Vlădică a fost mâna dreaptă a controversatului afacerist Ovidiu Tender, aflat acum în închisoare într-o condamnare de 11 ani. Tot Vlădică a fost cel care s-a ocupat de operaţiunile din Senegal şi din vestul Africii ale lui Tender.
Revenind la CV, Silviu Mănăstire specifică faptul că „în 2002 Florin Vlădică menţionează în CV-ul public că a fost preşedintele consiliului de administraţie al companiei Agrotim SA Timişoara, cu activitate în domeniul agricol. Oficial, însă, compania cu acest nume, Agrotim SA a fost lichidată în anul 1993. În mod incredibil, între anii 2005 şi 2009 secretarul de stat Florin Vlădică menţionează în CV-ul oficial că „a desfăşurat activităţi pe cont propriu în ţară şi în străinătate”, fără să menţioneze nici un alt detaliu. Unde a lucrat acest personaj în aceşti 5 ani, dar în cei 6 ani de după terminarea studiilor? Este acest Vlădică o „fantomă” a unui serviciu de informaţii?”
După ce Ovidiu Tender a fost condamnat pentru fapte de corupție, presa din Senegal titra că la cârma afacerilor sale miniere din țara africană ar fi fost lăsat tocmai Florin Lazăr Vlădică, membru al Partidului Social Democrat din anul 2002! Absolvent al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, Biotehnologie, devenit manager regional West Africa la SC Prospecțiuni SA, administrator la SC SIRS SA Timișoara și președinte al CA la SC Agrotim SA Timișoara.
„Începând din anul 2010 şi până în prezent a fost angajatul magnatului Ovidiu Tender în operaţiunile acestuia din Africa. Personajul cheie al afacerii nu este însă el, ci pare a fi de fapt acelaşi controversat Ovidiu Tender, om apropiat al serviciilor de informaţii ale Armatei dar şi de SRI. Este posibil ca Tender, aflat în puşcărie, să fi influenţat numirea lui Vlădică în funcţie sau, poate chiar, SRI?”
Atunci ca si acum am avut o idee foarte limpede: aceea de a prelua societati cu dificultati si de a lerentabiliza in cel mai scurt timp posibil”, spune Tender.
Același lucru să fie făcut și de către Marian Cucșa, de la Timișoara (nu știm cum se face că de aici pleacă rapandula, și se întinde, în toată țara) când acesta, migrând de la un partid la altul, încearcă, cu același ”dezinteres”construirea unui pol de probleme geofizice prin care, încercând o soluționare personală a unor probleme ce țin de securitatea națională, soluționează afacerile unui magnat, cu rol dublu, sau cum ar spune cei de la antena1, agent dublu, prin care, urmărind să afacerească în domeniul securității naționale, sfârșește arzând-o prin partide, încercând în mod aberant și neprofesionist ”privatizarea” acestora, de tip” mă dau cu tine, după care, dacă nu faci ce spun eu”, și de aici povestea lui Marian Cucșa, magnatul afacerist care se dă” important” pe la casa Albă, nu e așa ”alb” și nici ”curat” precum pare.
Și în fond, din portretul său psihologic reiese că e atât de curat încât nu îi poți găsi nimic, cu toate astea, imaginea lui ”impecabilă” ne face să credem că suntem în fața uneia dintre cele mai importante grupări de crimă organizată de la noi din țară, în sensul în care acești ”fanarioți” bipezi ai serviciilor secrete susțin și șantajează, amenință și ”falsifiază” afaceri murdare. încercând prin aceasta să-și ascundă atât falsitatea proprie și personală cât și ”afacerile” cățeilor de partid (ascuns) pe care îi susțin. În acest sens, unul dintre ei este Marian Coldea, sau Marian, cum i se spune, ”tătuca” serviciilor de securitate, sau ”problema” coldea a România.
Problema ”coldea”
Rechizitoriul în acest dosar a fost întocmit de fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, care a fost condamnată ulterior la patru ani de închisoare, după ce a încercat să-i determine pe subordonaţii săi să ceară în instanţă o pedeapsă cu suspendare pentru Ovidiu Tender. (foto: imagine ilustrativă)
Menționăm că de aceleași fapte a fost acuzat și domnul Coldea, în dosarul,
Ori traficul de influență e o faptă gravă, nu prin menționarea ei în Codul penal ci prin activitatea pur infracțională pe care o constituie, pornind de la influență asupra unor persoane cât și asupra discuțiilor și problemelor care au loc în această faptă. În acest sens menționăm atât discuțiile care au loc cât și măsura trucajelor pe care acești ”infractori” le realizează, pornind de la discuțiile unor fapte până la realizarea acestora și uneori, când nu o fac din convingere (cum o facem domnul Marean Cucșa, din Timișoara,un apropiat fost al „familiei lui Tender, ”din ce știm dar și angajat la unele firme care au făcut afaceri cu domnul Tender în trecut, în acest sens menționăm atât promovarea acestuia pe considerente ce țin de munca acestuia și nevoia acestor ”babalâci ”de a avea un tânăr pe lângă ei, care să le care servieta (cum este și Fritz în Timișoara, ca să vezi) , cât și promovarea acestora în funcții , în care activitatea desfășurată să nu contravină atât unor principii ieftine la care ei aderă câd și ”modificarea unor principii” ”din interior” folosind strategemen de ordinul celor menționate anterior. În acest sens, menționăm atât o specializare profund ”academică ” de tip ”psihosociologie ” cât și o specializare”ușor de depistat” cum e aceea de ”procuror,” ”informatician” și alte specializări de care acești ”hondico” (din latinescu handi- handi- și capat, deoarece aceștia nu au cap, în cele mai multe fotografii apărând cu fețe de ”monștri”, fără insecție”, fără nicio ”situație personală” care să fie afișată, o trăsătură caracteristică în cele mai multe boli de schizofrenie, de care bănuim că suferă aceștia. Cine le face un control?
În acest sens, menționăm atât pregătirea lui Coldea în a ”executa” anumite funcții ale organelor în stat (unele bolnave, unele mai bolnave ca altele dar și ”handicapate” în sensul că acesta atât suferă de probleme de acest nivel cât și ”le dă și altora”, în acest sens ”pregătind” mai mulți băieți de tip ”Marian Cucșa”, luați de pe la spălătorii și afaceri de tip ”Tender„, unde nu aveau nicio șansă, să evolueze, puși cu forța în funcții din care ”să mai facă și ei ceva”, însă nu mult, pentru a nu -și ”prii” putere. În acest sens, mulți dintre ei, cum este și acest domn, Ovidiu Tender, au o ”evoluție latentă” prin care, încercând să ”scape” de pușcărie, fie fac afaceri la vedere, fie fac afaceri folosind ”băieți” pe post de ”marionete”, cum este domnul inspirant, Marian Cucșa.
Potrivit presei românești, dar și celei străine, Florin Lazăr Vlădică este un apropiat al omului de afaceri Ovidiu Tender şi al avocatului Gabriel Biriş. Firma Trinoro Achiziţii SRL, în care fostul secretar de stat la Ministerul Finanțelor, în Guvernul Cioloș, Gabriel Biriş, a fost asociat minoritar, l-a numit administrator în august 2008 pe Florin Lazăr Vlădică. Vlădică este unul dintre cei mai de încredere oameni ai milionarului Ovidiu Tender.
