Etichetă: socialism

Tînăr, caut să aparțin. Cum se transformă societatea pe spețe psihosociale

Cum reușește societatea să se transforme? Păi simplu: din interior.
 
Nevoia de apartenență se bazează pe insecurități psihoemoționale, și oamenii au fost foarte slăbănogiți în ultimii ani cu privire la asta. Peste tot ni se spune că suntem înapoiați, proști, urîți și vai de noi, așa că chestia asta, treptat, începe să dea rezultate!
 
Nevoia de apartenență și validare socială a omului este foarte puternică, prin urmare, opiniile oamenilor sunt ajustate în raport cu ceea ce este la modă, cu curentele principale, (mediocre, ce-i drept) care circulă prin toate canalele media de informanipulare în masă.
 
Cînd faci parte dintr-o breaslă, la serviciu, de exemplu, și pe facebook colegii văd că tu, singurul poate, manifești într-o oarecare măsură împotriva credințelor, preferințelor și aspirațiilor lor, îndată vei fi vizat de ei.
 
Nici nu e de mirare că în ziua de azi, companiile vînează profilul psihosocial al candidatului pe orice job, în special acele companii care și-au făcut un obicei din a cîștiga imagine pe spinarea proletariatului și a ideilor sociale care cîștigă tot mai mult teren în cazul tinerilor azi: socialismul, progresismul, apropierea aceasta tâmpă și fără noimă de oameni cu care, deși n-ai nimic în comun, ți se inoculează prin felurite imagini, că de fapt ai avea (sau ai putea să ai totul). Stabilitatea în grupuri mici ar putea fi amenințată de acel individ care e altfel, diferit, care prin natura personalității lui reuște să fie lider cu ușurință, să seteze trenduri (de orice fel) și să exercite o putere asupra celorlalți, chiar subtil vorbind. Așa că, la nivel mai mare, stabilitatea noii societăți care se pregătește la orizont, încununată de obediența infatuării datorate atitudinilor dictate de branduri ( atitudini care sunt de spoială, de fațadă depinde exclusiv de distrugerea, mai mult sau mai puțin din fașă, a acelor indivizi numiți ”EXTREME”, care ar putea periclita bunul mers și cumințenia, supunerea și ascultarea tuturor celorlalți din societate.
Prin urmare, cunoscînd deja aceasta, o mulțime de patroni și angajați în departamentele de Resurse Umane ale unor mari sau mici companii și firme, caută să deslușească, dincolo de prezentabilitatea unui individ la interviu, latura social-politică a individului, nu cumva, intrînd pe tărîm riscant, să piardă important capital de imagine, sau să-și piardă turma dezindividualizată prin – deja implementate- acele trenduri.
Cu cît un om are o personalitate mai accentuată (și funcțională), și el militează, mai mult sau mai puțin la vedere, pentru ceea ce devine din ce în ce mai mult cenzurat, interzis, bigotic, impotriva mulțimii progresiste ale cărei rînduri se îndestulează pe zi ce trece cu tot mai mulți depravați și  infatuare; cu cît un om are o personalitate mai accentuată și este mînat de acele crezuri interioare care nu-l pun pe făgașul ”bolnăvicioasei direcții în care o ia societatea,  cu atît el va reprezenta o amenințare mai mare pentru stabilitatea internă a oricărei companii. Răspuns final: ne pare rău, nu putem să vă angajăm la noi/ sunteți incompatibil cu politica noastră/nu sunteți potrivit pentru acest job/am găsit pe cineva mai potrivit pentru noi. A se traduce: am găsit pe cineva mai obedient, mai interiorizat, mai predispus dezindividualizării totale, pînă la identificarea completă cu corporația, firma, entitatea juridică, etc.
 
    Cum strici astfel, o societate tînără în plină dezvoltare și creștere? Făcîndu-i pe tineri să își dorească. Prin urmare, cele mai cool companii își prezintă oferta, prin implicare civică: de la YES LA VOT, pînă la  participarea și chiar sponsorizarea campaniilor de tip PRIDE . DE la haine la modă la prețuri de nimic, vîrîte sub nas pe toate gardurile celor frumoși, tineri și deloc liberi să aleagă , pînă la pahare de cafea brănduite cu simbolul conducerii supreme ale acestei Uniuni Europene (și chiar a mapamondului): CORPORAȚIA.
    Suntem guvernați de corporații, de dictatul lor, fie că ne place sau nu. Sigur, am putea spune că nu ne strică un trai mai confortabil, însă între a trăi pentru confort și a fi confortabil pentru a putea face apoi ceva mult mai mult și mai valoros pentru noi înșine și ceilalți, (societate) este diferență mare.
   
     CINE NU SE ADAPTEAZĂ, PĂRĂSEȘTE SOCIETATEA
Așa ar suna informația care colcăie pe toate gardurile în ziua de azi. Și știm din (re)surse proprii și vechi de cînd lumea, că dorința de adaptare și validare socială, sunt printre cei mai importanți piloni pe care se sprijină întreaga identitate umană. Mai ales în ziua de azi, cînd toate gadgeturile ne cheamă seducător să ne prezentăm cît mai dichisiți înaintea lumii, dorind  să ne umple golurile lipsurilor a te miri ce din propria viață, cu mult orgoliu, narcisism și infatuare.  Prin urmare, cine nu are asemenea nevoi, fericit să fie! A scăpat. Dar el nu figurează. Cît despre ceilalți, îmi pare rău de ei. Veșnic dorind să fie validați și să li se ofere FEEDBACK de la celălalt (acest mecanism de dependență inventat tot de corporații) , ei cad ușor și sigur în capcana socială numită ÎNCEPUTUL TRANSFORMĂRII SOCIALE a omului.  Cine nu poate fi validat, se va schimba , așa încît să arate, să fie, să audă, să vadă, să citească, să se strîmbe, să se maimuțărească, să gîndească, să dețină păreri și obiecte exact la fel ca ceilalți. Principiul social al similitudinii în interacțiunea umană l-am auzit prima oară la Emile Durkheim (pe vremea cînd făceam licența în domeniul Relațiilor Publice): nu doar că oamenii sunt atrași de ceva ce le seamănă, dar ei și judecă indivizi diferiți ai aceleiași categorii, dacă văd similarități între ei. Principiul acesta îl vedem la îndemână, atunci cînd mintea omenească superficială e convinsă că dacă a văzut un popă că înjură, aplică trăsătura tuturor popilor. Sau dacă un polițist scuipă pe stradă, înseamnă automat că polițiștii sunt nesimțiți.
  Revenind: Mînat de dorința de a fi acceptat, individul începe să schimbe tot mai mult la el, să îi copieze pe ceilalți. Dacă vă uitați puțin acum pe stradă în centru, sau în mall, veți vedea cum  de la an la an, așa cum moda se schimbă,  femeile încep să se îmbrace și machieze toate la fel, respectînd subtil trendul dictat de marile corporații. Nu zic că adaptarea nu e bună, sau că acel stil ar fi mai puțin vrednic de seriozitate decît un altul, dar e o trăsătură firească a omului pînă la urmă, să vrea să fie acceptat. Unii însă sar calul. 
Ca o mică paranteză, dacă minoritățile sexuale ar dori să fie acceptate, s-ar adapta, prin felul de a fi și se purta, însă evident, nu acesta e scopul!  Așa cum bolnavul luptă cu boala, dorindu-și sănătatea (readaptarea la starea inițială, originală). 😉 
Treptat, mai mulți indivizi se schimbă, pînă formează un grup, apoi grupul acela formează o societate, o lume, sau poate chiar un popor. Omul e fericit că și-a împlinit scopul: e dorit, e integrat, adesea fără discernămînt, într- lume… nebună! Răvășită, de-a dreptul, însă el nu știe. Discernămîntul propriu, conștiința și propria identitate  și personalitate ale sale au fost dărîmate de nevoia emoțională (obsesivă la unii) de a se integra. Elementul cel mai probabil  responsabil de chestia asta!? NESIGURANȚA. Copilăria nefericită, adesea: cînd i s-a repetat și arătat, poate, că el nu contează, că nu e necesar. Că nu poate mai mult, și că nimeni nu îl iubește. Legea compensației în relații funcționează și aici, social: nu am simțit iubirea părintească, o caut în lume, iar dacă lumea nu mă vrea- fac cumva să pară că sunt și eu ca lumea. Sau aia cu ”nu știu cine sunt” pentru că niciodată nu am avut timp să mă descopăr.  Un pic de liniște mai avem și noi !???!!
În loc ca televiziunile și media în general să pună avertismentul cu privire la CEI 2 LITRI DE APĂ PE ZI pe care trebuie să -i bem ca să ne fie bine, mai bine ar zice așa:
 PENTRU A FI ANCORAȚI LA VOI ÎNȘIVĂ, PENTRU O CONȘTIINȚĂ DE SINE BUNĂ ȘI O PERCEPȚIE CURATĂ ASUPRA VOASTRĂ ȘI ASUPRA LUMII, PETRECEȚI O ORĂ PE ZI ÎN LINIȘTE ȘI RECULEGERE TOTALĂ.
 
