Comunistoidul tânăr: trăsături generale

Psihologia dornicului de lucruri în comun este destul de simplă: probabil cu un părinte lipsă, lipsit de afecțiune în a sa viață devreme, aerian și boem pe ici colo, fără vreun talent aparte, foarte superficial și incapabil de intimitate cu vreunu, sau vreuna. Vulnerabil și predispus ofensei, el îi vede pe toți ca pe frații săi, până în clipa în care cineva își trage pătura mai tare spre el, că deh, e pătura lui. Atunci, aflat în veșnica vacanță a sufletului său nealcoș și peticit cu validări furate de ici colo, socialistul de modă nouă,comunistoidul în devenire începe să scoată dinții, arătându-și disprețul și ura , ce-i drept socială dar și personală față de individualitatea, personalitatea și LIBERTATEA de a fi el însuși, a celui care a tras mai tare pătura spre sine, încălzindu-se din resurse proprii: era pătura lui.
 
Dornic de afirmare, comunistoidul de modă nouă se identifică cu hipsterul, deși îl dezaprobă și pe acela, că-și alocă dreptul de a fi unic. Unicitatea nu e punctul său forte,originalitatea îl pleznește în cap precum un balon umplut cu apă care cade de la înălțime și face pleosc: Are foarte mulți prieteni în funcție de nevoile sale: de moment. Este vegan și militează pentru veganism în toate formele sale: își bate la cap părinții, ba chiar le ia farfuria cu carne de sub nas și începe să ofere legume, pe unde apucă vorbește numai despre dieta lui . E nesigur prin excelență. De fapt, nesiguranța lui provine exact din mediul ostil în care probabil a crescut. Fără afecțiune, lipsit de o mână forte care să-l strunească și pedepească, sau mustre la timp, copiluțul devenit adult, crede că totul i se cvuvine. Nu se sinchisește să muncească pe 15 milioane, el puate mai mult și vrea mai mult: DOREȘTE, are dorințe și visează. Sigur, asta cînd nu se trezește devreme, pentru a ieși la cafea cu prietenii lui, din motive stupide: să-și etaleze noul ceas de modă capitalistă, sau să servească o cafea la starbucks- compania lui preferată. Susține și el avorturile, în fond, crede deja că suntem prea mulți pe planetă, și este însetat fără să știe de putere. Paradoxal, dacă arp prelua frîiele, ar pasa responsabilitatea altcuiva, fiindcă nu e în stare să-și poarte nici singur căciula, și nici să bea o cafea la fel de singur, drept urmare cei din jur sunt pilonii pe care se sprijină fiecare: la fel de slabi ca el, cade unul, cad toți.
 
Prin urmare, socialistul flowerpower este un individ slab dotat intelectual, fără discernămînt și cu o foarte slabă- spre deloc conștiință de sine. Are nevoie mereu de cîte un ”spirit guide” și dacă nu cumva l-a găsit deja prin tezele new-ageului comunist, și le inventează. Și dacă nu le inventează, le asimiliează îndată citind presa de stînga frumos colorată, care-l îndoctrinează. Viitorul fără proprietate este un vis al său: orice leneș s-ar putea gîndi cumva la chestia asta: cum altfel să-ți scuzi indolența înaintea mulțimii, făcând din toate neputințele politică generală?
Dar atenție, nu doar în politică se ascunde acest comunistoid cu față de înger și  creier de rinocer prăjit, înfometat și dornic de chestii siropoase! Cel mai bine este reprezentat în sfera new-ageului pseudospiritual:  de la cultul raelian (care propune exact o lume comunistă, cu abolirea dreptului la proprietate, eugenie drastică, până la reproducere asistată și dreptul la ”curvăsăraie” multiplă pentru cei care împlinesc cele 10 porunci ale socialismului spiritual, distrugerea familiei complete, a sexului biologic și în general a tot ceea ce cunoaștem de 2000 de ani și funcționează.  Există o formă de comunism pentru fiecare, și iată că, spre surpinderea și necredința multora care studiază problema, se pare că grupurile încet- încet se formează, după nevoi, după posibilități. PERSONALIZARE este cuvîntul. De la grupurile de facebook care servesc înrudirii ideatice a mai multor oameni, până la transformarea lor efectivă în adevărați soldați ai unei false dreptăți, îndoctrinați până-n măduvă de clișeele ”de la centru”, întreg universul comunist facebook freamătă la auzul și vederea acestui concept comunist.
Mulțimea în grup aplaudă la idei comune, internetul e al tututor. De fapt, așa începe. Și pentru o mai bună schițare a lucrurilor, vă invit să parcurgeți nițel acest material.
Revenind, psihologia comunistoidului flower-power este delicată. Dacă milenialii au fost o categorie ceva mai ușor de responsabilizat, noul comunistoid întruchipează  miliția civilă, sau știți momentul acela când nu poți trage un pîrț pe stradă, că vecinul de trotuar îndată  pune mâna pe o aplicație, și te pîrăște comunității: UITE CE A FĂCUT NESIMȚITUL: A RESPIRAT CU GURA DESCHISĂ. A strănutat/ S-a uitat în ochii mei/ și în sfîrșit, ceea ce deja se aplicĂ: A aruncat un chiștoc infractorul, pe stradă!  Pentru detalii despte acest nou concept de miliție, sugerez a se revedea acest articol, pentru o formulare cît mai clară a stării de fapt.
Ce ne așteaptă în viitor? Nu se știe. Ba se știe. Dar simt nevoia să mă opresc aici.

