Mituri străbune și practicile spirituale oculte în turismul din Polovragi
Nu de puține ori ne bucurăm să revedem tradiții străbune și spiritualitatea româneacă în forma ei cea mai bună, prezentată profesionist și cu strictețe în promovări sau în pensiuni turistice și alte forme de cazare din zonele de mare însemnătate culturală.
Un astfel de loc minunat este Polovragi.
Plin cu legende și tradiții, unele de-a dreptul binecuvântate de Dumnezeu, altele, mai puțin onorabile și care nu reprezintă nimic din sfințenia și bunătatea poporului român, mai cu seamă a locuitorilor băștinași din Polovragi
Să trecem pe scurt în istoria acestui loc binecuvântat.
La Polovragi, trebuie să umbli cu sfială și luare aminte. Și să nu credeți că ar fi vorba de vreun ordin omenesc, deși mulți ne-ar putea face să credem acest lucru. Dar este chiar pe locul sfânt al bătrânilor geți și al primilor pustnici creștini. Tot aici se află cel mai vechi complex construit, Biserica Adormirea Maicii Domnului. un loc creștin de mare însemnătate istorică și spirituală, la care turiștii, mai mult sau mai puțin interesați de ortodoxie, vin în pelerinaj.
Polovragi este un sat cu o istorie deosebita, cu elemente istorice de o deosebita valoare, care va ofera o imagine asupra judetului Gorj. Pe lângă tradițiile reale, aici putem regăsi și personalități de mare însemnătate care au apărat plaiurile, persoane a căror dezvoltare morală și spirituală nu poate concura cu nicio personalitate modernă a dezvoltării personale. Amintim de Crucea Căpitanului Ursache, pe un vârf de munte, care spune povestea mai puțin știută a unui vătaf din plaiul Novacilor, ce a condus obștele și a asigurat paza zonei, în urmă cu peste 300 de ani.
Aici, în Polovragi, oamenii de bine conduc afaceri de familie minunate, care onorează cu sfințenie tradiția, fără ca aceasta să pară plictisitoare. Tradiția gorjeană este reprezentată frumos în pensiuni și locuri culturale, chiar și în restaurante amenajate în stil tradițional, unde oaspeții se simt bine primiți. Fără cerințele moderne de lux cu care suntem obișnuiți la oraș, cazările, puține de altfel de foarte bună calitate, se întrec în a realiza activități tradiționale pentru turiști, prin care să poziționeze cultura și arta strămoșească, mai departe.
Meșteșuguri și abilități din tată-n fiu. Tot aici au loc ateliere și sărbători tradiționale, în care sunt prezentate produse artizanale și meșteșuguri care păreau a fi uitate. Prin specialitatea și dedicația centrelor culturale, au loc expoziții, prezentări artistice, și alte activități pentru adulți și copii, menite să întregească comunitatea și să păstreze obiceiurile, nu doar ca formă de divertisment ci ca o mărturie a tradiției celor vii.
Și ca orice alt privilegiu de a fi parte din tradiție, iată că n-am scăpat de dușmani nici acum, sau cel puțin încă bântuie, cum bântuiau odată, conform mărturiilor străbunilor.
Aflată la distanță, stă mărturie mai bine spus, împotriva mărturiei creștine, o căsuță răsturnată, devenită în scurt timp, în mod abuziv spus o atracție turistică, având ca obiectiv atragerea celor mici. Aflată lângă o pădure colorată, o pădure suferindă care s-a lăsat vopsită în culori stridente și vulgare, căsuța răsturnată prezintă ceea ce Biblic aflăm sau chiar din cântecele străbunilor, declarația de nesupunere față de normalul, firescul și frumosul lumii. Am putea spune mai direct, că această realizare este preferata vrăjitoarelor, de altfel legendele și poveștile străbunilor precum și scrieri importante spirituale, ne spun de-a lungul vremii, cum copiii erau atrași cu dulcegării și lucruri colorate, spre ascunzișurile sau mai rău, tenebrele spirituale ale unor femei, cunoscute ca vrăjitoare, sau am putea spune chiar moștenitoarele acestora. Un astfel de business deși poate părea inofensiv, are, conform analizei specialiștilor noștri, tot ceea ce emană, face și pregătește o vrăjitoare pentru a-și obține prada, în cazul de față, copiii. Vampirismul, o practică răspândită în cultura modernă, povestită și explicată deja în cărțile și tratatele de spiritualitate, este cea mai mare formă de a fura energie, iar cea mai demonică formă a acestei vrăjitorii o reprezintă furtul energiei copiilor. Lângă căsuța răsturnată, se află și casa vrăjitoarelor, iar pădurea, care fără culoare ar putea părea înspăimântătoare, ar fi fost primul semnal pentru ca oamenii să se îndepărteze de acel loc. Așa se face că a fost vopsită în culori stridente, pentru a părea prietenoasă. Sau poate pentru a reduce la tăcere natura, care de pe vremea străbunilor, ne avertiza cu privire la eventuale pericole pe care oamenii, de-ai locului sau nu, mai ales cei buni, le puteau întânlni pe drum.
Afacerea merge destul de bine, această ”atracție” fiind prezentată ca fiind un loc cu tradiție, ba chiar este recomandat pentru cei care doresc să vină în pelerinaje. Câteva pensiuni, prietene ale acestei căsuțe răsturnate, poate chiar și prietene sau prieteni cu cei care și-au mutat tenebrele în plaiurile binecuvântate, chiar recomandă vizite la acest loc, unii sperând că vor atrage mai mulți turiști, neștiind cum altcumva să o facă.
Nu știm însă cum se au Biserica și Maica Domnului cu aceste afaceri care nici măcar nu copiază, ci reprezintă întru totul activități oculte și alte lucruri vrăjitorești. Nu știm însă ce părere au polovrăgenii, așa că am intervievat pe câțiva dintre ei, pentru a vedea părerea lor. Anonimatul a fost necesar, din considerente personale.
”la noi Biserica e sfântă, iar Biblia condamnă vrăjitoria sub orice formă. Acuma dacă e un business, cu atât mai grav, nu te costumezi în diavol și susții că faci asta ca să faci bani”, tanti Maria, proprietară pensiune Polovragi
”Nu cred că oamenii știu ce e acolo, deși ne-au întrebat unii despre acel loc. Din credință și frică de Dumnezeu, dacă noi nu ne lăsăm copiii să meargă acolo, nu le spunem nici turiștilor despre acel loc, și nu ne deranjează.” Domnul Cristian
”Am tot auzit de acest loc și nici să mă plătești nu m-aș duce. Bunicii și străbunicii noștri au fost creștini și de multe ori au avut de-a face cu vrăjitoarele. Vărjitoria era o practică la noi în sat, dacă vă uitați multe femei sunt descendente ale acestor vrăjitoare. Noi ca și reprezentanți ai tradițiilor ne dezicem de aceste apucături, nu poate fi vorba de distracție în așa ceva, Domnul să ne apere”.
Dorind să avem și o părere a specialiștilor, am luat legătura cu doamna P. ,reprezentantă în studii de arheologie și spiritualitate, membru al Asociației care reprezintă tradițiile din județul Gorj în țară și peste hotare.
”Niciodată un business nu este ceea ce pare. În spatele dorințelor multor antreprenori se pot ascunde de la nevoi de bani, la nevoi spirituale. A susține că această afacere nu este necurată sau că are de-a face cu tradiția românească, sau că măcar are o componentă spirituală, este o mare blasfemie. recomandăm specialiștilor să analizeze energetic zona și să arate tuturor celor care încă susțin că e doar o afacere, că acolo calitatea energetică este mult sub nivelul ”decent” și prin asta, noi specialiștii ne referim la nivelul la care cineva poate fi sănătos moral și spiritual. Mi-a spus o doamnă că a venit de acolo cu copilul plângând, au avut coșmaruri și nu știa de ce. În urma acestor mărturisiri, ne-am sesizat și am zis că merită să știe oamenii adevărul. Sigur că oamenii care sunt mai apropiați ai acelor vibrații nu vor avea nimic de spus, însă copiii trebuie păziți de asemenea reprezentări ale iadului, mai mult cu cât acolo am înțeles că se și mănâncă și se practică ritualuri destul de urâte.”
