”Mă întrebi cum am devenit nebun. S-a întâmplat astfel:
Într-o zi, m-am trezit dintr-un somn adînc și am realizat că toate măștile mele au fost furate. Șapte măști pe care le-am purtat în șapte vieți. M-am panica și am început să alerg pe străzi strigînd:
Hoții, hoții, blestemații de hoți!!!
Oamenii rîdeau de mine și unii se ascundeau în case de frică. Când a ajuns în piață, un tânăr ce stătea pe un acoperiș, a strigat:
Uitați-vă la nebun!
M-am uitat să îl văd mai bine și în acel moment, soarele mi-a sărutat fața dezgolită de măști pentru prima oară. Și pentru prima oară sufletul meu a fost aprins de iubirea soarelui și nu mi-am mai dorit să port măști niciodată. Ca într-o transă, am strigat:
”Binecuvîntați, binecuvîntați să fie hoții care mi-au furat măștile!”
Astfel, am devenit un om nebun.”
-Kahlil Gibran-
…și așa și noi. Bântuim prin viață crezându-ne cineva. Autoimportanță. Priviți-i pe oameni la semafor, să vedeți ce frumos își aranjează hainele. Ei sunt ceea ce îmbracă. Iar ceea ce îmbracă e dictat de branduri, prin urmare ei devin ceea ce brandurile decid pentru ei.
Priviți-i pe oameni cum trec printre alți oameni. Adesea carcasele goale trâmbițează și fac și cel mai mare zgomot, în drumul lor spre ocuparea locului râvnit. P A R V E N I T !
Jos măștile! Strigă nebunii în cor, în timp ce orânduiala socială permite prin bune maniere alienarea mentală, uniformizarea maselor și colectivizarea ideilor, a personalității de breaslă. Cine iese din tipar, cade secerat, răpus de cei mulți. Mulți și proști. Cine dorește să se asemene cu aceștia, va trebui să se ungă cu tot felul , renunțând pas cu pas la ceea ce este el. Există în consumerism câte o mască pentru fiecare. Dar știți ce se mai zice?
”Dă-i omului o mască și îți va spune cine este el ”.
veto.
