Oricine știe că publicitatea în ziua de azi costă foarte mult, și chiar dacă sunt oameni care își permit, tot nu ajunge să coste câteva mii de euro, sau să coste cât costă un top de hârtie, la care se adaugă cheltuieli cu publicitatea pe persoană, publicitatea pentru branduri care nu sunt timișorene și publicitatea pentru căcat ieftin care vine prin comandă de la persoanele care au mai mulți bani și publicitate dectât au avut vreodată șefii revistei Zile și Nopți în toată țara.
Dacă la Timișoara se știa că revista era odată condusă bine de către un patron, având alături o echipă de oameni care și-au făcut treaba înainte să vină cei de la Brașov să spună: măi, nu ne dorim oameni, nu dorim să lucrăm cu nimeni din cei care au fost cei mai buni în Publicitate și presă înainte ca feisbuc să ne ia din clienți și înainte ca noi să știm ce e aia Timișoara și ce se face aici la capitală culturală, dar pentru că ne era foame, am zis să venim și noi să vindem ceva.
Așa s-a născut o afacere cu vânzarea de hârtie în revista Zile și Nopți Timișoara, având publicitatea la costuri dintre cele mai nesimțite de pe piață, în ce privește producția de hârtie dar și producția de machete publicitare, la a cărei grafică lucrează de când se știu oameni care nu au fost niciodată la facultate sau nu au fost niciodată angajați în domeniu, aceștia fiind freelanceri, găsiți pe internet, sau persoane care fac grafică gratis, fără să fie plătiți.
Cum să dai o sută de euro pe o pagină pe care nu se afișează nimic?
Asta este ceea ce și-au pus întrebare personalul calificat de la Capitală Culturală Europeană, atunci când s-a pus problema ce publicitate să facă la capitală culturală, aducând într-o ședință mai mulți oameni de business, printre care și patronii de la revista Zile și Nopți, care nici nu locuiesc în Timișoara.
Nu au știut mulți oameni de revistă până când aceasta n-a fost publicată, editată și manageriată de oameni care s-au implicat, până a venit pandemia, și odată cu ea, dar și cu așa zisa ”plecare” a lor din revistă, nu s-a mai făcut nimic în Timișoara, patronii neavând interes să plătească pe nimeni sau să lase pe cineva care nu este la fel de ”în foame” după bani să se ocupe de aceasta, fără să aibe probleme chiar cu ei.
Prețuri mari pentru publicitate ieftină și costuri de parteneriate la nivel național de sute sau mii de euro pentru câteva bucăți de revistă care se găsesc numai în Mall.
Lauda pe online este bună, dacă este și susținută de lucruri importante. Cum ar fi tirajul acestei reviste sau unde poate fi găsită.
Dacă pe feisbuc putem să-i ducem de nas pe oameni și să susținem că mii de oameni din Timișoara au dat like paginii, în realitate acesta nefiind altceva decât like-uri cumpărate, la analiză ieftină a profilului pe care oricine o poate face, și se poate uita, în presa sau în revista și tirajul pe care aceștia îl spun că îl au, lucrurile nu pot fi văzute. Revista nu apare aproape nicăieri de mai bine de câțiva ani, și aceasta doar atârnă în locuri unde nu se vede sau în locuri în care ai putea la fel de bine să pui orice altceva, că nu contează, deoarece nu o citește nimeni.
Machete costisitoare și publicitate ieftină
Când vrei că cumperi spațiu publicitar în această revistă, patronii, pentru că nu e nimeni agent de vânzări (bijnițarii nu au alți bijnițari) îți spun că trebuie să vorbească cu tine, să vadă ce business ai și după ce te analizează, îți spun cât costă.
Așa s-a întâmplat și la Capitală Culturală, când dornici să facă un ban ”cinstit”, patronii au venit cu cele mai mari prețuri de publicitate din piață, într-o piață pe care nu au studiat-o, nu o cunosc și nu știu nimic despre aceasta, insistând că revista lor este cea mai mare din țară, cea mai ”bine vândută” și cea mai apreciată, aceasta având promovări pentru multe branduri cum sunt sex shopuri, femei ieftine și afaceri care au eșuat pe internet, dar și multe afaceri care au crezut că revista print va mai fi vreodată ceea ce a fost cândva, sau că această revistă are un nivel bun pentru publicul timișorean și nu numai, care nu se mulțumește cu ”ce vine de la brașov” și nimeni nu s-a uitat dacă e bun de citit, bun de orice sau dacă e bun pentru publicul timișorean.
