Uniformizarea maselor în laboratorul minții

Pe vremea în care devianțele și patologiile se manifestau în ascuns, departe de ochii societății, nimeni nu știa despre nimeni ce face, cine este și cu ce se ocupă. Concluzia la schimbarea socială este că deși ea dăunează teribil societății, prin destabilizarea ei,  vor putea înfrîna pe cel curat, și vor ațîța și mai tare pe cel murdărit de coloratura noilor norme. Le știm . Pe șleau, o să fie atît de ușor să NU discuți cu unu și cu altul, pentru că acel unu și altul nu se vor mai ascunde. Mă refer la progresiști.

Cred totuși că n-am greșit cu uniformizarea maselor cînd spunem că ea are un scop și o limită. Adevăratul tablou este instrumentat de seceră și ciocan. Un ciocan care ne îngroapă în abisuri, iar psihologic vorbind, chiar în pulsiuni freudiene subconștientale, înăbușind lumina noastră, și o seceră care să-i taie pe cei mai (in)adaptați dintre pământeni, cei care prin felul lor de a fi, reușesc, poate mereu sau doar din cînd în cînd, să scoată capul la lumină, ridicându-se deasupra capetelor la fel, ce s-au amestecat laolaltă, prin tehnici și tactici meschine, în marea plajă de oameni la fel:ușor de guvernat, ușor de prevestit, ușor de dirijat, căci orice tehnică e mai ușor de aplicat cînd toți sunt la fel.

Nu va mai exista nicio dreaptă și stîngă: în lumina constrastului progresist la care asistăm încă azi, ca și într-o perioadă istorică de tranziție. Pentru cei din stînga, dreapta cea mai accesibilă pe care o vor putea vedea se va afla la mâna lor dreaptă. Pentru cei din dreapta, dreapta cea mai accesibilă pe care o vor vedea, ar putea fi stînga colegului de bancă. Iar pentru stînga, dreapta poate însemna orice este mai priceput decît emisfera rațiunii, care deși înțelege tot, nu a priceput nici esența. Liniaritatea gândirii- o necesitate în vremuri în care 7 miliarde de oameni sunt total diferiți, și e imposibil să faci 7 miliarde de tehnici și practici de mobilizare interioară, aflare și descătușare ființială, prin care acei oameni să respecte o direcție, preferabil globală, de trăire și manifestare, de aspirații și comportamente aliniate dictatului. Democrația astfel fabricată în laboratoarele deloc ascunse ale internetului este o realitate accesibilă.

Lucrurile puse la comun, prin urmare, captează în ele valoarea dată de dorința și nevoia unui om dar și a celuilalt de a avea acel lucru și de a-l administra împreună. Dacă obiectul nu este prioritar pentru ambii, sau pentru o comunitate, stați liniștiți, nu se înlocuiește obiectul, ci se trag acele sfori psihologice via media și alte platforme prin care nevoia să devină, chiar peste noapte, una comună. PAs cu pas. Miliarde de dolari sunt pompați în ”fundul” oamenilor, spre manipularea în diverse direcții. Astfel, te îngrijești ca nimeni să nu bănuiască un posibil dictat. În afară de eticheta ”sponsorizat” pe feisbuc, nu vei știi niciodată mai mult: cine și ce se ascunde în spatele acelor oferte:de la dezvoltare personală, la ideologii și doctrine, sau alte detalii conexe despre un fapt necsear să se întâmple în societate, sau altul. Și zic necesar, din punct de vedere al celor care-și doresc niște rezultate, și guvernează. Așa se fabrică democrația: în laborator. Iar majoritatea slabă, culmea, are mereu ultimul cuvînt. Nevoia de liniaritate și deslușire a etichetelor politice îi face pe mulți să cadă în capcană: ba e capitalism, ba comunism, ba totalitarism. Tot nu vedeți cum se împletesc toate, complementar?!

Însă din fericire, ”problema” rețelelor sociale azi este că ele nu arată absolut niciun adevăr profund despre om. În afară de laturile sociale ușor de manipulat, dar care nu reprezintă omul în esență, ci doar o pulsiune a sa. Deși portretul psihologic este adesea bine și ușor de conturat, el arată doar individul psihosocial. Tot ceea ce este reprezentat de subiectivitatea și prejudecata noastră este despre noi înșine, mai mult, nu despre el. Omul care trăiește cu adevărat îl poți afla doar în realitate, restul sunt constructe sociale. Stephen Hawking era un om ”mort”, metaforic spus, care scria cărți, spre exemplu. Nu există un exemplu mai bun pentru ce urmează să se întâmple cu omul internetului, decît acest personaj, care deși imobilizat, latent și împietrit energetic, stîrnea simpatia și adorația maselor. (…)

