Psihologia iscoadei virtuale: simplă introducere în artileria-hibrid

Fără îndoială, câmpul de luptă în ultimii 10 ani s-a mutat pe facebook. Deși principiile informării (sau dezinformării) au rămas aceleași, sintagme  celebre precum ”ați mințit poporul cu televizorul”, nu-și mai au corespondentul astăzi în această lume minunată a tuturor posibilităților- feisbuc. Spre deosebire de televizor, internetul ne oferă astăzi o posibilitate de a ne exagera ego-ul în fel și chip, prin urmare, el nu poate fi un dușman, un manipulator pervers, e ”imposibil”, iată, că ne e…”prieten” 🙂  Cel puțin așa văd lucrurile cîteva milioane de percepții și conștiințe umane ale căror instrumente de publicare sunt folosite zilnic, formând un număr colosal de date livrate în cloud. Nori de informație și meta informație se cern și disipă zilnic, coborînd de sus în jos, și urcînd de jos, de la noi, în sus, de fiecare dată cînd un zîmbet este pozat și autopozat cu un smartphone conectat la internet. Televizorul a fost odată dușmanul omului: el nu oferea nimic în plus, ca obiect de consum, spre deosebire de facebook . Și atunci, mai poate spune cineva astăzi că ”mințim poporul cu facebook”, în timp ce nația se scaldă în milioane de petabiți, și nu simpli, ci din aceia care le aduc doza zilnică de fericire, hrănindu-se cu like-urile și comentariile superficiale,de consum, ale celorlalți oameni, bazate adesea pe compulsivități de moment. Asta ca să cernem mai bine pădurea. Dincolo de toate acestea, sau mai exact, localizat precis, ÎN INTERIOR, zace ceea ce e cu adevărat important: informația, extrasă din contexte și alte scrieri: o abundență colosală de date care se cere analizată, manipulată și în sfîrșit, corectată, în caz că ceva nu este în concordanță cu agenda națională și chiar internațională, mai nou, de ”bîrfe”, la care omul de rînd să se conecteze la unison. Globalizarea informațională începe și se termină cu newsfeedul pe feisbuc: ceea ce ni se etalează, înaintea ochilor,  atît nouă cît și celorlalte miliarde de oameni conectați la aceeasi bază de date gigant, numită internet.

În acest cîmp de luptă, din cînd în cînd, sau poate mai des decît ne așteptam (sîc), apar și oameni care spun adevăruri. Si spun adevăruri , pentru că adevărul absolut nu poate fi aflat dialectic, după cum bine se știe, prin urmare el reflectă conținutul minții unui om, totalitatea perceptelor și corelațiilor sale, în conformitate cu structura sa psihologică etc.  Ei bine, din cînd în cînd acești oameni să știți că trebuie dezarmați. Nu o zic eu, o zic acțiunile în masă care se petrec în rețea. Dacă observați cu atenție liderii de opinie, veți vedea că în preajma lor, atent lipiți de profilul lor, de postările lor, se perindă alte profile (oamenii adevărați mai degrabă se află în lumea reală, personală), cu interese mai mult sau mai puțin dăunătoare. Alteori acești indivizi apar să întărească convingerile, alteori să le denatureze sensul, să disimuleze și în sfîrșit, să batjocorească, după cum vom vedea în cele ce urmează să zic. Iată adevărații postaci în acțiune: lipiți de persoane de interes, oscilează între a simpatiza cu ei, și a-i detesta din tot sufletul, veșnic aflați într-o psihopatie specifică timpurilor, și vom vedea de ce, mai jos.

