Inedit, impresionant, mare. Așa descriu cei mai mulți giganticul ceva din fierăraie pus deloc deștept în mijlocul Piețe Operei, de data aceasta cu mai mult tupeu decât roata care se învârtește și care plimba oamenii în cel mai limitativ spațiu vizual , la o înălțime rușinos de joasă, invitându-i, ce-i drept, să admire mai mult Catedrala. Ceea ce era un lucru bun!
Dar, de data aceasta administrația a dat-o în bară. Și chiar a dat-o, căci om de rezervă și mare meseriaș cum e, Dorel al centrului de proiecte al artelor mult prea contemporane, (o fi artă?) este personaj principal în toată nefericirea asta, mult discutată deja pe net.
O structură metalică va fi populată cu arbori, arbuști și diverse plante, cu sau fără flori. Cu sau fără sfatul specialistului, cu sau fără aranjamente care să atragă atenția publicului neavizat să considere această măcelărie de frumos drept artă.
Ca și shaorma cu de toate, organizatorii s-au gândit că a florile trebuie puse una peste alta, și precum orgiile aculturale ale centrului de proiecte, prin stări psihedelice și nu numai, așa și aceste minunății ale naturii trebuie sechestrate într-un prizonierat, căci nu cunoaștem altă întrebuințare a metalului reprezentativă pentru Timișoara, mai cu seamă pentru spațiul acela nezdrobit nici măcar de Revoluție.
Proveniența plantelor mai puțin relevantă, deși se laudă și aplaudă în online cantitatea. O mulțime de plante vor ajunge pe schelă, poziționate ad-hoc sau nu se știe, ca într-o shaormă cu de toate, făcută de melteanul care a obținut o diplomă în horeca și are pretenții de specialist. Cine și cum a decis că această schelă metalică este reprezentativă pentru plante sau că plantelor le-a plăcea măcar să stea acolo închise? Dacă sunt plante de întuneric, cu atât mai rău, acestea nu sunt pe placul oamenilor și asta nu este o noutate, însă ar putea fi un breaking news. Odată cu evoluția oamenilor, s-a constatat că plantele au proprietăți de vindecare, la fel cum și oamenii pot îmbolnăvi plantele cu prezența lor. Despre metal, ar putea să putrezească plantele în câteva zile, în lipsa luminii și în lipsa unui spațiu care să le permită libertate.
Ca și locuitorii cartierelor concentrați în câteva străzi de către administrația foarte progresistă, plantele înghesuite ne aduc aminte de blocurile de nefamiliști unde oamenii stăteau înghesuiți la evenimetele verii, când trecea câte unu să le arunce niște cultură pomană, numind asta capitală culturală. Campusuri de concentrare. Închisoarea cartierelor, sau cum să decongestionezi deștep traficul și să ascunzi evenimentele nereușite de ochii privitori ai specialiștilor și oamenilor rafinați, de cultură și de bine ai orașului, care nu te-ar fi votat.
Veganismul în Timișoara, la fel ca și viața culturală, lipsește cu desăvârșire însă este vocal în online, unde jpg-urile și titlurile pompoase de evenimente se confundă ușor. Drepturile plantelor nu au fost menționate însă există dreptul oamenilor de a face ce vor, pentru simplul fapt că acolo unde se adună o gașcă în administrație, orice lucru visat după o noapte de psihedelice poate să se întâmple. You can be anything you, și alte sloganuri prin care din online, se întâmplă, numai să cunoști pe cine trebuie și să te însoțești cu cine trebuie. Empatia, ca și pupincurismul, poate să facă minuni, acolo unde nu este cap sau puțină școală. De specialitate, zic!
Totuși, proiectul are o latură componentă comunitară importantă. Să ne facă să ne dăm seama că trebuie să avem grijă de natură, profanând-o. Aducând plante care ar fi putut sta frumos și pozitiv într-un apartament, într-o casă, într-un birou unde este nevoie de ele. Poate într-un spital, îngrijite cum se cuvine. Proiectul implică o rețea locală de producători și societăți, a căror logo probabil că îl vom vedea. O idee foarte bună de a-ți vinde marfa, când n-ai artă pentru publicul larg. Bătrânica de la piață cu leușteanul ar fi putut să fie invitată și ea. Dar bătrânica e problema globală, leușteanul de România produc schimbare climatică, deșertificare, criză de resurse. Resurse irosite pentru o prezentare de plante, scoase la vânzare în centrul orașului, puse sub titlul de eveniment. Nici nu se putea o mai bună reprezentare artistică pentru ce înseamnă profanarea naturii și resurselor.
Ciupercile, respinse de la prezentare.
