Featured

Jocul serios al faptelor bune în Timișoara, un proiect caritabil a început!

O frumoasă și echilibrată campanie a pornit în Timișoara, în aceste zile.

Este vorba de un proiect care s-a facut remarcat pe platforma inițiată prin implicarea în comunitatea care luptă pentru ca restaurantele să nu arunce mâncare, vânzând surplusul la prețuri mai mici pentru clienți.

De data aceasta, prin acest proiect s-a avut în vedere că o faptă caritabilă poate fi făcută atât de ușor când vine vorba  de risipă alimentară, ținând cont că în Timișoara avem peste 700 de persoane nevoiașe și oameni ai străzii, conform unui raport DGASPC a cărui statistici i-a inspirat în mod firesc pe ei.

În situația în care în România la ora actuală se aruncă peste 6000 de kilograme de mâncare anual, firescul și normalitatea în care ne dorim să trăim, este ca o mare parte din mâncarea de calitate din acest surplus să fie donată oamenilor străzii, lucru care este posibil prin acest proiect.

Prin bunăvoința comunității declarată deja foarte încântată în comentariile grupului, desfășurate pe platforma comercială antirisipă, care vinde deja produsele anumitor restaurante la preț redus, proiectul propune achiziționarea meniurilor anti risipă preplătite de către oameni, iar în baza unui sticker rezervat, persoana nevoiașă beneficiază de o masă anti risipă, de calitate, la unul din restaurantele care vor intra în joc.

Ideea a venit firesc, în contextul în care mergem de multe ori pe stradă și ni se întâmplă să nu avem mărunțiș, afirmă inițiatoarea proiectului, Roxana, specialist comunicare și relații publice în cadrul mai multor proiecte de anvergură locale și naționale.

Ni s-a întâmplat de multe ori să mergem pe stradă și să fim abordați, uneori politicos alteori chiar cu grijă, de către un om al străzii, și să nu putem să îl ajutăm. Se spune că uneori poți face un bine cu ce ai, alteori nici cu ce ai nu poți face un bine. Pentru acele momente în care vrei să faci un bine și să nu îți pui problema că donația ta nu ajunge în locurile potrivite, stickerul vine în ajutorul oamenilor și purtat cu tine în buzunar, oriunde, poate fi folosit atunci când ai nevoie.

Oamenii au nevoie să facă fapte bune.
Este un subiect tabu, în contextul în care cuvântul donație și caritabil au fost supra solicitate în ultima perioadă. În contextul social media, a face o faptă bună prin neparticiparea la ea, este adesea o amăgire, deoarece în loc să participi activ și să alegi persoana care se va bucura de fapta ta, lăsând Universul să decidă cine vine la tine, donezi la distanță sau nu te implici.

Stickerul purtat de către prietenii din comunitatea anti risipă, timișorenii dar și cei din toată țara care și-au manifestat interesul și participarea în acest proiect, este astfel un lucru care nu este un obiect pesonal ci folositor unui om al străzii, iar prin participarea unui om la fapta bună, și ziua și săptămâna pot să ți se schimbe. A ne însenina ziua nu depinde numai de câte vitamine băgăm, ci și de câtă bunătate punem în slujba altora. Nu trebuie să ai bani foarte mulți pentru a fi fericit, și nici pentru a face fapte bune, deoarece costă atât de puțin să faci un om al străzii fericit. Pentru el, în acea zi, s-ar putea să fie singura lui amintire frumoasă de mâine.

Se spune că faptele bune adevărate se fac în tăcere: te bucuri singur, sentimenutl durează mai mult și nu trebuie să reproșezi nimănui ce ai făcut, sau mai rău, să te lași influențat de opiniile celor care nu au ieșit niciodată din zona lor de confort, adesea amăgitoare. E plăcut să faci o faptă bună donând în Congo cu câteva clikuri, pentru oameni a căror bucurie nu ai văzut-o niciodată și nu o vei vedea, indiferent cât ai donat. Să donezi unui  vecin și să poți să te bucuri de bucuria lui, este un lucru cu adevărat mare. Nimeni nu–și va face selfie vreodată ajutând pe cineva cu adevărat. Aici intervine și aspectul etic al donației, în care oamenii străzii sau persoanele nevoiașe sunt filmate adesea fără acordul lor, puse în situații stânjenitoare. Vouă v-ar plăcea să fiți filmați în timp ce arătați groaznic și văzuți de o grămadă de oameni? Ați spune că oamenii străzii nu au asemenea probleme.. ei bine, să știți că au.

