” Numele lui nu poate fi dat nici unei străzi din România, a fost legionar”
Așa incepe la prima vedere o simplă căutare pe google a celui ce este considerat Socrate al nostru, al românilor.
Petre Țuțea. Unde a greșit? Cu ce a greșit? Sunt întrebări la care se încearcă răspunsuri mai mult sau mai puțin oficiale. Valorificarea omului în afara sistemului a devenit însă azi aproape imposibilă fără saltul spre unica ideologie a toleranței și democrației rîncede spre care suntem împinși. Fie că vrem sau nu.
Nu a trebuit să aștept însă ziua de 6 octombrie să-mi aduc aminte despre cine, ce sau cum a fost și a zis Petre Țuțea. Direct din Boteni, locul nașterii sale, citat azi și disputant încă, dar pe ascuns, de admiratori stoici de liceu sau proaspeți căutători ai adevărurilor istorice citînd mari repere și simboluri internaționale dincolo de sugestiile mediocre Google, sau ale librăriilor ce împing în față încă ”oshoisme” pentru omul ”bolnav, inadaptat” dar totuși dornic de propulsare spre un soi de (r)evoluție. Dezavantajul lui Țuțea în ”piață” ar fi acela că nu-ți spune ceea ce vrei să auzi. Nu te periază, nu cîntă ode maselor. Consolîndu-l atent pe însuși Emil Cioran sau parafrazîndu-l neobrăzat pe Mircea Eliade, trecînd din Kant în Karl Marx fără cutume lingvistice amorțite, Petre Țuțea surprinde chiar și azi, la 30 de ani de la moartea lui, pe orice căutător de adevăr și bine care-și mai permite luxul de a-și găsi leac la modernitate în cărți ”așa zis răpciugoase” ale autorilor români.
Numele lui nu poate fi dat nici unei străzi din Romînia, spunea Elie Wiesel acum cîțiva ani. Pesemne că nici măcar ”ovreii” cei mai făloși, crème de la crème, nu l-au putut cuprinde pe Țuțea. Sau l-au înțeles, cuprinși de repulsie. E greu să-l înțelegi pe Țuțea cînd ai stindardul plin de triggeri și ofense milenare. Și mai ales mileniale. Tot Wiesel spunea că un nume de stradă înseamnă un cult al acelei persoane. Dintre numele de străzi pe care le-a adoptat Romînia, mai ales București în ultimii grei ani se numără: strada Făt Frumos, strada Hercule, strada Lucifer. Amintesc și de paradoxul străzilor Mihai Eminescu: geniul national ”ținut sub cheie” în școală, sub vigilența pedagogică a guvernanților –care nu se studiază la adevăratul potențial în școală. Memoria colectivă însă trebuie îndopată cu nume de străzi precum ”veselie”, ”briză”,” galaxii” și ”stele”, și tot mai rar folosite numele personalităților spre ațîțarea cunoașterii în general. Iar Petre Țuțea era unul dintre cei care ațîțau în cel mai obraznic dar sănătos mod cu putință.
Privind recent zilele trecute prin meandrele internetului, descopăr cu elanul tineresc dornic de defăimarea lui.