Ce fain ar fi să fie un mare BINE peste tot, nu!?

Comunismul începe cu binele colectiv, sau măcar cu tentația lui: ce fain ar fi să nu mai fie…. oameni dezaxați, urâți, ciungi, lipsiți de maniere, proști, bolnavi, săraci, flămânzi, cu probleme, trafic intens, poluare, producție de carne și o mulțime de altele pe care le știm. Unele reale, altele născocite, majoritatea dintre ele născocite parcă, de specialiștii mesei rotunde. Apoi te duci în eugenie, socialism, egalitate socială. Vrei ca de exemplu, anumite categorii sociale să nu se mai înmulțească.  Apoi, treptat începi să omori copii nevinovați bolnavi (vezi cazuri deja reale), începi să eutanasiezi, la început cu acord, apoi abuzezi, și faci ca ”fără acordul” să devină proiect de lege. Inventezi vaccinuri care să taie lanțul…slăbiciunilor. Continui apoi cu reproducere asistată, după care refuzi dreptul la proprietate privată – că nah, oamenii nu știu bine cum să-și administreze proprietățile- începi să pui legi dure pentru firme- și să încalci dreptul la viață și la alegere al celorlalți. Totul de dragul binelui colectiv. Îți place cerul perfect albastru ? Ce frumos ar fi ca cerul să fie NUMAI PERFECT ALBASTRU !  Ăștia-s comuniștii: visători prin definiție, duri și ageri, specialiști în meseria lor, deosebit de ignoranți când vine vorba de oameni…. ALȚI OAMENI! 
Visezi la o lume perfectă, cea construită după ”chipul și asemănarea ta” , și începi treptat să pierzi din vedere tot ceea ce se petrece, în timp ce ești prea ocupat să pui în aplicare cu o pornire diabolică, planul. Pentru ca tu să vezi cerul albastru alături de alți oameni, ai fi în stare să mergi până-n pânzele albe: fixiștii psihopați au tendința aceasta… 

Continuă să citești Ce fain ar fi să fie un mare BINE peste tot, nu!?

După agoniseală, cu ce rămânem?

Există o satisfacție de origine comunistă pentru câteva categorii sociale, să-i vadă pe tineri chinuindu-se și dând din coate pentru niște mărunți zilnic.

Mă refer la familiile acelea înstărite, care în urma comunismului au dobândit avere, și totuși, au o plăcere dubioasă în a-și vedea plozii cum se zbat, să supraviețuiască, încercând din răsputeri să-și mențină condițiile de lux în care au trăit acasă.
Banane, cacao, haine de firmă și cam tot ce-i mai bun și calitate, căci există o educație consumeristă și aici.

Părinții de atunci devin călăii de acum, aceiași care frenetic aproape, se bucură să-și vadă fiul cu mâinile rupte, dar cu un S8 în buzunar și eventual, o mașină tare. Ei înțeleg doar munca de la 8 la 4 și dacă se poate, cu târnăcopul, să lase semne. Munca trebuie să fie evidentă. Nu există intelect, ci doar transpirație, aici, căci așa ne-a învățat comunismul. Orice frustrare care devine nevroză, care devine schizofrenie, este un moft, pare-se, al unui copil care vrea să fie în centrul atenției. Băga-mi-aș !
Nu cumva să cultivăm vocația și valoarea în societate, sau în orice caz, acele exemple deviante care reușesc să strângă cureaua, fără ca măcar să dețină una adevărată.
Dacă mâine se întâmplă ceva și ni se duce agoniseala, cu ce rămânem?
Cine suntem, dincolo de smartphone?
Cine suntem, dincolo de țoale și bani și parfumuri scumpe?
Cine suntem, când nu avem țigări să ne calmăm frustrarea?
Cine suntem, când psihologul o mierlește, și nici propriul părinte nu mai e ce-a fost ?
Cine suntem, când bate vântul în hypermarket, și nu mai e vreo mașină să treacă la terasă să ne admire îmbrăcămintea?
Cine suntem, când se ia curentul, și noaptea pare un chin fără sfârșit, în care unicul tău prieten, dar și dușman, rămâi tu însuți, lipsit de putere, lipsit de…acele obiecte !?

Hm? Răspundem și noi cît mai repede la toate astea!?