A fi sau a nu fi un vecin bun.
Nu este întrebare ci un fel de a fi asumat. Cand scriem pe feisbuc ca suntem evoluați si pretindem acelasi lucru de la ceilalti, suntem noi înșine. In grupurile de palier, intre vecini si in comunitățile de oameni din care facem parte, libertatea de a fi si invitația la dialog, se transformă in cel mai scurt timp in turnătorie.
Omul nu poate sta la locul lui atunci când i se cere de către terți să fie atent si sa isi spună oful. In lipsa altor repere fundamentale ce țin de dimensiunea spirituala si educatia fiecăruia, persoana emancipata, eleganta si cu pretentii de bonton, devine cetățeanul care urlă cu caps lock si da avertismente vecinilor, considerandu-se superior prin pozitionare, una de moment.
Nu face cutare.
Va rugam nu mai.
cine a facut aia?
cine a făcut aialalta.
Toate aceste apelative ascund mai degraba caractere deloc maleabile, aproape cu problematici personale, a caror hiper vigilenta cetățenească se transformă uneori in sindromul babei de la bloc, care urmărește vecinii si contabilizează fiecaruia ba cate bătăi a dat pe minut ba câte prturi deranjante a tras vecinul.
Omul fără ocupație este cel mai bun comunicator in grupurile de profil. Vecin aparent cumsecade, el devine turnător de profesie, nu pentru vreun rău sau infracțiune ci pentru bunăstarea si modul de viață normal, al celorlalți.
Fie ca locuieste dedesubt, in stanga sau dreapta, în fața sau împotriva dumitale,
vecinul turnator, vesnic deranjat de cate o muscă, de câte un stranut sau de câte un raset, de câte o operă artistica dată mai tare,
Este si suferă nicidecum nu se bucură, de sindromul nefericitului cumsecade, care veșnic atent la grija altuia, uita si nu poate sa o trăiască pe a dumisale.
Uneori salută politicos, Alteori te înjură printre dinti, varsandu-ti cuvinte jignitoare, dar nu ti le va spune in nfata niciodată , fiind întemeiate pe nimic.
Daca stai in nchirie, degeaba va anunța proprietarul, poate poate se va pune mai bine cu el, caci sindromul turnătorului face casa bună si cu sentimentul de inferioritate pe care il are. In lipsa stimei de sine si a unor ocupatii casnice, vecinul de meserie vigilent cu pârturile si fericirile altora, va auzi orice mic zgomot, orice bătaie de oală si orice mișcare pe care o faci, durându-l asa cum il doare pe un neavenit bucuria altora.
Dorindu-si să sape din plictiseala pe oricine, aruncă avertismente generale si nu e capabil sa vorbeasca cu subiect si ppedicat. Cei mai multi cad in plasa si ripostează, altii, mânați de acelasi netot psihologic tulburent, caută sa se pună bine cu incriminatorul, facandu-si si ei un curaj orb de a arăta niste nimeni cu degetul. Nicidata nu vor spune cine, ce sau cum, ci întotdeauna vor împrosca cu avertizari generale. Comunicarea directă este imposibilă, daca nu chiar periculoasă, ranchiuna pe care nu si-au reparat-o acești oameni fiind fondul emotional pe care isi dispută problemele. Ale lor, personale, facandu-le apoi publice, ca subiectul fara de subiect si predicatul fără de predicat, in fraze adesea agramate, lispite de normalitatea, decenta si bunul simt al omului armonios cu el si cu ceilalți.
In cel mai rău caz, unii iau de bun tot ce zic acestia, ba chiar trateaza oficial problema care nu exista. Afise de bloc si avertismente de la proprietari cu intentii bune, dar luați peste picior de aceste specimene de vecini rau intentionati, fara viață si ocupatie perosnala,
fac din multe scari de bloc un spatiu comun dar nu si o comunitate,
vecini care nu se saluta,
si oameni invrajbiti unii catre alții de către terti care sunt mereu atenti la stilul de viață al celorlalți, căutând mereu un motiv sa fie sociabili, postand avertismente si îndemnuri neprietenoase, pe grupurile de whatsap sau feisbuc.
