințe dulci și victorii amare. Majoritatea relațiilor se petrec sub lumina stearpă a nevoii, a frustrării și a toxicității, a unei rîvne posesive la ”averea” interioară a celuilalt. Disperăm, în goana după supradoze de fericire, să-l aflăm pe celălalt, să-l deslușim, cu riscul de a ne păta identitatea. Devenim imorali cînd vine vorba să-l cunoaștem, dăm teste, folosim giumbușlucuri de tip parșiv, jucăm teatru și apoi spunem că celălalt nu se ridică la nivelul nostru. Păi cum să se ridice la nivelul cuiva care joacă un rol, și nici măcar nu-l joacă bine, că a greșit scena?!
Există două motivații pentru care un cuplu aderă la ceea ce numește, uneori pe nemerit, sau exagerat ” Împreună”: o motivație este aceea că te posed pe tine pentru ca sunt neimplinit si am nevoie să mă completezi, să mă hrănești zilnic cu frumusețea, originalitatea sau farmecul, validarea și energia ta, iar cea de-a doua ar fi: ”merg cu tine pe drumul NOSTRU, pentru că întâmplător sau nu, împlinim, aspirăm si muncim spre aceleași nevoi sau năzuinte, iar asta nu poate fi decît ceva deosebit de frumos. Vă dați seama, ce mult curaj este să-ți afirmi intimul, înaintea unui străin până la urmă, și să nu te temi de respingere, care oricum de cele mai multe ori își are sălașul într-un colț neisprăvit al minții noastre… (…)
Mare ispravă, să zic așa, este să ai pe cineva alături, pe care sa-l poți ține de mână cu căldură si sinceritate, nestăpânit de preamîndrul ego, și privindu-l teribil în ochi, să-i poti spune ~te iubesc pentru ceea ce esti tu, și nu pentru ceea ce simt cînd sunt alături de tine.~ iar celălalt, in deplină luciditate, reciproc să afirme la fel.
Drumul comun într-o relație dacă nu întîlnește opreliști, nu merită -compromisul-, implicarea. De ce? nimic ce nu vine pe calea muncii, a sacrificiului (cu zero compromisuri) și a obstacolelor, nu este la final încununat de flori. Prin asta înțelegeți orice vi s-ar potrivi ca fiind minunat, echilibrat, ideal și demn de o dragoste adevărată, care să reziste în timp oricăror intemperii.
E un principiu care transcede chimia, care oricum poate fi produsă deja până și în laborator. Ceea ce îl face chintesențial, ca principiu, fiindcă în el cuprinde sublimul întregii făpturi umane.
______
lecturi suplimentare
foto: strofocarea 
Pulsiuni și iscoade pe Facebook-Subconștientul și luptele lui
Totul e fără rost și fără noimă pe facebook, dacă te gîndești că așa ar putea fi. Dar dacă începi să deschizi ochii și să caști gura la ceea ce ți se zice, parcă lumea asta răblăgită, spoită și contrafăcută de idei bune, geniale și nebune, un fel de copy-paste al unor fragmente infime de lumi reale, devine cu mai multă noimă. prinde glas. Continuă să citești Pulsiuni și iscoade pe Facebook-Subconștientul și luptele lui
Memento mori
Am încercat să fug de lumea construită virtuală, am blocat toți imbecilii care mă instigau pe ici colo, n-am reușit, am dat de ei și pe contul celălalt.
Am încercat să fug de textele mele care nu îmi mai plăceau, n-am reușit, am început să le scriu și dincolo.
Am încercat să fug, să-mi părăsesc propriile rezultate, am luat-o de la capăt, și le-am avut din nou, pe aceleași.
Am încercat să fug de cei care nu apreciază, am dat de alții, mai răi.
Am încercat să fug de propria istorie, am clădit alta, nesemnificativă, pustie și goală de orice patos. Lipsită de chintesență, de încercări și căderi, de lovituri și izbânde.
Am încercat să fug de propria-mi țară, am dat de una mai rece, mai sobră și neprietenoasă.