Țuțea trecînd prin filtrul modern progresist al ”pretențiilor ”și exigențelor intelectuale ale tinerilor așa zis intelectuali din ziua de azi, este un personaj anost, un țăran dornic să epateze, un ins suferind care are dorințe de a impresiona masele folosind absolutul și care aspiră la cele înalte folosind sensuri pe care- citez ”nici măcar el nu le înțelge”. Uneori se contrazice, deși contrazicerile în frază nu seamănă una cu alta, dacă analizezi. Are cineva timp să rumege? Cîteva recenzii ale unor cărți listate pe Goodreads spun așa:
Deşi respect atitudinea scriitorului faţă de comunism şi trauma cauzată lui şi societăţii române, trebuie să recunosc că o bună parte din carte nu e de nasul meu necreştin şi în plus denotă o gândire religioasă lipsită de orice originalitate. Eu pe Kierkegaard îl respect pentru că argumentele lui denotă o gândire profundă, dar zicalele/ vorbele d-nului Țuțea le aud la orice colţ de stradă, doar că sunt îmbrăcate mai frumos. (Ana, două stele)
Dornic de o lectură scurtă și plină de înțelepciune am luat aceasta carte din bibliotecă. Groaznica. O carte plina de păreri, nici de cum de vorbe memorabile. O carte plina de păreri a unui om care definește normalitatea umana în comparație cu el, în comparație cu credințele și trăirile lui, desființând și batjocorind orice nu se încadrează în tiparul sau mintal. O adevarata dezamagire. (Antoniu)
Adevărul este dincolo de recenzii și modalități avangardiste de scoring cetățenesc. A judeca printr-un filtru de moment sau chiar printr-o impulsivitate, o persoană sau un concept al ei care și-a desfășurat istoria trecînd prin timp dar mai ales articulînd ferm cele mai importante timpuri, este pînă la urmă o dovadă de superficialitate și lipsă de responsabilitate. Epoca post-adevăr îndeamnă însă oriunde la fast-thinking și fast-food, modalități de a discerne care s-au preluat treptat în toate domeniile vieții. Adevărul este dincolo chiar și de cărțile și vorbele sale. Pe Petre Țuțea nu poți să-l cunoști citind despre el pe Wikipedia, ci urmărind îndeaproape filmările și citindu-i pe cont propriu zicerile.
Elitismul, conducerea unei elite intelectuale, în ce categorie s-ar încadra?
– În dictatură; este o formă extremistă. Păi, elitismul este o ofensă adusă corpului social, că elita e o emanaţie a corpului social şi e un paradox ca elita să dispreţuiască corpul social din care izvorăşte. Elita nu se naşte în loc viran!
Libertate este?
-Este, dar există un asediu al oportunismului care poate să paralizeze totul.
– Şi Marx spune: strada se poate revolta şi poate dărui eroi, iar în spatele lor alţii fac carieră politică. Eu nu fac carieră politică pentru că, vorba lui Ceauşescu, sunt “fascist”. Nu putea vorbi! Ştii de ce? Cică 1-abătut în gură burghezia. Aş! Burghezia n-a bătut în gură pe nimeni. Ştiţi cum vorbeşte Magazinul istoric despre Doftana? Universitatea de la Doftana. Or, Ceauşescu când a fost întrebat unde a învăţat carte,cică în temniţă. Eu am stat 13 ani uitându-mă Ia pereţi. Şi când am spus, “daţi-ne şi nouă ceva să citim”,ni s-a răspuns: “V-am adus aici să vă tâmpim”. Pur şi simplu. Şi când mama mi-a trimis odată câte ceva laOcnele Mari, în lagărul de concentrare, printr-un cumnat -Alexandrescu, un tânăr deşelat -… sună el lapoarta puşcăriei: “Cine eşti mă?” ” Eu sunt cumnatul domnului Petre Ţuţea, m-a trimis soacră-mea”…”Şterge-o că te bag lângă el. Te ia mama dracului”! Mă cheamă în curte şi zice: “Ascultă mă, tu