Cum recunoști un construct politic care nu crede în Dumnezeu?
Care nu crede că știința și puterea rugăciunii pot face minuni.
Care e ignorant în privința propriilor trebuințe, și care încearcă disperat să obsedeze publicul cu ideea că dacă nu te supui, mâine mori.
Încă din primul moment în care intri pe site-ul www.ziuasustenabilității.ro, te încearcă un aer mercantil, specific promoțiilor agasante, promovate ca fiind ultima șansă, construite în baza fricii oamenilor de a nu pierde. Nicio rațiune, se spune în comerț, nu poate face față acestei irezistibile așa zise chemări de super ofertă, prin care pus înaintea unui cronometru care ticăie invers,
Omul se simte neputincios, torturat psihic și înspăimântat, dacă nu face ceva.
Sigur, n-a decis el. Cui te supui, dacă nu puțin ție, și poate pe alocuri proniei?
Apoi se propun soluții. Îndepărtate. La mare depărtare de puterea imediată a omului.
Mă uit io, consumator de la țară, cum să împădurești tu singur ca om hectarele?
Ce faci? Te arunci de la balcon, conform tezelor psihologiei, care spun că depresia și starea de rău se agață adesea de omul care nu poate să facă nimic și vrea și vrea. Și site-ul îți spune să vrei, să vrei. Că e grav. Că mori. Ți-au pus diagnostic înainte să ai aprobare sau măcar puțin respect de a avea a doua opinie. Sau măcar de a consulta un specialist. Un profesor emerit de știință, spunea că nici măcar medicii n-ar trebui să se erijeze în a se crede cu drepturi de viață și moarte asupra celorlalți.
Apoi, imagini emoționante. Supus înaintea unor imagini cu caracter sau impact de o factură bine aleasă, ostentativă, nu poți decât să stai să te uiți. Da, se moare în lume. Da, e suferință în diverse locuri. Te uiți poate-n jurul tău, nu suferă nimeni. Mâine poate va suferi cineva lângă tine, aproape, și poate că văzând alarmismele cu o zi înainte, nu vei mai putea să ajuți. Ești torpilat de la atâta zgomot de fond, făcut pe seama neputinței tale și a celorlalți de a lua măsuri sau de a acționa într-o chestiune atât de importantă. Sau poate că nu.
E mereu cursă contracronometru. Puterea absolută a răului, din cele mai vechi timpuri, adoptă presiune psihologică și finale apoteotice dar mai ales apocaliptice, asupra omului de bine, sănătos și prins în plină faptă și înfăptuire, prin a sa credință.
Se spune din răstimpuri, că oamenii care cred în mâine, plantează un copac. Aceștia nu cunosc depresia, starea morbidă sau comorbidă a lucrurilor. Ei fac și se bucură. Se roagă pentru pacea lor. Nădăjduiesc. Uneori blând, alteori căzând, cine știe. Dar niciodată nu cred că finalul poate fi decis de ei înșiși. Așa că psihologic vorbind, cei mai mari înțelepți și făuritori de bine ai lumii au spus că ”oricât de grea ar fi viața și încercările prin care treci, întotdeauna e loc de schimbare în bine, și vezi cum faci, lasă puțin loc și de intervenția lui Dumnezeu”.
Când Iisus a fost pe cruce, sau nu mai știu unde, a zis așa: ”Aia, aia, aș vrea. Dar facă-se voia Ta, nu voia mea”.
Ceilalți. Contractronometru. Apucă un junk food pe grabă, fugi la birou ore zilnic, fugi acasă pe grabă, comandă rapid pe grabă, pune-I copilului ceva la tv pe grabă. Niciodată n-ai timp. Sună-ți familia pe grabă, butonează telefonul pe grabă. Veșnic într-o murire constantă, căutând sensul vieții, orbecăind prin el. Ca și cum n-ar muri niciodată, ca și cum ziua le-ar aparține și cu handicap psihic fiind, o mototolesc, în grabă. Face zgomot, e supraexcitare. Totul acum, parcă totul ni se cuvine. Deținem, facem, dregem, ne credem stăpâni absoluți dar mergând spre autodistrugere personală. Apoi, autodistrușii personali, sunt amestecați în grupuri, să-i distrugă și pe alții, că așa e viralitatea nimicitoare, deși în social-media și la tv sună bine. Promisiune deșartă. Când nu știi că ești bolnav, dar vrei să îi vindeci pe alții, cum se numește?