Într-o lume a deșteptăciunii la un click distanță, dar și a curiozității exagerate de multe ori a oamenilor interesați de subiecte fierbinți precum politică&co,  se impune o atenție sporită datelor pe care le vărsăm în social-media. Și nu pentru că avem ceva de ascuns, nici vorbă, ci pentru că 1000 de oameni care nu au nimic de ascuns pot servi drept masă de manevră pentru alții 100.000 de mii cu aceleași preferințe, spre exemplu, lăsându-se explorați și exploatați apoi, în slăbiciunile lor. De terți. Sigur că plec de la premisa că nu e război mai parșiv și mai enervant decît războiul informatic, cînd nu-ți vezi dușmanul, cînd căpitan devine singur Adevărul, iar soldații, mici scîntei ale sale, revărsate pe ici colo, asemeni unui șah tridimensional în care fiecare se luptă cu fiecare, iar șahul tridimensional nu este decît încă o piesă într-un șah mai mare. Nu există dușman vizibil, fiecare se luptă cu toți, și toți cu fiecare, iar deasupra vrajbei încropite cu atenție de marii manipulatori în uniforme, tehnici și tactici par a fi divertisment de cea mai joasă calitate, pentru un popor adormit, amorțit în mental cu fel și fel de imagini colorate. Imaginați-vă consumerismul, industriile de tot felul care analizează date și fac cercetare pe consumator, în război: două companii se luptă pentru supremație, drept urmare, nu mai contează cine deține adevărul, contează cine păcălește mai bine, mai mult și mai viclean, așa încât consumatorul să cumpere de la el. Într-un război hibrid de amploare, lucrurile se petrec la fel, cu mențiunea că de data aceasta în joc nu este un produs, ci o întreagă conștiință. O informație care cauzează un comportament specific, individual sau în lanț. Globalist în lanț. În masă. Azi nu se cuceresc teritorii ci mințile și sufletele oamenilor; armele nu sunt nici bâte nici pistoale, tancuri cu atât mai puțin, ci trăsăturile fundamentale de caracter, orizonturile, năzuințele și puterile interioare, abilitatea minții de a desluși canoane, și tăria de caracter. Dușman poate deveni propria minte, iar aproapele, în special în lumea virtuală, nu știi niciodată la ce-ți servește. Sau deservește.

Într-o lume atât de complexă a informației, a spune adevărul poate fi un act de curaj, dar și de cruzime, iar a spune adevăruri mici, servite precum picătura chinezească, poate fi o abordare tactică, asemeni unui luptător care-și extermină dușmanul – ”minciuna”, cu propriile arme. De asta se ocupă (din când în când) presa, liderii de opinie de bună credință, și alții. În acest câmp de bătălie, ca în oricare alt câmp, dezarmarea poate fi o tactică menită să nimicească artileria adversarului, și nu oricum, ci prin tehnici psihologice deja cunoscute de toți. Dintre toate, am să o pomenesc pe cea mai importantă, și ușor de exersat pe canalele de social-media.

Dezarmarea psihologică prin dialog este o metodă strașnică de a opri pe cineva din scris, din meandrele sale, din activitatea sa în general, de a spune și a da mai departe informație vitală, indiferent de forma ei. Vorbim de războiul hibrid, informatic: propaganda și manipularea + contra-actele de stăpânire a lor.

Întîi de toate apare un agent flatant (flatulent), simpatic, uns cu toate alifiile, care menține o relație vie cu ”ținta”, măsurându-i slăbiciunile și înclinațiile firii, apoi treptat, acesta se folosește de tehnici și tactici psihologice pentru a convinge ținta că ceea ce spune nu este important, valid și adevărat, folosindu-se de pîrghii psihosociale precum obediența, apelul la autoritate, simpatia, respectul. După ce toate acestea au fost bifate, se aplică măsura progresivă a negării, a distrugerii ”țintei”, dacă nu ascultă, prin anularea stimei de sine cu orice prilej, denaturarea spuselor sale, chemarea întăririlor în mediul virtual, și apoi, în funcție de caz, știrbirea oricărei autorități intelectuale ale acelui om prin găsirea lui vinovat de neconformități comportamentale…  

Pașii pe scurt:

  1. Flatarea, apropierea de țintă, simpatizarea cu ea, intrarea pe sub piele.  Psihologic, oamenii sunt mult mai predispuși să accepte sfaturi și consemnări din partea persoanelor pe care le respectă și cu care simpatizează. Drept urmare, este nevoie de o consolidare minimală a unei relații, fie prin discuții private, messenger, fie prin comentarii de validare a postărilor- în special cele cu caracter intim, privat. De obicei chestia asta ține 3 luni de zile, pentru ca agentul să fie primit ulterior în cercul de ”prieteni virtuali apropiați”, cu insistență pe..consistență!
  2. Schimbarea subiectului, după ce s-a consolidat legătura pe pasiuni și preferințe așa zis comune,  agentul începe să-și bage nasul și în chestiuni de ordin greu: atacă probleme politice, începe să arate și alte puncte de vedere, are loc schimbul de linkuri, se simte deja diferența de opinii, însă cu tactică, el poate reuși să modifice în timp comportamentul țintei. Dintre principii, aici intervine Mutarea Atenției- distragerea de la probleme, către altele, fie de altă natură, fie de natură opusă, în funcție de ”nevoi”. Punctul acesta e ceva mai vast, pentru că încep să fie lucrate prin arta decepției, percepțiile țintei, după cum urmează…

Se modifică ATENȚIA. Poate fi fain cînd cineva îți spune unde să te uiți, în timp ce tu te uitai în cu totul altă parte. Pornind chiar de la ideea proprie.

PERCEPȚIA. Apoi, după ce ți-a mutat capu, corelând cu ceva deja familiar ție (din informații, discuții, deja preluat și diseminat) , percepția deja e ușor de integrat în schemă. prin discurs, dialog, aprobare și validare, pe aceleași principii sociale de care pomeneam mai sus: ”obediența, respectul, simpatia, nevoia de validare, curiozitatea, apare și factorul

LOGICA– sau momentul acela cînd informația nouă, modificată atent, începe să facă un click în mintea ta. Face sens. Corelat mai ales cu tablouri puternice ale realității accesibile, imediate. Repetat. Cu cît credința e mai șubredă, cu atît mai ușor să se întâmple asta. Ca într-un final, lucrurile să fie ceva mai grave, căci… urmează…

COMPORTAMENTUL /AFECTELE. După ce logica si-a făcut treaba, si aflarea sensului în minte, a noilor percepte și judecăți de valoare, cuibul începe să dea roade. Mai mult cu cît s-a implementat și un program de stres: țintei i s-a repetat, prin tablouri și scheme puternice, că ceea ce tocmai află, are corespondent într-o realitate emoțională. Cu impact. (chiar dacă rațional, și analizat la rece, este în opoziție cu propriile credințe, cu o altă cale mai dreaptă).Aici începe să se modifice comportamentul, și afectele. Nutrind sentimente deja pentru o nouă cauză, omul mai repede devine un bun militant. Înflăcărat, toate cele. Întărirea se face în baza imaginației: ținta este pusă să-și imagineze acțiuni concrete, prin exemple din propria viață, etc.

…Și toate acestea se petrec cu o deosebită insistență, și consistentă din partea agentului. Actor foarte bun, intruziv prin definiție, tulburat fără să știe, antrenat special să ”atace” lasciv, el nu renunță. Nu, nu o să vă vedeți la suc imediat, poate niciodată, dar ca să fie tactica fierbinte, nu se știe niciodată. Și aici mai jos veți vedea principiile influenței, și de ce am zis că tactica poate fi fierbinte: în fond, se mizează pe slăbiciuni. Și ce e mai accesibil de deslușit ca, freudian vorbind, ”slăbiciunea sexuală”.

PRINCIPIILE INFLUENȚEI

Cîteva principii concrete și clare în baza cărora toate acțiunile de mai sus au loc, sunt următoarele.

1.principiul TIMPULUI. Dă-ți răgaz să ”pierzi” timp cît mai mult în online cu ”ținta”/victima noilor programe gata de implementat.