Deși nu ne dorim să promovăm tradiții care nu sunt tradiții și nu au nicio legătură cu tradițiile poporului român, cu atât mai mult cu cât în Polovragi și nu numai, locuitorii știu mai bine ca oricine despre poveștile care s-au creat, și mai mulți, afirmă cu mândrie valorile spirituale românești, cele aflate în slujba binelui și a lucrurilor sănătoase, firești și normale, și se dezic de orice practici vrăjitorești. În fond, au făcut-o și străbunii, au făcut-o și cei care au ctitorit obiective turistice, de pe urma cărora beneficiază financiar chiar și polovrăgenii.
O frumoasă și echilibrată campanie a pornit în Timișoara, în aceste zile.
Este vorba de un proiect care s-a facut remarcat pe platforma inițiată prin implicarea în comunitatea care luptă pentru ca restaurantele să nu arunce mâncare, vânzând surplusul la prețuri mai mici pentru clienți.
De data aceasta, prin acest proiect s-a avut în vedere că o faptă caritabilă poate fi făcută atât de ușor când vine vorba de risipă alimentară, ținând cont că în Timișoara avem peste 700 de persoane nevoiașe și oameni ai străzii, conform unui raport DGASPC a cărui statistici i-a inspirat în mod firesc pe ei.
În situația în care în România la ora actuală se aruncă peste 6000 de kilograme de mâncare anual, firescul și normalitatea în care ne dorim să trăim, este ca o mare parte din mâncarea de calitate din acest surplus să fie donată oamenilor străzii, lucru care este posibil prin acest proiect.
Prin bunăvoința comunității declarată deja foarte încântată în comentariile grupului, desfășurate pe platforma comercială antirisipă, care vinde deja produsele anumitor restaurante la preț redus, proiectul propune achiziționarea meniurilor anti risipă preplătite de către oameni, iar în baza unui sticker rezervat, persoana nevoiașă beneficiază de o masă anti risipă, de calitate, la unul din restaurantele care vor intra în joc.
Ideea a venit firesc, în contextul în care mergem de multe ori pe stradă și ni se întâmplă să nu avem mărunțiș, afirmă inițiatoarea proiectului, Roxana, specialist comunicare și relații publice în cadrul mai multor proiecte de anvergură locale și naționale.
Ni s-a întâmplat de multe ori să mergem pe stradă și să fim abordați, uneori politicos alteori chiar cu grijă, de către un om al străzii, și să nu putem să îl ajutăm. Se spune că uneori poți face un bine cu ce ai, alteori nici cu ce ai nu poți face un bine. Pentru acele momente în care vrei să faci un bine și să nu îți pui problema că donația ta nu ajunge în locurile potrivite, stickerul vine în ajutorul oamenilor și purtat cu tine în buzunar, oriunde, poate fi folosit atunci când ai nevoie.
Oamenii au nevoie să facă fapte bune. Este un subiect tabu, în contextul în care cuvântul donație și caritabil au fost supra solicitate în ultima perioadă. În contextul social media, a face o faptă bună prin neparticiparea la ea, este adesea o amăgire, deoarece în loc să participi activ și să alegi persoana care se va bucura de fapta ta, lăsând Universul să decidă cine vine la tine, donezi la distanță sau nu te implici.
Stickerul purtat de către prietenii din comunitatea anti risipă, timișorenii dar și cei din toată țara care și-au manifestat interesul și participarea în acest proiect, este astfel un lucru care nu este un obiect pesonal ci folositor unui om al străzii, iar prin participarea unui om la fapta bună, și ziua și săptămâna pot să ți se schimbe. A ne însenina ziua nu depinde numai de câte vitamine băgăm, ci și de câtă bunătate punem în slujba altora. Nu trebuie să ai bani foarte mulți pentru a fi fericit, și nici pentru a face fapte bune, deoarece costă atât de puțin să faci un om al străzii fericit. Pentru el, în acea zi, s-ar putea să fie singura lui amintire frumoasă de mâine.
Se spune că faptele bune adevărate se fac în tăcere: te bucuri singur, sentimenutl durează mai mult și nu trebuie să reproșezi nimănui ce ai făcut, sau mai rău, să te lași influențat de opiniile celor care nu au ieșit niciodată din zona lor de confort, adesea amăgitoare. E plăcut să faci o faptă bună donând în Congo cu câteva clikuri, pentru oameni a căror bucurie nu ai văzut-o niciodată și nu o vei vedea, indiferent cât ai donat. Să donezi unui vecin și să poți să te bucuri de bucuria lui, este un lucru cu adevărat mare. Nimeni nu–și va face selfie vreodată ajutând pe cineva cu adevărat. Aici intervine și aspectul etic al donației, în care oamenii străzii sau persoanele nevoiașe sunt filmate adesea fără acordul lor, puse în situații stânjenitoare. Vouă v-ar plăcea să fiți filmați în timp ce arătați groaznic și văzuți de o grămadă de oameni? Ați spune că oamenii străzii nu au asemenea probleme.. ei bine, să știți că au.
Dar în Timișoara însă oamenii străzii nu beneficiază în mod direct de aceeași atenție a publicului. Și nu mă refer aici direct la comunitate ci în general la oamenii care donează frecvent. Comunitatea este formată din oameni smart, pozitivi, care apreciază lucrurile făcute cu sinceritate și dezinteresat. Mulți dintre ei s-au săturat efectiv să cumpere doar pentru ei meniuri la preț redus și simt că trebuie făcut altceva. Salvarea planetei nu vine mâncând zilnic preparate tip fast food, chiar dacă sunt la preț redus. Trebuie să ne gândim mai mult la oameni, practic numai la ei, salvându-ne în primul rând pe noi înșiși de abuzuri, și de mercantilismul exagerat, care propune salvarea planetei în scopul de a face bani. Ori unul dintre principalele aspecte ale eticii anti risipă este că cei care risipesc foarte multă hrană sunt cei care o produc sau mai bine zis o livrează. Livrările la domiciliu au generat o industrie a poluării și a lipsei de bun simț în marile orașe. Și nu putem să nu avem în vedere salvarea planetei fără să ne gândim la cât plastic dăunător circulă zilnic în oraș și lasă mizerie dar și poluare, despre acest lucru mi-ar plăcea să vorbim dar nu în ședințe oficiale, nu în postări social media menite să ne distragă atenția de la adevăratele probleme, ci chiar cu cei care spun că salvează planeta folosindu-se de naivitatea oamenilor, în scop comercial. Oamenii știu că ambalajul costă mulți bani însă este nevoie de ani grei pentru a recicla și pentru a regenera o daună care deja s-a produs. Salvăm planeta, dar nu mai bine salvăm oamenii? Cu puținul pe care îl avem. Nimănui nu îi place să aștepte un veac pentru a vedea rezultatul pozitiv al implicării sale într-o comunitate..
Noi când spunem ”fă ceva acum”, vorbim serios și nu îi condiționăm pe oameni. Stickerul este menit să circule liber, iar oamenii decid pentru ei dacă și când un om al străzii să aibe parte de o masă la unul dintre restaurantele care s-au alăturat.
Jocul serios al faptelor bune are în vedere acest aspect al sincerității oamenilor.
Și apoi, mai e aspectul implicării directe al oamenilor străzii.
