”La început dai din ceea ce ai, apoi dai din ceea ce ești”

Limita umană:
 
”La început dai din ceea ce ai, apoi dai din ceea ce ești”, spunea cu pricepere Nicolae Steinhardt odată.
Acum știm că măsura omului constă în răbdarea și sîrguința cu care trece peste lipsuri, eșecuri, neîmpliniri, lacune de orice fel. Așa cum trupul nostru are nevoie de hrană, sufletul de îngrijire, așa și noi ca personalitate avem nevoie de stimă, de validare, de fapte juste și bine înțelese de către cei din jur. Suntem ființe sociale, interdependente, cu atît mai mult acum de cînd social-media ne-a separat și disociat teribil. Segregarea a venit ca o cireașă toxică pe acest mare și interzis parcă tort.
 
Cînd dai din ceea ce ești, ai o măsură. Măsura este iubirea de sine.
Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți, dar nu te lăsa călcat în picioare de el. Dacă te lași călcat de el în picioare, terfelit și aruncat în lada de gunoi, înseamnă că nu te iubești. Măsura bună e întotdeauna la mijloc.
Și e strâmtă calea.
Ca un om care a experimentat pe toate părțile aceste metehne psihologe, cu urcușuri și coborîșuri trecînd prin întreg paletarul de situații, stări și angoase mai mult sau mai puțin existențiale, am înțeles azi că a da din ceea ce ești nu te face nici supraom nici divin, nici milostiv, pentru că în clipa în care dai din TINE, te osîndești.Nu poți să dai din tine dacă nu ai acel lucru, iar dacă știi că nu-l ai, nu-l dai tu, îl dă Dumnezeu, dacă poate, prin tine. Și întotdeauna se poate.
Dacă am prea multe kiwi, de exemplu, și eu am nevoie la fel ca tine de kiwi să mă hrănesc și să supraviețuiesc, să trăiesc pe un anume palier decent al stării interioare și exterioare de bine, voi da fix atîtea mere cît să nu rămîn pe minus. Uneori, asta echivalează cu primirea tot coșului, că sunt oameni care nu rămân pe minus niciodată: le este ușor să procure kiwi și nici nu-și bat capul cu asta des, se mulțumesc cu cât au.
Bunătatea este limitată de forțele omenești, nu de vreo forță exterioară. Sigur, omul care e bun cu toată lumea poate fi bănuit de neimplicare, de superficialitate sfîntă și un soi de ignoranță sau pur și simplu e un tip cu prea puține nevoi. Acesta poate da oricîd pentru că…srpriză: priviți-i pe creșinii care fac milostenie: ei nu dau de la ei- apucă dintr-un loc și pun în celălalt. Nu e greu să faci fapte bune cînd dai 2 telefoane și la al 3-lea ai rezolvat și masă și cazare și coș cu mîncare provenit de la vreo firmă, pentru cei săraci. NU E GREU! Am testat și eu, e cel mai simplist lucru pe care un creștin îl poate face. Ce e greu însă? Să dai din tine și să uii măsura. Să te uiți pe tine, din fals sacrificiu, dintr-un nedrept martiriu în care crezi că ești mai bun în ochii divinității sau ai tăi, dacă faci bine, treci cu vederea, rabzi și rabzi și rabzi pînă ajungi la tortură. Autotortură. Da, dai din ceea ce ai la început, apoi din ceea ce ești. Sfinții puteau să dea din ceea ce erau: ei nu erau personalitate pămînească, așa cum suntem mulți dintre noi, născuți cu nevoi de vdiverse, cu excentricități și cu bagaje atemporale. Sfinții dădeau din ceva ce nu le aparținea de drept în această lume: energia lui Dumnezeu, cel mai probabil. Dădeau din bunătatea sufletească a lor, în circumstanțe la fel de limitate, în care nu erau nevoiți să rabde șuturi în fund, erau în poziție de autoritate. Și alături de ei, acolo era și Dumnezeu sprijin.
Dar cînd dai bunătate și rabzi, văzîndu-ți șeful cum semnează demisia în locul tău, cum te scoate colegul afară pe simplul motiv că te urăște pentru tăcerea și simplitatea ta, iar tu în loc să pui punctul pe i, ai stat ca un bleg fără să faci nimic crezînd că situația se va rezolva de la sine- atunci nu dai din ce ești, dai din ce ai fi putut fi- ajungi pe minus și pleci cu frustrare, n-ai luptat în legitimă apărare, ai fost fie absent, fie confuz. Absența din propria viață se plătește scump în termeni metafizici. Uneori trece situația repede, alteori sunt răni care se adîncesc, iar în urma acestora rămâne trauma și deviat parțial sau întreg, metamorfozat, ciuntit, poate rănit, comportamentul.
Aveți grijă ce dați. Dar mai mult, în aceste vremuri tulburi aveți grijă SĂ DAȚI .
În vremuri de restriște, pe front orice dăruire îl face pe un simplu om un erou. Și dacă nu vă plac eroii, să știți că puteți fi și martiri, măcar aflați în antrenament.
Social share & recomandare

About the author

o țărancă, vorba aia...

Comentariul tău

error: Conținut protejat