2.DECEPȚIA. Niciodată țintei nu i se va spune adevărul. Înșelare, distragere atenției și camuflare, actorie și răceală psihopată, atunci cînd se cere- sunt cîteva instrumente pe care agentul le va folosi fără regret.

3.NEVOIA. Principiul nevoii este foarte important: acolo unde ținta are o nevoie, agentul poate îndată să o implinească. Și ce nevoi avem noi în lumea virtuală cel mai mult? nevoia satisfacerii imediate de atenție, de a ști, a cunoaște, a fi validați, confirmați, în special cînd vine vorba de treburi politice, în care fiecare e dăștept.

4.NECINSTEA. Niciodată agentul nu va fi cinstit cu ținta de la început. În beția rolurilor, va fi parșiv, viclean, psihopat, aproape de pierderea identității. Dar ei sunt antrenați oricum să fie astfel. Marionete. Păpuși militare, dacă vreți. 🙂 (ups) Politic corect, că ăștia sunt mai repede infiltrați.

5. CIREADA. Principiul cirezii e simplu: acolo unde merge cireada ( în limbaj social- GRUPUL), acolo trebuie să meargă și omul nostru. Cu cît părerile sunt mai extreme și nu se pliază pe mediocritatea dictată, cu atît omul este mai periculos, prin urmare trebuie mânat cu jitele. Și dacă vorbim de o orînduire globală, vă dați seama ce sponsorizări o să mai bage feisbuc la înaintare.  Aștept print screen , apropo, cu ce mai vedeți voi pe feisbuc, la sponsorizări din străinătate.

6. AUTORITATEA. Principiul autorității se bazează pe rezultatul experimentului social  Milgram, care spune așa: cu cît simbolul autorității e mai prezent, cu atît individul ascultă mai repede de acel om. Îmbrăcat într-o uniformă, cineva are mai multă putere și influență asupra unui om, iar oamenii respectă autoritatea, din supunere și frică, negîndu-și propria conștiință. Cu cât ”autoritatea” apare mai contrastantă pe feisbuc, prin profile atent pictate, cu fotografii special alese și identități clare, puse cu un scop, cu atît omul pe facebook va fi mai supus acelui om. 🙂 Prin urmare, dacă vrei să ai influență, prezintă-te pe feisbuc ca fiind doctor și etalează-ți toate realizările acolo, pune poze impunătoare, sau alege-ți nume sonore, simbol.

7. DISTRAGEREA ATENȚIEI. Niciodată ținta nu trebuie să se gîndească prea mult la ceea ce a vrut să spună de fapt. I se va distrage atenția, de fiecare dată, prin tehnici și tactici, sau intervenții intuitive. I se va răspunde evaziv sau deloc, atunci cînd atinge subiecte sensibile în discuții private, sau se va luat în derîdere punctul ei de vedere, ignorat fiind totodată, nu cumva să înceapă să gîndească prea mult… să scobească.

8. RECIPROCITATEA. Permanent ținta trebuie să fie la unison cu agentul de influență. Ai trimis o melodie, primești înapoi o melodie. Tehnica aceasta îi face pe oameni să simtă că ceea ce au ales să facă pe moment este foarte important, și îi validează teribil.  Prin urmare, legătura afectivă se menține ușor. Îți dau o floare, îmi dai o floare. Dar dacă-ți dau șut,  ce dai? ..tăcere. Țineți minte o treabă: interesul unui agent în a continua nu e la fel cu interesul unui om care nutrește sentimente (virtuale) pentru celălalt. Prin urmare, discuția va fi posibil oprită, nu cumva ținta să…se supere, să contrasteze cu refuz sau dispreț pt insistență. Nu e la fel în cazul unei discuții cu iz amoros… sau semi.

9. FLATAREA.   Măgulirea și lingușirea funcționează de minune, atunci cînd ținta are tendințe narcisice. Cum știm asta? păi din ce postează. Așa că agentul va avea grijă să creeze o dependență între el și țintă, spre întocmirea planului, spre influențarea, terminarea și înăbușirea completă a lui. Oamenii care sunt flatați sunt mai obedienți și mai predispuși să asculte pe cei de la care au primit complimente, se deschid foarte ușor și…execută. Prin urmare, sunt slăbiți.

