Într-o zi, un maestru și-a adunat toți Deshi, inclusiv pe Matsumora Kosaku, și le-a pus o întrebare.
„Ce ai face dacă ai vedea o potențială capcană a unui agresor prefăcându-se că doarme pe o potecă?” întrebă maestrul. „L-aș ține imediat și l-aș aresta.” spuse unul dintre Deshi-ul lui.
„L-aș lovi cu piciorul pentru că ar putea fi gata să mă atace.” răspunse alt Deshi.
– Ce zici de tine, Matsumora? l-a întrebat maestrul.
-În primul rând l-aș striga pe bărbat de la distanță să văd dacă se va ridica. Dacă nu a făcut-o și dacă dormea lateral pe pământ, aș merge apoi în spatele lui și m-aș ține între capul lui și ceafa lui cu o mână și în timp ce îl țin în jurul cotului de deasupra corpului și îi strâng corpul cu cealaltă mână pentru a vedea dacă are sau nu arme.” i-a răspuns Matsumora stăpânului său.
Cine a răspuns corect la întrebare? Unde au greșit discipolii?
Primul a și plecat îndată de la o premisă greșită, în baza unei informații pe care nu o avea. De unde putea ști că cel are doarme jos e chiar un atacator care pregătește o capcancă? Acest indiciu putea fi fals, chiar dacă l-a spus maestrul. Dacă omul care dormea pe potecă este necunoscut, atunci nu poți ști în ce situație se află. Să-l arestezi pe loc înseamnă să-ți asumi și riscul că ai putea greși. Cel de-al doilea a spus că l-ar lovi cu piciorul – pentru că ar putea fi gata să îl atace. Putea ști și el asta ? nu. De asemenea, și răspunsul acestuia s-a bazat pe frică și anxietate, emoții și stări care au declanșat un mecanism de apărare: au creat un posibil viitor comportament al posibilului agresor- omul care doarme. Nu putem ști nici asta dacă e fals, ca în primul caz, deoarece nu avem datele problemei, iar dacă închipuitul agresor nu ar fi fost agresor, discipolul îl lovea pe nedrept, ceea ce înseamnă a călca strâmb, a greși, a comite o crimă în baza unei speculații- a unei idei care nu are temei în realitate.
Matsumora a răspuns corect. Rațional, just, coerent și raportat la situația clară.
Înainte să recurgă la orice act violent sau în așa zisă-legitimă apărare, bazându-se pe o speculație pură a minții, pe o iluzie, el verifică dacă potențialul atacator într-adevăr doarme, strigându-l de la distanță. Dacă ar răspunde, poate ar putea vorbi. Dacă ar dormi în continuare, premisa continuă cu faptul că s-ar putea să fie atacator iar pentru a se putea apăra în cazul unei treziri care ar precede un atac spontan, Matsumora îi verifică armele, printr-o procedură de imobilizare și apoi dezarmare de fapt, urmând pașii continuității, aflându-se permanent în verificarea situației.
Noi ca oameni, funcționăm și acționăm după aceleași reguli.
Mintea pune opreliști, concepte, idei și proiecții, iar noi reacționăm și acționăm în temei greșit, modificat, fals, destrămat, în baza experienței emoționale pe care o generează psihicul nostru viciat, tulburat, traumatizat. Sau poate pur și simplu aflat într-o fază a propagandei în care având în mână un ciocan, tot ceea ce vede sunt niște cuie.
Cu toți oamenii pe care îi întâlnim , ar trebui să facem la fel. Să rămânem calmi.
Nu cum au făcut primii doi, speculând abuziv și irațional că omul care doarme chiar este un atacator, și nu un om oarecare, acționând impropriu, deplasat și aproape isteric în raport cu gravitatea situației- mergând pe calea oferită de iluzia minții- prin spaimă și anxietate. Ci așa cum face un maestru.
Doarme un om? Strigă-l , trezește-l! nu-l lovi. Dar asigură-te că dacă deschide ochii, nu te atacă. Pentru asta trebuie să-i verifici armele, să-l imobilizezi, iar în cazul în care ar fi avut arme, pune răul înainte, nu ataca primul niciodată, dar fă ce poți ca să-l dezarmezi.