Florin Vlădică a absolvit, în 1996, facultatea în cadrul Universității de Medicină Veterinară și Agricultură din Timișoara, orașul de baștină al lui Ovidiu Tender. Interesant este și că Vlădică a fost student în aceeași perioadă în care premierul Sorin Grindeanu urma cursurile Facultății de Matematică din cadrul Universității de Vest Timișoara. Pentru că, după ce Ovidiu Tender a fost condamnat, presa din Senegal titra că la cârma afacerilor sale miniere din țara africană ar fi fost lăsat tocmai Florin Lazăr Vlădică, membru al Partidului Social Democrat din anul 2002! Absolvent al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului devenit manager regional West Africa la SC Prospecțiuni SA, administrator la SC SIRS SA Timișoara și președinte al CA la SC Agrotim SA Timișoara.
Ovidiu Tender a executat în închisoare doar 4 ani și 6 luni din pedeapsa de 12 ani și 7 luni pentru preluarea ilegală a combinatului RAFO.
Din cuprins:
Active cedate pe promisiuni neonorate, așa cum și domnul MArian Cucșa a făcut cu mai multe partide la Timișoara, urmând să facă acest lucru ”în toată țara”, a se vedea scandalul în partidul AUR și ce a făcut prin alte partide.
Legea mai favorabilă: cum e aplicată retroactiv norma penală, cu toate că nu există o normă penală care să reglementeze traseismul politic.
De asemenea, nu există nicio penalitate pentru acest ”Marian Cucșa” din partea opiniei publice , cu privire la situația lui. Nu se vorbește despre el ”niciunde”, este ”important” doar în anumite momente, în care acesta susține metode și fapte copiate de pe internet cu privire la ”inamicii” lui, în acest sens menționând ”mulți prieteni” de-ai lui, cu care se lăuda, față de care brusc manifestă un spirit de dorință, încercând prin acesta să corupă partidele, din interior.
Hai să vedem acum și ce e în interior la Marian Cucșa. Mai multe despre asta am scris aici:
Miza procesului pentru Tender: anularea confiscării speciale. Nu se anulează și ”problemele ” lui Marian Cucșa? Din ce vedem, presa a scris foarte puțin despre el. Nu știm de ce, ținând cont că apare „pe toate gardurile” în filmarea cu Cosmin Vlădică.
Motivarea instanței: Fapta nu mai este prevăzută de legea penală. Nici traseismul nu este prevăzut de legea penală, dar poți să-l invoci, când îl vezi la ”prietenii tăi”. La AUR și alte partide pe care le-ai ”traseizat”. Așa cum se invocă și motive precum ”implicații legionare la Călin Georgescu”, fix de către cei care fac afaceri cu ”legionarismul”, din Congo, sau ”afaceri imobiliare” în domeniul minelor de război.
Avocații: Nici celelalte acuzații nu mai stau în picioare
Momente esențiale ale „privatizării” RAFO-Carom Cum a pus mâna Ovidiu Tender pe rafinărie
Afaceristul Marian Iancu – şi debitor, şi creditor Rafinăria, „modernizată” cu fier vechi
Domnul Marian Cucsa a avut activitati intre 2007, cand a terminat facultatea la Timisoara, si 2011, cand incepe CV-ul sau. A lucrat la firma S.C. SERVICE TEST S.R.L., care nu există, o practică normală pentru marii afaceriști, prin apariția și dispariția unor firme, în aceeași zi,(ca la partidele lui Marian Cucșa). În aceeași perioadă, a lucrat la S.C. SCHILIFT S.R.L: “Societatea aparţine CJ Timiş şi are ca obiect de activitate administrarea pârtiilor de schi de pe Muntele Semenic.”
Cam ce a ”administrat” firma lui Ovidiu Tender la Timișoara în perioada 2009,2010
„Domnul deputat Marian Cucşa, și-a încetat activitatea în cadrul grupului parlamentar PSD şi a activat ca deputat neafiliat”, nefiind prezent nici la moțiunea de cenzură a PSD împotriva Guvernului Orban. O practică normală pentru cei care ”vin în partide” fără să fie în partid, sau susțin că sunt afiliați, fără să fie afiliați. E bine să fii într-un partid doar cu numele și uneori, pentru a dobândi în mod ilicit, informații. În acest sens, domnul MArian Cucșa a fost ales și pe listele ALDE, dar a părăsit și formațiunea lui Tăriceanu, în septembrie 2019, alături de alți câțiva deputați.
El a intrat în Partidului Republican după o scurtă trecere și prin Forța Națională, partid format în mare parte de foști membri ALDE, și a activat în Camera Deputaților în grupul PSD.
Ovidiu Tender a executat în închisoare ani pentru preluarea ilegală a combinatului RAFO. MArian Cucșa nu a executat niciun an pentru afaceri cum sunt ”traficul de influență”, traficul cu partide și spălătoria de bani și avere patrimonială pe care o susține în fața altor candidați. Acesta își ”mută” proiectele de la un partid la altul, ca o spălătoreasă ieftină, susținând atât că, proiectele acelor partide îi aparțin dar și că, având acest rol de ”candidat„ fără candidat, și ”partid fără să aibe partid”, în acest sens menționăm că atât ideologia lui este incertă (ca sexul copilului înainte de naștere) cât și că acesta nu arată niciun interes vădit pentru probleme țării, altele decât cele la care face referire el: penalii de la AUD, penalii de la funcții publice și penalii de la USR.
Din firmele pe care acesta le are…:
“În Senegal avem patru exploatări miniere, concesionate de la stat, pe o perioadă de 42 de ani, care totalizează aproape 10.000 de kilometri pătraţi”, a declarat Tender. Proiectul este gestionat de un consorţiu din care fac parte Tender SA, Prospecţiuni şi Tender Africa.
În Burkina Faso, acesta deține o minieră de război.
Nu are nicio ideologie, nu susține nimic.
În altă ocazie, acesta și-a pus un banner cu Vladimir Putin în centrul capitalei, pentru a susține candidatura lui Trump la prezidențiale, menționând în mod cert că românii sunt răi și nu îi vor bannerul, acesta făcându-se de rușine deoarece nu a dorit să susțină ”propriul om”.
poză Trump
Era scumpă campania electorală, domnule Cucșa? Cât costa pe candidat? Din banii gratis de la guvern v-ați făcut Donald Trump?
Citeşte întreaga ştire: Procesul lui Ovidiu Tender ar putea „legaliza” privatizările frauduloase din anii 1990-2000. Motivul: redefinirea abuzului în serviciu la CCR
Timp de patru luni, un cotidian francez a investigat activitățile companiilor militare private din Republica Democrată Congo. Printre ele, compania militară privată a lui Potra.
Un fapt interesant este faptul că acesta deține mai multe mine și exploatații miniere în țări precum Africa, Congo, Senegal, care totalizează aproape 10.000 de kilometri pătraţi de exploatări miniere. Printre preferații săi se numără ”rebelii” sau persoanele despre care se vorbește ca despre o ”populație” băștinașă dar care, ce să vezi, nu vrea să plece.