Dar în Timișoara însă oamenii străzii nu beneficiază în mod direct de aceeași atenție a publicului. Și nu mă refer aici direct la comunitate ci în general la oamenii care donează frecvent. Comunitatea este formată din oameni smart, pozitivi, care apreciază lucrurile făcute cu sinceritate și dezinteresat. Mulți dintre ei s-au săturat efectiv să cumpere doar pentru ei meniuri la preț redus și simt că trebuie făcut altceva. Salvarea planetei nu vine mâncând zilnic preparate tip fast food, chiar dacă sunt la preț redus. Trebuie să ne gândim mai mult la oameni, practic numai la ei, salvându-ne în primul rând pe noi înșiși de abuzuri, și de mercantilismul exagerat, care propune salvarea planetei în scopul de a face bani. Ori unul dintre principalele aspecte ale eticii anti risipă este că cei care risipesc foarte multă hrană sunt cei care o produc sau mai bine zis o livrează. Livrările la domiciliu au generat o industrie a poluării și a lipsei de bun simț în marile orașe. Și nu putem să nu avem în vedere salvarea planetei fără să ne gândim la cât plastic dăunător circulă zilnic în oraș și lasă mizerie dar și poluare, despre acest lucru mi-ar plăcea să vorbim dar nu în ședințe oficiale, nu în postări social media menite să ne distragă atenția de la adevăratele probleme, ci chiar cu cei care spun că salvează planeta folosindu-se de naivitatea oamenilor, în scop comercial.  Oamenii știu că ambalajul costă mulți bani însă este nevoie de ani grei pentru a recicla și pentru a regenera o daună care deja s-a produs. Salvăm planeta, dar nu mai bine salvăm oamenii? Cu puținul pe care îl avem. Nimănui nu îi place să aștepte un veac pentru a vedea rezultatul pozitiv al implicării sale într-o comunitate..

Noi când spunem ”fă ceva acum”, vorbim serios și nu îi condiționăm pe oameni.
Stickerul este menit să circule liber, iar oamenii decid pentru ei dacă și când un om al străzii să aibe parte de o masă la unul dintre restaurantele care s-au alăturat.

Jocul serios al faptelor bune are în vedere acest aspect al sincerității oamenilor.

Și apoi, mai e aspectul implicării directe al oamenilor străzii.

Noi spunem că ”orașul  e bun comun”, și că străzile trebuie să aparțină și pietonilor, sau că bicicletele au voie în centru și pe trotuar. Însă când vine vorba de persoanele nevoiașe și cei care dorm pe străzi sau pur și simplu nu au ce mânca, tindem să ne poziționăm în zona oprobriului, încercând să ne găsim scuze cu privire la faptul că nu se face nimic. Se face mult pentru aceștia, însă fără participarea oamenilor în mod direct sau a comunității.

DGASPC și DAS, spre exemplu, lucrează foarte bine și cu rezultate la o mulțime de cazuri zilnic, iar raportul pe care l-au generat spune că ceea ce fac ei fac foarte bine.
Sunt peste 700 de persoane nevoiașe în Timișoara, care au beneficiat pe parcursul ultimilor trei ani de servicii. Peste 700 de persoane nevoiașe nu își permit deloc să cumpere mâncare. Iar peste 250 de copii proveniți din astfel de familii, nu au fost niciodată într-un fast food sau un restaurant și nu au mâncat niciodată”ceva bun”. Nu știm însă dacă aceștia au o masă caldă asigurată zilnic, cert este că

Se spune… cu un sticker nu se face primăvară.
Noi credem că da.

ținând cont că este perioada sărbătorilor,
am pus în Jocul serios al faptelor bune primele 100 de stickere prin care oamenii din comunitatea Savables pot să renunțe la șaorma de a doua zi, chiar dacă e la preț redus  (asta pentru că și-au luat deja două) și să aleagă să doneze un meniu caritabil.

Metoda este foarte simplă: pe site, link aici: https://forms.gle/2DdKppiMiWo25Jdk8
s-a dat startul preînscrierilor pentru a primi stickerul călător, iar oamenii pot să facă o faptă bună cu atât de puțin.

La finalul lunii, vom contoriza și premia, într-un top al restaurantelor care au intrat în joc,

Dar și al oamenilor umani care au donat cele mai multe porții anti risipă.

Nu risipim,

și nu risipim nici fericirea unor oameni ai străzii care se bucură să aibe ce mânca.

Într-un oraș care pare că stagnează la capitolul acțiuni în comunitate care să îi țină pe oameni mai puțin în online, și mai mult prin oraș, implicați cu adevărat în ceea ce fac, chiar și un lucru atât de mic,

Acest proiect este cu atât mai necesar.

Susținem acest proiect și ne-ar plăcea să vedem cu toții că umanitatea oamenilor care vor intra în joc nu e doar o postare de marketing, iar organizatorilor le dorim succes în a pune în aplicare această inițiativă și în alte orașe, deoarece risipa, ca și nefericirea, nu ține cont de vârstă, preparat, ingrediente de calitate sau nu, orientare politică sau studii.
Ca și un preparat foarte scump care riscă să ajungă la gunoi dacă nu este conservat sau consumat la timp, făcându-ne să trăim starea nefericirii de a fi cheltuit prea mult,  și o persoană a străzii sau un om nevoiaș poate ajunge oricând sau este deja în situația în care, neavând posibilități, chiar dacă poate unii au studii sau sunt oameni pașnici, poate ajunge în situația să nu aibe nimic de mâncare.

