AntiReveillon-ul la final de an

Mi se pare și azi încă firesc, ca Noul An să înceapă la 1 martie, și nu la final de decembrie, în mijlocul iernii. An Nou înseamnă înnoire, și natura înflorește, permițându-i și omului să înflorească odată cu ea. Dar așa, cum să-nflorești? Plouă, curge nasul, că-i frig de crapă, te trezești cu noaptea-n cap să pleci la muncă, și facturile la întreținere sunt tot mai mari.
 
Réveillon, din franceză: înseamnă „trezire”, dar noi ce facem:? Ne îmbuibăm și ne bețivim într-o singură noapte cât pentru o lună întreagă, fiziologic vorbind, ne destrăbălăm având conștiința bleagă și întunecată, facem schițele financiare din viitor, ne punem dorințe orgasmice și pășim în noul an lipsiți de discernământ. Ca să permiți noului să vină, trebuie să te pui în regulă cu vechiul, dar în petrecere, ce ordine să-ți faci în viață, când abia reușești în dulap, la o adică?! Rezultatul? Un haos la miez de noapte, câteva lacrimi vărsate în treacăt, că nah, o cere empatia de grup, ca și cum aceea ar fi singura șansă, hormonal vorbind, ca organismul să spulbere visele neîmplinite, amărăciunea și regretul. Dar ce face omul după momentul ăsta? Bea și mai mult, mănâncă și mai tare, și merge mai departe alături de prieteni care rareori contează, în gloria petrecerilor lipsite de sens, de -o noapte. Magică. La care adaug consumul excesiv a unui vin stricat (da, șampania s-a creat din neatenția unui călugăr orb, expert în vinuri) , care a devenit în timp, simbol al bunăstării, al bogăției și al autoimportanței, aroganței: șampania! Adesea dă dureri de cap, fiindcă e foarte prost făcută, produce gaze, indigestie, migrene acute și o senzație de imbecilitate de moment, efervescență și spontaneitate crasă, la care mulți visează tot anul, spre a-și surpinde în sfîrșit prietenii cu ceva interesant. 
Complexele de inferioritate nu se opresc aici: e noaptea în care totul e permis: de la costumație tip halloween, la măști senzuale, pornoșaguri , substanțe și în general un mare dezmăț care se simte în aer încă imediat după Crăciun. Ca și cum semaforul a trecut pe verde, și brusc o întunecime pune stăpânire pe mințile tuturor. Oamenii în magazine cumpără cele mai luxoase mîncăruri, unii nici măcar n-au auzit despre ceea ce cumpără vreodată, doar au văzut oferta în vreun catalog sau le-a zis o cunoștință în treacăt. Andive, mango în crustă de șprot, buline de cașcaval cu reducție de lacrimi de porumbel mieros, portocale în sos belgian, salată de vegetale cu foiță de aur și vinuri spumante de cea mai proastă calitate, totul trebuie să sclipească, în ciuda faptului că prețul nu face ”toți banii”, sau chiar viceversa.
Dintre toate obiceiurile, rămân respectabile cele din moși strămoși, și nu, străbunica nu tăia gâtul celei mai frumoase rațe și nu-l împopoțona cu aur, și nici nu-și dădea ultimii bani pe un rahat de coș cu fructe de pe Marte, așa cum în curând, se va obișnui la noi. E o frenezie de nestăvilit, și o buimăcire totală, când fiecare vrea să ia cât mai bun, cît mai mult, cât mai special și unic, de Revelion. NU aduce Anul, ce aduce revelionul, și în excesul acesta de zel și de de toate, de produse, în combinații nefaste, sunt tot mai mari cozile la urgențe. Problema? Mereu aceiași: indigestie.  O rușine, pentru un adult care presupune că are deja o experiență cu sine, de viață…! Și drept de vot 🙂
 Se spune că nimic nu ar trebui să înceapă pentru oameni, decît atunci cînd ei, individual, sunt pregătiți. Dar Anul Nou ne ia mereu pe nepregătite, psihologicește, intim vorbind și nu știu cum facem, dar mai adăugăm anual mii de planuri neefectuate, milioane de gînduri de regret și resemnare, frustrare la cote maxime și foarte mult chef si spor de cumpărături în anul ce vine. Aș spune mai degrabă că suntem fericiți cât timp consumăm, și nu suntem fericiți constant, trăind într-un echilibru despre care ni se tot spune, și s-a tot scris. Preferăm superstiția de-o noapte, în locul bunăstării minime de zi cu zi, și preferăm ignoranța la extrem comprimată într-o noapte pe cinste, în locul lucrului cu sine și a antrenamentului psihic delicat, pentru stări de bine generale, și nu extatice. Ne alcoolizăm până uităm cine suntem, și alergăm spre noul an de parcă am fi lăsat ceva la coadă, gata să-l redobândim. Pare că ne învîrtim adesea într-un cerc vicios, și de la an la an, în cerc îi tîrîm și pe alții, sau îi excludem pe cei mai răsăriți, care au reușit nițel să se împace cu sine.
Bem și mâncăm ca și cum despre asta e vorba, și ca și cum asta înțelegem prin ”a petrece bine în viață”; ne îmbolnăvim, cădem și ne ridicăm amețiți, dar fără să învățăm nimic, repetând greșlile, și trecem prin viață fără niciun REVEILLE. (franceză=TREZIRE)
Cum ar fi dacă într-o singură noapte, nimeni n-ar mai consuma alcool, și fiecare ar sta în tăcere, în noaptea dintre ani, puțin singur cu sine!? Un fapt periculos, pentru că aflându-se pe sine, omul se poate speria, și atunci, cine mai consumă? Cine-și mai bea mințile și își umflă stomacul? Cine ar mai păși cu dizgrație în cele mai de jos trepte ale piramidei lui Maslow, considerându-și viața mai degrabă o povară decât un prilej, și goana după cumpărături și mâncare, unicul scop al unei existenței precare!? Cine, dacă nu aceiași care fac asta zilnic, într-un complet anti-reveillon al zdruncinării de sine!?
Da, chiar, cum ar fi !?
Că încă văd oameni care sărbătoresc ”trezirea”, dar ei dorm în papuci, și votează cu dosul. Femei care nu dorm noaptea la gândul despre ce vor îmbrăca în noaptea dintre ani, dar închid ochii în restul anului la ocaziile de a se educa pe sine. Ne grăbim să pășim în noul An, fără să-l încheiem cum se cuvine pe celălalt, sărbătorim de parcă am fi fost niște zei 365 de zile, 24 din 24, și petrecem până în zori ca și cum foarte multe am fi împlinit tot anul.  O grandomanie cu final amorțit, sau încă o născocire de marketing, prin care superstiții imbecile sunt inventate și tot ceea ce e creștin și cuminte moare de la an la an, lăsând loc desfrîului, putorii și efervescenței unei grandori și false abundențe de-o noapte.
Trezirea! 
și
La muți ani vrednici de respect!
 

