Etichetă: consumerism

Libertate, identitate vs. personalități prefabricate

Atât de folositoare e industria perfecționismului sau a dezvoltării personale, încât nu mai poti să-ti găsesti pe nimeni,  apropiat sau cel puțin pe cale să..: zero combinații emoționale posibile dacă nu bifezi minim 10 din 11 trăsături ale omului perfect, asemănător spre identificare totală cu imaginea dictată de laborator, atent șlefuit și apoi supervizat de întreaga industrie. Pe de altă parte, cunosc și știu faptul acela cum că nimic nu e întâmplător. Continuă să citești Libertate, identitate vs. personalități prefabricate

Diagnostic: psihologic sterilizat

   Sterilizarea psihologică este procesul morții pe care toți cei împotriva vieții l-au aplicat și introdus în toate domeniile, pas cu pas, așa încât a devenit o rușine nevoia de partener, familia, dar mai ales fructul: copiii.
   Pe omul nou nu îl interesează ce vine după el. Nici măcar nu oferă o generație capabilă de schimbare, fiindcă nu își dorește. Se ucid copii în pântece, și mai ales în mintea cuplului, înainte ca ei măcar să apară. Se ucide ideea de cuplu, prin steriliziarea psihologică infiltrată în toate domeniile vieții: carieră, muncă, dezvoltare persoanlă, timp liber, autosatisfacție, selfcare. Căci la început, copilul mai întâi e un gând, apoi o voință, apoi..se face! Dar gândul e stârpit cu totul. Ce să mai creezi fără el?! Și mintea, de dinainte ca sa să-l producă. Iar când aud tinerii de căsătorie și copii, fug parcă mâncând pământul, majoritatea, și își pun mâinile în cap: noi nu suntem fraieri– o spun cu un rînjet aproape diabolic, arătând o tristă infatuare. Și nu tineri de 20 de ani, ci chiar unii care au ceva mai mult. Ei nu sunt interesați ce lasă în urmă: faptul că-și doresc o lume mai bună la care se fac că lucrează, e suficient: politici și idei, lăsate cui, dacă nu fac copii ?! Țelurile lor sunt tot mai ”înalte” de atît. De la a munci ca să consume, până la a-și petrece mare parte din timp numărând pași, gigabiți, calorii, amperi și alte minuni detaliate ale lumii moderne, via aplicații care ne spun până și cum să îmbrățișăm conform schemei. Sunt întrebări la care nu am găsit încă răspuns. Iar dacă îl caut, se arată că suntem incapabili să găsim soluții la problemele pe care ni le punem singuri, grjile și obstacolele pe care ni le vîră societatea sub ochi, sau chiar noi înșine, din neglijență. Înțeleg că suntem din ce în ce mai proști, incapabili de soluționarea acestor obstacole!?
Însă omul sterilizat psihologic a evoluat : el dă vina și pe resursele limitate. Mai nou, și pe religie, dogmatic fiind. Nu face copii fiindcă nu avem destulă hrană pentru toți. E cruzime să aduci pui de om într-o asemenea lume ”lipsită parcă de Dumnezeu.” O teribilă înșelare de nivel înalt. Firește, n-a înțeles încă treaba cu puterea, și felul în care nu primi mai mult decît putem duce. Nu face copii din iubire. De sine, cît mai multă, și o incapacitate de a-și gestiona resursele. Proprii sau nu. Așa cum spuneam, el nici nu găsește soluții. Generic. Nu există soare, grâne, pământ de lucrat, grădină, el vede doar statul- această bunică autoritară înaintea căreia, orfan fiind, se predă cu totul. Și o face, azi, din ce în ce mai mult. Statul, autoritatea supremă din umbră. Captiv în percepția globalistă, el vede departe, în ceață. Blur. Și îngrădește însăși schimbarea la care lucrează în lume, prin refuzul categoric de a se înmulți. O falsă morală aprigă și plină de rebeliune îi acoperă frumusețea și naturalețea conștiinței, împletite cu noțiunea de OM. Revenind la el însuși, din nebuloasă, din lumea confuză globală ce i se arată pe un fals orizont, se vede neputincios și teribil de mic. Și totuși, cu o voce atît de…”mare”. Infatuat prin propriile gînduri, dictate subtil de știri și articole distopice, el se preface că gîndește cu propria minte, ajungând la aceleași concluzii precum toți.  Toți unici, toți egali, toți sterilizați încă de acum 20 de ani. Și ce vine după ei!? O lume stearpă, a neputinței ascunse după măști (de cyborgi, probabil) plini de grandomanie. Suferință și singurătate ascunse în spatele unui trai unanim acceptat, deosebit de …bun. O evoluție a omului, în chiar …lipsa lui!
Și restul, vă las să vă mai imaginați voi…
 

Eu vs. Grupul. Say OUR name!

