Muzica și politica: secera și ciocanul timpurilor.

Toate bune și frmoase la un singur om, sau la mai mulți, până în clipa în care primesti veriga unui lanț: muzica pe care o ascultă un individ.
Promotorii anticivilizatiei si a răstignirii valorilor crestine, deci umane, se pot ascunde după vorbe frumoase, și în realitate, în duhul lor, sub haina lor, în psihologia lor, în eterna stare de spirit adevărată, șade lupul negru al morții si al distructivității diplomatice de orice fel. Sau nediplomatice, depinde despre ce vîrstă și clasă socială e vorba.
Comunistul nou are secera si ciocanul la el: prea educat să se răzvrăteasca, prea pervers să solidarizeze cu progresiștii, prea însetat de o lume perfectă în care să trăiască libertatea viciului. Al său propriu, exclusiv. Sătul de propriile patimi, îi vrea pe toți ceilalți drepți, sub controlul său sângeriu, asa încât să poată păși liber spre o minunată lume nouă. Albă la suprafată, dar întunecată dedesubt, exact ca aparența acestui specimen de homosovieticus: blond, firav, manierat, cu deathmetal în playlist, un gol în inimă, un permanent vid interior ce i se vede pe chipul obosit, dar, culmea, deosebit de prietenos- și o permanentă sete de (sânge) antidreptate absolută, inchizitorie, pe acest pământ pe care se ascunde.
Profilul acestui specimen este ușor de reperat, în marea masă a profilelor de orice tip. Dacă vă aduceți aminte de rockerul clasic finlandez, blajin în afară , în stare să behăie așa încât să ridice sau să irite un stadion de oameni, așa arată și se poartă și al nostru homosovieticus undercover: haine semi-ponosite, adesea cu parpalac lung, părul răvășit de, să zicem, o stare de spirit veșnic agitată, și adesea o atitudine superioară față de clasa muncitoare. Profilul său de facebook debordează de scheme logice din care reiese prostimea tuturor: un melanj de glume adânc înfipte în pământ, fără haz pentru ceilalți, încărcate cu deșeu al unor energii și pulsiuni deosebit de animalice, distructive și auto-distructive adesea: meme-uri, glume religioase, el fiind ateu, muzică rock de cea mai joasă speță, permanentă senzație că el e ”theOne”, și niciun alt muritor nu mai ajunge la nivelul său: o zonă tenebroasă a distructivității, unde își descarcă prin asemenea poante și zgomote, dracii interiori pe care din când în când îi mai răstoarnă și în politică: una de dreapta, el fiind însă într-o minoritate a stângii, cu care culmea, nu se identifică.  Din cauza haosului său interior, el vrea ordine, și din cauza pulsiunilor distructive care îl macină pe interior, din cauze nativ-ancestrale, se refugiază în muzica sectanților, o lepădătură de zgomote menite să-l țină în ”puful” întunecat al unei trufii grotești și a unei false stime de sine. Când revine de acolo, e blând ca un puișor proaspăt scos din găină, capabil de maniere deosebite, grabnic păcălind neavizații, că el este un om ok. În realitate,prin tehnici și practici duioase, el promovează fie anarhia, fie controlul excesiv, aspirând la o disciplină umană abstractă, pe care numai el și clasa sa o înțeleg, și vor să o aplice.
Tinerii ăștia fac politică. Da, i-am întâlnit în partide, pe stradă, în organizațiile tinerilor pesediști, între atei mai ales, ei debordând de știința rațiunii, nesocotind celelalte trăsături definitorii umane. Dar mai mult decât atât, ne interesează aici ce spunea Socrate: muzica dă tonul societății și societatea dă tonul muzicii. Politica și muzica pe care o ascultă un om, merg mână in mână, căci ea revelează starea interioară a firii, a oricăruia dintre noi, mișcarea și unduirea sufletului, în vibrații armonice sau , în cazul de față- dizarmonice.
Sigur că nu vorbim doar despre influența muzicii asupra creierului aici, ci despre acele zone sufletești din care provine emoția, care mai departe oferă comportamentul, maniera și atitudinea unui om profundă față de evenimentele vieții, și chiar față de el însuși. Ce fel de structură interioară poate avea, însă, un om care dă din cap în stil grotesc pe urletele animalice asemeni grohăitului porcilor în apropierea morții? Ce fel de structură interioară psiho-emoțională poate avea un om care își ”varsă” pletele dezgustat de toți ceilalți, adâncindu-se într-o stare a pierderii complete de sine, gata să distrugă și să devoreze pe oricine i-ar întinde o mână spre ajutorul său!? Iată câteva studii relevante despre muzică- aici,și mai sunt o mulțime pe care oricine e interesat, poate să le studieze. Însă factorul cheie în depistarea activității emoționale a oricărui individ este propria psihologie: vezi ce muzică îți place, și dacă și altora le place aceeași melodie, v-ați găsit, ca structură, ca identitate, ca emoție, ca oameni care chiar dacă spun lucrurilor diferit pe nume sau nu, sunt conduși  și mânați de aceleași trăsături interioare, aceleași note muzicale pe care vibrează, simțindu-se în siguranță acolo. Legea rezonanței nu dă greș nici aici, și așa cum au spus deja specialiștii, rezonăm cu muzica ce ne definește starea interioară, sau noi înșine facem muzica precum ne este starea interioară.

Așadar, oamenii se definesc prin MUZICĂ, indiferent ce ar însemna asta, fie că vorbim de gândirea lor, de emoțiile lor, de dinamica lor interioară, și mai ales, de personalitatea lor:  http://www.stimulintern.com/2014/09/personalitate-si-muzica.html
Politica firii pleacă de aici, și mai departe, politica unui partid, unui grup mare de oameni: de la emoția pe care un singur om reușește să o emane, sau să o producă în muzică, dezvoltând în jurul lui un adevărat cult, o adevărată trăsătură care poate să domine fie omul, fie societatea, la unison.

Înainte să stau cu cineva de vorbă, optez întotdeauna pentru a afla ce gen de muzică îl definește pe acel om. Și mai necesar decât asta, este să știm, cât de repede, ce gen de muzică ascultă politicienii noștri? Ce îi dojenește și resemnează când sunt necăjiți, ce muzică le alertează simțurile, care sunt melodiile la care se întorc de fiecare dată când ”plouă”? Iată, o chestiune parte dintr-o știință subtilă a viitorului, la care fiecare dintre noi prin bogăție interioară, avem acces și pe care, culmea, majoritatea o neagă: efectele muzicii asupra psihicului, și apoi, efectele muzicii asupra sufletului de om, pe de o parte, și pe de altă parte- proiecția din interior către exterior, proces prin care , să zicem, culoarea verde nu poate fi legată decât de o altă culoare verde- căci nu doar contrariile tind să se atragă, ci și cele asemănătoare.