Există o satisfacție de origine comunistă pentru câteva categorii sociale, să-i vadă pe tineri chinuindu-se și dând din coate pentru niște mărunți zilnic.
Mă refer la familiile acelea înstărite, care în urma comunismului au dobândit avere, și totuși, au o plăcere dubioasă în a-și vedea plozii cum se zbat, să supraviețuiască, încercând din răsputeri să-și mențină condițiile de lux în care au trăit acasă.
Banane, cacao, haine de firmă și cam tot ce-i mai bun și calitate, căci există o educație consumeristă și aici.
Părinții de atunci devin călăii de acum, aceiași care frenetic aproape, se bucură să-și vadă fiul cu mâinile rupte, dar cu un S8 în buzunar și eventual, o mașină tare. Ei înțeleg doar munca de la 8 la 4 și dacă se poate, cu târnăcopul, să lase semne. Munca trebuie să fie evidentă. Nu există intelect, ci doar transpirație, aici, căci așa ne-a învățat comunismul. Orice frustrare care devine nevroză, care devine schizofrenie, este un moft, pare-se, al unui copil care vrea să fie în centrul atenției. Băga-mi-aș !
Nu cumva să cultivăm vocația și valoarea în societate, sau în orice caz, acele exemple deviante care reușesc să strângă cureaua, fără ca măcar să dețină una adevărată.
Dacă mâine se întâmplă ceva și ni se duce agoniseala, cu ce rămânem?
Cine suntem, dincolo de smartphone?
Cine suntem, dincolo de țoale și bani și parfumuri scumpe?
Cine suntem, când nu avem țigări să ne calmăm frustrarea?
Cine suntem, când psihologul o mierlește, și nici propriul părinte nu mai e ce-a fost ?
Cine suntem, când bate vântul în hypermarket, și nu mai e vreo mașină să treacă la terasă să ne admire îmbrăcămintea?
Cine suntem, când se ia curentul, și noaptea pare un chin fără sfârșit, în care unicul tău prieten, dar și dușman, rămâi tu însuți, lipsit de putere, lipsit de…acele obiecte !?
Hm? Răspundem și noi cît mai repede la toate astea!?
S-a zvonit o perioadă, fără prea mare succes în a atrage atenția și discernământul românului de rînd, despre situația controlului la Beijing. Acolo deja se lucrează de zor la implementarea sistemului cu ”puncte de încredere personale” sau ”credit social”, prin care persoanele și entitățile sunt urmărite îndeaproape. Nimic nu va mai putea fi ascuns. Motivul lor? ”Sporirea vigilenței față de cinstea și credibilitatea din interiorul societății.” Pe scurt, dacă nu placi oamenilor sau angajaților sistemului, ești depunctat, iar dacă ești ascultător, obedient, cu taxele la zi și cu mentalitatea pe placul sistemului, poți să placi, și să aduni puncte.
Ce se va întâmpla însă cu informațiile minuțios culese despre indivizi sau firme? Păi vor fi analizate, spre a da un verdict despre un om sau altul, dar și pentru a-i permite sau îngrădi accesul la servicii publice, la angajare, în antreprenoriat chiar. Și toate astea în timp ce noi încă ne lovim cu pumnul în piept fizic că biruim jandarmeria într-un protest-mascaradă de stradă…
În orice caz, viitorul bate la ușă și aduce deja de mai multă vreme izul orwellian al distopiei descrise perfect în romanul ”1984”. Schițez aici un fragment din viitorul care ne așteaptă, și pentru care facebook și mașinăriile ne pregătesc acum, pentru a vărsa tot și toate în lumea împânzită de date, căreia nu-i mai ajunge și vrea și mai mult, tot mai mult, până la absolut, spre mărginirea independenței și chiar preluarea ei cu totul, spre un control indirect de amploare. Spun indirect pentru că mecanismele de control trec aproape insesizabile de către omul neantrenat mental, capabil să preVADĂ ce se petrece cu el, și cum apar schimbările de opinie în primul rînd.
Iată scenariul:
COMANDÂND O PIZZA ÎN VIITOR:
Telefonul sună către primul număr de telefon al pizzeriei, și singura pe care o puteam alege, căci e aproape de mine. Nu am voie să sun la alta, așa e sistemul creat automat. Răspunde dispecera cu o voce neutră, nu-mi pot da seama dacă e femeie sau bărbat, dar bine că este. Încep să-i spun cine sunt, mă oprește, știe deja cum mă numesc, știe unde locuiesc și când am sunat ultima oară.
-Bună ziua, sunt…
-Nu-i nevoie, avem numele dvs. în baza de date comună.
– Aș dori să comand două pizza: una cu pui și una cu salam…
-Verific acum, spune dispecera, butonând de zor. Vă costă în plus 20 $, pentru că sistemul a accessat datele dvs. medicale și aflăm că aveți colesterolul mărit, și o presiune prea mare a sângelui. Taxa de 20$ va fi adăugată la asigurarea dvs. medicală.