Poate că va-ți dat seama că am descris consumerismul. Sau poate că îl trăiți. Tot pe grabă. V-au spus pretutindeni că timpul nu se pierde, în timp ce v-au răsfățat cu aplicații care să vă țină ocupați. Iluzia că sunteți ocupați. Iluzia că agonisind diverse, veți avea liniște, și liniștea aia nu vine. Apăsați un buton, pare că o simțiți puțin. Apoi trece și vrei să apeși alt buton și pare că mereu totul se rezumă la a cumpăra și la a sta în casă, a consuma content și emoțiile celorlalți, că noi singuri nu prea le mai producem. Devenim constrânși și dependenți (așa se vrea) de un circuit închis, care ne spune că e soluția la problemele și neajunsurile noastre, și că limitarea și robia bunurilor ne va salva de la suferința sau ce putem păți dacă ieșim pe-afară offline să ne jucăm cu vreun prieten. Sau ce putem păți dacă începem să fim noi înșine. Uneori găsim și oferte din astea de ”fii tu însuți” și șabloane de-a gata. Apoi suntem amenințați că dacă începem să fim noi înșine, se supără colegii pe noi, se supără comunitatea, se dezice de noi. Frica e la tot pasul, consumă resursele de mult, și niciun om de știință nu s-a sesizat. Trăim o patologie sub amenințarea cuvintelor și deși avem psihologia la îndemână (dar și foarte manipulată), ne mișcăm greu, preferând confortul a ceea ce ni se dictează pe moment, sub pretextul că ”așa fac toți” sau așa ”se face”. Impersonalitatea afirmațiilor face din orice frază un dictat și parcă nu e loc de cotit. Întrebi comunitatea, însă când cauți pe altcineva din comunitate, găsești doar titluri pompoase care îți spun că suntem uniți, dar nimeni nu răspunde, nu știe, te trimite să citești regulamentul sau n-a citit și altceva, să puteți schimba opinii, toți citiți aceeași carte.
Apoi, urmărind cu un interes care deși simți că-ți aparține, nu-l lași, afli pe site că datele spun că e grav și că știința susține de asemenea. Vă aduceți aminte reclamele la coca cola în care erau chemați experți nutriționiști și dieteicieni, plătiți fabulos, să confirme științific faptul că coca cola nu îngrașă, că e bună, că nu conține zahăr, că e sănătoasă și că face bine la sănătate? Industria debordează de asemenea practici. Se numește apelul la autoritate, adesea falsă, plătită, împrumutată pentru câteva zile sau luni, pentru a susține , cu sau fără date, o cauză. Dacă nutriționistul ne spune că balotul de chimicale ingerat zilnic e sănătos ”în doza recomandată”, tot așa trebuie să credem și în ”știința” care ne spune că e nasol cu pământul.
Un lucru însă nu apare, ținând cont că se spune cu atâta ignoranță un lucru foarte grav, un diagnostic pe umanitate. Religia. Opinia lui Dumnezeu. Că știți voi, de la Facere încoace, apoi a venit Darwin și a zis și a făcut, apoi s-a răzgândit și alte lucruri care au trecut și ele prin filtrul comercial al autorităților. Însă nu cele reale, perene, ci cele care apar la televizor, în funcție de câți bani și mai ales frică pompează.
”E clar că trăim schimbarea climei, iar această schimbare va deveni radicală odată cu amplificarea încălzirii globale. Pentru a limita acest fenoment, este necesar să contribuim cu toții. Eforturile personale trebuie să fie integrate pe niveluri sociale, plecând de la comunităţile locale, naţionale şi europene, până la planul global. Cetăţeanul trebuie să fie în centru, să fie foarte bine informat, iar deciziile politice trebuie explicate, rezultând că ele au fost luate pe baza dovezilor ştiinţifice, nu arbitrar. E o cursă în care nu putem lăsa pe nimeni în urma. Va trebui să participăm toţi la ea pentru a reuşi să trăim mai bine, chiar dacă clima se schimbă.”