Nimeni n-are interesul însă să facă asta. Un om cu nevoi emoțional-consumeriste este mai ușor de guvernat, de condus. Și poate nu mai are nevoie nici de ORICE JOB. Poate oameni conservatotri de bine n-ar mai sclăvi la corporații care nu le validează valorile interioare, și n-ar mai trebui să se ascundă de ei.! Mai mulți oameni cu așa nevoi formează o societate, o comunitate masivă, ușor de guvernați de instincte primare deja. Da, nevoia de apartenență și de FIT-IN (integrare) este deja , în lumea de azi, un simptom al celui care nu prea mai crede în sine.  Extremele nu-s de dorit: psihopații au aceiași calitate, însă acolo vorbim de altceva.
Frica de a nu fi marginalizat este o realitate gravă în mințile multor oameni. Dar dacă nucleul tuturor faptelor este frica, înseamnă că nu suntem guvernați interior de forța care trebuie !?
O altă problemă interioară a celor dornici de a se potrivi maselor este SINGURĂTATEA. Cu cît ești mai singur, (și nu duci treaba asta ca pe ceva pozitiv, cu folos sau poate ca o lecție spirituală de viață?) , cu atît nevoia de apartenență ar putea fi mai mare. Și cînd omul are nevoi de genul, el începe să se poarte ca și cum ar fi în acord total cu toată lumea. Și cumva, fără să știe că, 
SINGURĂTATEA NU TE ÎNVAȚĂ CĂ EȘTI SINGUR, CI SINGURUL.
(De la Cioran, citire) 
Cît despre nevoia de a fi special- și a fi diferit- aici din nou este o altă eschivă din fața echilibrului, și nu simpatizez.
Cum distrugi deci o întreagă nație? Păi simplu, cu inginerie socială. Cine are acces la resursele psihice interioare ale omului, via corporații, date, branduri, și focusarea atenției acelor oameni, deține frîiele cu totul, știind ce să facă apoi cu el, prin pîrghii și sfori trase sociologic apoi, inginerește-social, spre căderea liberă a acestuia !
Vă dați seama ce pericol ar fi pentru o companie să angajeze un singur om, în antiteză cu toate valorile progresiste ale acelei companii: ar însemna să riște ca imperiul să cadă, și mai mult decît financiar, să riște ca lupta psihologică dată pe nație, popoare, și poate chiar suflet, să se încheie dramatic pentru el.  Căci cine guvernează azi, mai mult ca oricine, dacă nu companiile cărora fără chibzuință, le-am oferit totul!?(articol separat) de la date intime despre noi înșine, la studii și năzuințe personale, preferințe, slăbiciuni și vicii și așa mai departe, ducînd pe același făgaș imbecil generațiile următoare !?
De aceea este foarte important să avem în mod armonios, curat și independent,
PERSONALITATE, IDENTITATE, TREZVIE !
și apartenență la acele grupuri care ne satisfac și îmbogățesc sufletește, nu care ne vor știrbiți și șterși de propria identitate.
Și dacă nu știți încă prin ce metode să le dobîndiți, aveți răbdare, munciți și cereți, căci vi se va deschide!
____________________________________________
Cu stimă,
infailibilitatea mea
io,țăranca.

Democrația și big-data

   Noua democrație este puterea poporului și îndrăzneala de a fi în control cu datele sale: ce livrează, ce furnizează sectelor bancare virtuale, însetate după puterea de manipulare asupra individului, pe baze psihologice: cumpărături online/cu cardul, liste de clickuri, preferințe, muzică, prieteni, check-in, idei, filosofii și multe alte chestiuni ce țin de universul fiecăruia dintre noi.

Noua democrație înseamnă puterea poporului individualist, neafiliat la nicio grupare, căci rolul programelor sociale care rulează azi, sunt de control, mai mult ca oricând, începând cu formațiunile politice, până la dogme ucigătoare de suflet și alte orientări filosofice liniare, ce nu își  au locul în Adevărul tridimensional care ne ia cu asalt pe toate planurile.

Tupeu și control nedemocratic e cînd statul îți cercetează viața, și decide pentru tine dacă poți să plătești ratele, așa încât nimeni din familie să nu sufere. În civilizație nu se cunoaște noțiunea de economie sau strângem cureaua. Cuvinte ca ”înfrânare”, nu sunt politicaly correct oricum, și devin o blasfemie la adresa modernității și a traiului BUN. Sănătatea și echilibrul devin încet -încet, niște noțiuni demne de cenzură, nu cumva să incite la violență împotriva religiei, căci religia va fi adesea asociată cu acestea, pentru a fi clar în perceptia colectivă- cine e ”dușmanul” și cu ce noțiuni operează el.