Și de multe ori, un restaurant dar și o persoană care nu risipește, poate fi la doi pași de el. Și asta fără să treacă prin umilințe, fără să fie scos în șuturi afară, fără ca oamenii să se rușineze de el.  Nu e o rușine să fii mai bun. Și sincer față de tine însuți în primul rând: ți-ar plăcea să fii tu umilit și scos afară că nu ești perfect îmbrăcat pentru un restaurant care până mai ieri te primea ”necondiționat”?   De aceea, avem alături de noi numai oameni asumați. A-ți asuma un lucru care poate deranja pe cei mulți, înseamnă să înfrunți realitatea aproape singur, în timp ce alții doar postează despre ce mult salvează și fac. Și realitatea este că avem mulți oameni ai străzii în Timișoara, umiliți și marginalizați de cei cărora le este rușine. Ne este rușine că nu suntem ca toți, și căutând reflectoarele, uităm de noi înșine, în drum spre iluzii și false promisiuni. Nimeni nu ne poate promite că salvează planeta cu adevărat, dar până vom ști asta cu adevărat, se spune că luăm cu noi dincolo doar faptele bune. Nu există negociere aici.

Dacă spunem că nu avem a doua șansă pentru planetă,  de ce n-am putea spune că nici noi oamenii nu avem șanse nenumărate ca să facem binele aici?

Se spune că în tinerețe risipim ani și momente,
iar la bătrânețe cerșim clipe.

Când avem de toate și suntem pe plus, risipim și bani și energie,
iar când nu avem nimic, nici măcar din puținul nostru să facem cuiva un bine,
devenim parcă noi înșiși mici.

De aceea, este bine să porți un sticker mereu cu tine.

Rezervă-l aici: https://forms.gle/2DdKppiMiWo25Jdk8

 

Featured

”La început dai din ceea ce ai, apoi dai din ceea ce ești”

Limita umană:
”La început dai din ceea ce ai, apoi dai din ceea ce ești”, spunea cu pricepere Nicolae Steinhardt odată.
Acum știm că măsura omului constă în răbdarea și sîrguința cu care trece peste lipsuri, eșecuri, neîmpliniri, lacune de orice fel. Așa cum trupul nostru are nevoie de hrană, sufletul de îngrijire, așa și noi ca personalitate avem nevoie de stimă, de validare, de fapte juste și bine înțelese de către cei din jur. Suntem ființe sociale, interdependente, cu atît mai mult acum de cînd social-media ne-a separat și disociat teribil. Segregarea a venit ca o nefericire pe acest mare și interzis parcă tort.
Cînd dai din ceea ce ești, ai o măsură. Măsura este iubirea de sine.
Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți, dar nu te lăsa călcat în picioare de el. Dacă te lași călcat de el în picioare, terfelit și aruncat în lada de gunoi, înseamnă că nu te iubești. Măsura bună e întotdeauna la mijloc.

Și e strâmtă calea.

 

