Binele nu face zgomot, zgomotul nu face bine

 
 
   Tot mai des, aud despre moda aceasta de a face voluntariate de milostenie în țări exotice precum Nepal, salvând sau agitând spiritele copiilor  din orfelinatele de acolo, învățându-i limbi străine sau orice alte activități mai mult sau mai puțin educative. Așa cum s-a mai zis răuvoitor despre noi, dacă e să aducem aminte de latura mai puțin armonioasă a poporului, a românului în general, care a pupat întotdeauna mâinile străinilor mai degrabă decît să-și aprecieze propriile valori, așa se întâmplă și de data aceasta, pe alt nivel. Astfel că mentalitățile diferite sunt atrăgătoare pentru frivolii noii religii care răsare la orizont: pseudospiritualitatea new-age sau închinarea la niște idoli. Am mai scris despre ea aici.
     După ROADE ÎI VEȚI CUNOAȘTE.
  
   Deși la o primă vedere, publicul adoră asemenea exemple de bună purtare, scutindu-i pe acești intervenționiști buni samariteni ai ”departelui” de bunătate, în propria țară, lucrurile, psihologic vorbind nu stau deloc așa.
Nevoia compulsivă de a ajuta, este tot o nevoie, însă în secolul sinelui, al egocentrismului, nu ne mulțumim cu a da o bucată de pâine și sare aproapelui întâlnit pe străzile, ce-i drept, mai puțin atrăgătoare din țara noastră, așa că acești tineri cool adesea își umplu straița cu mii de euro, se îmbracă cel mai sărăcăcios posibil, și cu rucsacul în spinare, pornesc spre patrii ale altora, căutându-și mântuirea în cele materiale: împlinirea nevoii de a ajuta, și mai ales, trufia de a fi văzut și de către alții, nemărginita și defuncta senzație de a fi validat social ca fiind un om însemnat și bun. Căci ce am fi fără de un selfie în timp ce săvîrșim, cu duh sau fără, un act caritabil?
     Copiii lor sunt mai deosebiți ca ai noștri? De ce? Păi în primul rînd acolo ți se permite să faci fotografii cu săvîrșirea binelui. Să te vadă o țară întreagă, să aplaude realizările tale, umplându-le vidul interior și așa care dă pe-afară. Căci dacă nu ar fi simțit nevoia aceasta astringentă de a face un BINE COLOSAL, demn de acțiuni de P.R: organizate abil, vidul nu s-ar fi perpetuat mai apoi, avînd ca efect întreaga scenetă publică a acțiunii caritabile.
    Astfel că, întorcându-se de acolo într-un soi de marș egotic triumfal, oamenii aceștia adesea (cred ei că) descoperă chintesența vieții, nemurirea și te miri ce alte năzbîtii filosofico-existențiale de parte greșită (înțelese prost, ratate, superficiale), izgonind din ei, inconștient sau cu bună știință, fărmâne însemnate de smerenie. Adică momentul acela cînd nu vrei să spui nimănui pe cine ai ajutat, ci vrei doar să nu afle nimeni, trăind lăuntric în mod tainic bunătatatea supremă și mila izvorîte de mai de Sus. Astfel că ajung un model și pentru ceilalți. Magnetismul care îi cuprinde are efect în lanț: și alții își doresc frenetic la rîndul lor să salveze copiii din Nepal. (sunt rea, știu,dar adevărată)
      Astfel s-a făurit acest curent social în rîndul tinerilor în special. Aceștia merg în tandem cu îndemnul lor spiritual, adesea descris pe scurt :fii nimic, nu face nimic, și stai și meditează mereu, aflându-te îmbăiat pe deplin în vibrația naturii, adică la nivel de regn vegetal, aflat în imposibilitatea  exercitării liberului arbitru, prin suprimarea liberă a lui, căci ”religia” lor, sistemul spiritual de tip totalitar nu permite ca acel om SĂ FIE EL acționar majoritar al propriului EU, și așa aproape muribund în urma practicilor de tot felul. În tandem cu aceasta, apare nevoia aceasta de a ajuta. Dar niciodată pe noi, pe ai noștri, pe românii amărîți. Ei put și sunt urîți, inculți și aflați pe o scară inferioară a evoluției, nu așa cum sunt nepalezii, de exemplu. Sau budiștii. Și deși fiecare popor are specificul său, frumusețea lui și bogăția spirituală ortodoxă a sa, cumva, acești tineri nu reușesc să vadă pădurea de copaci nicicum, astfel că îi regăsim perindați ”pe-afară”, prin triburi exotice, căutându-și sensul. 
    Nu văd adesea însă amărîții de la colț de stradă. Babele și moșii care vînd leurdă în piață și poartă cu ei izul supărător dar atît de învechit încât aduce aminte de zeci de ani importanți de viață.
   NU văd adesea copilașii din orfelinatele noastre, care se cer iubiți, îngrijiți.
  NU văd neputința românilor, în care ei adesea scuipă noroi, căci mulți dintre ei sunt rezistenți de partea greșită a baricadei
  Nu reușesc să vadă goliciunea sufletelor pe lângă care trec pe stradă, atunci când afirmă cu trufia specifică tribului lor spiritovegetal  (îmi cer iertare față de plante, căci aproape că le-au subminat importanța și existența prin intruziunea lor) – când afirmă că e vina omului că a rămas fără casă, pe drumuri și că n-are ce mânca, amăgindu-se cu un soi de evoluție a fiecăruia, prin care se mint și mint și pe alții- că vezi-Doamne cei care sunt săraci- sunt inevoluați și mai puțin iubiți de Dumnezeu. (măcar de-ar pronunța cuvîntul: DUMNEZEU, însă ei se conectează cu sursa)
    Nu au abilitatea emoțională necesară, în ciuda imaginilor de asertivitate maximă pe care le afișează în social-media pentru a vedea necesitatea grijii și intervenției umane de orice fel spre vindecarea și trezirea aproapelui, din ”somnul cel de moarte”, desconsiderând orice formă de demnitate națională.
   … și multe nu au.
 
