E artă dacă trebiue să ceri lămuriri autorităților pentru aparițiile unor obiecte stranii prin oraș?
Unii zic că da, alții că nu prea.
E artă dacă trebuie să asculți sfatul specialiștilor?
Cu siguranță nu.
Arta trebuie să îndemne la cumpătare. Școul tăcerii și al muțeniei oricărui trecător care privește opera. Să rămână scandalizat interior de frumusețe și mesajul transmis. Dacă arta îndeamnă la ură socială, la conștientizarea unor probleme care afectează emoțional oamenii mai degrabă decât să îi ridice din mizerie și nefericire, nu e artă, e o mogâldeață rătăcitoare. Care îi și rătăcește pe cei mai mulți.
Oamenii care nu știu ce e aceea artă, adică cei mai mulți, nu ar trebui să le fie îngrădit dreptul la artă. Finanțările publice trebuie să își asume responsabilitatea și pentru ce înțelege publicul, atunci când finanțează anumite lucrări care aduc în public probleme și disfuncționalități emoționale. Adică cele care au de-a face mai mult cu politicul și cu sfera socială.
Dacă trebuie să ți se spună cum să gândești, nu este artă, este dictatură.
Dacă trebuie să citești un manual de utilitate a unei opere literare înainte să adopți o opinie sau o părere despre o artă, nu e artă, e obiect de (in)utilitate publică. Wc-urile publice sunt mai puțin costisitoare și teoretic ar face același lucru: stau acolo și așteaptă interacțiunea oamenilor. Ba chiar au și ele un regulament. Spălați-vă pe mâini înainte și după.
Așa să fie oare și cu arta contemporană timișeană? Sau îi putem spune artă specific nelocală? Și mai ales neloială artelor în general.
Dunga galbenă. Să vedem ce zice autorul.
Lumea cere lămuriri Primăriei și Poliției Locale. Ce-i fi cu creta pe asfalt, o fi vreun crater în pământ, căruia să-i fi crăpat obrazul de rușine dar nu știa cum să ne transmită?
O fi vreo scăpare a vreunui dorel care distrându-se cu bidineaua mică, a dat-o puțin de gard și a târât-o în drum spre casă?
Să –i fi scăpat puțină vopsea și probabol matolit puțin fiind, a trasat-o nedrept, în drumul lui spre casă?
Dacă mergi pe stradă ziua sau noaptea și desenezi pe asfalt, s-ar putea să iei amendă.
S-a întâmplat și cu pianul în centru, când dorindu-se un act artistic, artiștii au fost chestionați de poliția locală, neștiind ce se întâmplă. Conform legii. Conform legii, se aplică legea. Legea e la fel pentru toți. Dar ce fel de artă sau act artistic e acela care are nevoie să încalce legea și să dezaprobe bunul simț și stabilitatea locală, pentru a-și face auzite niște opinii, în fond, politice. Adică sociale.
E teaser, băi, inculților. Strigă artistul. Ce știți voi despre artă, băi parveniților.
Anunț care precede unei lansăr, simte presa părtașă să ne informeze, la unison cu vocile reprezentanților care ne dictează ce să credem despre arta lor, după un manual. Manualul ideologiei.
Lumea: nimeni, nimic. Așteptăm poziția oficială.
Și așa e arta timișoreană. Reacțiile publicului sunt la comandă. E nevoie ca artistul să facă o postare pe facebook prin care să ne explice ce a vrut să zică autorul. Iar publicul snob, aplaudă. Ceilalți, rămân tâmpiți, că așteaptă și ei opinia autorităților. Pentru că nu e artă, dacă implică Poliția locală și Primăria.
Nu e artă.
Iar comentariile publicului cu privire la expuneri se doresc a fi tot mai cenzurate.
”păi dacă nu suportați,,comentariile,,de ce nu spuneti,,interzis orice comentariu,,măcar nu ne mai pierdem timpul cu voi.,,liniile acelea de vopsea galbenă,, începuse să ne sperie ,am crezut că sunt ,,rețelele de gaz și or fi scurgeri de gaz,, dar unii ,,hinteligenți,,nu s-au gândit că poate provocați spaimă în oameni.?? sau nu au avut ,,neuronii la ei ,cei care au dat cu vopsea pe jos.”
Din fericire, promotorul artei, un consilier local, ne asigură.
”Spre deosebire de graffiti, dunga va dispărea în mod natural în scurt timp. Sunt pigmenți/vopsele, total diferite.”
Ca orice lucru de slabă calitate, se evaporă în scurt timp, așa cum a și apărut.
Dar trebuia să se cheltuiască o enormitate de bani publici pentru o artă în stil junk care să mai distragă atenția de la ce nu s-a făcut în oraș și alte probleme.
A se urmări ce spun artiștii consacrați.
Balansoarul.
Obiect popular în tradiția românească, destinat copiilor dar și adulților care nu se rușinează să se distreze din când în când. Ați spune că autorul de la Beta ar fi făcut același lucru, a fost tâmp și copil pentru o clipă, socotind că propria-i copilărie și accesul la interacțiune socială îi este îngrădită de un gard al unui oraș liber și deschis, care prin definiție, este simbol al libertății de exprimare, diversitate și comuniune între oameni, specialiști și artiști de diferite clase.