Ca un om care a experimentat pe toate părțile aceste metehne psihologe, cu urcușuri și coborîșuri trecînd prin întreg paletarul de situații, stări și angoase mai mult sau mai puțin existențiale, am înțeles azi că a da din ceea ce ești nu te face nici supraom nici divin, nici milostiv, pentru că în clipa în care dai din TINE, te osîndești.Nu poți să dai din tine dacă nu ai acel lucru, iar dacă știi că nu-l ai, îl dă Dumnezeu. Și întotdeauna se poate.
Dacă am prea multe pere, de exemplu, și eu am nevoie la fel ca tine de pere să mă hrănesc și să supraviețuiesc, să trăiesc pe un anume palier decent al stării interioare și exterioare de bine, voi da fix atîtea pere cît să nu rămîn pe minus. Uneori, asta echivalează cu primirea tot coșului, că sunt oameni care nu rămân pe minus niciodată: le este ușor să procure pere și nici nu-și bat capul cu asta des, se mulțumesc cu cât au.
Bunătatea aplicata este limitată de forțele omenești, nu de vreo forță exterioară. Sigur, omul care e bun cu toată lumea poate fi bănuit de neimplicare, de superficialitate și un soi de ignoranță sau pur și simplu e un tip cu prea puține nevoi. Acesta poate da oricînd pentru că…srpriză: priviți-i pe creștinii care fac milostenie: ei nu dau de la ei- apucă dintr-un loc și pun în celălalt. Nu e greu să faci fapte bune cînd dai 2 telefoane și ai rezolvat și masă și cazare și coș cu mîncare provenit de la vreo firmă, pentru cei săraci. NU E GREU! Am testat și eu, e cel mai simplist lucru dar și frumos pe care un creștin îl poate face. Ce e greu însă? Să dai din tine și să uiți măsura. Să te uiți pe tine, din fals sacrificiu, dintr-un nedrept martiriu în care crezi că ești mai bun în ochii divinității sau ai tăi, dacă faci bine, treci cu vederea, rabzi și rabzi și rabzi pînă ajungi la tortură. Autotortură. Da, dai din ceea ce ai la început, apoi din ceea ce ești. Sfinții puteau să dea din ceea ce erau: ei nu erau personalitate pămîntească, cu nevoi diverse. Sfinții dădeau din ceva ce nu le aparținea de drept în această lume. Dădeau din bunătatea sufletească a lor, în circumstanțe la fel de limitate, în care nu erau nevoiți să rabde șuturi în fund, erau în poziție de autoritate. Și alături de ei, acolo era și Dumnezeu sprijin.
Dar cînd dai bunătate și rabzi, așteptând în schimb ceva, văzîndu-ți șeful cum semnează demisia în locul tău, cum te scoate colegul afară pe simplul motiv că te urăște pentru tăcerea și simplitatea ta, iar tu în loc să pui punctul pe i, ai stat ca un bleg fără să faci nimic crezînd că situația se va rezolva de la sine- atunci nu dai din ce ești, dai din ce ai fi putut fi- ajungi pe minus și pleci cu frustrare, n-ai luptat în legitimă apărare, ai fost fie absent, fie confuz. Absența din propria viață se plătește scump. Uneori trece situația repede, alteori sunt răni care se adîncesc, iar în urma acestora rămâne trauma și deviat parțial sau întreg, metamorfozat, ciuntit, poate rănit, comportamentul.
Aveți grijă ce dați. Dar mai mult, în aceste vremuri tulburi aveți grijă SĂ DAȚI .
În vremuri de restriște, pe front orice dăruire îl face pe un simplu om un erou. Și dacă nu vă plac eroii, să știți că puteți fi și martiri, măcar aflați în antrenament.
desen (c)Horia www.horia.ro 
Featured

Standardele ISO | Noul om cu certificat de stat

Certificare: acțiunea unei autorități recunoscute într-un anumit domeniu de a recunoaște aderarea la o anumită normă, ideologie, statut sau standard  a unui membru simpatizant.

Certificat- document prin care o autoritate sau mai multe confirmă că rezultatul procesului de verificare a unui membru  a îndeplinit condițiile impuse la momentul respectiv.

În domeniul calculatoarelor, certificatele SSL sunt folosite pentru a securiza schimbul de informații pe Internet.

Continue reading “Standardele ISO | Noul om cu certificat de stat”

Featured

Experimentul psihologic Milgram și Examenul umanității

Fapt divers. Adesea oamenii care nu au facultate sau nu prea au multă carte,  sunt și cei care cer resurse bibliografice sau repere de la autoritate celebră într-o chestiune sau alta la postările unora pe feisbuc. Fenomenul este întîlnit adesea sub forma multelor comentarii de tipul ”Cine spune asta”, sau ”Ai vreo sursă credibilă”, atunci cînd emițătorul ideii sau cel care pune diagnosticul este necunoscut publicului larg sau nu a apărut la televizor. O altă formă de validare a unei idei este și numărul de like-uri. Cu cît mai mult, se crede, cu atît s-a înrădăcinat în convingerea populară virtuală, că există indicii măcar că acel om este cineva, prin urmare are dreptate.  Autoritatea sau reprezentarea autorității ia forme subtile, de la an la an, deceniu după deceniu pare că ea se reconfigurează, adaptîndu-se regresului uman pe care-l trăim.

Continue reading “Experimentul psihologic Milgram și Examenul umanității”

Featured

Omul în căutarea eliberării de frică | psy

FRICA  este cea mai crîncenă energie și stare a ființei în care poate cădea și decădea cineva. Un om, o nație, un mapamond. Încă de cînd am deschis unii ochii și am devenit mai apropiați de societate și de problemele lumii în special, frica în pandemie dar și vinovăția că prin simpla ieșire pe stradă a noastră ”putem ucide un om” au intrat în noi. Ce nu știi se spune că nu te afectează, nu te asaltează, nu te atinge în niciun fel, nu te deformează și nu te manipulează. Frica de aproapele, cu care suntem amenințați astăzi de însuși aproapele nostru și de politicieni, de agenți ai răului și de lideri de opinie parșivi cu duhul- este prima formă a decăderii din normalitate, din firesc și sănătate. Frica și vinovăția. Omul care simte vinovăție, fără să fi făcut ceva el, raportîndu-se personal la ea, devine un sclav, indus în eroare. Dar dacă știi că lumea actuală e produsul răutăților altora , și că în ciuda acestui fapt, omul modern poate să NU se simtă cu nimic vinovat, te-ai și ridicat în două picioare. În genunchi se stă numai înaintea lui Dumnezeu, nu înaintea celor care conduc.Continue reading “Omul în căutarea eliberării de frică | psy”

Featured

Petre Țuțea azi | Fragmente și idei

Numele lui nu poate fi dat nici unei străzi din România, a fost legionar”

Așa incepe la prima vedere o simplă  căutare pe google a celui ce este considerat Socrate al nostru, al românilor.