În același caz, facem referire și la situația cu Roșia Montana, de la noi. Nu uităm că și aici, s-a dus vreme de ani, un război important, poate unul dintre cele mai importante războaie pe care noi, ca americani (sau africani) pe plantație, le-am avut și încă le avem cu acești ”importanți” ai resurselor, cum este și domnul Potra. Că ce să vânezi altceva în africa nu?
Ei susțin că este vorba despre un război între ”civili” și rebeli”, însă, ca și în cazul multor astfel de războaie, nu se spune nicăieri despre cine este civil și ce face, și cine este ”rebelul”, în acest sens referindu-ne mai mult la un război ”artificial”, întreținut de cele mai multe ori de…
Love me Tender, love me ”bălegar”, sau ce alte resurse scotocesc acești boșorogi ai magnaților, acești ”wannabe” ai antreprenoriatului românesc.
S-a scris undeva despre acest lucru? Nu. De ce? Pentru că presa din România, în loc să susțină ”un antreprenoriat etic ”și să ”laude în public afacerile curate ale antreprenorilor românești, ne spune zilnic despre câți bani face Tender dar și alți eșuați ai ”imperiilor financiare de câțiva lei. ”Atâta valorează afacerea lui Potra.
Să vedem despre Potra. S-a spus: lucrează la TVR, este prieten presa și susține că ”nu știe ce caută în PSD”, în acest sens menționând acest partid de mai multe ori, atât ca ”importantă” cât și ca susținător ai mai multor politicieni de acolo. În speță, domnul ”Florin Lazăr Vlădică” un apropiat al domnului Potra dar și un apropiat al domnului,,,, ce să vezi, Călin Georgescu. Care Călin Georgescu lucrează la ONU, societate și instituție care a apărat drepturile omului.
Cu siguranță aceștia nu sunt prieteni și cu siguranță nu se cunosc deoarece ”au făcut afaceri împreună”.
Situația e mai mult decât atât.
În anul 1994, ONU desfășoară o activitate de investigare ………. în Africa ………. https://news.un.org/en/story/2025/03/1160801
Consiliul de Securitate al ONU are responsabilități importante, inclusiv autorizarea operațiunilor de menținere a păcii, impunerea de sancțiuni internaționale și determinarea modului în care ONU ar trebui să răspundă conflictelor din întreaga lume.
În acest sens, menționăm că Consiliul de Securitate al ONU, desfășoară activități de investigare a fraudelor și a companilor militare care își fac război cu resurse în Senegal.
…………..
Aproape 500 de militari români, cei mai mulți în rezervă, au lucrat în ultimii doi ani sub comanda lui Potra în Republica Democrată Congo, dezvăluie chiar Ministerul Apărării. Au fost și soldați care au intrat în concediu de creștere a copilului pentru a se înrola în compania privată a celui care este, era, în prezent, dat în urmărire internațională pentru că ar fi pus la cale „acțiuni împotriva ordinii constituționale”. Și despre care…. inamicii lui susțin că… l-ar fi susținut pe Călin Georgescu, înscenându-i astfel o întreagă ”pledoarie” de imbolduri rezerviste, pentru a se alătura, unor campanii de dezinformare și meșteșugărire a informațiilor de contraspionaj din Nordul Africii. În acest sens, șef de campanie menționăm că este domnul Vlădescu, prin afilierea lui la companiile lui Potra dar și la companiile lui Ovidiu Tender, prin care acesta, având acces la resurse, a susținut, în perioada 2011-2020, mai multe acțiuni civile și de război împotriva ”rebelilor”, menționați de către ONU ca fiind ”civili” de fapt, care își apără teritoriul.
Militarii români care au luptat pentru mercenarul Potra în Africa: 466 de rezerviști și șapte
soldați în concediu de creșterea copilului
Informațiile au fost furnizate miercuri, aprilie, după un control efectuat de Ministerul Apărării Naționale (MApN). Anterior, aceeași instituție nega că militari de-ai săi ar fi lucrat în RD Congo pentru mercenarul român Horațiu Potra.
Există o instituție în cadrul Ministerului Apărării Interne și nu știm, care nu dorește să fie Ministerul Apărării Interne și nu dorește ca aceste informații să fie dezvăluite oricărui altcuiva și că, aceste informații făcând parte din filierea ”nespecială”, aceste informații pot fi dezvăluite, chiar și fără acordul unei persoane din instituții, totodată această persoana (nu știm cine este) nu știe întotdeauna despre ce ”informații ” se dau public presei, sau oricăror alte instituții ale statului, în acest sens având mai multe ”probleme” de ordin intern privind ”traficul de informație” sau ”felul în care informația circulă la ei”,ținând cont că e o instituție militarizată și zicem, acolo nu lucrează ”orice”. Nu comiți asemenea greșeli când lucrezi în MAI. Nu ai voie. Ești pregătit să faci față la orice, nu doar la ” ce spune presa” ci și la ce ”spun colegii”, cu toate că mulți dintre dumneata nu știu despre ce s-a spus despre ei.
După răsturnarea regimului, Potra a fost luat prizonier de rebeli, apoi evacuat de Ambasada Franceză. În 2016, s-a întors în Bangui să „antreneze trupele prezidențiale centrafricane” ale noului președinte ales, relatează el.
Tot pe continentul african, Potra a lucrat și în protecția minelor, pentru miliardarul australian de origine română Frank Timiș, proprietarul Gabriel Resources, și suspectat în cazuri de corupție.
Călin Georgescu a fost în perioada 2010–2012 Raportor special pentru drepturile omului și deșeurile periculoase al Biroului ONU,
În tot acest timp, în acești ani mai bine zis. în Congo, Africa, Senegal, Botswana și alte regiuni, se desfășoară lupte importante pentru resurse, având în acest sens mai multe ”armate” de ”legionari ”care operează sub identitatea unui ”stat român”, în interesul altor state, în speță, Africa, guvernele corupte de la ei. Pentru resurse.
În acest sens, menționăm că există mai multe opreațiuni guvernamentale, executate de ”actori străini”, agenți statali, români, care acționează în alte interese decât cele ale statului român, prin aceasta menționând următoarele:
aceștia acționează ca o bandă criminală, în interesul statului român (prejudicerea lui, nu interesarea lui)
se exercită un control important atât în afara statelor folosind resurse românești cum ar fi: bani publici, spălați,cât și resurse din afara statului românesc, prin care aceștia încearcă, de mai mulți ani, să exercite un control guvernamental corupt al unor ”benzi de oameni”; în speță denumire în continuare FAMILII: Aceștia, folosind forța fizică și metode de subjugare emoțională, manipulare, trafic de persoane, trafic de carne vie și trafic cu ființe umane, susțin și adapă un război neromânesc, susținând că acesta este ”important ”pentru serviciile secrete dar și pentru a ”pune în funcție ”diverși oameni, la noi, a se vedea noile numiri ale ministrului handicapat BOlojan, care numește șef al serviciilor secrete oameni interpuși în afaceri cu armament, oameni care nu au nicio prezentare publică oneroasă, oameni care nu au trecut prin nicio probă a conștiinței, înainte de situație.
armate care operează în estul Republicii Democrate Congo, bogat în minerale, a cucerit Goma, cel mai mare oraș din regiune, la sfârșitul lunii ianuarie, pe fondul intensificării confruntărilor cu forțele guvernamentale.
