Psihologia și gura lumii: Donald J.Trump vs. Iohannis

Revenind la Donald J. Trump, Președintele Statelor Unite ale Americii, personalitatea sa este într-adevăr una deosebită.  În ultima vreme, și mai recent, văzută de mine, a circulat o știre de pe newsweek în care era redat pe scurt portretul psihologic al Președintelui, analizat de un specialist în politică de la ”Universitatea I.Cuza” din Iași. Firește, neavând subiectul în fața lui, spre a-i pune în brațe grămada cu teste, (unele dintre ele irelevante, prin felul în care obligă subiectul sau îi sugerează să răspundă la întrebări,etc)  a folosit metoda la care ”obișnuiau să apeleze și serviciile secrete extrene ale Statelor Unite”. Putea să spună mai simplu, că a făcut profiling. Pentru cine nu știe, acesta nu e deloc un proces pompos, și nici măcar nu implică vreo aparatură fabricată de om (în afară de omul în sine, expertul), nici de un buget colosal și nici măcar nu implică o tehnică secretă, ci culegerea de informații cu semnificație psihologică, din surse diverse: internet, declarații, filmări, postări, scris, îmbrăcăminte, gesturi, muzică, ticuri, opțiuni, etc. E greu? Absolut deloc. Greul însă abia urmează.
După ce se decid care sunt sursele, se analizează subiectul în mai multe circumstanțe alese, și pe baza cunoașterii extraordinar de bune a DSM-ului, (Manual de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale) , se trece mai departe cu o analiză multiaxială. Aici e pentru cunoscători și nu are rost să vă bateți capul, ideea e că e logic și cu mult sens.
Faptul că între timp, a apărut un DSM 5, în care s-au adăugat pe bază empirică tulburări care de fapt , nu există, sau care sunt doar comportamente de adaptare la lumea modernă- e partea 2, și nu-și are acum rostul aici- însă e foarte important de știut că nu orice apare în DSM este o boală. Cum de altfel nici personalitatea histrionică NU este o boală: ci un OM, o persoană, o ființă care nu seamănă cu celelalte, deși pot fi încadrate în aceeași categorie: histrionicii. Dacă mă întrebați pe mine. Problemele apar însă când apare tulburarea, și un incident de viață care duce omul respectiv în sfera psihologiei clinice. Și firește, problemele apar când toți oamenii cu o personalitate mai răsărită, încep să fie pecetluiți cu gura lumii slobodă, care știe ea din surse sigure că a fi histrionic e o boală gravă. Nu e mă, e o trăsătură. Dacă o să citiți, ea este descrisă în sute de pagini, căci are grade diferite, fix precum temperatura unui iceberg (un histrionic rece, abisal) care se urcă până la Soare (un histrionic focos, care joacă pe o scenă mare). Sună poetic, dar așa se delimitează gradele histrionismului. Ele nu sunt măsurabile, în cifre. Și aici începe arta.
Important este faptul că o mulțime de oameni pe care societatea îi admiră, atât de partea bună cât și de partea nefastă, manifestă, în intenstiăți și grade diferite, în combinații diferite, izbucniri ale FIX acestor personalități, sau tulburări de personalitate.
Trump nu face excepție. Ca orice om politic care a plecat înainte de la un respect deosebit față de sine, atât de mult încât l-a pus în sfera narcisică, cu simptome evidente de arognață (vorbeam de intensități și grade), fapt care unora le cauzează ofense. E ăsta un motiv ca Trump să fie diagnosticat, sau internat? NU! Omul e OK, debordează de sine însuși, și nu îi pasă: își face rostul și scopul așa cum poate el, fiind el însuși. În clipa în care personalitatea nu mai devine funcțională, acolo apar problemele. Când apar problemele de fapt, în viață, cu alții, cu sine, când respectul de sine e la pământ și când te afli pus la încercare. Vorbim de haos, depresie, tulburări psihice care cauzează incidente în viață, și care bineînțeles, fac un rău celorlalți, încălcând Legea.
Știți de ce majoritatea pușcăriașilor sunt la pușcărie? Pentru că tulburarea lor de personalitate a făcut ravagii. Pentru că, de exemplu, o personalitate antisocială, aflată în depresie, cu stima de sine la pământ (aflăm asta numai dacă știm foarte bine ce înseamnă depresia) aflată la un moment de cumpănă în viață, a lovit-o pe una, pentru a se apăra de țipetele ei, care îl certau, îl judecau, denigrându-l mai mult decât putea el să rabde. În loc să facă psihoterapie, încă de la primele semne ale declinului  (care debutează și necesită intervenție imediată- fie personală, fie specializată, etc), a ales să rămână așa, incapabil să simtă că ceva rău i se petrece. Incapabil să cunoască faptul că EL deține puterea.