Gândirea de grup și adaptarea la grup distruge individualitatea și puterea personală. Într-un mod simplu:
 
Vreau să scriu ceva despre doctori, ceva mai puțin pozitiv, și îmi aduc aminte că am doctori în listă, nu vreau să-i supăr, prefer să aparțin acelui grup de tovarăș, așa că tac.

Continuă să citești Eu vs. Grupul. Say OUR name!

După agoniseală, cu ce rămânem?

Există o satisfacție de origine comunistă pentru câteva categorii sociale, să-i vadă pe tineri chinuindu-se și dând din coate pentru niște mărunți zilnic.

Mă refer la familiile acelea înstărite, care în urma comunismului au dobândit avere, și totuși, au o plăcere dubioasă în a-și vedea plozii cum se zbat, să supraviețuiască, încercând din răsputeri să-și mențină condițiile de lux în care au trăit acasă.
Banane, cacao, haine de firmă și cam tot ce-i mai bun și calitate, căci există o educație consumeristă și aici.

Părinții de atunci devin călăii de acum, aceiași care frenetic aproape, se bucură să-și vadă fiul cu mâinile rupte, dar cu un S8 în buzunar și eventual, o mașină tare. Ei înțeleg doar munca de la 8 la 4 și dacă se poate, cu târnăcopul, să lase semne. Munca trebuie să fie evidentă. Nu există intelect, ci doar transpirație, aici, căci așa ne-a învățat comunismul. Orice frustrare care devine nevroză, care devine schizofrenie, este un moft, pare-se, al unui copil care vrea să fie în centrul atenției. Băga-mi-aș !
Nu cumva să cultivăm vocația și valoarea în societate, sau în orice caz, acele exemple deviante care reușesc să strângă cureaua, fără ca măcar să dețină una adevărată.
Dacă mâine se întâmplă ceva și ni se duce agoniseala, cu ce rămânem?
Cine suntem, dincolo de smartphone?
Cine suntem, dincolo de țoale și bani și parfumuri scumpe?
Cine suntem, când nu avem țigări să ne calmăm frustrarea?
Cine suntem, când psihologul o mierlește, și nici propriul părinte nu mai e ce-a fost ?
Cine suntem, când bate vântul în hypermarket, și nu mai e vreo mașină să treacă la terasă să ne admire îmbrăcămintea?
Cine suntem, când se ia curentul, și noaptea pare un chin fără sfârșit, în care unicul tău prieten, dar și dușman, rămâi tu însuți, lipsit de putere, lipsit de…acele obiecte !?

Hm? Răspundem și noi cît mai repede la toate astea!?

 

De ce ne fug oamenii din țară.

Sunt atât de multe de făcut în România, ”țara mea de glorii, țar mea de dor”, încât mă miră faptul că tinerii pleacă, băgându-și piciorul la propriu în oportunitățile nevăzute de ei,de aici. Ei nu-și văd oportunitățile nici în ei înșiși, dar mai în afara loc… Și asta e problema de fapt. Ei spun că nu se poate face nimic aici, în realitate acest fapt ascunde o neputință mai mare: specializarea, voința și răbdarea de zi cu zi.

Continuă să citești De ce ne fug oamenii din țară.

Credit social. Pizza din Viitor NU sună bine

S-a zvonit o perioadă, fără prea mare succes în a atrage atenția și discernământul românului de rînd, despre situația controlului la Beijing. Acolo deja se lucrează de zor la implementarea sistemului cu ”puncte de încredere personale” sau ”credit social”, prin care persoanele  și entitățile sunt urmărite îndeaproape. Nimic nu va mai putea fi ascuns. Motivul lor? ”Sporirea vigilenței față de cinstea și credibilitatea din interiorul societății.” Pe scurt, dacă nu placi oamenilor sau angajaților sistemului, ești depunctat, iar dacă ești ascultător, obedient, cu taxele la zi și cu mentalitatea pe placul sistemului, poți să placi, și să aduni puncte.

Ce se va întâmpla însă cu informațiile minuțios culese despre indivizi sau firme? Păi vor fi analizate, spre a da un verdict despre un om sau altul, dar și pentru a-i permite sau îngrădi accesul la servicii publice, la angajare, în antreprenoriat chiar.  Și toate astea în timp ce noi încă ne lovim cu pumnul în piept fizic că biruim jandarmeria într-un protest-mascaradă de stradă…

În orice caz, viitorul bate la ușă și aduce deja de mai multă vreme izul orwellian al distopiei descrise perfect  în romanul ”1984”.  Schițez aici un fragment din viitorul care ne așteaptă, și pentru care facebook și mașinăriile ne pregătesc acum, pentru a vărsa tot și toate în lumea împânzită de date, căreia nu-i mai ajunge și vrea și mai mult, tot mai mult, până la absolut, spre mărginirea independenței și chiar preluarea ei cu totul, spre un control indirect de amploare. Spun indirect pentru că mecanismele de control trec aproape insesizabile de către omul neantrenat mental, capabil să preVADĂ ce se petrece cu el, și cum apar schimbările de opinie în primul rînd.