Jandarmii conștiinței și chiștocul etic

Mai bine arunc un chiștoc pe stradă, ocazional, și creez locuri de muncă, o nevoie de curățenie la care să răspundă statul, organizațiile etc, decât să fac nevroză.
 
Vedeți voi, problema jandarmilor conștiinței este că în timp, au învățat să impună asupra celorlalți propriile moduri de gândire, îngrădind, fără să știe poate (sau știu?) libertatea de exprimare a celuilalt. Niciun om cu capul pe umeri nu va arunca gunoiul pe stradă, asta este de la sine înțeles și CLAR. Cine o face? Ignorantul. Omul fără conștiință. De asemenea, oamenii fără conștiință mai comit și infracțiuni.
Însă mai mult decît actul în sine, mă tem de cei care simt că ar împușca pe cel care aruncă un chiștoc pe stradă. Vă dați seama ce raportare? Un individ simte FURIE și acționează, pentru că un altul și-a permis luxul și libertatea (garantată oare?) de a fi EL ÎNSUȘI- adică PROST, lipsit de conștiință ambientală. Bine, unele orașe arată mai urît decît conștiința ăstora, dar nah… Și știți ce face furia, nu? Ei bine, din furie și spirit justițiar mulți indivizi au comis crime, doar pentru că EI AVEAU DREPTATE. Astăzi, furia s-a îmbrăcat oribil, duhnește a birt vintaj și cidru, și înlocuiesc treptat conștiința socială. Ei își zic Toleranții  și au o gravă intoleranță la adresa celor care nu le bifează norma de perfecțiune.
 
