Gândirea de grup și adaptarea la grup distruge individualitatea și puterea personală. Într-un mod simplu:
Vreau să scriu ceva despre doctori, ceva mai puțin pozitiv, și îmi aduc aminte că am doctori în listă, nu vreau să-i supăr, prefer să aparțin acelui grup de tovarăș, așa că tac.
Am ceva de zis și despre feministe, dar îmi aduc aminte că o clientă e feministă și mă apreciază, deci n-aș vrea să pierd respectul ei, prin urmare tac. Mă conformez, feminismul până la urmă poate fi ok, nu?
Apoi aflu că industria de resurse umane angajează roboți, sunt frustrată pe impersonalul și trândăvia oamenilor din domeniu care acceptă așa ceva, dar tac: în compania la care lucrez tocmai se implementează acest program. Mi-e frică.
Apoi detest pisicile. Într-una din zile am vrut să postez o poză denigratoare la adresa lor, în avantajul câinilor, dar mi-am adus aminte că am o grămadă de prieteni care au pisici și le adoră, prin urmare….n-aș mai avea deloc prieteni. Așa că rabd.
Mai am o problemă și cu căsătoriile gay, prin urmare trebuie să tac și cu astea, nu cumva jumătate din lista mea de feisbuc să se oftice că eu am păreri diferite. Cu cine voi ieși să mai beau o cafea, dacă arăt atîta ostilitate înaintea lumii? deci se impune să tac. Și ce gust va avea cafeaua aia băută singură? offf.. jale mare.
Mai am cîteva blonde proaste, și cîțiva parveniți spirituali, cu unii din ei ies în club în weekend, prin urmare nu aș putea să comentez ceva negativ la adresa pasiunilor lor. Dar ohhh, cînd sunt singur, lipsit de ei… mă frământă idei diverse, și n-aș putea să mai critic viciul fără să nu părăsesc și persoana. Am o vîrstă… Dar….Ce sunt? Sunt un laș.
Ce sunt!? Say that name again! UN LAȘ. Un sclav al oamenilor, gata să tolereze, să se ajusteze și să se nimicească pe sine, de dragul unor iluzii, trăind într-un soi de utopie socială din care fiecare muritor vrea acum tot mai mult să facă parte. O lume perfectă în care fiecare cu fiecare se înțelege bine, iar părerile contrastante sunt înăbușite din fașă de cenzorii psihologici ai noii ordini mondiale. Noii ordini psihologice mondiale. Înainte de toate, politica e o idee în minte, apoi o treabă de societate.
În grup, așa să știți: omul are o capacitate de discernământ mult redusă față de potențialul său individual.
Sunt oare mulți aceia care, de dragul de a deveni ei înșiși, sunt capabili să sacrifice tot ceea ce, iluzoric chiar, au !?
Omule, vrei să ai mulți prieteni, sau vrei să fii liber!?
_________________________
Să ne ținem bine!
