Luna istoriei lgtb la Timișoara. Lacrimi, oprimați, murdării și spoială

   Identity. Așa se numește, fără cea mai mică doză de scepticism, luna acestor evenimente la Timișoara, și ele nu vin oricum, ci ca un nume răspuns la… eșecul (zic ei) referendumului de anul trecut. Iată izul nedemocratic al acestor înăbușiri tupeist-fals-culturale.

Iată, aici am găsit știrea, publicată cu doar o zi înainte de eveniment. În ultimul ceas. Subtil!  🙂

   Dar asta nu e tot: suntem amăgiți prin toate comunicările și p.r.-ul lor, și deziluzionați prin experimente de artă, cum că istoricul lor în opresiune contează, și a făurit ceva mai mult local, decât ar fi făurit alte persoane de altă orientare, scuzându-și public neputința de a crea ceva mai mult decât ifose, înaintea publicului timișorean. ”Veniți să auziți despre personalități gay” .

  ”Curioșii”- căci așa se adresează ei publicului, pot asista la piese de teatru, discuții și alte etalări ale luptei încrîncenate pe care o duc cu societatea. În loc să picteze despre frumos, să cânte la un instrument, să compună, să facă teatru despre , psihologic vorbind- acele necesități din piramida lui Maslow care se află peste nivelul mediu, aceștia dau buzna din nou în oraș, și bat la porțile ignoranței culturale (aroganței, aș îndrăzni să spun,), guvernați de cele mai multe ori de nesațul de a fi îndestulați cu bani, promovând feroce discursuri ale lascivității și patologiei de fire.

     Semiotica afișului o putem desluși, din orice punct de vedere am privi. Fundamentul identitar-cărămida- atinsă de degetul murdar și spoit al militantului sexual, atât de dichisit și bine îmbrăcat astăzi. Lista interpretărilor e deschisă! 

     Sub umbrela unui ”trecut zbuciumat”, ei prezintă astfel, în cadrul evenimentelor, istoria lor ca fiind o istorie demnă de pomenit în manuale. Omit însă să spună, și omitem și noi adesea, grăbiți de ale vieții metehne, să ne gândim în mod simplu și logic la faptul că dacă aceștia erau oprimați, nu și-ar fi lins rănile neputincioși de atîția ani, ci ar fi mers mai departe, arătând lumii că, în ciuda defectului  și a rebeliunii cu care ei ne saltă înzestrați, ei reușesc să rămână oameni între oameni. Să creeze ceva dincolo de frământarea lor. Dar pentru că aceasta o fac doar eroii, când pe câmpul de luptă, ciuntiți și dezarmați, aflați poate în diverse situații limită, continuă și merg mai departe, și nu fac o întreagă artă din drama lor, închizând astfel un cerc vicios care pleacă, psihologic vorbind de la teme precum a fi diferit-  a suferi social din cauza etichetei- a dori ca eticheta să devină politică- așteptând întoarcerea stimei de sine pierdute, căci după cum bine știm, aceste categorii sărmane au o stimă de sine atât de scăzută, încât, în loc să muncească la ei înșiși, (terapie, helău), preferă să lovească din bula lor de încleștare cu aceleași patologii spre noi toți.  Se spune că cel ce suferă cu adevărat și e bun, merituos în ale vieții cărări, suferă în tăcere.

   Aceștia însă se zbat local, arătându-și agresiv puterea dar mai cu seamă nevoia astringentă de a domina și prelua frîiele culturii, identității și a altor elemente social-urbane, domnind, perfect democratic (oare?) peste oraș. Un oraș care permite, slăbit zilnic nu doar de datorii financiare, ci și de ignoranța cetățenilor și dorința lor rușinoasă de a fi cool cu orice preț. Hibridizarea locală începe aici! Partea cu dichis a acestor evenimente? Felurite personalități mai mult sau mai puțin valoroase, cu pretenții elitist-academice vor lua parte, îmbrăcați ponosit, căci arta de acest fel merge de minune cu neglijența boemă numită ”putoare” (veni, vidi, vici), probabil ținând în mână un pahar de vin ieftin, bucurându-se frivol la vernisaje execrabile, ale căror singur liant este snobismul, și faptul că acestea au loc de obicei în clădiri emblematice. Excepțiile de cealaltă parte a baricadei prezente acolo datorită profesiei, care încă reușesc să-și mențină strălucirea și etica, merită titlul de Eroi, chiar dacă nu iau întotdeauna atitudine. 🙂