Căci dincolo de spațiul virtual, suntem universuri, dincolo de curente politice fixe, suntem un amalgam din toată politica lumii, care funcționează perfect într-o simbioză totalitar-democratică de sorginte divină, așa cum e făptura umană. Cine să poată controla în totalitate așa ceva? Uniformizarea maselor, prin urmare, rămâne un vis machiavelic al celor mai slabi dintre pământeni: elitele care guvernează, dorindu-și acerb o putere de sute de ani, sau cine știe cînd, scotocind științific prin experimente și programe avansate de control al minții, descoperiri chintesențiale despre om, inginerie genetică, și alte deranjamente ”în vitro”, poate-poate, vor reuși, cîndva, un control total pe sufletul și deci, făptura umană. Citesc recent, pe fugă, că se încearcă deja injectarea ADN-ului de porc într-un embrion uman. Vă vine să credeți!?Cui servește un asemenea gest diabolic de împletire a spurcatului cu divin, generic vorbind?  Downloadarea minții e deja posibilă, dar mintea nu este totul. Defulările grotești prin scris haotic- nici ele nu pot arăta în context integral ce conține în el însuși un om, iar portretele psihodramelor depistate de experți psihologi- cu atît mai puțin. Am nădejdea că roboții viitorului vor fi foarte inteligenți, dar foarte foarte proști ! 🙂

În încercarea aceasta de a depista interiorul omului, prin te-miri-ce tehnici și tactici războinice, apare un singur scop la suprafață: controlul total. Dacă e Dumnezeu, n-ai nevoie să te arăți, că EL știe, dar dacă e o imitație, atunci fii sigur că va face totul posibil să te spovedești pe te miri unde. Nu poți avea control total, dacă nu ai decriptat integral conținutul vasului, nu? Prin urmare, ca să uniformizezi un popor, în direcția dorită (adică inversul său) e nevoie ca mai întâi să-l vezi pe neamul acela în acțiune, să știi ce-i place, ce nu, la ce reacționează agil, la ce se răzvrătește și mai ales- ce apără, apoi să răstorni cupa, așa încît să se apropie cît mai mult de preferințele tale. Apoi, avînd toate acestea, poți trage sfori marionetiste în toate direcțiile, spre a le potoli trăsăturile, după mijloace, și mai ales după nevoi. Nevoia unitară rămâne de fiecare dată uniformizarea. Vorbind de continent, ar fi aberant să credem că s-ar dori să existe cumva italieni și europeni: se va dori să existe  europeni și atît, iar firea lor făurită în laborator- scopul tuturor mijloacelor tactic, lucrată asemeni unui programator care face de la zero circuite și aplicații, avînd un rezultat precis, de-a fir a păr, în cele mai mici detalii.

Dintre toate, cel mai accesibil exemplu al puterii de uniformizare în sfera psihosociologiei este cel al feisbuc: cineva scrie public o idee, iar oamenii se înghesuie să comenteze, ajustîndu-și opiniile în funcție de simpatii și respect, unii altora, iar spre finalul conversației, veți observa în foarte multe cazuri, majoritare, că oamenii  părăsesc discuția având într-un final aceleași opinii, fie prin compromis fie prin renunțare la propia opinie, de dragul menținerii unei imagini bune, de om pașnic, înaintea celorlalți, sau chiar din teama de a nu fi catalogat drept extremist. Toate acestea se petrec cu ajutorul trolilor, sau a ceea ce numim agenți ai ordinii, antrenați special în diverse misiuni sociale precum aceasta de a veghea conturile de facebook, intervenind în cele mai importante și populare discuții. Curentele fabricate în laboratorul peiorativelor, iată-le în acțiune. Cînd auzim cuvîntul Extremist, parcă ne apucă așa, o durere de cap: nimeni nu-și dorește să fie asociat cu așa ceva. Deci, cine , de fapt și ce, conduce, dacă nu curentele fabricate în ani, în laboratorul minții celor mai intelligenți dintre pământeni? iată o întrebare bună.