Noi spunem că ”orașul e bun comun”, și că străzile trebuie să aparțină și pietonilor, sau că bicicletele au voie în centru și pe trotuar. Însă când vine vorba de persoanele nevoiașe și cei care dorm pe străzi sau pur și simplu nu au ce mânca, tindem să ne poziționăm în zona oprobriului, încercând să ne găsim scuze cu privire la faptul că nu se face nimic. Se face mult pentru aceștia, însă fără participarea oamenilor în mod direct sau a comunității.
DGASPC și DAS, spre exemplu, lucrează foarte bine și cu rezultate la o mulțime de cazuri zilnic, iar raportul pe care l-au generat spune că ceea ce fac ei fac foarte bine. Sunt peste 700 de persoane nevoiașe în Timișoara, care au beneficiat pe parcursul ultimilor trei ani de servicii. Peste 700 de persoane nevoiașe nu își permit deloc să cumpere mâncare. Iar peste 250 de copii proveniți din astfel de familii, nu au fost niciodată într-un fast food sau un restaurant și nu au mâncat niciodată”ceva bun”. Nu știm însă dacă aceștia au o masă caldă asigurată zilnic, cert este că
Se spune… cu un sticker nu se face primăvară. Noi credem că da.
ținând cont că este perioada sărbătorilor, am pus în Jocul serios al faptelor bune primele 100 de stickere prin care oamenii din comunitatea Savables pot să renunțe la șaorma de a doua zi, chiar dacă e la preț redus (asta pentru că și-au luat deja două) și să aleagă să doneze un meniu caritabil.
Metoda este foarte simplă: pe site, link aici: https://forms.gle/2DdKppiMiWo25Jdk8 s-a dat startul preînscrierilor pentru a primi stickerul călător, iar oamenii pot să facă o faptă bună cu atât de puțin.
La finalul lunii, vom contoriza și premia, într-un top al restaurantelor care au intrat în joc,
Dar și al oamenilor umani care au donat cele mai multe porții anti risipă.
Nu risipim,
și nu risipim nici fericirea unor oameni ai străzii care se bucură să aibe ce mânca.
Într-un oraș care pare că stagnează la capitolul acțiuni în comunitate care să îi țină pe oameni mai puțin în online, și mai mult prin oraș, implicați cu adevărat în ceea ce fac, chiar și un lucru atât de mic,
Acest proiect este cu atât mai necesar.
Susținem acest proiect și ne-ar plăcea să vedem cu toții că umanitatea oamenilor care vor intra în joc nu e doar o postare de marketing, iar organizatorilor le dorim succes în a pune în aplicare această inițiativă și în alte orașe, deoarece risipa, ca și nefericirea, nu ține cont de vârstă, preparat, ingrediente de calitate sau nu, orientare politică sau studii. Ca și un preparat foarte scump care riscă să ajungă la gunoi dacă nu este conservat sau consumat la timp, făcându-ne să trăim starea nefericirii de a fi cheltuit prea mult, și o persoană a străzii sau un om nevoiaș poate ajunge oricând sau este deja în situația în care, neavând posibilități, chiar dacă poate unii au studii sau sunt oameni pașnici, poate ajunge în situația să nu aibe nimic de mâncare.
Și de multe ori, un restaurant dar și o persoană care nu risipește, poate fi la doi pași de el. Și asta fără să treacă prin umilințe, fără să fie scos în șuturi afară, fără ca oamenii să se rușineze de el. Nu e o rușine să fii mai bun. Și sincer față de tine însuți în primul rând: ți-ar plăcea să fii tu umilit și scos afară că nu ești perfect îmbrăcat pentru un restaurant care până mai ieri te primea ”necondiționat”? De aceea, avem alături de noi numai oameni asumați. A-ți asuma un lucru care poate deranja pe cei mulți, înseamnă să înfrunți realitatea aproape singur, în timp ce alții doar postează despre ce mult salvează și fac. Și realitatea este că avem mulți oameni ai străzii în Timișoara, umiliți și marginalizați de cei cărora le este rușine. Ne este rușine că nu suntem ca toți, și căutând reflectoarele, uităm de noi înșine, în drum spre iluzii și false promisiuni. Nimeni nu ne poate promite că salvează planeta cu adevărat, dar până vom ști asta cu adevărat, se spune că luăm cu noi dincolo doar faptele bune. Nu există negociere aici.
Dacă spunem că nu avem a doua șansă pentru planetă, de ce n-am putea spune că nici noi oamenii nu avem șanse nenumărate ca să facem binele aici?
Se spune că în tinerețe risipim ani și momente, iar la bătrânețe cerșim clipe.
Când avem de toate și suntem pe plus, risipim și bani și energie, iar când nu avem nimic, nici măcar din puținul nostru să facem cuiva un bine, devenim parcă noi înșiși mici.
De aceea, este bine să porți un sticker mereu cu tine.
”La început dai din ceea ce ai, apoi dai din ceea ce ești”, spunea cu pricepere Nicolae Steinhardt odată.
Acum știm că măsura omului constă în răbdarea și sîrguința cu care trece peste lipsuri, eșecuri, neîmpliniri, lacune de orice fel. Așa cum trupul nostru are nevoie de hrană, sufletul de îngrijire, așa și noi ca personalitate avem nevoie de stimă, de validare, de fapte juste și bine înțelese de către cei din jur. Suntem ființe sociale, interdependente, cu atît mai mult acum de cînd social-media ne-a separat și disociat teribil. Segregarea a venit ca o nefericire pe acest mare și interzis parcă tort.
Cînd dai din ceea ce ești, ai o măsură. Măsura este iubirea de sine.
Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți, dar nu te lăsa călcat în picioare de el. Dacă te lași călcat de el în picioare, terfelit și aruncat în lada de gunoi, înseamnă că nu te iubești. Măsura bună e întotdeauna la mijloc.
Și e strâmtă calea.
Ca un om care a experimentat pe toate părțile aceste metehne psihologe, cu urcușuri și coborîșuri trecînd prin întreg paletarul de situații, stări și angoase mai mult sau mai puțin existențiale, am înțeles azi că a da din ceea ce ești nu te face nici supraom nici divin, nici milostiv, pentru că în clipa în care dai din TINE, te osîndești.Nu poți să dai din tine dacă nu ai acel lucru, iar dacă știi că nu-l ai, îl dă Dumnezeu. Și întotdeauna se poate.
Dacă am prea multe pere, de exemplu, și eu am nevoie la fel ca tine de pere să mă hrănesc și să supraviețuiesc, să trăiesc pe un anume palier decent al stării interioare și exterioare de bine, voi da fix atîtea pere cît să nu rămîn pe minus. Uneori, asta echivalează cu primirea tot coșului, că sunt oameni care nu rămân pe minus niciodată: le este ușor să procure pere și nici nu-și bat capul cu asta des, se mulțumesc cu cât au.
Bunătatea aplicata este limitată de forțele omenești, nu de vreo forță exterioară. Sigur, omul care e bun cu toată lumea poate fi bănuit de neimplicare, de superficialitate și un soi de ignoranță sau pur și simplu e un tip cu prea puține nevoi. Acesta poate da oricînd pentru că…srpriză: priviți-i pe creștinii care fac milostenie: ei nu dau de la ei- apucă dintr-un loc și pun în celălalt. Nu e greu să faci fapte bune cînd dai 2 telefoane și ai rezolvat și masă și cazare și coș cu mîncare provenit de la vreo firmă, pentru cei săraci. NU E GREU! Am testat și eu, e cel mai simplist lucru dar și frumos pe care un creștin îl poate face. Ce e greu însă? Să dai din tine și să uiți măsura. Să te uiți pe tine, din fals sacrificiu, dintr-un nedrept martiriu în care crezi că ești mai bun în ochii divinității sau ai tăi, dacă faci bine, treci cu vederea, rabzi și rabzi și rabzi pînă ajungi la tortură. Autotortură. Da, dai din ceea ce ai la început, apoi din ceea ce ești. Sfinții puteau să dea din ceea ce erau: ei nu erau personalitate pămîntească, cu nevoi diverse. Sfinții dădeau din ceva ce nu le aparținea de drept în această lume. Dădeau din bunătatea sufletească a lor, în circumstanțe la fel de limitate, în care nu erau nevoiți să rabde șuturi în fund, erau în poziție de autoritate. Și alături de ei, acolo era și Dumnezeu sprijin.