Am încercat să fug din mrejele algoritmului care se vrea superior peste toate, m-am trezit etichetată în fotografii pe ici colo. Facebook mă recunoaște deja, și a început să mă eticheteze în poze.
Am încercat să fug de responsabilitatea cuvintelor încropite ici colo, am dat de goliciune, nimic, și vid interior.
Am încercat să fug de oamenii care nu-mi plac, am petrecut zile anoste fără de lecții și învățături, fără obstacole și promisiuni pentru o oarecare evoluție.
Am încercat să înlătur, să tai, și să mă ajustez, dar am privit în față mediocritatea, oboseala unor acțiuni degeaba, într-un periplu al mulțimii avide care plătește facturi mecanic și doar atît: Am cîștigat lumea, dar m-am pierdut pe mine.
Am încercat să tac, și tot ceea ce am obținut au fost cîteva zîmbete tîmpe, ale celor care mă vroiau altfel. Am încercat să zac, și tot ceea ce am obținut a fost calmitatea de dinaintea furtunii.
O fi destul…
_________________
Distopia. Scene dintr-un viitor dichisit
”Nu știu cum o să arate un viitor sănătos în următorii 100 de ani,
dar știu că amintirile vor fi stocate aici pe servere,
și oamenii nemaiavând suflet, vor trebui să plătească în monede scumpe, un preț foarte mare, să le mai retrăiască. Cu banii obținuți prin vânzarea sufletului lor, ei vor plăti totul, să se reacceseze- pe ei- cei care erau odată…
Și nu amintiri în genul cum aveam odată: se întâmplau în realitate, ci amintiri legate de activitatea în online: cu cine au dialogat, ce au postat, ce idei au salvat, ce au născocit. A rămas atât de puțin timp să trăim liberi… iar generațiile deja evită interacțiunea, dialogul, privirile, conexiunea, afecțiunea, îmbrățișările, bunătatea umană…
Scriitorii vor fi privilegiați: vor fi singurii capabili să mai trăiască prin ei înșiși, având de unde întotdeauna. OBservatori nativi, ei vor fi prigoniți. NU cumva, prin scrisul lor, să trezească eroul încleștat, adormit, obosit, sau chiar spânzurat, din fiecare….
Oamenii vor fi împărțiți în două: artiștii de modă veche, care au lăsat vizionarismul lor doar la rang de artă, și publicul consumator, deosebit de snob, aflat sub semnul lipsei de importanță de sine. Cei care vor fi plăcuți de toți, se vor afla printre dușmanii omului, iar cei cărora li se vor găsi învinovățiri doar din simpla lor arătare, vor fi puținii care au mai rămas intacți. Vor izbuti doar prin neimplicarea în viața socială, oferită de stat. Statul se va ocupa de cultură, educație, resurse, dezvoltare umană. Perfecțiune. Omul spoit, cu slavă deșartă. INfatuat, autodivinizat. Plin ochi de materie fabricată, secătuit de propria putere. I s-a luat totul. El singur a dat totul. Psihologia va fi la rang de virtute, o psihologie a căderii, a infatuării omului. Lepădarea de cruce, debarasarea subconștientului și downloadul minții pe servere, în realitatea virtuală- același troc din care omul pierde, irevocabil. Irecuperabil acum. Autodivinizarea prezisă de Jung i-a izolat pe oameni teribil, ei se adună doar în destrăbălare. Când toată lumea are totul, și nimănui nu îi lipsește nimic, viața devine o permanentă epuizare: a celuilalt, a unui sine însuși destrămat de forțe. Și nu oricum, ci prin cea mai ușoară metodă folosită din timpuri străvechi: îndepărtarea omului de la el însuși, distragerea atenției de la luciditate, antiteza trezviei, îndestularea lui cu mult circ, îndesarea sa în această lume virtuală. O lume a www-ului transformat în cifre romane, despre care foarte puțini au reușit să îl decripteze ca fiind de fapt cifra șase, cu o cheie pe care puțini o mai aveau: romanitatea, imperiile, ortodoxia, firescul, simboluri discutate, aparent, aparent de mult apuse. (…) În orice caz, cheia e absolut tot ce a scris Sun Tzu în arta războiului. Ce a insinuat Eminescu. Ce ne-a spus Nostradamus. Ce ne-a învățat Arsenie Boca. Ce a povestit Steinhardt. Ce a trăit !! Ce a analizat Noica. Ce ne-au povățuit bunicii. Ce a experimentat Zimbardo. Ce a rîvnit Camil Petrescu. Ce au apărat popoarele. Ceea ce conținea în el chintesențial OMUL. (…) și tot ceea ce ne-a mustrat conștiința!