Petre Țuțea. Unde a greșit? Cu ce a greșit? Sunt întrebări la care se încearcă răspunsuri mai mult sau mai puțin oficiale.  Valorificarea omului în afara sistemului a devenit însă azi aproape imposibilă fără saltul spre unica ideologie a toleranței și democrației rîncede spre care suntem împinși. Fie că vrem sau nu.
Continue reading “Petre Țuțea azi | Fragmente și idei”

Featured

Discursul grandorii și disfaziei | Aufheben-ul lui Fritz

Daună morală !

Fritz ține un discurs de proporții apocaliptice inovatoare. De la cartierul Freidorf și până la mlaștina centrală a orașului în drum spre a deveni pur european, a înșirat toate realizările  ale celor de dinaintea lui. Mai puțin însă să vorbească despre ale sale. Răgușit, cu o vînă de bărbățel isteric care s-ar potrivi mai degrabă într-un cor de contratenori victime ale Inchiziției decît pe un scaun politic ce impune o demnitate, reprezentarea simbol aplaudată de atât de mulți oameni vorbește despre naivitatea noastră ca neam, ca popor, când încă o dată, ne alegem… de data aceast nu călăii, ci ghioceii, omul nou de tip snowflake care ne va conduce.

Featured

Apel pentru o Timișoară europeană | ”Trăiască intelectualitatea patriei noastre!” |

Lista- Apel pentru o ”timișoară europeană” inițiată de USR pentru a-l promova pe Fritz sub un slogan abstract  aș numi-o mai degrabă drept ”Lista Rușinii” , Lista falsă și Lista care manipulează, din mai multe motive.

Continue reading “Apel pentru o Timișoară europeană | ”Trăiască intelectualitatea patriei noastre!” |”

Featured

Selly spune lucruri trăznite | Copiii noștri | Manifest pentru Libertate |

Am citit felurite postări și articole despre vloggerul Selly,  asa ca mi-am zis hai să vedem ce-i și cu individul ăsta, pentru că este bine să verifici adesea adevărul din mai multe surse, și să îți faci propria părere despre oameni și lucruri. Culmea, așa zice și Selly, asta oare mă face pe mine o nemernică, la fel ca pe el?  🙂  
 

Continue reading “Selly spune lucruri trăznite | Copiii noștri | Manifest pentru Libertate |”

Featured

Triumful primăverii asupra iernii. Interioare | Trenduri de mărțișor

Dacă spui că ți-e un dor formidabil de vremurile de demult, când se mai ofereau încă doamnelor si domnișoarelor mărțișoare adevărate, ești considerat extremist, comunist, melancolic. Ți se pune o etichetă dureroasă, o ștampilă usturătoare.

Continue reading “Triumful primăverii asupra iernii. Interioare | Trenduri de mărțișor”

Featured

Trebuie să mai lași din ego, să poți construi, colego | Provocări sociale

Problema omului inteligent , și a geniului chiar, în ziua de azi, este că s-a învățat și si-a dorit să fie exclusiv el, singur! Unde apare, să fie doar el, cu sine, și să evite asocierile de orice fel. Nu cumva lumea să se umple de oameni inteligenți (și buni pe deasupra).Continue reading “Trebuie să mai lași din ego, să poți construi, colego | Provocări sociale”

Featured

Educația fenomenelor: noua modă de uniformizare a maselor | Progresism

Citesc pe un site un articol mare, uriaș, care spune așa:
Finlanda este prima țară din lume care renunță la materiile școlare.