Dar cînd dai bunătate și rabzi, așteptând în schimb ceva, văzîndu-ți șeful cum semnează demisia în locul tău, cum te scoate colegul afară pe simplul motiv că te urăște pentru tăcerea și simplitatea ta, iar tu în loc să pui punctul pe i, ai stat ca un bleg fără să faci nimic crezînd că situația se va rezolva de la sine- atunci nu dai din ce ești, dai din ce ai fi putut fi- ajungi pe minus și pleci cu frustrare, n-ai luptat în legitimă apărare, ai fost fie absent, fie confuz. Absența din propria viață se plătește scump. Uneori trece situația repede, alteori sunt răni care se adîncesc, iar în urma acestora rămâne trauma și deviat parțial sau întreg, metamorfozat, ciuntit, poate rănit, comportamentul.
Aveți grijă ce dați. Dar mai mult, în aceste vremuri tulburi aveți grijă SĂ DAȚI . În vremuri de restriște, pe front orice dăruire îl face pe un simplu om un erou. Și dacă nu vă plac eroii, să știți că puteți fi și martiri, măcar aflați în antrenament.
Certificare: acțiunea unei autorități recunoscute într-un anumit domeniu de a recunoaște aderarea la o anumită normă, ideologie, statut sau standard a unui membru simpatizant.
Certificat- document prin care o autoritate sau mai multe confirmă că rezultatul procesului de verificare a unui membru a îndeplinit condițiile impuse la momentul respectiv.
În domeniul calculatoarelor, certificatele SSL sunt folosite pentru a securiza schimbul de informații pe Internet.
Fapt divers. Adesea oamenii care nu au facultate sau nu prea au multă carte, sunt și cei care cer resurse bibliografice sau repere de la autoritate celebră într-o chestiune sau alta la postările unora pe feisbuc. Fenomenul este întîlnit adesea sub forma multelor comentarii de tipul ”Cine spune asta”, sau ”Ai vreo sursă credibilă”, atunci cînd emițătorul ideii sau cel care pune diagnosticul este necunoscut publicului larg sau nu a apărut la televizor. O altă formă de validare a unei idei este și numărul de like-uri. Cu cît mai mult, se crede, cu atît s-a înrădăcinat în convingerea populară virtuală, că există indicii măcar că acel om este cineva, prin urmare are dreptate. Autoritatea sau reprezentarea autorității ia forme subtile, de la an la an, deceniu după deceniu pare că ea se reconfigurează, adaptîndu-se regresului uman pe care-l trăim.
FRICA este cea mai crîncenă energie și stare a ființei în care poate cădea și decădea cineva. Un om, o nație, un mapamond. Încă de cînd am deschis unii ochii și am devenit mai apropiați de societate și de problemele lumii în special, frica în pandemie dar și vinovăția că prin simpla ieșire pe stradă a noastră ”putem ucide un om” au intrat în noi. Ce nu știi se spune că nu te afectează, nu te asaltează, nu te atinge în niciun fel, nu te deformează și nu te manipulează. Frica de aproapele, cu care suntem amenințați astăzi de însuși aproapele nostru și de politicieni, de agenți ai răului și de lideri de opinie parșivi cu duhul- este prima formă a decăderii din normalitate, din firesc și sănătate. Frica și vinovăția. Omul care simte vinovăție, fără să fi făcut ceva el, raportîndu-se personal la ea, devine un sclav, indus în eroare. Dar dacă știi că lumea actuală e produsul răutăților altora , și că în ciuda acestui fapt, omul modern poate să NU se simtă cu nimic vinovat, te-ai și ridicat în două picioare. În genunchi se stă numai înaintea lui Dumnezeu, nu înaintea celor care conduc.Continue reading “Omul în căutarea eliberării de frică | psy”
” Numele lui nu poate fi dat nici unei străzi din România, a fost legionar”
Așa incepe la prima vedere o simplă căutare pe google a celui ce este considerat Socrate al nostru, al românilor.
Petre Țuțea. Unde a greșit? Cu ce a greșit? Sunt întrebări la care se încearcă răspunsuri mai mult sau mai puțin oficiale. Valorificarea omului în afara sistemului a devenit însă azi aproape imposibilă fără saltul spre unica ideologie a toleranței și democrației rîncede spre care suntem împinși. Fie că vrem sau nu. Continue reading “Petre Țuțea azi | Fragmente și idei”
Fritz ține un discurs de proporții apocaliptice inovatoare. De la cartierul Freidorf și până la mlaștina centrală a orașului în drum spre a deveni pur european, a înșirat toate realizările ale celor de dinaintea lui. Mai puțin însă să vorbească despre ale sale. Răgușit, cu o vînă de bărbățel isteric care s-ar potrivi mai degrabă într-un cor de contratenori victime ale Inchiziției decît pe un scaun politic ce impune o demnitate, reprezentarea simbol aplaudată de atât de mulți oameni vorbește despre naivitatea noastră ca neam, ca popor, când încă o dată, ne alegem… de data aceast nu călăii, ci ghioceii, omul nou de tip snowflake care ne va conduce.
Lista- Apel pentru o ”timișoară europeană” inițiată de USR pentru a-l promova pe Fritz sub un slogan abstract aș numi-o mai degrabă drept ”Lista Rușinii” , Lista falsă și Lista care manipulează, din mai multe motive.
Am citit felurite postări și articole despre vloggerul Selly, asa ca mi-am zis hai să vedem ce-i și cu individul ăsta, pentru că este bine să verifici adesea adevărul din mai multe surse, și să îți faci propria părere despre oameni și lucruri. Culmea, așa zice și Selly, asta oare mă face pe mine o nemernică, la fel ca pe el? 🙂
Dacă spui că ți-e un dor formidabil de vremurile de demult, când se mai ofereau încă doamnelor si domnișoarelor mărțișoare adevărate, ești considerat extremist, comunist, melancolic. Ți se pune o etichetă dureroasă, o ștampilă usturătoare.
Citesc pe un site un articol mare, uriaș, care spune așa: Finlanda este prima țară din lume care renunță la materiile școlare.
Nu e niciun secret, spun ei, că educația modernă, în special în America de Nord, are nevoie disperată să fie reformată. Copiii trec dinr-o clasă în alta fără să înțeleagă cum să-și producă propria lor mâncare, să plătească taxe sau să facă diverse activități cotidiene adevărate, din lumea reală. Scopul sistemului educațional ar trebui să fie educația, spre îmbunătățirea noastră și a societății, în schimb, ni se spune doar ce să gîndim (în loc de Cum să gîndim), așa că asimilăm apoi ne integrăm social.Continue reading “Educația fenomenelor: noua modă de uniformizare a maselor | Progresism”
Sătul să tot verifice veniturile și bugetele chiriașilor, un proprietar de apartamente din Timișoara a decis să verifice câte cărți dețin chiriașii în bibliotecă, pentru a fi sigur că este bine văzut de către chiriași
În fiecare lună, un proprietar de apartamente din Timișoara este nevoit să ceară bani de chirie de la locatari, sub pretextul că se întârzie cu plățile chiar și câteva zile, sau chiriașii plătesc chiria după termenul scadent, în funcție de cum s-au mutat.