_______
2050- un orwell al viitorului aflat în lucru.
#utopiaDistopică . spoiala , dezastrul care se îmbracă de la Prada.
Gânduri despre libertatea de a arunca un chiștoc
Când am spus de mai multe ori că Statul sunt eu, nu am glumit niciodată. Când arunc mizerie pe jos, într-o lume în care majoritatea e obsedată de natură și se forțează nevrotic să protejeze, o fac pentru gustul libertății pe care ți-l oferă aruncarea unui muc de țigară pe jos, și nu pentru că sunt prost crescută.
Dacă conștiința umană se poate fabrica de algoritmi sociali, nu este ceva lăudabil. Să poți fi liber și tu însuți, când toți ceilalți execută dogme cu ochii închiși, fără să cunoască ideile la care ele conduc, asta înseamnă să ai politica in sânge.
Și politica libertății de conștiință este și când iti vine uneori să arunci o doză de suc in câmp, în timp ce conduci pe un drum neasfaltat în afara orașului. Filosofie aplicată! Gustul libertății, să știți, când aproapele te filmează și te toarnă că te-ai scobit în nas pe stradă, nu este coca-cola, ci este chiar acesta. Coca-cola este gustul diabetului și al dependenței, dar nu al libertății., într-o lume vigilentă care abia așteaptă să-și toarne aproapele cu orice. Aruncarea PETului este un fapt deci, în curând deosebit sancționabil.
Faptul că unii rețin gazele în interiorul lor, și aerele…fără să le dea afară, nu îi face civilizati, nici măcar manierați, ci doar dresați de noua ideologie a lumii, care ne vrea drepți, perfecți, ți în acord pervers cu legi numai de guvernanți stiute. Si un constipat. Metaforic sau nu, vorbind. Oamenii constipați sunt și așa dintre cei mai răi. Dar o știți pe aia cu taxa pe CO2? Ei bine, când vrei să faci economie, de ceva, să susții natura, ai putea la un momentat să nu mai respiri… ! În sfîrșit, iată o idee năstrușnică.
A fi vegan nu e chestie de alegere, a îngriji in mod obsesiv de natură, cu atât mai puțin: sunt doar premisele că acolo a avut loc o mare si periculoasă îndoctrinare.
Toți la fel, luptând la unison pentru o falsă lume ideală. La comun.
Comunism =comun +ism.
Când eu arunc doza de dr.Pepper din mașină, (ce nesimțită sunt, nu-i așa?) dar nu oricum, ci asa încât să nu atrag atenția și să nu instig, acesta este luxul pe care și-l permit doar cei cu adevărat liberi. Liberi chiar de presiunea socială a atenției exagerate asupra mediului din care fac parte, cu riscul de a se vătăma pe ei înșiși. Ce alegi dumneata, dintre un om și natură, să salvezi? o bunăstare oarecare a unui om, sau o bunăstare a unei naturi – de care tot omul este plătit să se îngrijească? Și o natură care de mai multe ori pe an se bucură de curățenia din partea oamenilor? probabil tot aceiași care aruncă mizeriile, că nah, unii își cunosc lungul nasului. Alții nu.
Fiecare om are dreptul să polueze atât cât vrea, pentru că fiecărui om îi revine o bucată de lume, cu toate ale ei.