  Nu e niciun secret, spun ei, că educația modernă, în special în America de Nord, are nevoie disperată să fie reformată. Copiii trec dinr-o clasă în alta fără să înțeleagă cum să-și producă propria lor mâncare, să plătească taxe sau să facă diverse activități cotidiene adevărate, din lumea reală. Scopul sistemului educațional ar trebui să fie educația, spre îmbunătățirea noastră și a societății, în schimb, ni se spune doar ce să gîndim (în loc de Cum să gîndim), așa că asimilăm apoi ne integrăm social.Continue reading “Educația fenomenelor: noua modă de uniformizare a maselor | Progresism”

A fi sau a nu fi vecin bun

A fi sau a nu fi un vecin bun.
Nu este întrebare ci un fel de a fi asumat. Cand scriem pe feisbuc ca suntem evoluați si pretindem acelasi lucru de la ceilalti, suntem noi înșine. In grupurile de palier, intre vecini si in comunitățile de oameni din care facem parte, libertatea de a fi si invitația la dialog, se transformă in cel mai scurt timp in turnătorie.
Omul nu poate sta la locul lui atunci când i se cere de către terți să fie atent si sa isi spună oful. In lipsa altor repere fundamentale ce țin de dimensiunea spirituala si educatia fiecăruia, persoana emancipata, eleganta si cu pretentii de bonton, devine cetățeanul care urlă cu caps lock si da avertismente vecinilor, considerandu-se superior prin pozitionare, una de moment.
Nu face cutare.
Va rugam nu mai.
cine a facut aia?
cine a făcut aialalta.
Toate aceste apelative ascund mai degraba caractere deloc maleabile, aproape cu problematici personale, a caror hiper vigilenta cetățenească se transformă uneori in sindromul babei de la bloc, care urmărește vecinii si contabilizează fiecaruia ba cate bătăi a dat pe minut ba câte prturi deranjante a tras vecinul.
Omul fără ocupație este cel mai bun comunicator in grupurile de profil. Vecin aparent cumsecade, el devine turnător de profesie, nu pentru vreun rău sau infracțiune ci pentru bunăstarea si modul de viață normal, al celorlalți.
Fie ca locuieste dedesubt, in stanga sau dreapta, în fața sau împotriva dumitale,
vecinul turnator, vesnic deranjat de cate o muscă, de câte un stranut sau de câte un raset, de câte o operă artistica dată mai tare,
Este si suferă nicidecum nu se bucură, de sindromul nefericitului cumsecade, care veșnic atent la grija altuia, uita si nu poate sa o trăiască pe a dumisale.
Uneori salută politicos, Alteori te înjură printre dinti, varsandu-ti cuvinte jignitoare, dar nu ti le va spune in nfata niciodată , fiind întemeiate pe nimic.
Daca stai in nchirie, degeaba va anunța proprietarul, poate poate se va pune mai bine cu el, caci sindromul turnătorului face casa bună si cu sentimentul de inferioritate pe care il are. In lipsa stimei de sine si a unor ocupatii casnice, vecinul de meserie vigilent cu pârturile si fericirile altora, va auzi orice mic zgomot, orice bătaie de oală si orice mișcare pe care o faci, durându-l asa cum il doare pe un neavenit bucuria altora.
Dorindu-si să sape din plictiseala pe oricine, aruncă avertismente generale si nu e capabil sa vorbeasca cu subiect si ppedicat. Cei mai multi cad in plasa si ripostează, altii, mânați de acelasi netot psihologic tulburent, caută sa se pună bine cu incriminatorul, facandu-si si ei un curaj orb de a arăta niste nimeni cu degetul. Nicidata nu vor spune cine, ce sau cum, ci întotdeauna vor împrosca cu avertizari generale. Comunicarea directă este imposibilă, daca nu chiar periculoasă, ranchiuna pe care nu si-au reparat-o acești oameni fiind fondul emotional pe care isi dispută problemele. Ale lor, personale, facandu-le apoi publice, ca subiectul fara de subiect si predicatul fără de predicat, in fraze adesea agramate, lispite de normalitatea, decenta si bunul simt al omului armonios cu el si cu ceilalți.
In cel mai rău caz, unii iau de bun tot ce zic acestia, ba chiar trateaza oficial problema care nu exista. Afise de bloc si avertismente de la proprietari cu intentii bune, dar luați peste picior de aceste specimene de vecini rau intentionati, fara viață si ocupatie perosnala,
fac din multe scari de bloc un spatiu comun dar nu si o comunitate,
vecini care nu se saluta,
si oameni invrajbiti unii catre alții de către terti care sunt mereu atenti la stilul de viață al celorlalți, căutând mereu un motiv sa fie sociabili, postand avertismente si îndemnuri neprietenoase, pe grupurile de whatsap sau feisbuc.
Adesea in timp ce visează la vecini prietenoși, ei înșiși nu pot fi unul.
in timp ce caută dreptatea unor situatii ilare, ca de exmeplu cine a lasat usa deschisa sau cine a uitat să parcheze perfect, cine a dat televizorul prea tare si cine a vorbit in timpul programului de liniște impus adesea in locurile in care locuiesc mai multe persoane vârstnice si pensionare.