Prin urmare, ce este democrația azi, ce a mai rămas din ea, dacă nu doar o reacție psihosocială la pârghii și sfori trasate de dinainte, în laboratoarele ferecate, ascunse complet de ochii ”profanului”, prin care se dirijează atent cursul oamenilor, prin imperative ca ”Divide et impera”, !? Și numai într-un viitor ajustat ca la carte, de păpușarii veacului, va fi posibilă o autoguvernare, sau ceea ce numim comunism, în toate formele sale utopico-distopice de-a dreptul, pentru că până atunci,  la felul în care avansează lucrurile, este foarte posibil ca generațiile viitoare să fie deja programate social, pentru a făuri noua civilizație de ”elite și proști bine îmbrăcați, infatuați cu toții”, dintr-o nevoie bolnavă, ancestrală de prea mult control, înlocuind divinitatea, din om, din mersul lumii, cu o pulsiune excentrică de a se crede, fiecare, după posibilitate, un fel de zeu.  Și nu orice zeu, născut natural sau dăruit lumii, ci unul prefabricat, fals, la care s-a ajuns după ani de muncă și inginerie socială, exploatând ce e mai rău în ființă, spre uniformizarea teribilă a maselor. Liberul arbitru devine discutabil, mecanismele de alegere interioare, și ele, o iluzie. Toate acestea, așa încât să nu mai existe …

                         LIBERTATE, PERSONALITATE, TREZVIE

 

 

 

Bibliografie: Dark Psychology, S.Moscovici, V.Volkoff, etc

 

Social-media comunistă: facebook-principii

De ce facebook este un mediu comunist!? De însămânțare. Iată câteva motive:

  1. Când cineva are o opinie care nu este în conformitate cu media, este imediat tras la răspundere prin comentarii subiective ale celorlalți.
  2. Dacă cineva postează ceva pozitiv, i se va face observație imediat de către alții, despre răutățile lumii în care trăim. Ajustarea la o lume bolnavă este deci de neoprit.
  3.  Dacă scrii un comentariu complex la o postare dedicată maselor, și în acel comentariu inserezi cuvinte de specialitate, ți se va spune că faci pe deșteptul.
  4. Comprimarea extraordinară a domeniilor în care se discută: dacă cineva postează despre știință, vei fi apostrofat indirect, în cazul în care faci apel și la alte domenii, pentru a afla un adevăr.
  5. Oamenii care nu au poză de profil și nu au minim profilul completat cu informații personale, nu sunt credibili, ba chiar vor fi luați peste picior, în caz că cineva supărat de un comentariu, le va cerceta profilul. Dacă 90% din postări sunt simpatizate de ”detectiv”, și 1% împotriva principiilor lui, vei fi exterminat din cauza acelui 1% detestabil de către individ.
  6.  Profilul care este completat integral, cu informații relevante, a unui specialist, de exemplu, va fi luat peste picior, în caz că cineva supărat de un comentariu, îl va cerceta.
  7.  Miliția civilă este prezentă în online: ea este azi alcătuită din cetățeni care pe principiul puterii de grup, după ce aderă la o idee comună socială puternică, îl pot huidui în public pe cel care nu se conformează.
  8. Tortura, batjocura, trolling-ul snt mecanisme de intimidare folosite frecvent fie de miliția civilă, fie de cei care sunt agenți ai unor idei sau altele.
  9.  Adevărul este anchetat, discreditat, huiduit și redus la tăcere pe facebook, ba prin algoritmii care detectează automat scînteia lui, fie prin ”cetățeanul” vigilent, care raportează pe cei de partea dreaptă a baricadei social-politice.
  10.  Cu cât scrii mai mult pe facebook, cu atât ți se va spune că stai prea mult pe facebook. Deși tu ai scris ce ai scris în câteva minute, cei mai puțin dotați intelectual vor considera că ai stat câteva ore să concepi formularea. Ești un prostalău ȘI FRAIER.
  11.  Facebook este o rețea comunistă pentru că prin discuții și alte dialectici mai mult sau mai puțin autentice, acolo se concep idei și se formează acorduri pe subiecte diferite. Nu ești de acord cu o temă, cineva va avea grijă să-ți convingă mintea să adere la ideea aceea treptat. Cu zăhărelu. Nu ești de acord? Vei fi pus la zid. ”Ești nebun, ce ai”?
  12. Bunul comun este părerea. Ideea și zicerea lansate acolo. Fie de o persoană fizică, un grup reprezentativ al unei idei și cauze, sau de lideri de opinie. Cine îi discreditează pe aceștia , e neica nimeni. După profil.
  13. Nu contează dacă în spatele unui profil se află un neica nimeni, este obligatoriu să ai multe like-uri, să ai ”grade”, pentru a fi vizibil. Dacă vrei să ai autoritate, trebuie să te blindezi cu așa ceva. Drept urmare, liderii se pot fabrica în mod artificial, pe facebook.
  14.  Dacă citezi din mari autori, ești un om mare. Toată lumea gustă. Dacă pui propriile citate, scriitor fiind, lumea spune că ai înnebunit. Vorbești prostii. ”Alinierea!”
  15.  Dacă pui o fotografie cu tine, ți se spune că ai scăzut nivelul, dacă postezi frânturi din munca ta la redacție, ești un impostor care vrea să se dea mare.
  16.  Nimeni nu ține cont de nivelul cognitiv la care se află cineva care comentează sau care răspunde unui comentariu pe o temă sensibilă. Se aruncă noroi, se huiduie, se împrăștie venin. Visul oricărui frustrat: toți la fel, toți egali. Ba chiar nici nu-și poate da seama că din 100 de oameni, 1 abia dacă-i seamănă… Așa că lumea începe să se certe . Înțelepciune niet.
  17. Totuși, deși e așa, discuțiile în grupuri tematice precum veganism, snobism, socialism, usrism, ateism și alte -isme, sunt opium pentru mase. Intri în dezacord, umplut de adevărul din tine, și pleci de acolo, dacă mai pleci, la început terfelit de zecile de postaci care se luptă să te cioplească pe ideile lor, apoi oprimat, și în sfîrșit, la final: fie devii ca ei, debarasându-te de propiile idei stabile, fie mai stăpân pe tine devii. Acest proces se numește REEDUCARE.
  18. În sfîrșit, alinierea la opiniile de masă este necesară: numai așa discreditarea întîrzie, și mai ales, validarea de către ceilalți- atât de ”importantă” pentru ceilalți. Oamenii au în ADN-ul lor inserată ideea conform căreia cel exclus și marginalizat suferă, drept urmare, jocurile de putere sunt prezente și aici.
  19.  Tehnici și tactici de sabotare a subconștientului. Prin aceste feluri de a ajusta pe om la opiniile generale, și de a-l coborî de la nivelul său, sau dimpotrivă, de a-l urca, luându-l din țărănismele lui de la țară, și pus între atoatăcunoașterea celor de pe internet, omul suferă un program de REEDUCARE, a cărui rol este precum picătura chinezească, să modifice zilnic pas cu pas rezistențele adevărate psihologice care îl fac OM integru.