Nu este ușor să fii chiriaș în Timișoara, dar nici proprietar. După ce s-a văzut în situația de a fi nevoit să urmărească chiriașii și plățile lor, prin solicitarea la închiriere a dovezilor de venit care să îl ajute să-și dea seama dacă o persoană va plăti sau nu chiria, va întârzia sau va fi un chiriaș perfect care să nu întârzie cu chiria niciodată,
Când m-am angajat în IT, mi s-a spus că IT nu este doar despre cifre și litere înșirate, că o să fie bine și e o meserie de viitor, care îmi va asigura câștiguri financiare. După câțiva ani petrecuți în câmpul muncii, mai bine zis de lucrător, am zis că e momentul să spun colegilor și nu numai, care-i treaba cu industria. Mi s-a spus că nu am nevoie de facultate și nici de zile de studii și formări, deși am terminat o facultate de specialitate, și sunt inginer de profesie, IT ul a fost oarecum un domeniu potrivit pentru mine, chiar dacă nu am avut nici un curs în domeniu. După primele luni, începuse să fie satisfăcător și în afară de multe zile petrecute la birou peste program, n-am simțit că aș fi vreun nefericit profesional sau că duc lipsă de un salariu. Apoi, am început să investesc în dezvoltarea mea personală, să am mai multă grijă de mine, iar compania și ea ne susținea cu diverse cursuri, afirmându-și mândria față de noi ca și angajați. În toate articolele din presă veți putea citi despre cât de multă libertate este în companiile de IT și cât de fericiți sunt angajații, respectați în societate și având salarii mari. În fiecare an, o mulțime de joburi și oportunități de dezvoltare de softwareuri și aplicații, atrag prin anunțuri de angajare care mai de care mai creative, care le spun angajaților despre cât de bine și confortabil este să lucrezi cu ei. Pe lângă asta, în societate, IT ul este destul de respectat, iar softwarerurile și aplicațiile sunt bine văzute, fără însă a se discuta și despre lucrurile care nu se spun, dar pe care noi, cei care lucrăm zilnic cu astfel de lucruri, le cunoaștem. Când nu prea știi încotro s-o iei profesional și vezi astfel de anunțuri, este destul de ușor să crezi în ideea de succes, însă multe sunt doar ambalaje. Anunțurile în domeniu sunt de nivelul ”merge și fără studii”, ”merge și fără diplomă”, lucru care ne-ar putea face să credem că nu ai nevoie de cine știe ce cunoștințe, deoarece multor companii nu le plac angajații care subminează autoritatea. Se face mișto de patronii români că ar fi nesimțiți, sau având aere de superioritate, dar când trebuie să treci pe la o grămadă de mese neprimitoare, pe care stau grămezi de lucruri inutile pentru a spune o părere, iar apoi ești trimis pe aplicații, unde nu îți răspunde nimeni, asta este considerat respect. Ceea ce companiile acum fac cu oamenii, prin impunerea tehnologiei și a automatizărilor, în opinia publică, în IT se întâmplă cu noi aproape zilnic. Credeți că suntem fericiți? Uitați-vă cum ne îmbrăcăm. Unii dintre noi nu ne spălăm cu zilele, prea obosiți să mai facem ceva după muncă. Sex? niciodată. Seriale ieftine cu abonamente la fel de ieftine? bineinteles. Sex de proastă calitate? tehnologia aici nu ajută. veganism forțat de dragul de a părea că avem grijă de noi? Ne-ar marginaliza colegii. Discuții despre nimicuri doar ca să nu stai la țigară singur? Sală ca să părem bărbați? Dacă n-am fi izolați psihologic și amețiți cu aplauze false că am fi buni la ceva în afară de a avea un salariu respectabil, nici sala n-ar ajuta. Uneori mai dăm de câte un material de dezvoltare personală de calitate, pentru că majoritatea ne sunt impuse de către manageri. Nu e nimic respectabil în profesia mea, în afară de salariu. Însă pentru că am văzut multe postări de dezvoltare personală de la oameni care au timp și împlinire să se ocupe cu așa ceva, respect lor, știu că oamenii trebuie respectați pentru ceea ce sunt ei nu pentru salariu sau pentru autoritate care abuzează de legi sau plătesc politic pentru a impune produsele. Când o firmă are contract cu statul, nu e normal, dar când o companie IT impune produsele sau impune în mod nenatural obligativitatea folosirii produselor, cum se numește? Dacă mâine o companie decide că meseria de casier trebuie să dispară pentru a-și impune produsele, nu poate fi vorba despre evoluție ci despre impunerea tehnologiei, ori eu ca angajat IT în mediul privat, consider acest lucru un abuz. Cu ce e mai respectuoasă meseria mea decât cea a unui soldat care invadează o țară și distruge viețile omenești? De ce aș fi eu, ca și angajat al unei companii IT care fabrică anumite aplicații și softwareuri pentru a marginaliza meserii și oameni și a susține că ne face un bine, invadându-ne bunăstarea în care stăteam bine până acum? Dacă invadezi o țară și furi zâmbetul unui copil lăsându-l pe drumuri, și acest lucru este condamnat de către societate, cum pot eu, angajat în IT, lucrând la proiecte dăunătoare și care au invadat libertatea oamenilor, să am pretenția de a fi scutit de impozit? De ce aș fi mai presus de lege? Doar pentru că am un salariu mai bun? Nu cred că suntem atât de cocalari, încât să fim guvernați de nevoi financiare, fără să ne gândim dacă ceea ce facem ne împlinește, ajută, este normal.
Am mai citit însă ceva pe feisbuc, la un coleg care are mai mult timp ca mine să se ocupe de lucrurile care contează. ”Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate de folos”.
Nu știu cine a zis-o, dar mi-a plăcut și cred că este ceea ce avem nevoie să știm.
Softwareuri și aplicații despre care se spune că ar fi atât de necesare.
După scandalul cu caserițele și având dese cunoștințe care au început să aibe probleme la locul de muncă din cauza roboților sau software-urilor care încercau să le fure treaba, am stat să mă gândesc dacă acest lucru are legătură cu ceea ce am realizat și eu și colegii mei, în cadrul companiei.
Știm că în ultimii ani, industria de software și servicii IT a crescut mai rapid decât economia națională, având un ritm de creștere de peste 15% pe an. Într-o țară în care oamenii țin la ceilalți oameni și le pasă pentru locurile de muncă și nu doar atât, pentru profesiile celor mai mulți, eu ca și angajat, am stat să mă gândesc foarte bine dacă meseria mea aduce un folos societății, ținând cont că am lucrat pe unul dintre proiectele care a realizat casele self pay, în urmă cu ceva vreme, iar acum, se discută despre proiecte prin care datele sunt folosite pentru a gestiona și restricționa anumite servicii și chiar cumpărături, ori acest lucru, dacă stai să te gândești, înseamnă puțin restrângerea libertăților noastre.
Deși ar putea fi văzut ca un scop bun, dar mai mult ca o idee despre care nu știi nimic, sau nu ți se spune, sau unii sunt prea orbiți de entuziasm ca să îi vezi rezultatul, acest lucru le-a plăcut și colegilor mei, până zilele acestea, când văzând anumite opinii și ceea ce au spus tot mai mulți casieri, am zis că nu se poate să fie vorba doar despre așa ceva. Spun asta în condițiile în care managerii alături de care lucrăm sunt foarte entuziasmați de produsele și softwareruri de acest fel. Deși nu ne înțelegem aproape deloc bine și uneori am senzația că fac parte dintr-un mediu inuman, lipsit de empatie și toleranță față de ființa umană (în vremuri aglomerate, aveam program fix de masă și programare de ședințe în care nu aveam voie să vorbim decât urmând anumite reguli și subiecte de discuție cu privire la proiect), însă aceste lucruri fac parte din rutină. Și totuși, acest entuziasm mă sperie uneori, ținând cont de ceea ce s-a întâmplat în cazul casierilor, iar dacă în alte țări, oamenii își permit un job, la noi lucrurile nu stau chiar așa ușor, pentru că nivelul de trai este mult mai scăzut, așa că ducem lipsă de joburi pentru oameni fără studii.
