Ratio et revelatio | Secera și ciocanul din mîinile super-creștinilor în luptă cu Iulian Bulai

Observ că se scandalizează așa zișii creștini, (social-politic mai mult), care încearcă în aceste ore de mare zbucium dogmatic, cu bîte și seceri și ciocane în mînă să decidă dacă Iulian Bulai, în discursul său despre Nașterea Mîntuitorului și familia sa, a fost sau n-a fost răuvoitor. Aici se află postarea sa integrală, direct de pe profilul de feisbuc.
Acum dacă tot mi-am băgat nasul, am și eu să  zic una alta, văzînd valul de comentarii elitiste ale învățaților, ale celor care cred că domnul Bulai a lansat o blasfemie la adresa nașterii Mîntuitorului:
1. Iulian Bulai a confirmat între atei și alții, tocmai nașterea: cum ar fi putut insera adevărul între ei, alt fel decât confirmîndu-l ? A ambalat un adevăr ușor de experențiat, cu un adevăr dificil de experențiat de către atei, necredincioși și alți sceptici (predominanți în USR). Il confirmă pe Iisus. Pe mintea si limba noastră.  A lor, mai precis.
2. Sunt milioane de minți diferite pe lume. Chiar credeți că Dumnezeu e prost și nu știe asta? Dar creștinii ( social politic mai mult) nu știu asta, așa că se chinuie de sute de ani să uniformizeze masele…și gîndirea, percepția, reprezentarea, cele ale psihologiei umane. Globalizarea asta face, they say. Păi unde să mai apară minuni dacă le știm și le avem pe toate? Cum mai poate avea loc revelația, dacă omul a ajuns mental la un crez, dar nu la o experențiere directă, sau oarecare profundă simțire? Știți, puteți observa cu atenție că majoritatea creștinilor cred de frică , mai mult decît din credință profundă, sau măcar cercetare. N-aveți idee ce frumos e momentul cînd ateul sau necredinciosul ajunge prin săpături la Adevăr. De ce încearcă ăștia să ia bucuria unora, terfelindu-le universul, încercînd să-i ajusteze la propria… hai să zic delicat, ”orbire”? 🙂
3. Adevărul vehement al unuia nu poate fi adevărul altuia. În sistemul său de gândire, el a avut o revelație. A adus pe tărîmul înțelegerii raționale, un fapt extraordinar. Irațional, pentru noi, muritorii, imposibil de explicat fără filtrul Divin, fără Dumnezeu și Ale Sale. Pe limba lui. A lor, ateilor. Sigur că pentru creștinii, nu poate fi , pentru că ei, majoritar să zicem, e o altă deschidere. Poate una mai expandată, sau o conștiință mai largă,cumva.  Dar dacă ei ar coborî nițel și către păcătoși, în acest caz, sau cei care sunt limitați de un filtru ”mundan”, ar putea înțelege minunea.
4. Cei care consideră că I.Bulai a enunțat o blasfemie, țin să le precizez doar atît:
Dumnezeu nu se revelează (exclusiv) în formalismul gândirii ( rigide) ci tocmai pe limba fiecăruia, într-un mod nemaipomenit. În primul rînd, să ne uităm cui se adresează Bulai, în mare parte din timp: electoratul USR!  Inițial am zis că e neobrazat și eu, dar apoi am înteles că el nu neagă, ci transformă pe limba lumii. Rigizii, criticii, perfecționistii, pot să dea cu pietre, ca minuni precum asta au loc în afara lor. 🙂 „nu uitati de apă si duh” , nu zice cap de lemn niciunde și încleștare si ambiție idioată de a manifesta adevărul într-un singur mod. Asta, plus faptul că adevărul, înainte de toate, este o experiență. În zilele noastre, mai e și una a minții (vezi evoluția gîndirii,și alte facultăți umane). Prin urmare, unde a greșit Bulai cînd a afirmat adevărul? Ba nu doar că l-a afirmat, dar l-a făcut și foarte simplu de înțeles,  oferind o EXPERIENȚIERE DIRECTĂ a lui. Ne-a adus nașterea Mîntuitorului în prim plan, și a arătat, subtil dar ferm, cauza tuturor problemelor din lume, etalate de el: neiubirea. Prin comparație, a arătat cum iubirea a făcut toate posibile pe atunci. (A lui Dumnezeu față de om, și a Maicii sale față de Fiu, etc)
De asemenea, umblă vorba în satul feisbuccian, că un om are nevoie de atenție multă, citire, și multă carte, cunoașterea dogmelor, pentru a vorbi despre nașterea Mîntuitorului, și despre cele ale lui Dumnezeu. Că trebuie grijă și multă smerenie și așa mai departe. Că trebuie să studiezi. Și mai ales, că cele ale lui Dumnezeu nu trebuie supuse mediocrității tipic umane. Că trebuie oameni pricepuți care să adere la un oarecare Adevăr. Zicea unu pe feisbuc că nu poți cu mintea de om!!!!