Continuă să citești Social-media comunistă: facebook-principii

Ce fain ar fi să fie un mare BINE peste tot, nu!?

Comunismul începe cu binele colectiv, sau măcar cu tentația lui: ce fain ar fi să nu mai fie…. oameni dezaxați, urâți, ciungi, lipsiți de maniere, proști, bolnavi, săraci, flămânzi, cu probleme, trafic intens, poluare, producție de carne și o mulțime de altele pe care le știm. Unele reale, altele născocite, majoritatea dintre ele născocite parcă, de specialiștii mesei rotunde. Apoi te duci în eugenie, socialism, egalitate socială. Vrei ca de exemplu, anumite categorii sociale să nu se mai înmulțească.  Apoi, treptat începi să omori copii nevinovați bolnavi (vezi cazuri deja reale), începi să eutanasiezi, la început cu acord, apoi abuzezi, și faci ca ”fără acordul” să devină proiect de lege. Inventezi vaccinuri care să taie lanțul…slăbiciunilor. Continui apoi cu reproducere asistată, după care refuzi dreptul la proprietate privată – că nah, oamenii nu știu bine cum să-și administreze proprietățile- începi să pui legi dure pentru firme- și să încalci dreptul la viață și la alegere al celorlalți. Totul de dragul binelui colectiv. Îți place cerul perfect albastru ? Ce frumos ar fi ca cerul să fie NUMAI PERFECT ALBASTRU !  Ăștia-s comuniștii: visători prin definiție, duri și ageri, specialiști în meseria lor, deosebit de ignoranți când vine vorba de oameni…. ALȚI OAMENI! 
Visezi la o lume perfectă, cea construită după ”chipul și asemănarea ta” , și începi treptat să pierzi din vedere tot ceea ce se petrece, în timp ce ești prea ocupat să pui în aplicare cu o pornire diabolică, planul. Pentru ca tu să vezi cerul albastru alături de alți oameni, ai fi în stare să mergi până-n pânzele albe: fixiștii psihopați au tendința aceasta… 

Continuă să citești Ce fain ar fi să fie un mare BINE peste tot, nu!?

Comunismul new-age: călătorii interioare care (ne) costă

    În ce fel de lume trăim!? Ce reducție la limite inferioare ale omului, fiindcă au apărut instituții spirituale care măsoară, prin aparatura unor guri special și a altor clișee mistico-elitiste new-age, valoarea intrinsecă a unui om, apoi a mai multora, luați în grupuri omogene, în care doamne-ferește vreunul să ridice nițel mai sus și mai strălucit capul, că i se spune că și-a pierdut dreptul la evoluție, aka nemurire.
 

