Profil de campanie: oameni vs.neoameni

Una mică și gata:
 
Ați observat la Iohanis felul robotic de a răspunde la întrebări? Omul se simte torturat mai degrabă de cetățeni, alți oameni, decît luat la întrebări, în mod firesc. E ca și cum pui victima pe scaunul de tortură, și repetă înaintea călăului același lucru: Nu știu, nu-mi amintesc… sau pauze lungi de vorbire, respectând cu strictețe principiul: ce nu spui, nu poate fi folosit împotriva ta, avînd răbdarea caracteristică psihopatului de a duce pînă la bun sfîrșit orice confruntare de dialog, prin… tăcere!
Prin urmare, din punct de vedere psihologic, Iohanis pare robotul instruit, individul mereu în gardă care și-a șters benevol memoria, pentru ca nu cumva să fie depistat. Nu știm însă cu ce. Avem de-a face mai degrabă cu un profil psihologic special. Vă fac o mică paralelă: psihopatul este o persoană care nu prezintă empatie, mustrări de conștiință și are un comportament lipsit de inhibiții, este deseori carismatic, narcisist și va face orice ca să își ducă la îndeplinire un plan. Și acum nu zic că este psihopat 100%,(pfaahaha) însă asemenea psihologii le întâlnim în mare parte la securiști, în general oameni angrenați în diverse servicii. Mediocru dotați intelectual,căci se supun unor ordine și norme deosebit de stricte,obedienți pînă-n măduvă față de clanul lor, aroganți față de toți ceilați-  cu o putere de disimulare care poate merge până la negare completă a faptului că cerul e albastru.  🙂
 
Acum vă aduceți aminte de filmarea aceea în care Iohannis este întrebat (cu multă inspirație) de un jurnalist, despre amintirile și emoțiile sale din copilărie, iar el ia o pauză, și  tace, privind în gol? Ei bine, asta arată exact golul mental și vidul în care se scaldă, uitîndu-se în față, în loc să plimbe privirea în stînga. O moarte cumplită parcă șade în el. În condițiile în care colțul firesc în care oricine își duce privirea, cînd accesează memoria, este partea stîngă. (faceți o probă, și urmăriți-vă limbajul trupului) (Apropo, dacă cineva știe filmarea, rog să mi-o trimită, am pierdut urma ei) Dar oare ce vrea să ne transmită acest chip? 🙂
 
În altă ordine de idei,  noi ca ființe funcționăm pe asemănare .Legea reprezentărilor sociale dar și a psihologiilor proiective nu mint aici, prin urmare, fiecare votează cu cel în care se regăsește, sau cel care îl validează, conform propriilor aspirații. Aici relevant este cazul Paleologu- și felul abil de a atrage asupra lui oameni mediocri intelectual, dar care aspiră la titlul de intelectuali și deștepți, adesea lipsiți de vîna emoțională chiar de a desluși finețe de caracter. Așa că oamenii se regăsesc în simboluri: îmi pun un costum, citez din Descartes fumând un trabuc- s-a reușit în timp, ca oamenii să identifice rapid, în baza memoriei colective și a reprezentărilor făurite în timp, ca această imagine aparține intelectualului, omului cu putere și autoritate. De aceea foarte mulți aspiranți la acest titlu , admiratori în secret (ceea ce nu e un lucru rău), se regăsesc în modelul propus. Iată de ce e atît de ușor să-i prostești. Tot ceea ce va veni pe urmă de la autoritate, fie și explicat irațional și ilogic, devastînd în drum sistemul firesc, natural, conservator chiar, va fi luat de bun, și ca fiind unicul adevăr moral. (chiar dacă e imoral). Vrem educație, țipă dăștepții în cor, dar niciunul dintre ei, sau prea puțini îndrăznesc să întrebe mai departe: CE FEL DE EDUCAȚIE, căci educație vor și progresiștii, și neomarxiștii. 😉
În clipa în care ai cucerit încrederea oamenilor prin reprezentare simbolică de mare putere și autoritate (intelectul, omul care știe, cunoscătorul, filosoful,înțeleptul , alte arhetipuri) , poți să faci ce vrei cu ei: să-i mîni în orice direcție, căci slava lor deșartă va începe să fie tot mai mare. Dar destul despre asta, ați înțeles în mare. (vezi experimentul Milgram- că am mai pomenit de el).
E ca și cum aș spune că am ceva în comun cu cititorii în general, pentru simplul fapt că tuturor ne place să citim. Asta ne-ar putea aduce laolaltă, dacă am manipula. Apoi, avînd baza aceasta comună de încredere formată (toți citim, prin urmare suntem asemănători, deci avem încredere unii în ceilalțti), pot să fac ce vreau, deși nu citim aceleași cărți. Dar nu veți apuca să mai vedeți asta. Unii pot citi religie, alții anti-religie, iar aici lucrurile și drumurile se separă, în funcție de puterea și importanța lor. Detaliile fac diferența.  NU veți vedea detalii în campanii, însă!
Acum, cu doamna Dăncilă e cu totul diferit: partea bună este că la ea nu prea ai ce să proiectezi, în afară de trăsăturile fabricate în timp de media și alți trepăduși pe spinarea cărora mulțimea și tinerii frumoși și liberi și-au făcut opinii (proastă, agramată, și cam atît, ei reușind să dezvolte un rîs isteric la NICIO PONATĂ!) . Dar E mai blindată și mai OM, de o emoționalitate protejată mai mare, decît toți pămăpălucii ăștia. E adunată-n sine, nu dă pe-afară, și jur că am văzut în cazul ei o trezvie mai mare. N-am găsit derapaje cognitiv-comportamentale de ordin psihopatologic semnificative. Le-am găsit în schimb la cei cărora le poate stîrni rîsul modificarea tembelă a numelui , din Viorica, în Veorica. Asta da anti-campanie, ce pot spune!! Ce fel de om e acela care rîde ca prostu chiar și atunci cînd nu există poantă? THINK!!

Cam despre asta e vorba în aceste trăsături de mase. Zilele astea. Apoi, mai vedem.

dar vă zic, zarurile abia au fost fabricate!
Punctum.
Share this...

About the author

o țărancă, vorba aia...

Comments

  1. Oare sunt multi cetateni ca mine, care voteaza cu convingerea absoluta ca e doar o gluma macabra acest „exercitiu al democratiei”, acest drept „democratic”, (fiindca de fapt nu exista nicio dovada ca rezultatele reale sunt identice cu cele afisate oficial), si totusi participa la aceasta comedie numai si numai din placerea bolnava de a fi „contra”?
    Aplicarea stampilei „tatov” pe un nume care este injurat/injosit non-stop si generalizat in aproape toata mass-media imi provoaca o placere mai mare decat a bea o bere buna, dupa o cina si mai buna, drept pentru care, la fiecare proces electoral, prefer prima activitate in locul celeia din urma. Stiu… sunt cu capu’…

Comentariul tău