Sigur, noi ca societate pedepsim prin legi acele acte care dăunează PENAL, dar între un individ care simte furie și e în stare de orice la momentul respectiv, în spiritul ”dreptății și a propriei justiții” și un altul care, prost, ignorant și pe moment lipsit de alternativă, aruncă, nervos sau pașnic, chiștocul pe stradă, care din cei doi este mai condamnabil? Dar mai periculos?
Să nu mai zic de faptul că dacă mai mulți aruncă mizerie pe stradă, apare nevoia locurilor de muncă:
 
Dar nu, jandarmii conștiinței umane, acești stîngiști undercover , nu au înțeles încă, deși sunt cu ea pe buze, că libertatea înseamnă nu doar să NU fi de acord cu celălalt, ci și să -l lași pe cel mai prost să facă ce vrea el în limita legii.
 
Strategia asta de a mustra direct, și poate într-un mod obraznic, nervos, pe cel care a greșit, sau a fost răuvoitor cu chiștocul, aruncându-l pe asfalt în loc să-l stingă domol pe limbă…. seamănă izbitor cu strategia taxei pe CO2 inventată de BillGates.

Continuă să citești Jandarmii conștiinței și chiștocul etic

Andreea. Semnificația Numelui

Amotz.  . Numele biblic al unui profet mai mic decît Isaiah, despre care se zvonește că ar proveni numele de ANDREAS- care înseamnă în greacă, bărbăție și curaj. Parcă în ton cu politica vremurilor, în limba engleză Andrew, care este echivalentul lui Andrei – este tradus prin cuvântul MEN.  Fără supărare, fără ofensă până aici. Sper ! Continuă să citești Andreea. Semnificația Numelui

Mă tem să spun că nu cred în libertatea de exprimare…

Știți și voi, că libertatea de exprimare în vremurile astea este o blasfemie adusă gândirii celei curate, drepte și bune…
 
   Dar vă temeți să o spuneți.  Dacă libertatea de exprimare nu-mi permite să spun astăzi că nu sunt de acord cu libertatea de exprimare, înseamnă că libertatea de exprimare nu există. Și nu în general, în lege, ci în mine însămi- drept urmare, s-ar putea să fiu primul, psihologic, care să abuzeze de ea. Nu sunt un om liber dacă mi-e frică. Iar frica mai sabotează  și discernământul. Iată un cerc vicios al libertății de exprimare în care sunt prinși cei mulți. Ofensații. Știm noi cine. 

Continuă să citești Mă tem să spun că nu cred în libertatea de exprimare…

Odă discriminării individuale!

Iubesc discriminarea. Vă dați seama ce privilegiu, că astăzi suntem L I B E R I să alegem dacă să cumpărăm pui sau porc, alge marine sau iepure, rom sau român, alb sau negru, stânga sau dreapta. Felul în care am discriminat până acum ne-a adus prieteni de nădejde dar și oponenți delicioși, ne-a adus bucurii dar și supărări din care învățăm cu toții cîte ceva.

Iubesc discriminarea: este singura garanție a libertății de a fi, dar și a altora de a exista. Discriminarea este garanția libertății individuale, acolo unde libertatea socială este și pare tot mai mult a fi o iluzie… Dar libertatea individuală este și când mai mulți oameni se adună pentru aceleași valori laolaltă, și prin definiție, discriminează pe ceilalți, cu care nu împart aceleași valori. ȘI ASTA E FIRESC, să știți ! Noi social funcționăm exact după aceste discriminări de tot felul: de la cel mic, cel pistruiat, cel obez și cel cu strungă, până la cel care se ofensează repede și cel care e dîrz în toate ale sale.

Așadar, când merg la magazin, discriminez, în trafic discriminez…Așa cum și eu dacă intru într-un club în trening sunt discriminată. Sau dacă merg la Ferrari și vreau să cumpăr o mașină,voi fi discriminată și măsurată din cap până în picioare. Așa cum și elitele discriminează. Așa cum și companiile și marile magazine discriminează. E în natura omului să fie SELECTIV. DISCRIMINAREA E SELECTIVITATE.

Continuă să citești Odă discriminării individuale!

Educația dîrzeniei: condiționare vs.libertate.