Adesea in timp ce visează la vecini prietenoși, ei înșiși nu pot fi unul.
in timp ce caută dreptatea unor situatii ilare, ca de exmeplu cine a lasat usa deschisa sau cine a uitat să parcheze perfect, cine a dat televizorul prea tare si cine a vorbit in timpul programului de liniște impus adesea in locurile in care locuiesc mai multe persoane vârstnice si pensionare.
Poate poate vor fi apreciati,
Dar nu pentru vulnerabilitatea lor si frica de oameni, incapacitatea lor de a fi prietenosi si de a si ocupa ziua cu lucurri mai puțin mărunte,
Ci pentru ceea ce ar putea fi ei, când nu isi fac din micile deranjamente adesea inexistente, crescute numai prin pozitionarea lor de victimă a vecinilor, nicidecum a lor, un stil de viață fără de viață,
Si un fel de a fi care nu are de-a face cu ceea ce înseamnă o ființă umană socială, sociabilă si care zace intr-un apartament, fie el si inchiriat pentru a fi atent la ceilalti, ci pentru a se respecta pe sine si a trăi normal,
In ciuda lor.
Se spune ca daca te deranjeaza lucrurile mici,
Si tu esti un om mic.
Credeti ca putem spera la ceva mai bun in ce priveste locuirea la bloc, împărțind o scară si atât la comun,
Sau am putea sa ne gândim mai bine dacă nu…
Căutând sa facem răul aparent mic aproapelui,
Nu ne facem noua înșine un deserviciu,
Punandu-ne in situația de a arăta celorlalți cat de neînsemnați si lipsiti de viață suntem.
Cu respect pentru fiecare,
putem să ne respectăm și pe noi înșine,
și apoi să-l respectăm mai mult pe celălalt,
dar nu prin îngrădirea libertății și bucuriei sale,
ci prin libertatea pe care s-o apreciem și noi.
Dacă ești deranjat că vecinul gătește cu bucurie și chiuie,
poate că ar trebui să te întrebi dacă nu cumva ești tu cel nefericit.
Respectarea orelor de liniște la bloc,
este de cele mai multe ori un motiv pentru cei depresivi,
să nu fie deranjați de bucuria și normalitatea celor care se bucură, chiar dacă sunt puțin mai zgomotoși în felul lor.
Dacă nu locuiești în blocuri comuniste cu babe, unde turnătoria, mediul nociv și lipsa de respect față de oameni și vecini se ascund sub mesaje generale și avertismente verbale, date fie de către vreun administrator mai tupeist, fie de vreo persoană aflată în depresie sau reavoitoare care se sperie la cel mai mic zgomot, considerându-l o amenințare la adresa liniștii blocului,
atunci cel mai probabil ești norocos și trebuie să te bucuri că ai alături vecini buni.
Pentru că oamenii puternici, bucuroși și care sunt bine înfipiți și sănătoși moral nu pot fi deranjați,
cu lucruri atât de mărunte.
Și cum spunea N. Steinhardt, marele profesor de omenie al românilor,”Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.”
Vecinii buni nu se supără văzând mesajul, nu se vor simți ofensați,
vecinii care nu sunt vecini ci trăiesc într-o lume singuratică a lor,departe de sociabilitatea și chiar și de salutul celorlalți,cu siguranță se vor supăra, se vor ofensa și vor încerca să arate cât de grav este că dați televizorul prea tare pentru ei dimineață.
Dar ce bine că celor mai mulți dintre noi nu le pasă!
Și totuși, printre noi trăiesc oameni depresivi, cu suferințe și lucruri personale despre care niciun vecin nu poate ști nimic.
Întotdeauna în spatele unui mesaj general de avertizare, stă o persoană mică, poate fără un rost și care se simte singură și nebăgată în seamă, gata să caute o victimă pe palier căreia să îi verse oful, să-și spună printre deșeuri verbale, cum poate ea, că are nevoie de liniște, că e deranjată de lucruri normale.
Fie femeie în vârstă, om matur sau vreun tânăr sau tânără în toată firea,
salutul politicos adesea nu e ceea ce pare. Însă acest gen de persoană de cele mai multe ori nu salută, evită contactul și nu poate fi sociabil/ă, având aceste comportamente de palier cunoscute: sindromul Vă rugăm faceți liniște, de parcă cei din jur le sunt datori lor cu ceva. Aceștia nu suportă dialogul, nici prezența celorlalți, dar despre acest profil psihologic am povestit deja.
Să fim oameni, apoi vecini.
