Gânduri despre libertatea de a arunca un chiștoc

Când am spus de mai multe ori că Statul sunt eu, nu am glumit niciodată. Când arunc mizerie pe jos, într-o lume în care majoritatea e obsedată de natură și se forțează nevrotic să protejeze, o fac pentru gustul libertății pe care ți-l oferă aruncarea unui muc de țigară pe jos, și nu pentru că sunt prost crescută.

Dacă conștiința umană se poate fabrica de algoritmi sociali, nu este ceva lăudabil. Să poți fi liber și tu însuți, când toți ceilalți execută dogme cu ochii închiși, fără să cunoască ideile la care ele conduc, asta înseamnă să ai politica in sânge.

Și politica libertății de conștiință este și când iti vine uneori să arunci o doză de suc in câmp, în timp ce conduci pe un drum neasfaltat în afara orașului. Filosofie aplicată! Gustul libertății, să știți, când aproapele te filmează și te toarnă că te-ai scobit în nas pe stradă, nu este coca-cola, ci este chiar acesta. Coca-cola este gustul diabetului și al dependenței, dar nu al libertății., într-o lume vigilentă care abia așteaptă să-și toarne aproapele cu orice. Aruncarea PETului este un fapt deci, în curând deosebit sancționabil.

Faptul că unii rețin gazele în interiorul lor, și aerele…fără să le dea afară, nu îi face civilizati, nici măcar manierați, ci doar dresați de noua ideologie a lumii, care ne vrea drepți, perfecți, ți în acord pervers cu legi numai de guvernanți stiute. Si un constipat. Metaforic sau nu, vorbind. Oamenii constipați sunt și așa dintre cei mai răi. Dar o știți pe aia cu taxa pe CO2? Ei bine, când vrei să faci economie, de ceva, să susții natura, ai putea la un momentat să nu mai respiri… ! În sfîrșit, iată o idee năstrușnică.

A fi vegan nu e chestie de alegere, a îngriji in mod obsesiv de natură, cu atât mai puțin: sunt doar premisele că acolo a avut loc o mare si periculoasă îndoctrinare.
Toți la fel, luptând la unison pentru o falsă lume ideală. La comun.

Comunism =comun +ism.

Când eu arunc doza de dr.Pepper din mașină, (ce nesimțită sunt, nu-i așa?) dar nu oricum, ci asa încât să nu atrag atenția și să nu instig, acesta este luxul pe care și-l permit doar cei cu adevărat liberi. Liberi chiar de presiunea socială a atenției exagerate asupra mediului din care fac parte, cu riscul de a se vătăma pe ei înșiși. Ce alegi dumneata, dintre un om și natură, să salvezi? o bunăstare oarecare a unui om, sau o bunăstare a unei naturi – de care tot omul este plătit să se îngrijească? Și o natură care de mai multe ori pe an se bucură de curățenia din partea oamenilor? probabil tot aceiași care aruncă mizeriile, că nah, unii își cunosc lungul nasului. Alții nu.

Fiecare om are dreptul să polueze atât cât vrea, pentru că fiecărui om îi revine o bucată de lume, cu toate ale ei.
Când vă instalați windows piratat, si furați unii muzică și filme de pe net cu o ardoare de nemăsurat, sau copiați texte, cu pretexte, lumea aia nu e cu nimic mai presus, în caz că vă simțiți unii, față de cineva care aruncă mizerie pe stradă fiindcă la un moment dat, aia a fost necesar. Sau a fost un moment… așa, mai puțin controlat. Sigur, preferabil este să vină în mod firesc la toată lumea să nu arunce, dar din nou, așa ar putea începe orice vis utopic…

