Fapt divers. Adesea oamenii care nu au facultate sau nu prea au multă carte, sunt și cei care cer resurse bibliografice sau repere de la autoritate celebră într-o chestiune sau alta la postările unora pe feisbuc. Fenomenul este întîlnit adesea sub forma multelor comentarii de tipul ”Cine spune asta”, sau ”Ai vreo sursă credibilă”, atunci cînd emițătorul ideii sau cel care pune diagnosticul este necunoscut publicului larg sau nu a apărut la televizor. O altă formă de validare a unei idei este și numărul de like-uri. Cu cît mai mult, se crede, cu atît s-a înrădăcinat în convingerea populară virtuală, că există indicii măcar că acel om este cineva, prin urmare are dreptate. Autoritatea sau reprezentarea autorității ia forme subtile, de la an la an, deceniu după deceniu pare că ea se reconfigurează, adaptîndu-se regresului uman pe care-l trăim.
Pentru că cel mai ușor de păcălit este și va fi întotdeauna omul de rînd și slăbiciunile lui sociale: Spune-i tactic printr-un ”specialist” că dacă bea 10 ani Cola nu pățește nimic, pentru că experții companiei Cola spun că acesta nu dăunează grav sănătății. Spune-i că totul e permis, cu moderație, dar angajează autoritate științifică sau influenceri care să poarte în reclame epoleți și halat, și poți să îl supui, să faci cu el ce vrei. Să îl faci să cumpere lucruri de care fie nu are nevoie fie pur și simplu alterează treptat sănătatea. Totodată, Flutură-i sub nas un regim politic lucrat de o așa zisă autoritate în domeniul științei și o va îmbrățișa. De aici și succesul influencerilor în a promova idei pe care nu le-au testat, experimentat. Ei au devenit calul troian, alături de mulți alții prezentați ca fiind ”autoritate”, a unor idei din afara sferei lor profesionale. Mai ales. Orice criză care are la bază studiul ”expertului”, omului în halat, autorității publice de mare însemnătate simbolică pentru om și societate, va deveni credibilă. Medicina în acest caz al pandemiei este ”credința supremă” în știință, care se opune în oprobriu ”religiei”, deși ambele astăzi au ajuns să respecte dictonul ”crede și nu cercet”, pe care știința l-a discreditat agresiv în ultimul timp, dar asupra căruia i s-a părut acum util să revină, folosindu-l ca și cîrlig pentru ”necredincioșii” sceptici care nu cred în ”știință”, ”autoritate” și deci, implicit, în pandemie și boală. Angajează propagandiștii gripei, fă-l de rușine între grupuri de experți că cei care nu se supun sunt proști, analfabeți, psihopați, și vei obține o masă omogenă în obediență: toți la fel, toți una. Cine pune întrebări, e marginalizat, trecut în oprobriu, fie el și academician cu școală.
Psihologia supunerii și nazismul
S-a decis astfel o strategie pentru un experiment: rolul de elev și profesor ghidat de o autoritate. Subiectul testat avea rol de profesor iar în cealaltă cameră întotdeauna se afla ”elevul”, un complice. Profesorul este ghidat de autoritatea în halat, supervizorul, ”șeful”, ”expertul.” Profesorul citește un cuvînt dintr-un șir de cuvinte, iar elevul din cealaltă încăpere trebuie să aleagă corect cuvîntul pereche, apăsînd butonul cu numărul corespunzător. De fiecare dată cînd elevul greșește cuvintele, profesorul (subiectul analizat) trebuie să îi administreze un șoc electric. Cu fiecare greșeală pe care elevul o face, șocul aplicat crește în intensitate, de fiecare dată cu 15 volți. La fiecare presiune a butonului care ghida șocul aplicat după fiecare greșeală, de partea cealaltă a peretului, se auzeau gemete, țipete, elevul strigînd profesorului că este dureros, cerîndu-i să se oprească. Uneori bătea în perete, mimînd durerea, în timp ce profesorul, aflat de cealaltă parte, era obligat, în urma greșelilor comise de ”elev”, să mărească electroșocul. Așa era procedura. De partea cealaltă se putea auzi strigătul unui om care suferea și era vizibil deranjat și agresat de electroșocul aplicat de către profesor. Om și el. Elevul însă era parte din experiment, întotdeauna, iar rolul de profesor în experiment era pe rînd atribuit participanților selectați.