Continuă să citești Comunismul new-age: călătorii interioare care (ne) costă

Dictatura brandurilor: studiu de caz

Au deschis primul magazin în România în luna martie a anului 2011. De atunci, Hennnes & Maurț, o companie suedeză de îmbrăcăminte din Stockholm, înființată în 1947, îmbracă anual sute de mii de fete și femei de toate vîrstele, schimbându-le treptat, tactic, atitudinile. Este al 3-lea retailer de îmbrăcăminte la nivel mondial, după Gap și Inditex. În marile capitale, ajungi să întâlnești câte un Haș&EM la fiecare 200 de metri, mergând pe jos pe marile bulevarde și piațete, iar unele dintre ele arată în interior ca niște muzee de artă contemporane, atent dichisite, impunător, servind, pe ici colo, o adevărată cultură de mase, fie prin campanii, fie prin restaurantele și barurile în care poți să cumperi cu 7 euro un iaurt amestecat cu 5 grame de fructe. Dar totul frumos ambalat, servit într-o atmosferă cu ștaif. Cum altfel, să deschizi omul!?

Dar nu despre ștaif vreau să atrag atenția, ci despre altceva. Mai țineți minte ultima oară când ați simțit un mare chef să treceți la o altă atitudine, fie ca femeie, sau bărbat, după ce ați vizionat un spot care făcea reclamă la vreo îmbrăcăminte, loc sau parfum!? Felicitări, puteți să înțelegeți mai bine cum funcționează mecanismul schimbării sociale, a modificării reprezentărilor și percepțiilor umane, în raport cu starea de spirit generală, modificată de branduri. 

Schimbarea socială care provine de la oamenii educați de branduri este autoritatea brandurilor. Fiindcă brandurile nu mai vând produse, ci idei de viață, atitudini și modele de comportament care orientează omul. Când Haș&Em vinde un tricou cu 5$ și investește 500$ în publicitate artistică, nu vinde un produs, ci un întreg cult pentru mase. Toată lumea va dori să arate precum afișul, pe de o parte, iar pe de altă parte, ceea ce apare în afiș, devine normă. Nimeni nu vorbește despre dictatura brandurilor: e un subiect pe cât de delicat, pe atât de complex și lustruit cu politică, rezervat doar studiului individual. Imaginile vorbesc de la sine. Dar pentru clarificare, avem un nou standard al frumuseții, ce aduce aminte de sindromul Down, infatuarea ca practică socială, extravaganța și opulența, și cumințenia masculină, noul tip de bărbat gingaș, gata să poarte cu o oarecare grație, flori pe o cămașă fabricată din materiale subțiri, sintetice.

Iată clipul: https://www.youtube.com/watch?v=PEANC3ipyws

Încă din primul act, atmosfera în care suntem introduși este intrigantă. Un adolescent pleacă , fără să spună nimănui unde și pentru cât, undeva în afara orașului, cu mașina unui băiat ceva mai în vîrstă, care pare că știe ce face. Ajuns într-o zonă deosebită, dar părăsită, i se citește noului sosit curiozitatea pe chip, aprinsă și de un soi de naivitate specifică vîrstei . Blondul pare că știe ce face, așa că îi prezintă pe cineva: în peisaj, de sus, de la balcon, apare ”matroana”, sau o doamnă bătrână ce aduce mai mult a vulpe șireată, și deosebit de vicleană, cu darul hipnotizării și al convingerii, care îl prinde în mreje pe tânăr cu o metaforă. Ea îi zice așa: ”normalitatea e ca o potecă bătătorită. Confortabilă de străbătut, dar nu e presărată cu flori. ” Coborând, gata să-l devoreze parcă pe tânăr, femeia, analizându-l, spune: ”Cât despre mine, eu nu prefer o floare anume, numai să fie sălbatice, libere și spontane.” ”Dar la Reddham Gardens aparențele erau înșelătoare” continuă gândul tânărului din rol principal.