În MApN, nivelul de acces la informații clasificate este la treapta minimă, ne informează un comunicat al MApN în care încearcă să dezmintă informația publică, conform căreia acești agenți, au ajuns în Africa, luptând cu armament nuclear pentru o țară care nu le-a făcut nimic. Ce v-a făcut Africa?
Menționăm că Florin Vlădică a fost implicat în mai multe afaceri controversate cu armament, atât în calitate de șef al Departamentului pentru Armamente din cadrul Ministerului Apărării, cât și ca reprezentant al unor mari companii străine de echipamente militare.
Perimetrele concesionate sunt de metale grele, metale rare, aur şi minerale asociate şi cupru, iar primele informaţii legate de exploatarea propriu-zisă vor fi disponibile anul viitor. În acest sens, menționăm atât o pasiune a domnului Vlădică pentru armament cât și implicarea domnului Ovidiu Tender în afaceri cu muniție, arme, armanent geofizic și ”viitorul”, cum spune el, al armamentului, dorind în acest sens să investească chiar și în .. ”deșeuri”.
În acest sens, acesta menționează de mai multe ori în interviuri despre ”planurile sale mărețe” de a cuceri atât Africa cât și o parte din budele publice ale populației, în acest sens menționând atât buda publică numită ”Româniea” cât și buda publică pe care o ”întreține”, exploatând, cum poate, minereuri, fer vechi și alte resurse de doi lei ale omenirii.
Nu e mare diferență între el și un țigan. Sau un țigan care face afaceri cu fer, în acest sens menționând atât căldărar cât și spoitori, care știu ei mai bine cum e cu bur kina și cu fa so, în acest sens menționând atât copiii lor cât și toate neamurile care vor să vadă, cum face Ovidiu Tender afaceri cu fer în Burkina. Ar trebui să-și schimbe numele în ”Ovidiu Fer”, și așa la cât fer a băgat, și ruine, tot un neFEricit va ajunge. Toți care au mâncat prea mult fer au ”îmbulit-o”, în acest sens menționând atât fer vechi cât și ”fer mai nou”, menționând că nu știu ce au pățit” după consumul acestui fer și s-au îmbolnăvit. Aceștia au spulberat multe vise ale canibalilor prin care aceștia, mergând să-și vadă ”plantația” de fier vechi, nu știu ce s-a întâmplat au susținut că nu au mai avut fer.
Acesta deține sau deținea, o companie aeriană, numită Jetrean Air (linie aeriana in Coasta de Fildes), pe Coasta de Fildeș.
Perimetrele concesionate sunt de metale grele, metale rare, aur şi minerale asociate şi cupru, iar primele informaţii legate de exploatarea propriu-zisă vor fi disponibile anul viitor.
Tender a spus că a fondat împreună cu omul de afaceri Frank Timiş o firmă care a făcut o aplicaţie pentru 20.000 km pătraţi de concesiuni petroliere în Oceanul Atlantic. “Am terminat negocierile cu guvernul senegalez, dar încă nu am semnat”, a precizat el.
Africa se confruntă cu o criză fără precedent din cauza războiului din Ucraina, scriu ziarele. Rusia este de vină. Rusia este de vină pentru războiul din UCraina, în timp ce Rusia este de vină că, Georgescu Călin a câștigat la noi alegerile.
Un raportor ONU pe probleme de comisie, a susținut că în Ucraina nu există război și că în America NU se moare de foame, dorindu-și în acest sens să susțină un ”război român român” și nu un război, româno- africa, așa cum îl susțin mulți.
Cine credeți că câștigă dintre Potra și Virgiliu?
Are nevoie Rusia sau China de armament?
Armanent românesc în Africa?
Hai să vedem,
Tot Potra este și cel care l-a recrutat pe Iulian Gherghuț, un bărbat care lucra ca agent de securitate la mina lui Timiș din Burkina Faso când a fost răpit și dus în Mali, unde a stat în captivitate timp de opt ani.
Invazia rusă în Ucraina, declanşată pe februarie, şi sancţiunile impuse ulterior Moscovei au lovit durabil ţările africane, deja afectate de pandemia de COVID-19 şi de criza climatică. Invazia rusă este de vină pentru sancțiunile impuse țărilor africane… de a opri acest război. Este responsabilitatea Americii să oprească acest război. Nu a țărilor Africane. Însă…
Aproximativ 400.000 de persoane și-au părăsit casele din estul RD Congo în perioada ianuarie-februarie 2025 (Republica Democrată Congo) pe măsură ce rebelii au avansat spre Goma, potrivit Agenției ONU pentru Refugiați.
Potra a fost acuzat de trafic de droguri, însă ulterior a fost achitat de aceste acuzații.
Fostul comisar Traian Berbeceanu, cel care a condus acțiunea, a declarat că armele găsite erau de tipul celor care ar putea fi folosite de o celulă teroristă într-un act terorist.
El l-a caracterizat pe Potra ca „un om extrem de periculos”.
Dar nu și pe Călin Georgescu, care a fost ”acuzat” de.. postări pe feisbuc.
Nu și pe alți candidați care în tot acest timp, încercând să soluționeze o candidatură, și să fie parte dintr-un proces penal, au sfârșit încercând să determine autoritățile, în loc să-și îndrepte privirea spre ei, să soluționeze o autoritate care ”nu există în România”, în speță, ”Curtea Constituțională”, în denumirea ei de ”Curte” și nu de Constituție.
Cineva s-a sesizat?
Să revenim la afacerile ilegale ale lui Potra și ale lui Vlad Voiculescu de la TV.
În 2002 Florin Vlădică menţionează în CV-ul oficial că a fost preşedintele consiliului de administraţie al companiei Agrotim SA Timişoara, cu activitate în domeniul agricol. Oficial, însă, compania cu acest nume, Agrotim SA a fost lichidată în anul 1993. În anii 2005 2009 secretarul de stat Florin Vlădică menţionează în CV că „a desfăşurat activităţi pe cont propriu în ţară şi în străinătate”, fără să menţioneze nici un alt detaliu. Unde a lucrat Florin Vlădică, în acești ani, de după terminarea studiilor? Același lucru se poate vorbi și la Marian Cucșa. Cu aceeași „biografie ”impresionantă, de câteva joburi pe la firme care nu există sau au dat faliment (ăsta da antreprenoriat și manageri de proiect) , acesta susține că ” a lucrat la SRI” dar și că ” e șef la armament.” Cumva fabrică pistoale în curtea din spatele casei sau e doar un ”aghiotant” al lui Potra, în acest sens menționând că orice ”deștept ”din servicii are nevoie de un băiețaș, ca Potra și ca alții, să-i servească unor interese bolnave, în acest sens vorbim atât de boli precum ”tulburări mintale de ordin” ”știu eu pe cineva” cât și tulburări privind traficul de influență și manipulare asupra altor persoane.
Rețineți, la Mihai Cucșa, era din convingere. La Potra, Vlădică și alții, e pentru bani.
Reamintim tovarășilor că în , 2024, Florian Coldea a fost este cercetat penal privind fapte de corupție și influențarea declarațiilor, un dosar penal ce vizează fapte de influență asupra unor magistrați dar și influență asupra unor situații juridice ale unor oameni.