Dar acesta e un caz extrem, o dovadă a evoluției, din neatenție și dezinteres, a tulburărilor de personalitate care pe fondul unei educații șubrede și încărcată de stresori, izbucnește în feluri diverse.
Însă , din fericire tulburarea de personalitate NU este boală mentală. Tulburarea de personalitate este persistentă în timpul vieții, pe când afecțiunea mentală are la bază o cauză morbidă și simptome vizibile.  Tulburarea de personalitate poate fi cauza talentului a o mulțime de oameni de pe mapamond, de obicei, care și-au găsit o vocație, dar poate fi și cauza dezastrelor care au loc între oameni. Depinde numai de om.
Absolut orice trăsătură de personalitate provine DIN aceste nuclee de personalitate de care lumea se teme, de parcă ar auzi de vreo boală contagioasă. Din fericire, personalitatea, oricât de tulburată ar fi, se așează în timp și se ”conformează” la întreaga structură interioară a omului. Deși putem avea două persoane cu personalitate narcisică în grad ridicat, manifestul lor poate fi deosebit de diferit: de la tipul care ridică fusta colegei de bancă, tânăr fiind, la tipul care îi face șotii iubitei – într-o relație, adaptat fiind, la tipul care fluieră uneori femei pe stradă (bagabont fiind), până la  violatorul. Toți sunt mânați de această personalitate narcisică, adaptată sau nu, tulburată sau nu. În general tulburarea poate apărea la orice om, atunci când nu s-a armonizat, sau cumva are loc o paranteză în viața lui. Ba chiar tipul care îi face șotii iubitei dezbrăcând-o din când în când în lift, ar putea uneori să manifeste și o autoritate aparte în relația cu ea, pe care iubita să îl treacă cu vederea, dar împotriva căruia tânărul să conștientizeze și să lupte. El ar putea fi tulburat, însă acțiunea poate să survină pe fondul unui stres sau alte cauze. O dată înlăturate cauzele, tulburarea dispare. Se retrage înapoi de unde a ieșit. Orice om manifestă efecte de natură nu grozavă, mai mult sau mai puțin ațâțat, stimulat. (vezi efectul Zimbardo-Experimentul Închisorii,când oameni modești s-au transformat în patologie, stimulați de împrejuări)
Acesta e un exemplu mic de personalitate narcisică, și rudimentar, fiindcă orice personalitate funcționează în relație cu celelalte trăsături, care vin în procente diferite, în grade diferite, care își au domeniul lor preferat , își au plăcerile și disprețurile lor, își au traumele și rădăcinile lor, moștenirile lor și cel mai important: zestrea lor, bogăția pe care o oferă lumii de atâta timp.  Cum? Simplu: dacă avem un tip paranoid, la locul potrivit, în funcția potrivită, el poate fi cel mai bun organizator și ascunzător de documente posibil.  Narcisicul? Cel mai bun artist. Combinațiile între? Orice, și cu siguranță va ieși în evidență ! Cu limbaj adecvat și cu multă pricepere, oamenii cu tulburări de personalitate sunt excelenți specialiști în diferite domenii, atât timp cât personalitatea este adaptată la contextul în care ei activează. Nu poți să pui un comportament evitant, de exemplu, pe o scenă, în aplauze: va fugi. La fel cum nu poți să pui un narcisic să lucreze cu multă discreție. Etc.
Viciul profesional, așadar, nu se schingiuește la psiholog. El se strunește, dacă e necesar, în cabinetele de psihoterapie, deși, fără o oarecare măsură și un buton de oprire, și acolo lucrurile pot degenera, se pot transforma în adevărate ciuntiri de personalitate, de dragul acestei uniformizări sociale care se vede cu ochiul liber, la o scurtă analiză a societății. (workshop, dezvoltare personală, site-uri care spun toate același lucru)
Revenind la Trump. E altfel. Îl remarci încă după felul în care privește, după felul în care gesticulează. Atât de fake și de natural în același timp. Adoră să fie în centrul atenției și se simte excelent de bine cu asta. Iată un tip narcisic în grad mare. Iată un narcisist pe alocuri excentric, aflat într-o relație evidentă de control total cu soția sa. Și-a satisfăcut pulsiunea. Spun chiar că a dat creștinește Cezarului ce e al Cezarului, psihologic vorbind. El nu se sfiește să se arate așa cum este, și mai ales, să adapteze personalitatea sa contextului, fără să se piardă pe sine. Aviz amatorilor- forme de prăjituri.