Când vă instalați windows piratat, si furați unii muzică și filme de pe net cu o ardoare de nemăsurat, sau copiați texte, cu pretexte, lumea aia nu e cu nimic mai presus, în caz că vă simțiți unii, față de cineva care aruncă mizerie pe stradă fiindcă la un moment dat, aia a fost necesar. Sau a fost un moment… așa, mai puțin controlat. Sigur, preferabil este să vină în mod firesc la toată lumea să nu arunce, dar din nou, așa ar putea începe orice vis utopic…
Indivizii egali, toți manierați, toți buni, toți politicoși, simandicoși, și constipați, de ce nu, care să prefere să înghită PET-ul, chiștocul, decât să murdărească sărmana natură. Sărmanul om! Sărmanii cei care ar trebui să se ocupe de curățenia stradală ! Dacă libertatea înseamnă ceva, ea înseamnă și asta: omul să facă ceea ce altora nu le place. Și zău că libertatea nimănui nu o încalci, în clipa în care ești văzut că arunci un chiștoc pe stradă. Încalci eventual dorința aprigă a unor viitori comuniști undercover, de a-și vedea împlinit visul cu ochii: o lume perfectă, în care fiecare individ să stea drepți și smirnă, așa încât niciunul să nu greșească, adaptându-i pe cei mai puțin dotați, cu forța, la o lume utopică de-a dreptul imbecilă. Imaginați-vă o lume modelată , ajustată și croită cu echerul și compasul, de dragul unor nevoi mai vechi de perfecțiune a OMULUI. Nu e fain să știi că la fiecare gest al tău ești monitorizat și supravegheat, că nu-i așa, cineva nu înghite defel libertatea ta de a fi- dar mai mult- nu admite că ești un om cu bune ȘI CU RELE, care culmea, nu te afectează pe tine personal, ci tocmai pe alții. Perfecționiștii ăștia… iluminații vremurilor, dăștepții popoarelor și intoleranții sociali.
Sau știi momentul acela cînd cineva își lasă tava pe masă, la foodcourt. Și da, tava chiar se lasă pe masă la foodcourt, să știți. Este un semn de grijă față de aproapele. Cum altfel ai putea să susții noi locuri de muncă!? În caz contrar, vei părea, celor mai oportuniști, falși și simandicoși dintre oameni, ”decât” un țăran care nu a fost în stare să-și ducă tava, că nah, ne-am obișnuit tot mai mult cu toții să fim proprii noștri casieri, oameni de servici, contabili, istorici, scriitori, și lista e lungă. Omul modern devine astfel o cîrpă multifațetată jucată pe teren de marii dictatori, incapabilă de expertiză, incapabilă să judece cu mintea ei proprie efectele propriilor acțiuni, aparent ideale, în spatele cărora nu se ascund decît niște inginerii sociale meschine, menite să ne educe întru ”coborîrea”unui anume rai chiar aici, pe pământ. Ne cam murdărim, zic.
VETO
_____
efecte în lanț
NeoComunism: renunțarea psihologică la proprietate- dezrădăcinarea
Azi am avut o discuție în contradictoriu pe tema: sunt Uber și AirBnB forme de renunțare la proprietatea privată, în beneficiul altora? Răspunsul meu este DA. Iată de ce:
Am o casă de vacanță în Ibiza. O închiriez pentru bani: să zicem că nu mă descurc, vreau mai mult, n-am job, vreau să investesc, diverse motive. Irelevant. Motivul cumpărării casei a fost sentimental, și am dorit să mă bucur de ea. Titlul meu de proprietate simbolizează chestia asta. Esențialul. Ei bine, o dată cu oportunitatea de a cîștiga cu AirbNB, bucuria s-a dus: împart casa cu alții. Sigur, am titlu de proprietate, fizic, dar bunul în sine nu îmi mai aparține din punct de vedere emoțional, decît cu porția. Și aici sunt 2 posibilități: am rămas atașată de bun- deci sufăr cumplit pt că altcineva se bucură contra-cost de el, sau am renunțat complet psihic la ideea de a mai avea vreodată acel bun.
În primul rînd, a trebuit să reamenajez, să o fac potrivită musafirilor. Gusturile mele sunt ciudate. În al doilea rînd, petrec foarte puțin timp în casă, spre deloc, pentru că am permanent musafiri. Casa treptat a devenit un mijloc tehnic de a face bani, și nu un bun personal de care să mă folosesc în beneficiul bunăstării mele. Banii aceia îmi aduc un venit lunar, nu neapărat bunăstare. (aici iară e discutabil/relativ).