________________
La aproape două luni de la acea comunicare, MApN vine cu informații noi, în urma unor verificări în toate structurile militare, la solicitarea ministrului Angel Tîlvăr, și își contrazice propriul drept la replică. în MApN nu s-au găsit ”interferențe americane ci doar rusești, în acest sens menționând o gravă problemă de audiențe la MApN în care, un tip, oarecare susține că ”s-au găsit interferențe mercenare la MApN și aceștia, nedorind să se audă că este vorba despre asta, susțin, după mai multe luni, un comunict. Stai bă să-i schimbe ăștia, Bolojane!
Și ghici pe cine a pus pe șef de integralitate… scuze, șef la construții, pe s.c. șantier de armament srl? Pe Potra!
Care Potra e înarmat până-n dinți și are ”un armament ” care… de tipul celor care ar putea fi folosite de o celulă teroristă într-un act terorist.
De fapt, au fost militari români care au lucrat în Congo, cei mai mulți rezerviști – nu mai puțin de 466.
Militar rezervist era și Potra. Și Călin Georgescu…. însă nu chiar la MApN, însă…
undeva, pe drum, ceva s-a întâmplat. Aceștia nu s-au mai înțeles, ori domnul Potra nu a dorit să știe că cineva din MAI, prim-ministru poate, știe mai bine ca el sau poate știe mai bine ca oricine, despre ce afaceri fac aceștia în Congo. Pe banii lui Tender. Pe avioanele lui. Compania privată de aeronave deținută de Tender este pentru a transporta făt frumos. De asemenea, și spațiul public în care acesta susține că „ a cumpărat armament” și a ”făcut afaceri cu statul” în domeniul producerii de armament (dacă știe cineva să ne spună la ce îi folosesc unui handicapat ruine, metale grele și alte metale, dar și alte minerale și deșeuri asociate unui cupru.
Consilierul pe probleme de deșeuri domnul Călin Georgescu, ar putea să ne spună mai multe în acest sens.
Ca și raportor ONU, la acel nivel, cu siguranță acesta avea, și are, din ceea ce ne spunea (chiar public la TV și oriunde a fost invitat) că în această situație, se impune atât un control la nivel de deșeuri cât și un control la nivel de ”poliție politică” prin care aceștia, știind situația la nivel de ”deșeuri” în Africa, susțin și încearcă, prin mai multe metode, unele dintre ele fiind la nivel de ”influență politică” asupra unor președinți (falși) de state, cum este cazul președintelui din Africa (Congo) , un control la nivel de stat al acestora, atât prin plasarea de rebeli în funcții publice cât și de „persoane necalificate” în domeniul comerț cu amănuntul și consumul ilicit de substanțe stupefiante, cum sunt consumul de minereu, de fetale grele, de menereu, de metale de mare risc, de cupru, consumul de menereu, de mare risc (consumul de petrol, minereu, fer) dar și alte consumuri, în acest sens menționând atât necesitatea măsurii de urgență a unui ”consult psihiatric ” la Potra cât și o analiză psihiatrică de excepție pentru domnul Lazăr Vlădică, care a ”înzestrat” operațiunea furnizând ”armament.”
Firma lui Horațiu Potra, singura care are contract pentru Republica Congo, susțin experții ONU.
Nu e de mirare că aceștia au tremurat când au văzut că domnul Călin Georgescu ar putea să ne spună, și chiar ne-a spus, despre afacerile ilegale cu comerț și trafic de arme, armament biodegradabil și pericolul deșeurilor din Institutul de Cercetare a crimelor comunismului.
În acest sens, acesta a fost ”acuzat” de crime de comunism, război, gândire critică dar și alte ”gândiri ”care atestă faptul că acest domn, dar și mulți alții, știu mai bine ce se întâmplă în serviciile secrete decât știm noi.
Experții ONU, citați de BBC, spun că doar două companii militare private au activat în Republica Democrată Congo – un stat din Africa măcinat de lupte interne – după 2022, când gruparea rebelă, susținută de Rwanda, s-a regrupat și a început să cucerească teritoriul în provincia Kivu de Nord. Deși M23 a declarat ulterior că relocările ar trebui să fie voluntare, OCHA a avertizat că peste 110.000 de persoane strămutate se îndreaptă acum spre sate izolate, cu acces și mai redus la asistență umanitară.
Din fapte: o grupare, se spune că e cea mai puternică dintre cele peste 100 de facțiuni armatei (care armate?) care operează în estul Republicii Democrate Congo, bogat în minerale, au cucerit Goma, cel mai mare oraș din regiune, la sfârșitul lunii ianuarie, pe fondul intensificării confruntărilor cu forțele guvernamentale. Nu știm cine sau ce sunt aceste forțe guvernamentale, care susțin că ”lucrează pentru om ținând cont de mai multe condiții, unele dintre ele fiind chiar faptul că sunt resurse care spun că aceste forțe guvernamentale, lucrează, folosind mercenari români, chiar împotriva poporului, strămutând și conflictualizând conflicte. Tot atunci zeci de mercenari români fuseseră prinși în lupte și, ulterior, au fost evacuați după eforturile instituțiilor abilitate din țară. Numai un agent SRI ar putea să evacueze de la guvernare un agent SRI.
Coldea?
Oamenii lui Potra nu aveau asigurare de muncă. Ba mai mult, și-au văzut contractele abia când au ajuns în Congo. Ei nu mai pot fi angajați aici, pentru că structurile de informații nu le mai dau avize de securitate. Știu ceva serviciile de securitate ce nu știm noi? Cine și în ce fel ordonă ”avize de securitate” pentru aceste persoane și în ce motiv? Știu ele ceva ce nu știm noi? Știu ele mai mult, din ce ar putea ști, de la venirea lor acasă, acești oameni? îi solicităm să revină și să ne spună ce știu. Cum e cu lupta pentru resurse, frate? Ce resurse?
sau să nu spunem că, afați într-o fază acută a bolii, aceștia, în loc să muncească pentru resurse, munceau să scotocească… bani de făcut mărgele. Cu e cu faza bolii, mărgele? Cum e cu soluționarea ofensivă a unor propuneri prin care, aceștia, încercând să obțină resurse, pentru ei și familiile lor, au sfârșit obținând… nimic? Pentru ce ați muncit, frați?
Deși gruparea periculoasă a declarat ulterior că relocările ar trebui să fie voluntare, OCHA a avertizat că peste 110.000 de persoane strămutate se îndreaptă acum spre sate izolate, cu acces și mai redus la asistență umanitară.
Este acesta un motiv de război?
Între timp, mulți se întreabă
De ce vrea șeful ONU un loc permanent pentru Africa în Consiliul de Securitate?