  Scena următoare îi arată pe toți tinerii ”prinși” acolo, ”preferați de bătrâna doamnă” probabil, la o masă îmbelșugată, și pe ici colo se ivesc elemente subtile. Atmosfera este încărcată, presărată nu cu flori (în afară de hainele tinerilor) ci dimpotrivă, cu un sentiment că ceva necurat se petrece, poate ceva ocult, misterios, dincolo de aparențele deosebit de înșelătoare. Afla la masă, și evident, fiind deja seară, tânărul nostru se întreabă deja dacă va fi ales următoarea floare a Lady Demare, bătrâna. Scena continuă cu dialogul menit să provoace și mai mult la un soi de necurăție, pe tânărul pur, nou venit, pe care-l chema simbolic: ADAM. El este întrebat care sunt plăcerile sale vinovate, iar în clipa următoare, apare în peisaj sora tânărului blond. Cei doi trăiesc un soi de dragoste la prima vedere, prilej cu care iese la iveală gelozia celuilalt băiat, care în mod evident, ni se sugerează și arată că ar fi homosexual. Disprețul i se vede pe față, în clipa în care  o prezintă pe sora sa lui Adam, așezată lângă ”fratele ei”, mai mult de parcă ar fi fost șeful ei, având un soi de teamă evidentă, și o crispare. Incertitudinea scenei ne poate duce cu gândul atât la homosexualitate cât și la un posibil incest, prin limbajul trupului prezentat fără perdea.

Urmează distracția între tineri, flirtul vizibil, atingeri dubioase între frate și soră, și chiar între cei doi băieți. Cadre subtile se derulează, totul e frumos și presărat cu flori. Apoi, ieșind în curte, Adam fuge după fată, și în timp ce ajung să se sărute cu pasiune afară, blondul îi prinde, și rămâne șocat: obiectul atracției sale (nu se știe care din cei doi, poate amândoi) l-a înșelat, se simte trădat. În mod straniu, toți 3 sunt prezenți apoi în grădina babei, care îi privește de sus cât sunt ei de fericiți împreună, răsfățându-se între flori. Fără doar și poate, întreg scenariul aduce aminte de povestea macabră , dar la fel de drăgălașă poate despre Casa din Turtă dulce, în care Hansel și Gretel au fost prinși de vrăjitoarea cea rea, și mergând mai departe cu înțelegerea, avem de-a face cu cea mai subtilă metaforă a ceea ce numim căderea în păcat, despre plăcerile demonicului și abilitatea sa de a ne amăgi, de a ne face să credem, prin diverse tehnici și tactici psihologice interioare, că ceea ce e plăcut- este automat și bun, drept, curat, potrivit, etc.

Așadar, baba- vrăjitoarea, îi prinde pe acești tineri, poate chiar virgini, într-o capcană, făcându-i să creadă că a fi veșnic primăvară, și a nu avea poveri, ar putea fi îndeplinit, dacă aleg să devină ei o floare în grădina ei. Plăcerile trecătoare, materialismul excesiv care se vede prin opulența de la scena mesei îmbelșugate, elementul ocult focul, îmbrăcămintea și mai ales cumințenia pe care o arată parcă ostentativ acei tineri ”frumoși” sunt parte dintr-un plan ceva mai complex de acaparare, și mai cu seamă de distragere a atenției de la ceea ce contează cu adevărat în viață.

De ce să nu-ți bătătorești tu cărarea ta , când poți să mergi pe calea simplă, bătătorită, și care e mereu presărată cu flori, unde totu-i facil, și păsărelele cântă, unde poți întâlni tineri cu aceleași ”plăceri ” ca ale tale, uitând,amăgit fiind, de crucea vieții tale, de răbdare, de zilele proaste, de încercări, de zile cu întuneric și soare, peste care suntem datori să trecem!? Căci ce e viața, dacă nu-i și luptă!?

 Trecând peste toate, clipul nu doar că dictează și vorbește despre trendul actual, specificat mai sus, dar el educă masele prin nașterea unei noi atitudini. Dacă nu v-ați simțit ceva mai visători și boemi la finalul spotului, spotul nu e bun. Dar din păcate aici este și problema, că este FOARTE BUN, și nu știu câți tineri ar putea rezista la o așa manipulare, căci (și) despre asta e vorba. Păzirea !

   În cele ce urmează, nu doar că tinerii ajung, poate cu ultimii bani, să dea fuga în magazine să-și cumpere măcar o piesă din noua colecție, să (se) simtă și ei măcar puțin din ce au văzut că simțeau personajele, identificându-se treptat cu stările emoționale subliniate în film. Noul proletariat nu doar că nu prea gândește, dar el se îmbracă și frumos.

