Ne pare rău, nu angajăm familiști.

Când am participat la câteva interviuri de angajare, acum ceva vreme, majoritatea patronilor, directorilor și șefilor de HR aveau această mare întrebare: dacă sunt căsătorită și am copii. Era întrebarea decisivă a cărei răspuns te putea propulsa pe funcția dorită îndată, după ce ai convins că poți, sau te marginaliza în rândul ”familismului desuet”, a îngrijirii casei și a celor care nu au ce căuta într-o companie ”de top”, ei neavând oarecum capacitatea maximă de a se dedica muncii.
 
Ce știu este că moralitatea nu poate fi dezlipită de capitalism, iar capitalismul fără umanitate, este doar un lagăr consumerist care își preschimbă rolurile în sclav și patron, angajat și călău, cumpărător și obiect cumpărat, posedat, pe rând, alternativ, fără prea mari posibilități de ieșire din acest cerc vicios. O adevărată arenă a sălbăticiilor în care intri și dacă nu alergi tare, poți fi îndată mâncat de haite. O formă de sclavie dinamică, în care nu suntem goi și flămânzi, ci avizi și bine-mbrăcați.
 
Ce reiese însă din această imagine? Că fanatismul are mai multe direcții. Cea mai des întâlnită firește, este aceea a patronului care văzând o poză, un trigger, a dat verdictul. Săracul, ce om ieftin. Ce afacere josnică probabil conduce, cu multă lipsă de caracter și o perspectivă șubredă asupra moralei și a vieții.
 
Pe Fanaticii banului nu-i poți ierta. Aceștia se ascund azi bine în spatele surâsurilor atent șlefuite, de cohorte de asistenți personali și alți îndobitociți ai pieței care le servesc pe tavă rânjetul împuțit specific mirosului banilor. Mulți dintre aceștia sunt acum parveniți oameni politici,care doresc să-și ”extindă” succesul din afaceri și pe scena publică, motivându-și alegerea astfel : Să dau înapoi comunității înapoi ceea ce ea mi-a dat mie. Pesemne îi bate conștiința ca o picătură chinezească.
 
La acești patronași, spuma societății civile, ”antreprenorii”, liderii ”zonei biznis” a căror titlu sună de azi a ceva foarte pozitiv, sunt încleștați tot mai mult într-un fel de psihoză. Având credințe iluzorii, paranoide sau grandomanie, aceștia se aruncă singuri într-o tabără a sclaviei organizate, persecutând pe alții, mai departe.
 
Pentru aceștia, a încheia un contract cu o ființă umană a cărei nume este angajat deplin, înseamnă a-l poseda, a primi implicarea și hotărârea fermă a acestuia de a-i sluji compania 24 din 24,chiar dacă programul are 8 ore. Cu cât ești mai entuziast, pasionat, având și o cultură generală la un alt nivel, cu atât mai repede vei fi nu doar angajat, ci și agreat de colegi, de companie, de mai-marele șef. Disprețul ca revers al medaliei nu va întârzia să apară. Ai o iubită, vrei o familie, s-ar putea să fii îndată penalizat . Din bucuria de început cu care ai pornit pe cale, vei deveni, în caz că te așezi la casa ta, inamicul companiei.
 
Pentru că un om fericit nu poate fi sclav, iar oamenii fericiți nu consumă.
Iar astăzi, după ce s-a ”abolit” parțial nevoia de atașamente umane, de familie și copii, a mai rămas omul singur, stingher, rătăcit printr-o lume a organizațiilor producătoare de bani, gata să răspundă afirmativ la orice solicitare de certificare din partea Statului invizizibil care-l vrea ras și tuns steril, ignorant, vaccinat și perfect mediocru.
 
Social share & recomandare

About the author

o țărancă, vorba aia...

Comentariul tău

error: Conținut protejat