    Iată, deci invazia acestor așa zise ”trupe” ale unui regiment vopsit nu doar în culorile curcubeului și a falsei păci gata să ne inducă în eroare, moleșind în noi chintesența, conștiința și ființa vie a cărei foc identitar arde, ci și declanșator de noi ordini sociale menite să bage în dizgrație pe orice tânăr care își caută la un moment dat calea în viață. Astfel, la o simplă vedere pe google, vedem că din când în când ni se propun RETREAT-uri și călătorii așa zis spirituale, despre care am scris mai mult aici-, spre autovindecarea, și autodivinizarea supremă a omului în general. Cu mii de euro investiție, de cele mai multe ori.
     Așa că veniți de pe coclauri nepaleze, parveniți în toată pseudspiritualitatea lor, cu diplome de la guri și alte clasificări de ordin suprem valabile strict în clanul lor, căci ele nu pot impresiona nicicând, nici măcar debordând de fotografii strălucitoare pe feisbuc, de acte caritabile transmise live și alte siropoșenii,ei parcă pleznesc frontal pe fiecare om (de altă factură) care vede în îndeletnicirile lor drept încă un mod de a se salva pe ei înșiși, mai mult decît a salva, să zicem, copiii din orfelinatele din Nepal. O falsă salvare, firește, căci în secolul sinelui și al egocentrismului, a face bine a devenit sinonim cu a te etala, a-ți da importanță, a spune tuturor că ești un om bun, descoperindu-ți astfel vidul interior celor care se pricep.  
   Astfel că lor le place să fie cool, să arate că sunt la modă și AWARE (conștienți) cu privire la problemele cu care se confruntă omenirea. Globali, dăștepți, cu meditația-n sînje, aceștia sunt primii care ar părăsi aproapele aflat în nevoință, în cazuri supreme de maximă importanță, căci în loc să pună mâna, să miște, să acționeze, ei s-ar reetrage într-un colț în meditație, invocîndu-și idolii, sau iubindu-se cosmic cu te-miri-ce-șicine-. Sigur că am putea avea și surprize, dar acelea vor fi ca de obicei, excepții.
    Ajutorarea aproapelui a devenit însă mai degrabă Ajutorarea Departelui”, căci fugind după adevăratele vibrații- cele autohtone, nimerim în plasa unei lumi colorate, din care nici măcar nu ne-am născut și n-am moștenit nimic, gata să le satisfacă acestor tineri nevoile de a fi utili, fără să vadă soluțiile propuse de însăși societatea românească, privilegiile de a te fi născut aici, ca simplu om care caută să fie de folos altora. Precum cei care fug din țară, și se fac psihiatri și psihologi la danezi, și aceștia debordează de infatuarea vremurilor pe care le trăim:
goana după slavă deșartă.
    La celălalt capăt al baricadei, șade blândețea adevăratului făcător de bine,
sau cel care-l face pe bine- BINE.

Binele nu este bine, dacă nu se face bine.

-Sfântul Ioan Damaschin

 

iar Binele nu face zgomot si zgomotul nu face bine. 

   Cît despre resurse spirituale ceva mai excentrice legat de a face bine, vă invit să citiți mai degrabă scrierile Sfinițlor Părinți. Cu asta ar trebui să înceapă și să se sfîrșească orice educație cu privire la noi și întreaga psihologie a noastră.
Punctum.

1 Comment

  1. Mi-a placut articolul(cu minime exceptii)!Da,binele nu trebuie sa fie facut zgomotos,cu surle si fanfare;sa fie linistit,chiar,uneori,fara vorbe,doar intre cel ce da si cel(cei)care primesc.Sa dea Dumnezeu,sa intelegem
    necesitatea acestor gesturi pe pamantul nostru !

Comments are closed.