Indivizii egali, toți manierați, toți buni, toți politicoși, simandicoși, și constipați, de ce nu, care să prefere să înghită PET-ul, chiștocul, decât să murdărească sărmana natură. Sărmanul om! Sărmanii cei care ar trebui să se ocupe de curățenia stradală ! Dacă libertatea înseamnă ceva, ea înseamnă și asta: omul să facă ceea ce altora nu le  place. Și zău că libertatea nimănui nu o încalci, în clipa în care ești văzut că arunci un chiștoc pe stradă. Încalci eventual dorința aprigă a unor viitori comuniști undercover, de  a-și vedea împlinit visul cu ochii: o lume perfectă, în care fiecare individ să stea drepți și smirnă, așa încât niciunul să nu greșească, adaptându-i pe cei mai puțin dotați, cu forța, la o lume utopică de-a dreptul imbecilă. Imaginați-vă o lume modelată , ajustată și croită cu echerul și compasul, de dragul unor nevoi mai vechi de perfecțiune a OMULUI. Nu e fain să știi că la fiecare gest al tău ești monitorizat și supravegheat, că nu-i așa, cineva nu înghite defel libertatea ta de a fi- dar mai mult- nu admite că ești un om cu bune ȘI CU RELE, care culmea, nu te afectează pe tine personal, ci tocmai pe alții. Perfecționiștii ăștia…  iluminații vremurilor, dăștepții popoarelor și intoleranții sociali.

Sau știi momentul acela cînd cineva își lasă tava pe masă, la foodcourt. Și da, tava chiar se lasă pe masă la foodcourt, să știți. Este un semn de grijă față de aproapele. Cum altfel ai putea să susții noi locuri de muncă!?  În caz contrar, vei părea, celor mai oportuniști, falși și simandicoși dintre oameni, ”decât” un țăran care nu a fost în stare să-și ducă tava, că nah, ne-am obișnuit tot mai mult cu toții să fim proprii noștri casieri, oameni de servici, contabili, istorici, scriitori, și lista e lungă. Omul modern devine astfel o cîrpă multifațetată jucată pe teren de marii dictatori, incapabilă de expertiză, incapabilă să judece cu mintea ei proprie efectele propriilor acțiuni, aparent ideale, în spatele cărora nu se ascund decît niște inginerii sociale meschine, menite să ne educe întru ”coborîrea”unui anume rai chiar aici, pe pământ. Ne cam murdărim, zic.

VETO

_____
efecte în lanț

 