Ce este ”gruparea aia periculoasă”? (M23)
”Gruparea periculoasă” (M23) este una dintre cele peste 100 de miliții care mișună în zonele bogate în minereuri din estul Congo. Aceștia au un control direct asupra unui teritoriu și asupra industriei miniere profitabile. Sunt mercenari plătiți, pentru a destabiliza ”ordinea” dar și pentru a susține mai multe probleme în guverne. În acest sens, mențioăm atât civili antrenați să ucidă, cât și persoane normale, care cu studii la postliceală, dați afară din MAI au susținut un post de cămătărie la S.C. Potra SRL, din alte motive decât cele de „concediu de creștere a copilului”. aceștia, făcând afaceri ilicite și susținând comerțul cu bani, au denaturat, tergiversat și umflat prețurile la carburanți, menținând în acest sens mai multe acorduri și tratate false, printre care cele cu țările UE. Menționăm că niciun Potra nu a fost implicat, acesta, cași mulți alții, erau folosiți pentru abilitățile lor, așa cum NU l-au putut folosi pentru Călin Georgescu. Aceștia erau controlați de Virgil Potra dar și de persoane precum: Coldea, Florin, Vlădică, Helmuth și alți Hengel dar și alte persoane pentru care e bine să ai o țară, dar mai bine e să o ai pe a ta. În acest sens,aceștia au primit ”detenție pe viață” pe viața lor, nu a TA.
Guvernul congolez a părut până acum incapabil să reia controlul asupra acestei părți din țară.
Guvernul românesc, adică fix ăștia care susțin că sunt ”statul paralel”. paralel cu cine? că nu ne intersectăm, au făcut afaceri ilegale cu droguri, arme, armament și alte înzestrări, pe care statul le numește ”infracțiuni de corupție” dar și înaltă trădare, prin care aceștia au fost somați, atât să plătească dările la stat cât și să-și ceară scuze public, umiliți și rușinați în veac.
Dat fiind că avem un război la graniță, dacă se întâmplă ceva, noi va trebui să ne bazăm pe acești oameni pe care îi numim mercenari. Eu îi numesc contractori. Ei nu se pot întoarce la locurile lor de muncă. Cei din Ministerul Apărării, clar, nu.”, susțin mai multe persoane care și-ar dori ca acești soldați să vină înapoi, dar ei nu și nu, că nu doresc să muncească pentru ”patria românească.”
Patria a Priori. Societatea românească.
În acest timp, Coldea:
De ce e periculos Georgescu pentru acești oameni?
În anii 2008-2009, acesta s-a ocupat cu:
b) cercetarea, monitorizarea, examinarea şi primirea de comunicări şi informaţii cu privire la traficul ilegal de deşeuri toxice şi periculoase;
c) elaborarea de recomandări şi propuneri privind măsurile adecvate pentru a controla, reduce şi eradica traficul ilicit, transportul de produse şi deşeuri toxice şi periculoase;
d) întocmirea, anuală, a listei ţărilor şi corporaţiilor transnaţionale angajate în transportul ilicit de deşeuri toxice şi periculoase, precum şi ţinerea evidenţei persoanelor decedate sau afectate de deşeuri.
România a mai deţinut, până în prezent, două mandate, vizând monitorizarea situaţiilor de ţară pentru R.D. Congo şi Belarus.” Practic Călin Georgescu investiga fix analizele tranzacționale, deșeurile, crimele, armamentele bionucleare, fosilii, ruinele ăstora.. care acolo ”guvernau” o țară.
De asemenea, la o simplă căutare în arhiva Organizației Națiunilor Unite pot fi găsite suficiente comunicate publice și declarații ale lui Călin Georgescu, oficiale, din calitatea sa de angajat al ONU.
Este acesta un motiv suficient de bun să suspectăm că, în afacerea „Candidatul” , s-au găsit mai multe probe privind „interferența Rusiei în alegeri” bazate doar pe câteva ”speculații” ? găsite de către handicapații ăștia pe feisbuc (fac referire la SRI, care de ceva timp are o pasiune pentru oameni cu deficiențe, cu Trisomia, cu boli cronice și contagioase cum este domnul Bolojan, VLădică și alți ”crispați” ai serviciilor secrete, care prin analiza lor minuțioasă, NU reprezintă o siguranță adresată.
Cu toate astea,ca orice stat sau care fraudează statul, nici Consiliul de Securitate al ONU nu are președinție ”din Africa”, în acest sens menționând că preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva susține că Este ”inacceptabil” ca America Latină şi Africa să nu aibă un mandat permanent în Consiliul de Securitate al ONU, revendică pa tribuna Adunării Generale a ONU, relatează AFP,
și noi susținem că este inacceptabil ca această conducere a statului român să nu aibe ”președinți din ”România” ci din alte țări cum sunt SUA, Canada, Germania, Maghiara, cum altfel ar fi fost mai ușor să investigăm crimele comunismului, dar și aceste crime pe care, oameni în foame de zorzoane (a se vedea bâlci, lanțuri, metale grele, resurse și bani) le au cu România.
În genere, nu ne explicăm prea mult. Există surse rezonabile care spun, atestă și confirmă o implicare la nivel înalt a ”statului” independent, dar și al altor State, care privind către noi, încercând să susțină că nu au fost fraudate alegerile, sfârșesc ba printr-un newsfeed uitați, ba printr-un articol care e marcat ca spam, ba într-o situație din cele pe care le-am expus. Trafic de inluență dar și de date, în acest sens a se vedea compania CryptoData și de ce domle, știrile bune nu (mai) apar la noi.
Despre asta am scris aici…………… https://www.trasaturidinfront.ro/agenda-setting-in-romania-si-clanurile-mafiote-de-tip-bolnav-o-analiza-comportamentala-a-tuturor-celor-implicati
Folosind modelul Wagner, dar și afacerile cu ”turci rusești”, modelul Wagner, preîntâmpinat la noi pentru a ascunde adevăratul model de afacere”ultra românească”, în acest sens menționând afacerile lui domnul Tender dar și al altor ”magnați ”ai petrolului și al banilor murdari de la noi din țară, aceștia au susținut că există o ”interferență ” străină în afaceri, încercând prin metode wagner, să determine opinia să scandalizeze pe domnul Neamțu. Aceștia au candidat, folosind mai multe persoane ”speciale” pentru a antrena atât abilitățile de ” problematizare ”a României cât și alte probleme pe care aceștia le-au susținut. În acest sens, menționăm atât existența unui raport CSAT cât și existența mai multor date și fapte publice cu privire la Situație. În acest sens, despre asta am scris aici: (https./raportul -csat-un-fals)
Hai să vedem care este modelul de afaceri preferat al acestui domn, Tender, și de ce ne interesează el?
Scriind despre Wagner, ne atragem atenția: Afacerile lui Prigojin (șeful la Wagner) au atras și ele atenția, începând cu contractele de catering pentru Kremlin și construcția de imobile, până la tranzacțiile petroliere din Siria și extragerea profitabilă a aurului și diamantelor , în Africa în special în Republica Centrafricană, o țară măcinată de violență.
Așadar, nu există nicio mișcare Wagner în România, există doar câțiva oameni cu probleme care susțin, pe modelul Wagner, că ei ar conduce România,și că, ei având „resurse materiale” pot să facă ce doresc cu aceștia. Nu cu mulți, nu cu mulți. În acest sens, aceștia au încercat compromiterea lui Călin Georgescu, fiind singurul și dacă nu unicul lor dușman. Dintre perspective: Creștin, mistic, susține că nu dorește să profite de pe urma războaielor, nu îl interesează afacerile cu războaie și nici să susțină, într-un fel sau altul,că este sau nu este președintele României. Este oricum.