Daca mașinile parchează pe trotuar, nu e ok.
Dacă un manifest pseudocultural este pus de Dorel in mijlocul drumului, pe bani publici, este artă contemporană. Căci asta spun specialiștii că trebuie să vedem acolo. TREBUIE. Nu e loc de interpretare.
Subiectivismul în artă ? o legendă, o teorie pentru cei slabi. Dacă încă te uiți la balansoar ca mâța la balansoar și nu știi dacă e bine să fii de o parte sau alta a gardului, e bine să știi că printr-un telefon de urgență la societatea dictatorială a curatoriștilor moderni, ți se va spune ce să faci, cum să stai, ce să gândești și ce să simți cu privire la operă.
Adică la un balansoar pe care l-au mutat dintr-o parte în alta,l-au vopsit roz cu o vopsea de câteva sute de euro (așa e la proiecte finanțate, ce credeați) și i-au pus un panou explicativ. Gândește, omule, la comandă! Poftim.
Ce semnifică de fapt balansoarul? Autorii ne aduc aminte cât de singuri și nefericiți sunt. (em) Că ei s-ar juca de-a balansoarul, dar e gardul acolo, futu-i, menit să îi apere pe copii de infractori. Contravenționalii artei scapă însă mereu neprinși. Hoțul cinstit,vorba aia. Nu contează că au sustras dreptul și atenția oamenilor de a se orienta spre artă și cultură adevărată. Sunt prietenii primăriei, ai barosanilor investitori și ce să faci, n-ai ce să le faci. Și nici nu e vorba despre oameni. Să revenim, la artă !
Oficialii spun că obiectul trebuie să stârnească controverse, că acesta este scopul bienalei BETA. Mă rog, a unei părți, că oamenii ăștia au făcut lucruri respectabile. Până la apariția acelui Centru de Proiecte mult dezbătut. Iată aici controverse. La ce se mai chinuie însă cu obiecte costisitoare, când scopul lor a fost atins? Controversa finanțărilor, controversa artei și să fie vorba între noi, a echilibrului psihologic al formatorilor. De opinie, de ce vreți voi.
Sintagma ”orașul,bun comun” menită să încurajeze aparițiile de acest fel și mai ales discuțiile care epuizează publicul mai mult decât să îl educe sau relaxeze.
Dacă orașul e un bun comun, cum se face că cerșetorii sunt huliți și scoși cu forța din intersecții? Pe motiv că blochează circulația și deranjează.
Dacă orașul e un bun comun, cum se face că pietonii nu au voie să circule pe bulevarduri?
Dacă orașul e un bun comun, de ce nu avem voie să dormim pe stradă? Sau să petrecem în stradă?
Specialiștii tac.
Pentru că ei trebuie să facă artă.
Artă preluată din USA, de anul trecut, pe când un profesor de la Universitatea California Berkeley, a zis hai să facem un gard între granița USA și Mexic, pentru ca oamenii să se simtă foarte prost și frustrați că avem granițe. Un sofism ieftin și pur manipulativ pentru ceva politic.
Și ce face românul? Dorel, care a terminat ieri facultatea de arhitectură și s-a trezit într-o mulțime de specialiști, debordând de auto-atenție și auto importanță. Hai să facem și noi ceva în genul altora. Că din timpuri, snobilor le-a plăcut ca ideile să fie întâi validate de occident. Cutumă la noi în țară.
Bine, timișorenii nu știu ce e aia artă. Trebuie să ne spună presa și curatorii ce să gândim.
Mărturie stau zecile de intervenții și justificări ale artiștilor în acest sens.
Țăranii locali cu școală știu însă că… arta n-are nevoie de prezentarea artistului, însă totul s-a transformat într-o campanie de imagine pentru unii. Artă pe persoană fizică.
Curatorii expoziției au ales să folosească replici ale unor proiecte deja realizate. Asta trebuie să înțeleagă timișorenii. Că nu este vorba despre artă aici. Să nu ne lăsăm înduioșați de postări fals rafinate ale emblemelor pseudoartistice ale orașului.
Și pentru că nu vorbim prostii, iată ce spune un admirator al balansoarului, pardon al ARTEI care se întâmplă în oraș:
”Excelenta ideea si realizarea!
Dar greu de inteles, acceptat si admirat de catre cei cu mintile imbibate de habotnicie, nationalism, xenofobie, intoleranta…”
Nu e politic, nu….
”O grămadă de beton inutili sfidează orașul și mediul înconjurător iar simbolistica lucrărilor e subțirică relativ cu cantitatea de material și la poluarea inerentă. La cele de pe Baader mă refer.”
Ce om rasist, cum să spui așa ceva despre o operă stradală?
Și până la urmă, balansoarul ne aduce aminte un singur lucru, ca ceasul stricat care o dată pe zi arată ora exactă: cât de segregat este orașul, primăria față-n față cu oamenii, părtași ai unei comunități dictatoriale relativ mici, dar ca și ura și boala, cu viralitate mare.
”Ce e val ca valul trece,
Nu spera și nu ai teamă,
Tu rămâi la toate rece”.