În concluzie, aparține sau nu casa mie? Păi da, din punct de vedere legal, juridic, da. Psihologic, NU. prin urmare, colectivizarea psihologică este răspunsul potrivit: o nouă formă de comunism în care bunurile sunt administrate în comun, prin simplul fapt că , pe rînd, un chiriaș devine porprietar pe termen scurt al acelei case. O posedă, la un preț infim. (rezultatul concurenței pe piață, și a ofertelor de la persoane fizice, la îndemână.)
Bun, să trec la un alt exemplu, probabil ceva mai filosofic, dar relevant, psihologic. Este o prostituată stăpână pe trupul ei? Hai să vedem: păi în primul rînd ea se machiază și se transformă într-un obiect gata să fie pe plac oricărui om. Îi este specifică aici acea mediocritate din comunism: pentru a-și putea atrage clienții, ea trebuie să placă tuturor: astfel că încet , ea , prostituata, s-a ajustat strident la a fi pe o linie de mijloc în privința aspectului- una deosebit de vulgară, ce-i drept, spre exemplu, așa încît ea să atragă priviri pe stradă. Acum să zicem că femeia asta are alte gusturi în materie de modă și aspect, dar nu le manifestă, constrînsă fiind de activitate. Mai aparține ea sieși? 🙂
NU! S-a îprumutat psihologic altor oameni, pe rînd dar și deodată: s-a colectivizat, cum se zice. O bucată din ea aparține tuturor celor cu care s-a culcat, celor care o privesc cu nesaț pentru ceea ce afișează, și celor care urmează să o posede, contra cost. Așa are loc dezindividualizarea. Lipas de sine, dezlipirea de un soi de liber arbitru, și intrarea pe un făgaș marginal al slăbiciunilor de caracter, de fire, de personalitate. E ca și cum un om s-ar lepăda de ceea ce este el, s-ar preda, s-ar da cu împrumut, contra -cost, pentru ceea ce poate el AVEA.
Iată deci, clișeul vremurilor pe care le trăim: A AVEA. Verbul. Posesia la rang înalt, valabilă în fiecare domeniu. De la școală la multinaționale, dezvoltare personală, psihologie, relații, până în artă și cultură, acest verb A AVEA a împânzit societatea. Nici uber deci, și chiar AirBNB, nu fac excepție. Ele oferă acest prilej : social- pe de o parte- oferă senzația posesiei unui serviciu- pentru clienți, și prilejul de a face bani din piatră -seacă, celor care și-ar da și nevasta pe un milion, dacă n-ar afla nimeni. 😉
Aici ”AVEM” toți împreună o platformă de carsharing pe care suntem stăpâni: ca buni milițieni civili ce suntem (hehe, tinerii frumoși și liberi), ne facem datoria și expulzăm dintre noi, sau dimpotrivă, menținem în al nostru sistem pe cei care se conformează sau nu standardelor pe care noi oamenii le impunem. Sigur că există aici o linie acceptată de către toți: bune maniere, limbaj de lemn, nivelul de politețe care trebuie neapărat să fie pe gustul fiecăruia, într-o formă banală, unanim acceptată de către toți. o plafonare individuală, pe șleau! Ce faci cînd ești într-un grup ? Păi firesc e să începi să taci, să nu te faci remarcat deloc, sau dimpotrivă, extremele ies la suprafață, ați observat? (sociologie, grupa mică)
Merg mai departe și revin la bucățica de curvă care se împarte tuturor. Sigur, ați sesizat deja unii izul de curvăsăraie care se întâmplă și în cazul celor care-și închiriază dormitorul matrimonial pentru a face un leu de doi în zile amare. Într-un final, dormitorul sfîrșește prin a nu mai aparține cuplului, el fiind ajustat, modelat pentru un ”average” unanim acceptat de clienți- și închiriat ca bun. Fiecare musafir/proprietar temporar (datorită faptului că închiriază, ia cu împrumut patul), face ca dormitorul să prindă gustul morbid al desproprietăririi, și în cele din urmă, al dezindividualizării lui- estetic, artistic, sentimental: renunțarea psihologică la acel bun, și în fine, dezrădăcinarea completă a individului, și depersonalizarea casei ca aspect general.