Felul în care îi ține mâna Melaniei Trump arată că o domină, iar felul în care Melania Trump îi oferă mâna, sau mai bine zis, atârnă cu ea de a lui, nu înseamnă supunere, înseamnă doar …slăbiciune. Dar asta e altceva. Teatrul este un sport preferat lui, la el acasă, în sinea lui. Dar nu pentru că a învățat, ci pentru că nu știe să fie altfel. Spre deosebire de mulți tineri care mimează și învață, lucrează și antrenează o mască socială, Trump, pe alocuri chiar excentric în caracter, o face mai bine decât tinerii ăia care au plătit scump un bilet la un workshop de public speaking.
În analiză, s-a  mai scris că Trump are în componența personalității și o lipsă de empatie față de ceilalți, sau chiar sadismul, ceea ce îl face o persoană dominatoare și agresivă. Firește, întreg arsenalul psihologic l-a recomandat pentru lumea business-ului, unde formele de prăjituri nu pot să (îi) reziste. Având și o pasiune și un scop, personalitatea lui, așa cum este, a lucrat în slujba acestor țeluri pe care și le-a propus, toate dansând pe muzica ”dorinței de a fi în centrul atenției”. Și realizările sale sunt pe  măsura personalității. Și firește, a tulburărilor. Care sunt mari. Dar la fel de mare poate fi și nevroza, când nu-ți împlinești un scop. Așadar Trump nu este un psihopat, ci dimpotrivă: este dovada clară a faptului că, deși personalitatea nu este dintre cele mai modeste, căci ea suferă (oare?) de o încărcătură psihologică aparte, văzută într-o lumină proastă de mulți psihologi obișnuiți cu monotonia (apropo de forme de prăjituri și frica de a nu greși), fani ai unei armonii dictate de manuale zen și alte oshoisme la modă, deși lucrurile stau așa, el a izbutit prin determinare, să se facă pe sine să lucreze pentru el, spre a-și satisface nevoințele. Îl face asta pe un om, posibil psihopat? NU! Îl face preaplin de el, drept urmare, cariera sa vorbește de la sine.
Conform DSM (Biblia psihologiei, până recent, când au băgat alte măgării care nu se conf
irmă) , pentru ca un om să poată fi numit psihopat, el trebuie să fie așa:
-eșec în norme, ipocrizie profundă, impulsivitate deranjantă pt cei din jur, agresivitate fizică/verbală, nepăsare,lentoare, indiferență, iresponsabilitate, lipsa remușcărilor/lipsa conștiinței
Ținând cont de faptul că, la un moment dat în viață, foarte mulți, dacă nu chiar toți, din cei care au comentat minim o dată pe o problemă politică, sau de însemnătate, etc, unde se adună comentaci mulți de obicei, din toate categoriile, cineva la un moment dat , a țintit, spunându-i cuiva că e ori ipocrit, ori agasant, ori iresponsabil ori minim 3 din cuvintele mai sus înșirate. Este asta o condiție necesară pentru ca un om să fie psihopat? NU!

