E greu să rămâi cu aerele de majordom intelectual și tehnici de bune maniere învățate de la șefii de corporații, când ai în față un individ precum Donald Trump. E greu să nu te spargi în cioburi când întâlnești autenticul. Onest, complet viu, perfect imperfect, tranșant, miserupist și dintr-o bucată, e greu să-ți potolești ura interioară când vezi că un tip mai puțin citit ca mulți e Președintele Americii și cel mai râvnit dintre pămînteni, mai ales în această perioadă.
Îl doare-n cot de absolut oricine și nu dă doi bani pe părerea lumii. I-au făcut de toate să-l scoată din joc, pur și simplu a mers înainte neîndoit. În timp ce tinerii frumoși și liberi pasionați de dezvoltare personală citează din marile minți cu privire la atitudini corecte în viață, nu ezită să-i defăimeze pe cei care chiar aplică și chiar trăiesc toate acele măiestrii comportamentale. De aici li se trage și politic. Așa ajunge mai departe problema socială, de proveniență personală, emoțional.
Au spus că e cel mai faimos om din lume, a spus că NU, nici pe departe, Iisus Hristos este. Semidocții însă nu pot, ei au nevoie de complimente, se hrănesc parșiv cu adorația maselor. Trump nu dă doi bani. Și nu e vreun rasat intelectual. E populist prin absență, simpatizat pentru ce este, urît de asemenea pentru ce este, în mod complet autentic, fără like-uri cumpărate și marionete ocazionale care să îl aplaude. Pentru romantici, Trump este produsul societății, culturii și educației din care provine. Așa cum la noi, într-un mod ideal, acest produs ales prin vot ar fi trebuit să fie țăranul culturalizat, profund și patriot, sau cel puțin intelectualul smerit, puternic dar capabil să coboare-n mulțime.
Trump reprezintă orice altceva, mai puțin FRICĂ. Psihologia modernă se grăbește să scoată pe bandă rulantă „evoluați spiritual” și „oameni de succes” , capabili de materializarea tuturor dorințelor, deposedați însă de flerul transhumanței și de sabia autohtonă a culturilor strămoșești. Viața și trăirea autentică în standardele ființei reușesc însă de fiecare dată să spargă jocurile de putere și de caracter al tuturor celorlalți care înainte să iasă în public, se ung cu toate alifiile, își pun cel mai penibil zîmbet și memorează cele mai false cuvinte. Trump este cel mai bun, și nici măcar nu exersează prea mult asta. Citiți-i și cărțile, indiferent că a stat să le scrie chiar el sau nu, și veți descoperi un om care trăiește întâi iar apoi face totul la un alt nivel.
„Un pont bun pentru golf, încearcă să loveşti uşor şi bine şi prefă-te că nu contează. Apropo, e valabil şi în viaţă.” – Trump.
De partea cealaltă a baricadei, toată lumea se zbate, lovește greșit, țipă și atacă parșiv, latră în stradă și fac adevărate crize anti-patriotice de isterie. AColo unde există predispoziție la ofensă, orice pîrț merită adus public, pentru că el contează. Pentru Trump, multe din cele pe care le face nu contează. Nu pentru că nu sunt importante pentru oameni ci pentru că este caracterizat de o grozavă lipsă de atașament. Aluatul divin cel mai bun este omul care nu-și lipește sufletul de lume, chiar dacă are lumea la picioare. Gura păcătosului adevăr grăiește. Trump e genul de păcătos absolut, cu toate defectele, care spune lucrurilor pe nume, chiar și dacă nu le gîndește. Un progresist tînăr frumos și liber standard desface șampania corporatistă în fiecare vineri, sărbătorind acțiuni irelevante. Un ”trdiționalist”, înrădăcinat în ale sale își sfîrșește viața crezînd că nu a realizat nimic, a realizat de fapt totul.
„Doamne, nu mă lăsa niciodată să fiu mulțumit de mine însumi”- Lucian Blaga.
Două lumi diametral opuse se încăierează pe toate planurile vieții: trufia și industriile care politizează omul de tip nou și libertatea de a reproduce modelul conservator care să reflecte normalul în toate domeniile vieții. Începînd cu libertatea religioasă, cu sănătatea, dar mai cu seamă cu combaterea molimei socialiste care a invadat țările și mai ales patriile, într-un anume fel.
De aceea Trump rămâne un model în sine, chiar și pentru România. Ar trebui. Carcasele stilate, hipsterii și gogoașele corporatiste, progresiștii evoluați și habotnicii templelor tehnologice de stânga ar avea multe de învățat de la unul ca Trump: să trăiască, să fie ei înșiși, să fie liberi, să se ridice mai sus de nivelul sclaviei plăcute care li s-a propus, să învețe să trăiască știința pe care o citează frenetic online și să asimileze tratatele de dezvoltare personală cu care se laudă în facultăți. Asta înseamnă libertate.
Dar libertatea DOARE, e grea, te scuipă toți neisprăviții, rămâi singur uneori, te atacă, dar cel puțin ești LIBER. Puterea libertății e mai mare decît puterea sclavului captiv al plăcerii. Omul liber stă în picioare, celălalt, din interes, stă mereu gârbovit. Omul liber își permite luxul de a fi el însuși, acordat în realitate și sine, omul nou de tip progresist, dornic de revoluția firii, își ia ideile direct de la superiorii ierarhici și încetează treptat să mai fie el, trăgîndu-i pe toți apoi în barca spartă psihocomunistă, o barcă ce nu va îneca fizic oamenii, dar va cotropi pînă și ultima fărâmă de suflet omenesc viu din el.