Se afirmă pe site.
E clar că trăim schimbarea climei, iar această schimbare va deveni radicală odată cu amplificarea încălzirii globale.
O afirmație stupidă. Este că v-a dat un pic pe spate?
E clar că e nasol, iar acest nasol va deveni mai nasol odată cu amplificarea nasolului.
Cuvintele cu impact rapid pentru orice clasă socială nu deosebesc între oameni. E clar că e ceva ce implică știință, și o autoritate, o nevoie a cuiva și a ceva de a supune clasele sociale, cetățenii și oamenii, în orice calitate a lor. De la firme mici și vânzători ambulanți, toți parcă trebuie să se supună. Fiecare trebuie să facă ceva. În realitate, suntem noi, oamenii de rând, cei care am cauzat aceste schimbări climatice? Cărora fapte și acțiuni se datorează lor?
Exploatările.
Fiecare pas mic contează! Imaginați-vă că inversăm criza climatică, oprim încălzirea globală și ne protejăm resursele naturale. (afirmă altcineva)
Nu este clar despre ce resurse naturale se vorbește. Aproape că nu mai găsești om având o funcție importantă sau președinte de conglomerat comercial care să nu abordeze sustenabilitatea folosind același discurs pe dinafară, la fel ca toți. Printre platitudini deloc științifice, enumărăm și nevoia de resurse. Nu vedem însă oameni pe nicăieri care să beneficieze de lucruri gratuite din natură, deși și-au făcut treaba și au conservat, au făcut sustenabil. Știați că până în anul nu știu care , în România trebuie să dispară încălzirea cu lemne, din cauza tăierii pădurilor, însă Ikea deschide al nu știu câtelea magazin anul acesta, iar industria mobilierului nu are nicio restricție în ce privește exploatările? Mai mult, la fabricarea echipamenteor electronice, adesea folosite în scopuri neloiale, (serverele feisbuc, prin care se asigură controlul mental al oamenilor) se folosesc nu doar suferințele unor copii și muncitori proveniți din familii defavorizate din colțuri ale lumii deloc înstărite. E de la sine înțeles că pentru cei care dețin resursele, asupra cărora tocmai oamenii sunt chemați să le apere, nu au niciun respect și considerație pentru oferirea unui trai sustenabil și a unor locuri geografice sustenabile, deoarece dacă acestea ar exista și ar fi preocuparea reală, nu ar mai putea exploata, prin urmare nu ar mai putea vinde. Și prin accesibilizarea unui trai sustenabil nu mă refer la a le vinde apă îmbuteliată contracost oamenilor, uneori plătind cu sănătatea, prin locuri de muncă în industrii. Iar oamenii nu ar mai consuma. Și nu doar ”consuma” ci ”consuma” și ajunge să fie supuși si subjugați de produse ieftine, determinați de nevoi nerealiste, constrânși să dețină lucrurile respective, din cauza prețurilor foarte mari sau a inaccesibilității. Spre exemplu, un preparat de calitate costă de trei ori mai mult decât un preparat ”nesustenabil”, și ca o idee stupidă, un produs care este marcat ca fiind ”sustenabil” își justifică mai nou prețurile crescute prin apartenența la grupul ”sustenabilității”.
Știați că un tricou ieftin al unui om de rând care luptă pentru sustenabilitate conține lacrimile, bolile și suferințele multor oameni exploatați din țările asiatice și că la fabricarea lor, se folosește o grămadă de apă și mai ales muncă pe care companiile nu o plătesc, sau o plătesc foarte prost? Apoi, aceste companii investesc parte din profit pentru a ”salva” persoanele exploatate, după ce le-au compromis. Orașele, familiile, resursele naturale. Economia circulară despre care ni se vorbește, face același lucru. Distruge pentru a obține profit, investind apoi pentru salvare, considerând că totul se poate cumpăra.
