Mi se pare și azi încă firesc, ca Noul An să înceapă la 1 martie, și nu la final de decembrie, în mijlocul iernii. An Nou înseamnă înnoire, și natura înflorește, permițându-i și omului să înflorească odată cu ea. Dar așa, cum să-nflorești? Plouă, curge nasul, că-i frig de crapă, te trezești cu noaptea-n cap să pleci la muncă, și facturile la întreținere sunt tot mai mari.
Réveillon, din franceză: înseamnă „trezire”, dar noi ce facem:? Ne îmbuibăm și ne bețivim într-o singură noapte cât pentru o lună întreagă, fiziologic vorbind, ne destrăbălăm având conștiința bleagă și întunecată, facem schițele financiare din viitor, ne punem dorințe orgasmice și pășim în noul an lipsiți de discernământ. Ca să permiți noului să vină, trebuie să te pui în regulă cu vechiul, dar în petrecere, ce ordine să-ți faci în viață, când abia reușești în dulap, la o adică?! Rezultatul? Un haos la miez de noapte, câteva lacrimi vărsate în treacăt, că nah, o cere empatia de grup, ca și cum aceea ar fi singura șansă, hormonal vorbind, ca organismul să spulbere visele neîmplinite, amărăciunea și regretul. Dar ce face omul după momentul ăsta? Bea și mai mult, mănâncă și mai tare, și merge mai departe alături de prieteni care rareori contează, în gloria petrecerilor lipsite de sens, de -o noapte. Magică. La care adaug consumul excesiv a unui vin stricat (da, șampania s-a creat din neatenția unui călugăr orb, expert în vinuri) , care a devenit în timp, simbol al bunăstării, al bogăției și al autoimportanței, aroganței: șampania! Adesea dă dureri de cap, fiindcă e foarte prost făcută, produce gaze, indigestie, migrene acute și o senzație de imbecilitate de moment, efervescență și spontaneitate crasă, la care mulți visează tot anul, spre a-și surpinde în sfîrșit prietenii cu ceva interesant.
Complexele de inferioritate nu se opresc aici: e noaptea în care totul e permis: de la costumație tip halloween, la măști senzuale, pornoșaguri , substanțe și în general un mare dezmăț care se simte în aer încă imediat după Crăciun. Ca și cum semaforul a trecut pe verde, și brusc o întunecime pune stăpânire pe mințile tuturor. Oamenii în magazine cumpără cele mai luxoase mîncăruri, unii nici măcar n-au auzit despre ceea ce cumpără vreodată, doar au văzut oferta în vreun catalog sau le-a zis o cunoștință în treacăt. Andive, mango în crustă de șprot, buline de cașcaval cu reducție de lacrimi de porumbel mieros, portocale în sos belgian, salată de vegetale cu foiță de aur și vinuri spumante de cea mai proastă calitate, totul trebuie să sclipească, în ciuda faptului că prețul nu face ”toți banii”, sau chiar viceversa.
Dintre toate obiceiurile, rămân respectabile cele din moși strămoși, și nu, străbunica nu tăia gâtul celei mai frumoase rațe și nu-l împopoțona cu aur, și nici nu-și dădea ultimii bani pe un rahat de coș cu fructe de pe Marte, așa cum în curând, se va obișnui la noi. E o frenezie de nestăvilit, și o buimăcire totală, când fiecare vrea să ia cât mai bun, cît mai mult, cât mai special și unic, de Revelion. NU aduce Anul, ce aduce revelionul, și în excesul acesta de zel și de de toate, de produse, în combinații nefaste, sunt tot mai mari cozile la urgențe. Problema? Mereu aceiași: indigestie. O rușine, pentru un adult care presupune că are deja o experiență cu sine, de viață…! Și drept de vot 🙂
Se spune că nimic nu ar trebui să înceapă pentru oameni, decît atunci cînd ei, individual, sunt pregătiți. Dar Anul Nou ne ia mereu pe nepregătite, psihologicește, intim vorbind și nu știu cum facem, dar mai adăugăm anual mii de planuri neefectuate, milioane de gînduri de regret și resemnare, frustrare la cote maxime și foarte mult chef si spor de cumpărături în anul ce vine. Aș spune mai degrabă că suntem fericiți cât timp consumăm, și nu suntem fericiți constant, trăind într-un echilibru despre care ni se tot spune, și s-a tot scris. Preferăm superstiția de-o noapte, în locul bunăstării minime de zi cu zi, și preferăm ignoranța la extrem comprimată într-o noapte pe cinste, în locul lucrului cu sine și a antrenamentului psihic delicat, pentru stări de bine generale, și nu extatice. Ne alcoolizăm până uităm cine suntem, și alergăm spre noul an de parcă am fi lăsat ceva la coadă, gata să-l redobândim. Pare că ne învîrtim adesea într-un cerc vicios, și de la an la an, în cerc îi tîrîm și pe alții, sau îi excludem pe cei mai răsăriți, care au reușit nițel să se împace cu sine.
Bem și mâncăm ca și cum despre asta e vorba, și ca și cum asta înțelegem prin ”a petrece bine în viață”; ne îmbolnăvim, cădem și ne ridicăm amețiți, dar fără să învățăm nimic, repetând greșlile, și trecem prin viață fără niciun REVEILLE. (franceză=TREZIRE)
Cum ar fi dacă într-o singură noapte, nimeni n-ar mai consuma alcool, și fiecare ar sta în tăcere, în noaptea dintre ani, puțin singur cu sine!? Un fapt periculos, pentru că aflându-se pe sine, omul se poate speria, și atunci, cine mai consumă? Cine-și mai bea mințile și își umflă stomacul? Cine ar mai păși cu dizgrație în cele mai de jos trepte ale piramidei lui Maslow, considerându-și viața mai degrabă o povară decât un prilej, și goana după cumpărături și mâncare, unicul scop al unei existenței precare!? Cine, dacă nu aceiași care fac asta zilnic, într-un complet anti-reveillon al zdruncinării de sine!?
Da, chiar, cum ar fi !?
Că încă văd oameni care sărbătoresc ”trezirea”, dar ei dorm în papuci, și votează cu dosul. Femei care nu dorm noaptea la gândul despre ce vor îmbrăca în noaptea dintre ani, dar închid ochii în restul anului la ocaziile de a se educa pe sine. Ne grăbim să pășim în noul An, fără să-l încheiem cum se cuvine pe celălalt, sărbătorim de parcă am fi fost niște zei 365 de zile, 24 din 24, și petrecem până în zori ca și cum foarte multe am fi împlinit tot anul. O grandomanie cu final amorțit, sau încă o născocire de marketing, prin care superstiții imbecile sunt inventate și tot ceea ce e creștin și cuminte moare de la an la an, lăsând loc desfrîului, putorii și efervescenței unei grandori și false abundențe de-o noapte.
Trezirea!
și
La muți ani vrednici de respect!
25 de kilometri de Timișoara, și un drum plin de peisaje frumoase, departe de agitația orașului: atât i-a despărțit pe cei 12 șoferi ai unei firme partenere Uber, de un loc cu o pricină: casa de copii unde locuiesc nu mai puțin de 10 copii cu o situație materială și sufletească nu tocmai bună. 
Am primit un telefon de la un domn cu o voce sobră, că a venit! Mă așteaptă doar 10 minute acolo. mă opresc din orice activitate și pornesc spre autogară. A venit! Mă așteaptă.