Din practica judiciară a antrenamentului abilităților cognitiv comportamentale, se remarcă la acest ”grupare infracțională” de o mediocritate rară, un raportor asemănat cu o mișcare Wagner, în care aceștia, dorind să aibe ”beneficiile de imagine ”și susținerea unor interlopi din Poliție dar și de oriunde altă parte, cum ar fi din Poliție, Jandarmerie, Forțe Speciale și alte forțe care conduc România (da, o conduc, că doar n-o s-o lase pe mâna ăstora) Ministere și alte surse normale (uneori și SRI, dacă doare) au susținut că sunt ”mari afaceriști„ comițând în timp mai multe situații:
fraudarea alegerilor pe principiul ”spunem ce facem noi ”și susținem că ăla face. (în acest sens menționăm alegerile candidaților prin interferența ”rusească”, care era de fapt, interferența a SRI, modelul de CSAT copiind perfect un model de campanie normală de publicitate
fraudarea alegerilor pe principiul ”nu spunem ce doriți” ci ce vrem noi, pentru a vă determina să vă îndreptați atenția către situația noastră, în acest sens menționând că aceștia au angajat mai mulți handicapați și bolnavi psihici în funcție, pentru a ne determina să ne ocupăm mintea cu ei în mod involuntar, în acest sens menționând că aceștia au antrenați în serviciul de ”delimitări normale” prin care încearcă, folosind forța și bruta, să susțină că oamenii sunt proști sau trebuie să facă cevor ei. Menționăm că aceștia susțin că ”nu vor nimica” însă datele și conturile bancare ale acestora reflectă altceva. Ele sunt goale…
fraudarea alegerilor prin încercarea unor situații de trafic de influență normală prin care, folosind algoritmii facebook și ai altor dețele, au determina o întoarcere a oamenilor, către cele normale, și nu către ei (sau ce fac aceștia) (când nu îi vede nimeni) în acest sens menționând că aceștia când nu sunt văzuți, sunt alt fel , și nu cum suțin prese despre ei, persoane (de exemplu la domnul Bolojan sprâncenele nu îi sunt alipite, așa e el)
Despre soldații mercenari români din Congo
Primii 92 au ajuns la Goma în decembrie 2022, într-un zbor charter din România, să protejeze orașul, aeroportul, și să ofere instruire. Nu au reușit să fie folosiți în armata românească de către ”ofițeri și subofițeri ”necalificați care, folosind mijloace verbale și nonverbale, de prostire în masă, au susținut că este nevoie de o ”interferență ”rusească în alegeri, pentru a ”oferi ” o nouă șansă la viață unui bolnav. În acest sens, menționăm că aceștia au adus la ”conducere” forțe animale, și nu umane, dar mai mult speciale prin care să încerce să ”eradicheze” atât sărăcia cât și… pe ei.
„Conform presei din Senegal, afacerile lui Tender au debutat în anul 2010 când actualul secretar de stat Florin Vlădică a înfiinţat societăţile Tender Africa şi Bafoundou Ressources. Vlădică a rămas la conducerea operaţiunilor lui Tender în Africa până de curând. Tender are legături directe şi explicite cu Gabriel Oprea, fost ministru al Apărării, iar înainte a fost protejatul lui Ioan Talpeş, fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe şi consilier prezidenţial al lui Iliescu.”,
Și… se anunță că va fi război. Sau nu va fi.
Ce vom face cu acești căutători de ruine care fabrică susțin și înzestrează industria de armament atât prin ceea ce încearcă să obțină ei cât și prin afacerile cu statul, sau statele, pe care le fac, înzestrând nu doar armata ci și ”firmele ” cu agenți operativi, de origine nemțească și australeacă, pentru a frauda atât statul cât și normalitatea populației?
Fraudarea alegerilor nu este decât o metodă operativă de a frauda o alegere a poporului, aceea ca, văzând un om normal, altul și altfel decât acesta este ei, a susținut mai multe situații normale în Parlament și nu numai, încercând să soluționeze o problemă națională dar și mondială, pe care o avem.
Resursele.
Și cum aceștia sunt fomiști, pot mânca orice mai puțin oameni.
Bine că domnul a scris cartea cu ”averea oamenilor” în acest sens, aceștia nemaiputând să ajungă la ea, deoarece în România nu e nici BUrkina Faso, și nici Faso, și nici ”las-o bă că merge așa”.
NUmai lor le merge (buda) așa. Să trăiască.
Revenind la domnul nostru Coldea,
Șeful Oficiului de informații integrate contribuie la realizarea obiectivelor Departamentului Securității Naționale prin gestionarea activităților Oficiului, care include:
- Planificarea nevoilor de informații pentru securitatea națională, prin intermediul Planului Național de Priorități Informative
- Crearea de produse analitice integrate destinate beneficiarilor legali, bazate pe informațiile furnizate de structurile componente ale Comunității Naționale de Informații.
În acest sens, menționăm că există un aparat integral care ”monitorizează în timp real”, folosind date și statisice analitice din google maps, pe care le-au folosit în campania electorală dar și privind ”măsurătoarea voturilor”, în acest sens aceștia putând determina ”precizia votului” dar nu și ”orientarea lui”, către unul sau alți candidați. În acest sens menționăm că se impune, ca presa românească, să întrebe jurnaliștii dar și alte persoane de existența acestui aparat, colaborat în permanență alături de compania s.c. Cryptodata srl, afaceri implicate cu statul, în care domnul de credit, Bogdan Ivanov, ne explică în pași, care este procedura urmată de SRI în situația dosarelor penale și cum ajung informațiile de ordin public privat la PArchet, și cine și de ce le instrumentează.
Aici, doamna Laura Kodruța Kovesi a fost solicitată pentru ”fabricarea ” acestor dosare, având informații în baza unor ”inteligențe artificiale”, care trimiteau automat CNP-urile și datele persoanei, care completau automat un dosar penal, trimis la Parchet, cu această ocazie. Aceasta a întrebat Serviciul de Informații la vremea respectivă (care era orice mai puțin român, bine, nici acum nu e, dar investigăm) dacă și cum pot fi folosite aceste informații și cum se poate proceda în cazul unei arestări preventive, în situația unor dosare penale în care traficul de corupție, manipularea, sunt la un nivel atât de mare încât nu se pot opri aceste dosare penale, cei de la SRI suspectând-o pe aceasta de ”tăinuire” sau favorizarea infractorului, cu toate că nu era niciun infractor, și nicio faptă ci doar date fictive, care ”ar fi încălcat” alegerile, prin monitorizarea acestora strict în privința CNP-ului și nu a ”intenției de vot” cum susțin aceste persoane (Coldea, Potra, Florin Vlădică,) dar și alte persoane din MAI.
Statul african plătește milioane de dolari în fiecare lună către PMC-uri, iar traseul banilor e greu de urmărit, la fel ca originea fondurilor. Potrivit unui raport al Institutului Internațional de Cercetare din Stockholm, în 2022 2023, cheltuielile pentru apărare ale guvernului Congo au crescut cu 105% – pentru a ajunge la 794 de milioane de dolari. Asta în condițiile în care Republica Democrată Congo se clasează pe locul 180 din 193 de țări în clasamentul Indicelui Dezvoltării Umane. De ce se apără acești congolezi? De rebeli? Cine sunt rebelii despre care povestim în acest caz și de ce aceștia, susțin că lucrează pentru militari români, sau chiar, Doamne ferește, susțin că ar fi militari români? Le-a spus cineva că se bat pe resurse? Din punctul nostru de vedere nu sunt mai prejos decât niște mongolezi care beau apă și cerșesc…. și nu beau orice apă ci una murdară, de la robinetele alea puse de interlopi, în statele lor ”africane” , pe care le susțin cu fonduri din ”spălarea banilor”, crimă organizată, omucidere, pruncucidere, destrămarea familiilor, mutarea lor și obligația de a-i tortura pe viață pe aceștia, dorind să facă într-o țară săracă, un alt fel de război.
