Am redescoperit România profundă. Mulțumesc, Referendum!

  Să votezi- chiar e mai mult decât un exercițiu democratic, e un adevărat exercițiu al funcției CONȘTIINȚEI Sociale.

    Pentru că acolo, când ești singur, tu cu tine și gândurile tale, sau lipsa lor- vei primi toată rafala și tot bombardamentul mental necesar deciziei. De la imagini cu copii sărutați pe gură de către bărbați la parade gay, la imagini cu copii abandonați, familii fericite și femei din țări străine care își plimbă în lesă soțul- un cățel de rasă, toate îți vor aduce aminte de cine ești tu cu adevărat. Tot ce ai văzut și ai auzit în ultima vreme, via rețele sociale și anti-sociale îți vor fi derulate în minte, ba chiar vei începe să simți și emoții aferente lor. Totul în cîteva secunde. Cine nu e ferm și stabil în principiile sale, ar putea cădea cu ușurință înaintea acestei debandade. Ceea ce s-a și întâmplat deja, cu mulți alții.

   Dar nu degeaba există cabina de vot și perdeaua, pe care s-o tragi în spatele tău, de cum ai intrat. Eu personal nu am făcut-o. Am considerat că nu mai e necesar, din moment ce nu mi-e rușine cu ideile mele și nu mai am nimic de ascuns. Să joci cu cărțile pe față este cel mai greu lucru pe care îl poți face în această viață: să nu mai poți tăinui ceea ce ești- pentru că asta e tot ce ai.

   Dar în ziua votului, am avut parte de o surpriză deosebită: rareori am emoții puternice, și asta a fost una din acele zile când, ca de obicei, după o tură de cumpărături, am oprit și la secția de votare . Nu era nimeni în primele minute când am ajuns, așa că am mai zăbovit. Eram aproape de dezamăgire. Am mai așteptat puțin: vroiam să văd ce se întâmplă în 30 de minute, dacă vin oamenii, sau nu.

   Dezamăgită, am intrat în secția de vot, unde nu mai puțin de 6 oameni stăteau la masă, și urau bun venit. Asta m-a șocat și mai tare: să fi fost singura sau printre acei foarte puțini care au venit până la ora aceasta, 11 dimineața, să voteze?

Năpădită de dezamăgire, mi-am zis asta e, merg mai departe. Am semnat, am primit buletinul, și fără să mai intru în cabină, am votat fără să citesc DA-ul hotărât, chiar acolo pe urnă. Am împachetat repede hârtia și am lăsat-o să cadă în cutie. Am decis încă în urmă cu mulți ani tot ceea ce se dezbătea zilele acestea, așa că nu era nicio problemă. Dar în tot acest timp mă făceam că nu observ privirile înțepătoare ale unora dintre membrii comisiei. Citeam pe chipul lor dezamăgirea, îngrijorarea și frica de a nu rămâne cu secțiile nevizitate.

   Am zâmbit tuturor și le-am urat succes, apoi am ieșit din secție. Parcă mă încurajam singură. Dar înainte să apuc să intru în parcare, 5 mașini frumoase și îngrijite au parcat unul în spatele celuilalt, pe stradă, și aproximativ 12 oameni, bărbați și femei, cupluri probabil, au coborît, voios. Și mi-am adus aminte de hashtagul atât de mișto făcut de cineva pe feisbuc: #NU doar că votez, dar vin și cu GAȘCA. Destul a fost momentul, că mi-am zis, în sfîrșit, nu suntem singuri. Și chiar dacă suntem puțini, eu nu pot să uit privirile comisiei- a genului acela de om modest, citit, interesat de soarta celorlalți, și nu doar de a lui însuși, prin care parcă îmi cerea să mai votez de încă 100 de ori #DA.

    Momentul întâlnirii cu acel grup a fost cât se poate de firesc. Unul care ar trebui să caracterizeze societatea românească de-a fir a păr: solidaritatea, și uniunea. Și nu mă refer la a sări în brațele tuturor și a-i îmbrățișa grozav, pe motiv că iubirea ne unește. Nu. Am ridicat degetul mare, și le-am dat discret câte un thumbs -up, pentru că am simțit o nevoie să -mi manifest respectul pentru cei care au rezistat tentațiilor de tot felul, în aceste zile. Și am făcut-o. A fost un moment extraordinar pe care îmi doresc să-l trăiască toată lumea, măcar o dată în viață, să înțeleagă repede și de urgență, că românii când sunt uniți, nu e necesar ca asta să se și vadă. Românii sunt uniți și nimeni nu poate ști și nici vedea cât de uniți sunt ei de fapt ! Și ăsta e cel mai tare lucru pe care orice nație aflată în război îl poate aprecia. Vorbim de un război hibrid.

   Vedeți voi, pe noi ne unește ceva, altceva, ca neam, și aceasta e mai presus și de cuvinte. Există un câmp al conștiinței, unul creștin prin însăși orientarea lui socială: viață, familie, muncă, mântuire. Pentru atei, mântuirea se poate înlocui cu împlinirea- și pacea de pe urmă. Odată rupt și terfelit, românul nu mai știe cine este și încotro se îndreaptă. Pentru că ori de câte ori am blama românii că sunt zgârciți, parveniți și așa mai departe, n-am văzut pe vreunul în general să tragă doar pentru el însuși: trag pentru familie, pentru copiii lor. Este asta condamnabil? Firește că nu.

    În această zi de referendum, mă bucur enorm că am avut ocazia să particip la unul dintre cele mai mari exerciții democratice și mai ales- de conștiință, pe care l-a avut acest popor de la Cuza încoace. ȘI EU. Poate că n-am reușit să conving pe nimeni cu adevărat să voteze, să vină la referendum și mai ales să priceapă miza acestui joc de puteri ale ideologiilor europene care se duelează. E foarte greu să spargi bula ignoranței și a ofensei pentru unii. Dar eu m-am convins de o mulțime de lucruri:

Că pe un om ”suveran” nu-l dărâmi, orice i-ai spune, și orice i-ai face. În el e credința, ideea socială de bază care-l mână în viață, și chestia asta nu o combați, cu nicio viitoare politică.