Prostul care mi-a strivit corola de minuni a ființei

  Noua trăsătură a prostului este lipsa de a înțelege metaforele, dar și omul ca metaforă, ca simbol, ca reprezentare, în spațiul public. De aceea, adesea, el caută să atingă, să miroasă, să lege animalicul, rudimentarul, unica formă de înțelegere pe care o are, cât mai aproape de el. Așa că atunci când vede o metaforă, el caută să o coboare de acolo de unde stă, inevitabil , înzestrat cu un simț al ierahiei, ca și cum în el ar fi deja sădit hotarul apartenenței la incompetență, el știe că metafora îi este superioară, așa că va căuta prin toate mijlloacele, o frânghie a propiilor nevoi, de care să lege o înțelegere, un sens propriu al celor citite sau auzite.
Când prostul coboară metaforele, el le terfelește, le inundă de nepăsare, le scobește până la nivel de moleculă, făcându-le una cu finitul, una cu materia. Ca și mirosul și atingerea, senzații primare, ele se consumă de cum sunt retrase din aria imaginarului. Așadar, prostul poate fi comparabil cu animalul, care atunci când își întâlnește posibila pereche, nu citește pe chip rămășițe de suflet, nici scântei de spontaneitate, de finețe și jovialitate , atribute de spirit,
ci se miros în fund, reciproc, pentru a vedea dacă se potrivesc. Porstul simte, mai mult decât gândește, și el simte imediat: vrea atingeri, vrea aici și acum, vrea totul, în mai puțin de o secundă.
Adesea prostul șade pe relețe de socializare spre a-și găsi perechea. El are un vis: vrea o familie, o casă, și nu ezită să povestească oricui despre măreția visului său. Are în schimb o problemă: nu poate sta în realitatea imediată, cu tot cu metafora ei, fără să nu judece pe toți în funcție de apropierea de visul său: dacă gândești ca el, ești ideal, dacă nu, ești demn de milă. Apoi tăcerea se poate așterne între doi. Prostul nu are mijloace să-și înfăptuiască scopul. Precum animalele, are nevoie doar de o simplă împerechere, un act sexual care să-i confirme măreția visului, și înfăptuirea lui imediată. Pentru prostul care caută o femeie, este imposibil să admiri răsăritul, să-i citească o poezie, să simtă fluturi în stomac, el vrea totul peste noapte. Îl servești cu un pahar de suc, el te va critica fiindcă nu i-ai turnat în pahar. Prostul e cel mai mare fan al clișeelor sociale, în special cele de familie. Când prostul vrea o femeie harnică, el deja și-o imaginează spălându-i ciorapii. Și nu oricum, ci încă de la prima întâlnire, după ce a transpirat gonind pe șosea, spre tine. Uneori prostul dacă e și muncitor și fudul, are pretenția să împarți costurile cu el. veșnic urmat de visul de a-și face o casă, o familie,  tot ce agonisește pune la ciorap, în speranța că-și va ferici, financiar, visul. Dar până la vis, e cale lungă….
Așa e prostul, când caută o relație serioasă, o familie, un soi de împerechere. El nu urcă, el vrea să coboare cu orice preț, orice ins sau uoamă pe care o atrage spre compatibilitate: o miroase, o pune în fața celor pragmatice. Dacă îți oferă o floare, trebuie să o accepți, altfel prostul va spune că tu trăiești doar pentru tine. Dacă îți pune mâna pe țâță, trebuie să nu ripostezi, să taci și să-i prinzi gambele, altfel îți va spune că ești cu nasul pe sus, și mai rău, că tu nu vrei ceva serios, sau că nu știi ce vrei!
Dacă te cheamă în oraș, la un suc, puțin contează ambianța, contează să sorbiți sucul, la unison, semn al faptului că puteți îngurgita împreună…  Dacă e nevoie, prostul va fi fascinat dacă îi vei mesteca mâncarea, și i-o vei sădi în guriță, într-un mod ceva mai rudimentar decât sădești idei în mințile altora. Seara, în pat, ai grijă să-i mături mătreața, cu aceeași gingășie cu care îi făcea mă-sa baie o dată: cu migală, nu cumva să vadă că ai ceva mai multă personalitate ca dumnealui.
   Prostul mai are o calitate, de când și-a pus pecetea pe lumea virtuală: nu nesocotește tot ce îi spui, ci despică metafora, o rupe din tine și o atrage spre lumea lui, unde asemeni maimuței, va rupe cuvântul și-l va mirosi, îl va desface ca pe un păduche,sorbind din el și ultima fărâmă de viață. Dacă îi spui că ești ”un vis ploios pe o câmpie de vară”, te va întreba în ce regiune se află câmpia, sau te va întreba cum poate visul să ”ploaie ”? Astfel, el își satisface o sete de moment în a atinge ceva ce nu știe, dar care… îi place, vizual vorbind. El aduce la gură, ceva ce tu ai făurit mai presus de simțuri.
Prostul strivește corola de minuni a lumii, și ucide, cu mintea, cu neștiința și cu nevoia de înțelegere, minuni ce le-ntâlnește în calea lui,