Iată scenariul:

COMANDÂND O PIZZA ÎN VIITOR:

Telefonul sună către primul număr de telefon al pizzeriei, și singura pe care o puteam alege, căci e aproape de mine. Nu am voie să sun la alta, așa e sistemul creat automat. Răspunde dispecera cu o voce neutră, nu-mi pot da seama dacă e femeie sau bărbat, dar bine că este. Încep să-i spun cine sunt, mă oprește, știe deja cum mă numesc, știe unde locuiesc și când am sunat ultima oară.

-Bună ziua, sunt…

-Nu-i nevoie, avem numele dvs. în baza de date comună.

– Aș dori să comand două pizza: una cu pui și una cu salam…

-Verific acum, spune dispecera, butonând de zor. Vă costă în plus 20 $, pentru că sistemul a accessat datele dvs. medicale și aflăm că aveți colesterolul mărit, și o presiune prea mare a sângelui. Taxa de 20$ va fi adăugată la asigurarea dvs. medicală.

-Ok. Adresa de livrare este…

-Știm, locuiți într-o zonă rău-famată a orașului. Vă costă în plus 10$ taxa de livrare.

-Cum adică zonă rău-famată, ce vreți să spuneți? E o zonă liniștită.

-Sistemul tocmai mă informează că în ultima lună, în zona dvs. au avut loc 3 spargeri și două violuri. Taxa în plus merge către asigurarea șoferului: își asumă un risc că vine în acea zonă să vă aducă pizza.

-…E cam mult totuși să plătesc 60$ pentru două pizza… zic nedumerit și puțin confuz… Apoi, de la capătul celălalt, se aude din nou butonând, și un piuit de robot parcă dă iar răspunsul, iar doamna execută:

-Nu sunteți îndreptățit să vă plângeți de această plată: ați cheltuit recent 300$ pe două bilete la un concert.  Dacă v-ați permis această cumpărătură, vă permiteți și această comandă…

-… pOFTIM!?? de unde șt… Ok, nicio problemă. Anulați comanda, doresc o pizza vegetariană și atât.

– … o secundă, vă rog! O alegere excelentă!  Va fi spre binele abdomenului dvs. Ultimele cumpărături arată și perechea de blugi cu un diametru peste norma agreată de stat, cumpărată recent. Sunteți sigur că ar trebui să comandați acum o pizza?

-Bine, nu mai comand nimic. Mulțumesc, la revedere. !!#@!$@$ @! zic cu o nervozitate greu de ascuns…

-Detectez un nivel de furie nepermis. Am blocat ușile apartamentului dvs. Psihologul a fost anunțat deja, vă rugăm să așteptați cu calm sosirea specialistului.

_________________

Iată o lume care pare aproape ireală, dar care se întâmplă deja, și pentru că am fost sedați deja cu filme, este foarte greu să o mai percepem ca fiind însăși lumea cel mai aproape de noi: o lume în care controlul uman nu are nevoie de instituție separată , și nici măcar minister, căci ea a fost implementată subtil, treptat, pas cu pas, an de an, în fiecare segment al vieții noastre. De la aplicații care ne spun cum să pășim, la specialiști care ne dau peste mână, dacă ceva nu facem conform manualului, și în sfîrșit, la roboți care ne trasează fără inimă limite setate de oameni de știință, toate pentru ce? pentru cumințenia globală pregătită cu migală de cei mai obsedați dintre pământeni. Și pentru acea creștină ”puritate” cu forța, despre care nimeni, dar nimeni nu prea vorbește…

 

Dacă până recent, se afirma , citând din  mari autori, că acest control social are loc mai cu seamă prin FRICĂ, astăzi, oamenii, prin neatenția față de datele pe care benevol le livrează, intră singuri sub cupola BigBrother, fără să poată să înțeleagă, din neatenție, grabă și captivație față de lumea virtuală, despre riscurile din viitor la care se supun… 

Jazz, om și mulțime

Era pe la începutul anului 2012,când am început să bat ritmurile de jazz, și să-mi și placă. Pianistă fiind, îmi era foarte ușor să înțeleg, nu neapărat să am și răbdare. Dar când l-am auzit pe Avishai Cohen pentru prima dată, și nu doar superficial, ci și având starea potrivită, reușind să trec de primele 15 minute cele mai dificile, m-am îndrăgostit pe loc pentru a 2-a oară.

Continuă să citești Jazz, om și mulțime

Cafeaua ca boală, prilej sau cultură socială.

   Stilul de viață modern nu-ți aduce doar cafele colorante de la Stabucks zi de zi, brunch-uri la KFC și cola rece la prânz, cînd cei mai săraci dintre oameni (și cei mai sănătoși) beau (doar) apă dintr-o fântână,
   Dar poate aduce și un cancer colorectal, de a cărui efect se ”bucură” deja tot mai mulți tineri ai lumii. Pe cifre și statistici, studii în domeniu.

Continuă să citești Cafeaua ca boală, prilej sau cultură socială.