ai venita ici la sanatoriu? îţi dau cu-n bolovan în cap”. Femeile sunt mai delicate. Nişte muieri – nişte căţeleturbate – ziceau: “Uită-te la damblagiul ăsta”- nu mai puteam mişca. Femeile când văd un damblagiu sunt emoţionate. Adică erau atât de perverse,încât nu mai erau femei. Erau nişte umbre care urlau acolo. Pe cumnat 1-au alungat. Mi-a venit odată osticlă cu miere, nu ştiu cum. N-am mâncat din ea nici o lingură. Eram pedepsit la izolare cu ţiganii trimişila “reeducare”. Au venit ţiganii la mine “dă-mi şi mie o gură boierule” şi au mâncat-o toată. Zice: “Să trăiţi”! “Dă şi mie boierule că mi-e amară gura”. ” Ia bă şi tu”. Au mâncat-o toată. Insa am avut şi unţigan de onoare. M-au băgat într-o celulă în turn, la Ocnele Mari, cu un ţăran cam de două ori cât mine. Şim-au sufocat. “Săriţi mă, că omoară un om aici”. Un ţigan dintr-o celulă – ei aveau voie la pachet – “Săriţi mă, tâmpiţilor, că moare un om”. M-au dus târâş până la ţigan în cameră. Ţiganul mi-a făcut frecţie pe spinare, pe cap şi mâncarea lui bună mi-a daţ-o mie, iar el a mâncat mălai fiert în locul meu. Dar ştii ce-mi zice ţiganul odată? “Boierule, ştii ce, aicea la-nghesuială suntem tot una. Ştiţi cum suntem noi acum? Ca un lup cu o oaie într-o cuşcă: n-o mai mănâncă”. Ha, ha, ha. Ca să vezi, ţiganul. Avea dreptate! Nu ştiuce adresă are, dacă mai trăieşte, că i-aş face o vizită de protocol. Deci libertate e. Dar uite ce e, n-ar trebui să se vorbească aşa de mult despre democraţie. De ce? Aristotel e mai mare filosof decât Platon pentru că, vorba lui Goethe: “Platon ne ridică în sfera eterată unde n-avem acces şi Aristotel e elegant şi ne coboară pe pământ”. Ca gânditor, pe pământ, Aristotel e o minune.
– Platon câteodată este arbitrar.
– A, păi Republica lui este o mică ruşine, nu? Un sofist îl întreabă pe Socrate despre o cetate în care femeile şi copiii sunt în comun. Socrate care era un dialectician zice: asta nu e o cetate reală, e posibilă. În Creta, la un moment dat, s-a trecut de 5.000 de cetăţeni -numărul prevăzut în cetatea platonică – şi vroiau să înfiinţeze o altă cetate. S-au dus cu o delegaţie la Platon ca să-i ajute să facă o Constituţie. Nu i-a ajutat.
– Deci Aristotel e, cum spuneţi, mai regal.
– Nu, regal e ca şi Platon, că de la el a învăţat “regalitatea”; Platon 1-a învăţat că Sparta are o Constituţie ideală cu trei forme de guvernământ la un loc: regalitatea prin cei doi regi, aristocraţia prin geronţi şi cei 30 de senatori, şi democraţia prin cei 7 efori. Ştii ce spune Aristotel că e democraţia? Un regim social în care face fiecare ce vrea. Uită-te puţin pe fereastră şi ai să vezi că avem democraţie. Păi, am auzit că înfruntea scriitorilor s-a instalat Macovescu care a fost ministru de externe al lui Ceauşescu. Aşa Aş putea şi eu, care am fost “fascist”, să mă pun în fruntea tării şi să pun să cânte “Sfântă Tinereţe”.-i s-a atras atenţia că i-a “apărat” prea tare pe Pîrvulescu, cel care l-a întrerupt pe Ceauşescu, i s-a atras atenţia că el, Macovescu…
-… i-a pus mâna, pumnul în gură lui Pîrvulescu.-
…aşa, şi că e mai bine să se ducă acasă deocamdată. Şi el a înţeles.
– Şi eu am înţeles. Ia închipuiţi-vă că eu, acum, ies pe stradă cântând “Sfântă Tinereţe”. Ar fi o neruşinare.”Fasciştii” au pierdut războiul, bolşevicii 1-au pierdut şi ei, şi acum triumfă o democraţie care trebuie un pic…- Toată lumea aplică societăţii comuniste eticheta de doctrină totalitară. E prima oară când aud o teză contrară.