În aceste condiții, piețele destabilizate au toate șansele să sufere un viitor monopol, în care fix cei care dețin resursele oferă raționalizare, cu porția, lucru deja întâmplat în pandemie, când s-a încercat o închidere a accesului la anumite produse și servicii (cu accent pe cele locale), pentru a limita consumul ”nenecesar”. Printre ele au fost cărțile și jucăriile, însă alimentele nocive erau ok.
Un singur lucru istoric ar putea să ne facă să ne dăm seama despre gravitatea faptelor comise de către cei care dețin resursele pământului în mare parte bogații lumii. Bogați pe nedrept spus, istoria conchide asupra faptului că sunt prăduitori, atât timp cât dețin lucrurile în defavoarea oamenilor. Nu mă refer la a face ceva echitabil, ci la a face calitate, și mai ales, a nu mai vinde ”lichide ale morții” ambalate în cutii drăguțe costisitoare, copiilor. Spuneți-le procente spuneți-le cum vreți, însă nevoia de a consuma resursele pentru a produce bani care apoi să producă un control psihologic și emoțional al oamenilor, nu este o nevoie naturală.
Spre exemplu. Imginea alăturată. S-ar putea să nu pară atât de științifică la prima vedere, însă sunt cheltuiți anual resurse si bani pentru a ”repara” prin compromitere.
Dacă un copac produce în mod natural ceea ce încearcă să obțină o mașinărie, e evident că problema nu sunt oamenii ci chiar oamenii deștiință. Aceștia, închiși adesea departe de lumea reală, fără curajul și mai ales permisiunea de a se ocupa de lucrurile care contează (cercetătorii lucrează mai mult pentru tabloide), au favorizat în timp producerea acestor fenomene, dar și prăduirea la propiu a resurselor naturale, fie că ele au avut loc în Statele Unite sau în orice altă țară. Când distrugi pământul și zonele rurale pentru a obține profit major din lucruri, mai ales lucruri necesare, fabricate și modificate, pentru a fi servite drept lucruri de valoare, nu poți să fii decât direct responsabil pentru ceea ce se produce acum.
Dintre cele mai comercializate și folosite materiale, care dacă nu ar mai fi produse, nu s-ar mai cumpăra, nu-i așa, amintim:
Polipropilena și polietilena sunt materii prime pentru ambalaje .
Apoi, virusul, o campanie realizată conform aceluiași grafic emoțional și statistic precum campania de sustenabilitate, (bazată pe frică și ultimatum, amenințare) generează o creștere semnificativă a consumului de material plastic, ambalaje de carton și servere care poluează.
La nivel mondial, industria se confruntă cu o penurie de materii prime fără precedent în istoria recentă, conform datelor oficiale, iar cererea de produse electronice crește de asemenea, îndeosebi în sectoarele infrastructură IT, 5G, în sectorul automobilelor datorită electrificării și în domeniul energiilor regenerabile, nu numai în China, ci la nivel mondial. Și, odată cu ea și prețurile. Omul de rând consumă ceea ce fabricanții oferă, sau scot din pământ. Cauzează sau nu devastarea naturii sub orice formă încălzire globală? O întrebare la care cercetătorii sunt datori să răspundă. Aproape nimeni nu discută despre problema, mizând pe necunoștința și ignoranța oamenilor (publicului spectator) cu privire la chestiuni care contează.
Eforturile personale trebuie să fie integrate pe niveluri sociale.
Practic, cu cât o arzi mai comunități, cu atât ești mai cool și mai supus sistemului.
Dacă cineva aruncă ceva pe stradă, orice cetățean va avea dreptul mustrării asupra celuilalt, servind drept înlocuitor al autorității iar frica, autoritatea în sine. Deși strada e bun comun, niciun trecător nu a fost nici ales, nici votat nici măcar specializat pentru a păzi, pentru a mustra pe celălalt. Se spune că nu îl poți guverna pe altul dacă nu te guvernezi pe tine, însă ce vedem acum că se petrece sub ”vigilența” cetățenească este o avalanșă de răutăcisme, menită să ”salveze” ceva.