Mai mult, în ultimii ani, s-a promovat mult ideea de anajgare a persoanelor cu dizabilități la caseriile hipermarketurilor, precum și joburi pentru tineri, part time, bazat pe nevoia lor de a -și câștiga un salar făcând un lucru nici greu nici ușor, dar unde sunt potriviți datorită abilităților lor în lucrul cu oamenii, a amabilității și acelor lucruri care mie și colegilor ne fac ziua mai bună, după o zi de lucru la birou. Noi avem zile că nu vorbim cu nimeni. Să nu credeți că suntem clienții aplicațiilor, poate apreciem mai mult lucrurile normale, la noi toată lumea e atât de rece și impunătoare, ai zice că oamenii ăia nu-s fericiți că lucrează acolo. Dacă ai ceva de transmis, ești trimis pe aplicație. Dacă ai mesaj pentru HR, ești trimis pe aplicație. Acolo de multe ori sunt probleme și nu poți să spui ce te doare. Și poate că nici nu au cum să fie fericiți, deoarece e mai greu la noi cu împlinirea și cu sănătatea. Colegele sunt cum sunt, nu e cazul să susțin lucruri pe care toată lumea le știe, iar acest lucru se reflectă în calitatea relațiilor și în societate. Și asta îți dai seama după ce citești puțină dezvoltare personală și începi să faci lucruri raportat la tine și la ceilalți, dintr-un mod mai puțin intruziv, fără a impune anumite șabloane sociale a căror date financiare îi dau pe spate pe cei mai mulți. În IT, singurul câștig sunt banii, dar după program prelungit, nu prea ai pe ce să îi cheltui și nici nu te bucuri de viață. Distracțiile cu care ne lăudăm, atât eu și colegii, sunt trecătoare, ne ajută doar să facem față la o nouă săptămână de lucru, apoi ne punem zâmbetele impuse de companie, și facem ce zic ei că ne place. Apoi ni se spune să cheltuim salariile tot pe aplicații, lucru care nu ajută pe nimeni. E mai multă promovare pentru job decât frumusețea jobului.
Când lucrăm fără să știm la experimentari cu scopul de a produce schimbari sistematice asupra noului contract social care guverneaza viitorul muncii, prin introducerea unei etichete locale care sa actioneze ca instrument financiar… spuneți voi ce părere aveți despre asta. Pentru omul de rând, se prezintă ca fiind ”un mediu mai sigur la cumpărături” sau ”uită de grija mersului la cumpărături”, ”uită de grija de a avea o relație”, sau ”fii smart și stai pe canapea toată ziua”, plătind abonamente unor aplicații care nu aduc beneficiu. Sigur că mersul la psihoterapie și psiholog pentru cei mai mulți poate fi cel mai frumos lucru care ni se poate întâmpla, după o săptămână de nevorbit la job, în care ai de-a face doar cu aplicații și mesaje care îți transmit că ești prost, idiot, că nu te descurci cu aplicația, sau că ne pare rău, nu este disponibil. Nu mai zic de clasicele ”cu ce te putem ajuta”. Nici măcar persoanele cu dizabilități nu s-au simțit atât de marginalizate vreodată, cât ar trebui și suntem, pentru aceste lucruri, despre care se spune că ”ne fac viața mai ușoară”.
O altă problemă este relația cu mediul politic, pe care compania noastră l-a avut. Am avut câteva proiecte premiate de către ANIS , la Gala IT, însă din discuțiile cu manageri de proiect, multe softwareuri fabricate la noi, se doresc a fi ”îmbunătățite” în alte state, iar apoi vândute statului ca și parte din proiect de robotizare și automatizare, despre care orice companie IT este mândră să vă spună mai multe.
Eu revin la caseriță și întreb dacă acesta este rolul nostru în societate, de a lucra, fie și pe salarii peste medie, la denaturarea lucrurilor care ne plac și care funcționează. Pentru că în hipermarketuri, lucrurile nu mai stau așa cum erau mai demult, când era frumos și plăcut să te afli între oameni, chiar dacă uneori trebuie să aștepți la rând. Noi suntem mereu în grabă, și ni se impune graba sau soluția impusă cu orice preț, deși nu avem nicio problemă cu asta, cei mai mulți. Îmi lipsește caserița la fel de mult cum îmi lipsește mersul la ghișeu, unde dacă întâlneam o doamnă amabilă era bine, dacă nu era amabilă, tot deveneam eu mai tolerant și mai bun. Însă toleranța dintre noi este doar ceva care nu există, tolerăm totul pe feisbuc dar în realitate, nu tolerăm nimic. Izolarea față de ceilalți e singura problemă psihologică pe care o avem, și mai ales izolarea față de noi înșine. Când ești cu gadgeturi și interacționezi cu lucruri inutile, nu mai ai timp de tine. Sedentarismul e boala secolului dar ce bine că avem o aplicație care să ne țină pe canapea în timp ce ne spune câte calorii să consumăm făcând tumbe jignitoare în fața unui automat, pentru a obține mici reduceri. Nu tolerăm un job al unei caserițe pe care oricum o subestimăm, pentru că ne dorim să impunem tehnologie în locuri în care aceasta nu ar avea ce să caute, îngrămădindu-ne la cozi la automate, păziți de paznici. Ce urmează, să fim păziți de roboți? Există astfel de proiecte în IT, să nu credeți că vorbim s.f.uri, vă punem la dispoziție o listă cu toate proiectele din IT care trebuie să vă dea de gândit. În compania noastră, ne sunt supravegheate orele de muncă, și dacă cu omul te poți înțelege, când ai penalizări pentru că ai stat la țigară mai mult, sau ai făcut orice altceva pentru tine, și ți se ia din salariu automat, pentru că asta fac automatizările, fără să ai niciun drept de scuză. Când acest lucru se va întâmpla în societate, și oamenii își vor da seama că IT ul n-a plătit impozit pentru că s-a ocupat cu aplicații pentru o guvernare pe care n-a votat-o nimeni și care nu îți dă voie să-ți cumperi anumite produse numai dacă ai făcut anumite lucruri, veți aprecia mai mult ceea ce aveți deja. O formă de eliberare condiționată, dacă vreți. Aplicațiile la care lucrăm în prezent sunt pentru medicina care dorește să salveze oamenii, considerând că a nu lăsa pe cineva să consume un aliment, este o măsură de prevenție a bolilor. Lucrăm în prezent alături de o companie străină la acest proiect, însă nu de tot proiectul, și nu avem detalii despre ceea ce facem, însă atât vă pot spune. Acum gândiți-vă că mergeți la hipermarket și sunteți obligat să mergeți la case automatizate, care vă scanează medical, și vă spune că nu aveți voie să cumpărați un aliment deoarece vă dăunează. Sau că ați cumpărat prea mult ceva și nu veți mai avea bani pentru seriale. Sau că trebuie să cumpărați prezervative deoarece v-a supravegheat fiind alături de o persoană de sex opus. Sau să primiți amendă pentru că ați înjurat un polițist, în timp ce vorbeați cu un prieten.
Și poate angajații din industrie nici nu știu de multe ori pentru ce lucrează. Noi facem softuri pentru comandă, pentru străinătate, sau verificări ce țin de anumite proiecte, nu mereu ni se spune care este produsul și la ce folosește. Sau mai grav, cum va afecta oamenii.