Libertate e când îți iei un credit și de bună voie și nesilit de nimeni pui tu singur bani la ciorap, să-ți permiți niște chestii. Și tu singur decizi pentru tine dacă cumperi pâine de 5 lei sau de 1 leu. Nu vine statul să-ți pună preț pe coșul mediu, să spună apoi să-ți vinzi aurul, ca să ai ce pune pe masă , deși poate tu ești ascet sau te hrănești cu hrană vie și atît. 🙂 În libertate nu vine poliția economică să-ți cotrobăiască în garderobă, să vadă ce haine ai, și care este prețul mediu pe care îl plătești, și via carduri bancare, să controleze ce cumperi și cu ce frecvență, să te poată numi eligibil- adică sclav cu abandon propice de sine, pentru un credit la o casă. Și mai mult, în baza datelor livrate de tine, să creeze campanii speciale, personalizate, așa încât să consumi și mai mult. Sau, după caz, să te lupți – cu te miri ce porniri- mai mult și cine știe, poate mai bine. Ce facem de fapt, în tot acest amalgam informatic? ne alegem singuri metodele prin care să fim seduși și mai mult, și mai puternic, în viitor. Și dacă nu noi, generațiile viitoare. Consumăm și furnizăm date, pe pilot automat, fiind siguri că astfel ne ușurăm viața, fără să ne putem da seama că răul astfel produs, din comoditate și lene, și din nevoia de a avea totul absolut la îndemână, se va răsfrînge asupra urmașilor, și chiar urmașilor urmașilor noștri. Consumatori din fașă, conectați la creiere centrale care veghează și dirijează totul.

   În libertatea noastră, cea adevărată, tu decizi, singur, cât de privată ți-e viața, nu civilizația, nu ”ultra-democrația” pe care o elogiază azi cu toții, de parcă ar fi unica formă grozavă de orânduire socială.

Dintre toate aceste minuni ale noii lumi, ceea ce urmează însă de fapt în epoca informațională este un soi de comunism al informației. Originalitatea e pe ducă, ideile unice și individualitatea vor deveni istorie, iar trupul omenesc, o mașinărie a dictatelor brandurilor, menită să transporte, să promoveze și să miște (doar în virtual, însă) orice. Însă în zadar ni se vîră înaintea ochilor ideea că deținem controlul datelor pe care le livrăm, căci mașinăria stochează totul, și absolut orice. În baza acestor date, vom fi proprii noștri dușmani, și doar cînd va fi prea tîrziu, ne vom da seama că tot ceea ce am etalat, se va putea întoarce subit împotriva noastră.

 

 

Gânduri despre adaptare, supraviețuire…

Cine se adaptează la o dubioasă lume?

Se adaptează azi complet și fără regret la o dubioasă lume doar ”speciile” care nu au nimic propriu, al lor, și trăiesc în bătaia vântului legilor naturale în plenitudine, fie ele telurice sau social-politice, prin automatisme de tot felul.

Supraviețuiesc, ca și chintesență, cei care plantează și culeg rodul sau semințele ideilor bune, prin educație sau orice altceva. Supraviețuirea fizică a unui om poate fi irelevantă din punct de vedere social, atît timp cît omul acela nu a manifestat o fărîmă din adevăr, al său propriu măcar. Supraviețuirea universului acelui om este vitală însă, spre a-i influența în vreun fel sau altul pe alții.

Azi nimeni nu mai are interesul să ucidă oameni și trupurile lor, căci interesul este acordat ideilor, manifestului simțirii, posibilităților de suflet. Le-au luat unora 2000 de ani să-și de aseama de asta. Sigur le va lua încă pe atîta, cel puțin, să reușească să distrugă lumea din temelii. Sau cel mult să încerce și să nu izbutească.

Poți să arzi o carte, dar nu poți să ucizi spiritul ei.

Poți să ucizi un om, dar nu poți să ucizi spiritul lui.

Poți să cenzurezi o societate întreagă, dar nu poți înăbuși spiritul ei.

Interacțiunea rămâne însă vitală. E singura idee bună care mai poate face pe oameni să miște ceva. Căci vorba unui sfînt: ”Nu a zice, ci a mișca înseamnă a ajunge”.

_______________
strategii de supraviețuire morală

 

 

Uniformizarea maselor în laboratorul minții

Pe vremea în care devianțele și patologiile se manifestau în ascuns, departe de ochii societății, nimeni nu știa despre nimeni ce face, cine este și cu ce se ocupă. Concluzia la schimbarea socială este că deși ea dăunează teribil societății, prin destabilizarea ei,  vor putea înfrîna pe cel curat, și vor ațîța și mai tare pe cel murdărit de coloratura noilor norme. Le știm . Pe șleau, o să fie atît de ușor să NU discuți cu unu și cu altul, pentru că acel unu și altul nu se vor mai ascunde. Mă refer la progresiști.

Cred totuși că n-am greșit cu uniformizarea maselor cînd spunem că ea are un scop și o limită. Adevăratul tablou este instrumentat de seceră și ciocan. Un ciocan care ne îngroapă în abisuri, iar psihologic vorbind, chiar în pulsiuni freudiene subconștientale, înăbușind lumina noastră, și o seceră care să-i taie pe cei mai (in)adaptați dintre pământeni, cei care prin felul lor de a fi, reușesc, poate mereu sau doar din cînd în cînd, să scoată capul la lumină, ridicându-se deasupra capetelor la fel, ce s-au amestecat laolaltă, prin tehnici și tactici meschine, în marea plajă de oameni la fel:ușor de guvernat, ușor de prevestit, ușor de dirijat, căci orice tehnică e mai ușor de aplicat cînd toți sunt la fel.

Nu va mai exista nicio dreaptă și stîngă: în lumina constrastului progresist la care asistăm încă azi, ca și într-o perioadă istorică de tranziție. Pentru cei din stînga, dreapta cea mai accesibilă pe care o vor putea vedea se va afla la mâna lor dreaptă. Pentru cei din dreapta, dreapta cea mai accesibilă pe care o vor vedea, ar putea fi stînga colegului de bancă. Iar pentru stînga, dreapta poate însemna orice este mai priceput decît emisfera rațiunii, care deși înțelege tot, nu a priceput nici esența. Liniaritatea gândirii- o necesitate în vremuri în care 7 miliarde de oameni sunt total diferiți, și e imposibil să faci 7 miliarde de tehnici și practici de mobilizare interioară, aflare și descătușare ființială, prin care acei oameni să respecte o direcție, preferabil globală, de trăire și manifestare, de aspirații și comportamente aliniate dictatului. Democrația astfel fabricată în laboratoarele deloc ascunse ale internetului este o realitate accesibilă.

Lucrurile puse la comun, prin urmare, captează în ele valoarea dată de dorința și nevoia unui om dar și a celuilalt de a avea acel lucru și de a-l administra împreună. Dacă obiectul nu este prioritar pentru ambii, sau pentru o comunitate, stați liniștiți, nu se înlocuiește obiectul, ci se trag acele sfori psihologice via media și alte platforme prin care nevoia să devină, chiar peste noapte, una comună. PAs cu pas. Miliarde de dolari sunt pompați în ”fundul” oamenilor, spre manipularea în diverse direcții. Astfel, te îngrijești ca nimeni să nu bănuiască un posibil dictat. În afară de eticheta ”sponsorizat” pe feisbuc, nu vei știi niciodată mai mult: cine și ce se ascunde în spatele acelor oferte:de la dezvoltare personală, la ideologii și doctrine, sau alte detalii conexe despre un fapt necsear să se întâmple în societate, sau altul. Și zic necesar, din punct de vedere al celor care-și doresc niște rezultate, și guvernează. Așa se fabrică democrația: în laborator. Iar majoritatea slabă, culmea, are mereu ultimul cuvînt. Nevoia de liniaritate și deslușire a etichetelor politice îi face pe mulți să cadă în capcană: ba e capitalism, ba comunism, ba totalitarism. Tot nu vedeți cum se împletesc toate, complementar?!