Cei care țipă că vezi-Doamne omul are titlu de proprietate, așa și !? Cât despre a face ce vrei cu acel bun: oameni buni, dacă avem un dictat social, o vulnerabilitate și o mare slăbiciune, niciun om nu face CE VREA EL, ci ceea ce dictează MARIONETIȘTII. A venit moda Uber, toți vor pe uber. A venit moda Airbnb, toți vor să-și pună casele la dispoziția străinilor. Urmează nevasta, soțul, și Doamne-ferește, COPIII! STOP STOP. E COMUNISM. Se poartă!
Ne punem pe tavă casele, mașinile, share this , share that, ca într-un final să ajungem să ne vindem sufletul, pentru niște rahați de lei, spre a ne alia modei occidental-globale, spoiala ”supraîncălzirii” nemerniciei omului mai degrabă, în a-și terfeli bunurile de dragul fals al altcuiva. Bunul samaritean s-a transformat în bunul afacerist, de ce? pentru că dictatul vremii– și tot așa, ne trezim perindați precum o minge- la porți periculoase. A, știți ce mișcare mai e comunistă? ANONYMOUS 😉 un reușit experiment social, ce-i drept, sursă de inspirație pentru toate celelalte. #elan #entuziasm #justițiarii . Dacă pe vremuri în comunism se purtau uniforme, azi, noi purtăm idei și concepte mentale asemănătoare, care ne-au dereglat individualitatea și sinele cumplit. Masca celor de la anonymous este grăitoare- pentru starea în care ne aflăm.
Sigur, nu poți să îngrădești nici libertatea unui singur om de a pune la cale o platformă prin care oamenii să se așeze în comunism, frumos, pe dictate și clișee sociale. Hmmm, oare? 😀 Dar așa funcționează omenirea: 2% libertate totală, 8% capitalism , și restul o forme de socialism care au trecut prin timpuri și mode, dictate de cei 8%, care fac jocurile celor 2%. Așa și!? Păi ăștia suntem. (aici a se cerceta mai profund cauzele controversate care au condus la o asemenea stare-haotică socială, precum și războiul în care supraviețuim, ca români)
și mă opresc aici, de data aceasta închei brusc, și vă readuc aminte antiteza pe care o trăim.
LIBERTATE, INDIVIDUALITATE, PERSONALITATE.
”Îndrăzniți, eu am biruit lumea.”
(Iisus Hristos)
____________________________
AVE VERUM.
Comunistoidul tânăr: trăsături generale
Psihologia dornicului de lucruri în comun este destul de simplă: probabil cu un părinte lipsă, lipsit de afecțiune în a sa viață devreme, aerian și boem pe ici colo, fără vreun talent aparte, foarte superficial și incapabil de intimitate cu vreunu, sau vreuna. Vulnerabil și predispus ofensei, el îi vede pe toți ca pe frații săi, până în clipa în care cineva își trage pătura mai tare spre el, că deh, e pătura lui. Atunci, aflat în veșnica vacanță a sufletului său nealcoș și peticit cu validări furate de ici colo, socialistul de modă nouă,comunistoidul în devenire începe să scoată dinții, arătându-și disprețul și ura , ce-i drept socială dar și personală față de individualitatea, personalitatea și LIBERTATEA de a fi el însuși, a celui care a tras mai tare pătura spre sine, încălzindu-se din resurse proprii: era pătura lui.