E ca și cum ai lucra într-o fabrică de arme și ai lustrui o parte, iar o altă companie ar avea anajați care ar face o altă parte, apoi produsul se ambalează ca fiind folositor. În realitate, nu este folositor, deoarece nu există nicio problemă reală, la fel cum nu există problema cozilor la case, acest lucru nu a existat niciodată. Tehnologizarea este o agendă politică și cam atât, nu este o nevoie comercială și nici măcar o nevoie pe piața muncii, nu e o nevoie a oamenilor Asta trebuie înțeles de la cei care lucrează în IT, și care nu pot spune fără să nu urmeze impunerile companiei dacă produsul la care lucrează este util, folositor, sau ajută în vreun fel societatea, sau mai bine zis persoana, și nu doar ne face niște adormiți pe canapea. Sau mai rău, ne face să credem despre noi că suntem eroi, dacă le folosim, în timp ce vedem că aceste lucruri nu lucrează pentru noi și de dragul nostru.
Mi-au spus colegii că li se cere foarte multă empatie față de niște produse care nu ajută și că de multe ori nu știu ce să mai spună despre ele pentru a le face simpatice. Cred că trebuie să fii foarte prost să crezi că e ceva inovație acolo sau sprijin pentru oameni, apoi să vezi că se abuzează locurile de muncă sau să vezi că o firmă îți ia bani automat de pe card, sau că o aplicație la care ai uitat să te dezabonezi ți-a mărit tariful. Nu există așa ceva ca părerea clientului, respectul pentru el. Automatizările în HR fac același lucru, afirmă empatie pentru oameni, iar când ajungi la a-ți spune problema, ești plimbat de pe un site pe altul. Cu ce e asta mai evoluat și respectabil decât a te plimba la un ghișeu? Apoi îți ia ceva până te dezmeticești, experiența a fost mai degrabă una nefericită, neavînd comunicare, nefiind practic implicat în lucruri.
Se câștigă foarte mulți bani, se licitează, proiectele mari sunt finanțate de companii care dețin companii și de multe ori merge pe filieră politică. Site-ul unei primării care a impus verificări automate în trafic și care colectează anumite date își trece datele întâi într-o altă țară și apoi revine cu datele la primărie. Se poate întâmpla orice acolo, dar deși noi cetățenii între noi mergem în colaborări profesionale folosind contracte de colaborare și sau termeni și condiții, în aceste situații nimeni nu poate să garanteze nimic. uneori se încurcă lucruri, mai pică un server undeva , dar nu vei ști, deoarece noi și colegii ne-am ocupat de mesaje gen ”Ne pare rău, serviciul este indisponibil momentant, te rugăm să revii”. Și apoi te trezești fie că nu beneficiezi de acel serviciu fie nu știi ce se întâmplă, dar mesajul pare amabil.
Unicorni. Asta ni se spune că facem.
Se vorbește accelerarea proceselor de digitalizare în economie, dar și în administrația publică, lucru care va genera oportunități pentru companiile din domeniul IT. Încă e greu de crezut cum o aplicație care îți spune o zi bună sau îți face singură anumite lucruri, ne va ajuta să evoluăm ca oameni, mai ales că ne ține mai mult în gadgeturi decât în prezența oamenilor și a lucrurilor care contează. Viitorul sună bine” nu cred că este ceva ce poate fi impus, ținând cont de scandalul caseriței și implicarea multor oameni în a susține meseriile, chiar dacă la automatizări și alte lucruri am lucrat și noi ca și specialiști. Însă nu cred că un tânăr căruia i se spune că robotii sunt ceva cool, își dă seama de implicațiile pe care le poate avea realizarea lui. În unele state, roboții fac muncile oamenilor, nu înseamnă acest lucru o calitate mai bună a vieții, ci o plictiseală socială, o izolare și o marginlizare a ocupațiilor care ne ajută. Să nu -mi spuneți că un automat sau un serviciu self pay este un lucru pe care vi l-ați dorit , sau la care ați sperat, însă știu cu siguranță că ceea ce ne avem de făcut este să ne luptăm pentru a păstra meseriile și a rămâne oameni. Există respect pentru caseriță și există respect și pentru meseriile care se doresc marginalizate. Să nu credeți că un robot va putea să vă facă vreodată o mâncare bună, sau să vă spună că arătați bine, sau să vă facă temele în locul vostru, dacă eu ca și lucrător în IT mi-am dat seama de nefericirea și inutilitatea profesiei, sper să vă dați seama și voi.
Sigur că s-a iscat scandal mare când un supermarket a introdus aparatele self-scan și toți doamnii și doamnele cu aere de superioritate, din acea categorie care nu își fac singuri freza la coafor și nici spălându-și farfuriile singuri la restaurant, se plâng, în opinia unora, că ”nu mai sunt serviți”. Obicei al civilizației și al aprecierii între oameni, foarte multe industrii s-au bazat pe serviabilitate ca și prilej de a bucura oamenii și de a oferi servicii de calitate. Începând de la hoteluri și până la restaurante sau servicii de menaj, taximetrie și medicină, a servi este la loc de cinste, arătând grija și respectul pe care cineva le are pentru celălalt, pentru oameni, pentru clienți, pentru ceea ce suntem în acele momente: mai buni, mai evoluați, mai plăcuți și mai folositori celorlalți. Iar ceilalți ne respectă pentru ceea ce le oferim, dându-și și ei seama că pot fi mai buni în relație cu celălalt, fie el și un ”job inutil”. A servi nu este la feminin nici la masculin, de aceea este mai important decât victimizările celor mai mulți care fac apel la diversitate, atunci când ne referim la casieri sau la casiere. A servi este pentru cei mai mulți un lucru util și plăcut, pentru unii, o corvoadă probabil, căci a servi fără stimă de sine și respect față e aproapele nu face echipă cu respectul, ba chiar slugă îl face. Sluga corvoadei. De când e lumea modernă, și de când trăim și ne bucurăm de servicii și afaceri, fie ele mai mari sau mai mici, a servi aduce respect și apreciere, indiferent de meserii. Caserița, deși unii poate nici nu își mai dau seama dacă e femeie sau bărbat, dacă are o zi proastă sau zâmbește, poate trece neobservată de cei mai mulți, grăbiți în goana lor după cumpărături rapide, după boala omului modern de a face totul rapid, ieftin și să iasă el și numai el cât mai bine, chiar dacă are nevoie de aplicații, terapeuți și o grămadă de cărți de dezvoltare personală pentru a-și spune și a i se spune (uneori abuziv) că ar fi bolnav de prea multă modernitate.
Sigur că trebuie să îți descarci coșul la casă, era și este o treabă ușoară pentru cei mai mulți. Alteori, de cele mai multe ori, efectul psihologic al obligației de a-ți scana singur cumpărăturile, stând în picioare (deci nu pe scaun), înseamnă pentru mulți un impediment și o corvoadă. O mulțime de oameni renunță văzând fie coada formată, mai mică ce-i drept, dar cu timp de așteptare mai mare, deoarece oamenii se împleticesc făcând treaba asta, iar alții preferă cumpărăturile în locuri mai prietenoase, care respectă clientul și nu fac rabat de la calitatea experienței la cumpărături. Cei mai mulți însă, obișnuiți cu comenzi și livrări rapide, s-ar putea să vadă cumpărăturile mărunte pe care le fac ceva ușor, deoarece majoritatea tinerilor nu fac cumpărături, bucurând-se de liniștea economisirii, salvând bani cumpărând mâncare junk din aplicații și gătindu-și rareori, lucruri banale. Nu ne batem capul cu lucruri gospodărești. Și atunci, de ce atâta dezbinare?