”(…) în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

Prostul fuge de incertitudine, avid după mărturisirea permanentă a singurelor atribute omenești: cele 5 simțuri, în nucleul cărora atrage tot ceea ce vede la mare depărtare de el.
Scrii o poezie pe facebook, despre un om și un câine, prostul va crede că îți dorești un câine. Sau că ai pe altcineva. Scrii un status cu iz politic, prostul va spune că ai foarte mult timp liber. Scrii ceva despre un prost, prostul va spune că te crezi prea deșteaptă. Scrii că ești limitat de caracter, prostul te va întreba ce ai vrut să zici cu asta, căci prostul nu are imaginație și nici măcar nu are încredere în propriile speculații pe care mintea i le-ar putea face. Tot ceea ce poate el să speculeze sunt întrebări ajutătoare, spre a demasca ceea ce moare din ceea ce ne este dat să fie artă, veșnic, nobil, frumos și suav, delicat precum o ploaie caldă de vară.
   Prostul e sedus de opulență, și adesea are vise și obsesii în a-și face o casă, o mașină tare. El fiind prost, nu poate pune în balanță, și adesea el având și bani, cumpără tot ce îi place, fără să cântărească. El decide pe moment, condus de aceleași rudimentare simțuri. Fără scop și fără un plan concret în a cuceri o femeie, el se lasă invitat oriunde și pretutindeni, mizând pe ideea că lui îi e bine oricum. Prostul deci, are și lacune de personalitate: el NU are personalitate, el e cel mai ușor de sedus bărbat, și oferă mereu tuturor femeilor aceiași floare. După caz, o garoafă sau un trandafir roșu, încolăcit cu o fundiță roșie, potrivit cu muzica fără muzică pe care o ascultă, potrivit cu hainele fără gust pe care le poartă, cu blugii rupți și mașina împovărată cu brizbrizuri, peste care abia mai poți să vezi drumul, atunci când conduci. Prostul e și infantil, și debordează de aranjamente. Ca o mașinărie setată pe aceleași țeluri, la care orice muritor a visat cât de cât o dată, până să înțeleagă profund scopul și sensul vieții, el repetă obsesia oricărei femei cu care încearcă să se combine. Arată că e familist, dar nu și luptător. Arată că e curat, dar nu și manierat când bea un pahar cu apă. Arată că e onest și nu agreează femeile ușuratice, dar acceptă îndată invitația la tine acasă. Arată că știe să facă bani și să ofere cadouri cu generozitate, dar te întreabă cât te costă să-ți faci manichiura pe lună. Îți studiază atent toate gesturile, căutând repere ale propriilor percepții. Dacă întorci capul pe stradă după cineva, îți va spune că ești ușuratică și îl vei înșela repede, dacă pui mâna pe telefon să scrii un email de urgență, îți va spune că nu îi dai atenție. Prostul vrea tot și repede, dintr-o dată.
Arată că vrea să te cunoască, dar nu poate să-ți citească un text până la capăt. Arată că e cultivat, dar când îi povestești despre un autor preferat, îți spune că el nu a citit nicio carte în viața lui. Îți spune că te apreciază foarte mult, dar deși i-ai explicat cu ce te ocupi, nu poate nici măcar să reproducă ceea ce i-ai explicat. De 2 ori, în cuvinte diferite, ca să înțeleagă.
Îți spune că are simțul umorului deosebit de dezvoltat, dar când faci o glumă, la care ții minte că toți prietenii tăi ar râde, își pleacă capul, izolat cu neînțelegere. Arată că îi place de tine, după ce îi cînți în strună, apoi te mușcă fix când ți-e lumea mai dragă, și te separă de el însuși cu dezgust, arătându-și imaturitatea încă o dată: ești o femeie cheltuitoare, fiindcă ai haine mai bune ca el. Nu poți să faci parte din schema lui de viață: ești irecuperabilă.