Dar nu e cumva dubios sa-l pui pe Dumnezeu in afara omenescului? zic. Când tot ceea ce știm cu mintea omenească despre El stă și se mișcă în jurul Omului? Nu cunosc eu prea multe despre dogme, dar știu că așa cum Dumnezeu a șocat lumea cu un copil, nu cu o catastrofă, tot așa deschis gura celor slabi, chiar și păcătoși dar buni ca aluat. Și culmea, nu pentru a ne vorbi despre EL în mod obligatoriu (sunt sigură că nu de asta are nevoie) , ci pentru a ne învăța ceva,a ne face să ne uităm undeva, a ne ajuta, a ne oferi o experiență, și așa mai departe.
Și la modul cel mai serios, toate dogmele și normele știute pălesc înaintea unui om  care în timp ce-și manifestă cu pasiune vocația, și își face misiunea, onorînd adevărul sădit în el însuși, este hulit și batjocorit de creștini, care văd în discuțiile despre nașterea Mîntuitorului niște elitisme, neaccesibile oricărui muritor. Sinceritatea e un defect în aceste zile….probabil! Singurul lucru pe care l-aș schimba în al său discurs este cuvîntul ”SOARTĂ”. Iisus a avut destin, destin din iubire, pe cînd copilașii abandonați și supuși greutăților și suferințelor de tot felul, riscă să aibe SOARTĂ, din neiubire.
Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv. – Iisus Hristos.
Una peste alta, atît e de știut și de obervat:  că Adevărul e ca o lumină care arde întunericul, ignoranța și necredința: doare, sau mîngîie, după caz, oferind lecții.! Nu pot decît să îl felicit pentru minunea subtilă și complexă pe care a manifestat-o acolo, pe acest membru USR. NU pentru mine, nu pentru credincioși, nu pentru apologeți, nu pentru cei care și-au însușit deja taine și dogme, sau doar una din ele. Ci pentru publicul căruia Bulai în mare parte se adresează.
Ne-a oferit minunea experienței de atunci, a nașterii Mîntuitorului într-o familie pe care a descris-o, pe scurt, ca fiind ”neconformă”, cu realitatea cunoscută de noi, și care, cu toate neajunsurile, dăinue, prin iubire. Sigur că se pot supăra oamenii că s-a ales o comparație atît de nefastă: cu oamenii de rînd, obișnuiți sau cu mame surogat.  Și nu uit, că primul care s-a comparat singur și s-a pus între ”oamenii de rînd”, a fost însuși Mîntuitorul, prin fapte, dar și cînd El a zis: ”Îndrăzniți (și voi), eu am biruit lumea”.
Deci nu uitați cheia: iubirea.  Iată chintesența postării lui Bulai, pe care creștini o critică vehement , și circulă linkuri care mai de care mai peiorative și  umbroase în aceste zile, arătîndu-l vinovat. Că face parte din uSR, că face cutare și cutare, nu am ce să obiectez, oamenii sunt liberi să aleagă.
Poate el nu și-a dat seama, dar a reușit să răspundă la cea mai grea întrebare, sensibilă, venită adesea din partea ateilor: De ce permite Dumnezeu suferința? Iată că primim și răspunsul:  Din neiubire. A cui? A omului. Prin urmare Omul e sursa, ținta dar și leacul societății bolnave în care trăim.
Haideți să gîndim critic, nu doar să aruncăm cu pietre, pentru că facem nazuri la cuvintele lumii, ignorînd problemele reale și grave cu care se confruntă omenirea acum. Bine,acel tip de creștini, nu, ei sunt departe de orice ”intervenție” societală, dar și-ar dori perfecționismul pe această lume, fără să cunoască profund și în prealabil mecanismele subtile divine care guvernează această lume…

Pe șleau, a fost…acel moment cînd Dumnezeu are un soldat într-un partid păcătos, și reuște ca printr-o postare pe feisbuc, să ofere – chiar celor care nu cred- experiența directă a familiei Mîntuitorului, dovedind și cauza și leacul tuturor problemelor cu care se confruntă societatea, oamenii în ziua de azi: neiubirea, oferind soluție Iubirea- ca salvare a ei!  și sunt sigură că se referea la cea personală, transpusă în acțiuni și fapte, pe înțelesul fiecăruia.

Io zic că acest membru USR a dat Șah mat cu grație multora… chiar și creștinilor, ba mai mult, și mai grav e că prin asta a scos la suprafață răutatea și parvenismul multora. A fost un moment uluitor! și Regretabil, pentru trufia care s-a lăsat întrevăzută în discursuri pe feisbuc, prin comentarii încărcate de reavoință, acide, bazate pe mișcarea nefastă emoțională ivită în lanțul social, de moment!  

_______________

E trebuincioasă?

 

 

Comentariul tău