   Militanții vin apoi în societate și numesc lupta lor ca fiind ”Identity. Education”. Identitate și educație, mai exact. Vă dați seama ce intruziune la nivel de țară? Și nu, nu îndrăznesc nici cel puțin s-o facă în limba română, ceea ce rămâne un lucru de apreciat în toată treaba asta. Singurul! Sub falsa  învățătură a culturii, putem afla, probabil, de-a lungul plimbărilor prin oraș, locurile secrete de întâlnire ale oprimaților, ca și cum acestea ar fi adevărate victime ale oamenilor, tuturor celorlalți care nu sunt ca ei.

  Fără să se gândească prea mulți la o anume carantină- căci despre asta trebuie să dezbatem mai degrabă, decât de faptul că un individ ajunge neîmplinit sexual din cauza societății,  (de fapt din cauza lui însuși), avem astfel de-a face cu încă o inoculare ”de bine”, cum că noi , toți ceilați suntem răuvoitori, iar cei care injectează cu întuneric și întorc pe dos lucrurile bune și sănătoase, chintesențiale- puținele pe care le mai avem nealterate, ar fi de fapt cei buni. Și chiar așa sunt oare? răspuns final: cineva care luptă să șterpelească valori primordiale, nu poate fi bun, căci acela distruge, nu creează. Iar dacă vrem să aflăm adevărul, va trebui să mergem mai departe , și să găsim și răspunsuri la întrebări precum.. ce a fost mai întâi, oul sau găina? Dar până atunci, intuim cu toții cât e de grav. Iar societatea întemeiată pe ofensa ca virtute despre care am scris aici, nu  poate fi o societate sănătoasă. Nici măcar în drum spre evoluție spirituală și cu atât mai mult morală.

   Capitala culturală deci, mai poate să aștepte. Întru salvarea unor oameni care vociferează și atât, făcând din trebușoarele lor intime o oarecare artă, arta și cultura adevărată mai pot să aștepte. Sau în orice caz, să rămână în acea zonă la care mai au acces cei puțini. Adevărata minoritate, în curând, fiindcă odată cu adoptarea în educație a viciilor dezintegratoare de sine, drept ar fi să ne temem pentru un oarecare viitor. Un viitor în care ei propun identitate și educație (în limba engleză, deh), dar mușcă nesimțit din însăși identitatea copiilor și a oamenilor în general. Prin artă, prin manifestări pseudoculturale, prin flerul și puterea progresistă pe care o au. Cu parșivitatea de a se folosi de concepte abstracte precum ”bunătate”, ”toleranță” și ”iubire”, spre a le folosi abil, tactic, profitând de naivitatea oamenilor, a celor mulți. Egalitate, dincotro?

   Asistăm astfel, aproape de neputință, la TRANSformarea societății noastre prin cele mai delicate înzestrării ale omului: cultura, arta, emoția, ele fiind adevărate porți care servesc inducerii sociale în eroare. Și fix precum în advertising,

și de data aceasta,

emoțiile noastre sunt împrumutate pentru a insera politici periculoase.

Să plângem, pentru aceștia cu lacrimi forțate de aparatul lor tactic abil?

Sau să le oferim locul binemeritat în societate, de dragul generațiilor următoare, al păstrării și conservării pe cât posibil, a celor puține care ne-au mai rămas, și anume: identitate, personalitate și mai ales trezvie !? 

  Rețin că un mare motto al  Timișoara Capitală Culturală 2021 sună  așa:

 Luminează orașul, prin tine!

 

 Dar ce să luminezi cu asemenea comunități progreșite, când prin tot ce fac, arată spre subsoluri, și în loc să evolueze făptura umană, prin idei ilustre de apogeu strămoșesc, aceștia îl pun pe om să se uite mai mult între picioare, furându-i ocazia elevării și cultivării adevărate de sine, în timp ce presară peste tot ce fac, un amar dezgust față de valorile consacrate ale omenirii, discriminând cultural-istoric între acele persoane care au fost gay și toți ceilalți?? 

 

se spune, oameni buni, că…

PER ASPERA AD ASTRA, nu per aspera ad anus.

 

 Tradus din limba latină: Prin nevoință, spre stele.

Mai departe cugetați voi!

 

Semnat,

io, țăranca