Ideea cetățeniei globale însă sună foarte strident și vine ca un rahat oferit omului de rând în față, în încercarea bezmetică de a-l subjuga în relația lui cu el și cu Dumnezeu. Dar și în relația cu aproapele.
Cetățenii globali nu sunt nimic altceva decât ființe antispirituale, care consideră pământul casa lor.
Și din păcate, pe pământ, timpul trece. Lucrurile mor, oamenii vin și pleacă, în lumi mai bune sau după merit. Oricine neagă această teorie, fie ea și provenită din budism, hinduism sau orice religie vreți (religia e subiectul cel mai de temut pentru politica modernă), susține faptul că totul ar fi în zadar. Și dacă totul e în zadar, de ce s-ar obosi să prelungească existența unui obiect care e și el degeaba, cu oameni care și ei ar fi degeaba? Există ceva mai periculos dincolo de moarte pentru aceștia? N-ai cum, dacă spui că nu crezi. Un ateu obișnuit nu se teme. În toată tâmpenia lui, nu se teme după moarte, nici măcar nu-și pune problema, nu-l interesează. Însă în ultimul timp a mai apărut o categorie aparte, am putea spune, și sesizați-i și voi, de oameni care nu cred, nici nu pomenesc, nici nu sunt spirituali, însă încearcă cu disperare să salveze totul în jur, de la ceva. Acești oameni pare că trăiesc o permanentă depresie, încercând să ascundă o suferință mută și o permanentă stare de (de)cădere, prin afirmarea unor false valori care nu sunt valori în sine ci mai mult dictate așa zis guvernamentale, ultimatum-uri existențiale, răstălmăcite, stridente, care au la bază emoții de joasă factură și o fugă de tot ceea ce este stabil. Ocazional, auzim despre aceste clase sociale că au distrus o operă de artă pentru a salva planeta, sau că au cenzurat cărți importante pentru a-și asigura succesul.
Cetățeanul trebuie să fie în centru.
Ce mic e omul. Știm asta, dar și mic și limitat la calitatea lui de cetățean, obedient, supus și plătitor de taxe.
Ce-ar fi să fie în centru Omul?
Ființa umană nu e cetățean.
Va trebui să participăm toţi la ea pentru a reuşi să trăim mai bine, chiar dacă clima se schimbă.
Sunt invitați să participe la un lucru atât de așa zis măreț, o mulțime de cetățeni. Pentru a reuși să trăim mai bine. Un om trăiește în medie 70-90 de ani, timp în care e suficient de tare și pregătit imunitar să facă față bolilor, poluării, și altor lucruri nesănătoase. Puțin sport, puțin echilibru, puțină rugăciune și aia e, treci viața cum o treci. Posibil că poluezi, posibil că ai lăsat carbon după tine. Așa și? Faptele tale bune nicio autoritate nu ți le va calcula. Ai făcut bucuroși o mulțime de oameni. Lumea e un loc mai bun și datorită ție. Ai făcut să zâmbească oamenii în profesia ta. Ai câștigat și bani, ai plătit și taxe, ai poluat și ai adus fericire unde te-ai dus. E acesta un motiv suficient pentru a aresta populațiile și a-i face pe oameni să plătească, pedepsindu-I economic pentru că se consumă?
Soluția: nu mai produceți bunuri de larg consum. Nu mai furaț copacul vieții. Nu mai îmbuteliați apa la costuri uriașe pentru a avea profituri. Și mai ales pentru a-I face pe oameni să creadă că apa nu e naturală ci e ”produsul” companiilor, care țin la tine. Nu mai înlocuiți hrana naturală cu hrană sintetică, ambalată frumos, mercantizată costisitor în reclame manipulatoare, pentru profit. Poluează. Face rău.
chiar dacă clima se schimbă
Ipocrizia maselor guvernatoare și a celor care susțin mesajul cu ochii închiși e la doi pași de noi:
cum adică ”chiar dacă clima se schimbă”. Ce vrea să spună autoritățile climatice? Că clima se schimbă, trebuie să o oprim, și să facem tot ce ține de noi pentru a supune oamenii , ”chiar dacă clima se schimbă”.
