Ideologia de gen, predată cu patos de o profesoară

Prima dată când am auzit de ideea constructelor sociale la fete și băieți a fost la facultatea de Psihologie, când una dintre profesoarele cu cea mai puternică voce ne vorbea despre inducția aceasta oarecum neprielnică a comportamentului presetat : fetițele poartă roz, băieții albastru. Exemplele inoculării erau imagini preluate din cărți și manuale, în care fetele se ocupau cu păpuși, iar băieții construiau avioane. Conform acelei teorii, dar și conform crezurilor puternice ale profesoarei, rolurile de gen erau astfel dictate subtil de aceste imagini. Industriile erau în așa fel încât să servească rolurilor feminin și masculin, așa că nu-i de mirare că jucăriile pentru fete erau de un fel, iar cele pentru băieți- de un alt fel. Acestea, se spune, stăteau la baza inoculării timpurii că fetițele trebuie să fie fetițe. Și mame. Și soții, și obediente, și cuminți, și finuțe și școlite, educate și alte aspecte perfect normale, iar băieții, creativi, puternici, protectori și capabili să întrețină o femeie. Sigur, între timp rolurile s-au echilibrat, însă nu atât de tare pe cât se dorește acum: inversarea completă a lor: răsturnarea cupei și scurgerea valorilor pe jos, la propriu, vărsarea lor. Faptul că oamenii produc bunuri destinate fetițelor sau băieților nu înseamnă că prin afișaj, descriere, reprezentare, aceștia îi îndoctrinează pe copii, ci dimpotrivă, le oferă un reper- un model sănătos care a funcționat de mii de ani încoace: femeia e femeie, iar bărbatul e bărbat.  Ceea ce cunoaștem noi presetat și implicit despre roluri este adevărul  care predomină societatea, și nu ceea ce spun alții, puțini, că ar fi corect și drept să se întâmple.
Pe atunci încă nu îmi era clar care ar putea fi urmarea acestor idei . Chiar dacă nu eram de acord în totalitate, nu puteam încă să elaborez un argument împotrivă la ceea ce spunea. Apreciam mai mult flerul profesoarei de a ne convinge de aproape orice: era deosebit de persuasivă, în discurs și avea o credibilitate mare. Era simbolul autorității și al cunoașterii, și toată lumea era de acord cu ea, chiar și atunci când nu înțelegeau ce dorea să spună. Avea ceva din fascinația marilor lideri, capabili să hipnotizeze masele. (De asemenea și proful ateu, alt model ”de succes”, dar acela prefera să ironizeze, să batjocorească, decât să convingă/persuadeze). Adesea mă înclinam pe spate, în dezacord, în vreme ce toți ceilalți colegi dădeau din cap, fascinați de noutatea acesta a ideii de rol. Încă de atunci, ceva nu îmi suna kosher. Dar faptul că eram cam singura din grup care îndrăznea să pună întrebări și să se îndoiască de ”autoritate”, asta a atras cenzura și disprețul colegilor, așa că m-am refugiat independentă în studiu.

   Astăzi, exact acea teorie a rolurilor sociale care ne-a fost predată într-o sală de clasă, mie și altor 30 de studenți, stă la baza reeducării și ideologizării în masă a copiilor prin programul Ministerului Educației: diferențele dintre femei și bărbați sunt pure convenții sociale.

E doar un pas spre radicalizarea principiilor feminismului: rolul de femeie și mamă este un rol învechit, iar bărbatul este agresorul, și trebuie ”oprimată” societatea patriarhală. Un genocid și o sterliziare psihologică a generațiilor, și o destrăbălare autorizată.

Pe motivul acesta al promovării diversității, în programa de reeducare se mai specifică și faptul că stilurile parentale trebuie revizuite din perspectiva relaționării cu copilul, prin înlăturarea stereotipiilor de gen. Cum spuneam mai sus, fetițele nu mai trebuie să se învețe cu roz, ci cu negru poate, iar băieții, să fie obișnuiți de mici să poarte flori. O altă ”problemă” demnă de a fi eliminată prin programul de reeducare este cuvântul mamă și tată, care se vor eliminate, spre a face loc acelui cunoscut deja ”părinte1 și 2”, cu care Anglia  și Franța deja se mândresc.
 

Mai exact, genul este o convenție socială, așa că prin alte convenții sociale, se încearcă acestă construcție în laborator a altui gen care este adesea în conflict cu genul biologic.

Conform articolului 3 din Convenția de la Istanbul (sau Convenția Internațională pentru Combaterea Violenței împotriva Femeii și a Violenței Domestice din 2011), genul este un construct social și un rol de gen, și nu un dat biologic, așa cum era definit anterior.  În 2018, 46 de state au adoptat Convenția, și alte 31 de state au ratificat-o, asemenea și țara nostră.
 

   Foarte mulți colegi au aplaudat atunci ”noutatea” și au continuat cu ea. Și nu doar asta, ci și altele. Pe măsură ce și psihologia trece în sfera ideologizării, a orientării de un anume fel, împotriva parcă a firi umane, și în cabinetele lor de psihoterapie scad lunar șansele să se facă individualizare, înrădăcinare și valorizare, acestea fiind înlocuite cu  dezrădăcinare și devalorizare, apoi ideologizare, pe exact aceleași principii stângiste, ale acestui neo-marxism viu colorat, care a pus mâna pe mințile a mulțime de oameni din țara asta.
 
   Început așa, ”În joacă”: o teorie într-un manual, dar și o presupunere subiectivă a celor dornici de a schimba lumea din temelii. Cine nu s-a conformat atunci la lecția de psihologie, nu a primit nici diploma, și nici nota cea bună la examene. Cu atât mai mult admirația profesorilor cei mai  excentrici ai universității. Despre ceilalți, tot respectul!
Însă acestea ar putea fi trecătoare, ceea ce a rămas încă de pe atunci a fost izul de dispreț și agresivitate cu care mă priveau colegii, dar și cîțiva profesori ceva mai implicați în aceste probleme sociale. Despre un alt simbol ideologic, proful tânăr, ateu și batjocoritor la adresa studenților creștini- într-un articol viitor.

Azi nu prostul e ușor de îndoctrinat, ci tocmai ”deșteptul”, prin această obediență față de autoritate specifică mediului academic.

 
#MeToo – ar fi trebuit să fie despre asta.

Publicat de

io`HA

o țărancă, vorba aia...

Un comentariu la „Ideologia de gen, predată cu patos de o profesoară”

Comentariile sunt închise.