 Prostul se îmbracă  și lipsit de gust: amestecă întotdeauna albastru cu albastru și alb cu orice altceva. Nu știe nici să danseze, căci el nu are o muzică interioară, și nu are nici gusturi în matere de modă. Își alege hainele după primul  impuls, acela al conjuncturii. La fel și femeia.  Și unde îl pui, acolo stă, gata să -ți judece fiecare pas pe care îl faci, și care contravine obsesiei sale. Un adevărat melanj de tulburări comportamentale!
     Lumea proștilor e o lume fascinantă: o adevărată întâlnire sau dating, dacă vreți, cu psihicul uman. Când stai între proști, și tulburați pe deasupra, îți dai seama că nu neapărat a fi inteligent e o calitate, ci a ști să fi tu însuți. Prostul însă e lipsit de o mare parte din el, și precum orice invidios care ascunde în subconștient nevroza, și o mare parte din ceea ce este el cu adevărat: un impostor al omenirii, un impostor al lucidității, care riscă să cucerească prin frumusețe fizică și aspect plăcut, pe oricine îi intră pe sub piele. Și nu o piele adevărată, ci o mască pe care o folosește ca să-și disipe prezența. Obsesia te face să fii vigilent,până la nebunie. Iată prostul tulburat comportamental!
     Prostul se repetă întotdeauna pe sine. Dacă îl întrebi de planuri în viață, îți va repeta aceleași idei, dacă îl întrebi dacă e om bun sau rău, îți va vorbi despre cât de răi sunt alții, dacă îi spui că e prost, nu îl interesează, dacă îl întrebi cu cine votează, îți spune că a votat cu cel mai carismatic, dacă îl întrebi cum poate să voteze, fără să fi citit nicio carte, e o pauză mare…  Totul presărat cu izul fuduliei specifice.
Și în sfîrșit, poți să înțelegi că frumusețea e doar trecătoare!
Cu un prost poți să atârni la o terasă și să adormi acolo: discuțiile cu ele sunt neinteresante, lipsite de esență.  Ori e un troc negociabil în care te oferi să-i sapi în grădină cât mai repede cu putință, așa încât să fie evidentă hărnicia ta, ori pleci, timorată de faptul că tocmai vei fi judecată pentru ceea ce ai făcut. Prostul știe repede să tragă concluzii, fără să fie măcar specialist în comportamente umane. El detestă oricum pe cei care pierd vremea la terase și la calculatoare, și nu înțelege alt rost al făpturii umane decât munca fizică, singura în care e de altfel specializat. Subiectivitatea costă, de asemenea, și fanatismul.
Iar prostul e cel mai aproape de fanatism. Și de un consum al celorlalți, un vampir de idei și metafore, un vampir al desconsiderării ființei, un vampir al celor mai delicate trăsături umane, un dătător de pământ cu sufletul, un ahtiat după fericire, incapabil să o vadă și trăiască în prezent.
Așa tulbură viitorul pe absolut oricine: cu un vis fanatic, și o morbidă dorință de a face bani, fiind sigur că așa își asigură o relație trainică, aducând foloase materiale, fix asemeni vânătorilor de altădată, dar nu unul care trăia atunci, ci unul care și-a adaptat mecanismele de supraviețuire rudimentară, la moderna lume de azi. O imposibilitate, un eșec, un hibrid cu alură urâtă, dezgustătoare, un om care aduce aminte de pericolul de a nu deveni niște animale: fără artă, fără cuvânt, fără suplețea vieții, fără dansul ploii care să ne aducă aminte că suntem vii, fără flori rupte din colț de stradă, fără muzică, fără un noi înșine autentici, capbili de întrebări din cele mai vaste, și de răspunsuri pe măsură.
Chiar și despre proști!
______________________
Cu dedicație, pentru un prost recent prins în flagrant.