Faptul că Donald J.Trump este declarat în mod abuziv, drept un psihopat care a ajuns la putere, arată clar nu doar lipsa de discernământ a celor care comentează, ci și lipsa de specializare în tainele psihologiei umane. Gura lumii, they say! Sau, cum am auzit mai nou, asta înseamnă democrație!  Dar deși el ar putea, din când în când, să fie exact așa cum scrie acolo, este imposibil să fie psihopat, fiindcă el s-a adaptat lumii, și nu doar atât, O GUVERNEAZĂ.  Și nu, nu spun acum să fim toți narcisiști ca Donalt Trump, zic să se apuce fiecare de treabă, să-și simtă rostul acolo unde e chemat, să-și pună personalitatea la treabă.  Degeaba bubui de carte, dacă nu-ți satisfaci nevoile de personalitate. Depresia, dragilor, este felul personalității de a spune STOP joc. S-a săturat de disprețul tău, de nebăgarea în seamă, de lipsa de viață, așa că alertează omul să facă ceva. Cele mai mari schimbări de atitudine și de reînnoire psihică apar pe fondul depresiei.

---

Pe de altă parte, avem una bucată Iohannis. Narcisicul no.2 al serii.

Trump și Iohannis în aceeași oală !?
Da, exact, ambii narcisici. Diferența între ei este faptul că în structura lui Trump sunt alți factori, iar  Iohannis, exact opusul: introvertit vs. extrovertit.  Jung a împărțit odată energia psihică în aceste două categorii generale: introvertitul, care își direcționează energia psihică în interior, către sine, și extrovertitul, care manifestă către exterior. Este deja evident, și mult prea simplu să decidem care în ce categorie se încadrează aici, doar urmărindu-le discursul public.

La acestea, se mai adaugă alte tipuri funcționale cu adevărat bogate, care indică așa: funcțiile raționale-  unde avem tiparul Gândire vs. Simțire
-urmat de tiparul ”irațional”, cu funcția perceptivă: Senzația vs. Intuiția.  De aici încolo, începe psihologia pură, taina ei și frumusețea unicității fiecărei ființe, în acord nu doar cu ceea ce s-a descoperit ci și cu nevăzutul. Fiindcă până la urmă, Partea nevăzută decide tot.

Doi narcisiști , asemănători prin mecanisme psihologice, câteva, atât de diferiți, prin motivații.

  Think big. vs. Just SIT  and look big.

Dacă testele psihometrice depistează individul în analiză, plecând de la el însuși, prin completarea din interior a răspunsurilor din chestionare, analiza psihologică pe model profiling nu are nevoie de chestionare spre a-și duce la capăt misiunea. Ea, cu o tehnică precisă, analizează direct mai întâi răspunsul individului, și îl înglobează într-un context. Dacă în psihometrie e nevoie de 100 de întrebări care să ducă spre o singură trăsătură, în analiză comportamentală (clinică, pe model fast) subiectul, oricare ar fi el, prin ceea ce face el, răspunde la o singură întrebare, generală: este sau NU este tulburat.

Într-o lume în care ofensa este la rang de virtute, și când doar un singur comentariu mai elaborat pe o temă pe care o stăpânește cineva, riscă să atragă antipatia multor alți oameni apărători ai unei idei lansate către public, a cunoaște Omul și întreaga sa bogăție este o alegere, până la urmă. Dacă cineva alege să vadă în Donald J.Trump un posibil psihopat, doar urmărind cu ascultare oarbă o listă de trăsături care l-ar pune în sfera psihopatului, de asemenea, și el însuși ar putea trece într-o sferă ceva mai dăunătoare, prin fix același principiu: PROSTIA. Ignoranța și superficilaitatea în a studia un caz, plecând de la premise concrete, și mai ales, neavând un bagaj solid în ceea ce privește știința oamenilor, știința socială. Nu, workshopurile și ciupiturile de pe google, și mai ales gura lumii slobodă, nu se pun!
 
 
 
_______
 
Bibliografie:
C.G .Jung- Tipuri Psihologice
_introducere în psihologia personalității_-