Însă din fericire, ”problema” rețelelor sociale azi este că ele nu arată absolut niciun adevăr profund despre om. În afară de laturile sociale ușor de manipulat, dar care nu reprezintă omul în esență, ci doar o pulsiune a sa. Deși portretul psihologic este adesea bine și ușor de conturat, el arată doar individul psihosocial. Tot ceea ce este reprezentat de subiectivitatea și prejudecata noastră este despre noi înșine, mai mult, nu despre el. Omul care trăiește cu adevărat îl poți afla doar în realitate, restul sunt constructe sociale. Stephen Hawking era un om ”mort”, metaforic spus, care scria cărți, spre exemplu. Nu există un exemplu mai bun pentru ce urmează să se întâmple cu omul internetului, decît acest personaj, care deși imobilizat, latent și împietrit energetic, stîrnea simpatia și adorația maselor. (…)

Căci dincolo de spațiul virtual, suntem universuri, dincolo de curente politice fixe, suntem un amalgam din toată politica lumii, care funcționează perfect într-o simbioză totalitar-democratică de sorginte divină, așa cum e făptura umană. Cine să poată controla în totalitate așa ceva? Uniformizarea maselor, prin urmare, rămâne un vis machiavelic al celor mai slabi dintre pământeni: elitele care guvernează, dorindu-și acerb o putere de sute de ani, sau cine știe cînd, scotocind științific prin experimente și programe avansate de control al minții, descoperiri chintesențiale despre om, inginerie genetică, și alte deranjamente ”în vitro”, poate-poate, vor reuși, cîndva, un control total pe sufletul și deci, făptura umană. Citesc recent, pe fugă, că se încearcă deja injectarea ADN-ului de porc într-un embrion uman. Vă vine să credeți!?Cui servește un asemenea gest diabolic de împletire a spurcatului cu divin, generic vorbind?  Downloadarea minții e deja posibilă, dar mintea nu este totul. Defulările grotești prin scris haotic- nici ele nu pot arăta în context integral ce conține în el însuși un om, iar portretele psihodramelor depistate de experți psihologi- cu atît mai puțin. Am nădejdea că roboții viitorului vor fi foarte inteligenți, dar foarte foarte proști ! 🙂

În încercarea aceasta de a depista interiorul omului, prin te-miri-ce tehnici și tactici războinice, apare un singur scop la suprafață: controlul total. Dacă e Dumnezeu, n-ai nevoie să te arăți, că EL știe, dar dacă e o imitație, atunci fii sigur că va face totul posibil să te spovedești pe te miri unde. Nu poți avea control total, dacă nu ai decriptat integral conținutul vasului, nu? Prin urmare, ca să uniformizezi un popor, în direcția dorită (adică inversul său) e nevoie ca mai întâi să-l vezi pe neamul acela în acțiune, să știi ce-i place, ce nu, la ce reacționează agil, la ce se răzvrătește și mai ales- ce apără, apoi să răstorni cupa, așa încît să se apropie cît mai mult de preferințele tale. Apoi, avînd toate acestea, poți trage sfori marionetiste în toate direcțiile, spre a le potoli trăsăturile, după mijloace, și mai ales după nevoi. Nevoia unitară rămâne de fiecare dată uniformizarea. Vorbind de continent, ar fi aberant să credem că s-ar dori să existe cumva italieni și europeni: se va dori să existe  europeni și atît, iar firea lor făurită în laborator- scopul tuturor mijloacelor tactic, lucrată asemeni unui programator care face de la zero circuite și aplicații, avînd un rezultat precis, de-a fir a păr, în cele mai mici detalii.

Dintre toate, cel mai accesibil exemplu al puterii de uniformizare în sfera psihosociologiei este cel al feisbuc: cineva scrie public o idee, iar oamenii se înghesuie să comenteze, ajustîndu-și opiniile în funcție de simpatii și respect, unii altora, iar spre finalul conversației, veți observa în foarte multe cazuri, majoritare, că oamenii  părăsesc discuția având într-un final aceleași opinii, fie prin compromis fie prin renunțare la propia opinie, de dragul menținerii unei imagini bune, de om pașnic, înaintea celorlalți, sau chiar din teama de a nu fi catalogat drept extremist. Toate acestea se petrec cu ajutorul trolilor, sau a ceea ce numim agenți ai ordinii, antrenați special în diverse misiuni sociale precum aceasta de a veghea conturile de facebook, intervenind în cele mai importante și populare discuții. Curentele fabricate în laboratorul peiorativelor, iată-le în acțiune. Cînd auzim cuvîntul Extremist, parcă ne apucă așa, o durere de cap: nimeni nu-și dorește să fie asociat cu așa ceva. Deci, cine , de fapt și ce, conduce, dacă nu curentele fabricate în ani, în laboratorul minții celor mai intelligenți dintre pământeni? iată o întrebare bună.

Prin urmare, ce este democrația azi, ce a mai rămas din ea, dacă nu doar o reacție psihosocială la pârghii și sfori trasate de dinainte, în laboratoarele ferecate, ascunse complet de ochii ”profanului”, prin care se dirijează atent cursul oamenilor, prin imperative ca ”Divide et impera”, !? Și numai într-un viitor ajustat ca la carte, de păpușarii veacului, va fi posibilă o autoguvernare, sau ceea ce numim comunism, în toate formele sale utopico-distopice de-a dreptul, pentru că până atunci,  la felul în care avansează lucrurile, este foarte posibil ca generațiile viitoare să fie deja programate social, pentru a făuri noua civilizație de ”elite și proști bine îmbrăcați, infatuați cu toții”, dintr-o nevoie bolnavă, ancestrală de prea mult control, înlocuind divinitatea, din om, din mersul lumii, cu o pulsiune excentrică de a se crede, fiecare, după posibilitate, un fel de zeu.  Și nu orice zeu, născut natural sau dăruit lumii, ci unul prefabricat, fals, la care s-a ajuns după ani de muncă și inginerie socială, exploatând ce e mai rău în ființă, spre uniformizarea teribilă a maselor. Liberul arbitru devine discutabil, mecanismele de alegere interioare, și ele, o iluzie. Toate acestea, așa încât să nu mai existe …

                         LIBERTATE, PERSONALITATE, TREZVIE

 

 

 

Bibliografie: Dark Psychology, S.Moscovici, V.Volkoff, etc

 