Poate poate vor fi apreciati,
Dar nu pentru vulnerabilitatea lor si frica de oameni, incapacitatea lor de a fi prietenosi si de a si ocupa ziua cu lucurri mai puțin mărunte,
Ci pentru ceea ce ar putea fi ei, când nu isi fac din micile deranjamente adesea inexistente, crescute numai prin pozitionarea lor de victimă a vecinilor, nicidecum a lor, un stil de viață fără de viață,
Si un fel de a fi care nu are de-a face cu ceea ce înseamnă o ființă umană socială, sociabilă si care zace intr-un apartament, fie el si inchiriat pentru a fi atent la ceilalti, ci pentru a se respecta pe sine si a trăi normal,
In ciuda lor.
Se spune ca daca te deranjeaza lucrurile mici,
Si tu esti un om mic.
Credeti ca putem spera la ceva mai bun in ce priveste locuirea la bloc, împărțind o scară si atât la comun,
Sau am putea sa ne gândim mai bine dacă nu…
Căutând sa facem răul aparent mic aproapelui,
Nu ne facem noua înșine un deserviciu,
Punandu-ne in situația de a arăta celorlalți cat de neînsemnați si lipsiti de viață suntem.
Cu respect pentru fiecare,
putem să ne respectăm și pe noi înșine,
și apoi să-l respectăm mai mult pe celălalt,
dar nu prin îngrădirea libertății și bucuriei sale,
ci prin libertatea pe care s-o apreciem și noi.
Dacă ești deranjat că vecinul gătește cu bucurie și chiuie,
poate că ar trebui să te întrebi dacă nu cumva ești tu cel nefericit.
Respectarea orelor de liniște la bloc,
este de cele mai multe ori un motiv pentru cei depresivi,
să nu fie deranjați de bucuria și normalitatea celor care se bucură, chiar dacă sunt puțin mai zgomotoși în felul lor.

Dacă nu locuiești în blocuri comuniste cu babe, unde turnătoria, mediul nociv și lipsa de respect față de oameni și vecini se ascund sub mesaje generale și avertismente verbale, date fie de către vreun administrator mai tupeist, fie de vreo persoană aflată în depresie sau reavoitoare care se sperie la cel mai mic zgomot, considerându-l o amenințare la adresa liniștii blocului,

atunci cel mai probabil ești norocos și trebuie să te bucuri că ai alături vecini buni.
Pentru că oamenii puternici, bucuroși și care sunt bine înfipiți și sănătoși moral nu pot fi deranjați,
cu lucruri atât de mărunte.
Și cum spunea N. Steinhardt, marele profesor de omenie al românilor,

”Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.”

Vecinii buni nu se supără văzând mesajul, nu se vor simți ofensați,

vecinii care nu sunt vecini ci trăiesc într-o lume singuratică a lor,
departe de sociabilitatea și chiar și de salutul celorlalți,
cu siguranță se vor supăra, se vor ofensa și vor încerca să arate cât de grav este că dați televizorul prea tare pentru ei dimineață.
Dar ce bine că celor mai mulți dintre noi nu le pasă!
Și totuși, printre noi trăiesc oameni depresivi, cu suferințe și lucruri personale despre care niciun vecin nu poate ști nimic.
Întotdeauna în spatele unui mesaj general de avertizare, stă o persoană mică, poate fără un rost și care se simte singură și nebăgată în seamă, gata să caute o victimă pe palier căreia să îi verse oful, să-și spună printre deșeuri verbale, cum poate ea, că are nevoie de liniște, că e deranjată de lucruri normale.
Fie femeie în vârstă, om matur sau vreun tânăr sau tânără în toată firea,
salutul politicos adesea nu e ceea ce pare.  Însă acest gen de persoană de cele mai multe ori nu salută, evită contactul și nu poate fi sociabil/ă, având aceste comportamente de palier cunoscute: sindromul Vă rugăm faceți liniște, de parcă cei din jur le sunt datori lor cu ceva. Aceștia nu suportă dialogul, nici prezența celorlalți, dar despre acest profil psihologic am povestit deja.
Să fim oameni, apoi vecini.

10 motive pentru care practicile spirituale comerciale merită lăsate baltă de azi