Admit, în toată presiunea lor, că s-ar putea să nu funcționeze.
În așa știință nu ai cum să crezi.
Vorba aia, dacă tăceai…
Companiile responsabile și Uniunea Europeană accelerează tranziția către modelul economic care ne va ajută să trăim într-un mediu sănătos, o societate echitabilă și prosperă. Pentru a susține aceste eforturi, este nevoie ca noi, consumatorii, să alegem produsele și serviciile fiind atenți și la impactul pe care acestea le au asupra mediului și, implicit, asupra sănătății noastre.
Mai precis, nu putem să impunem firmelor și oamenilor ce și cât să cumpere sau ce și cât să producă. Nu putem închide afaceri, deși ne-ar plăcea, pentru monopol. Îi avem pe-ai noștri care produc, aceștia deși poluează, sunt scutiți de responsabilitate. Unii produc bunuri care poluează de decenii însă e ok. Oamenii însă nu trebuie să le cumpere produsele dar nici asta nu putem să spunem. Pentru că în realitate, nic inoi nu credem în alerta climatică dar e un exercițiu la fel de util ca pandemia, pentru a-I subjuga pe oameni cu frică, oferindu-le încă o idee politică de-a gata, care să îi facă să uite sau să fie confuzi cu privire la dreptul de proprietate, legislație națională, obiceiuri și tradiții locale, naționale, și chiar și cu privire la Dumnezeu.
Promoție, super ofertă, profită acum!
Numai TU, super eroule, poți să schimbi. Chiar dacă nu îți cerem să faci nimic.
Chiar dacă cheltuim bani pentru a te înfricoșa.
Vei crede că viitorul e în mâinile guvernului.
Că totul e cum se zice. Că numai guvernul te va putea salva.
Că dacă plantezi un copac doi în curte la tine, ai putea contribui și tu cu ceva. Însă n-o faci cu adevărat pentru tine. Frica când guvernează, ce să răsară din ea?
A lăsa orice autoritate să ne spună că numai cu ea și doar prin ea avem o salvare, sau că nu ne putem salva decât făcând lucruri care până mai ieri erau considerate tabu (de către aceiași), ar trebui să dea oricărui om de gândit.
Dacă este alerta climatică sau nu o simplă stare dorită socială sau într-adevăr, pericolul planetar există, ar trebui să cercetăm în cuvintele Scripturii, care, conform oamenilor de știință, conține adevăruri și lucruri foarte utile pentru noi. Printre ele, se spune acolo că în vremurile din urmă, vor fi schimbări climatice, și că oamenii care se tem de Dumnezeu și de moarte, vor face eforturi să salveze lucrurile materiale, își vor asigura bunurile și vor ține cu dinții la ele, în detrimentul supunerii față de Dumnezeu.
Buddha spunea că aceste atașamente ale omului față de bunuri este dăunătoare.
Că legăturile de control între un om și un obiect, când obiectul controlează persoana și nu invers, sunt potrivnice evoluției umane și că omul prin firea sa, este supus legilor firești, însă atât timp cât acestea sunt respectate, nu pot fi împotriva lui.
”Cine va fi împotriva voastră”
Un om înţelept trebuie să părăsească starea plină de întuneric, şi să urmeze calea luminii. Nefiind ataşat niciunui loc de pe lumea aceasta, el trebuie ca în retragerea sa să caute fericire acolo unde nu pare a fi nicio fericire. Lăsând toate plăcerile superficiale în urmă, şi nenumind nimic “al meu”, omul înţelept trebuie să elimine (din el însuşi) toate tulburările minţii.
Nimeni nu ne poate salva, ci doar noi înşine. Nimeni nu poate şi nimeni nu are voie. Noi înşine trebuie să ne urmăm calea.