Diagnostic: psihologic sterilizat

   Sterilizarea psihologică este procesul morții pe care toți cei împotriva vieții l-au aplicat și introdus în toate domeniile, pas cu pas, așa încât a devenit o rușine nevoia de partener, familia, dar mai ales fructul: copiii.
   Pe omul nou nu îl interesează ce vine după el. Nici măcar nu oferă o generație capabilă de schimbare, fiindcă nu își dorește. Se ucid copii în pântece, și mai ales în mintea cuplului, înainte ca ei măcar să apară. Se ucide ideea de cuplu, prin steriliziarea psihologică infiltrată în toate domeniile vieții: carieră, muncă, dezvoltare persoanlă, timp liber, autosatisfacție, selfcare. Căci la început, copilul mai întâi e un gând, apoi o voință, apoi..se face! Dar gândul e stârpit cu totul. Ce să mai creezi fără el?! Și mintea, de dinainte ca sa să-l producă. Iar când aud tinerii de căsătorie și copii, fug parcă mâncând pământul, majoritatea, și își pun mâinile în cap: noi nu suntem fraieri– o spun cu un rînjet aproape diabolic, arătând o tristă infatuare. Și nu tineri de 20 de ani, ci chiar unii care au ceva mai mult. Ei nu sunt interesați ce lasă în urmă: faptul că-și doresc o lume mai bună la care se fac că lucrează, e suficient: politici și idei, lăsate cui, dacă nu fac copii ?! Țelurile lor sunt tot mai ”înalte” de atît. De la a munci ca să consume, până la a-și petrece mare parte din timp numărând pași, gigabiți, calorii, amperi și alte minuni detaliate ale lumii moderne, via aplicații care ne spun până și cum să îmbrățișăm conform schemei. Sunt întrebări la care nu am găsit încă răspuns. Iar dacă îl caut, se arată că suntem incapabili să găsim soluții la problemele pe care ni le punem singuri, grjile și obstacolele pe care ni le vîră societatea sub ochi, sau chiar noi înșine, din neglijență. Înțeleg că suntem din ce în ce mai proști, incapabili de soluționarea acestor obstacole!?
Însă omul sterilizat psihologic a evoluat : el dă vina și pe resursele limitate. Mai nou, și pe religie, dogmatic fiind. Nu face copii fiindcă nu avem destulă hrană pentru toți. E cruzime să aduci pui de om într-o asemenea lume ”lipsită parcă de Dumnezeu.” O teribilă înșelare de nivel înalt. Firește, n-a înțeles încă treaba cu puterea, și felul în care nu primi mai mult decît putem duce. Nu face copii din iubire. De sine, cît mai multă, și o incapacitate de a-și gestiona resursele. Proprii sau nu. Așa cum spuneam, el nici nu găsește soluții. Generic. Nu există soare, grâne, pământ de lucrat, grădină, el vede doar statul- această bunică autoritară înaintea căreia, orfan fiind, se predă cu totul. Și o face, azi, din ce în ce mai mult. Statul, autoritatea supremă din umbră. Captiv în percepția globalistă, el vede departe, în ceață. Blur. Și îngrădește însăși schimbarea la care lucrează în lume, prin refuzul categoric de a se înmulți. O falsă morală aprigă și plină de rebeliune îi acoperă frumusețea și naturalețea conștiinței, împletite cu noțiunea de OM. Revenind la el însuși, din nebuloasă, din lumea confuză globală ce i se arată pe un fals orizont, se vede neputincios și teribil de mic. Și totuși, cu o voce atît de…”mare”. Infatuat prin propriile gînduri, dictate subtil de știri și articole distopice, el se preface că gîndește cu propria minte, ajungând la aceleași concluzii precum toți.  Toți unici, toți egali, toți sterilizați încă de acum 20 de ani. Și ce vine după ei!? O lume stearpă, a neputinței ascunse după măști (de cyborgi, probabil) plini de grandomanie. Suferință și singurătate ascunse în spatele unui trai unanim acceptat, deosebit de …bun. O evoluție a omului, în chiar …lipsa lui!
Și restul, vă las să vă mai imaginați voi…
 

Gânduri despre libertatea de a arunca un chiștoc

Când am spus de mai multe ori că Statul sunt eu, nu am glumit niciodată. Când arunc mizerie pe jos, într-o lume în care majoritatea e obsedată de natură și se forțează nevrotic să protejeze, o fac pentru gustul libertății pe care ți-l oferă aruncarea unui muc de țigară pe jos, și nu pentru că sunt prost crescută.

Dacă conștiința umană se poate fabrica de algoritmi sociali, nu este ceva lăudabil. Să poți fi liber și tu însuți, când toți ceilalți execută dogme cu ochii închiși, fără să cunoască ideile la care ele conduc, asta înseamnă să ai politica in sânge.

Și politica libertății de conștiință este și când iti vine uneori să arunci o doză de suc in câmp, în timp ce conduci pe un drum neasfaltat în afara orașului. Filosofie aplicată! Gustul libertății, să știți, când aproapele te filmează și te toarnă că te-ai scobit în nas pe stradă, nu este coca-cola, ci este chiar acesta. Coca-cola este gustul diabetului și al dependenței, dar nu al libertății., într-o lume vigilentă care abia așteaptă să-și toarne aproapele cu orice. Aruncarea PETului este un fapt deci, în curând deosebit sancționabil.

Faptul că unii rețin gazele în interiorul lor, și aerele…fără să le dea afară, nu îi face civilizati, nici măcar manierați, ci doar dresați de noua ideologie a lumii, care ne vrea drepți, perfecți, ți în acord pervers cu legi numai de guvernanți stiute. Si un constipat. Metaforic sau nu, vorbind. Oamenii constipați sunt și așa dintre cei mai răi. Dar o știți pe aia cu taxa pe CO2? Ei bine, când vrei să faci economie, de ceva, să susții natura, ai putea la un momentat să nu mai respiri… ! În sfîrșit, iată o idee năstrușnică.

A fi vegan nu e chestie de alegere, a îngriji in mod obsesiv de natură, cu atât mai puțin: sunt doar premisele că acolo a avut loc o mare si periculoasă îndoctrinare.
Toți la fel, luptând la unison pentru o falsă lume ideală. La comun.

Comunism =comun +ism.

Când eu arunc doza de dr.Pepper din mașină, (ce nesimțită sunt, nu-i așa?) dar nu oricum, ci asa încât să nu atrag atenția și să nu instig, acesta este luxul pe care și-l permit doar cei cu adevărat liberi. Liberi chiar de presiunea socială a atenției exagerate asupra mediului din care fac parte, cu riscul de a se vătăma pe ei înșiși. Ce alegi dumneata, dintre un om și natură, să salvezi? o bunăstare oarecare a unui om, sau o bunăstare a unei naturi – de care tot omul este plătit să se îngrijească? Și o natură care de mai multe ori pe an se bucură de curățenia din partea oamenilor? probabil tot aceiași care aruncă mizeriile, că nah, unii își cunosc lungul nasului. Alții nu.