”Sigura muncă extra pe care o faci e să scanezi produsele, nu trebuie să fie un om să facă această muncă automată pentru tine”
Nici la restaurant nu ai nevoie de ospătar, poți să te menajezi singur, nu e așa mare lucru să -ți duci singur farfuria. Și asta să o decidă dacă se poate cei care nu merg niciodată la restaurant, a căror masă e compusă din două chifle și o fleică expirată, adusă de un individ care nu s-a spălat pe mână niciodată, dar care te înjură că nu îi dai ciubuc. Evoluția tehnologiei de care ni se vorbește arată mai degrabă ca o formă de sclavie: un tip murdar și transpirat care pedalează kilometri, nerespectat, comisionat și presat de comenzi, fuge de colo colo pentru puțini bani, după cum îi dictează o aplicație. Crezi că ești departe de acest rol al sclavului fericit că primește niște puncte de bună purtare, în timp ce pe lângă el, se trăiește din nimicuri și firmituri?
self esteem, nu self pay.
Când ești prost, nu știi că ești prost, nu te deranjează, doar pe ceilalți din jur îi deranjează. La fel e și când ești castrat social în tehnologie. Nu știi că te neglijezi pe tine și ceilalți pentru nimicuri, doar pe ceilalți îi deranjează.
Faptul că unii oameni pretind că acest lucru nu este un efort și este în regulă și uman, mi se pare ridicol. Aceștia ajung apoi acasă, la partenerii lor, și au pretențiai empatiei și al respectului reciproc, au pretenția comunităților și apropierii dintre oameni, ne vorbesc despre umanitate, despre ce înseamnă să socializezi și cât de sănătos este să mai stăm de vorbă,
apoi susțin că a fi servit de o caseriță amabilă și drăguță, așteptând sau nu, ar fi ceva inutil. Aceștia simt nevoia să facă munca altora, chiar dacă nu știu nimic despre ea, pentru a s esimți superiori cumva, deoarece astfel de oameni nu pot respecta și aprecia munca celuilalt, dacă nu este cel puțin specialist, IT st sau CEO. Mulți dintre ei sunt probabil aceiași care se poartă urât cu părinții, cu natura, cu orice le aduce aminte de proveniența lor, cu orice le aduce aminte despre nefericirea lor, despre ceea cce trăiesc refuzând colaborarea și comuniunea cu ceilalți, fie ei și mai prost îmbrăcați. Ar salva probabil pe oricine, dacă n-ar fi asta o muncă de jos pentru ei, astfel că au nevoie de apariții profilice care să le vorbească celorlalți despre cât de multe salvează aceștia, lăsând din propriu interes, oameni în toată firea fără loc de muncă, femei și bărbați având joburi de milițieni groaznice și alți tineri obligați să fie paznici la caseriile self, din cauza disponibilizărilor. Aceștia se simt amenințați de o caseriță. O femeie pe care oricum o desconsideră, le amenință statutul social de persoane alienate tehnologic, dornice să arate tuturor evoluția lor tehnologică, nu și cea umană. Totuși, sunt doar păreri și majoritatea provin din persoane care consideră că a locui în altă țară decât propria țară înseamnă să știi ce înseamnă respectul față de celălalt sau față de meseriile considerate ” de jos”, te face și influencer sau părerist. Și totuși, au fost intervenții ale unor specialiști, de tip psihologi, care afirmă că oamenii care nu sunt de acord cu tehnologia trebuie să facă mai mult sex. O evoluție nefericită a dânșilor de a trece de la nivel de ”ești nf”, la afirmații publice care arată fie nepregătirea profesională, fie lipsa de grijă față de oameni. Ca și cum modernitatea trebuie să fie un șablon potrivit tuturor, doar pentru că a zis-o cineva de la distanță, mult prea castrat psihologic să își dea seama de privilegiul de a putea vorbi la noi om cu om, fără să fim trecuți prin filtre sau zone neprietenoase de hipermarket păzite de indivizi care ne privesc ca pe niște infractori. Despre aceste lucruri trebuie discutat, mai mult decât despre viața sexuală a celor care comentează.
Unei caserițe îi trebuie chiar câteva luni să învețe cum să își facă meseria și să deprindă încredere și obișnuință la locul de muncă, oricare ar fi el. O caseriță nu este un automat, așa cum afirmă cei mai mulți în perioada asta. O caseriță nu este un automat, o caseriță este un om, uneori te întreabă dacă ai avut o zi bună, alteori zâmbește, alteori îți spune ceva, alteori îți dă rest mai mult, ca să poți face o faptă bună, având stima de sine crescută aproape o lună, alteori îți dă rest mai puțin sau așteaptă răbdătoare, niciodată nu strigă ”hai, următorul”. Clienții fac asta uneori și nu deranjează. Este de nediscutat când cineva roagă să se mai deschidă o casă, uitându-se toți ca la un nesimțit. Despre aceste lucruri trebuie discutat în societate, nu despre inutilitatea unei meserii de care un om are nevoie ca să supraviețuiască, făcând o zi mai bună și celor care poate nu merită. O caseriță poate fi mai educată decât un client, din aceste motive. Urează o zi bună, chiar dacă e sau nu în politica firmei, și îți mulțumește, chiar dacă ea a avut o zi proastă. Însă cei care blamează această ocupație, au de cele mai multe ori o zi proastă, poate o calitate a vieții foarte scăzută datorită tehnologiei, altfel este lipsit de umanitate, ba chiar nepotrivit și nesănătos, să afirmi că o caseriță este un automat sau că jobul ei este irelevant pentru societate. Dacă ești un netrebnic marginalizat și nevorbit, ofensat și pus pe recenzii proaste la cumpărături, sfatul psihologului este să stai acasă. Nu avem nevoie la cumpărături de oameni care se grăbesc, se îmbulzesc și dau din coate pentru un produs la raft, privind cu superioritate la cei care au coșurile pline, au răbdare și chiar se bucură de o zi la cumpărături. Chiar dacă unii n-au ce pune pe masă… și chiar dacă unii stau la coadă cu răbdare, având doar câteva lucruri la ei. OMul prost se grăbește mereu, e incapabil să managiuască timpul, stricându-l și obligându-i și pe alții să se alieneze la pretențiile lui. Neverificate, considerate patologie de către cei mai mulți specialiști, iar ca și alimentația, ca și alegerea calității vieții, o corvoadă.
Pentru aceștia s-au inventat automatele. Pentru cei care se îmbulzesc în alte ocazii, care nu dau doi bani pe amabilitatea caseriței, care nu apreciază bună ziua și care se uită urât, doar pentru că pari din alt film sau altă generație. Pentru cei care au joburi rapide, într-o epocă care disprețuiește oricum persoana, încercând să-i găsească tot felul de artificii spre a o face să uite că lucrurile frumoase nu se petrec în grabă.
self esteem, nu self pay.
Mâncarea junk, cumpărăturile junk, ia o cola și semințe pe grabă, bagă niște burgeri la self și prefă-te că nu vezi ce se întâmplă în jurul tău cu societatea, fii parte din schimbare. Și ce schimbare, chiar boală, dar cei mai mulți sunt prea ocupați să vadă. Se grăbesc. Viața pentru aceștia se rezumă la o aplicație, la o comandă, la stat degeaba în comunități care nu există și care și-ar scoate ochii dacă s-ar cunoaște între ei în realitate. La schimbatul lumii ca idee a unui viitor care ne fură prezentul, având permanent auto idolatria de a fi atât de importanți și pregătiți pentru orice, mai ales pentru a ne îngrămădi la servicii care fac reclamă la boală. Într-o perioadă de foarte mare evoluție, a ți-o face singur era considerat o patologie, o lipsă de respect și stimă de sine, astăzi, dacă celor mulți li s-ar permite să vorbească și ar fi ascultați în ce privește aceste derapaje, ar fi Fă-ți-o singur, iar singurii pe care ne-am baza ar fi psihologii, psihiatrii poate, și duhovnicii care ne-ar salva.