Amintesc din nou aici, despre noul proletariat care șade pe tronul aparențelor meschine de tot felul, precum intriga de mai sus. Dar nu orice proletariat, ci unul care ales intenționat, pare amorf, lipsit de vână interioară, de emoția mișcării și bucuriei de A FI. Un nou standard al frumuseții poartă numele de Sindrom Down. Sunt parcă tineri lipsiți de forță, de strălucire interioară, storși de orice vlagă. Vă dați seama, cine nu se va adapta noului model și va zîmbi oleacă mai mult, va fi considerat…altfel, exclus, nebun. Dar sunt oare fete sau băieți persoanele din imagine? Sau chiar asta s-a dorit să și fie- doar niște persoane, sfioase, temătoare, parcă gata capturate pe un drum inițiatic al plăcerilor de tot felul, dar mai ales al noțiunii de OBIECT. Și aici nu mă refer la Femeia ca obiect- ci însăși persoana ca obiect, bi-sexuală, capabilă să satisfacă cerințele celor încă indeciși în materie de sexualitate.

Atât fata cât și băiatul tind către o neutralitate, inhibându-și în ei, atât prin hainele pe care le poartă, cât și prin trăsăturile chipului și expresiei lor naturale și mimate, orice gând interior prin care s-ar putea demasca, nu cumva să …”existe”. Rece, neutru și cu o alură înspăimântătoare, ei sunt modelele pe care le milioane de tineri din întreaga lume le adoptă, în curând. Și nu doar atât, urâtul evident care li se citește pe față devine astfel modă, acceptat în societate, poate adorat și în final, ridicat la nivel de virtute, alături de alți urîți și alte acțiuni distrugătoare care vin la pachet în kitul acesta de..nefericire!

Spre final, cu toții se distrează, se simt bine, nemaipomenit. Toate arhetipurile care înconjoară arhetipul principal- mamă-(o mamă masculinizată până al refuz) femeia bătrână, ”hoașca”, vicleana și perversa, cea care pare că știe secretele și e antrenată în jocul plăcerilor nefaste cu care le amăgește pe ”flori”, zac și dansează, ca într-o mare familie. Sexualitatea nu este evidentă, aceștia par a fi debutanții într-o societate care se făurește în spatele cortinei închise. Noul proletariat, toți diferiți, toți egali, uniți din prisma unui scop comun…și alte ”isme”.

Schimbarea socială care provine de la oamenii educați de branduri este autoritatea brandurilor. Fiindcă brandurile nu mai vând produse, ci idei de viață, atitudini și modele de comportament care orientează pe tineri – cei mai ușor de îndoctrinat dintre oameni.

Iar în acest clip, brandul reușește să vândă nu haine, ci o VALOARE socială (nu prin faptul că ea e valoroasă în sine, ci are alte calități decît cele pur textile): iluzia tinerilor că tot ceea ce zboară , se mănâncă, preluând gradual din tăria de spirit a tinereții, a jovialității și a spontaneității, hrănindu-se în stil consumerist cu dăruirea lor, în timp ce îi azvîrle, ca pe niște porci gata de tăiere, în ferma producătoare de caractere și tipologii pe bandă rulantă. Aceleași, din flori sănătoase, ei devin forme de prăjituri, îmbrăcați de haine mereu la modă, pe care tot el, brandul, le demodează sezon după sezon, sau aproape zilnic, în încercarea ce costă sume fabuloase, spre a terfeli puritatea și stabilitatea viitoare, caracterul și inocența unor personalități tinere, în plină educare.

Subtilități premature.

_____________________

VETO

După agoniseală, cu ce rămânem?

Există o satisfacție de origine comunistă pentru câteva categorii sociale, să-i vadă pe tineri chinuindu-se și dând din coate pentru niște mărunți zilnic.

Mă refer la familiile acelea înstărite, care în urma comunismului au dobândit avere, și totuși, au o plăcere dubioasă în a-și vedea plozii cum se zbat, să supraviețuiască, încercând din răsputeri să-și mențină condițiile de lux în care au trăit acasă.
Banane, cacao, haine de firmă și cam tot ce-i mai bun și calitate, căci există o educație consumeristă și aici.

Părinții de atunci devin călăii de acum, aceiași care frenetic aproape, se bucură să-și vadă fiul cu mâinile rupte, dar cu un S8 în buzunar și eventual, o mașină tare. Ei înțeleg doar munca de la 8 la 4 și dacă se poate, cu târnăcopul, să lase semne. Munca trebuie să fie evidentă. Nu există intelect, ci doar transpirație, aici, căci așa ne-a învățat comunismul. Orice frustrare care devine nevroză, care devine schizofrenie, este un moft, pare-se, al unui copil care vrea să fie în centrul atenției. Băga-mi-aș !
Nu cumva să cultivăm vocația și valoarea în societate, sau în orice caz, acele exemple deviante care reușesc să strângă cureaua, fără ca măcar să dețină una adevărată.
Dacă mâine se întâmplă ceva și ni se duce agoniseala, cu ce rămânem?
Cine suntem, dincolo de smartphone?
Cine suntem, dincolo de țoale și bani și parfumuri scumpe?
Cine suntem, când nu avem țigări să ne calmăm frustrarea?
Cine suntem, când psihologul o mierlește, și nici propriul părinte nu mai e ce-a fost ?
Cine suntem, când bate vântul în hypermarket, și nu mai e vreo mașină să treacă la terasă să ne admire îmbrăcămintea?
Cine suntem, când se ia curentul, și noaptea pare un chin fără sfârșit, în care unicul tău prieten, dar și dușman, rămâi tu însuți, lipsit de putere, lipsit de…acele obiecte !?