Fiecare om are dreptul să polueze atât cât vrea, pentru că fiecărui om îi revine o bucată de lume, cu toate ale ei.
Când vă instalați windows piratat, si furați unii muzică și filme de pe net cu o ardoare de nemăsurat, sau copiați texte, cu pretexte, lumea aia nu e cu nimic mai presus, în caz că vă simțiți unii, față de cineva care aruncă mizerie pe stradă fiindcă la un moment dat, aia a fost necesar. Sau a fost un moment… așa, mai puțin controlat. Sigur, preferabil este să vină în mod firesc la toată lumea să nu arunce, dar din nou, așa ar putea începe orice vis utopic…

Indivizii egali, toți manierați, toți buni, toți politicoși, simandicoși, și constipați, de ce nu, care să prefere să înghită PET-ul, chiștocul, decât să murdărească sărmana natură. Sărmanul om! Sărmanii cei care ar trebui să se ocupe de curățenia stradală ! Dacă libertatea înseamnă ceva, ea înseamnă și asta: omul să facă ceea ce altora nu le  place. Și zău că libertatea nimănui nu o încalci, în clipa în care ești văzut că arunci un chiștoc pe stradă. Încalci eventual dorința aprigă a unor viitori comuniști undercover, de  a-și vedea împlinit visul cu ochii: o lume perfectă, în care fiecare individ să stea drepți și smirnă, așa încât niciunul să nu greșească, adaptându-i pe cei mai puțin dotați, cu forța, la o lume utopică de-a dreptul imbecilă. Imaginați-vă o lume modelată , ajustată și croită cu echerul și compasul, de dragul unor nevoi mai vechi de perfecțiune a OMULUI. Nu e fain să știi că la fiecare gest al tău ești monitorizat și supravegheat, că nu-i așa, cineva nu înghite defel libertatea ta de a fi- dar mai mult- nu admite că ești un om cu bune ȘI CU RELE, care culmea, nu te afectează pe tine personal, ci tocmai pe alții. Perfecționiștii ăștia…  iluminații vremurilor, dăștepții popoarelor și intoleranții sociali.

Sau știi momentul acela cînd cineva își lasă tava pe masă, la foodcourt. Și da, tava chiar se lasă pe masă la foodcourt, să știți. Este un semn de grijă față de aproapele. Cum altfel ai putea să susții noi locuri de muncă!?  În caz contrar, vei părea, celor mai oportuniști, falși și simandicoși dintre oameni, ”decât” un țăran care nu a fost în stare să-și ducă tava, că nah, ne-am obișnuit tot mai mult cu toții să fim proprii noștri casieri, oameni de servici, contabili, istorici, scriitori, și lista e lungă. Omul modern devine astfel o cîrpă multifațetată jucată pe teren de marii dictatori, incapabilă de expertiză, incapabilă să judece cu mintea ei proprie efectele propriilor acțiuni, aparent ideale, în spatele cărora nu se ascund decît niște inginerii sociale meschine, menite să ne educe întru ”coborîrea”unui anume rai chiar aici, pe pământ. Ne cam murdărim, zic.

VETO

_____
efecte în lanț

 

NeoComunism: renunțarea psihologică la proprietate- dezrădăcinarea

Azi am avut o discuție în contradictoriu pe tema: sunt Uber și AirBnB forme de renunțare la proprietatea privată, în beneficiul altora? Răspunsul meu este DA. Iată de ce:
 
Am o casă de vacanță în Ibiza. O închiriez pentru bani: să zicem că nu mă descurc, vreau mai mult, n-am job, vreau să investesc, diverse motive. Irelevant. Motivul cumpărării casei a fost sentimental, și am dorit să mă bucur de ea. Titlul meu de proprietate simbolizează chestia asta. Esențialul. Ei bine, o dată cu oportunitatea de a cîștiga cu AirbNB, bucuria s-a dus: împart casa cu alții. Sigur, am titlu de proprietate, fizic, dar bunul în sine nu îmi mai aparține din punct de vedere emoțional, decît cu porția. Și aici sunt 2 posibilități: am rămas atașată de bun- deci sufăr cumplit pt că altcineva se bucură contra-cost de el, sau am renunțat complet psihic la ideea de a mai avea vreodată acel bun.
În primul rînd, a trebuit să reamenajez, să o fac potrivită musafirilor. Gusturile mele sunt ciudate. În al doilea rînd, petrec foarte puțin timp în casă, spre deloc, pentru că am permanent musafiri. Casa treptat a devenit un mijloc tehnic de a face bani, și nu un bun personal de care să mă folosesc în beneficiul bunăstării mele. Banii aceia îmi aduc un venit lunar, nu neapărat bunăstare. (aici iară e discutabil/relativ).
 
În concluzie, aparține sau nu casa mie? Păi da, din punct de vedere legal, juridic, da. Psihologic, NU. prin urmare, colectivizarea psihologică este răspunsul potrivit: o nouă formă de comunism în care bunurile sunt administrate în comun, prin simplul fapt că , pe rînd, un chiriaș devine porprietar pe termen scurt al acelei case. O posedă, la un preț infim. (rezultatul concurenței pe piață, și a ofertelor de la persoane fizice, la îndemână.)
 
