În timp ce marii jucători ai piețelor financiare ne spun că avem nevoie de noroc să jucăm la bursă, și bani,
tinerii educați ne educă pentru a ști ce să facem și ce să urmărim ca să tranzacționăm.
Așa se face că a fost promovat Stochasticul,
o metodă furată din Grecia Antică pe vremea când oamenii făceau bani din lucruri domnești, și când și săracii erau mai bine îmbrăcați decât se îmbracă aceștia acum.
Stochasticul este succesul traderilor experimentați.
Cu origini fascinante pentru cei care nu au ajuns cu educația la ele niciodată, (credem că pentru asta avem internetul, pentru când nu poți mai mult) , și este o putere ascunsă, un fel e mama omida al tranzacționarilror, prin care făcând ceva, faci ceva. Nu contează că nu are nicio treabă cu piața, este că e comercial?
Dacă la vrăjitorie există tarotul, sau vrăjitoria modernă în care specialiștii fac vrăji la psihoterapie, sau chiar în online, nu se putea să nu avem și la traderi lucruri mari.
Chiar dacă a fost promovat numai după ce tinerii aceștia nu mai aveau din ce să facă content, văzând că oamenii se urmăresc unii pe alții și își fac postări unii altora, Stochastic este un lucru pe care traderii îl promovează, pentru a vinde cursuri.
Ne vorbes despre piețe financiare și încredere solidă, atunci când se folosește Stochastic, o aplicație, sau un curs, sau câteva articole scrise de oameni care s-au plictisit.
Fascinați de Grecia Antică, dar mai puțin interesați să se dezvolte, cei în care odată nu avea nimeni încredere, au promovat Stochastic, despre care nimeni nu știe, pentru a ne spune cum se tranzacționează la bursă.
Click aici, click dincolo, babele moderne ale religiei financiaro-moderne, sunt nevoite să pupe moaștele nesfinte ale lucrurilor de artă care au făcut Grecia Antică. Și să ne spună, în content, că dacă faci ce spun ei, faci magie. Tranzacționezi cu succes.
Credem că au un altar cu manuscrisele unor oameni pe care îi urăsc.
Nimeni nu vrea să știi că dacă urmezi ceea ce vrei tu și nu ce îți spun alții că trebuie să faci, sau că banii nu pot să facă bani, ci doar tu poți să faci, pentru a avea și beneficiul unui trai în care nu îmbogățești oameni pe care nu ți-i dorești.
Băiatul care s-a plictisit la păcănele și s-a pus să vadă ce făceau cerșetorii în Grecia Antică (cerșetorii Greciei Antică au făcut politică și stadioane) nu doar să spargă semințe occidentale financiare pentru a arăta succesul în online, i-a zis cursului. ”aleatoriu”, sau ne spune că prețurile activează mișcări aparente aleatorii în timp. Dacă am fi mai buni la acest lucru, am spune că cineva a fumat atât de mult, încât uitându-se la grafice, a zis că se mișcă acolo ceva.
Așa au fost promovate imaginile în care oamenii bogați ne arată cum fac ei bani.
La păcănele era mai interesant.
Acest curs a fost conceput pentru a măsura în ce măsură prețul curent se apropie de prețurile anterioare într-o anumită perioadă de timp, sugerând astfel posibile schimbări de direcție. Astfel, denumirea reflectă caracterul probabilistic al mișcărilor de preț pe piață și se referă la ideea că, deși există o componentă de incertitudine sau aleatoriu, există totuși modele care pot fi identificate și folosite în analiza tehnică.
Modele de grafice în care fiecare crede ce vrea.
Stochastic Indicator este utilizat pe scară largă pe piața bursieră de către traderi. Mai exact, se utilizează pentru divergența MACD (Moving Average Convergence Divergence), tranzacționare intraday, scalping, pentru confirmarea poziției de vânzare sau cumpărare, pentru confirmarea pozițiilor de surpra-cumpărare și supra-vânzare, tranzacționarea cu swing și pivot point.
Când e mare când e mult. Nimic deosebit. nimic care să spună că acolo se muncește ceva. Sau că piața bursieră este o valoare de care trebuie să profităm.
Sau că oamenii aceia sunt oameni.
Când stai cu orele într-un loc și tot ce faci este să dai cu laba peste creșteri când crește ceva, este păcănele, nu piață financiară.
Un lucru e interesant:
Regula generală pentru indicatorul stocastic este că, pe o piață cu tendință ascendentă, prețurile se vor închide aproape de maxim. În schimb, pe o piață cu tendință descendentă, prețurile se vor închide aproape de minim. Dacă prețul de închidere alunecă de la maxim sau minim, acesta semnalează că impulsul încetinește.
Credeți că puteți scăpa de aici?
Cu alte cuvinte, nu poți mai mult, nici dacă ai mai mult.
Salariile garantate sunt povești de marketing, pentru a sta în pat.
Oamenii care joacă la bursă sunt o pierdere pentru oameni, ar fi putut și pot avea o meserie, în care să fie bine cu ei. Să nu ne spună că normalitatea este un job la păcănele, și nu să ajuți un om să fie om, să facă ce îi place, nu ce i se spune. Toți la fel de buni, toți la fel de bogați.
ca să fie mai bine pentru voi, vă spunem că:
Liniile sunt calculate automat de către platforma de tranzacționare, după formulele.
Pe de altă parte,
știrea zilei vine de la instituțiile normale și de la oamenii care au făcut și altceva nu doar cerșetorie în cariera lor.
aici, ne spun mai marii că nu e cum zic băieții ăștia,
că pentru a ști ce să facă și cât costă o acțiune, sau cu cât să vândă și cu cât să cumpere, lucruri din astea de piață,
specialiștii în industria financiară folosesc spiritismul.
Valoarea exactă a cursului de schimb al valutelor, prețul obligațiunilor, informațiile financiare către trezorerii, sunt transmise dinspre Everest către bursele de valori, în mod criptat cu ajutorul Cuvintelor Cheie și Tabelelor Ziruph.
Cuvintele cheie sunt ce trebuie să știe păcănelistul de serviciu că trebuie să facă.
Tabelele Ziruph sunt pentru băieții care nu cerșesc, dar se închină la moaște.
Nu e pentru oricine să faci spiritism și să dai rezultate la bursă. Să te dai mare afacerist și tu să o s** cu entități, să ghicești în șaorma, cafea, să -ți faci l** pe netflix, să fii abonat la horoscop, să angajezi băieți mai arătoși ca tine să ne povestească pe net despre cât de deștepți și improtanți sunt oamenii care joacă la bursă.
Niște căcănari folosesc horoscopul, ca să joace la bursă.
Despre asta e vorba aici.
Și nu sunt oricine. Dacă zici că vecinul tău pasionat de finanțe e căcănar care nu joacă cu horoscopul, e bine.
Ăștia sunt:
familiile burgheze roiale
prinții și prințesele câtorva state
CEO, și directori sau lucrători din companii offshore
companii importante și angajații lor