Să votezi- chiar e mai mult decât un exercițiu democratic, e un adevărat exercițiu al funcției CONȘTIINȚEI Sociale.
Pentru că acolo, când ești singur, tu cu tine și gândurile tale, sau lipsa lor- vei primi toată rafala și tot bombardamentul mental necesar deciziei. De la imagini cu copii sărutați pe gură de către bărbați la parade gay, la imagini cu copii abandonați, familii fericite și femei din țări străine care își plimbă în lesă soțul- un cățel de rasă, toate îți vor aduce aminte de cine ești tu cu adevărat. Tot ce ai văzut și ai auzit în ultima vreme, via rețele sociale și anti-sociale îți vor fi derulate în minte, ba chiar vei începe să simți și emoții aferente lor. Totul în cîteva secunde. Cine nu e ferm și stabil în principiile sale, ar putea cădea cu ușurință înaintea acestei debandade. Ceea ce s-a și întâmplat deja, cu mulți alții.
Problema diversității și acceptării ei din fragedă copilărie, nu doar că este o formă de îndoctrinare, dar ea spune așa:
Copilul nu va avea de suferit ulterior din cauza neacceptării sale- așa cum e el- în societate.
Însă tot psihologia ne spune că un copil educat- va fi un adult dresat, și educația în scopul acesta nu face decît să inhibe pornirea naturală a copilului spre heterosexualitate, și să-l proptească în mrejele ideologiei, și a întregului kit de atitudini și comportamente,chiar și năzuințe specifice.
În asemenea condiții, e o prostie și o iraționalitate să spui că acest copil nu va mai avea problema integrării, din moment ce a fost deja transformat în altceva. Iar fiindcă cei gay sunt minoritar, integrarea deci e un mit fals pe care se bazează întreaga poveste.
Dar ținând cont că dresajul și îndoctrinarea au loc timpuri, șansele ca mult mai multți copilași să-și dea frîu liber pornirilor învățate, stimulate, dresate, încă de mici, este apoi foarte MARE.
Așadar, aproape un paradox: ești educat să devii societatea pe care trebuie să o tolerezi, și mai mult, ești educat să devii exact ca cel pe care odată nu-l tolera nimeni. Așadar, nu există integrare în adevăratul sens al cuvântului, ci o formă de îndoctrinare care pregătește SOCIETATEA VIITORULUI, mai mult decât toleranța.
Acolo unde s-ar fi predat cu adevărat toleranța, copiii nu ar fi fost încurajați în jocuri de rol, nu le-ar fi fost stimulată devreme imaginația sexuală și nu li s-ar fi adus la cunoștință despre diversitatea de cupluri, și nu li s-ar insufla devreme faptul că familia normală este DEPĂȘITĂ, și că modelul este cu totul altul, unul nefiresc, prin definiție.
În realitate, în spatele toleranței false publicate în societate, nu se ascunde decât îndoctrinarea. ÎNDOCTRINAREA, dragii mei, este atunci când toate mecanismele naturale sunt inhibate, și sunt stimulate tactic spre a obține UN ANUMIT COMPORTAMENT SPECIFIC.
Din tacticile de îndoctrinare fac parte în cazul copiilor: jocuri de rol, cerințe de a desena diversitatea, învățarea dansurilor specifice, participarea la parade, lăsând în urmă tema familiei normale. Da, familia normală nu are ce să caute în lumea asta, în peisajul diversității. Așadar, rezultatul e cel pe care l-au studiat și analizat experți , a căror voce continuă să fie înăbușită și tăiată de pe firul recepției, înainte să ajungă în spațiul public.
Calea distrugerii familiei este tocmai asta. NU diversitate , nu integrarea minorităților, ci tocmai schimbarea completă a viziunii încă din fragedă copilărie, așa încât prin mecanisme subtile, forțând intrarea în subconștientul fiecărui copil, să se producă schimbarea- schimbarea care apoi va fi socială.
Dacă azi hojmoexualitatea înseamnă a fi în minoritate- și ca o deviere de la normă- normă care ATENȚIE- nu a fost inoculată, că dacă ar fi fost îndoctrinare cu privire la familie, nu ar mai fi existat devianții- dacă asta înseamnă minoritate- azi, în cîțiva ani, vorbim de aproximativ 20-30 de ani, treptat, ”diversitatea” ar fi majoritară. Și nu pentru că e CEVA NATURAL, sau ar fi vreo înclinație supusă presiunii normalului- ci pentru că ÎNDOCTRINARE.
Nimeni nu-și dorește asta pentru copiii lui. Cât despre egoismul arătat zilele acestea, el este doar o formă de individualizare în exces, tot promovată de media. Să nu mergi să votezi pentru că tema nu e de interes, înseamnă îngustime în primul rând. Dar NORMALUL se află peste tot în natură, și natura însăși se repetă în noi, cu măiestrie și precizie. Ceea ce e deviant și NĂSCUT altfel, se va revela- și tot minoritar va fi, indiferent de ce spune o lege, sau alta. Legea naturii nu minte și are ceea ce numim autoselecție.
Avertismentele s-au lansat, nu mai e nimic de zis. S-a zis tot, s-a demonstrat tot.
Prima dată când am auzit de ideea constructelor sociale la fete și băieți a fost la facultatea de Psihologie, când una dintre profesoarele cu cea mai puternică voce ne vorbea despre inducția aceasta oarecum neprielnică a comportamentului presetat :Continue reading “Ideologia de gen, predată cu patos de o profesoară”
Seară de film. Caravana TIFF a pregătit o selecție importantă de filme premiate.
Dintre toate, o dramă controversată se pregătește să strângă la unison într-un același sentiment, publicul. După ce a deschis TIFF 2018, chiar în prezența regizorului, apare și aici, la Grădina de Vară. Conflictul israeliano-palestinian deși e departe, la mii de kilometri distanță,Continue reading “FOXTROT. Comedia neagră din conflictul israelo-palestinian”
Cine spune că românii sunt datori să fie intelectuali, deștepți și deosebit de vigilenți în ale cetății treburi, uită din vedere un singur fapt esențial: românul e incompatibil cu spoiala modernității, și agasarea socială, din principiu : el e atașat de glie, de ”Codrul mărit domn”, de bunăstare personală prin muncă și creație: fie a pâinii, a pământului