Aţi putea să dezvoltaţi ceea ce aţi afirmat despre comunism, că nu e totalitar
– Uite, domnule. Ce înseamnă a fi totalitar? Aristotel spune că întregul premerge partea. Nici un individ nu se naşte din sine începând de la familie şi până la cetate, întregul premerge partea. Bun. Asta e de necombătut. La comunişti – aşa cum am spus -evanghelia lor e Manifestul Comunist. Sistemele sociale sunt definite prin finalitate. Sfârşitul Manifestului Comunist mai e numit Şi incendiul anarhiei finale. Un sistem – cum e ăla pe care mi 1-a pierdut Cartea Românească – fără finalitate, nu înseamnă nimic, nu conţine nici un adevăr. În general poate fi relativ util şi relativ orientator. Atât.
– Deci?
Totalitarii…- …pleacă de la întreg la parte.
– Şi Manifestul ?
– Manifestul exprimă o societate a viitorului, fără stat, fără clase, concepută ca o asociaţie liberă de indivizi care se asociază întâmplător. Această asociaţie liberă de indivizi din Manifestul Comunist – care e Evanghelia lor – e incendiul anarhiei finale. Comuniştii sunt anarhişti la finalitate.- Pe când totalitarii…- …pleacă de la întreg la parte. Dar nu asta este important. De pildă, comuniştii sunt democraţi şi gândesc pe opinia publică, adică gândesc corpul social aritmetizat; numără capetele toate şi unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! De pildă, cea mai democratică societate din lume e Uniunea Sovietică.
– Deci, dumneavoastră înţelegeţi democraţia cu totul altfel decât se înţelege în genere.
– Democraţia e sistemul social în care face fiecare ce vrea şi în care numărul înlocuieşte calitatea.
– Triumful cantităţii.
– Triumful cantităţii împotriva calităţii. Bergson a fost acuzat În micul dicţionar filosofic al lui Stalin că e fascist. Şi nu se poate spune că evreul ăsta – despre care cineva spunea: “Ce jidan obscur”- putea să fie fascist. Aristotel, deci, spunea că democraţia e sistemul în care face fiecare ce vrea.Bergson, marele filosof, e mai cuviincios şi spune că “democraţia e singurul sistem compatibil cu libertatea şi demnitatea umană. Dar are un viciu incurabil: n-are criterii de selecţiune a valorilor”.
Ce părere aveţi dumneavoastră despre social-democraţie?
– Social-democraţia e anticamera comunismului. Comuniştii nu sunt decât moştenitorii social-democraţiei. Pentru atitudinea mea faţă de social-democraţie s-a găsit un motiv în plus să fiu bătut la curcând eram în închisoare. Dacă veni vorba, hai să vă povestesc ceva: odată, un codoş de ăsta, cummişunau printre torţionarii noştri, s-a dus la comandantul închisorii şi 1-a rugat să-i dea voie să vină pe lamine ca să mă asculte vorbind. “Păi bine, mă boule, ce înţelegi tu din ce vorbeşte ăla?”, 1-a întrebatcomandantul. “Nimic, dar le vorbeşte grozav!”, a răspuns individul. La anchetă m-au întrebat deci: ” Eadevărat că ai lăudat social-democraţia”? Iar eu le-am răspuns: .”E laptele bătut al comunismului”. Ştiţice vor social-democraţii? Să facă şi bine, dacă se poate, dar să nu facă cum trebuie. Numai că, dacă prinsocial-democraţie s-a intrat în comunism, nu se poate ieşi din comunism tot pe-acolo. E ca o uşă care sepoate deschide numai dintr-o parte, social-democraţii nu au forţă activă de luptă. N-au guvernatGermania social-democraţii? Drept care au făcut pa ei. Acum cea mai bună doctrină politică ar putea ficea liberală. Liberalii clasici, care organizează societatea pe personalitatea umană.
