Trenduri emoționale toxice | Anxietate și pocnitori

Pocnitorile sperie  animalele de companie? Uneori.
Totuși, de ce ne sperie mai nou și pe noi?

  După timp, a mai trecut un revelion, Și încă unul. Astăzi, constatăm că s-a creat o adevărată anxietate de grup declanșată de impactul pocnitorilor asupra animalelor de companie. Dar mai ales asupra stapanilor. Pe online circulă o mulțime de imagini, avertismente, anateme și vigilențe pentru cei care îndrăznesc să pocnească o petardă de revelion undeva aproape. Ca de exemplu pe proprietatea privată. Grija excesivă s-a transpus și către cei care nu aveau nicio grijă cu asta, până în clipa în care vecinul de platformă s-a găsit să-ți  bată la ușa virtuală, să-ți lase o imagine prin care să-ți transmită clar, că dacă pocnești petardă de revelion, și te aude, te transformi în dușmanul declarat al familiei lui. Ți se declară război nu doar dacă NU aprinzi petarde sau niciodată nu te-ai gândit să aprinzi vreuna, nici măcar nu contează dacă te deranjează și pe tine și taci în tăcerea ta…. Cei enervați la culme au devenit deja o sectă clară, militantistă, gata să-și dea viața pentru o cauză care până recent nu prea exista.

Ce s-a greșit pe parcurs?

Să fie oare o posibilă legătură între ofensa de grabă a omului modern, care crede că totul i se cuvine, transmisă animalelor de companie? Posibil. În ultimii ani a explodat nivelul de sentimente pe care le atribuim animalelor de companie, în detrimentul omului, iar luptele pentru toate ființele negrăitoare s-au transformat în aproape războaie declarate față de om. Nu contează că mulți greșesc în acest parcurs și fac din simpatia lor o obsesie, neglijându-și propriul psihic, sau chiar psihicul animalului de companie. Un lucru e cert: militanții pentru drepturile animalelor cunosc tot atâta psihologie canină, spre exemplu, câtă filosofie cunoaște o pisică dresată. Și totuși, nu ezită să ia cuvântul în numele animalelor. Ceea ce este perfect în regulă, de apreciat, DAR… până la momentul în care animalele de companie să fie nevoite să manifeste reacții virulente, agresive și anxioase la stimuli de zgomote, oare suntem siguri că am procedat în dresajul lor corect, sănătos și ok?

Nu toți câinii reacționează la fel. Și există și dovezi empirice în acest sens. Un mic exemplu:  Într-un revelion, eram la munte, în compania unor oameni ai naturii care aveau și câini. Mai mulți fiind, s-au pocnit și petarde, artificii, a fost frumos, cum îi șade bine unui revelion ”clasic”, conservator, în stil offline sănătos. Ce am constatat era că, în ciuda alarmelor date în online cu privire la impactul pocnitorilor asupra animalelor, câinii nu au avut reacții de anxietate sau frică, iar comportamentul lor a fost nu mai diferit de o reacție dinamică la forfotă, sau chiar de tipul reacțiilor în preajma unor ”jucării”, unor evenimente care îi stimulează. Câinii lătrau dar nu fugeau speriați și nu se refugiau repede lângă stăpân. Nici agresivi nu deveniseră. Erau vigilenți dar nu dădeau înapoi. Ciobănești germani, labradori și câini de vânătoare. Cu toții dresați, activi, dinamici, crescuți în mod firesc, fără grijă și excese din partea stăpânillor. N-am ținut cont la vremea respectivă, acum însă am citit enorm de multe postări despre pocnitori și mai grav de atât: înverșunarea oamenilor, emoțiile toxice răsfrânse asupra unor obiceiuri care da…. Uneori mai scapă de sub control. Și Berea mai scapă de sub control, asta nu înseamnă că ea este interzisă, sau că … cine știe, la anul vom da imagini și avertismente agresive , nu cumva să consumăm bere. Dăunează. Să-i salvăm pe ceilalți, se înțelege?

Iată, de multe ori stăpânii sunt mai speriați, asemănându-se cu acei părinți care nu își lasă copiii să stea lângă animal, de frică să nu ”ia microbi”. Ați trecut poate printr-o situație jenantă de acest fel sau ați remarcat pe stradă, când copii țipă, dar adesea părintele e primul care are o reacție hiper protectivă, de anxietate, apoi copilul continua și el jocul nesănătos al fricii.
 Și atunci copilul dezvoltă anxietate, reacție ostilă, țipă, iar părintele și mai și. Ferească sfinții să zăbovești mult lângă un asemenea părinte, îți va lovi animalul, va chema poliția. Niciodată psihologul. Nici să n-audă, ei cred că procedează normal.
 Și poate mai știți cum era odată?  În urmă cu mulți ani, aproape că nu exista grup de adolescenți să nu ardă petarde, și toți erau fericiți. Fiecare grup de prieteni care cutreiera cartierele, avea câte o pocnitoare, sau se entuziasma când auzea că se vinde în cutare loc. Și fiecare grup de acest fel avea câte un individ care se ferea, dar niciodată nu turna la poliție. Nu declara război pocnitorilor. Nu făcea din ură religie și nu-l marca anxietatea pe parcursul devenirii sale. Se ferea și stătea cu ei. Uneori mai ținea bricheta.