 

Și pentru că , pe lîngă stări de spirit, cum spunea Noica, avem nevoie și de sfaturi și învățături (sau era invers cumva? 😛 ) iată și cîteva metode de a evita toate acestea, în special dacă unii sunteți agili pe feisbuc. Dar probabil că deja știți.

1. Cunoaște-te pe tine însuți foarte bine. Cînd îți cunoști slăbiciunile și punctele forte, absolut nicio intervenție dinafară nu-ți poate modifica programul.

2. STIMA DE SINE. CRESCUTĂ! Cît mai crescută, așa încît nimeni să nu-ți poată oferi la schimb, contra unei opinii, un pic de…orgoliu. Căderea adesea vine la pachet cu slava deșartă, sau ideea că slab fiind, ești puternic. Dar nu ești. Ai fost păcălit.

3. CINE EȘTI ÎN AFARA GRUPULUI. Nu ești grupul din care faci parte, și nu depinzi de ideile de grup. În fond, omul are discernământ scăzut atunci cînd acționează și gîndește în grup, și asta o spun sociologii dar și studiile. Încredere că ceea ce ești și fără grup, este importantă.

4. INTIMITATE. Ține-ți prietenii aproape, și dușmanii și mai aproape. Doar pentru că un străin îți scrie în privat, nu înseamnă că vrea să-ți fie prieten. Nu din prima. Fii atent la semne, și măsoară cu atenție ce are el să-ți spună. Vezi subiectele pe care le abordează cu tine, vezi la ce reacționează și ce încearcă să schimbe.  Dacă el/sa nu se destăinuie, în caz că vorbiți de mult, și ți se pare că joacă un rol lipsit de empatie, fii pe fază.

5. INDEPENDENȚA. Nu ai nevoie de un om la costum să-ți spună ce să faci, cum să gîndești și ce opinii să pui pe facebook. Nici de un profil foarte bine pus la punct, care spre uimirea ta, rezonează foarte tare cu interiorul tău profund. Spiritele libere știu deja asta, așadar, înaintea niciunui costum nu ar trebui să ne lăsăm manipulați. Cu tot respectul, dar obediența își are limitele ei. În sine. În ființa autonomă.

6.OGLINDIREA. Impresionismele slăbesc caracterul, ființa. Cînd suntem impresionați de faptul că cineva ne seamănă, ne pierdem independența, autonomia și în cele din urmă, riscăm să fim conduși, fără să ne dăm seama, pe un drum greșit. În opinii, idei, conexiuni, principii chiar.

7. Piramida lui MASLOW. Cînd ne gîndim la piramida lui Maslow, vorbim despre nivelul la care fiecare individ se află. Înainte de orice discuție mai lungă cu un posibil agent menit să modifice structuri interioare mentale prin programare  (de credințe, valori, principii, orientare politică, militantism, etc), vezi ce te motivează să continui discuția. Uneori oamenii , sub impulsul de moment, pot să decadă în piramidă, în special în lumea virtuală, în nevoi de bază: siguranță, apreciere , validare. În funcție de aceste NEVOI , vei ști încotro s-ar putea muta discuția, și dacă ceea ce ți se va servi, va fi conform așteptărilor. Dar nimic nu-i gratis, și adesea plata poate însemna ceva mai prețios.  Atenție însă, că și extrema cealaltă are o ispită, se numește trufie.