Marele cusur al democraţiei este acela că este singurul sistem social-politic compatibil cu demnitatea şilibertatea umană, dar care are un viciu de structură: nu are nici un criteriu de selecţiune a valorilor laconducere.
Dar dacă istoria nu se repetă, cum putem repeta politicienii? -:.
. ……- Păi nu trebuie să-i repeţi, trebuie să-i imiţi. Dacă sunt personalităţi, n-ai încotro. Fiindcă imitaţia e unfenomen social inevitabil. Nu poţi să imiţi un prost. Cel mult îl compătimeşti. Pe un impostor, la fel.
Dar cum vedeţi formarea şi devenirea omului politic?
– Cel ce devine om politic este o giruetă; el trebuie să aibă un sistem adecvat nevoilor sociale, fiindcăexistă sisteme sociale care dau rezultate foarte mari pe direcţie materială, dar nu şi pe direcţie spiritualăşi morală.
Cum vedeţi întărirea economică a cetăţii româneşti?
– Eu vedeam întărirea economică prin industrie şi agricultură şi prin creşterea populaţiei României,populaţie care să aţingă cel puţin 60 de milioane până la sfârşitul secolului… şi când am fi fostameninţaţi, le-am fi dat cu tifla.
Cei care stau sub fluviul evenimentelor stau fie din orgoliu, fie din incapacitatea de adaptare. Dar, demulte ori, adaptarea la împrejurări se cheamă conformism şi conformistul se deosebeşte de ploşniţă doarprin aceea că ea n-are raţiune… Cei care nu se conformează, trag consecinţele, fie din orgoliu, fie dinincapacitatea de adaptare. Dar adaptarea, nu-i aşa?, tine mai mult de biologic, decât de spiritual.
Democraţia este totuşi singurul sistem politic compatibil cu libertatea şi demnitatea umană. Asta epărerea mea personală: că e singurul sistem politic compatibil cu libertatea şi demnitatea umană. Dacăîncerc să o judec esenţial, eu mă detaşez, că n-am nici o părere şi sunt captivul părerii a doi mari gânditori antici şi a unui gânditor modern. Cei antici sunt Platon şi Aristotel. Platon spune că există treiforme degenerate de guvernământ: tirania, oligarhia şi democraţia. Iar Aristotel spune că democraţiaeste singurul sistem social în care fiecare face ce vrea. În ceea ce-1 priveşte pe Bergson, el afirmăurmătorul lucra: democraţia într-adevăr e singurul sistem, cum am spus, compatibil cu libertatea şidemnitatea umană, numai că are un viciu – îl lipseşte un criteriu de selecţiune a valorilor de conducere.Asta e şi părerea mea despre democraţie… Democraţia e imperfectă, dar fără ea e greu de vieţuit. Esteun soi de haos suportabil.Atât extrema stângă, cât şi extrema dreaptă sunt falimentare. Comunismul, de pildă: premisa lui majorăe egalitatea reală, absolută, a oamenilor, în nici unul din regnurile cunoscute nu există egalitate – nici înregnul mineral, că aurul nu e egal cu cărbunele, nici în regnul vegetal, că plantele nu sunt egale, şi nici înregnul animal, că pisica nu e egală cu leul, cel puţin ca forţă. Şi nici în specia om nu funcţionează, cu atâtmai mult, principiul egalităţii. E damnat esenţial comunismul prin premisa lui majoră: egalitatea reală aoamenilor, care este o utopie. Şi încă… da, vorba lui Berdiadev, cusurul utopiilor nu stă în construcţia lor,ci în faptul că toate sunt realizabile. E un paradox, însă este adevărat că paradoxul e limita până la carepoate merge inteligenta umană, dincolo de care apare nimicul.
(Între Dumnezeu și neamul meu)
”La comunişti, dacă nu eşti cu ei, sau nu mai eşti cu ei, înseamnă că eşti legionar”