Bun, să trec la un alt exemplu, probabil ceva mai filosofic, dar relevant, psihologic. Este o prostituată stăpână pe trupul ei? Hai să vedem: păi în primul rînd ea se machiază și se transformă într-un obiect gata să fie pe plac oricărui om.  Îi este specifică aici acea mediocritate din comunism: pentru a-și putea atrage clienții, ea trebuie să placă tuturor: astfel că încet , ea , prostituata, s-a ajustat strident la a fi pe o linie de mijloc în privința aspectului- una deosebit de vulgară, ce-i drept, spre exemplu, așa încît ea să atragă priviri pe stradă. Acum să zicem că femeia asta are alte gusturi în materie de modă și aspect, dar nu le manifestă, constrînsă fiind de activitate. Mai aparține ea sieși? 🙂
NU! S-a îprumutat psihologic altor oameni, pe rînd dar și deodată: s-a colectivizat, cum se zice. O bucată din ea aparține tuturor celor cu care s-a culcat, celor care o privesc cu nesaț pentru ceea ce afișează, și celor care urmează să o posede, contra cost. Așa are loc dezindividualizarea. Lipas de sine, dezlipirea de un soi de liber arbitru, și intrarea pe un făgaș marginal al slăbiciunilor de caracter, de fire, de personalitate.  E ca și cum un om s-ar lepăda de ceea ce este el, s-ar preda, s-ar da cu împrumut, contra -cost, pentru ceea ce poate el AVEA.
Iată deci, clișeul vremurilor pe care le trăim: A AVEA. Verbul. Posesia la rang înalt, valabilă în fiecare domeniu. De la școală la multinaționale, dezvoltare personală, psihologie, relații, până  în artă și cultură, acest verb  A AVEA a împânzit societatea. Nici uber deci, și chiar AirBNB, nu fac excepție. Ele oferă acest prilej : social- pe de o parte- oferă senzația posesiei unui serviciu- pentru clienți, și prilejul de a face bani din piatră -seacă, celor care și-ar da și nevasta pe un milion, dacă n-ar afla nimeni. 😉
Aici ”AVEM” toți împreună o platformă de carsharing pe care suntem stăpâni: ca buni milițieni civili ce suntem (hehe, tinerii frumoși și liberi), ne facem datoria și expulzăm dintre noi, sau dimpotrivă, menținem în al nostru sistem pe cei care se conformează sau nu standardelor pe care noi oamenii le impunem. Sigur că există aici o linie acceptată de către toți: bune maniere, limbaj de lemn,  nivelul de politețe care trebuie neapărat să fie pe gustul fiecăruia, într-o formă banală, unanim acceptată de către toți.  o plafonare individuală, pe șleau! Ce faci cînd ești într-un grup ? Păi firesc e să începi să taci, să nu te faci remarcat deloc, sau dimpotrivă, extremele ies la suprafață, ați observat? (sociologie, grupa mică)
Merg mai departe și revin la bucățica de curvă care se împarte tuturor. Sigur, ați sesizat deja unii izul de curvăsăraie care se întâmplă și în cazul celor care-și închiriază dormitorul matrimonial pentru a face un leu de doi în zile amare.  Într-un final, dormitorul sfîrșește prin a nu mai aparține cuplului, el fiind ajustat, modelat pentru un ”average” unanim acceptat de clienți- și închiriat ca bun. Fiecare musafir/proprietar temporar (datorită faptului că închiriază, ia cu împrumut patul), face ca dormitorul să prindă gustul morbid al desproprietăririi, și în cele din urmă, al dezindividualizării lui- estetic, artistic, sentimental: renunțarea psihologică la acel bun, și în fine, dezrădăcinarea completă a individului, și depersonalizarea casei ca aspect general.
Cei care țipă că vezi-Doamne omul are titlu de proprietate, așa și !? Cât despre a face ce vrei cu acel bun: oameni buni, dacă avem un dictat social, o vulnerabilitate și o mare slăbiciune, niciun om nu face CE VREA EL, ci ceea ce dictează MARIONETIȘTII. A venit moda Uber, toți vor pe uber. A venit moda Airbnb, toți vor să-și pună casele la dispoziția străinilor. Urmează nevasta, soțul, și Doamne-ferește, COPIII!   STOP STOP. E COMUNISM. Se poartă!
Ne punem pe tavă casele, mașinile, share this , share that, ca într-un final să ajungem să ne vindem sufletul, pentru niște rahați de lei, spre a ne alia modei occidental-globale, spoiala ”supraîncălzirii” nemerniciei omului mai degrabă, în a-și terfeli bunurile de dragul fals al altcuiva. Bunul samaritean s-a transformat în bunul afacerist, de ce? pentru că dictatul vremii– și tot așa, ne trezim perindați precum o minge- la porți periculoase.  A, știți ce mișcare mai e comunistă? ANONYMOUS 😉  un reușit experiment social, ce-i drept, sursă de inspirație pentru toate celelalte. #elan #entuziasm #justițiarii . Dacă pe vremuri în comunism se purtau uniforme, azi, noi purtăm idei și concepte mentale asemănătoare, care ne-au dereglat individualitatea și sinele cumplit. Masca celor de la anonymous este grăitoare- pentru starea în care ne aflăm.
Sigur, nu poți să îngrădești nici libertatea unui singur om de a pune la cale o platformă prin care oamenii să se așeze în comunism, frumos, pe dictate și clișee sociale.  Hmmm, oare? 😀 Dar așa funcționează omenirea: 2% libertate totală, 8% capitalism , și restul o forme de socialism care au trecut prin timpuri și mode, dictate de cei 8%, care fac jocurile celor 2%.   Așa și!? Păi ăștia suntem.  (aici a se cerceta mai profund cauzele controversate care au condus la o asemenea stare-haotică socială, precum și războiul în care supraviețuim, ca români) 
și mă opresc aici, de data aceasta închei brusc, și vă readuc aminte antiteza pe care o trăim.
LIBERTATE, INDIVIDUALITATE, PERSONALITATE.
”Îndrăzniți, eu am biruit lumea.”
(Iisus Hristos)
____________________________
AVE VERUM.
 
 
 

Comunistoidul tânăr: trăsături generale

Psihologia dornicului de lucruri în comun este destul de simplă: probabil cu un părinte lipsă, lipsit de afecțiune în a sa viață devreme, aerian și boem pe ici colo, fără vreun talent aparte, foarte superficial și incapabil de intimitate cu vreunu, sau vreuna. Vulnerabil și predispus ofensei, el îi vede pe toți ca pe frații săi, până în clipa în care cineva își trage pătura mai tare spre el, că deh, e pătura lui. Atunci, aflat în veșnica vacanță a sufletului său nealcoș și peticit cu validări furate de ici colo, socialistul de modă nouă,comunistoidul în devenire începe să scoată dinții, arătându-și disprețul și ura , ce-i drept socială dar și personală față de individualitatea, personalitatea și LIBERTATEA de a fi el însuși, a celui care a tras mai tare pătura spre sine, încălzindu-se din resurse proprii: era pătura lui.
 
Dornic de afirmare, comunistoidul de modă nouă se identifică cu hipsterul, deși îl dezaprobă și pe acela, că-și alocă dreptul de a fi unic. Unicitatea nu e punctul său forte,originalitatea îl pleznește în cap precum un balon umplut cu apă care cade de la înălțime și face pleosc: Are foarte mulți prieteni în funcție de nevoile sale: de moment. Este vegan și militează pentru veganism în toate formele sale: își bate la cap părinții, ba chiar le ia farfuria cu carne de sub nas și începe să ofere legume, pe unde apucă vorbește numai despre dieta lui . E nesigur prin excelență. De fapt, nesiguranța lui provine exact din mediul ostil în care probabil a crescut. Fără afecțiune, lipsit de o mână forte care să-l strunească și pedepească, sau mustre la timp, copiluțul devenit adult, crede că totul i se cvuvine. Nu se sinchisește să muncească pe 15 milioane, el puate mai mult și vrea mai mult: DOREȘTE, are dorințe și visează. Sigur, asta cînd nu se trezește devreme, pentru a ieși la cafea cu prietenii lui, din motive stupide: să-și etaleze noul ceas de modă capitalistă, sau să servească o cafea la starbucks- compania lui preferată. Susține și el avorturile, în fond, crede deja că suntem prea mulți pe planetă, și este însetat fără să știe de putere. Paradoxal, dacă arp prelua frîiele, ar pasa responsabilitatea altcuiva, fiindcă nu e în stare să-și poarte nici singur căciula, și nici să bea o cafea la fel de singur, drept urmare cei din jur sunt pilonii pe care se sprijină fiecare: la fel de slabi ca el, cade unul, cad toți.
 