Într-o lume a informației , a iscoadelor, a soldaților camuflați bine, a profilelor psihologice, de caracter și de manipulare dintre cele mai complexe, contrastante, colorate și pline de simboluri mai mult sau mai puțin relevante, vigilența celor implicați în actul de informare publică și tot ceea ce ține de el, este necesară, precum apa călătorului în deșert: ea ține în funcție organe vitale. Și ce e mai vital în aceste vremuri, decît să ne păstrăm nealterate principiile, cuvîntările, credințele și valorile, fie că ele se vor politizate sau nu, publicate sau nu, cunoscute sau nu, intimidate sau nu, de păsările iscusite antrenate, gata să deslușeasă, terfelească și ispitească tot ceea ce-i mai bun și pur, într-un om, în mai mulți oameni , și doamne-ferește, la un moment dat, chiar în toți.

 

____________________
LIBERTATE, INDIVIDUALITATE, PERSONALITATE

 

Bibliografie: R.Cialdini, E.Durkheim, S. Moscovici, S.Chelcea, Platon, Psihologia personalității, Facebook.

De ce ne fug oamenii din țară.

Sunt atât de multe de făcut în România, ”țara mea de glorii, țar mea de dor”, încât mă miră faptul că tinerii pleacă, băgându-și piciorul la propriu în oportunitățile nevăzute de ei,de aici. Ei nu-și văd oportunitățile nici în ei înșiși, dar mai în afara loc… Și asta e problema de fapt. Ei spun că nu se poate face nimic aici, în realitate acest fapt ascunde o neputință mai mare: specializarea, voința și răbdarea de zi cu zi.

Continuă să citești De ce ne fug oamenii din țară.

Publicitate în vremea egocentrismului (I)

Cum își ”fac” conținut și reclamă firmele românești, în general? Preiau link-uri de ici colo. Ele nu vin cu nimic nou: repost peste repost peste repost, și aia e totul. Uneori merge, pentru cei care se lasă amăgiți de frumusețea ideilor de-a gata, menite să încălzească mintea, s-o mângâie și s-o lase apoi moale. Ciupesc de pe linkedin, de pe site-uri consacrate, care livrează material cât pentru o viață. Materiale frumoase, documentate, ce-i drept. Ce vrea să însemne oare când o firmă de recrutare îmi trimite un link către articole scrise de alții? Înseamnă că e de acord cu ce spune, practic se identifică îndată cu ideile. Și subtil: dacă acel site a avut succes cu ideea, probabil că și el va avea succes cu ideea. Nu neapărat că știe și cum să o aplice. Dar asta e altă discuție.
 
Aud adesea de la clienți: ”Am făcut totul” – și prin tot, ei se referă la a copia conținut din afară. Au postat una după alta pe facebook, fără-ncetare. Au preluat articole de ici-colo, și le-au livrat. Și-au spus toate gândurile despre compania lor, nici așa n-a mers. Au încercat să fie creativi, să facă fotografii la laptop, cu pixul , cu papițoiul și neapărat cu o agendă și o cafea cât mai mare- nu neapărat și cea mai bună. Da, trăim vremea dichisului, nu-i de mirare, în care orice nonvaloare poate fi spoită, frumos asamblată. Filter this- filter that! Nu au încercat însă ”imposibilul”, ineditul, sau opinia unui specialist care de cele mai multe ori nu se îmbracă și nici nu arată prea bine, de la cearcăne…  Și de ce? Pentru că sunt ocupați să muncească, și adesea ai de-a face cu ”esperti” precum cei de mai sus. ”le știu ei pe toate”.
 