Hm? Răspundem și noi cît mai repede la toate astea!?

 

Femeile și potențialul maxim atent dirijat

Campania Vodafone spune că Milioane de fete nu au șansa de a-și atinge potențialul maxim. Așa că și-au luat angajamentul să ajute 7 milioane de fete să se conecteze și să strălucească, mai puternic, împreună.

Continuă să citești Femeile și potențialul maxim atent dirijat

Scene Urbane: copiii și inocența furată de Halloween

   Eram pe stradă, în plin trafic, între mașini, când la semafor trecu un băiețel de nici 7 ani, însoțit de mama lui foarte tânără, îmbrăcată la modă. Îl ținea de mână în timp ce traversau strada,
și am remarcat încă de la distanță costumația copilului: era un schelet alb, pe un fond negru tulburător, care m-a făcut să-l văd încă de la distanță.  ..
   Pe măsură ce mă apropiam, remarcam pictura macabră de pe chipul său gingaș, alb și plăpând, și îi zăream mersul voios, în antiteză cu ceea ce afișa. Câtă inocență… ! Dar apoi, traversând chiar în fața mea strada, maică-sa îl strângea și mai tare de mână, și îl potoli, fiindcă începea să salte și să chiuie de bucurie, că merge la cine-știe-ce petrecere tematică. În clipa în care maică-sa făcu gestul tipic potolirii copilului- prin ținutul și trasul mai strâns de mână, și privirea fermă, copilul începu să se desprindă de ea, și să înceapă să imite un animal. MI-am zis că nu e o coincidență faptul că adesea, în școlile cele mai dubioase și grădinițele cele mai puțin cunoscute, există un obicei în a-i face pe copii să imite animalele, așa că în cîteva secunde îl vedeam pe copil cum se împletici în propriile picioare, înclină trupul în jos, mâinile spre podea alungite, grohăia precum cimpanzeii, scărpinându-se fix ca ei la subraț. Maică-sa nu zise nimic, ba chiar privi mândră la odrasla- în timp ce se maimuțărea la propiu. Și atunci, cum stătui io în trafic așa, îmi adusei aminte de povestea fetelor- câine , Oxana și Madina, din Rusia, crescute de haite de câini.  Până la 7 ani dezvoltase simțuri și comportamente specifice lor, haitei de câini bagabonzi:  mâncau precum ei, lătrau precum ei, și nu înțelegeau ce e aia natura umană: fără limbaj, fără gândire, fără nimic, câinizate, îndobitocite, la propriu. Sensibilitatea naturii umane, iat-o aici: copilul imită și devine tot ceea ce vede în copilărie. Cealaltă fată, Madina, mergea și ea în patru labe,  caz asemănător. Ambele fete au fost abandonate de mama lor alcoolică.
Care o fi impactul acestor comportamente învățate în fragedă copilărie, nu avem studii și nici date să certificăm cu atenție. Algoritmul șanselor de îndobitocire e complicat. Dar precauția specialiștilor e la ea acasă, când vine vorba de industria divertismentului: Copilașii au voie să imite maimuțe, câini, schelete, ba chiar și vampiri și prostituate, nu care cumva, să crească puri. Face parte din educația lor, exersarea acestor trăsături animalice.  Nevoia de validare socială a părinților în primul rând este foarte mare: copilul trebuie să fie în pas cu ceilalți copii, și dacă se poate, părintele trebuie să pară că își permite și el la fel ca părinții lui Gică bogatu, tot ceea ce face și cumpără el. În fine!

Continuă să citești Scene Urbane: copiii și inocența furată de Halloween

Societatea globală și iluzia alegerii deștepte

Ni se repetă și afișează ideea cu societatea globală, încât noi chiar am ajuns să credem. Așa că treptat, omul de rând naiv se desprinde de toate obiceiurile sale. El este educat de sistem. Reeducat, pardon.

Continuă să citești Societatea globală și iluzia alegerii deștepte