Prin urmare, socialistul flowerpower este un individ slab dotat intelectual, fără discernămînt și cu o foarte slabă- spre deloc conștiință de sine. Are nevoie mereu de cîte un ”spirit guide” și dacă nu cumva l-a găsit deja prin tezele new-ageului comunist, și le inventează. Și dacă nu le inventează, le asimiliează îndată citind presa de stînga frumos colorată, care-l îndoctrinează. Viitorul fără proprietate este un vis al său: orice leneș s-ar putea gîndi cumva la chestia asta: cum altfel să-ți scuzi indolența înaintea mulțimii, făcând din toate neputințele politică generală?
Dar atenție, nu doar în politică se ascunde acest comunistoid cu față de înger și  creier de rinocer prăjit, înfometat și dornic de chestii siropoase! Cel mai bine este reprezentat în sfera new-ageului pseudospiritual:  de la cultul raelian (care propune exact o lume comunistă, cu abolirea dreptului la proprietate, eugenie drastică, până la reproducere asistată și dreptul la ”curvăsăraie” multiplă pentru cei care împlinesc cele 10 porunci ale socialismului spiritual, distrugerea familiei complete, a sexului biologic și în general a tot ceea ce cunoaștem de 2000 de ani și funcționează.  Există o formă de comunism pentru fiecare, și iată că, spre surpinderea și necredința multora care studiază problema, se pare că grupurile încet- încet se formează, după nevoi, după posibilități. PERSONALIZARE este cuvîntul. De la grupurile de facebook care servesc înrudirii ideatice a mai multor oameni, până la transformarea lor efectivă în adevărați soldați ai unei false dreptăți, îndoctrinați până-n măduvă de clișeele ”de la centru”, întreg universul comunist facebook freamătă la auzul și vederea acestui concept comunist.
Mulțimea în grup aplaudă la idei comune, internetul e al tututor. De fapt, așa începe. Și pentru o mai bună schițare a lucrurilor, vă invit să parcurgeți nițel acest material.
Revenind, psihologia comunistoidului flower-power este delicată. Dacă milenialii au fost o categorie ceva mai ușor de responsabilizat, noul comunistoid întruchipează  miliția civilă, sau știți momentul acela când nu poți trage un pîrț pe stradă, că vecinul de trotuar îndată  pune mâna pe o aplicație, și te pîrăște comunității: UITE CE A FĂCUT NESIMȚITUL: A RESPIRAT CU GURA DESCHISĂ. A strănutat/ S-a uitat în ochii mei/ și în sfîrșit, ceea ce deja se aplicĂ: A aruncat un chiștoc infractorul, pe stradă!  Pentru detalii despte acest nou concept de miliție, sugerez a se revedea acest articol, pentru o formulare cît mai clară a stării de fapt.
Ce ne așteaptă în viitor? Nu se știe. Ba se știe. Dar simt nevoia să mă opresc aici.

Social-media comunistă: facebook-principii

De ce facebook este un mediu comunist!? De însămânțare. Iată câteva motive:

  1. Când cineva are o opinie care nu este în conformitate cu media, este imediat tras la răspundere prin comentarii subiective ale celorlalți.
  2. Dacă cineva postează ceva pozitiv, i se va face observație imediat de către alții, despre răutățile lumii în care trăim. Ajustarea la o lume bolnavă este deci de neoprit.
  3.  Dacă scrii un comentariu complex la o postare dedicată maselor, și în acel comentariu inserezi cuvinte de specialitate, ți se va spune că faci pe deșteptul.
  4. Comprimarea extraordinară a domeniilor în care se discută: dacă cineva postează despre știință, vei fi apostrofat indirect, în cazul în care faci apel și la alte domenii, pentru a afla un adevăr.
  5. Oamenii care nu au poză de profil și nu au minim profilul completat cu informații personale, nu sunt credibili, ba chiar vor fi luați peste picior, în caz că cineva supărat de un comentariu, le va cerceta profilul. Dacă 90% din postări sunt simpatizate de ”detectiv”, și 1% împotriva principiilor lui, vei fi exterminat din cauza acelui 1% detestabil de către individ.
  6.  Profilul care este completat integral, cu informații relevante, a unui specialist, de exemplu, va fi luat peste picior, în caz că cineva supărat de un comentariu, îl va cerceta.
  7.  Miliția civilă este prezentă în online: ea este azi alcătuită din cetățeni care pe principiul puterii de grup, după ce aderă la o idee comună socială puternică, îl pot huidui în public pe cel care nu se conformează.
  8. Tortura, batjocura, trolling-ul snt mecanisme de intimidare folosite frecvent fie de miliția civilă, fie de cei care sunt agenți ai unor idei sau altele.
  9.  Adevărul este anchetat, discreditat, huiduit și redus la tăcere pe facebook, ba prin algoritmii care detectează automat scînteia lui, fie prin ”cetățeanul” vigilent, care raportează pe cei de partea dreaptă a baricadei social-politice.
  10.  Cu cât scrii mai mult pe facebook, cu atât ți se va spune că stai prea mult pe facebook. Deși tu ai scris ce ai scris în câteva minute, cei mai puțin dotați intelectual vor considera că ai stat câteva ore să concepi formularea. Ești un prostalău ȘI FRAIER.
  11.  Facebook este o rețea comunistă pentru că prin discuții și alte dialectici mai mult sau mai puțin autentice, acolo se concep idei și se formează acorduri pe subiecte diferite. Nu ești de acord cu o temă, cineva va avea grijă să-ți convingă mintea să adere la ideea aceea treptat. Cu zăhărelu. Nu ești de acord? Vei fi pus la zid. ”Ești nebun, ce ai”?
  12. Bunul comun este părerea. Ideea și zicerea lansate acolo. Fie de o persoană fizică, un grup reprezentativ al unei idei și cauze, sau de lideri de opinie. Cine îi discreditează pe aceștia , e neica nimeni. După profil.
  13. Nu contează dacă în spatele unui profil se află un neica nimeni, este obligatoriu să ai multe like-uri, să ai ”grade”, pentru a fi vizibil. Dacă vrei să ai autoritate, trebuie să te blindezi cu așa ceva. Drept urmare, liderii se pot fabrica în mod artificial, pe facebook.
  14.  Dacă citezi din mari autori, ești un om mare. Toată lumea gustă. Dacă pui propriile citate, scriitor fiind, lumea spune că ai înnebunit. Vorbești prostii. ”Alinierea!”
  15.  Dacă pui o fotografie cu tine, ți se spune că ai scăzut nivelul, dacă postezi frânturi din munca ta la redacție, ești un impostor care vrea să se dea mare.
  16.  Nimeni nu ține cont de nivelul cognitiv la care se află cineva care comentează sau care răspunde unui comentariu pe o temă sensibilă. Se aruncă noroi, se huiduie, se împrăștie venin. Visul oricărui frustrat: toți la fel, toți egali. Ba chiar nici nu-și poate da seama că din 100 de oameni, 1 abia dacă-i seamănă… Așa că lumea începe să se certe . Înțelepciune niet.
  17. Totuși, deși e așa, discuțiile în grupuri tematice precum veganism, snobism, socialism, usrism, ateism și alte -isme, sunt opium pentru mase. Intri în dezacord, umplut de adevărul din tine, și pleci de acolo, dacă mai pleci, la început terfelit de zecile de postaci care se luptă să te cioplească pe ideile lor, apoi oprimat, și în sfîrșit, la final: fie devii ca ei, debarasându-te de propiile idei stabile, fie mai stăpân pe tine devii. Acest proces se numește REEDUCARE.
  18. În sfîrșit, alinierea la opiniile de masă este necesară: numai așa discreditarea întîrzie, și mai ales, validarea de către ceilalți- atât de ”importantă” pentru ceilalți. Oamenii au în ADN-ul lor inserată ideea conform căreia cel exclus și marginalizat suferă, drept urmare, jocurile de putere sunt prezente și aici.
  19.  Tehnici și tactici de sabotare a subconștientului. Prin aceste feluri de a ajusta pe om la opiniile generale, și de a-l coborî de la nivelul său, sau dimpotrivă, de a-l urca, luându-l din țărănismele lui de la țară, și pus între atoatăcunoașterea celor de pe internet, omul suferă un program de REEDUCARE, a cărui rol este precum picătura chinezească, să modifice zilnic pas cu pas rezistențele adevărate psihologice care îl fac OM integru.

Continuă să citești Social-media comunistă: facebook-principii