Noaptea Țăranului Român- prezență vie !

Nu, nu e titlu peiorativ. Nu e ceva care va lua peste picior ”țăranii” din România actuală.
Cumva, ar fi ușor de înțeles. De ce când spui ȚĂRAN- îți trece prin cap ce-i mai rău.
Pentru că țăranul a devenit peste noapte civilizat. În loc să  facă ce știa mai bine, să trăiască, să evolueze în ritmul său, frumos și armonios, fără să (se) strice, s-a făcut peste noapte european. ”De-acum nu mai cântați pe țăran cu plete lungi și cu fluierul de cioban la buze. Azi fluieră trenul.” (din Caragiale)
…azi nici trenul nu mai fluieră, că întârzie sau nu este

19 mai. Noaptea Muzeelor în Timișoara. O seară răcoroasă de primăvară aglomerată și îmbâcsită de praful muncitoresc al tuturor orășenilor cu mașini. Ajung într-o plimbare conform ritmului cardiac în preajma Muzeului Satului Bănățean. Îmi aduc aminte de Dimitrie Gusti. Și de faptul că știam despre ”Cercetare în Ținutul Hălmagiului”, așa că am intrat. La poartă, în primul perimetru, o pisică arătând a bun-venit. Nu tu om, să -ți dea un pliant, să-ți spună dacă stânga-dreapta. Mergi, mergi, mergi , conform altor oameni, dacă ei sunt. Dar nu despre asta e. Nu e despre asta, fiindcă se poate să fie și despre altceva, decât nevroză socială. Cumva, la fel era și odată: muncește, muncește, muncește. Azi muncim psihic. Deci rezistența la frustrare e noul sport național.
M-am îndreptat spre un grup de oameni îmbrăcați în portul popular, care chicoteau și făceau fotografii. Erau tocmai în poarta unei case bătrânești. Sunt entuziasmată de faptul că au angajat un fel de hostess, în port popular, pentru o reconstituire cât mai fidelă a vremurilor. Când am ajuns în poartă, după ce am salutat, au plecat, văzându-și mai departe de ale lor. Erau în trecere. Ca noi toți pe acest pământ!  Mă așez pe buturuga veche din mijlocul curții cu iarbă proaspăt cosită, și încerc să-mi dau seama în care casă trebuie să intru ca să văd expoziția. Afară era senin, dar greierii cântau deja înserarea. Nicio luminiță nu era vizibilă de la mare distanță, așa că m-am îndreptat spre aleea principală. Aha! Am găsit.
Urc câteva trepte și intru într-o lumină caldă, ce se întrezărea încă din pridvor. În colțul din stânga al camerei, chiar la intrare, o femeie coase model floral pe o pânză albă. Sunt surprinsă de liniștea ei. Apoi dă bună ziua. Și revine liniștea din încăpere, de unde radia îndeletnicirea aceasta de mult uitată. În față, fotografiile. În cealaltă cameră, printre alții, un bărbat de aproximativ 35 de ani, alături de fetița lui, care nu arăta mai mult de vreo 6 ani, își vorbesc:
– Tati, cine a făcut pozele astea? Și de ce sunt așa mari??
-…Un nene, îl chema Traian Mager, român de-al nostru.
– Parcă ar fi tablouri . Așa avea și bunica…
-Exact, dar bunica nu avea poze în  port popular…
-Eu vreau să am poze îmbrăcată așa. Când îmi iei și mie costum din ăsta?
…zîmbește.
Încăperea e mică, așa că șușotesc mai departe.  Mă retrag să fac câteva fotografii.
Cuprinsă de lumea aceea, îmi imaginez o perioadă lipsită de stres din viața străbunilor. Undeva, pe hârtia acestor fotografii, a mai rămas mireasmă de putere și profunzime. După branduri, după oferte, după profit și după cotidianul îndesat cu de toate, cu orice mai puțin Românie, încă mai șade românul de altădată. Putere și sensibilitate laolaltă, plămădite pe o constituție tare. Chiar și la femei. Explorând mai departe, remarc o doză de autenticitate, ce mistuie chiar și pe cel mai rece dintre pământeni: acea simplitatea de care îmi aduc aminte că o povestea și Brâncuși,  ca fiind o complexitate rezolvată.


Chiar și fără culoare, fotografia lipsită de atitudinea sfidătoare, atât de caracteristică omului nou, pune parcă o pecete a bunului simț și a decenței, chiar și pe cel mai răzvrătit dintre pământeni. Am remarcat preț de câteva minute, la alți vizitatori, un soi de trăire, pe care o are un om când întâlnește un sfânt. Te smerești, fără să vrei.
Simplitatea duhului, modestia, forța de dincolo de aspectul fizic, îndrăzneala simplității, sunt chestiuni care încă mai fascinează, chiar pe cei de față, care erau: un adult stingher, o corporatistă office, o tânără care mânca semințe, și în spatele căreia se plimba confuz – un copil, un tânăr gelat îmbrăcat precum un hip-hoper, io, un prieten mai sceptic din fire, și toți cei care ne vor urma.
Sunt la a treia tură: urmăresc de 3 ori consecutiv, cu mici pauze, aceleași fotografii.
Nu sunt multe, dar sunt tari ca piatra, iuți ca săgeata, importante ca fierul…oțelul. Înțeleg că, deși n-am avut bunici la țară, mulți dintre noi, acesta și nu numai, e cel mai sincer și călduros contact cu străbunii. Fără trucaje, fără asezonări specifice ifoselor instagramice de azi.
Fotografii cu oameni, nu personaje, prezente în albumul care a făcut parte din Expoziția Fundațiilor Regale, inaugurată în 16 noiembrie 1934 în preajma regelui Carol al II-lea.

Studiului monografic al acestei regiuni îi va dedica Traian Mager o bună parte a timpului său. După ce a bătut la pas regiunea şi a studiat în amănunţime situaţia economică, propune o serie de măsuri urgente pentru îmbunătăţirea traiului locuitorilor prin stoparea exploatării sălbatice a codrilor de către industria forestieră, intensificarea pomăritului prin industrializarea şi comercializarea fructelor, exploatarea carierelor de piatră, îmbunătăţirea păşunilor şi fâneţelor, completarea şi renovarea căilor de comunicaţie”, arată drd. Sorin Sabău şi Gabriel Hălmăgean în „Ţinutul Hălmagiului. Cercetat de profesorul Traian Mager ” (Arad, 2012)

Iată, cu o exemlificare imagistică de efect, (a cărei efect se triplează numai departe de lumea virtuală) reamintesc, tuturor acelora care încă mai cred în simptomatologia unui vest în decădere, că Țăranul este Omul absolut. (Petre Țuțea)
Și dacă nu credeți, mergeți la Muzeul Satului Bănățean, spre a vă convinge
cu ochii și simțurile voastre însetate după niște autenticitate presimt,
cum cuvintele lui Mihail Kogălniceanu prind contur chiar înaintea ochilor voștri,
nu prin ceea ce arată, ci prin ceea ce vă vor face să simțiți, și să VĂ simțiți, raportându-vă la cea de odinioară lume, și la un ”de odinioară” voi înșivă:

Ţăranii nu sunt proletari, nu sunt salahori, nu sunt simpli chiriaşi pe moşiile noastre, ci sunt fiii ţării!