Psihologia lumii s-a schimbat.

Ca oameni atenți la evoluția lumii, și la evoluția propriilor noastre reacții, știm că sensibilitatea și reacția agresivă la ”pocnitori” e de fapt reacția noastră transpusă fizic, la acțiuni și gesturi care nu ne convin. Care nu ne validează. Care ne marginalizează. Care ne arată lucrurile dintr-o perspectivă diferită, extremă și care ne fac să ne simțim cu adevărat cum suntem noi. E o somatizare la gălăgie. O lume a lui ”doar eu am dreptate”. O societate care încurajează reacțiile toxice, anxietatea și țipetele nemulțumitoare cu privire la cam orice. De la mercantilism la ”dreptul ” de a-i vorbi urît ospătarei, doar pentru că o plătesc, la dreptul de a face o petiție pentru interzicerea glutenului, pentru că glutenul le dăunează doar lor. Suntem o societate care a de zvoltat anxietate din aproape orice. Suntem recompensați pentru anxietate. Suntem plătiți să dăm steluțe puține și să protestăm. Suntem like-uiți dacă strigăm masiv și umplem platformele cu vedetisme care de fapt arată cât de slabi și nepregătiți psihic suntem. Și vor da like tot alții la fel de slabi și nepregătiți, gata să-și strige și ei oful în cor. Pe tărâmul acesta fertil, ideologia progresită și-a putut găsi mai ușor sălaș, deoareace propunea ”eliberarea” și ”emanciparea” frustrărilor de orice fel. Așa le-au adunat în ”comunități” de luptă și oprobriu. Așa s-a reușit să se interzică diverse. Și-s mulți…! Și nu se opresc…

Cu cât mai mare gâlceava anxietății care să cuprindă neapărat un vinovat, un țap ispășitor- același văzut de toți și o ”victimă”, cu atât mai mare scoring-ul reputației și al stimei de sine false, mai ales în online. Sunt periculoase pocnitorile dar mai periculoase sunt interdicțiile de tot felul, care survin în urma anxietăților unora. Și readuc aminte că tot din anxietate s-a început o pandemie, cu măsuri iraționale de lockdown și de carantinare a oamenilor sănătoși. De îngrădire abuzivă a drepturilor și libertăților fundamentale, omenești. Și tot din axietate și hiper vigilență administrativă, umană sau cetățenească, s-a anulat un foc de artificii public, care avea loc în Timișoara absolut în fiecare an de Revelion, lăsând în urmă asfaltul curat dar gol, o liniște cutremurătoare într-o atmosferă fadă, sărăcită de bucuria, entuziasmul și frenezia umană, de sărbătoarea Anului Nou. 

   Patrupedele sunt ok în altă ordine de idei. Dacă se ține cont de sfatul specialiștilor, mai ales, și ne asigurăm că nu suntem chiar noi care pocnim ceva în jurul lor. Totuși, acestea trebuie obișnuite cu socializarea și zgomotele, deoarece anxietatea are adesea o cauză care constă în atitudinea și comportamentul stăpânului. Sigur că nu toți oamenii se pricep și nici gând să critic  sau să judec vreo neputință. Este vorba despre ceea ce încurajăm ca oameni, ceea ce strigăm ca voci care militează, ce semințe plantăm în societate. Hiper-reactiile, anxietatea și grija noastră excesivă, protecția îngrijorătoare pe care o declanșăm în momente care ne activează frici latent de multe ori, fac din lume un loc tot mai periculos de trăit. Nu pocnitorile. Pocnitorile ne aduc aminte să ne trezim. Înnoirea ființei, a societății și a lumii începe cu colindă, cu nașterea Mântuitorului, cu bucuria în ceruri, cu o masă bogată, cu veselie, apoi cu pocnitori. Întâi bate creștinul la ușă, îți cântă frumos, apoi calendarul și orânduirea ne anunță că vine ”sfârșitul” dar și ”începutul” și trebuie să primești un BUM să te trezești, să-ți dai seama că mai ai o ocazie, să fii un om mai bun, mai armonios, mai puțin îngrijorat, cu și mai multă generozitate, credință. Unii însă preferă să închidă geamurile sufletului și în continuare să doarmă, motivându-și anxietatea și neadecvarea social ca fiind dăunătoare animalului lor. Le place liniștea cutremurătoare, îi ofensează orice zgomot, au reacții din orice, unele impulsive. Refuză lumea, refuză aproapele, refuză zgomotul vieții și  fac din propria psiho-somatizare dăunătoare, un fel de a fi pe care-l impun și celorlalți, sub pretextul ”normalității” sau ”evitării” unor situații pe care ei le consideră în mod hiperbolizant drept ”periculoase”. Diavolul stă în detalii, și nu reușim să aflăm ”pentru cine sunt periculoase”? E în proximitate? Pericolul e real? Gestul te afectează în mod direct? Este în comunitatea ta? Gestul îți îngrădește vreo libertate?  Și aici încep discuțiile sterile dar aberante despre ”dreptul la liniște”, respectiv ”dreptul la sănătate publică”. În nicio situație majoritatea sănătoasă și autentică n-a fost întrebată despre ce vrea ea de fapt. Și dacă odată legile erau făurite pe argumente foarte clare și discuții lungi menite să transparentizeze problema, astăzi e suficient să țipe cineva mai tare și devianța sa emoțională riscă să devină lege, normă, modă, obligativitate pentru ceilalți.