   Lumea mizează pe facebook atât de tare, și uită că aici zac laolaltă într-un amalgam de neînțeles pentru mintea umană (psihologic vorbind, pe scheme cognitive), oameni, pagini, idei, pisici, alb și negru, rău și bine, dragoste și ură, toate înghesuindu-se să atragă atenția cumva fiecărui utilizator. Subconștientul nostru, deși este foarte apt să focusese îndelung pe aceeași idee, face asocieri a tot ceea ce vede în background- în fundal, așa că va tinde să asocieze toate aceste amestecuri de mai sus. Între ele!!  Haotic, sau conform unui plan atât de detaliat, încât ne-ar fi greu să descoperim întreg procesul neuronal. Dacă ceva nu face parte în mod expres din personalitatea și intenția concretă autentică a individului, nu poate fi considerat un input (ceea ce intră – mesajul care a trecut de un firewall personal al persoanei, sau de apărare). 
Cu alte cuvinte, deși oamenii se ghidează după aceleași mecanisme, ei sunt totuși foarte diferiți în profunzime. Însă ceva ce se aplică majorității este subconștientul buclucaș, care stochează pe termen scurt sau mediu fiecare informație percepută sau reprezentată în afară. Ei bine, tocmai această subtilitate pe care mizau odinioară companiile prin cazuri celebre deja ”Eat popcorn drink coca-cola” (pe larg- aici) , în lumea virtuală riscă să devină haos: nimic nu se mai aplică: lumea facebook este însăși subtilul- este însăși zona pulsională sau spre- către care campaniile îndesau informație odată….
Comportamentul pulsional așadar, sau ceea ce odată se numea ”decizia de cunmpărare” nu mai poate avea loc- pentru că ea s-ar traduce printr-o schemă la fel de virtuală precum lumea în care individul e băgat. Având multitudinea de ferestre înlumea virtuală, atenția se captează greu, intenția de cumpărare a unui serviciu- și mai greu. Omul, ocupat, caută prețuri mici, e tot mai greu de atras de vorbe frumoase, imagini suculente. Toți le au ! Ce nu știu companiile medii /mici/firmulițele, patronașii care îndeasă bani mulți în publicitate și mizează pe facebook de parcă ar fi unica soluție pentru afacerea lor- este că omul când stă pe facebook el intră într-o lume paralelă: în virtual. Dacă ai un magazin online, asta ar putea fi un avantaj, însă dacă de exemplu conduci o librărie sau un loc de socializare, prima experiență a unui client nou cu afacerea ta va fi una imaginativă- la nivel de percepție. S-ar putea să-ți dea un like, un comentariu sau un share, dar când va merge în oraș, cel mai probabil va uita. Asta se întâmplă din următorul motiv: subconștientul este lumea ”somnului”, sau a începutului lui. În lipsa unui gadget care să producă reintrarea în lumea virtuală,în deplinătatea conștiinței, oamenii uită aproape tot ceea ce au văzut pe feisbuc, adesea, pentru că anatomic suntem setați să deosebim între contraste, și stările psihismului nostru.  Plus că alături de mesajul unui singur brand, se mai derulează alte sute, concomitent, unul după altul.
 
Să ajungi direct la oameni, nu la mințile lor- e cel mai greu să faci în Publicitate. Și să reușești. Izbiți de pretutindeni de ițele încurcate ale publicității personalizate, de competiția dintre branduri și de disperarea de a atrage atenția cu orice preț, oamenii s-au învățat (de fapt mintea a făcut asta,  să se protejeze de atâta intruzivitate și informație subconștientalaă NENECESARĂ)  să șteargă îndată ceea ce li se afișează pe feisbuc. . Cu cât introduci mai multă informație nouă, cu atât cea veche se șterge mai repede. Și pentru că subconștientul nu prea le are cu noțiunea timpului, asta poate însemna în câteva ore, zile sau chiar secunde. Și totuși, o reclamă degeaba face click în minte, are poantă sau devine interesantă, prin construcția reclamei în sine, dacă nu mișcă omul spre o mobilizare. Dacă nu-l face să treacă din subconștient- lumea facebook- în lumea reală. 
   Mâine uită tot ce vede pe feisbuc azi și doar ceea ce e cu adevărat important pentru el- poate fi atins de orice campanie. Și aici intervine Maslow, cu ”sfânta” piramidă a trebuințelor, despre care dacă mai pomenesc, aici sau în alte conjuncturi profesionale, mi se va replica, din partea aceleiași categorii de cunoscători, cum că în treburi de publicitate și cum să-și poziționeze mesajul, nah, ”știu ei mai bine”….
Lor le dedic aceasta.
ȘI VA  URMA.
______
Publicitate, în secolul egocentrismului.