Babe de la Moldova, tineri cu probleme emoționale (tineri), persoane fără job și multe alte profile de feisbuc care nu au niciun interes să fie publicul acestei reviste dar nici măcar nu au văzut vreodată revista, sunt fanii unei pagini de feisbuc cu mii de like-uri, care promite clienților ”postări” cu afișare, postări pe bani și postări care aduc clienți altor oameni, cum sunt clienții revistei, mai bine spus prieteni de-ai lor.
N-au reușit să vândă o singură pagină de revistă în Timișoara de la plecarea managerului care s-a ocupat de revistă și a adus clienți dar care a avut și urmăritori și like-uri reale de la oameni care apreciau ceea ce se posta. Pentru că oamenii munceau și le plăcea să muncească. Chiar dacă nu câștigau comisioane.
De atunci, nimic n-a mai fost la fel.
La Capitală culturală, costurile de publicitate sunt bine puse pentru ca lucrurile să fie cum trebuie. Așa au și multe firme, acestea având nevoie de costuri reduse sau costuri care să merite investiția, pentru a avea cât de cât rezultat. Nu e cazul acestei reviste, unde mai mult oamenii și-au făcut un fel de ”cloacă” în care se scrie mult și se povestește puțin, se postează mult și se investește puțin, se bagă bani ”mulți ” în publicitatea revistei dar niciun rezultat, ținând cond de ceea ce putem vedea la ei pe pagină.
Din când în când, câte un client, care nu știe în ce se bagă, cum este Capitală culturală europeană, singura machetă locală de publicitate din Revistă, de la pandemie încoace, când încercând să se promoveze ”la costuri obligatorii” sau pe care și le permiteau oricum, au făcut o negociere ieftină, cu patronul revistei, care având condiții foarte inumane de colaborare, a pierdut ”contractul” important dar și șansele ca acesta să se mai promoveze în Timișoara, având câteva pretenții financiare dar și alte pretenții care nu se spun.
Încercând să facă un business și el din capitlaă culturală, patronul zile și nopți a fost ”interzis” în oraș, încă de când s-a aflat despre costurile reale ale revistei și despre cum acesta nu și-a plătit angajații mai mult timp, având chiar și un manager în Timișoara care lucra pe gratis sau care primea bani când se făcea scandal. Oamenii de presă nu au timp pentru a cere banii, și aceștia lucrau pentru ceea ce făceau nu ca să câștige ceva, câștiguri care oricum nu veneau, revista bucurându-se de succes atunci și toată ziua mergând oamenii să facă contracte, să vorbească cu alți oameni, să promoveze revista și să se asigure că aceasta este respectată de oameni.
De la machete frumoase originale, la publicitate locală, la o comunitate pe facebook care se bucura de atenția oamenilor.
Asta a fost (și este) Zile și NOpți Timișoara, revista iubită a orașului, care arăta cele mai frumoase evenimente dar și evenimente despre ce se mai întâmpla prin oraș, afișe, texte frumoase și texte publicitare, multe dintre ele scrise gratuit de către colegi, neavând nicio pretenție, însă așteptând uneori și luni de zile pentru o plată sau un mulțumesc din partea conducerii. Mulți dintre aceștia nu știau cine sunt cei care lucrează la Timișoara sau spuneau că ”nu este responsabilitatea lor„, dar solicitau materiale și chiar solicitau ”număr minim de contracte” pentru a plăti salariile.
Pentru noi, a fost negoț cu hârtie de calitate bună atunci, astăzi, revista este negoț cu hârtie simplă. Dacă întrebi pe cineva din Timișoara de ce nu se promoveză sau de ce nu s-ar promova niciodată în revista Zile și Nopți, ar spune că nu le place de manageri sau că și-au dat seama de ieftinul vândut la preț de ”hârtie simplă” pentru o afișare într-o revistă necitită și neurmărită de nimeni.