Modelul de educație care evită condiționarea copilului nu are nicio șansă să ”fabrice” oameni dîrzi, demni și mai ales capabili de voință- această facultate aproape sufletească- dacă nu chiar sufletească, ce zace în fiecare din noi. De ce? Pentru că în condiționare, se presează voința și alte mecanisme fine de ghidare interioară care fac posibilă un soi de ”naștere interioară” a ceea ce numim voință-discernământ- puteri- elemente de anduranță.

Continuă să citești Educația dîrzeniei: condiționare vs.libertate.

Ce nu se prea știe despre o parte din șoferii Uber din Timișoara.

20180930_171751    25 de kilometri de Timișoara, și un drum plin de peisaje frumoase, departe de agitația orașului: atât i-a despărțit pe cei 12 șoferi ai unei firme partenere Uber, de un loc cu o pricină: casa de copii unde locuiesc nu mai puțin de 10 copii cu o situație materială și sufletească nu tocmai bună. Continuă să citești Ce nu se prea știe despre o parte din șoferii Uber din Timișoara.

Estetica ruladei cu ouă de casă. Consumerism home-made.

IMG_6298Am primit un telefon de la un domn cu o voce sobră, că a venit! Mă așteaptă doar 10 minute acolo. mă opresc din orice activitate și pornesc spre autogară. A venit! Mă așteaptă.
Preiau coletul și mă îndrept toropită spre casă, alergând prin traficul bănățean. A trecut atât de mult timp de când nu m-am mai simțit ca și acasă… și totuși simțeam mirosul de parcă acum aș fi fost acolo și totuși, nu. Și nu mă refer deloc geografic.

Continuă să citești Estetica ruladei cu ouă de casă. Consumerism home-made.

Un anunț la matrimoniale

M-am născut din spermatozoizi campioni, am fost contaminată cu „viața” pe cale sexuală. Te-ai jenat? Ți se pare vulgar? Liniștește-te, e abia începutul.

Te întrebi probabil de unde mă cunoști…poate te-am refuzat de vreo 3 ori până acum, și am vorbit mai ferm probabil cu tine, de fiecare dată, din plictiseală sau lipsă de interes, justificabilă…

„Grandomanie” e explicația, adică obsesia măreției în caz că scriitorul tău preferat este Ion Creangă -probabil prima și ultima carte. Sunt sarcastică sau caterincoasă. Și tu probabil te numeri printre cei care nu acceptă diversitatea adică lucrurile mai puțin banale, și contești orice element străin prostiei liniștitoare. Aud atât de des „doar proaste ca tine stau și își BAT creierii pe tot felul de prostii când viața trebuie trăită la maxim„. Probabil că dacă îți spun că sintagma „trăită la maxim” e relativă și că fiecare își trăiește viața în funcție de propria-i personalitate, aș fi puțin deplasată și te-aș solicita din nou până la epuizare intelectuală, și ar fi pierdere de timp, pentru mine. Și pentru a pune punctul pe i: îmi vei spune că sunt o complexată și o frustrată. Dar asta va veni de la un om al cărui comportament îl poți regăsi doar apăsând orice tastă a telecomenzii, preferabil de la 1 la 10 unde sunt posturile românești de cacao, și al cărui gesturi put a îndoctrinare (e subiectiv).

O să îmi spui că imaginea conteaza. Eu îți spun că frustrarea înseamnă obsesia imaginii tale în lume și permanenta frică a rateului estetic (estetica urâtului chiar). Poate ai văzut țări străine, lucruri mari și realizări grandioase ale unor „proști care nu și-au trăit viața”. Te’a influențat un slogan mioritico-american PROtevist de genul „Noi suntem nr.1” sau „Fii învingător”, și ai hotărât că vrei să fii mare, să ai lucruri mari. Aici imi sare în ochi verbul „a avea”, care exprimă posesia transpusă și relațiile cu oamenii, deci tu devii un tiran posesiv și avar, dar nu verbul „a fi” e important, ci cuvântul MARE.
O să îmi spui din nou că sunt figurantă, părerea mea e că nu ești decât acel ‘om al Peșterii” pe care îl descrie Platon, și despre care ar trebui să citești și să reflectezi un pic asupra gândirii tale, cu însăși gândirea aceasta. Poți? Dar firește, asta dacă te numeri printre ACEI oameni. Nu lua personal nimic din ce ai citit. Este un pamflet si orice asemănare cu persoane reale este pur întâmplătoare.

Sau poate că nu.

2008