Pe măsură ce șocurile aplicate erau tot mai intense și din camera cealaltă se auzeau țipete, ”profesorul” părea tulburat, nesigur și devenea nervos și vizibil iritat. Situația devenea tensionată. În tot acest timp, omul în halat era acolo, veghea procesul atent și cînd ”profesorul” părea că cedează sau dorește să renunțe la a mai aplica șocuri după fiecare greșeală, oferea încurajări menite să întărească autoritatea. Impunător, îmbrăcat în halat alb și ținînd o mapă în mînă, experimentatorul supraveghetor îndemna așa, adresîndu-se cînd la persoana I , sau la a II dar întotdeauna ferm și precis :
- Vă rog, continuați !
- E important pentru reușita experimentului să continuați.
- E absolut esențial să continuați.
- Nu aveți altă opțiune; trebuie să continuați.
Cînd șocul dat elevului ajungea la peste 450 de volți, ceea ce era letal, experimentul se oprea. Înainte de acel moment elevul lovea în perete, scotea țipete apoi amuțea. Ar fi putut fi mort. Profesorul auzea. Aproape toți participanții s-au îndoit de ”autoritate”, omul în halat care încuraja la propriu apăsarea butonului pentru a curenta elevul care mereu greșea. Uneori spuneau :
”Oh, dar eu pot să aleg, Eu nu am de gând să merg mai departe.”
Peste jumătate dintre subiecți, mai exact 65% dintre ei au mers pînă la capăt. Aceștia au apăsat butonul pînă la maximul de volți posibil, în ciuda mustrărilor de conștiință evidente pe care le resimțeau, urmînd sugestiile omului în halat. Surprinderea lui Stanley Milgrm asupra experimentului a fost cu atît mai mare cu cît ceruse anterior experimentului un pronostic unor studenți, iar numărul celor care ”cad” ar fi fost inițial de 3%. Alte variabile manevrate în experiment au arătat că atunci cînd elevul se afla în fața profesorului, în același model de aplicare a șocurilor atunci cînd elevul greșește, doar 20% dintre participanți au mers mai departe. Cînd experimentul a fost desfășurat într-un birou anonim și fără simbolism din Bridgeport, procentul celor care au ascultat de autoritate a scăzut cu 20%, dar chiar și acolo aproape jumătate dintre subiecți au apăsat butonul pînă la a provoca ”moartea” elevului nevăzut.
Experimentul Milgram nu a fost doar un banal experiment sau o joacă psihologică: el a explicat și arătat cauza multor atrocități comise în istorie, pe mapamond. Omul. El însuși, individualitatea lui, pornirile lui, deviate în cel mai crunt mod de fricile sale. Frica și neîncrederea în el însuși. Stanley Milgram a evaluat obediența și rezistența la autoritate a omului, atunci când dictatul autorității contravine principiilor morale.
Modernitatea însă ne-a educat astăzi într-un fel care pare să inversese cu totul valorile consacrate pe care le-a stipulat și experimentat psihologia în toată istoria, cunoașterea și faptele ei. Nu doar că se încearcă în mod subtil o ascundere a reperelor despre mecanismele subtile ale făpturii umane ci se reformulează și simptome și tulburări, ideologizate astăzi. Știința fabricării consimțămîntului numită advertising și publicitate ne-a învățat în timp să ne reconsiderăm poziția și atitudinea cu privire la orice: rareori avem voie și nevoie să gîndim pentru noi înșine și cu capul propriu, întotdeauna este acolo un consilier, un specialist, un expert, un profesionist, o autoritate deci, care știe mai bine decît noi. Nu o să intru în detalii, aproape nu există domeniu care să nu fi rămas neinvadat de ”părerea” specialistului, socotindu-i pe toți ceilalți fără diplome, ”nespecialiști” sau ”bolnavi”, dornici de rezolvare numai și numai prin intermediul ”căii oficiale”, consacrate a autorității de tinichea. Interesul financiar primează.