  1. Te doare capul și ai migrene imediat ce intri în contact cu persoana, grupul sau la scurt timp după ce s-a terminat sesiunea. Fie meditație, yoga sau alte terapii comerciale, durerea de cap și migrena sunt primul semn al destabilizării energetice, și nu are de-a face cu nicio vindecare.
  2. Ești foarte obosit/ă în timpul practicii, te simți epuizat/ă și stors de energie, fără vlagă și parcă îți vine să adormi. Te-ai dus vesel/ă și normal, și de cum ai început să dialoghezi, au început primele căscaturi, te-ai înmuiat ca și o legumă, stors de ceva sau de cineva.
  3. Guru sau antrenorul se uită ciudat la tine și te apasă cu privirea. Dintre toți, pe tine a pus ochii, te măsoară din cap până-n picioare și parcă i s-a pus o pată pe tine. Te caută empatic și se bagă cu tine în seamă, iar tu cedezi: energie, putere, vrei să te faci plăcut, apoi treptat, începi să nu te mai poți dezlipi de ea/el. Crezi că e o relație învățăcel maestru, în realitate, i te-ai făcut vasal.
  4. Ești întrebat despre lucruri personale și obligat să vorbești deschis despre tine și ce faci tu. Presiunea grupului numită pe nedrept manifestare spirituală te apasă ca un bocanc greu și abia reziști sau faci față. Începi apoi să dai din casă, ca să nu taci. Ești privit cu judecată aspră, apoi lucrurile continuă ca și cum nimeni nici măcar nu te-ar fi întrebat. Totuși, te simți ca și cum ai fost jefuit. În realitate, sunt toate șansele că asta și este.
  5. Începi să renunți treptat la ceea ce te caracterizează și care nu este agreat de guru, de grup. Conduita personală îți este înlocuită treptat cu practici și obligații spirituale, pentru care plătești, cu bani, cu timp, cu ceea ce îți place, făcându-te treptat să uiți.
  6. Nu știi ce să mai faci ca să mulțumești pe toți cei din jurul tău, să vadă fiecare că ești o persoană spiritulă care a investit bani și timp în a fi o persoană spirituală. Începi apoi să îi înjosești pe oamenii din jurul tău pentru că sunt ignoranți cu privire la lucrurile care contează. Ritualul de lună plină și sacrificarea propriilor preferințe de dragul de a întreține un guru și un colectiv cu tulburări comportamentale te fac pe moment să te simți bine, mulțumit, dar după ce magia în care ai fost înhățat trece, îți dai seama că ai pierdut lucruri importante în viață și mai ales ai pierdut resurse spirituale importante, cu care puteai să faci altceva.
  7. Când auzi de Dumnezeu și sfinți ți se face părul măciucă, deși ai crescut în tradiție și nu ți-era târșă cu din astea. Îmbătat de abundența promisă de grupuri și metodele magice de a-ți preda lucruri care nu există, nu au fundament și nu au fost verificate de nimeni niciodată, te fac să-ți pierzi mințile pe termen scurt, apoi să începi să crezi despre tine că ești legumă. Și cei mai mulți încep să se comporte ca atare, fără să le spună nimeni că nu e ok.
  8. Psihologii participanți în toată tărășenia asta sunt de cele mai multe ori ei înșiși cu probleme personale. Și chiar dacă nu ești psiholog, când nu ai suficientă încredere în tine, tinzi să crezi pe oricine îți spune că poți fi ce vrei tu. Și chiar poți fi ce vrei tu, alături de guri și colective spirituale, mai puțin ceea ce ești menit să fii tu însuți, așa cum ești tu.
  9. Schimbarea la față nu e doar o sărbătoare foarte importantă în calendarul creștin, dar e și ceea ce poți păți după ce te-ai îndopat cu entități, guri și tovarăși cu care împarți sau cărora le dai energie pe tavă. După câteva luni de relație, ești schimonosit și ți-o vor spune toți: te-ai schimbat, strălucești, ceva nu e în regulă cu tine, îți merge bine. Și tu chiar crezi. Apoi, începi să arzi ca un bec consumat, să ți se onsume lumina pe față. Arzi fără să faci nimic și te epuizezi stând degeaba în meditații. Fiziologia proprie ți-e cel mai bun prieten și nu mai știi să faci nimic altceva.
  10. Judeci oamenii care au mai puțin ca tine și mai mult decât poți avea. Primii sunt creștini, poate oameni cu familii normale, ceilalți barosani fără nicio treabă spirituală, pe care îi detești. Nu doar că ți-e frică de ei, dar te ia și cu convulsii când apar în preajmă. Cu toate astea, refuzi să crezi că ești bolnav când ți se spune și nu faci: iubește-ți aproapele ca pe tine însuți. Dar tu pe fesibuc te preamărești.

Medici lgbt friendly în prima bază de date împotriva lor însuviți

După ce în cabinetele Spitalelor au avut loc instigări de seducție și tentative de sărut între pacienții gbt și medici, Asociația AJJECT a decis că e vremea să facă o bază de date care să-i ajute pe aceștia să meargă cu încredere la specialiști fără să se simtă discriminați.
Continue reading “Medici lgbt friendly în prima bază de date împotriva lor însuviți”

Iluzia lui Tot ce vrei, reclama Tazz și Căsătoria

Reclama cu Delia la Tazz este o inventie foarte românească, dacă privirile iscoditoare ale Deliei, în figurația necesară n-ar arăta precum o vampă sau mai rău, o femeie sechestrată în abisuri, îmbrăcată în negru, culoarea oficială a doliului. Nu se știe însă după ce sau cine.Continue reading “Iluzia lui Tot ce vrei, reclama Tazz și Căsătoria”