-Ok. Adresa de livrare este…
-Știm, locuiți într-o zonă rău-famată a orașului. Vă costă în plus 10$ taxa de livrare.
-Cum adică zonă rău-famată, ce vreți să spuneți? E o zonă liniștită.
-Sistemul tocmai mă informează că în ultima lună, în zona dvs. au avut loc 3 spargeri și două violuri. Taxa în plus merge către asigurarea șoferului: își asumă un risc că vine în acea zonă să vă aducă pizza.
-…E cam mult totuși să plătesc 60$ pentru două pizza… zic nedumerit și puțin confuz… Apoi, de la capătul celălalt, se aude din nou butonând, și un piuit de robot parcă dă iar răspunsul, iar doamna execută:
-Nu sunteți îndreptățit să vă plângeți de această plată: ați cheltuit recent 300$ pe două bilete la un concert. Dacă v-ați permis această cumpărătură, vă permiteți și această comandă…
-… pOFTIM!?? de unde șt… Ok, nicio problemă. Anulați comanda, doresc o pizza vegetariană și atât.
– … o secundă, vă rog! O alegere excelentă! Va fi spre binele abdomenului dvs. Ultimele cumpărături arată și perechea de blugi cu un diametru peste norma agreată de stat, cumpărată recent. Sunteți sigur că ar trebui să comandați acum o pizza?
-Bine, nu mai comand nimic. Mulțumesc, la revedere. !!#@!$@$ @! zic cu o nervozitate greu de ascuns…
-Detectez un nivel de furie nepermis. Am blocat ușile apartamentului dvs. Psihologul a fost anunțat deja, vă rugăm să așteptați cu calm sosirea specialistului.
_________________
Iată o lume care pare aproape ireală, dar care se întâmplă deja, și pentru că am fost sedați deja cu filme, este foarte greu să o mai percepem ca fiind însăși lumea cel mai aproape de noi: o lume în care controlul uman nu are nevoie de instituție separată , și nici măcar minister, căci ea a fost implementată subtil, treptat, pas cu pas, an de an, în fiecare segment al vieții noastre. De la aplicații care ne spun cum să pășim, la specialiști care ne dau peste mână, dacă ceva nu facem conform manualului, și în sfîrșit, la roboți care ne trasează fără inimă limite setate de oameni de știință, toate pentru ce? pentru cumințenia globală pregătită cu migală de cei mai obsedați dintre pământeni. Și pentru acea creștină ”puritate” cu forța, despre care nimeni, dar nimeni nu prea vorbește…
Dacă până recent, se afirma , citând din mari autori, că acest control social are loc mai cu seamă prin FRICĂ, astăzi, oamenii, prin neatenția față de datele pe care benevol le livrează, intră singuri sub cupola BigBrother, fără să poată să înțeleagă, din neatenție, grabă și captivație față de lumea virtuală, despre riscurile din viitor la care se supun…
Ajung grăbită la meci, la grădina de vara, trăgând după mine inamicul- o pungă mare de pufuleți românești, când un tip îmbrăcat în alb mă opreste la poartă și îmi mărturisește cuvintele magice: Continuă să citești Nu e voie cu pufuleți!!!
Tânărul cu căști pe ureche, acest splendid exemplar al mutismului selectiv, îl întâlnesc mai nou oriunde mă duc. Ultima dată ne intersectam la raionul de carne, la Auchan. Un tip obez, plin cu coșuri, haine ponosite și un grozav simț al infatuării atunci când se mai Continuă să citești Scene urbane (I)
Continuă să citești Cafeaua ca boală, prilej sau cultură socială.
Egoismul omenesc este o trăsătură care provine din copilărie: când părinții privează copilul de afecțiune, de hrană, sau de alte trebuințe, psihicul trebuie să se descurce: așa că recurge la egoism, de fiecare dată când circumstanțele o cer, nevoia fiziologică- o cere, și fără să țină cont de ce e în jur, decide pentru sine și atât, ce urmează să facă.
Continuă să citești Egoismul ca mecanism de apărare: între răutate și conservare.
Manual sau auxiliar, întrebarea și disputa nu ar trebui să fie despre accesibilitatea lui, ci mai ales despre faptul că acest tip de manual auxiliar există.
Să vedem în continuare ce putem extrage din text, și de ce acesta reflectă foarte bine vremurile moderne pe care le trăim.
Încă din prima propoziție, remarcăm faptul că Bogdan este capabil să meargă singur la cumpărături, să-și cumpere încălțăminte, la aceeași vârstă la care unii dintre noi, majoritatea, am fi mers, odinioară , însoțiți de părinți. Din fericire băiatul salută. El spune SALUT!, în semn de tovărășie evidentă cu vânzătoarea. Remarcăm în cele ce urmează răspunsul vânzătoarei: Continuă să citești Relații ciudate și tulburări de personalitate timpurii într-un auxiliar de școală