Pandemia a dezvăluit însă în mai puțin de 1 an, necesitatea reperelor, atunci cînd autoritatea deviază. Frica a pus stăpînire pe majoritatea covîrșitoare, iar autoritățile au repetat și dus la absurd și propagandistic mesajul: Purtați mască, vă rugăm continuați. Nu te opri din a purta mască. Te strînge? Poart-o și în casă. Nu există altă opțiune. Peste tot autoritatea a devenit medicul, politicul și mai ales aproapele. Publicitatea s-a împletit cu propaganda și autoritatea bannerelor a luat locul autorității morale a fiecărui individ în parte. Cohorte și armate de oameni care trebuie să întărească atitudinea și convingerea regimului, împlinesc, pe rînd și tactic fiecare, ceea ce Solomon Asch, celebrul psiholog social demonstrase în experimentele sale cu privire la conformism: omul își modifică atitudinea, răspunsul și convingerile în prezența presiunii de grup. El a arătat încă din anii 1950 că există o putere mare de conformitate în grupuri, putere la care faptele obiective și însăși realitatea dar și convingerea profundă a unui individ greu spre deloc îi poate rezista. Experimentul său a fost repetat, rezultatele sunt aceleași iar tehnica este folosită și acum în Publicitate, advertising, inginerie socială.
Pandemia repetă prin excelență aceste experimente, dar nu ca tehnici de descoperire în sine, ci ca pe adevărate arme ale obedienței și supunerii cu care se conturează un regim. Cînd se folosesc arme înseamnă că există război. Făuritorii sociali știu din cele mai vechi timpuri că Omul trebuie să își dea consimțămînt în aproape orice chestiune, pentru a legitima o stare, și că în anul 2020, nicio cruzime fizică sau vreun regim în mod vizibil și ușor de verificat ca fiind dur, nu va rezista mult. Așa că au săpat mai profund, pornind singurul război invizibil în care omul devine și călău și agent, și victimă și opresor, în fiecare circumstanță a vieții lui.
Obediența astăzi este stimulată de autoritate- omul în halat, specialistul, oricine pare că este superior omului devenit pe propriul teren- drept subiect, iar conformismul de opinii, atunci cînd intervin opiniile gata digerate de către influenceri și alți agenți prieteni și apropiați ai regimurilor, este încurajat puternic de algoritm. Nimeni nu mai dorește să rămîn singur, din cauza convingerilor sale, așa că pare că tot mai mulți oameni se aliniază la opiniile de grup. Omul de rînd devine astfel fabricantul și făuritorul propriului imperiu al fricii, totodată autoritate vigilentă pentru aproapele său, nu cumva… să ne ucidem unii pe alții fără distanțare socială și fără a ”urma procedura întocmai”.
Om liber vs. fătălău Stare autonomă vs. Stare agentică.
Un caz șocant care arată fața inumană a efectului supunerii față de autoritate este cel al unei familii din State care a fost dată afară de la bordul avionului, pentru că fetița lor de 2 ani refuza cu plînsete să poarte mască. Deși avea gura acoperită în avion, un agent aflat la bord a fost dornic să urmeze întocmai procedura: nu aveți voie fără mască la bord. Familia a fost nevoită să părăsească aeronava, fiindu-le imposibil să își ”oblige” fetița care plîngea și devenea agresivă, să poarte mască. Întrebat fiind cum este posibil așa ceva, agentul spunea robotic: ”asta este procedura”, în timp ce nu schița nici măcar o grimasă că acesta ar fi cu adevărat Om, îmbogățit cu conștiință, etică și morală. Ca acesta sunt milioane de oameni în întrega lume care de 1 an de zile urmează procedura. Urmează procedurile așa cum spune autoritatea. De aici decurgînd toate celelalte, trecute deja prin consimțămîntul fabricat al oamenilor de rînd care, în loc să fie atenți la propria simțire, opinie și conștiință sau autoritate interioară morală, au aprobat tot ceea ce venea din afara lor.
Omul autonom nu acceptă reguli fără a le trece prin propriul filtru. Omul agent urmează procedura, chiar dacă aceasta contravine eticii, simțămintelor și moralei sau conștiinței sale. Omul agent este înghețat în morală adesea, banul primit servindu-i drept scuză.