”ni s-au cerut câte 100 de lei și mai bine pentru câteva postări de feisbuc și o publicare în story a unei firme”.
Când am analizat pagina, am văzut că cifrele acesteia spun un singur lucru: Nu e ceea ce trebuie. Nu am dorit să colaborăm cu ei chiar dacă am fost contactați de o fată de la ei și ne-a spus că vrea să ne vândă pagină, să apărem la ei.
unii clienți au plătit și câteva sute de euro pentru o promovare într-o revistă, pentru a sta necitiți la Mall sau în câteva localuri din oraș unde nu intră nimeni.
Patronii, rușinați cu angajații, chiar dacă nu i-au plătit.
Avută recent într-o întâlnire de business cu un client, o redactoră de la revistă s-a prezentat unei cliente ca fiind ”tipa de la Zile și nopți” sau cum o știa toată lumea din oraș, ea fiind o bună vreme cea mai implicată persoană alături de managerul ei, din Timișoara, al revistei din Timișoara, la care lucra din studenție. Nu ai nevoie de bani sau nu știi ce să faci să fii plătit, le spui angajaților că să-ți plătească managerul dar nici acesta nu are bani pentru că nu e plătit și nu te interesează pentru că ai de lucru oricum. NU știi ce e aia ”contract de muncă” pentru că nu aveai, și nu te interesa pe atunci. Vedeai cu oamenii te apreciază fără să fii populară sau să-ți dorești să fii populară pentru că multe din articolele tale rau ”furate” încă de pe atunci, de alți redactori ai aceleiași reviste, care și-au făcut renume, dar tu nu. Pentru că ai o altă profesie, și e mai importantă, oricum .
De la vânzarea de publicitate de câteva sute de lei, cât costa atunci să publici în revistă, o machetă frumoasă și chiar și un text gratuit puteai să primești, dacă colaborai cu cei din Timișoara, la vânzarea unei hârtii simple pe care plătești să-ți vezi o machetă făcută de ei, la o postare ieftină sau o publicitate fără rezultat, ce plătesc acum cei care se afișează.
De aceea vedem branduri din alte țări sau alte orașe în revista Zile și Nopți din Timișoara. Nu de multe ori clienții au fost întrebați de ce nu doresc să plătească atât de mult (și chiar nici măcar puțin) pentru publicitate în această revistă și aceștia spun:
”nu dorim să ne afișăm într-o revistă care crede că folosind apelativul ”Timișoara” la publicarea pe facebook sau oriunde altundeva acestora li se va crește stima sau nivelul publicității în general, aceștia având multe probleme cu legea (bunului simț) dar și cu publicitatea, nedorind să promoveze firme din Timișoara decât contra unor sume de bani pe care cei mai mulți nu și le permit, sau nu vor să și le permită pentru că nu doresc să-și facă publicitate într-o asemenea ”revistă”.
De aceeași părere au fost și specialiștii de la Capitală Culturală, care au văzut și au considerat că nu merită să plătească să apară în revista Zile și Nopți, această revistă nemaiavând trecere între timișoreni dar neavând nicio realizare de până acum, cu care să se poată lăuda sau care să poată spune că merită să fie sau să mai fie vreodată ”populară” în Timișoara.
Pentru noi, rămâne o hârtie ieftină prin care au trecut mulți redactori nedoriți în alte părți sau care cred că a publica într-un tiraj care e ”doar pe hârtie”, în detrimentul oamenilor care ar putea fi plătiți sau care ar avea ceva de spus, nu doar comentarii despre lgbt, boli psihice și festivaluri de droguri sau articole la nivel de ”retard” cum mai sunt cele în care ți se spune unde și cu cine să bei ”cea mai bună conservă din țară”, cum sunt cele scrise de advertoriștii angajați, și mai mult, cu cât încearcă să promoveze localuri din alte orașe, într-un oraș care simte, iubește și trăiește timișorește.
Hârtie simplă, bani mulți,
Nu ne dorim așa ceva în Timișoara.