AntiReveillon-ul la final de an

Mi se pare și azi încă firesc, ca Noul An să înceapă la 1 martie, și nu la final de decembrie, în mijlocul iernii. An Nou înseamnă înnoire, și natura înflorește, permițându-i și omului să înflorească odată cu ea. Dar așa, cum să-nflorești? Plouă, curge nasul, că-i frig de crapă, te trezești cu noaptea-n cap să pleci la muncă, și facturile la întreținere sunt tot mai mari.

Continuă să citești AntiReveillon-ul la final de an

După agoniseală, cu ce rămânem?

Există o satisfacție de origine comunistă pentru câteva categorii sociale, să-i vadă pe tineri chinuindu-se și dând din coate pentru niște mărunți zilnic.

Mă refer la familiile acelea înstărite, care în urma comunismului au dobândit avere, și totuși, au o plăcere dubioasă în a-și vedea plozii cum se zbat, să supraviețuiască, încercând din răsputeri să-și mențină condițiile de lux în care au trăit acasă.
Banane, cacao, haine de firmă și cam tot ce-i mai bun și calitate, căci există o educație consumeristă și aici.

Părinții de atunci devin călăii de acum, aceiași care frenetic aproape, se bucură să-și vadă fiul cu mâinile rupte, dar cu un S8 în buzunar și eventual, o mașină tare. Ei înțeleg doar munca de la 8 la 4 și dacă se poate, cu târnăcopul, să lase semne. Munca trebuie să fie evidentă. Nu există intelect, ci doar transpirație, aici, căci așa ne-a învățat comunismul. Orice frustrare care devine nevroză, care devine schizofrenie, este un moft, pare-se, al unui copil care vrea să fie în centrul atenției. Băga-mi-aș !
Nu cumva să cultivăm vocația și valoarea în societate, sau în orice caz, acele exemple deviante care reușesc să strângă cureaua, fără ca măcar să dețină una adevărată.
Dacă mâine se întâmplă ceva și ni se duce agoniseala, cu ce rămânem?
Cine suntem, dincolo de smartphone?
Cine suntem, dincolo de țoale și bani și parfumuri scumpe?
Cine suntem, când nu avem țigări să ne calmăm frustrarea?
Cine suntem, când psihologul o mierlește, și nici propriul părinte nu mai e ce-a fost ?
Cine suntem, când bate vântul în hypermarket, și nu mai e vreo mașină să treacă la terasă să ne admire îmbrăcămintea?
Cine suntem, când se ia curentul, și noaptea pare un chin fără sfârșit, în care unicul tău prieten, dar și dușman, rămâi tu însuți, lipsit de putere, lipsit de…acele obiecte !?

Hm? Răspundem și noi cît mai repede la toate astea!?

 

Andreea. Semnificația Numelui

Amotz.  . Numele biblic al unui profet mai mic decît Isaiah, despre care se zvonește că ar proveni numele de ANDREAS- care înseamnă în greacă, bărbăție și curaj. Parcă în ton cu politica vremurilor, în limba engleză Andrew, care este echivalentul lui Andrei – este tradus prin cuvântul MEN.  Fără supărare, fără ofensă până aici. Sper ! Continuă să citești Andreea. Semnificația Numelui

Deznădejdea artei. Anti-arta contemporană și impostura ei. (I)

AnAppetiteforPainting-AtelierMFS53
Un tip solid, la vreo 35 de ani, mai creol. Are suficient păr pe piept încât să spui, popular, că i-a venit mintea la cap. Este încălțat până fix la genunchi cu o pereche de cizme de lac, lucioase, cu toc cui, ascuțit și ascuțite. Negre. Chiloți, de aceeași culoare. Simpli. De apreciat. Deasupra, pe bustu-i deznădăjduit de-o soartă,  Continuă să citești Deznădejdea artei. Anti-arta contemporană și impostura ei. (I)

Retrospectiva unei lumi virtuale: istoric de status cu Like&Share.

E foarte trist că amintirile în modernitate se rezumă la niște postări pe facebook. Sau ȘI la lumea aceasta. Am auzit recent replica aceasta ”Mai ții minte când mi-ai comentat la postarea aia, și eu am zis aia?”, și m-a întristat.
Într-o lume în care a dovedi ceea ce ai făcut, citit, like-uit și mai ales postat și fotografiat, au devenit indispensabile supraviețuirii informatice, a dezerta din mediul online a devenit o răzvrătire chiar împotriva propriei condiții, dar mai cu seamă o sfidare pe față a tuturor celorlalți, încă prezenți aici.

Continuă să citești Retrospectiva unei lumi virtuale: istoric de status cu Like&Share.

Învrăjbirea populației: tehnici și tactici de inginerie socială.

E foarte ușor să spui că lumea în general, merită tot răul care i se întâmplă. După o ceartă, o jignire sau o altercație 1 la 1 , orice individ devine cel mai predispus urii. Când cineva ciuntește stima de sine a altuia, pe bună dreptate sau pe nedrept, pe filieră emoțională, ai toate șansele să începi să detești. Însă stima de sine adevărată, reală, nefraudată, nu se rănește atât de ușor.

Continuă să citești Învrăjbirea populației: tehnici și tactici de inginerie socială.

Psihologia și gura lumii: Donald J.Trump vs. Iohannis

   Personalitatea anului în Europa este un tip fără loc de muncă, și care ocazional cere bani pe feisbuc. Are studii minime și cursuri ciupite de ici colo, și actul artistic care l-a consacrat a fost când și-a dat cu cartea în cap la un soi de spectacol modern. Este o persoană oarcum greu de reperat, psihologic vorbind, prin faptul că este lipsită de contraste. Nu are nuanțe. Nu găsim grimase. Nu găsim urcușuri și coborîșuri. Și cumva, tocmai aici e problema.

Continuă să citești Psihologia și gura lumii: Donald J.Trump vs. Iohannis