Așa cum subiecții care au căzut proba experimetnului Milgram în anul 1960, descriindu-se la începutul experimentului ca fiind ”oameni la locul lor”, ”nonconformiști”, neîncrezători în autoritate, rebeli, stăpîni pe sine și pe propriile idei, autonomi, cinstiți, buni la suflet, etc., tot așa și astăzi , oameni cu școală, cunoscători, incapabili de a face rău, au fost luați prin surprindere de noua autoritate ce se fabrică la orizont, punîndu-și consimțămîntul în brațele unei autorități nevăzute care la televizor, în presă, pe feisbuc, și acum în fiecare companie și instanță sau instituție privată, spune la unison: CONTINUAȚI, NU AVEȚI DE ALES, declanșînd mecanismul supunerii, gradual. Cînd un medic îți spune că falimentul este spre binele sănătății omului, majoritatea nu se pot opri din ”apăsat”butonul aprobării și consimțămîntului. Societatea noastră de 1 an sună așa:
Nu vă puteți opri. * Nu există altă cale. * Urmați procedura. *Este obligatoriu să vă vaccinați.
*Este important pentru reușita noii lumi să vă supuneți.
Acestea, zilnic aduc aminte de cuvintele marilor învățați ai lumii, a căror psihologie nicicînd nu va putea fi întrecută de fabricanții omului nou, iar unul dintre ei, Paisie Aghioritul, spunea așa:
”Câtă vreme trăieşte, omul are multă treabă de făcut pentru îmbunătăţirea sufletului lui şi are dreptul să dea examene duhovniceşti. Dacă moare şi nu trece, cade. Reexaminare nu există.”
Iată că ne aflăm într-un moment de răscruce în care se pare că dăm un examen, căci vremea experimentelor s-a scurs. Pe plan personal unii au crezut că l-au cîștigat, baricadîndu-se izolați în frică și -n case, în aparență care le-a nimicit mințile și îi vor face să se zvîrcolească de la această greșeală. Alții , mai puțini, sunt întruchiparea elevului de la capătul celălalat, cei cărora li se aplică electroșocul de către omul care nu își ascultă inima și glasul conștiinței, nu ascultă de propriile credințe și convingeri, ci aplică ceea ce dictează autoritatea, omul în halat, Puterea, Regimul, de fiecare dată cînd elevul greșește. Pentru că omul majoritar nu are încredere în el însuși, nu a fost învățat de nicio autoritate și religie creștină să se asculte pe el, să fie încrezător în el însuși, lipsit de frică, stabil, suveran . El pare că se pierde pe sine de fiecare dată cînd propaganda înaintează idei prin oameni publici care aparent, par mai ”bine dichisiți și cosmetizați” decît el, cedînd treptat din propria fire și libertate, înfricoșați.
Stare autonomă vs. Stare agentică
”Oh, dar eu pot să aleg, Eu nu am de gând să merg mai departe. Sunt un om liber”
– spuneau și credeau în zecile de repetiții ale experimentului Nesupunerii Milgram, 65% dintre subiecți din diferite colțuri civilizate ale lumii. Iată că oamenii s-au înșelat iar cercetătorii au avut din nefericire dreptate. Programarea minților oamenilor în mai puțin de 1 an a dat roade. Așa cum în procesele naziste liderii naziști inculpați s-au apărat spunînd că ”au fost forțați să îndeplinească ordine”, cu care de fapt, n-ar fi fost de acord, așa cum teoretic nici subiecții experimentului nu erau de acord – în același fel omul de rînd nu face decît să ”urmeze ordinele”, spre ”binele lui”, și cel mai dureros, ”spre binele celuilalt”,agresiv, impunînd cu forța toleranței și brutalului ”bine”, de fapt un rău, motivînd luptele penibile dintre dreapta și stînga, ideologie și doctrină, religie vs.știință, fără să își dea seama cît sunt de înșelați. Un nou regim al terorii este fabricat molcom la orizont iar starea de asediu pare că aparține pe rînd, de fiecare. Era mai ușor înainte,se dezarma o bombă pe cîmp, oprind uciderea a sute sau mii de oameni, astăzi sute și mii de oameni sunt adevărate purtătoare de bombe ideologice ale regimului care îngrădesc libertatea și care mizează pe știința supremă a slăbiciunii umane: Omul este supus autorității, și nu conștiinței și moralei lui. Iar acolo unde mai mulți oameni se supun autorității, fără să o chestioneze, fără să o supună discernămîntului interior, acolo se naște un regim atroce, chiar dacă apare cosmetizat, frumos ambalat. Dar autoritatea este supusă conștiinței, inimii și moralei ?
Politica suntem noi.
Statul sunt eu.