BIjnițarii de publicitate sau cum le spunem acum, samsarii, ar trebui să își facă loc pe alte piețe, nu știu poate în sate, unde ar putea să promoveze festivaluri, căci acolo, e pentru ei, unde se întâmplă ”ceva”, printre care multă mizerie, mizerie socială, mizerie de afișare, publicitate care nu face nimic și multe alte ”promisiuni” pe care numai un samsar de publicitate care și-a făcut revistă pentru el, dar și pentru a mai scoate un ban de la colegii din partide care au firme, ar putea să o facă. BIjnițarii o fac bine, o fac la nivel înalt o fac în toată țara cum s-ar spune și atunci, la noi în Timișoara, e ceva ce nu ne dorim.
Am încercat să colaborez cu această firmă, la recomandarea unei colege de muncă, și mi s-a spus că nu avem voie să apărem în revistă deoarece nu suntem ”de interes” pentru ei, și că firma noastră este sub nivelul la ce își doresc ei. Văzând cu mai multă atenție firmele , am văzut că nu au pe nimeni și atunci stau și mă gândesc dacă acele câteva sute de euro merită investiția, ținând cont că n-am văzut o apreciere bună pentru această revistă la nimeni în oraș”.
Ne-am promovat mai multă vreme în Timișoara în această revistă, pentru că o cunoșteam pe fata care ne ajuta cu publicitatea și care ne-a fost ani de zile specialist marketing. Nu mai colaborăm cu ei de atunci ținând cont că am auzit ce au vorbit aceștia la adresa noastră și la adresa firmei noastre, care a avut plățile către ei însă aceștia nu și-au onorat publicitatea și nu au publicat niciodată nimic despre noi.
E un domn obez care lucrează la ei și crede că e bijnițar dar credem că asta și este.
Nu dorim să colaborăm cu bijnițari brașoveni, sincer avem și noi pe ai noștri și decât un bijnițar din brașov care ne vinde hârtie goală la sute de lei, mai bine un bijnițar care nu ne vinde nimic.
Părerea oamenilor din Timișoara, clienți sau colaboratori ai acestei reviste, este mai mult decât credeam și am publicat-o într-un articol.
Publicitatea locală este plină de samsari, de oameni veniți din alte orașe care se cred ”specialiști” dar pe mulți îi vezi bine îmbrăcați, eventual obezi și cu bube pe față și mașini luxoase și tu ca patroni poți să crezi că aceștia sunt ceva. Noi din experiență spunem că nu sunt nimic. Am angajat un specialist care să facă treaba noastră.
poate că cei de la Capitală culturală își permit câteva sute de euro, ținând cont că nici acolo nu știm cum s-au dus fondurile. Au fost câteva milioane de lei cheltuite pe lucruri cum ar fi ”Publicitate în revistă” sau ”Publicitate” și nu știe nimeni pe ce s-au dus banii. Cu siguranță negocierile duse fără să fie acolo presa și fără oameni specialiști sau care au făcut publicitate nu negoț, publicitatea plătită la capitală culturală a fost un eșec sau o ”lovitură” bijnițărească importantă, ținând cont că nimeni n-a știut ce s-a plătit și pentru cât s-a plătit, pentru a avea publicitate de o zi sau câteva zile într-o revistă (sau bannere) care azi sunt mâine nu în oraș.
Și revista Zile și Nopți, cerșind atenție de la Capitală Culturală, încercând să scoată cât mai mulți bani (au scos pe termen scurt, ca orice bijnițar care așa face) au crezut că vor putea să spună același lucru și firmelor din Timișoara, că vânzarea de spațiu publicitar în revistă este același lucru cu vânzarea de publicitate sau cu vânzarea de publicitate la feisbuc, unde cel puțin acolo vezi cine ți-a văzut pagina, pe când la revistă nu doar că nu știi nimic de ea, dar o poți vedea doar online, pentru că nu-i așa, putem să spunem clientului că avem mii de exemplare,
dar putem să mergem să vedem (lucru pe care l-am făcut noi) și să ne convingem dacă lucrurile stau așa.
Mai multe detalii în articolul următor.
Până atunci, cumpărați pagini simple, cumpărați hârtie pe care să nu afișați nimica, pentru că asta vând brașovenii la noi la Timișoara, de mai bine de câțiva ani, și lumea nu știe.
Va ști .