Până în decembrie, instalația va purta în mod macabru plante care vor putea fi admirate în timp ce se înghesuie nenatural pe niște false simeze, puse de Dorel, managerul unei firme de cultură din Timișoara. HortiCultură.
Până atunci, experimentul cultural va urmări plantele, pe parcurul sejurului lor acolo, vor vedea cum se comportă în diverse condiții meteo. Nu e ca și când am avea manuale sau poate cărți de specialitate folosite de specialiști. Deși până în prezent până și tanti de la bloc știe câte ceva despre cum se comportă o plantă în anumite condiții. Nu vor urmări însă și dacă se ofilesc de la prea multa reavoință, incultură crasă sau intenții nefericite pe care le au cei mai mulți. Și ca și în orice sistem comunist, în care libertatea de exprimare e importantă, nu și afișarea și publicarea ei, orice vizitator va putea rezerva o plantă care i-a plăcut și pe care o va putea cumpăra la final. Ca și expoziția de prostituție din Amsterdam, unde damele erau afișate în timpul actelor de dans artistic, și aici vizitatorii vor putea cumpăra planta care le-a surîs, pentru o sumă modică. Deși proiectul e din bani publici. NU întrebați cât, consultați documentele. Plantele nu au fost întrebate dacă vor. Dacă sunt bine. Dacă nu se simt discriminate că sunt scoase la produs în centrul orașului, lăsându-se supte și hrănite din mâinile unor necredincioși. Dacă vor să fie acolo și care este utilitatea lor, ținând cont că niciunde în lume, o instalație florală nu este în categoria artă, iar dacă cineva a pus-o, este un abuz asupra naturii, o profanare a ei, o distrugere de bunuri comune (natura) pentru puțină plăcere și câștiguri financiare de moment. Un buchet de mireasă costisitor are mai mult rost, dar haideți să nu vorbim de lucruri sfinte. De bucuria oamenilor, căci de artă consumeristă și de arta junk, care invită la devorare și nu la un sentiment de înălțare sau spiritualizare, armonie și frumos. Iar plantele înghesuite cu siguranță nu sunt fericite, nici nu produc cine știe ce bucurie pentru oameni.
Dezumanizarea oamenilor arată precum schela, și totuși, oamenii aplaudă. Înghesuite, una lângă alta, îndesate și puse fără discernământ degeaba, închisoarea plantelor ne aduce aminte că și noi, cu cât ne dorim mai mult să ne adaptăm, să fim FIT IN, perfect ajustați la schela unei lumi bolnave, putem sfârși fără folos individual, ramoliți și secătuiți de întunericul din jur, folosiți și devorați de ochii admirativi ai oamenilor, disperând și ei după ceva bun de moment, veșnic în căutarea senzațiilor incredibile pe care le oferă, iată, aceste manifestări inculturale. Ori în cultura plantelor, omul are grijă de plantă iar planta are grijă de el.
Semnalul de alarmă pentru administrație este să facă un bâlci folosind plantele pe post de momeală, într-un spațiu sacru al orașului. Prin închisoarea plantelor poziționată în același mod sinistru și bine gândit, primarul va ști unde consideră oamenii că e nevoie de spații verzi (conform explicațiilor arh. Alexandra Trofin, coordaontorul proiectului și vicepreședinte al Ordinului Arhitecților din România – Filiala Timiș, mai precis tipii cool care trasând o dungă pe asfalt, au susținut pe o pagină web că ar fi vorba de artă.
Ne aducem aminte de o știre senzațională a OTV-ului, în perioada celebrului Dan Diaconescu, atunci când colegii de la Times New Roman publicam:
”Investiții masive la OTV: Dan Diaconescu a achiziționat un pix ”
Ca și atunci, senzația pe care o face administrația ne lasă cel puțin câteva momente de umezeală, și nu de plâns:
Primăria modernă a orașului investeșe masiv în dezvoltarea personală din cartiere: a plasat câte o plantă în fiecare scară de bloc, pentru a fi udată la comun de cetățeni”, contribuind astfel la creșterea awarenessului în ce privește că orașul, scara blocului și plantele, rebuturi de la universitate, ar fi bunuri comune.Închisoarea plantelor e totuși o realitate. Închisoarea plantelor este și închisoarea omului, captiv al artelor care nu sunt arte, și al evenimentelor care nu îl mișcă cu absolut nimic.
Închideți o plantă la întuneric si veți vedea ce monstru diform se va produce din pricina setei sale de lumină. Oare viața omenească nu produce și ea astfel de monstruoziăți în tendința sa spre lumină?…
(Lucian Blaga)