Dornic de afirmare, comunistoidul de modă nouă se identifică cu hipsterul, deși îl dezaprobă și pe acela, că-și alocă dreptul de a fi unic. Unicitatea nu e punctul său forte,originalitatea îl pleznește în cap precum un balon umplut cu apă care cade de la înălțime și face pleosc: Are foarte mulți prieteni în funcție de nevoile sale: de moment. Este vegan și militează pentru veganism în toate formele sale: își bate la cap părinții, ba chiar le ia farfuria cu carne de sub nas și începe să ofere legume, pe unde apucă vorbește numai despre dieta lui . E nesigur prin excelență. De fapt, nesiguranța lui provine exact din mediul ostil în care probabil a crescut. Fără afecțiune, lipsit de o mână forte care să-l strunească și pedepească, sau mustre la timp, copiluțul devenit adult, crede că totul i se cvuvine. Nu se sinchisește să muncească pe 15 milioane, el puate mai mult și vrea mai mult: DOREȘTE, are dorințe și visează. Sigur, asta cînd nu se trezește devreme, pentru a ieși la cafea cu prietenii lui, din motive stupide: să-și etaleze noul ceas de modă capitalistă, sau să servească o cafea la starbucks- compania lui preferată. Susține și el avorturile, în fond, crede deja că suntem prea mulți pe planetă, și este însetat fără să știe de putere. Paradoxal, dacă arp prelua frîiele, ar pasa responsabilitatea altcuiva, fiindcă nu e în stare să-și poarte nici singur căciula, și nici să bea o cafea la fel de singur, drept urmare cei din jur sunt pilonii pe care se sprijină fiecare: la fel de slabi ca el, cade unul, cad toți.
Prin urmare, socialistul flowerpower este un individ slab dotat intelectual, fără discernămînt și cu o foarte slabă- spre deloc conștiință de sine. Are nevoie mereu de cîte un ”spirit guide” și dacă nu cumva l-a găsit deja prin tezele new-ageului comunist, și le inventează. Și dacă nu le inventează, le asimiliează îndată citind presa de stînga frumos colorată, care-l îndoctrinează. Viitorul fără proprietate este un vis al său: orice leneș s-ar putea gîndi cumva la chestia asta: cum altfel să-ți scuzi indolența înaintea mulțimii, făcând din toate neputințele politică generală?
Dar atenție, nu doar în politică se ascunde acest comunistoid cu față de înger și creier de rinocer prăjit, înfometat și dornic de chestii siropoase! Cel mai bine este reprezentat în sfera new-ageului pseudospiritual: de la cultul raelian (care propune exact o lume comunistă, cu abolirea dreptului la proprietate, eugenie drastică, până la reproducere asistată și dreptul la ”curvăsăraie” multiplă pentru cei care împlinesc cele 10 porunci ale socialismului spiritual, distrugerea familiei complete, a sexului biologic și în general a tot ceea ce cunoaștem de 2000 de ani și funcționează. Există o formă de comunism pentru fiecare, și iată că, spre surpinderea și necredința multora care studiază problema, se pare că grupurile încet- încet se formează, după nevoi, după posibilități. PERSONALIZARE este cuvîntul. De la grupurile de facebook care servesc înrudirii ideatice a mai multor oameni, până la transformarea lor efectivă în adevărați soldați ai unei false dreptăți, îndoctrinați până-n măduvă de clișeele ”de la centru”, întreg universul comunist facebook freamătă la auzul și vederea acestui concept comunist.
Mulțimea în grup aplaudă la idei comune, internetul e al tututor. De fapt, așa începe. Și pentru o mai bună schițare a lucrurilor, vă invit să parcurgeți nițel acest material.
Revenind, psihologia comunistoidului flower-power este delicată. Dacă milenialii au fost o categorie ceva mai ușor de responsabilizat, noul comunistoid întruchipează miliția civilă, sau știți momentul acela când nu poți trage un pîrț pe stradă, că vecinul de trotuar îndată pune mâna pe o aplicație, și te pîrăște comunității: UITE CE A FĂCUT NESIMȚITUL: A RESPIRAT CU GURA DESCHISĂ. A strănutat/ S-a uitat în ochii mei/ și în sfîrșit, ceea ce deja se aplicĂ: A aruncat un chiștoc infractorul, pe stradă! Pentru detalii despte acest nou concept de miliție, sugerez a se revedea acest articol, pentru o formulare cît mai clară a stării de fapt.
Ce ne așteaptă în viitor? Nu se știe. Ba se știe. Dar simt nevoia să mă opresc aici.