Reacțiile patrupedelor la zgomote, forfotă, aglomerație, agitație și pocnitori arată de fapt lipsa de integrare, servită de stăpâni- exact cum o servesc și copiilor lor: prin ținere departe de ”sălbăticia” frumoasă a lumii, încleștați în protecție aberantă, în neîncredere în capacitatea naturală a lor, obsedați de control, crezându-se niște eroi care taie aripile dezvoltării normale. Pe scurt, se reflectă o lipsă de educație în ce privește bunăstarea animalului și atingerea potențialului autentic al acestuia. Așa cum acest profil de oameni nu-și întreabă copiii ce vor, tot așa reușesc să fie neatenți și ignoranți cu privire la nevoile reale ale animalului, nevoi care nu implică statul la televizor. Tot aceștia susțin  uneori în mod agresiv drepturile animalelor însă fără să știe deloc ce presupune cunoașterea lor. Și este foarte ușor să interzici pocnitorile cu orice preț, să înjuri existența lor, dar în ograda proprie să nu fi mișcat nimic pentru a genera o securitate. E ca și cum te plângi de oameni  needucați dar mereu te afli în preajma lor. Ce căutați lângă pocnitori?

Stați acasă, dacă vă pasă!  :

O societate formată din indivizi ofensați din orice, veșnic nemulțumiți, veșnic într-o continuă suferință întreținută de ei între ei, este o societate stagnantăîn  anxietate și frică care în loc să încurajeze încrederea, libertatea, curajul, autenticitatea și potențialul firesc, atacă din orice, ripostează, iar individul nu poate să se dezvolte normal și nici liber, să-și consolideze o sănătate psihică. Îi este luat dreptul la evoluție. Îi este minată calea.

Din respect față de patrupede, lăsați-le măcar pe acestea să crească și să se desăvîrșească în felul lor. Și protejați-le cu adevărat, nu stați pe feisbuc aruncând cu ouă în oameni pe care nici măcar nu-i cunoașteți. Pentru care poate pocnitoarea aia care te-a tulburat/ turbat, e prilej de bucurie copilărească. Și cică am auzit că mai alungă și spiritele rele….!

Și dacă aveți probleme de anxietate, cel puțin aveți capacitatea să lucrați și să exersați, cu răbdare, conștienți fiind de potențialul dvs. de a trece cu bine peste orice ”zgomot ” exterior. Cu practică.

În fond, viața e despre cum să înveți să dansezi în ploaie…

Și despre cum acționează cărțile alea de dezvoltare personală în care s-a investit. Despre rezistență, răbdare, armonie, aflarea păcii în situații stresante.

Și de la un nivel încolo, e și despre a îngădui libertate celorlalți să mai dea câte-o petardă de Anul Nou.
În fond, mulți dintre cei ofensați de pocnitori, au avut cel puțin un episod în care au țipat în casă și s-a auzit.

Cu toate astea, nu dorim să interzicem țipatul, dar toți trebuie să conlucrăm pentru noi.

 

Social share & recomandare

About the author

o țărancă, vorba aia...

Comments

  1. In legatura cu subiectul de astazi .
    Interesant in filmul The accountant (2016) cum intelege un tata sa-si prgateasca pentru viata baiatul cu probleme psihice. Nu il lasa in linistea unui sanatoriu , din contra…

Comentariul tău

error: Conținut protejat