Război hibrid.
Ca și în multe situații de dare de mită sau influențarea declarațiilor într-un proces penal, și în acest caz, inculpații Toader și Vlădică, dar și domnii Marian Potra, influenceri și alte persoane au făcut mai multe persoane să cumpere un soft inutil, produse și echipamente speciale, provenide din comerț cu trafic (de organe dar și de persoane) în valoare de mii, de la S.C. Carmangeria Potra SRL dar și de la mai multe persoane ilegale, cum sunt domnul Vlădică, implicat în afaceri cu armament și domnul Potra, implicat în menținerea și păstrarea în condiții bune a acestui armament, în acest sens menționând atât contracte false sau ilicite de ”dotare a armatei” cât și contracte care nu există privind afaceri cu statul dar și alte situații de ”licitare publică” la care acesta a participat. Acesta vindea armament pe piața neagră din Anglia, încercând să determine o creștere artificială a prețurilor dar și să susțină că, candidat fiind, sau persoană imporantă la MAI (sau MApN, tot una e) , acesta poate să facă aceste lucruri încercând să suțină fraudarea alegerilor, în vederea obținerii de trafic de influență privind deciziile privind un război.
Decizii privind război? Ale cui?
Aceștia sunt aliați, atât antreprenoriat cât și clandestin, folosind resurse educaționale public de ”securitate și apărare” dar și folosind ”resurse anormale ” de propagare și clandestinizare a informației (Ascunderea acesteia din baza de date, folosind programe spion date de armată, prin afacerile secundare ale acestora, a se vedea afaceri cu BigData și afaceri cu persoane importante, în acest sens menționând mai multe programe spion prin care aceștia, încercând să penetreze scutul de protecție al SRI dar și al altor instituții ale statului, au susținut, fabricat și colectat, atât date publice cu privire la război cât și date privind soluționarea corectă de către instituțiilor statului, despre acest război, dar și pomenind de infiltrarea unor agenți ruși, numiți de ei ”boți” în postările de facebook ale oamenilor, prin declararea acestora ca fiind ”conturi rusești”, numărate de către fiecare dintre aceștia ca fiind conturi rusești care ”au votat” cu Călin Georgescu.
Aceștia au vândut, diseminat și arătat informații false, obținute din stabilitate de procesare și segregare a acestora prin metode frauduloase, cum ar fi ”raportare automată,backup automat, fără cererea clandestinului, raport de date privind ”intenția de vot” și facerea de campanii așa încât din acestea să reiasă, că candidatul le-ar fi făcut, în acest sens menționând atât campania PNL cu privire la ”persoana normală ”de mers la vot cât și alte campanii, puse în spinarea acestui candidat. În acest sens, acești au ”executat” în mod fraudulos mai multe campanii de arestare, în încercarea lor de a obține atât mai multe voturi cât și respectul colegilor privind munca în echipă și soluțioarea unor date și fapte de fapt, care constituie un dosar penal pentru aceștia, nu și însă pentru ei.
În 2019, președintele rus Vladimir Putin i-a numit pe mercenarii Wagner „patrioți”dar a și denunțat acțiunile lor drept trădare și a promis că va înăbuși rebeliunea.
În 2025, România, mercenarii ruși conduși de Wagner, susțin că ”nu există alegeri locale ”și că ”orice candidat care nu e pus de ei e respins, pe motive de ”securitate”.
Există securitate la securitatea Wagner?
Există securitate la milițiile din România care își scot singuri soldații la produs?
Există război în România?
Ce război?
Să o știm și noi…
Compania Les Fermes de la Teranga SA s-a numit inițial Senhuile. În anul 2012, firma Senhuile a obținut un drept de a folosi un teren agricol de 20.000 de hectare printr-un decret prezidențial emis de președintele Senegalului. Concesiunea a generat proteste violente din partea comunității locale pentru că nu a fost consultată și nici nu și-a dat acordul pentru această afacere. În urma acestor proteste, doi săteni și-au pierdut viața iar alte zeci de persoane au fost rănite. Apoi, proiectul a fost suspendat.
Statutul jurnaliştilor în Senegal: arestări, amenzi, închisoare.
Unul dintre motivele pentru care a fost Klaus IOhannis în vizită la Senegal, a fost pentru a lua lecții de ”democrație” de la aceștia? Sau pentru a putea ”pune pe roate” mai bine o afacere ilegală, cu tutun, produse cosmetice de mare anvergură dar și plante considerate ”psihedelice”, cum sunt drogurile și alte produse scontate ca fiind cele mai ”profitabile ”afaceri din țară. Unul dintre jurnaliștii de la Realitatea a fost interzis în cadrul acestor întâlniri oficiale. Și totuși, ce a căutat președintele acolo? Nu știm.
Industria de armament și cui servește acest acțiuni ilegale
Dacă ne uităm în top firme de industrie de armament în sectorul guvernamental dar și neguvernamental (de parcă mai există o diferență azi, ținând cont de fabricare), vedemcă în top firme se află și firma
Raytheon Technologies, SUA – 36,7 miliarde de dolari. Raytheon Technologies este un conglomerat american cu sediul central în Arlington, Virginia. Compania produce motoare pentru avioane, rachete, sisteme de apărare antiaeriene, sateliți sau drone.
Airbus Transeuropean, aceeași firmă care acum face apel la Germania să achiziționeze arme nucleare tactice pentru a consolida disuasiunea Uniunii Europene.
Întrebat de cotidianul german Handelsblatt, președintele Consiliului de supraveghere al Airbus, René Obermann, a răspuns tranșant: „Da, în cooperare cu Franța și partenerii noștri europeni”.
În acest sens ne vedem nevoiți să le închidem gloabele.
Ce caută Franța în Acest război? nu știm, cert este că Nicușor nu s-a dus degeaba acolo, și nu este susținut de aceeași ”moguli”.
Între timp, la o lună după scrierea acestui articol și a investigației criminale (chiar două), apare un articol la care ne-am prevăzut: https://stirileprotv.ro/stiri/financiar/romania-parteneriat-cu-airbus-pentru-a-intra-pe-piata-elicopterelor-militare-zaici-e-si-productia-si-mentenanta.html
Bogdan Ivan, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului: „Chiar dacă cineva vrea să cumpere din Franța, va trebui să vină tot la Brașov ca să cumpere de la IAR Ghimbav, de oriunde din lume ar veni. Aici e și producția, și mentenanța.” de elicoptere.
Georges Durdilly, directorul Airbus Helicopters România: „Vom avea transferul complet al producției în România, care include și o ușă deschisă către piața de export.”
https://adevarul.ro/economie/romania-produce-drone-militare-si-civile-bogdan-2443590.html